Ziarul de Duminica – 28 februarie
28/02/2016 | Autor Cetatean Categorii: Ziarul de Duminica |
Buna dimineata intr-o zi de duminica, 28 februarie. Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamanii in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.
Valentin Naumescu. Contributors. Mai pot fi salvate Proiectul European şi alianţa cu Statele Unite de poluarea mediatică antioccidentală a Rusiei?
Îmi propusesem să scriu acest articol prin toamna lui 2012, la revenirea în ţară după mai mulţi ani, dar temele punctuale şi fierbinţi ale agendei internaţionale s-au succedat cu repeziciune şi nu au lăsat loc reflecţiilor de ansamblu. Simţeam vag că se petrece ceva în legătură cu încrederea oamenilor în Uniunea Europeană şi în NATO, în alianţa esenţială cu Statele Unite, în percepţia asupra Occidentului şi direcţiei strategice de urmat, chiar dacă nu se crease o masă critică în sens opus. Acum, când guvernul de la Berlin cere explicit serviciilor secrete să declanşeze o investigaţie cu privire la propaganda Rusiei în Germania, lucrurile încep să se lege iar scenariul, din nefericire, prinde contur. Într-un fel, poate e mai bine că nu am scris atunci pe această temă, fiindcă ar fi arătat altfel, probabil mai estompat, mai dubitativ, cu aerul ezitant al unor bănuieli lipsite de dovezi, de certitudini. Anii care au trecut nu au făcut însă decât să acutizeze simptomele marii schimbări de cultură politică declanşate prin manipulare mediatică în multe din societăţile europene, să îmi confirme observaţia de atunci şi să îmi întărească tot mai mult sentimentul unei tendinţe grave de alienare faţă de setul de valori, principii şi interese care au triumfat la sfârşitul Războiului Rece (evident, cele ale democraţiilor liberale occidentale), cu alte cuvinte faţă de paradigma în care ştiam că s-a format intelectual, profesional, academic şi politic generaţia noastră, în anii ‘90.Acum nu mai e doar o senzaţie vagă, ca în urmă cu câţiva ani, ci un sentiment clar, puternic, durerors, îngrijorător. Ce este inedit în acest uriaş atac antioccidental şi antiliberal este că vine cu precădere de pe poziţiile dreptei conservatoare, nu ale stângii postcomuniste, care frâna acum 20-25 de ani reformele în Centrul şi Estul Europei şi care a devenit astăzi nerelevantă în spaţiul public. Cine concepe acum manipularea antioccidentală a opiniei publice a înţeles că nu mai poate miza pe discursul stângii muncitoreşti, sindicaliste, ci pe agresivitatea „proaspătă” a naţionalismului reinventat în forme de exprimare moderne, a creştinismului fundamentalist (bineînţeles că există şi aşa ceva), pe argumentaţia pretins pragmatică a democraţiei „iliberale” (cum o numeşte Viktor Orbán), a „specificului şi tradiţiilor naţionale preliberale” idealizate de dreapta poloneză venită anul trecut la putere etc. Dintr-o dată a devenit cool să fii antiliberal, antieuropean, antioccidental. Integral pe Contributors
Sanziana Ionescu. Adevarul. Mărturiile de coşmar ale românilor exilaţi în iadul Siberiei: „Ruşii beau apă direct din lac, ca animalele“
Surghiunul impus românilor din teritoriile cedate URSS, în urma pactului Ribbentrop-Molotov de la 23 august 1939, este relatat de supravieţuitori şi cercetători ai fenomenului Gulag. Supravieţuitorii povestesc cum frigul, foamea şi muncile silnice i-au decimat în masă pe basarabenii deportaţi în sălbăticia siberiană. Basarabia şi Bucovina de Nord au intrat în componenţa Uniunii Sovietice în urma pactului Ribbentrop-Molotov de la 23 august 1939, încheiat între URSS şi Germania. Tratatul de neagresiune dintre cei doi mari rivali a fost semnat la Moscova, sub privirile lui Stalin, de către miniştrii de Externe Viaceslav Molotov, din partea URSS, şi Joachim von Ribbentrop, din partea Germaniei. Astfel că, la 28 iunie 1940, cele două provincii româneşti au fost ocupate de armata sovietică determinând un val de refugieri către ţara-mamă. În iulie 1940 sunt deportaţi în Siberia primii români din Basarabia, iar peste nici un an, autorităţile sovietice, în faţa iminentei eliberări a Basarabiei de către Armata română care trecea Prutul, au efectuat un nou transport către nordul siberian. „Emigranţi de bunăvoie“ – Flori Bălănescu, cercetător ştiinţific de la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, este autoarea studiilor despre deportarea în Siberia a basarabenilor şi repatrierea lor forţată, expuse în capitolul Represiunea din „Enciclopedia regimului comunist“. Istoricul vorbeşte despre cele trei mari valuri ale deportărilor suportate de români în anii 1941, 1949 şi 1951. „Niciun roman şi niciun film artistic nu vor fi în stare să redea vreodată calvarul siberian, infernul bolşevic prin care a trecut poporul nostru şi atâtea popoare subjugate de satana roşie. Margareta Cemârtan-Spânu este una dintre victimele criminalului regim stalinist. Iar tragicul ei destin reprezintă imaginea dramei întregii Basarabii. Întâlnim pagini tulburătoare pe care le putea aşterne pe hârtie numai un suflet ale cărui frumuseţe şi puritate au fost adânc rănite în copilărie şi adolescenţă. Jilăvindu-mi-sau ochii şi inima citind (…) Trebuie să ai o inimă de piatră să nu vibrezi cu toată fiinţa lecturând asemeni pagini“, scria marele poet patriot basarabean Grigore Vieru despre memorialistica Margaretei Cemârtan-Spânu, o scriitoare ajunsă la o vârstă venerabilă, supravieţuitoare a gulagului siberian. Integral pe Adevarul
Gandul. 10 harti care explica strategia Rusiei
