Gnosticismul (2) Maniheismul
| 28/02/2013 | Autor theophyle Categorii: Esoterica, Magazin Istoric |
Maniheismul a fost probabil prima si cea mai organizata religie gnostica. Maniheismul a aparut in secolul al III-lea d.Hr. si a fost antiteza doctrinara cea mai puternica si mai antagonista crestinismului timpuriu (primar). Religia a fost fondata de Mani (lat. Manes), considerat profetul fondator si raspandita din China si pana in vestul Europei, cuprinzand tot Imperiul Roman. Maniheismul astazi este pe cale de disparitie, rezistand insa aproape 2 milenii. Intr-un articol urmator vom discuta despre metamorfozele si reminiscentele acestei filozofii si doctrine religioase atat de rezistenta, atat de multi ani, cu toate persecutiile dramatice din partea tuturor religiilor existente atunci si astazi.
Mani s-a născut în sau lângă Seleucia- Ctesifon (Babilonia, astazi Irak), pe atunci parte din Imperiul Parto-Persan. Pana la varsta de 22 de ani (unele versiuni vorbesc de 24) a trait cu familia, in mijlocul unei secte iudeo-crestine. Mani sustinea ca la varsta de 12 ani un înger i-a anuntat misiunea, pe care el a proclamat-o în anul 238 (respectiv 240). Sase dintre operele sale majore au fost scrise în limba aramaica siriaca [Evanghelia vie, Comoara vietii, Cartea tainelor, Pragmateia (cosmogonia sectei), Cartea uriasilor (geneza religiei inspirata de apocrifele gnostice), Cartea psalmilor si rugăciunilor si a saptea, dedicat regelui imperiului, Shapur I scrisă în persana, trateaza originea lumii si a omului, anticipand si sfarsitul omenirii.
Mani a inceput sa-si predice noua doctrină în nordul Indiei, apoi în întregul Imperiu Persan, protejat fiind de regele Shapur I. Sub presiunea clerului zoroastrian, succesorul acestuia, Bahram, l-a condamnat la martiriu. A murit ca martir în Gundeshapurin, in Imperiul Sasanid (Persan). Statul Sasanid cuprindea Iranul, Afganistanul, Irakul, o mare parte din Armenia si Georgia. În anul 651, imperiul sasanid a fost cucerit de arabii musulmani.
Canonul Maniheismului
Mani se considera ca este ultimul dintre marii profeti după Adam, Zoroastru, Buddha si Iisus. Mani considera ca ultimii trei comisesera greseala de a nu-si fi 
scris învataturile, care au fost falsificate după moartea lor. Mani isi considera religia ca universala si o denumea “Biserica adevărului.” Canonul acestei religii a putut fi reconstituit recent, prin manuscrisele recuperate în Egipt si în Turkestanul chinez. Religia lui Mani este o sincrezie religioasa intre zorasterism, iudaism, crestinism, dar si hinduisism si budism.
Canonul era bazat pe existenta a două puteri antagoniste, într-un conflict perpetuu: Dumnezeu sau Lumina si Materia sau Întunericul, care reprezinta lacomia si poftele neînfrânate. Dupa multe evenimente dramatice si a unor creatii succesive a aparut omul, care a cazut sub puterea întunericului si care prin sex a procreat, perpetuand raul. Sufletul, creatie divina luminoasa, rătăceste printr-o serie de incarnari fiind un prizonier care nu se poate elibera decât prin renuntare totala la orice violenta si la orice pacat.
Multe despre organizarea congregatiilor lui Mani le cunoastem din scrierile Sfântul Augustin, care timp de 11 ani a fost credincios acestei religii. Dupa convertirea la crestinism, a devenit sursa principala a opiniilor distructive si umilitoare referitoare la aceasta religie, care pana la urma promova multe dintre principiile si valorile crestine.
Propagarea si metamorfoza
Maniheismul a patruns cu usurinta în provinciile orientale ale Imperiului Roman, cucerind mii de adepti in Siria, Palestina, nordul Arabiei si Egiptul, unde, raliindu-se gnosticilor, a devenit religie principala. Acuzati de instigare la revolta impotriva religiei imperiale, maniheistii au fost persecutati la fel ca si crestinii si iudeii pe timpul domniei lui Diocletian.
Retragandu-se din teritoriile romane si mai apoi dupa Constantin cel Mare, crestine, religia lui Mani va prospera 3 secole in Iran, Irak si in estul Asiei, pana la islamizarea acestora si venirea Abbasizilor, în anul 775. Impinsi spre Turkmenistan si vestul Chinei, unde au prosperat, devenind religia oficială a turcilor uiguri. Distrugerea regatului uigur de către kirghizi, în anul 840 si persecutia religiilor străine de către împăratul Wu-Tsong au desavarsit distrugerea majoritatii comunitatilor Maniheiste.
Interesant de mentionat ca in Evul Mediu doctrina lui Mani va reapare in Imperiul Bizantin, prin paulicianism (sec VII- X d. Hr), care a fost aspru reprimat, iar apoi prin bogomilism (sec X – XI) , care, din Bulgaria, a cucerit Serbia si Bosnia, unde a constituit chiar o Biserică natională. Din Dalmatia s-a răspândit în Lombardia, de unde, mai târziu, miscarea catharilor (sec XII-lea) si ea reprimata cu o mare cruzime. Despre toate astea intr-un articol viitor.
Bibliografie, note si citate:
W. Eilers “Iran and Mesopotamia” in E. Yarshater, The Cambridge History of Iran, vol. 3, Cambridge: Cambridge University Press, 1983
Ball, Warwick, Rome in the East: the transformation of an empire, Routledge, 2001
Jacques Brosse, „Maestrii spirituali”, Editura „PRO Editură si Tipografie”, 2007
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Foarte interesant! Felicitari! O zi minunata alaturi de cei dragi!