Ziarul de Duminica – 4 martie
04/03/2018 | Autor Cetatean Categorii: Ziarul de Duminica |
Buna dimineata intr-o zi de duminica, 4 martie. Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamanii in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.
Dan Turturica. Digi24. Cum a ajuns justiția din România prioritate zero pentru Europa
Cheia vizitei prim-vicepreședintelui Comisiei Europene stă în următoarea afirmație, făcută în conferința de presă: ”Ce ați obținut cu sistemul judiciar în ultimii 20 de ani e extraordinar. E aproape un miracol!”. De ce a folosit Frans Timmermans cuvinte atât de mari? În primul rând, pentru că exprimă o realitate evidentă, susținută de cifre și fapte. Nicio instituție din lume nu a reușit, într-un timp foarte scurt, să dea lovituri atât de crunte unui sistem de putere care, zeci de ani, nu a răspuns în fața legii nu doar pentru infracțiuni de corupție, dar nici pentru crime. Nici la noi nu a fost și nu este vorba de o singură instituție, ci de un ansamblu de instituții care au fost sprijinite, după 2004, să acționeze pentru binele comun. Însă, nu s-a ferit de cuvinte mari și pentru că gravitatea momentului impune abandonarea eufemismelor. Ar fi o mare înfrângere pentru Uniunea Europeană dacă România ar pierde un bun câștigat cu mare greutate, după o luptă crâncenă, la care și Comisia a contribuit din plin – extragerea justiției de sub controlul nucleului politic corupt care a dirijat-o zeci de ani. Și nu doar pentru că viitorul României ar fi pus sub un mare semn de întrebare, ci și pentru că viitorul Uniunii Europene depinde de cât de eficiente sunt sistemele judiciare din țările fostului bloc sovietic. Când a spus “ochii Europei sunt asupra României şi asupra acestui conflict”, Timmermans a vorbit, de fapt, despre faptul că performanța justiției de la noi, așa imperfectă cum este, a devenit punct de referință în regiune. Oricât ar părea de neverosimil, judecând după datele inițiale ale problemei, după cum arăta justiția în 2004, singura șansă a Uniunii Europene de a rezista este ca toate țările din vecinătate să ajungă să aibă un vârf de lance anticorupție la fel de eficient ca DNA și un ansamblu instituțional care să-i ofere sprijin, așa cum au făcut numeroasele componente ale sistemului de siguranță națională care au contribuit la succesul său. Integral pe Digi24
Andrei Cornea. Revista 22. Dezastrul Tudorel
Tudorel Toader s-a dovedit nu numai narcisist şi arogant, ci și un mizerabil comunicator și un profesionist cel puțin de rea-credință. Continui să cred că planul de bază al PSD-ALDE era și rămâne suspendarea președintelui Iohannis, dacă acesta refuză să o revoce pe șefa DNA. Obiectivul ar fi ca în timpul interimatului de o lună asigurat de C. Popescu-Tăriceanu să fie schimbați procurorii șefi și să fie promulgate acele modificări ale legilor justiției care să-i salveze de închisoare pe „penali“. Este adevărat că în ultimele zile unii lideri ai PSD au declarat că n-au de gând să încerce o suspendare, chiar în condițiile unui refuz, dar ar fi o naivitate să-i credem.Unii însă s-ar putea să-i creadă și aceștia sunt liderii europeni (mai ales cei din GRECO și din conducerea Uniunii Europene). Aici e problema. Puterea de la București se teme (și experiența dureroasă a anului 2012 n-a fost uitată) că o suspendare a președintelui Iohannis ar putea fi tratată foarte sever de la Bruxelles și din celelalte capitale europene importante și, bineînțeles, și de la Washington. Deoarece România este „sub MCV“ și MCV-ul e parte a tratatului de aderare la UE, România e într-o situație mult mai fragilă decât Ungaria și Polonia. Ea ar putea fi acuzată de încălcare flagrantă a tratatului și pusă repede în carantină prin represalii diplomatice, politice și economice. E ceea ce puterea de la București vrea să evite, nu în ultimul rând și deoarece mai ales în anul Centenarului și al pregătirii preluării președinției UE represaliile (cu consecințe economice și politice serioase) ar cădea foarte greu. Guvernarea de la București are nevoie, de aceea, de o atmosferă, dacă nu favorabilă, măcar nu prea ostilă în străinătate. Nu întâmplător premierul Dăncilă a cerut conducerii UE să se informeze „direct“ de la guvern, sub pretextul că informațiile alternative sunt tendențioase și neadevărate. Integral pe Revista 22
Sebastian Zachmann. Adevarul. PSD vrea s-o demită pe Kovesi cu mâna CCR. Ce şanse are