Rusia este o ţară aproape încercuită de pământ, cu acces dificil la mare, iar acest lucru defineşte cel mai mult strategia ei geopolitică, de a se lupta să îşi împingă frontierele către Vest, arată analistul american George Friedman, directorul grupului de analiză Stratfor, într-un articol Forbes. De aceea, arată el, Rusia se aseamănă mai degrabă cu Sparta, nu cu Atena, dacă e să privim spre modelele antice de dezvoltare. O naţiune care îşi trage puterea nu din bogăţie, ca Vestul, ci din efortul de a depăşi greutăţile şi vulnerabilităţile cu care se confruntă, este mai unită, iar din geografia ei simplă poate să reiasă de fapt pericolul pentru Occident, oricât de prost i-ar merge economia, consideră Friedman. Analistul american George Friedman priveşte strategia Rusiei lui Putin şi intenţiile sale prin prisma a 10 hărţi care îi explică geopolitica, într-o analiză pentru Forbes. Americanul arată că cea mai importantă caracteristică a Rusie este că este prinsă între pământuri aproape complet. Peninsula europeană este înconjurată din trei laturi de Marea Baltică, Marea Nordului, Oceanul Atlantic, Marea Mediterană şi Marea Neagră. Diviziunea faţă de Rusia se vede pe hartă, dacă trasăm o linie de la Sankt Petersburg la Rostov pe Don. Pe hartă se vede că există foarte puţine zone ale Europei care să fie mai departe de 650 de kilometri de mare. De cealaltă parte, cea mai mare parte a Rusiei se află între pământuri. Oceanul Arctic este departe de centrele demografice ale Rusiei, iar puţinele porturi care există acolo nu sunt folosibile iarna. Integral pe Gandul
Daniel Befu. Romania Libera. Ascensiunea unui premier al României. Episodul V: Victor Ponta a iertat Rompetrol de jumătate de miliard de dolari și a amânat majorarea redevențelor Petrom
În 22 ianuarie 2014, Victor Ponta, în calitate de prim-ministru, ştergea oficial printr-o semnătură pe o hotărâre de guvern, jumătate de miliard de dolari din datoriile Rompetrol, în ciuda avizului negativ al Curții Constituționale și a cererii explicite adresate de președintele României de a nu face asta. Ca să pregătească terenul pentru „ștergerea datoriilor“, Victor Ponta l-a pus negociator în relația cu Rompetrol pe Gabriel Dumitrașcu, personaj implicat la începutul anilor 2000 în afacerea Roșia Montană, aflându-se la conducerea Roșia Montană Gold Corporation între 2001 și 2005. Ce nu știau românii la momentul deciziei premierului Ponta de a șterge cu radiera datoriile imense ale companiei petroliere este că firma de publicitate a familiei Ponta a prestat cu câțiva ani mai devreme servicii pentru Rompetrol. Asta s-a întâmplat atât sub patronatul lui Dinu Patriciu, cât și sub kazahi. Acum vedem că statul va încasa doar 270 din cele 760 de milioane de dolari cu care a creditat compania în 2003, când Ponta era în Guvern ocupantul postului de șef al Corpului de Control al premierului Năstase. Este vorba de firma Herțanu Projects SRL, fondată în 2004 de Iulian Herțanu, cumnatul lui Victor Ponta (cu 95% din părțile sociale) și Cornelia Naum, mama ex-premierului (cu 5% din părțile sociale). Firma a avut-o manager o perioadă pe sora sa, Alexandra Ponta (căsătorită Herțanu) conform profilului său public de pe LinkedIn, informație care însă a dispărut ulterior publicării de către „România liberă“ a primului articol despre afacerile familiei Ponta. Sediul social al firmei Herțanu Projects SRL a fost stabilit în apartamentul în care a crescut Victor Ponta, lângă Gara de Nord, pe bulevardul Dinicu Golescu. Acea adresă apărea și în cartea de identitate a lui Victor Ponta, până la momentul când și-a schimbat scriptic domiciliul în județul Gorj. Integral pe Romania Libera, un serial care astazi a ajuns la episodul al VI-lea.
Tudor Despina. Revista22. Un raport britanic leagă mai mulți comandați militari ruși de doborârea cursei MH17
Apar noi informații privind doborârea cursei de linie MH17 în estul separatist al Ucrainei. O investigație britanică face conexiunea între comandanți militari ruși și incidentul aviatic. O echipă de investigatori britanici, reuniți pe platforma Bellingcat, a publicat miercuri un nou raport în care este făcută o legătură între comandanți ai armatei ruse și doborârea cursei de linie Malaysia Airlines 17 (MH17). Documentul a fost înaintat comisiei de anchetă aflată sub coordonarea procuraturii olandeze. E vorba despre o conexiune făcută între mai mulți factori decizionali de la vârful armatei Federației Ruse și dezastrul aviatic care a avut loc în regiunile separatiste din estul separatist al Ucrainei. În 17 Iulie 2014, o rachetă sol-aer provenind dintr-un sistem rusesc BUK a fost lansată din zona controlată de separatiștii susținuți de Moscova. Toți cei 298 de oameni aflați la bordul aeronavei au murit. Treptat, cu dificultăți, o anchetă internațională a fost lansată, sub coordonarea Biroului olandez pentru Securitate (OVV). La începutul acestui an, britanicii de la Bellingcat spuneau că au identificat deja până la 100 de soldați ruși care ar putea avea cunoștințe despre activitatea sistemului de rachetă BUK în perioada în care avionul a fost doborât din aer. Britanicii susțineau și că mai mulți militari ruși ar fi fost implicați în incident. Eliot Higgins, fondatorul Bellingcat, declara în 3 Ianuarie pentru presa olandeză că are informații potrivit cărora cel puțin 20 de soldați din Brigada anti-aeriană nr. 53 din cadrul armatei ruse – o unitate staționată în Kursk, la mai puțin de 160 de km distanță de regiunile separatiste ucrainene – sunt implicați în acest caz. Higgins spunea că are numele și fotografiile soldaților care au mers cu sistemul BUK, de asemenea și ale comandanților lor. Iar acum vin să confirme. Soldații implicați în doborârea MH17 au partea lor de responsabilitate – dacă vor fi dovediți de ancheta aflată în desfășurare –, dar cheia e identificarea celor care au dat ordinul lansării rachetei. Iar Bellingcat susține că a făcut asta. Noul raport publicat miercuri detaliază lanțul de comandă pentru batalionul 2 din Brigada anti-aeriană nr. 53. Integral pe Revista22
