Apariţia statelor slave: Rusia (Rutenia) Kieveană – 1
| 02/07/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Slavii de răsărit populau în special teritoriul cuprins între lacul Ilmen, râul Oka şi cursul mijlociu al Niprului, grupul principal fiind localizat pe cursul superior şi mijlociu al Niprului. S-a constatat că din secolele VI-VII şi triburile slavilor rărsăriteni din secolele următoare există o succesiune culturală şi istorică. Teritoriul vechii Rusii este considerat de unii cercetători vechea vatră de formare a slavilor şi pe acest teritoriu, triburile slavilor de răsărit, organizate – în timpul unei îndelungate faze tribale – în sate şi târguri de-a lungul Niprului, au fost unificate în urma acţiunii scandinavilor varegi, ce s-au concentrat, datorită activităţii lor preponderent comerciale, în oraşe mari precum Novgorod şi Kiev. Întregul secol X e marcat de încheierea de contracte comerciale care organizează sosirea convoaielor de monoxile concentrate la Kiev. Ritmicitatea schimburilor implica stabilitatea politică a acestor regiuni deosebit de ameninţate de învaziile diverselor popoare ale stepei, care căutau să-şi impună puterea între Volga şi Dunăre.
Acţiunea unificatoare a acestor negustori scandinavi nu ar fi fost posibilă fără existenţa unui proces de stratificare socială în rândul triburilor slave de răsărit. Acest proces a fost generat de apariţia unor conducători de triburi – jupani/cnezi – care, sprijinindu-se pe mici armate personale – drujine – îşi impun autoritatea şi pun bazele unor conduceri ereditare.
Apariţia statului kievean are la bază împletirea dintre procesul de stratificare socială şi intervanţia scandinavă. Descoperirile arheologice au arătat că, o dată cu veacul al VIII-lea, ordinea patriarhală a început să se destrame, constituindu-se grupuri tribale fără legături de rudenie între ele. Pe cursul 
superior al Niprului aceste comunităţi erau autonome, graţie abundenţei pădurilor ce formau un obstacol de netrecut. În sud, comunicaţiile mai lesnicioase, precum şi existenţa pericolului invaziilor nomade au făcut necesară agregarea unor sisteme de alianţă între diferitele familii, apoi între uniunile tribale. Numele triburilor ce figurează în “Cronica vremurilor” (Codex Ostrovo) trecute reflectă tocmai acest tip de organizare socială.
In conformitate cu însemnările din “Povestea anilor care au fost” (Codex Ostrovo), prima cronică a Rusiei Kievene, un vareg (viking) pe nume Rurik şi-a aşezat reşedinţa în Novgorod, după ce a fost ales conducător comun al mai multor triburi slave şi finice, pe la 860, după care şi-a extins autoritatea şi asupra Kievului. Cronica îl desemnează ca întemeietor al Dinastiei Rurik. Din punct de vedere istoriografic, Rutenia (Rusia) Kieveană este considerat statul predecesor a trei naţiuni slave răsăritene din zilele noastre: Belarus, Ucraina şi Rusia.
Dinastia lui Rurik
Este posibil ca Rurik să fi ajuns prin uzurpare, în a doua jumătate a secolului al IX-lea, în fruntea centrului de putere al slavilor ilmeneni de la Novgorod. Urmaşul său Oleg este confirmat în mai multe izvoare bizantine, ruseşti şi bulgăreşti, ca domnind în Novgorod înrtre anii 879-912, perioadă în care reuşeşte să anexeze cnezatului de la Novgorod oraşele Kiev şi Smolensk, unind triburile slavilor ilmeneni cu cele ale slavilor poleni. Oleg îşi stabileşte capitala la Kiev şi porneşte construirea unui sistem de fortificaţii care să asigure protecţia şi supravegherea teritoriului noului stat şi totodată intreprinde în 907 o amplă expediţie împotriva Bizanţului, ajungând până la Constantinopol şi impunând în urma tratalui de pace o serie de condiţii economice favorabile negustorilor kievani.
