Gnosticismul (3) Erezii medievale – Paulicianismul
| 05/03/2013 | Autor theophyle Categorii: Esoterica, Magazin Istoric |
Vezi postarea anterioara – “Gnosticismul (2) Maniheismul”. Evul Mediu readuce in forta elemente gnostice din doctrina lui Mani si reapare in Imperiul Bizantin prin paulicianism (sec VII- X d. Hr), care a fost aspru reprimat, iar apoi prin bogomilism (sec X – XI) , care, din Bulgaria, a cucerit Serbia si Bosnia, unde a constituit chiar o Biserică natională. Din Dalmatia s-a răspândit în Lombardia, de unde, mai târziu, – miscarea catharilor (sec XII-lea) si ea reprimata cu o mare cruzime.
***
Paulicienii si Paulicianismul
Paulicianismul a fost o secta gnostica derivată din maniheism, cunoscuta si sub denumirile de Pavlikiani (in armeana) sau Paulikiani (in greaca), aparuta pe 
teritoriul Armeniei, de unde s-a raspandit pe tot teritoriul Imperiului Bizantin, prosperand intre anii 650 – 872 d. Hr. Nu este clar daca denumirea acestei secte provine de la Apostolul Pavel (Paul), ale carui epistole (parte din ele) au stat la baza doctrinei sau de la Paul din Samosata, Episcop al Antiohului (200-275 d. Hr.). Personal am probleme cu aceasta teorie din multe motive, dar in special din cauza celor 400 de ani de la disparitia lui Paul din Samosata si pana la aparitia acestei secte. Avand in vedere ca Biblia Pauliciana era doar o parte din Noul Testament, continand numai epistolele lui Pavel cred totusi ca aceasta secta era bazata pe o corupere a invataturilor Apostolului Pavel, in special in acele timpuri.
Paulicienii au respins Vechiul Testament (asa cum a facut-o si Apostolul Pavel la inceputurile lui), erau iconoclasti si luau nume de botez după numele mentionate în Epistolele Pauline. Paulinii sustineau ca nu a existat o întrupare a lui Hristos. Isus Hristos a fost un înger, care avea misiunea sa mărturisească Evanghelia Sa, ca oamenii să creadă că El poate salva de la moarte.
Initatorul cultului Paulucianist a fost Constantin Mananasis, care a luat numele de Silvanus (fost discipol al Apostolului Pavel), In anul 660 Silvanus a fondat prima sa comunitate la Kibossa, în Armenia. Douăzeci si sapte de ani mai târziu el a fost condamnat la moarte din ordinul împăratului bizantin. Simeon, trimisul imperial, care a executat comanda, a fost el însusi convertit si adoptând numele de Titus, a devenit succesorul lui Constantin-Silvan, si el ars pe rug din ordinul împăratului în anul 690.
Secta a cunoscut o mare prosperitate pana in momentul in care a devenit un stat in stat. In 844, la apogeul puterii lor, Paulicienii au stabilit un “stat paulician” langa Tephrike (azi Divrig-Turcia). În 871, împăratul Vasile I-ul a lichidat aceasta enclava, supravietuitorii refugiindu-se in în Siria si Armenia. În 970, Paulicienii din Siria au fost transferati de către împăratul Ioan Tzimiskes la Philippopolis, în Tracia, ca recompensă pentru promisiunea lor de a pazi granita imperiului impotriva “scitilor” (de fapt bulgari), împăratul acordandu-le libertatea religioasă. Acesta a fost începutul unei renasteri a sectei. Câteva mii de paulicieni s-au inrolat în armata lui Alexius Comenul in lupta împotriva regelui normand Robert Guiscard. Paulicienii l-au părăsit inaintea luptei pe împărat. Pentru aceasta fapta au avut loc represalii grele, multi dintre ei au fost executati si comunitati intregi au fost aruncate în închisoare (1085). Dupa unele cronici contemporane , Alexius Comenul este creditat ca cel care a pus capăt ereziei. Bineinteles gresit!
In Armenia si in Bulgaria s-au pastrat comunitati pauliciene care au rezistat tuturor persecutiilor.
Paulicianismul pe teritoriul Romaniei
La sfârsitul secolului al XVII-lea, comunitatile pauliciene din jurul orasului Nicopole au fost persecutate si obligate sa se islamizeze de către autoritatile 
otomane. După o revolta din Chiprovtsi (oras din nord-vestul Bulgariei) în 1688, o bună parte din ei au fugit peste Dunăre si s-au stabilit în Banat, care a fost pe atunci parte din Imperiului Austriac. Acestia au devenit cunoscuti sub numele de bulgari bănăteni.
Există încă peste zece mii de urmasi ai acestor “bulgari” in Banatul de astăzi, în satele comunei Dudestii Vechi, Vinga, Breştea şi, de asemenea, în oraşul Timişoara, cu câtiva in Arad. Acesti urmasi nu mai practica religia lor, convertindu-se la romano-catolicism. După eliberarea Bulgariei de sub ocupatia otomană, în 1878, un număr de bulgari bănăţeni au fost relocaţi în partea de nord a Bulgariei si locuiesc pana astazi acolo in satele Bardarski Geran, Gostilya, Dragomirovo, Bregare şi Asenovo. Există, de asemenea, câteva sate de paulicieni în partea sârbă a Banatului, în special satele de Ivanovo si Blato Belo, lângă Pancevo. Superb subiect pentru o teza de doctorat… Poate peste 2-3 generatii.
In articolele urmatoare, despre Bogomili si Cathari.
Bibliografie, note si citate:
Nina G. Garsoian: The Paulician Heresy. A Study in the Origin and Development of Paulicianism in Armenia and the Eastern Provinces of the Byzantine Empire. Publications in Near and Middle East Studies. Columbia University, Series A 6. The Hague: Mouton, 1967.
Nikoghayos Adontz: Samuel l’Armenien, Roi des Bulgares. Bruxelles, 1938, reprinted 1997
Paul Lemerle, « L’histoire des Pauliciens d’Asie Mineure d’après les sources grecques », Travaux et Mémoires 5, 1973
Wikicommons (images)
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Extraordinar subiect! Asa cum sunt toate! Felicitari!Cu mult timp in urma imi puneam anumite intrebari. In articolele tale gasesc raspunsurile mult asteptate!
O zi minunata alaturi de cei dragi!