Claudiu Zamfir. Hotnews. Romania inapoiata: Doua treimi dintre locuitorii de la sate se duc la toaleta in fundul curtii. 80% dintre romanii asistati social traiesc in mediul rural
Doua treimi din gospodariile din Romania rurala nu au toalete in locuinta, persoanele respective folosind privatele din curte, potrivit datelor de la nivelul anului 2014, publicate, vineri, de Comisia Europeana. 80% din toate persoanele asistate social din Romania traiesc in mediul rural. In raportul de tara, Comisia Europeana face jumatatii rurale a Romaniei o radiografie ingrijoratoare. In primii sai 8 ani ca membra a Uniunii Europene, Romania rurala, care reprezinta 46% din populatia tarii, nu a reusit sa iasa din starea primitiva in care se gasea la aderarea la UE. In 2014, 27 % din populatia rurala era conectata la sistemul public de alimentare cu apa (92,7 % in zonele urbane) si doar 5,3 % era conectata la sistemul de canalizare (82,8 % in zonele urbane). Conform CE, doar 34 % din gospodariile din mediul rural aveau o toaleta in interiorul locuintei, in anul 2014. Totusi, procentul gospodariilor cu toaleta in locuinta s-a dublat in primii 8 ani de aderare a tarii la UE, potrivit statisticilor. “Accesul limitat la serviciile de baza are un impact negativ asupra calitatii vietii”, atrage atentia Comisia Europeana, in recomdarile specifice de tara emise vineri. Populatia rurala romaneasca are si cel mai mare grad de saracie in randul persoanelor incadrate in munca, din toata Uniunea Europeana. Practic, in cazul a 20% dintre romanii din mediul rural care au un loc de munca, veniturile obtinute nu sunt suficiente pentru a-i scoate din saracie. “Veniturile reduse asociate cu agricultura de semisubzistenta sunt cauza ratei celei mai ridicate a saraciei persoanelor incadrate in munca din Uniunea Europeana (20 %) si o concentratie a saraciei monetare in zonele rurale (71 %)” – arata CE. Parasirea timpurie a scolii este in principal o problema rurala, adesea legata de saracie. Aproape unul din trei copii din zonele rurale paraseste scoala inainte de clasa a noua. Printre factorii care contribuie la parasirea timpurie a scolii, mentionati in cadrul strategiei nationale, se numara saracia, munca sezoniera prestata de copii, nivelul limitat de instruire a parintilor, un grad redus de accesibilitate a serviciilor de educatie si infrastructura limitata. O treime din scolile rurale nu indeplinesc cerintele sanitare, aproape jumatate nu beneficiaza de alimentare corespunzatoare cu apa si o cincime dintre acestea nu sunt conectate la canalizare, cu riscurile aferente pentru sanatate. Mai mult de jumatate nu sunt incalzite suficient. Integral pe Hotnews
Ioan Bulai. Ziare.com. Je suis Godina
Miercuri a avut loc lansarea volumului “Flash-uri din sens opus”, scris de catre politistul Marian Godina. Lansarea cartii este mana cereasca dupa scandalul ce s-a iscat in urma opririi in trafic a sefei Crucii Rosii Brasov si interventia acesteia in a rezolva cazul cu mai marii Politiei Rutiere Brasov. Acum, la doua saptamani dupa cele intamplate, sefa de la Crucea Rosie si-a dat demisia, seful IPJ Brasov si-a depus dosarul de pensie, iar Godina isi lanseaza cartea la Bucuresti! Sa fie aceasta succesiune de fapte cel mai zguduitor lant de evenimente care promite reformarea Politiei Romane de la firul ierbii? Foarte probabil. La lansarea de la Bucuresti a fost prezenta multa lume printre care si premierul Ciolos. Prezenta lui acolo sustine atitudinea politistului Godina si da avant fiecarui bugetar umilit care are ceva de spus impotriva sefului care il abuzeaza si impotriva sistemului care nu ii apara initiativa buna. Fenomenul Godina a devenit peste noapte un studiu de caz care poate fi analizat din multe perspective. Nu il cunosc personal pe Marian Godina, dar cu toate acestea simt ca stiu destul de multe despre el: reprezinta cel mai bun agent PR pe care l-a avut Politia Romana vreodata, este un politist cu un comportament impecabil, de unde si libertatea de a putea scrie atat de liber despre sefii corupti si umilintele la care a fost expus, scrie extrem de bine si are umor.Pe langa toate aceste calitati, aportul lui Godina in spatiul public este mult mai profund. Acum 10-15 ani ani, Politia Romana si politistul rutier erau terfeliti de bascalia lui Garcea. Imaginea politistului roman era asociata cu tot ce era mai corupt in societatea noastra. Poltistul Godina pune punct si este categoric, nu face rabat in a-i trata pe toti soferii cu acelasi respect si nu tine cont de cine este soferul atunci cand acesta conduce pe rosu. Cred ca sunt multi politisti ca el in toata tara, dar Godina a avut curaj sa impartaseasca cu noi din viata sa profesionala, la bine si la greu. Pentru asta ii multumim. Sustinerile nu au incetat sa apara si peste noapte cei care il umileau si il amenintau cu cuvinte grele au trebuit sa faca un pas in spate. Integral pe Ziare.com
Liviu Avram. Adevarul. Micromineriada lui Dan Voiculescu şi necazul mafiotului Giuseppe Gambino
TNR. Răzbunarea lui Oprea. I-a lăsat fără doctorate pe senatorii care au votat pentru urmărirea penală
El i-a făcut, el îi distruge! Toţi cei 72 de senatori care au încuviinţat urmărirea penală a lui Gabriel Oprea au rămas fără doctorate. Generalul s-a supărat că a fost trădat şi le-a retras lucrările. Avea tot dreptul, pentru că el e coordonatorul a sute de doctorate, inclusiv ale senatorilor. Deşi votul trebuia să fie secret, cu bile, Oprea a spus că e o ţară democratică şi că nimic nu-l opreşte să stea lângă urne şi să se uite. În timp ce colegii treceau să voteze, Oprea trăgea cu ochiul şi cum vedea că unul a votat pentru urmărirea penală, striga: “Te-ai lins pe bot de doctorat” şi îl nota într-un carneţel. Integral pe TNR
Va urez o duminica placuta! 🙂
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata !
