Războaiele Viitorului (1)
| 25/07/2013 | Autor theophyle Categorii: Dosare, GeoPolitica, International, Militare |
Consideraţii preliminare
Consider conflictele militare globale drept o manifestare clara a fenomenului de “globalizare”, care include aspecte politice, economico-financiare sau sociale. Primul si al doilea razboi mondial sunt fara nici un fel de echivoc manifestarile militare ale fenomenului de “globalizare”. Ororile si pierderile umane in aceste conficte globale s-au transformat in perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial in conflicte locale, care luate impreuna pot fi considerate o continuare a rezolvarilor militare de ordin global printr-o serie de conflicte regionale.
Caderea “lagarului socialist” in 1989, dizolvarea “pactului de la Varsovia” si disolutia Uniunii Sovietice au creat falsa perceptie ca democratiile-liberale au infrant totalitarismul si ca am ajuns intr-un fel la “sfarsitul istoriei”. Speranta unei “Pax Americana” a fost spulberata extrem de rapid si impreuna cu pulverizarea influentelor sovietice au propulsat “islamismul militant” spre fostele republici sovietice de sorginte islamica, in special Cecenia, care s-a transformat intr-o scena a unui amar razboi de gherila. In Europa, dizolvarea fostei Iugoslavii a transformat un pseudoconflict etnic intr-unul religios in teritoriile fostei provincii Bosnia, in care islamul-religios extrem de intovertit a devenit un islam militant si extremist. Populatiile musulmane in vestul Europei au trait intr-o armonie aproximativa ca minoritati conlocuitoare, bucurandu-se de toate drepturile civile si religioase dar au fost supuse unei propagande revansarde-extremiste bazate pe minciuni si jumatati de adevaruri, transformand Occidentul European si America de Nord din statutul islamic religios “Dar-es-Salaam” (pamantul/casa al pacii) in “Dar al-Harb” (pamantul/casa al razboiului).
11 Septembrie 2001 a fost ziua cand terorismul a devenit o problema globala si intr-un fel a declansat o serie de evenimente care corelate pot produce senzatia unui conflict global pentru ca de fapt este unul de acest gen. Daca-l numim sau nu “al treilea razboi mondial” este numai o chestie de semantica, adevarul este ca manifestarile lui sunt de acest gen.
Din punct de vedere militar, pardigmele de “front” si “spatele frontului” au fost rasturnate, rasturnarile au fost simtite din plin si in cel de al doilea razboi mondial. Daca “spatele frontului,” adica populatia civila a fost “terorizata” si in al doilea razboi mondial prin bombardamentele aviatice (carpet-bombing al aliatilor) sau balistice (V2-german) asupra oraselor si ale tintelor civile, insa cu efecte militare limitate, astazi in stadiile in care ne aflam, “spatele frontului” a devenit obiectul principal in razboiul terorist.
In confruntarea pentru sursele energetice, Iranul urmeaza drumul Irakului lui Saddam Hussein. Competitia pentru suprematie in Orientul Mijlociu nu este in nici un caz una religioasa pura si nici una dintre civilizatii diferite, desi este prezentata in acest fel; de fapt este acelasi conflict pe care americanii l-au crezut rezolvat. Iranul incearca sa capitalizeze disparitia militara a Irakului si sa-si asigure suprematia prin singurul fel posibil – amenintarea nucleara.
Pentru ca aceasta amenintare sa fie una viabila, Iranul are nevoie de doua elemente principale si un element secundar. Elementele principale sunt: (1) Capabilitate nucleara – focoase nucleare, si (2) capabilitate de livrare (delivery capabilities) a focoaselor nucleare – rachete balistice. Elementul secundar este asigurarea intentiei ca aceste capabilitati nucleare vor fi folosite la o adica.
Eficienţă si alianţe militare
Cel mai important factor intr-un sistem militar este eficienta. O armata ineficienta poate castiga un razboi, dar nu poate servi interesul national al unui stat independent. Interesul national trebuie intotdeuna vazut si prin prizma economiei unui razboi, insemnand costurile in resurse investite in comparatie cu rezultatele obtinute. Cand vorbesc despre costuri ma refer in primul rand la costurile umane si numai dupa aceea la costurile economico-financiare. Din nefericire, costurile umane nu sunt considerate in unele state drept o prioritate, in altele sunt considerate ca prioritate principala. Daca vom analiza razboiul Irak – Iran (1980-1988), vom constata ca pentru cele doua regimuri de tip dictatorial pierderile umane nu au fost o problema importanta. Irakul a pierdut aproximativ 500 000 de oameni si Iranul 800 000. Nici un regim occidental democrat nu si-ar putea permite astfel de pierderi. Analizand in comparatie unul din cele mai urâte razboaie din istoria Statelor Unite, razboiul din Vietnam, razboi in care au fost omorati sau dati diparuti 58,236 oameni, ne dam seama ca intr-o perioada asemanatoare, intr-un conflict la fel de sangeros, un stat democrat a pierdut “numai” 5% fata de pierderile paralele. Aceaste pierderi umane au facut imposibila victoria Americii in acel razboi.
