Ziarul de Duminică – 27 ianuarie 2013
| 27/01/2013 | Autor theophyle Categorii: Ziarul de Duminica |
Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamani in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.
Revista 22. Crin si Spiritul lumii. Andrei Cornea
Antonescu și-a dat seama că, limitând drastic puterile președintelui, o viitoare Constituție nu pe vechiul inamic, Traian Băsescu, îl va lovi, ci pe el, pe Crin însuși: devenit președinte, după promisiunea partenerului de USL, el nu va mai avea alt rol decât să agațe decorații și să țină discursuri înflăcărate de ziua națională.
În mod surprinzător s-a trezit! Cine? „Cel care doarme“, adică Crin, m-ați înțeles. După un somn lung, nu știm dacă și înviorător, s-a întâmplat minunea: Crin s-a trezit, ba chiar a și grăit, după ce s-a frecat la ochi! Ce a zis? Cică nu-i mai place o Constituție parlamentară, așa cum susținuseră și el, și partidul lui de multă vreme și în mod constant; de asemenea, a zis că președintele ar trebui să-și păstreze principalele prerogative pe care le are și azi în domeniul politicii externe, al serviciilor secrete și al numirilor din sistemul juridic; că, desigur, în asemenea condiții, el trebuie ales de popor; mai ales, a subliniat cel brusc deșteptat, puterea executivă trebuie să rămână divizată între președinte și premier, că, vedeți dumneavostră, e riscantă acumularea de putere la un singur om și care nici măcar nu e ales în mod direct în funcție, precum primul ministru. Bună dimineața, Crin!
Va să zică, șeful național al liberalilor naționali a înțeles – greu dar, sperăm, sigur – că, dacă lucrurile merg după voia lui Ponta, acesta va deține în curând, și anume în mod constituțional și practic, toată puterea executivă. De asemenea, prin intermediul majorității parlamentare, va avea și foarte multă putere legislativă. Cât despre serviciile secrete și procuratură, și pe acestea le va obține – tot constituțional și practic. Și Crin s-a speriat! „Cum adică, și-o fi spus buimac încă, să mă duc degeaba la Cotroceni? Nici măcar, vai, nu se doarme comod în paturile de acolo – o știu prea bine de astă-vară!“ Integral in Revista 22
EVZ.Vocile Dreptei: Popo’ul suve’an. Florin Toma
Asta ne mai lipsea! După ce că le avem pe toate cele ce sunt şi, pe deasupra, altele câte nici măcar nu le-am visat, iată că au mai apărut un pic de deranj şi o leacă de gâlceavă taman acolo unde ne-am fi aşteptat mai puţin: pe piaţa sufletului naţional, acela ce palpită hohotind printre faldurile tricolore. De ce?
Fiindcă s-au necăjit rău de tot o mână de intelectuali fercheşi, firi sensibile şi caractere nevricoase, pe profesorul Lucian Boia.
Cum că nici vorbă! e o gravă ofensă, patria română nu este mai altminteri decâ alte ţări din preajma europeană, ea n-are nimic deosebit (în rău, fireşte!). Iar poporul (iarăşi fireşte, pe veci suveran, aici nu se mai pune problema!) e, şi el, unul obişnuit. Chiar banal. La fel de harnic, la fel de iscoditor, la fel de plin de har, la fel de descurcăreţ şi de vânjos ca şi celelalte.
Însă aceşti patrioţi (bată-vă stenahoria să vă bată de gingaşi!…) au uitat să mai efectueze o ultimă cădere în genuin, unde să constate încă o dată şi a nu ştiu câta oară că poporul român rămâne un miracol. Stabil şi semeţ, ca o piedică în calea uitării.
Prima constatare este că, din păcate (sau din fericire?!), pe lângă o sumedenie de multe alte îndeletniciri nesuferite şi, mai ales, istovitoare, românul are şi una plăcută: pune rămăşag pe amnezie. Cu mize mici, însă. Astfel că, invers ca-n alte părţi (adică, ştiţi dvs., viţăvercea!), marile interogaţii sunt înţelese ca fleacuri, iar, la rândul lor, bagatelele devin obeze semantic. Dacă vreţi, cumva, o simfonie la solz de peşte sau un oratoriu de taraf. Integral in EVZ.