O duminica linistita sa aveti 🙂
buna ziua
@Stefan-27.02 ora 19.15
corecte, ,concise clare explicatii
Ziua buna
Multumesc domnule @intimplator .
Din invataturile vietii . 🙂
Cindva era suficient sa lucreze capul familiei pentru a asigura cele necesare traiului cotidian .
De citeva generatii asa ceva nu mai e posibil iar clasa medie e in scadere numerica cam peste tot in tarile occidentale .
Personal gasesc explicatii prin “teoria personala a parabolei ” aplicata societatilor umane (oricare ).
Oricare natiune ajunge la apogeu unde se sta pe o perioada variabila de timp (de la caz la caz ) dupa care urmeaza declinul .
Abrupt (determinat de regula de revolutii, invadatori ) sau mai bland dar tot declin determinat de “inventivitatea” conducatorilor de a tiparii bani din nimic , de a maslui realitatea .
Inca inaintea aparitiei si decaderii imperiului roman , parabola era , este si va fi o constanta in dezvoltarea/regresul societatilor , natiunilor .
Buna dimineata 🙂
@Stef, exista si o alta explicatie, care nu o contrazice pe a ta, ci o adanceste: este vorba despre natura monedei si natura capitalismului de secol XX.
Odata cu aparitia banilor scripturali (fiat money) si mai ales cu abandonarea definitiva a etalonului aur, bancile centrale au scapat de orice frana in procesul de tiparire de bancnota. Or, pe termen lung, asta inseamna cresterea exponentiala a inflatiei (cata vreme bancile pot arunca pe piata oricate hartii, si mai nou oricata moneda electronica au chef; asta inseamna roaderea puterii de cumparare a familiilor. Ceea ce altadata era destul – un salariu al capului familiei – acum e acum insuficient, pentru ca mereu rata de crestere a inflatiei este mai mare decat rata de crestere a salariilor. Trebuie sa lucreze si femeile. Si tot nu e destul!
Se adauga la asta probleme colaterale: ieri ai pomenit de legea Glass-Stegal. Noi am discutat mult pe Politeia veche de legea asta care a mentinut capitalismul financiar in limite rezonabile zeci de ani si care, abrogata, a dus la bancile de tip to big to fail.
Or, preturile locuintelor crescand intr-un ritm desantat din cauza creditelor fara acoperire reala, asta a generat probleme sociale: tinerii nu mai au acces usor la o casa si trebuie sa faca credite pe zeci de ani. Urmarea: stau cu parintii la varste la care parintii lor aveau copii. Italia e campioana in acest domeniu la nivel european. Ceea ce altadata (anii 50) era usor pentru o familie italiana (sa cumpere/contruiasca o casa+ o casa de vacanta la malul marii) azi de imposibil.
Pe termen lung, vom avea o patura de mijloc care se va subtia si va disparea aproape de tot, si va ramane in loc patura saraca si cea bogata. Comisia Europeana a recunoscut la finalul anului trecut ca in Europa anilor 2015 se traieste cam la acelasi nivel cu Europa anilor 1970 (nu mai am ursa, insa a fost prezentat si pe Hotnews). Or, asa ceva arata clar ca puterea de cumparare s-a erodat, desi mai multi membri ai familiei muncesc si castiga, pe hartie, mai mult decat castiga un tata de familie in anii 70.
Salut
Nu am vrut sa intru in “profuzimea ” problemei dar e absolut adevarat . Fiat money (tiparire dupa necesitati 🙂 ) + anularea etalonului aur au creat dezastre .
Despre Italia 🙂 , exemplu concret.
Linga mine , 500 distanta .
Bloc 6 apartamente construit in 2005 . Vandute toate (atunci) la 2.200 euro / metru patrat . Cu 60 zile in urma , un apartament a fost revandut (nou proprietar) dupa chin si vai la 1.500 euro /metru patrat . !!!!
Azi , 2016 , alt bloc nou la doar 300 metri de mine si tot de 6 apartamente . A vandut cind era doar proiect (2008) doua apartamente la 1.900 euro /metru patrat . Acum e tot construit si la restul de 4 apartamente nu gaseste cumparatori nici la 1.600 euro/metru patrat .
+ o disparitie atit de crunta de locuri de munca incit tinerii stau cu parintii + bunicii . In speranta ca bunicul si bunica traiesc mult . Deoarece pensile lor echilibreaza bugetul lunar al familiei .
2014 – dat oficial ISTAT (echivalentul INS mioritic) , in Italia au murit DE BATRINETE cu 54.000 persoane mai mult decit TOATE mediile anuale de dupa 1945 . !!!!!
PS. UE e o adunatura de socialisti prosti care au in cap doar mai multa cheltuiala si deficite mai mari .
Nu sint in stare sa priceapa ca capitalismul e in primis locuri de munca si nu salvataje bancare.
Stef, cunosc oameni care in anii 2005-2008 au facut credite pe 30 de ani la apartamente care valorau atunci in jur de 50-60 de mii de euro si azi fac cu greu 35 mii de euro. Cocioabe varuite intitulate “vile” la periferia oraselor romanesti se vindeau la pret de casa decenta de tara din Franta. Cunosc bine Franta si mereu am comparat preturile de acolo cu cele din Romania.
Si la noi e inghesuiala, caci tinerii stau cu batranii in apartamentele comuniste de 45-60 mp. Cine are 3 camere e boier, de regula se inghesuie cu totii in doua camere!