În cazul – foarte probabil – în care Klaus Iohannis va refuza revocarea Laurei Codruţa Kovesi, PSD va contesta decizia preşedintelui la CCR, pe motiv că a generat un conflict juridic de natură constituţională, potrivit unor surse politice. Un fost preşedinte al CCR spune că Iohannis va avea câştig de cauză. Un alt fost preşedinte al CCR îl contrazice, iar specialiştii în drept cred că, dacă se ajunge la Curte, Kovesi e ca şi demisă. PSD are o variantă de rezervă prin care va forţa demiterea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, chiar dacă preşedintele Klaus Iohannis se opune, susţin surse din conducerea partidului pentru „Adevărul“. Decizia se bazează pe o laxitate legislativă, dar şi pe o interpretare surprinzătoare dată de Curtea Constituţională (CCR) pe una dintre legile Justiţiei modificată de majoritatea PSD-ALDE, mai exact pe Legea 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care detaliază procedura de numire a şefilor DNA, DIICOT şi Parchetul General. Potrivit surselor citate, liderii PSD se aşteaptă ca preşedintele Klaus Ioahnnis să refuze propunerea de revocare pe care ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a trimis-o la Cotroceni. Susţinerea publică pe care Iohannis i-a oferit-o şefei DNA, dar şi avizul negativ- fie el chiar şi consultativ – dat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) arată clar că şeful statului o va menţine în funcţie pe Kovesi. În acest context, potrivit surselor citate, juriştii PSD strâng deja argumente pentru a sesiza CCR, pe motiv că, prin refuzul de a semna demiterea şefei DNA, Iohannis declanşează un conflict juridic de natură constituţională între Preşedinţie şi Guvern. Pe scurt, scopul PSD este să-l oblige pe Iohannis să accepte revocarea Codruţei Kovesi cu mâna CCR, condusă de Valer Dorneanu, fostul parlamentar social-democrat. Pe ce se bazează PSD? Pe o formulare imprecisă din Legea 303/2004, fundamentul juridic pentru numirea sau revocarea Codruţei Kovesi. În timp ce procedura de numire a şefului DNA este fără echivoc (ministrul Justiţiei propune, CSM avizează, preşedintele acceptă sau refuză), în cazul revocării formularea lasă loc de interpretări. „ Revocarea procurorilor din funcţiile de conducere se face de către Preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei“, prevede articolul 54 din Legea 303/2004, în baza căruia se cere revocarea şefei DNA. „În mod normal, Iohannis poate să refuze demiterea şefei DNA, pentru că în drept funcţionează principiul simetriei juridice. Aşadar, dacă la procedura de numire, şeful statului poate să respingă o propunere venită de la ministrul Justiţiei, poate să refuze şi propunerea de revocare, deşi nu e stipulată explicit în lege. Integral pe Adevarul
Radu Eremia. Adevarul. Motivarea CCR pe Legea 303: „Atribuţiile preşedintelui ar fi golite de conţinut dacă nu ar putea refuza motivat numirea unui magistrat“. Ce „poartă“ e deschisă de CCR
Judecătorii CCR au explicat în motivarea la Legea privind statutul magistraţilor, declarată parţial neconstituţională, faptul că atribuţiile preşedintelui ar fi golite de conţinut dacă nu ar putea refuza motivat numirea unui magistrat, însă eliminarea acestui drept nu ridică probleme de constituţionalitate. Practic, demersul CCR arată că Parlamentul va putea merge şi pe varianta scoaterii lui Iohannis din procedura de numire a magistraţilor-şefi. Judecătorii CCR explică unul din argumentele aduse de cei care au sesizat la CCR noua formă a Legii 303. „Dacă Preşedintele României nu ar avea niciun drept de examinare şi de apreciere asupra propunerilor facute de Consiliul Superior al Magistraturii pentru numirea judecatorilor şi procurorilor sau în anumite funcţii de conducere ori dacă nu ar putea refuza numirea nici motivat şi nici măcar o singură dată, atributiile Preşedintelui României (…) ar fi golite de conţinut şi importanţă“, se precizează în motivarea CCR. Curtea constata ca eliminarea acestei atributii a preşedintelui nu ridică, totuşi, probleme de constituţionalitate, ea permiţând o consolidare a rolului Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenţei justiţiei. „Prin urmare, Curtea constată că «refuzul» Preşedintelui României nu avea şi nu putea avea caracter definitiv, fiind mai degrabă expresia unei consultări între autorităţi, astfel încât eliminarea sa nu aduce atingere atribuţiilor Preşedintelui“, mai arată judecătorii constituţionalişti. Integral pe Adevarul
Ioana Ene Dogioiu. Ziare.com. Codul rosu numit Timmermans si alegerea lui Dragnea
Franz Timmermans a venit la Bucuresti ca un fel de viscol pentru PSD si ALDE. Si cel mai rau pentru ei este ca a promis sa stea cu ochii pe Bucuresti si sa revina.
