Apariţia statelor slave: Serbia
| 08/07/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Sârbii şi macedonenii contemporani, descind din triburile slave care s-au aşezat la sud de cursul inferior şi mijlociu al râului Sava in zona lanţurilor muntoase acoperite de păduri. Triburile slavilor care s-au stabilit aici au fost nevoite să defrişeze porţiunile necesare desfăşurării agriculturii, astfel de lucrări nu puteau fi făcute de familiile mici şi aşa se explică faptul că în Serbia familiile mari patriarhale – zadruge – s-au păstrat într-o măsură cu mult mai mare decât în alte regiuni balcanice ocupate de slavi. Prin aceasta se explică de ce relaţiile de tip feudal s-au dezvoltat ceva mai târziu decât la bulgari, abia în secolele IX-X această dezvoltare a luat mari proporţii. În afară de aceasta, formarea unor uniuni politice mai largi a fost frânată şi de lupta ce s-a dat pentru aceste regiuni între Bizanţ, kaganatul avar, statul francilor şi Bulgaria.
Unul dintre primele state sârbe, înființat în regiunea Rascia sau Raška, a fost înființat de Casa Vlastimirović si s-a format în secolul al IX-lea sub conducerea cneazului Vlastimir, fiind confruntat încă de la început cu tendinţele expansioniste manifestate de bizantini şi bulgari. Noul stat nu a putut să-şi păstreze independenţa în aceste condiţii şi sub cneazul Mutimir (872-891) a fost nevoit să recunoască suzeranitatea bizantină; timp de două secole bizantinii şi bulgarii supunând pe rând micul cnezat al sârbilor. Pentru multe secole din acest moment uniunile politice ale sârbilor au fost făcute cu ajutorul conducătorilor valahi și bulgari dezidenti si nesupusi Taratului Bulgar, rezultând un întreg șir de așa-numite țarate, având conducere, populație și frontiere foarte imprecise, măcinate de puternice certuri interne.
Renaşterea statului sârb are loc abia din a doua jumătate a secolului al X-lea, în condiţiile în care puterea bulgară a scăzut, iar cneazul Vladimir (980-1015) a reuşit să unească sub autoritatea sa mai multe regiuni stăpânite de triburile slave din vestul Balcanilor. În anul 1042 cnezatul sârbilor, sub conducerea cneazului Voislav (1034-1051), devine independent faţă de Bizanţ şi îşi stabileşte capitala la Zeta.
Noua refacere a cnezatului va atrage interesul misionarilor catolici şi prin intermediul acestora are loc creştinarea sârbilor, care vor deveni catolici prin încoronarea cneazului Mihail (1052-1081) de către Papa Grigore al VII-lea ca rege. Deşi nu a avut o perioadă lungă de existenţă, destrămându-se din cauza disensiunilor interne şi a intervenţiilor externe, primul stat al sârbilor a avut importanţă în procesul de formare a unei identităţi unitare pentru toate triburile slave din vestul Peninsulei Balcanice, termenul de sârbi fiind adoptat pentru toate aceste triburi.
Imperiul Sârb sub guvernarea Casei Nemanjić, care s-a extins până la un punct culminant în secolul al XIV-lea. Statul Sârb a dispărut în secolul al XVI-lea destrămată de certurile interne și de cucerirea otomanilor.
Bibliografie, note si citate:
Collins, Roger, Early Medieval Europe 300–1000. London: MacMillan, 1991.
Wallace-Hadrill, J. M. The Barbarian West. London: Hutchinson, 1970.
Zeno – Karl Pinter, I. M. Ţiplic – Popoarele Europei Centrale şi de Sud-Est 2004.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
nu ştiam că ajunseseră să ocupe aproape toată Grecia 🙂
şi când şi de ce au trecut la ortodoxie?
Sarbi au trecut la pe la inceputul secolului al XIV-lea pe timpul lui Ștefan Uroș al IV-le Dușan, vezi poza lui mai sus.