Salutare! 🙂
La toate cele de mai sus, adaugati si scaderea dramatica a pretului muncii, scadere pe care o “datoram” (printre altele, ca sa nu avem vorbe) SI feminismului (sorry, dar e vorba de statistica economica si de modele matematice). Am facut acum ceva vreme 🙂 un studiu/cercetare/etc pe tema asta, iar rezultatele statistice, traduse (si) intr-un grafic erau spectaculoase. Pe scurt si extragand influenta altor fenomene (pe unele dintre ele le-ati pomenit si Dvs aici sau in postarea anterioara etc): in secolul trecut, acest factor a adus, dupa calculele mele, o “paguba” de cel putin 35 la suta in bugetul unui om normal/mediu cu un job normal/mediu, daca ne raportam la statusul … de la care plecase (perioada vizata de mine era 1920-1990, doar!) . E doar o idee/teorie (demonstrabila, zic eu), nu va grabiti sa dati cu paru’, ca are si componente politice, socio-economice (altele) samd, dar nu le-am mai inclus aici…
PS: nu exista literatura de specialitate serioasa pe aceasta tema, din multe motive: de… conspirationism 😀 , de corectitudine politica, de altele asemenea etc, stiti si Dvs; am avut mari dificultati nu in a-mi sustine teoria, ci in a ajunge sa o sustin, in a o face acceptata macar ca idee, ca punct de plecare, ca tema de… discutie 🙂 samd. Am reusit, in cele din urma, daca sunteti curiosi sa stiti finalul 😀 .
Cam asa…
Doxa, interesant tare ce spui. Deci zici ca accesul (si) femeilor pe piata muncii a scazut costul fortei de munca. Foarte adevarat, cred. Insa continui sa cred ca aceasta scadere a costului fortei de munca este doar o cauza marginala a scaderii puterii de cumparare a familior.
Probabil ca si eu, in urma documentelor la care am avut acces si pe care le-am consultat in ultimii 25 de ani, as revizui in jos procentul pomenit in comentariul meu. Dar nu cred (nu am cum sa calculez atat de repede) ca l-as aduce la stadiul de marginal, nicicum. Pentru ca nu e putin lucru ca, in scurta vreme, pe parcursul a doua (maximum trei generatii, dar deja e prea mult spus) forta de munca sa se dubleze numeric. Vorbesc despre tarile care conteaza. Iar eu, in acel studiu, am introdus toate variabilele (si constantele) posibile cunoscute mie in acel moment, incepand de la avantul tehnologic si automatizarea (s-o numim generic asa) accelerata si pana la largirea pietei serviciilor (mai ales) si explozia demografica, marirea numarului de consumatori de marfuri si alte fenomene conexe: concedii, asigurari etcsclsamd.
Singurul “amanunt” pe care nu cred ca suntem/vom fi 🙂 in stare a-l determina (vreodata) ramane acesta (si aici suntem, cumva, pe taramul conspiratiilor, care, o scriu pe Politeia pentru a nu stiu cata oara, nu-mi sunt dragi, ca idee): niste baieti destepti au profitat de feminism sau feminismul a fost “incurajat”? 🙂
Salut @Doxa
Am “studiat” cu ani in urma “scaderea dramatica a pretului muncii” . E drept ca intrarea femeilor pe piata muncii a fost facuta pe salarii mai mici .
In ansamblu , NICIODATA ca azi costul muncii nu a fost atit de ridicat . Cu diferenta colosala intre banul net luat in mana si taxele-impozitele-contributile incasate de stat pe acelasi salariu.
In paralel , “rendita finaciara” nu a fost NICIODATA atit de scazut taxata .
Practic se omoara prin taxare productia (de orice) si se favorizeaza sistemul financiar care prin definitie NU POATE ASIGURA milioane de locuri de munca atit de necesare . Finanta fara productie de bunuri e o prostie care exista doar in mintea unor cretini sau smecheri .
E lung de explicat dar asistam la o DECADERE RAPIDA SI IREVERSIBILA de modele de societati care au produs bunastare zeci de ani (desi la nivel istoric , 50 de ani sint un mizilic)
Oricum , pentru natiuni care se saracesc treptat , altele se imbogatesc (tot treptat) .
Un fel de principiu de vase comunicante dar a fost mereu asa .
Salutare!
Depinde de ceea ce intelegi prin costul marfii numita munca. Daca socotesti pretul ei inainte de a-ti plati orice dare, atunci, da, e asa cum ziceti Dvs. Sau daca esti patron care are de platit salarii 🙂 … Daca e sa calculezi banii pe care ii primesti “in mana”, dupa ce platesti darile (care fac parte si ele din sistemul social la care s-a ajuns din nenumarate motive, nu detaliez acum), atunci e alta poveste: munca nu mai e atat de scumpa pe cat ziceti. Eu vorbesc acum despre individul care munceste. Asta pe de o parte. Pe de alta parte, daca socotesti pretul muncii in bani, s-ar putea ca acest pret sa fie mare; daca il socotesti, insa, in ceea ce iti poti cumpara din banii aia, atunci nu mai e mare, mai ales daca folosesti banii acolo unde ii si castigi, Dvs ar trebui sa stiti bine diferenta 🙂 . Ipotezele de mai sus, combinate in diferite feluri, pot “da” rezultate de la “multumitor” si pana la “catastrofal”. Lucrurile sunt mai complicate, desi nu ar trebui sa fie asa: de fapt, economia e simpla; problema ei o reprezinta (si asa fost intotdeauna) cei care o paraziteaza si o scurt-circuiteaza, distorsionand-o si profitand de distorsiunile create tot de ei. Si care au ajuns sa fie considerati parte a economiei, ceea ce, in fapt, nu sunt.
Si inca un amanunt: eu povestesc aici niste concluzii trase intr-o vreme la care globalizarea, practic, nu exista. Si, ca o consecinta, eu vorbesc mai ales despre mijlocul secolului trecut, Dvs mai mult despre ultima jumatate de veac. Samd. Asta e, atunci s-a nimerit sa fie nevoie sa fac lucrarea/cercetarea/studiul! Lucrurile/opiniile nu sunt nicicum in contradictie, ci mai mult complementare. Parerea mea.
La final, am o intrebare pentru Dvs: ce credeti ca s-ar intampla daca de maine nu ar mai exista banci? Aveti o proiectie?