Dincolo de distorsiunile ridicole pe care le-am auzit la televiziunile de propaganda si punctajele dintr-o realitate pe care invitati si moderatori le recitau cu zambete crispate, mesajele prim-vicepresedintelui Comisiei Europene au fost clare precum cristalul:
– Doar magistratii pot judeca magistrati, nu Guvernul, nu politicienii. Deci, cu alte cuvinte, dupa avizul negativ al CSM, propunerea de revocare a dnei Kovesi nu mai are nicio justificare.
– Ridicarea MCV in 2019 nu este o certitudine, este doar o ambitie, o tinta care poate fi atinsa doar daca nu ne oprim sau, chiar mai rau, nu facem pasi inapoi in privinta Justitiei. Daca vor continua atacurile, ridicarea MCV nu va intra in discutie.
– Nu sunt probleme in sistemul judiciar, romanii pot fi mandri de Justitia lor. Asadar, abuzurile de care se plang penalii ori nu exista deloc, ori sunt doar cazuri punctuale care trebuie anchetate de sistemul judiciar. “Atacurile la adresa Justitiei risca sa lase impresia romanilor ca e o problema cu Justitia. Convingerea noastra e ca nu e nimic in neregula”. Integral pe Ziare.com
Andreea Nicolae. Digi24. Asul pe care coaliția PSD-ALDE îl ține în mâneca lui Valer Dorneanu
Cum planul privind adoptarea și implementarea rapidă a modificărilor la legile Justiției a suferit, pe moment, un mare pas înapoi, coaliția PSD-ALDE a schimbat direcția și, folosindu-se de ministrul Tudorel Toader și de trusturile media apropiate, a declanșat atacul fățiș la procurorul-șef al DNA. Urmează procurorul general, după cum s-au grăbit să devoaleze strategia unii lideri social-democrați. Cu toate privirile ațintite ba asupra Parlamentului, ba asupra ministrului Justiției, multă lume a uitat total un as plasat și păstrat, de aproape un an de zile, în mâneca judecătorilor Curții Constituționale: contestațiile depuse împotriva OUG 14, care a abrogat atât de nociva OUG 13. Pe agenda Curții Constituționale există, în acest moment, nu mai puțin de 15 contestații depuse împotriva OUG 14/2017. Cea mai nouă a fost înregistrată pe 12 februarie 2018, dar cea mai veche datează din 8 martie 2017, ceea ce înseamnă că, peste câteva zile, se împlinește un an de când subiectul se află pe agenda celor nouă judecători de la CCR. Toate contestațiile au fost depuse DUPĂ ce Parlamentul a aprobat abrogarea OUG 13. De asemenea, toate contestațiile au ajuns la Curte via instanțele de judecată, în diferite dosare penale. Totuși, uitându-ne la numele din dreptul sesizărilor este greu de crezut că acțiunile sunt total disparate și nu fac parte dintr-un plan mai amplu, demarat pe multiple fronturi, de minare a luptei anticorupție. Integral pe Digi24
Sanziana Ionescu. Adevarul. Americanul faimos care a vrut să valorifice folclorul românesc şi a fost sabotat de incompetenţa comunistă: „Dacă nu vă convine, renunţaţi!“