Dinastia Rurik a fost dinastia domnitoare în Rusia Kieveană (din 862), în cnezatele succesoare ale acesteia, Cnezatul Galiţiei-Volînia (din 1199), Vladimir-Suzdal, Marele Cnezat al Moscovei ca şi al Ţaratului Rusiei (1168 – 1598). Dinastia a fost fondată în anul 862 de Rurik, legendarul domnitor al Novgorodului. Apartenenţa la tribul varegilor este încă subiect de dispută între istorici. Originea tribului varegilor este neclară, deşi au putut fi remarcate influenţe scandinave şi slave. Rurik şi fraţii săi au fondat un stat pe care istoricii aveau să-l numească mai târziu „ Rusia (Rutenia) Kieveană”. Pe la mijlocul secolului al XII-lea, Rusia (Rutenia) Kieveană s-a dezintegrat în mai multe cnezate independente, fiecare având ca monarhi membri ai dinastiei Rurik.
În vest, Galiţia şi Volînia au fost conduse de membri ai dinastiei Rurik până în 1323. Ultimii doi membri ai dinastiei au fost fraţii Andrei şi Lev, care au domnit împreună şi au încercat să respingă invaziile mongole, apărând astfel întreaga Europă. Regele polonez Władysław I avea să îi scrie Papei despre cei doi fraţi-regi: „Ultimii doi regi ruteni, care au fost paveze de nădejde ale Poloniei împotriva tătarilor, au părăsit această lume, iar după moartea lor, Polonia se află sub ameninţarea directă a tătarilor”. După pierderea rolului lor conducător, membrii familiei Rurik au continuat să joace un rol important în Marele Ducat al Lituaniei şi mai apoi în Uniunea statală polono-lituaniană. Astfel, familia Ostrogski a deţinut funcţii importante în statul polono-lituanian, printre care cea de Mare Hatman al Lituaniei, şi s-au străuduit să asigure în stat a limbii ucrainene şi să apere biserica ortodoxă în această parte a Europei.
În regiunile de nord-est, spre sfârşitul secolului al XV-lea, Cnezatul Moscovei ducea o luptă aprigă pentru cucerirea supremaţiei printre statele slave medievale. Începând cu domnia lui Ivan al IV-lea “cel Groaznic”, monarhul ramurii moscovite a dinastiei Rurik a folosit titlul de „Ţar al întregii Rusii”, iar cnezatul şi-a schimbat numele în Ţaratul Rusiei. Dinastia Rurik s-a stins în Rusia odată cu cu moartea ţarului Fiodor I în 1598. După moartea lui Fiodor, a urmat o perioadă de mare instabilitate, cunoscută ca „timpurile tulburi”, care au durat până în 1613. În anul 1613, pe tronul Rusiei s-a urcat ţarul Mihail I al Rusiei, care a fondat dinastia Romanov, care avea să conducă ţara până în 1762, iar ca dinastia Holstein-Gottorp-Romanov până la Revoluţia rusă din 1917. Ecaterina cea Mare, care s-a căsătorit cu Petru al III-lea al Rusiei (membru al dinastiei Romanovilor) era descendentă a Rurikizilor.
Bibliografie, note si citate:
Collins, Roger, Early Medieval Europe 300–1000. London: MacMillan, 1991.
Zeno – Karl Pinter, I. M. Ţiplic – Popoarele Europei Centrale şi de Sud-Est 2004.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
“triburile … slavilor poleni”
nu strămoşii polonezilor, ei erau deja instalaţi spre vest, nu?
şi Vladimir?
sub el a avut Rusia kieveană cea mai mare întindere?
când a început separarea în trei naţiuni?
sau ucrainienii/ruşii/bieloruşii vorbeau limbi diferite şi la sfârşitul primului mileniu?
erau, dar s-au miscat la locul final mai tarziu, cam pe la inceputul secolului al X-lea. cam pe la sfarsitul secolului al X-lea cand Polonia a fost fondata de dinastia Piast.
Buna seara,
Un subiect de interes ar fi cariera remarcabila a lui Sviatoslav I.
A distrus Hanatul Khazar, a invadat Taratul Bulgar, a luptat fara succes cu Imperiul Bizantin. De asemenea, a mutat capitala de la Kiev in Delta Dunarii, deci daca nu-l lucrau bizantinii care l-au instigat sa-i atace pe dusmanii bulgari, dupa care i-au instigat pe turcii pecenegi sa invadeze statul rus poate noi eram acuma rusi.
Nu ştiam faza cu capitala de lângă Tulcea, atâtea ni-s ascunse din istoria noastră. Toţi vorbind o limbă slavă – se pare că abia am scăpat 🙂