Gazul de şist (1) Chevron
31/03/2012 | Autor theophyle Categorii: Dosare |
Chevron. Guvernul a aprobat acordurile petroliere de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare încheiate între ANRM şi Chevron, al doilea mare grup petrolier din SUA, pentru perimetrele Vama Veche, Adamclisi şi Costineşti, avizul fiind emis după întâlnirea premierului Ungureanu cu grupul american. Executivul a decis totodată ca aceste trei acorduri să intre în vigoare miercuri, 28 martie. Anexa care conţine principalele prevederi ale celor trei acorduri încheiate între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) şi Chevron a fost clasificată (aici). Povestea se perpetua, inca o data cetatenii nu au drept sa cunoasca aceste anexe pentru ca cetatenii “e” prosti. In sfarsit, politicienii romani ar trebui sa stie deja ca desi cetatenii “este” prosti, ei “este” si multi!
Chevron Corporation este o corporaţie energetica transnationala americană ( NU multinaţională), cu sediul in San Ramon, California. Chevron este activa în aproximativ 180 de state, fiind implicata în fiecare aspect al producerii de petrol, gaze naturale şi in industriile de energie geotermală. Chevron se ocupa cu explorare, producţie, rafinare, transport si comercializare, precum şi de procesul de generare si comercializare de energie electrica. Chevron este una dintre cele şase companii “gigantice” de petrol din lume. În ultimii cinci ani, Chevron a fost clasata ca fiind in America una din cele mai mari 5 corporatii, conform revistei Fortune 500.
Rădăcinile companiei se regăsesc în descoperirea, în 1879, a unui zăcământ de petrol în Pico Canyon, la nord de orasul Los Angeles, care a dus la formarea companiei Pacific Coast Oil Co.. Mai târziu, compania va deveni Standard Oil Co., iar mai târziu, Chevron. Redenumirea în Chevron a fost făcută odată cu achizitia companiei Gulf Oil Corp., în anul 1984. Fuziunea cu Gulf Oil Corp. a fost, la acel moment, cea mai mare fuziune din istoria Statelor Unite. Pe o altă ramificatie a istoriei companiei se află The Texas Fuel Company, formată în Beaumont, Texas, în anul 1901. Aceasta a devenit, mai târziu, The Texas Company, iar pe urmă Texaco. În anul 2001, cele două companii au fuzionat, formând ChevronTexaco. Numele a fost schimbat în Chevron în 2005. Achizitia companiei Unocal Corporation, în anul 2005, a întărit pozitia companiei ca lider energetic, mărind resursele de gaz si petrol ale companiei în întreaga lume.
Compania dispune de o capacitate de rafinare de aproximativ 2,4 milioane de barili de petrol pe zi. Cifra de afaceri în 2010 a fost 253,7 miliarde USD, venitul net a fost în acelasi an 26,9 milioane USD. Pentru Chevron lucrau in 2010 – 62 de mii de angajati.
Chevron a produs o evaziune de circa 3,25 miliarde dolari în impozite federale şi de stat intre anii 1970 – 2000 printr-un sistem complex de stabilire a preţurilor de petrol, care implicau un proiect din Indonezia. Chevron şi Texaco, înainte de a fuziona în 2001, fiecare deţinea 50 la sută dintr-un joint venture numit Caltex, care a explorat un camp petrolier impreuna cu compania de stat indoneziană, Pertamina. Chevron a fost acuzat de reducere a datoriilor sale fiscale în SUA prin cumpararea de petrol de la Caltex la preţuri umflate. Acest scandal a fost unul dintre cele mai minore scandaluri in care a fost implicata aceasta companie, una dintre cele mai detestate de cetatenii Statelor Unite. Vom mai discuta despre altele mai putin cunoscute si de modul in care aceasta mare firma se comporta cu “indigenii” in statele in care actioneaza.
Gazul de şist reprezinta gaze naturale aflate intre placile de şisturi sau de multe ori afiliate straturilor de carbune la adancimi mai mari decat zacamintele de gaz natural conventional. Se presupune ca acest consum al gazelor de şist este mai ecologic decat folosirea altor hidrocarburi, avand in vedere emisii de CO2 mult mai scazute. Din nefericire, procesul de extractie poate produce multe probleme mediului, din nefericire exista putine studii de impact si ele aproape inexistente ca surse libere. Un foraj de gaz de acest gen poate necesita cantitati enorme de ordinul a zeci milioane de litri de apa, in care sunt diluate substante chimice necesare fisurarii rocilor. S-au intamplat cazuri (si nu putine) de poluare a panzele freatice. Vom continua discutia despre gazul de şist si explorarea lui si despre Chevron si afacerile acestui gigant in general si in particular vom aduce tot ce am aflat despre aceste afaceri in Romania.
Impactul explorarilor. Preocupările oficiale pentru impactul asupra mediului si asupra sănătătii indus de fractionarea hidraulică apar în 2010, mai precis prin EPA, care – la cererea guvernului american – a decis studiul acestui impact « asupra apelor potabile si a sănătătii publice » si prin publicarea unei prime sinteze în revista American Scientist, dar se pare că deja, după trei ani de utilizare, s-au constatat în S.U.A. mai multe « scăpări » importante de gaz în mediul înconjurător si contaminarea pânzelor freatice superficiale cu gaz si fluide de fractionare (după Institutul Francez al Petrolului, din cauza unui defect de cimentare a părtii superioare a forajului).
Cngresul american a rezervat în 2010 un buget pentru aceste chestiuni si EPA a încredintat propriului Birou de Cercetare si Dezvoltare (Office of Research and Development – ORD) un studiu stiintific de lansat în 2011, după ateliere de lucru si consultări de experti ( între iunie-septembrie 2011) si apelul public la expertiză privind efectele posibile ale fractionării hidraulice asupra resurselor de apă potabilă. EPA prevede evaluarea studiului de către experti neutri. Manifestatii ale cetătenilor si ale asociatiilor au avut loc în diverse tări, opunându-se acestui mod de extractie, ca si folosirii continue a energiilor fosile. Un film, Gasland, (si aici) a contribuit la alertarea populatiei asupra acestui subiect. Vezi manifestatiile de protest din Barlad.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]