Alan Lomax (1915-2002) este unanim recunoscut drept cel mai important culegător de folclor din America. Etnomuzicologul şi-a dorit să includă în colecţia sa universală muzică tradiţională românească, iar pentru asta s-a luptat din greu cu tehnicienii din timpul regimului comunist de la Bucureşti, care nu-i livrau materialele selectate la calitatea dorită. La mijlocul anilor ’60, Alan Lomax, cel mai important culegător de folclor din America, sosea în estul Europei. Faimosul specialist fusese invitat la un congres internaţional de antropologie şi etnologie ce se desfăşura la Moscova, în perioada 3-10 august 1964. După vizita de documentare în URSS, Lomax făcea un popas în România, unde voia să cunoască muzica tradiţională. Avea de gând să includă piese folclorice româneşti în proiectul său de studiu comparat al folclorului universal, derulat de Universitatea Columbia. „Dacă este cineva căruia trebuie să-i mulţumim, acela este Alan, căci a descifrat secretele folclorului universal“, arăta muzicianul Bob Dylan, laureatul Premiului Nobel 2016 pentru Literatură. Colaboratorii lui Lomax Pentru a elabora capitolul românesc, Alan Lomax (31 ianuarie 1915 – 19 iulie 2002, fiul pionierului folclorist John Avery Lomax) a purtat discuţii cu specialiştii de la Institutul de Etnografie şi Folclor din cadrul Ministerului Culturii şi cu cei de la România Film. Aceştia l-au îndrumat pe american ce să caute şi ce să ceară din arhivele româneşti, punându-i la dispoziţie materiale pentru vizionări şi audiţii. Ei l-au îndrumat în căutarea de folclor autentic spre satul Drăguş, în judeţul Braşov, considerat unul dintre cele mai frumoase sate ale României, acolo unde Constantin Brăiloiu, părintele etnomuzicologiei româneşti, înregistrase în 1929 cântece de jale. În colecţia sa universală cu muzică tradiţională, Alan Lomax a inclus o compilaţie românească despre care etnomuzicologi precum Speranţa Rădulescu, de la Muzeul Ţăranului Român, spunea că este prezentată şi acum la cursurile de specialitate. Munca depusă de Lomax în promovarea folclorului românesc asigură României un loc în galaxia muzicii populare de pretutindeni. Întreaga sa colecţie, intitulată The Global Jukebox (Tonomatul mondial), este disponibilă online din ziua de 18 aprilie 2017, fiind postată pe site-ul Asociaţiei pentru Echitate Culturală (culturalequity.org) înfiinţată de urmaşii lui Alan Lomax. Integral pe Adevarul
Va urez o duminica placuta!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Salut
Incepind cu ora 07:00 ( 8 in RO) azi se voteaza in Italia pentru alegerea deputatilor si senatorilor.
Peste 900 fotolii puse la ” concurs”.
Nimeni nu va avea o majoranta unica. Ca atare se vor crea aleante.
Inconfesabile , cu batista la nas dar ce nu se face pentru 15.000 euro net lunar si sumedenia de rude , pretini , amante care vor obtine ( prin numiri guvernamentale) ravnite posturi de secretari , sub secretari , sefi de firme de stat , etc.
Prezenta la vot va fi caracterizata de absenteism masiv. Cam satui macaronarii de aceleasi supe reincalzite etern. 🙂
Ca nota hazlie , mosul Silvio nu se poate candida ca are condamnare definitiva cu suspendare. In schimb a facut campanie electorala pentru ” ai lui” ca merg prost afacerile economice ale familiei.
In 1994 se prezenta ca cel care salva Italia de comunism. Acum cere sa nu se voteze M5S ca sint diletanti , habarnisti.
Noroc cu el care a fost 9 ani prim ministru.
A luat postul cu o datorie publica de 119% si a demisionat lasind tara cu datorie publica de 132 %.
Noroc ca e expert , specialist. Ca Melescanu. In reciclari eterne. 🙂
Daca iese moshu`, nu va mai ramane decat sa faceti si voi “bunga-bunga”. 🙂 🙂
Bună dimineața!
