O Istorie a Japoniei – 2
| 09/09/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Istoria scrisă a Japoniei a început cu cele “Douăzeci si patru de Istorii”, o colectie de texte istorice chineze din secolul I d.Hr. Există totusi dovezi ce ne arată că oameni au locuit pe insulele japoneze începând cu paleoliticul târziu. Dupa ultima eră glaciară, circa 12.000 î. Hr., ecosistemul Arhipelagului Japonez a adăpostit dezvoltarea umană.
Perioada paleolitică (kyusekki jidai), numită si perioada preceramică, este caracterizată prin rămăsite materiale, în special unelte formate prin cioplirea pietrelor, datând dinainte de anul 10.000 î. Hr. În literatura de specialitate există o mare controversă referitoare la data când această epocă începe, adică momentul în care oamenii au ocupat pentru prima dată insulele japoneze; sfârsitul acestei perioade este marcat de primele elemente de olărit neolitice.
Factorii geologici si naturali formează un fundal important pentru studiul culturilor din pleistocenul japonez. În primul rând, ordonarea cronologică a rămăsitelor din paleoliticul japonez se bazează pe informatii referitoare la stratifica şi asolului. În al doilea rând, schimbările climei şi scăderea nivelului mării au alterat în mod dramatic aspectul şi forma ţării, fiind necesară astfel interpretarea dovezilor arheologice. De-a lungul pleistocenului târziu, insula Hokkaido (nordul Japoniei) era o continuare a câmpiei cu climă rece a Siberiei; pe când schimbarea climei era mai puţin simţită în sudul Japoniei.
Scăderea nivelului mării a expus recifurile de pe coastele de vest ale Japoniei, formându-se astfel legături periodice, mai ales între anii 20.000-18.000 î. Hr., între peninsula Coreea şi insula Kyushu (sudul Japoniei) precum şi cu vestul insulei Honshu (centrul Japoniei). Diferenţa climatică din aceste zone şi faptul că erau legate cu diferite părţi ale continentului asiatic a fost cauza pentru care în nordul şi sudul Japoniei s-au format, de-a lungul paleoliticului, sfere de cultură separate.
Primele artefacte ale paleoliticului japonez au fost descoperite de către arheologul amator Aizawa Tadahiro, în anul 1946. Începând cu această dată, în Japonia au fost descoperite mai mult de 1.000 de situri arheologice datând din pleistocen. Marea majoritate a acestor situri oferă doar o privire de ansamblu asupra perioadei, dar recent au fost descoperite câteva rămăşiţe arheologice care aduc noi elemente referitoare la această perioadă. Câteva situri au păstrat unelte din os sau rămăşiţe animale care pot ajuta la reconstruirea peisajului paleolitic, dar cu toate acestea se cunoaşte prea puţin despre modul de viaţă al locuitorilor arhipelagului. Situri în care stratificarea solului din perioada paleolitică să fie clară, precum cel de la Nogawa din regiunea Kanto, sunt rare, fiind totodată dificilă datarea acestor situri prin metoda carbonului. Stabilirea cronologiei culturilor are, deci, tendinţa să se bazeze pe analiza detaliilor şi a tipologiilor artefactelor din piatră atribuite acestei perioade.
Denumirea de „paleolitic timpuriu” a fost dată unui mic număr de unelte neşlefuite, mai vechi de 30.000 de ani, unele dintre ele datând poate din ultima perioadă interglaciară (100.000-70.000 î.Hr.). Descoperite în Peştera Fukui şi Sozudai din Kyushu, precum şi în tumultul Kanto aparţinând sitului Iwajuke şi Hoshino (aflate în nordul câmpiei Kanto) aceste unelte neşlefuite au fost comparate cu cele descoperite în Zhoukoudian (Chou-k’ou-tien) şi alte situri din nordul Chinei. „Poduri de pământ” scoase la iveală de scăderea nivelului mării ar fi putut permite contactul uman între China şi Japonia, dar cercetătorii nu au căzut încă de acord asupra perioadei în care insulele japoneze au fost locuite pentru prima dată. Mulţi arheologi japonezi şi străini neagă vehement vechimea uneltelor, stabilită în primul rând prin asimilare cu cele de pe continentul asiatic.
Rămăşiţele (cca. 28.000 – cca. 10.000 î.Hr.) sunt în mod dramatic diferite de cele din paleoliticul timpuriu. Aproximativ după anul 28.000 î.Hr. se observă o creştere rapidă a numărului culturilor arheologice, timp în care uneltele din piatră din nordul Japoniei sunt fabricate folosind o nouă tehnică de şlefuire, bazată pe folosirea uneltelor ascuţite, asemănătoare celor folosite de către oamenii din Eurasia în paleolitic. Însă mici diferenţe există în tehnica de prelucrare a acestora, semnificaţia acestor diferenţe fiind interpretată diferit de către oamenii de ştiinţă, rezultând păreri contrare referitoare la relaţiile Japoniei cu continentul, în paleolitic. Una din teorii interpretează noul tip de unelte ca un produs al dezvoltării, propunând astfel ideea că Japonia a format o cultură aparte, cu toate că nu a fost izolată de continent. O altă şcoală de gândire vede această inovaţie, în domeniul fabricării uneltelor, ca o infuzie din exterior, prin legătura cu continentul. Au existat legături de netăgăduit între Hokkaido şi Siberia, iar asemănările între artefacte sugerează că Japonia de sud a avut contacte cu zonele ce azi desemnează China de nord şi Manciuria. În mod evident, a avut loc şi o dezvoltare independentă de influenţele exterioare, iar relativa sărăcie de date arheologice pentru regiunile continentale face dificil studiul asemănărilor dintre rămăşiţele materiale din arhipelag şi cele de pe continent.paleoliticului târziu
Dacă înrudirea culturilor din paleoliticul japonez este neclară, la fel de puţine lucruri se pot spune şi despre modul de viaţă al oamenilor care au locuit în această perioadă pe teritoriul actual al Japoniei. Oamenii din paleolitic probabil au ocupat zone întinse pe coastele Japoniei, expuse la scăderea nivelului mării în timpul ultimei perioade din pleistocen. Oricum, nivelul de astăzi al mării a inundat aceste zone, limitând accesul cercetătorilor la culturile arheologice care au supravieţuit până astăzi în zonele de câmpie şi deal. Aceste culturi se pare că au fost create de mici grupuri migratoare care aveau diferite activită şi bazate în special pe vânătoare şi cules. Uneltele de calitate din piatră erau schimbate cu altele de la mari distanţe; de exemplul roca vulcanică, obsidianul, care se găsea în prefectura Nagano a fost prelucrată de grupuri aflate la periferia Tokyo-ului de azi. Se pare că o caracteristică a acestei perioade a fost uniformitatea culturilor pe zone largi.
Perioada paleolitică este, deci, caracterizată de trei elemente: scăderea nivelului mării şi formarea de aşezăminte pe coastele Japoniei, legătura dintre arhipelag şi continent şi perfecţionarea uneltelor din piatră.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
O mica observatie, kyuuseki jidai 😉
Scuze, mai era si al treilea caracter. Kyuusekki
multumesc pentru observatii. din punctul meu de vedere transliterarea latina este fonetica asa cum o au eu 🙂 nu-i bai in ambele transliterari 🙂