Buna seara @Doxa
Mai degraba suna a baieti destepti !! Feminismul in sine nu are nici o treaba cred eu in chestia asta. Poate ca leit-motiv. La fel ca si cu persoanele cu handicap. La asa-zise firme respectabile, in josul paginii, e un mic anunt , cum ca persoanele cu handicap sint binevenite in a-si depune CV-ul.
Salutare! 🙂 Termenul e folosit generic (am explicat si in prima interventie) si se refera la intrarea (relativ) rapida a femeilor “in paine”, atat ca mana de lucru, cat si in calitate de consumator. “Intrarea in paine” s-a facut cu acordul lor, la cererea lor, la dorinta lor, a reprezentantelor lor etc. Nu am cum sa-i spun altminteri. Sa zic asa, ca s-a nascut, brusc, o moda? 🙂 Ar fi un neadevar… Sa mai zic si ca, in vreme ce se “proletarizau”, capatau si drepturi politice si civile mai mari? Nu zic. 😀
Deci…
E super articolul Sanzianei Ionescu
Au lucrat bine …acu-l avem pe dodon si alalalt(unul dintre ei ..nu-i mai tin minte numele…ceva cu Usati..)
Scuze …s-a vrut doar a fi un comentariu….in general vorbind.
Buna seara 🙂
scuze ca ma bag si eu in seama la discutia asta, dar cred ca “feminismul” si alte miscari politice corecte, au fost declansatoare indirecte a nebuiniei impozitare care a urmat. Matematic vorbind, nu poti duce o politica “corecta”, de sustinere a claselor/populatiilor defavorizate si/sau exploatate, decat antrenand resurse financiare care nu depind de rezultatele financiare. Cu alte cuvinte taxe si impozite mai mari si mai generalizate. Gaselnita de vocabular numita “solidaritate sociala”, este cea mai usor de de gestionat. Orice discriminare pozitiva insemna discriminare negativa pentru cei “nediscriminati”. Chiar daca jocul social, nu este un joc cu suma nula (ce pierde unul castiga celalalt), in momentul in care redistribui mai mult decat plusul, vei avea actanti discriminati pozitiv si ceilalti discriminati negativ. Daca jocul economic aduce plus valoare, taxarea (sub frumoasa denumire de redistribuire), aduce saracirea. In final, actantii care aduc valoare sunt discriminati negativ (nu primesc contravaloarea serviciilor aduse) iar ceilalti paraziteaza.
Dar prezentarea parazitarii ca un drept natural, e foarte profitabila. Mereu cel ce prezinta asta in acest fel (drept natural), va avea profituri fabuloase (pai daca va dau voua, nu am si eu dreptul?).
Bancile s-au adaptat si ele “natur” sistemului acesta. Ele redistribuie bani (valoare). De asta de fapt bancile au si castig de cauza in atatea dispute politice. Pentru ca redistribuirea valorii aduse de altcineva catre cel care nu aduc valoare, este locul comun unde se intalnesc bancile cu politicienii populisti. Politicienii ne cer votul (si implicit dreptul de a gestiona banii nostri), iar bancile ne cer doar banii.
Foarte corecte observatiile. Salutare! 🙂
Daca mai punem la socoata si ca, de fapt, in opinia mea, policienii si cu bancile sunt in momentul de fata doua interfete pentru aceeasi “intreprindere” de succes, treaba e ca si insolvabila. Economic vorbind si pentru omul de rand si muncitor: el ramane cu tot atatia bani ca si… celalalt 🙂 . Nu mai zic de binomul 😀 politico-bancar…
Eu adaugasem, la vremea despre care vorbesc, foarte multe variabile sociale si economice care tineau si de natalitate, de industria de servicii nascuta de lipsa femeilor din caminul traditional, de politicile sociale ale diverselor state, despre consumul din banii viitorimii, despre multe altele. Am dat cateva exemple la intamplare acum, aici. Am introdus atunci un set de cateva sute zdravene de criterii si discriminanti, de constante si de variabile, de evolutii, toate masurate, toate din trecut, deci supuse statisticilor. NU am luat in calcul si lumea comunista: asta avea si ea specificul ei, fenomenele erau asemenatoare, dar aveau alte cauze, iar statisticile comuniste nu aveau nicio legatura cu realitaile. Iar eu am vrut sa fac acea cercetare pentru economiile de piata adevarate. Ma rog, atat cat erau de adevarate. Si cu statistici cat mai putin masluite 🙂 .
PS: ma bucur ca nu ne-a taxat nimeni (ma rog, pe mine, sa zicem) , cel putin pana acum 🙂 , drept misogini & restu’ discursului. Dovada ca cei/cele care au citit au inteles ca NU ala e subiectul. Are Politeia acest public al ei, unul care mie imi place…
M-ar interesa lucrarea, bineinteles daca e disponibila.
Adresa mea: suhi.senior@gmail.com – dar (puteti cauta dupa poza de profil), setterul irlandez (draga de Deedee) e prezent si pe profilul de FB. 🙂
Buna ziua la toata lumea!
Politeia Rocks! 🙂
salut, salut 🙂
Buna seara.
Ochila are idei foarte bune
http://www.evz.ro/traian-basescu-17.html
Chiar, stie cineva despre o LISTA COMPLETA a tuturor produselor, etc care isi fac reclama la haznalele 3, 2, 1?
Nici nu mai e nevoie de iesit in strada. Cei de pe FB doar impart informatia, rahaturile de produse nu se mai cumpara, gunoaiele spurcate ale Romaniei raman fara propaganda.