Dilema Veche. Despre chefuri în anii glorioşi. Anton Popescu
Chefuri se mai făceau şi în vremea Epocii de Aur, dar erau, ca şi azi, ocazionale. Nu aveau, poate, anvergura lipsită de oprelişti a celor de acum, dar nu se poate spune că nu se puneau la cale. Şi chiar se executau. Cele de acasă, la prieteni, se numeau „ceaiuri“. Se făceau invitaţii, fiecare venea cu ceva, cu haleală, cu 
pileală, cu muzică. Ne distram şi noi mai cu perdea, mai fără balamuc, mai discret. Mi-aduc aminte că se mai şi dansa, dar, în mare parte, cu o berică în faţă sau cu un rom, anunţam politicos vecinii că va fi puţin deranj. Mai mult stăteam la palavre, eram cam nevorbiţi pe la serviciile noastre şi simţeam nevoia să ne descărcăm. Ştiam de „omul nou“, de „educaţia socialistă“, dar noi ne adunam să ne refulăm de inhibiţiile sistemului, să ne mai dăm drumul, să mai bîrfim, să mai spunem bancuri cu Bălălău (alias Ceauşescu) sau cu Bulă.
Odată, într-o noapte, era după ora 2, am plecat cu nevastă-mea de la un astfel de „priveghi“ ce avusese loc pe undeva pe la Gara de Nord. Cînd am ajuns la Coloane, am auzit în spatele nostru un „pssst!“ care s-a repetat imediat. Am întors capul şi am zărit prin noapte doi miliţieni care ne luaseră urma. S-au apropiat de noi şi, cînd au ajuns chiar în spatele nostru, au cerut să ne legitimăm. Cît eram de binedispuşi, ne-a luat un pic tremuriciul. Pe vremea aceea nu prea umblam cu buletinul la mine, iar treburi cu miliţia era nasol să ai. Am încercat să-i conving că, uite, tovarăşe, sînt cu soţia, uite, avem aceleaşi verighete. Pînă la urmă ne-au lăsat în pace, dar greu, cu multe argumente. Cînd i-am întrebat de ce ne-au oprit, ne-au explicat că pe la ora aceea cam ieşeau „fetiţele“ la agăţat (erau şi pe atunci, dar mai discrete). Am rămas uluiţi că am putut fi confundaţi cu aşa ceva şi ne-am grăbit cît am putut să ajungem acasă.
La cîrciumi ne vedeam seara, pe la Intim sau la Cina, la cîteva berici cu alune, iar duminica dimineaţa la Athénée Palace la un Dubonnet. Dacă stau acum să realizez ceea ce făceam, îmi dau seama că, prin prisma a ceea ce se face acum, era ceva cumplit de trist. Integral in Dilema Veche.
Deutsche Welle. Este exilatul o victimă? Rodica Binder
Este exilatul o victimă? Cine a fost în exil nu trece nici pînă azi în Germania drept victimă – rezultă dintr-un eseu publicat în DER SPIEGEL sub semnătura Hertei Müller, laureata Nobelului pentru Literatură.
Ajunsă în 1987 în Republica Federală, în condiţii mai mult decît dramatice şi traumatizante, Herta Müller avea să simtă pe propria ei piele cum Germania, care a trimis în pribegie în timpul nazismului sute de mii de persoane, nu voia să aibă de-a face nici cu vocabula „exil” şi nici cu experienţa celor încercaţi de acest destin. Dar scriitoarea ştie că impasul în care a intrat la sosirea ei în Germania, în comparaţie cu soarta celor alungaţi în exil de naţional-socialişti, era doar un necaz ceva mai mic.
Despre acest necaz, despre felul în care a părăsit România, despre „primirea” mai mult decît rece şi circumspectă care i-a fost făcută de autorităţile din Republica Federală, la Nürnberg, despre funcţionarii care au confundat-o pe scriitoare cu o persoană fictivă, înscenată prin calomnii şi defăimări, despre soarta exilaţilor germani, despre manipulările semantice din raţiuni ideologice ale seriei de sinonime exilaţi, emigranţi, pribegi, strămutaţi şi despre încă multe alte întîmplări, episoade ale istoriei postbelice şi dezvăluiri tardive ale unor culpe prea îndelung trecute sub tăcere, află cititorul din cuprinsul eseului publicat în revista DER SPIEGEL.