O doctrina militara moderna a unui stat democrat trebuie sa tina seama in primul rand de costurile umane ale unui razboi. Asta inseamna protejarea maxima a populatiei civile si protectia maxima a fortei militare combatante. De aici se pot trage cateva concluzii in construirea unei doctrine: (1) posibilitatea de a suporta un prim atac inamic, alternativa ar fi un atac preventiv. (2) existenta unui spatiu teritorial strategic; alternativa ar fi transferarea razboiului pe teritoriul inamic. (3) timpul necesar pentru mobilizarea maxima a fortelor armate, inclusiv rezervele; calcule exacte in legatura cu dimensiunile armatei regulate pana la intrarea in lupta a rezervelor. (4) existenta unor aliante militare si timpul necesar pentru activarea lor; in caz ca nu exista vezi cele cuprinse in punctul 3 de mai sus. (5) posibilitatea de a apara obiectivele strategice ale tarii; definitivareametodei de protectie si crearea de alternative paralele (6) resursele diplomatice pentru diminuarea rezultatului unei infrangeri sau maximalizarea unei victorii.
Toate cele sase puncte au nevoie de o coordinare maxima, eficienta si congruenta diversitatii elementelor doctrinei alese. In aceasta postare am ales sa ma refer la aspectele tactice militare, neluand in considerare “aspectele civile” ale unui conflict armat ipotetic. Coordonarea unui conflict armat intre doua entitati regulate se face prin capabilitatile de “comanda si control” ale eforturilor militare; in engleza – mai simplu C2W(adica Command & Control Warfare). Capabilitatile C2 (comanda si control) trebuie sa asigure exercitarea autoritatii unui comandament superior catre toate dispozitivele de lupta ale unei armate. Aceste capabilitati asigura fluxul de informatii si comenzi de la nivelul comandamentului central pana la nivelul unui pluton. C2 isi are puncte de tangenta de la Statul Major prin corpurile de armata pana la nivel de batalion. Intr-o lume moderna in care traim aceste puncte de tangenta sunt comunicatii de tot felul, care implica integrarea unor tehnologii de o diversitate enorma. De la comunicatii analogice transferate prin telefonie de camp si pana la interfete digitale de mare compresie pentru comunicare cu drone sau sateliti militari. Ciclul de transmisie informational este critic; cu cat o armata micsoreaza acest ciclu, cu atat eficienta acestei armate va fi mai mare.
Capabilitatile C2 trebuie sa raspunda la diverse provocari sau sa creeze aceste provocari inamicului. Voi aminti cateva din ele : (1) securitatea operationala (operations security – OPSEC) ; (2) razboi electronic ( electronic warfare EW); (3) interceptare sau propagare de informatii false sau contrafacute (military deception); (4)aparare sau declansare a unor operatiuni psihologice (psychological operations -PSYOP)
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
“O armata ineficienta poate castiga un razboi, dar nu poate servi interesul national al unui stat independent.”
Poţi detalia?
Cu trecutul nostru războinic – Turtucaia fiind un bun exemplu – chiar îs curioasă cum ar putea o armată ineficientă să câştige?
“Irakul a pierdut aproximativ 500 000 de oameni si Iranul 800 000. Nici un regim occidental democrat nu si-ar putea permite astfel de pierderi. ”
Nu-s doar musulmanii singurii care suportă cu lejeritate pierderile umane.
Un citat dintr-o scrisoare diplomatică de la 1760:
” … e o teroare pentru toate naţiunile civilizate de care se apropie. Ce limite s-ar putea pune vreodată cupidităţii unei naţiuni destul de numeroase pentru ca pierderea oamenilor să n-o afecteze şi destul de sărace pentru a fi obligată să caute la altul ceea ce nu are la ea acasă; unei naţiuni dure şi războinice care n-are nici moravuri, nici legi, nici plăceri care să poată s-o îmblânzească, s-o oprească sau s-o reţină; care nu cunoaşte altă regulă decât voinţa unuia singur; care nu se teme de nici o altă putere; care, în sfârşit, poate să-şi cucerească toţi vecinii, încredinţată că nici unul din ei nu poate face acelaşi lucru cu ea?”
Cred că – şi dacă nu recunoşti citatul – ştii de care popor alb e vorba 😛
Este vorba de victoriile “pirice” sunt sute din astea in istoria omenirii. Vezi Wiki daca doresti. Absolut nici un regim occidental. Absolut sigur! Din secolul XVIII-lea si pana in secolul XXI, a trecut ceva timp 🙂
Rusia 🙂
cred că pentru ei nu a trecut aşa timpul …
ministrul danez de externe scriindu-i omologului său francez încercând să convingă Franţa să iasă din alianţa cu Rusia (în notele la civilizaţia bizantină din cartea lui Djuvara)
Weekend lecture:
Globalistan: How the Globalized World is Dissolving Into Liquid War
http://bookos.org/book/1149635/76f8e1
Related – Most Original Linux Game: Liquid War
http://en.wikipedia.org/wiki/Liquid_War
Let’s play 😉
“…. transformand Occidentul European si America de Nord din statutul islamic religios “Dar-es-Salaam” în …”. Faci o imensă confuzie ca să-ţi iasă rima, (vorba bancului…). Impardonabil pentru cineva cu cunoştinţele tale. În logica lor, “Casa Păcii” este teritoriul Islamului (inclusiv etimologia expresiei spune asta). Nici Europa nici America de Nord nu au fost niciodată Dar El Salam.