Buna seara! 🙂
Pentru Duminica Fiului Risipitor, indraznesc sa va recomand ca lectura:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2016/02/27/in-cautarea-drumului-inapoi-spre-bratele-parintesti-talcuirea-arhimandritului-zaharia-de-la-essex-la-pilda-fiului-risipitor-cand-omul-isi-vine-intru-sine/
………..
menirea cea mai înaltă a vieţii noastre este să întemeiem o legătură trainică cu Hristos şi să purtăm un dialog neîntrerupt cu El. Atunci toate legăturile cu semenii noştri îşi vor lua puterea din legătura noastră cu Dumnezeu, şi vom incepe să vedem totul, fiecare lucru din lumea zidită, în lumina acestei legături. Dacă singura noastră preocupare va fi să ne îmbunătăţim mereu legătura cu Domnul, înăuntrul nostru se va naşte o adâncă pocăinţă, şi cu cât vom creste mai mult în Hristos, cu atât mai limpede ne vom cunoaşte sărăcia duhovnicească, iar însuflarea noastră se va reînnoi neîncetat. Atunci nu ne vom mai teme de nimic, căci nimeni nu ne va mai putea despărţi de dragostea Lui.
Fireşte, viaţa veşnică nu este altceva decât legătura pe care am stabilit-o cu Mântuitorul nostru încă din această viaţă, legătură care va continua şi în veacul ce va să fie. Vom fi judecaţi potrivit dragostei noastre, potrivit fiecărui cuvânt al lui Hristos cuprins în Evanghelie. Intocmai cum Domnul l-a întrebat pe Apostolul Petru după înviere: „Mă iubeşti tu pe Mine?“, la fel ne va întreba şi pe noi în veacul viitor: „Dar tu, mă iubeşti pe Mine?” Şi noi vom răspunde la rândul nostru: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc.” Dar hotărârea şi îndrăznirea cu care vom răspunde vor depinde întru totul de profunzimea legăturii noastre cu Persoana lui Hristos. Atitudinea pe care o adoptăm în viaţa aceasta ne va însoţi şi dincolo de mormânt …………..
Doxa
Legat de intrebarea : “ce credeti ca s-ar intampla daca de maine nu ar mai exista banci?”
Banul in sine e o inventie a omului . Ca unitate de masura universala pentru orice . De la scobitoare la rinichiul transplantat , tot are un pret in bani .
– Cea mai veche banca din lume : Din 1472 . Se cheama atunci si acum , Monte dei Paschi di Siena .
Deci , ori inventam o alta societate unde banul nu mai e necesar (nu am habar cum si ce tip de societatepoate fi ca alternativa) ) si deci implicit eliminam bancile , ori reglementam puterea bancilor . 🙂
Pe scurt …le inventam !!! Bancile…vreau sa zic…
@Doxa
m-au controlat azi,ca niciodata,la singe intre germania si franta la granita. Dupa ce tipa a zis “ok pour moi…”…s-a terminat totul…am trecut fara probleme. El era inca nedumerit : Ce dreaq caut eu , cu pasaport Ro, domiciliat in DE , cu masina si carnet DE, spunindu-i ca lucrez in Elvetia, dar stau pt o perioada in Franta (in Basel …daca GPS-ul spune sa o iei la dreapta si daca ai luat-o la stinga ,,,dai de o alta granita…cu alta tara..)
🙂
Multumesc pentru raspuns. Eu cred ca nu s-ar intampla nimic, afara de o vanzoleala si un scandal care ar tine cata vreme bancile ar mai avea bani sa-si plateasca lautarii 🙂 . Dupa care, ca dupa un razboi (care s-ar putea si ala intampla pe bune), lumea ar lua-o de la capat sau de unde ramasese, dupa caz. Nu cred ca ar fi o tragedie reala sau ceva ireparabil. Partea buna ar fi ca oamenii si-ar da seama ca se poate trai si fara banci (de exemplu). Nu cum predica Mugur Isarescu zilele trecute, cum ca aia care vor banii inapoi “se cunoaste ca n-au dat un credit in viata lor”. Dar bancile de unde or avea bani de dat credite, in continuare? Nu de la astia care nu pe pot da direct credite, pe persoana fizica, pentru ca ar fi camatarie? Adica nu de la clientii lor? Ce? Au bancile banii lor, cu care au venit de acasa? Nu. Si atunci? Mai zice Isarecu ca bancile reprezinta interesele investitorilor, dar intre investitori el nu enumara si deponentii, cica si aia tot (doar) clienti ar fi. Cum poate cineva ca Mugur Isarescu sa insire d-astea? El crede ca suntem prosti, pesemne… Daca ne crede prosti, atunci tin sa-l anunt ca el e prostul.
Sorry, m-am cam ambalat. Gata! 🙂
PS: si totusi 🙂 – primul lider din lumea occidentala care va avea curajul sa iasa in fata oamenilor si sa le spune “nene, banii de-i aveati voi la banci nu mai exista de mult; considerati, din acest moment ca aveti depusi maximum un sfert din cat credeati (nm: poate fi si o suma fixa) si cu asta, basta”, acesl lider, deci, va avea tot respectul meu (atat cat conteaza asta). Pentru ca, in opinia mea, ziua aia in care acest anunt o sa trebuiasca facut nu e departe… Eh, eventuala existenta (sau dorinta exprimata in acest sens) a bancilor in formulele si reglementarile actuale in paralel cu un asemenea anunt, deci abia acest duo ar crea ceva cu adevarat memorabil 🙂 . Parerea mea.
Doxa
“nene, banii de-i aveati voi la banci nu mai exista de mult” .
Exista de foarte mult timp realitatea asta dar e ascunsa bine . Bancile functioneaza pe “rezerve fractionate ” .
Exemplu : A depus Ion in banca 20.000 lei ? Banca tine cash doar vreo 1.000 lei (+ rezerva obligatorie de depozitat la BNR ) .
CU restul de cam 18.000 lei din banii lui Ion , banca face investitii (imprumuturi acordate si /sau cumpara active tip titluri de stat) ) . Suplimentar poate folosii sistemul numit “parghie financiara” . Ai 1miliard de active ? Bancile pot “juca “, “investi” oriunde si chiar de una suta ori mai mult . (adica la 1 miliard real , investesti de 100 miliarde si perfect legal)
Care “joc” , “investitie” a devenit cu anii pura specula planetara (pe orice . De la aur la petrol si trecind prin cotatia graului , carnii de porc , portocalelor , s.a.m.d).
PS.