Mulțumim pentru selecția propusă și pentru efortul făcut 🙂
Despre normalitate – ”România are un deficit uriaş de normalitate pentru că are, în premisele de la care porneşte, un deficit uriaş de realitate. O falsă abordare a realităţii duce la o falsă normalitate: la figuranţi, decoruri şi vedete. Practic, România e un uriaş studio de televiziune dedesubtul căruia se află un azil de noapte. Cei din studio se uită la cei din azilul de noapte nu ca la oameni, ci ca la o „masă biologică”, ca la o „populaţie” bună de manipulat, supt şi sacrificat. Cei din azilul de noapte îi privesc pe cei din studio nu ca pe oameni, ci ca pe „vedete”, ca pe nişte icoane, ca pe nişte idealuri pe care le poţi atinge dacă joci după regulile jocului. Din toată această dinamică, realitatea umană, rostul şi scopul nostru în lume au dispărut sub lozincile „înţelepciunii” („de, fă şi tu ce ţi se cere, adaptează-te”) sau ale „civilizării” politic corecte.
România e prea relaxată, prea satisfăcută cu sine însăşi, prea coerentă cu propriile premise pentru a fi normală. E o Românie punctuală: fără trecut, fără viitor şi cu un prezent al uitării de sine. E uitarea de sine a fiarei în timp ce sfâşie normalitatea ca o pradă.”
http://www.contemporanul.ro/lecturi/mircea-platon-normalitatea-ca-o-prada.html
Buna dimineata,
aveti ideie ce ar putea pune la cale aceste “mari personalitati” ale PSD?
Unde a disparut opozitia? Chiar Basescu a amutit de cand “a emigrat” Elena Udrea. Cel putin eu nu l-am mai auzit/citit in ultimul timp.
De ce oare nu apare o personalitate puternica, fara pete, care sa conduca batalia anti PSD -ALDE?
Deocamdata, numai nemernicii astia “se ocupa” de tara!
https://www.comisarul.ro/articol/bomba-noptii!-dragnea-intalnire-de-taina-cu-maior-_935565.html
Salut
Udrea a ramas gravida de la Basescu ? 🙂
Nu de alta dar marinarul e ala care propunea scutirea de puscarie pentru femei gravide. Pe vremea cind blonda mergea regulat la DNA si era revoltata ca in arestul preventiv nu avea aer conditionat si hidromasaj. 🙂
PS. In RO a fugii peste hotare de frica puscariei devine sport national. Legalizat.
Toti patrioti , toti iubitori de democratie. 🙂
Salutare!
Binomul Dragnea-Maior? 🙂
Unii spun ca marinelu` pune de-o alianta electorala cu pelicanu`.
Ca sa treaca pragul.
Nu mi se pare imposibil.
Mulțumesc încă o dată lui Cetatean si îl rog să îmi găzduiască un ultim mesaj (ca să dovedesc că nu sunt postac, nu mai scriu).
Cuvântul “mitic” l-am aflat când am aterizat ca stagiar în Cluj, după ce ma terminat o facultate la București (sunt dintr-un sat de lângă Cluj). Era în comunism și șeful era nervos că tot trebuia să deschidă ușa cu capul, având mâinile pline cu atenții, celor de la “centrală” din București.
Am avut tot felul de atitudini, acuma cred că da în democrație, “miticii” “au voie” să preia DNA, fie din interior, ca procurori “mitici”, din din exterior, ca politicieni “mitici”. Cum tendința este spre partidul unic, preluarea DNA este inevitabilă. De aceea am rezervele mele pentru acest instrument de modernizare a țării… Oarecum seamănă cu tactica “otrăvirii fântânilor”.
Despre felul în care este judecată U.E. ca și client al întreprinderii franceze a nevestei mele, în Franța, nu mai insist. Franța a este țara care a oprit Constituția Europeană, care are constituția, legilee și comportamentele specifice.
Buna seara!
V-am dat drumul la comentariu, desi am mari rezerve privind unele dintre opiniile Dvs (a propos de statutul politic UE – despre care eu insumi am scris critic, insa pe care Dvs o considerati un ONG). Nu doar Frata s-a opus Constitutiei Europene (despre care, iar, am mari rezerve, pentru ca au aliminta in preambul orice referire la dimensiunea religioasa, spirituala si filosofica a crestinismului).
Buna ziua.
Merkel la al 4lea mandat…social democratii au votat pentru guvernul de coalitie cu crestin democratii
Buna ziua
Merkel a declarat ca e ultimul mandat .Dupa , se retrage din politica.