Textul este de fapt un discurs, rostit de Herta Müller cu prilejul inaugurării unei expoziţii consacrate exilului german, la împlinirea a 100 de ani de existenţă a Bibliotecii Naţionale Germane. Sunt vizualizate, cu documente de arhivă, nu destinul şi istoria unor exilaţi celebri, precum Thomas Mann şi familia sa, ci biografiile, poveştile de viaţă a 16 personalităţi germane mai puţin cunoscute, artişti, oameni de ştiinţă, jurişti, meseriaşi.
Sub patronajul scriitoarei germane născută în România, într-un sat şvăbesc din Banat, această expoziţie consacrată exilului din anii 1933-1945, intitulată „Fremd bin ich den Menschen dort” (Pentru cei de-acolo sunt un străin) a poposit acum la Lübeck , în casa Muzeu Buddenbrock, după ce fusese inaugurată în 2012 la Frankfurt pe Main.
Este o expoziţie inedită, itinerantă, oferindu-i scriitoarei ocazia de a pleda pentru un muzeu al exilului german. Temeiuri există. Sunt şi multe la număr şi foarte grave. Integral in Deutsche Welle.
Adevarul-Bloguri. Apăsările d-lui Valer Dorneanu. Liviu Avram
Dacă tot a fost numit un nou Avocat al Poporului, poate e cazul să facem bilanţul celui care l-a precedat. Un bilanţ interesant: Valer Dorneanu s-a purtat 
mai degrabă ca un avocat al infractorilor decât al restului de popor. Numirea precipitată a noului Avocat al Poporului, în persoana domnului Crişu Anastasiu, a fost întâmpinată cu o asurzitoare tăcere dinspre Opoziţie, deşi aceasta avea motive temeinice să facă măcar nişte vocalize, pentru impresia artistică. Astă-vară, angajamentul european al domnului Ponta suna altfel: numirea unui Avocat al Poporului se va face prin consensul tuturor forţelor politice.
Acum, cred că merită să creionăm portretul robot al celui pe care USL îl doreşte ca să ocupe această funcţie. Dar ca să nu facem un proces de intenţie domnului Crişu Anastasiu, ne îndreptăm asupra celui care l-a precedat: Valer Dorneanu, cel căruia USL i-a încredinţat astă-vară interimatul după revocarea lui Gheorghe Iancu. Şi îi facem bilanţul folosind drept criteriu excepţiile ridicate în faţa Curţii Constituţionale.
În primele şase luni ale anului trecut, Gheorghe Iancu a ridicat zece excepţii de neconstituţionalitate, acestea vizând acte normative ale tuturor celor trei guverne care s-au succedat la Palatul Victoria: Boc, Ungureanu, Ponta. În următoarele şase luni, Valer Dorneanu a ridicat una singură. Explicaţia poate fi citită în raportul Comsiei de la Veneţia dedicat crizei constituţionale de astă vară. Raportorii au constatat cu surprindere că, deşi legea nu impune, Valer Dorneanu şi-a impus el însuşi restricţii în atacarea actelor Guvernului la Curtea Constituţională. În opinia sa, deloc împărtăşită de raportori, treaba Avocatului Poporului e să atace doar ordonanţele de urgenţă care afectează drepturile omului. Raportorii sesizează corect că această conduită lasă fără nici un control constituţioanl celelalte ordonanţe, dar asta nu pare să-l apese foarte tare pe domnul Dorneanu. Dar ce-l apasă? Integral in Adevarul-Bloguri.
Capital. Raport Google: Dominaţia guvernelor asupra internetului continuă să crească. Andreea Pandelea
Cel mai recent raport semi-anual de transparenţă emis de Google arată că puterea guvernelor asupra internetului continuă să crească. Multe dintre cererile formulate către Google pentru furnizarea de date confidenţiale vin din partea autorităţilor americane.
În ultimele şase luni, guvernele din toată lumea au formulat 21.000 de cereri de date confidenţiale, privind 33.000 de utilizatori. Numărul solicitărilor a crescut cu 70% faţă de valorile din primul raport de transparenţă, emis de Google în 2010.