Daca depunatorii , proprietarii de conturi curente a oricarei banci din lume ar vrea IN ACELASI TIMP TOTI BANII INAPOI , respectiva institutie (oricare) ar da faliment imediat deoarece respectivii bani au fost “investiti” mai mult decit in totalitate . 🙂
De la acest exemplu simplu se intelege si mai bine aberatia cu “bail- in” care e o placere facuta bancherilor incapabili .
Adica in caz de probleme bancare , se autorizeaza banca sa taie/ “nationalizeze” din banii fiecarui deponent pina la echilibrarea contabila a situatiei .
Pai nu a intrebat nimeni din banca pe Ion daca vrea ca 80 % din banii lui sa fie investiti . Finantare PSD , pe fratii Nicula sau sa cumpere banca titluri de stat , neimportant . 🙂 🙂
Ion e un protagonist “vaca de muls” dupa capul socialistilor (ca sint toti de scoala socialista economica ) de la UE si guvernele nationale actuale .
🙂 . Tocmai d-aia vin si mai zic o data: cine iese primul ca s-o dea p-asta pe goarna, ca politician
“nene, banii de-i aveati voi la banci nu mai exista de mult”?
Vad ca, in loc sa vina sa faca anuntul, lor le umbla mintea la alte parascovenii: sa desfiinteze de tot banul tiparit si sa ramana numai carduri sau cartele si puncte, daca se poate 🙂 . Cica sa nu se mai poata finanta terorismul…
salut, atunci va fi sfarsitul libertatii, cand ne vor controla dintr-un computer toata averea si salariile. Zero libertate. Totalitarism absolut.
@DanSu
Foarte bine punctat la 20:29
Buna seara tuturor…
Doxa, interesanta discutie…Nu stiu ce m-as face daca nu as avea un venit numai al meu. Ce s-ar intampla, de exemplu, daca partenerul meu “dispare” din varii motive? Cum as mai sustine un “camin traditional”? Poate ar trebui sa accept o dependenta umilitoare fata de familia mea, sau fata de familia lui? Poate ar trebui sa “gasesc pe altcineva”? Groaznice posibilitati…….Apoi de ce am fost noi atata timp (~ 20 de ani) impreuna – nu cumva pentru ca sunt incapabila sa am o viata numai a mea? Cum as reactiona la infidelitati – le-as “inghiti” ca sa nu-mi pierd “job-ul” de sotie traditionala? Imi pare rau, dar daca ar fi trebuit sa aleg as fi ales singuratatea si independenta materiala si putinta de a fi propriul “cap”. Fara indoiala cei care au profitat de munca femeilor atingand acest subiect sensibil sunt niste ticalosi ordinari…care cauta sa plateasca mai prost din orice motiv – esti femeie, negru, de pe Marte / Venus, sau poate chinez, si stii si tu ce multi sunt astia. Intr-o ecnomie precara auzi tot timpul porcarii din astea.
Salutare! 🙂
Nu stiu sa raspund la multe dintre intrebarile alea, pentru ca acea etapa sociala pe care o descrieti Dvs si pe care o invocati ca posibilitate (improbabila, in opinia mea) este deja istorie (zic eu), iar un “undo” nu cred ca se poare da (si e foarte bine ca e asa). Nu zic ca mi-as dori asa ceva (“undo”), tot asa cum nicaieri, mai sus, nu am spus ca respectiva evolutie ar fi fost una rea sau una buna, nici macar din punct de vedere social. M-am abtinut, desi cunosteam riscurile 🙂 . Am constatat doar ca ea, aceasta evolutie, a existat si ca a produs efecte, dintre care unele au fost economice, caci despre asta vorbeam si dezbateam. Iar unele dintre efectele economice le-am descris mai sus, cu bune si cu rele, dar fara sa le calific eu ca atare. Si incercam sa ne dam (Politeienii, intre noi) raspunsuri la stravechea intrebare cui prodest. Si atata tot…
Cred ca o cale buna de a micsora mult “pretul” economic e simtul masurii…am scris mai jos despre “dezmatul” din domeniul public, mai spun si despre disponibilitatea de a nu te intinde mai mult decat faimoasa plapuma…
Multumesc pentru raspuns. Nu spun ca “acum e mai bine” peste tot, neaparat…ci ca la obiceiuri noi, probleme noi, care trebuie rezolvate cu bun simt…
Bon soir! 🙂
Discutii grele, de la marirea bazei de impozitare, cresterea ponderii impozitarii in total venit/per capita pana la concubinajul multinationale , institutiile to big to be fail si cine sunt papusile aranjate in fata plus ventrilocii de serviciu!
Stimati domni , pana una alta este grav ce se intampla cu fiinta ce se declara om- consumerismul bata-l vina !
”Am stat în apă 10-15 minute, era extrem de frig, însă aş face din nou acelaşi gest. E un gest de normalitate pe care toată lumea ar fi trebuit să-l facă, inclusiv oamenii care priveau de pe margine. Unii filmau, alţii dădeau indicaţii. Când vezi că un seamăn este într-o situaţie extremă, trebuie să intervii, trebuie tras un semnal de alarmă, trebuie să ne implicăm, nu poţi rămâne indiferent. Mai presus de orice valoare materială trebuie să fie grija noastră pentru cei din jur, pentru semenii noştri”
http://www.news.ro/eveniment/tanarul-care-l-a-scos-din-apa-pe-copilul-cazut-cu-masina-in-dambovita-as-repeta-gestul-fara-sa-ma-gandesc-1922411328162016021815393094
Impozitele si taxele tot mai umflate vin si din guvernele / autoritatile locale mult mai numeroase (multi functionari fara nici un rost), reglementari mai complicate, in general complexitate adaugata peste tot fara a fi nevoie.Si, desigur, “solidaritatea” care se dilueaza si isi pierde din sens fiind impusa “de sus”.
buna dimineata!
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-29-februarie-tragedii-si-eroi-in-apa-dambovitei/44622/
neatza buna 🙂
Leo Dicapraru a sutit oscarul.Pt.cel mai prost film al sau. 😆
da` la ce palmares in nominalizari avea…sa zicem …
Spotlight,cel mai bun film.Chiar merita vazut
Cel mai bun film strain Son of Saul,cu al nostru Levente Molnar.Impresionant.