La romani nu se retrage nimeni. Nici macar tinarul Melescanu. 🙂
hahaha…pai la noi e o chestie de viata si moarte…retragere in cel mai bun caz e neantul…cind sar aia fara parasuta . variante ar fi mai un 7.62, un proces pt crima
Asta da, protest! 🙂
Cred ca si lui mos Tariceanu i-ar placea.
“O femeie topless a protestat fata de Berlusconi avand scris pe corp mesajul “Berlusconi, ai expirat”atunci cand liderul Forza Italia a votat in Milano, scrie News.ro, citand Daily Express.”
https://www.hotnews.ro/stiri-international-22321894-alegeri-italia-protest-topless-sectia-care-votat-berlusconi.htm
Poate o angajeaza ca masagiatrice ca e batrin . Are 82 de ani. Sta cu una in varsta de 33 de ani . 🙂
OI MAI PLATI IMPOZITE LA STAT CAND OI AVEA DE CE.
AM VOTAT, E VALIDAT: 300 DE PARLAMENTARI.
Salutare tuturor!
Politeia Rocks! 😀
Cum zicea Dragnea cu legea aia a defaimarii d-o visa el? El o visa? Sau era dom’ Maior? Ori Firea, cu controlul/reglementarea Internetului, cum spunea ea ca ar trebui facut si dres? Sau Nastase, mai demult, tot cu Internetul, cum avea el de gand ca sa-l inchida 😀 (da, nu e o gluma)? Parca si noul PM-Dancila agraia ceva asemanator, mai zilele trecute. De Duamna de la Interne nu mai zic; ea e sfanta protectoare a militienilor si a jandarmilor, mama ranitilor la cap. EtcFSN…
Iaca:
“Justitia din Austria a decis ca protestatarii ii pot spune ‘fuck’ vicecancelarului”
https://www.hotnews.ro/stiri-international-22316761-justitia-din-austria-decis-protestatarii-pot-spune-fuck-vicecancelarului.htm
PS: acum nu mult timp am avutara si decizia Curtii Supreme a Statelor Unite in legatura chiar si cu “hate speech”. Mai pun link inca o data, pentru “trecatori” intarziati, grabiti samd.
http://inliniedreapta.net/curtea-suprema-a-sua-decizie-unanima-libertatea-de-exprimare-e-garantata-fara-exceptii-pentru-hate-speech/
AM VOTAT, E VALIDAT: 300 DE PARLAMENTARI.
OI MAI PLATI IMPOZITE LA STAT CAND OI AVEA DE CE.
Salutare
Draftul cu “legea defaimarii” venea de la gaspadin Kantor ( omu’ are drept de legiferare in RO :)) ) iar ddragnea era doar purtatorul de mapa si propunere ( in aplauzele “elitelor” , care taceau chitic la vremea respectiva ) .
Inteleg ca e si acum prin parlament acel proiect de lege .
Numai ala credeti ca e? Pai Proiectele de legi in Parlament, ca si Ordonanta 14 la CCR, ca si multe altele, sunt asemenea conflictelor inghetate lasate de rusi la frigider si folosite la o adica…
Salutare! 🙂
Legi…
Nu stiu daca e duma sau nu …cica vrea pesede sa mareasca ajutorul de inmormintare…(ceva pe la 40 milioane)
Buna seara,
ce-ar fi daca?
https://www.comisarul.ro/articol/soc-in-psd!-mai-multi-lideri-ai-partidului-ar-urma_935627.html
Poate vine in sfarsit… sfarsitul lui Dragnea! Si atunci , pica toata sandramaua.
Pai sa vedem si noi o poza,doua…ca am tot auzit….
Oricum daca Maior sta de-o saptamana in Ro …io zic ca nu-i concediu….
Buna seara.
mitraliera sta dupa colt, la pinda :
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22321989-codrin-stefanescu-astept-liviu-dragnea-camaradul-meu-vina-explicatii-publice-privire-prezenta-chermezele-sri.htm
Buna seara, @cedric! 🙂
– saitul ala gazduieste si prostii sau plesne, ca sa nu zic mai rau. In ultimul an, statistic (imi apartine observarea, nu foarte stricta), 60% din “nuclearele” si “socurile” anuntate nici nu au existat deloc; in principiu cele “in exclusivitate”, servite de “sursele noastre” (ale Comisarului, adica) samd. In fond, cine mai verifica o “bomba” intr-o presa plina de “bombe” in serie? O “nucleara” pe un sait plin numai de “atomice”? Celelalte 40% au fost preluari… hiperbolizate 😀 .