Guvernul american a făcut aproape 40% dintre solicitări, respectiv 8.438, cu privire la 14.791 de utilizatori. Numărul de astfel de solicitări a crescut cu 33% faţă de aceeaşi perioadă din 2011, în cazul Statelor Unite. Google a acceptat să furnizeze datele solicitate în 88% dintre cazuri, deşi cele mai multe dintre ele încalcă legislaţia americană priving confidenţialitatea informaţiilor de pe e-mail (ECPA). Google nu s-a ferit să critice procedura prin care sunt făcute solicitările, mai ales că adeseori autorităţile nu au nevoie de un ordin judecătoresc pentru a accesa informaţiile disponibile pe e-mail.
Dominaţia guvernelor asupra internetului a crescut şi în afara Statelor Unite, potrivit site-ului eff.org. Din 2010, de când Google a început să monitorizeze atent şi să cuantifice solicitările de această natură, numărul cererilor formulate de guvernele din toată lumea a crescut cu 70%. În Europa de pildă, numărul cererilor făcute de guverne pentru eliberarea de date confidenţiale privind anumiţi utilizatori a crescut cu aproape 100%, în regiunea Asia-Pacific cu peste 200%, iar în Africa de Nord cu peste 100%.
Numărul solicitărilor formulate de guverne către Google a scăzut, în schimb, în America de Sud cu 60% din 2009 până în prezent. Capital.
PoliticStand. Amintiri imaginare ale celei de-a 95-a aniversare a tovarăşului Ceauşescu. Angela Tocilă
Azi Ceaușescu ar fi împlinit 95 de ani… Presupunând că ar mai fi trăit în ciuda dorinței colective de a-l vedea mort, încerc să-mi imaginez cum ar fi arătat aniversarea…
Ne-am fi trezit în frig, scoțând aburi în dormitoarele reci. Reflexul de a mai pune mâna pe calorifer a dispărut demult, un gest absolut inutil, la fel ca și cel 
de a mai trage apa la baie. Cada e plină cu apa adunată în acest scop, la fel ca bidoanele, carafele și sticlele din bucătărie. Nechezolul nu se poate pregăti în expresso că explodează, trebuie fiert în ibric. Mirosul amăgitor al firicelelor de cafea rămase după ce gestionarii își puseseră deoparte cafeaua care trebuia amestecată cu năut, animă oarecum spiritul amorțit. E sâmbătă și e liniște, poate și pentru că nu este curent. S-a luat de-aseară și nu l-au mai dat, noroc că s-a luminat afară. Din robinetul deschis se aude o bolboroseală, semn că se dă drumul la apă. Începi să faci planuri: baia înainte de toate, mașina de spălat care geme de haine murdare, apoi un spălat linoleumul. Horcăitul se oprește, iar planurile se risipesc. Îți sorbi mai departe nechezolul și nici să înjuri nu-ți mai arde. Înjuraseși o viață și nu se-ntâmplase nimic, doar te otrăviseși zi de zi…
Azi n-ai chef să mergi la coadă la pâine și nici la lapte, cu toate că poate măcar de ziua lui ”se bagă” și altceva, poate chiar carne, ulei sau zahăr fără cartelă, dar ești prea amorțit pentru că toată noaptea ai stat nemișcat sub plapuma, 3 pături și șuba ruptă la umăr moștenită de la tata. Pornește frigiderul iar robinetul bolborosește iar. Vine apa. Țâșnește scuipând în chiuveta uscată și lasă stropi și dâre de rugină. Dai fuga la baie să pornești robinetul la cadă, să se curețe apa. Cu speranță, deși știi că țeava robinetului se-ncălzește doar de la mâna ta, stai și aștepți răbdător. Integral in PoliticStand.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Buna dimineata, o duminica placuta tuturor ! 🙂
Buna Dimineata Mihai 🙂
Buna dimineata, cetateni!
In ce ma priveste stiu ca va fi o zi placuta. Am urmat sfatul lui Theophyle si am inceput sa citesc o carte recomandata de el acum vreo 10 zile: “De ce Vestul detine inca suprematia: si ce ne spune istoria despre viitor” (“Why the West Rules – For Now: The Patterns of History, and What they Reveal About the Future”) de Ian Harris. E atractiva, ca toate cartile de istorie importante ale ultimelor ani. Asadar citesc despre trecut ca sa stiu ce ne va rezerva viitorul…
Buna Dimineata,
Sunt sigur ca o sa-ti faca placere. Iti urez o zi linistita 🙂
Bună dimineaţa, Theophyle şi Politeieni!…Mulţumesc pentru nominalizare. Şi ştiţi cum se încheie? Cum ce?… Nuvela, frate! Păţania. Cum, care păţanie?…”Boborul!”, nene, de care fu vorba mai ieri, la jurnal. Iată: “Aşa s-a sfârşit cu Republica noastră! Aşa Reacţiunea a sfâşiat cea mai eroică pagină a liberalismului român!”.