– ati vazut cine e in “echipa” cealalta? Doamna Cati, Serban Nicolae, Firea, Codrin. Printre altii. Din lac in put, in opinia mea.
PSD, laolalta cu PNL (cel putin) ar trebui sa dispara cat mai repede. Si nu numai cu numele sau prin “ordin de raspandire”. Stiu ca e greu, ca e imposibil, aproape. Ca FSN o sa-si caute mereu noi “gazde” sau infatisari sau piei, ca sarpele (vedeti Ponta, Basescu plus alti “fosti”, acum retrasi din prima linie, oarecum etc). Ca famigliile lor nu pot ramane flamande si sa nu manaca si gura lor ceva. Scl. Dar transformarea PSD din partidul condus de Dragnea in cel condus (de exemplu) de Firea mi se pare ceva sinistru. Practic, nici nu ar conta dpdv politic o asemenea schimbare. Ah, daca e vorba de propaganda, trancaneala si imagine, da. Astia de stanga sunt specialistii specialistilor. Artisti ai poporului.
—–
PS: si Frans Timmermans, un stangaci de cursa lunga, harsit in toate (dar vestic), venit la Bucuresti din partea UE (si a Olandei) cu ganduri bune 🙂 , tot un mare propagandist e, de fapt Zic eu. Si, ca sa nu le dau apa la moara celor care cred ca e propagandist pentru ca “tine” cu Statul Paralel, am sa explic pe scurt acum, aici, de ce cred asta: exista o inregistrare audio facuta la Parlament (de un parlamentar roman, banuiesc), in spatele usilor inchise. O discutie intre politicieni, cum ar veni. Inregistrarea a ajuns in presa. Iata transcrierea traducerii din engleza, sublinierile si parantezele imi apartin:
”Popoarele noastre vor ca noi să discutăm despre problemele lor, despre visurile lor, despre aspiraţiile lor. Dacă lăsăm impresia că discutăm despre problemele noastre, despre ce vrem noi, nu despre ce vor ei, pierdem. Indiferent că suntem la guvernare sau în opoziţie, cu toţii pierdem (el vorbeste despre ei, despre politicieni, ca pierd, nu despre popoarele invocate). Sunt profund convins că poporul României, la fel ca poporul Olandei şi al altor ţări, vrea ca politicienii să discute despre locuri de muncă (unde, bre, intr-o tara in care dai cu tunul dupa cineva care sa vrea sa munceasca, nu mai zic de meseriasi? Intr-o tara cu deficit de forta de munca?), despre securitate socială, despre educaţie, despre asistenţă medicală, nu despre reforma justiţiei, în special dacă se creează senzaţia că reformezi justiţie pentru binele tău, nu pentru binele societăţii”. Etc.
O trancaneala de stanga perfecta. Propaganda. Jocuri de imagine. Numai ca pe noi, romani care nu iubim 😀 fesenismul sau uslamul, nu asta ne interesa la d-l Timmermans in acel moment. Si nici in altele, in principiu. Ideea este, insa, ca stanga, peste tot in lume, foloseste aceasta… arta a vorbitului despre problemele altora si a trancanelii goale, desarte si iluzorii. O gargara lipsita de grijile celui despre care vorbeste (si in numele caruia cica ar vorbi), lipsita de o empatie adevarata si care, desi nu e obligatorie, desi nu exista, trebuie neaparat afisata 🙂 . And so on, nu mai insist. Insa, oricum am gandi lucrurile, diferenta e mare intre politicienii din democratii si tiriplicii hapsani si prosti din Romania.
Doamne, cat am scris! Si iar sunt rupt de oboseala… Scuze de eventuale typos.
Talibanu Teodorovici isi taie mana daca e sa fie …si sper sa fie in piata Victoriei , la ceneexu pesede:
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22322289-ministrul-finante-exclude-posibilitatea-unei-crize-financiare-romania-taierii-veniturilor-populatiei-mai-bine-imi-tai-mana.htm
buna dimineata!
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-5-martie-declaratia-online-se-depune-la-etaj-ghiseul-nr-2-cu-bon-de-ordine/57560/