În genunchi, mişeilor! Căiţi-vă!
Salut nea iancule 🙂
Mi-a placut textul chiar si la citirea a treia 😆
Oh, my Go(o)d!…
Salut Nenea Iancu
Romaniei de azi i se potriveste mai bine indemnul lui Prometeu
te pune-n patru labe si mananca, omenire
Buna sa fie ziua (nu doar dimineata).
Am serioase indoieli despre veriditatea ipotezei desprinsa din primul text al ziarului duminical. Adica_cacarelu’ s-a prins ca tontelu ii trage fotoliul (inca prezumtiv) de sub buci? Sunt sceptic de fel dar ipoteza asta trimite-n tarana oricare scenariu hollywood-ian. Mai degraba cred ca l-a tras cineva de maneca pijamalei. Mai ales ca tontelu se dadea iar huta-n camere spunand ca va baga in prostitutie articol cum ca la UE se va duce doar premieru’. N-a spus dac-o ia si pe ma-sa (ca daciada e implicita). Nici despre caine si/sau matza. Ghici cacarelu care post ti-a ramas? (daca ma platesti bine iti dau un hint: are penaj multicolor si atragator pt femele, uneori stie sa reproduca sunete si sta-n colivie)
Cu dominatia gubernelor asupra netului e limpede c-am intrat in transeele celui de-al V-lea razbel mondial.
Excelent remember al iepocii-de-aur. Iar ca un supliment post-lovilutional adaug o zicere de la Parazitii: a venit apa calda? a venit da-i rece
da,
l-am pus la desert!
Ahhh… pisici… are o greseala: E sâmbătă și e liniște, poate și pentru că nu este curent…. In “iepoca” sambata era zi normala de lucru, asadar agitata. Cred ca s-a gandit la duminica 😀
Buna ziua 🙂
excelenta selectie, multumiri! Triste amintiri, daca nu le-am fi trait sub diverse forme, juri ca sunt rupte dintr-un roman de groaza perfect 🙁 Cred ca in acea perioada umorul sanatos ne-a protejat sa nu o luam razna, era un mecanism de autoaparare.
Buna Clytia.
Traim intr-un roman de groaza 🙁
,,, mai ales de cand in parlament
a ajuns stapanul fabricii de cacareaza
rivalizam al SF-ului firmament
Fraţilor, haideţi la deszăpezire! Iată ce ne-a pregătit Oprescu:
http://baricada.wordpress.com/2013/01/27/oprescu-scoate-la-deszapezire-fetele-din-bamboo-princess-magheru-si-matasari/
Venim venim… imediat ce punem coada la lopata 😛
buna dimineata ! cand procuratura , justitia o sa si faca treaba atunci vom avea o alta societate. pana atunci traim in “concubinajul” mizerabil al “stangii” si al “dreptei” din politica romaneasca.
Buna dimineata,
Justitia este formata tot din romani, precum intreaga societate. Ecuatia este mult mai complexa si treaba trebuie sa o faca societatea in intregul ei. Daca asteptam ca se petreca minuni doar intr-un segment, teama mi-e ca avem de asteptat mult si bine.
buna , nu cred ca e trebuie minuni ca cei abilitati sa aplice legea fara favoritisme si fara alte “influente”. n-am vazut pana acum niciun procuror sa apara intr-o conferinta de presa cu un dosar baban si sa reclame presiuni si intimidari la adresa sa. ar putea multi dintre ei sa ia exemplu de la Doamna Iulia Motoc .dar le trebuie caracter pentru asta si sa nu aiba “scheletii” in dulap.
Din zarva care se lovea de zidurile pa(r)lavramentului, ricosand si aplificand astfel supliciul scaritelor cele mai sensibile reuseau cu greu sa transmita-n circumvolutiuni disperatul strigat al ratiunii: amendament! amendament! propun un amendament!. Abia cand tropotele celor inmultiti precum sobolanii s-au mutat pe culoarul spre restaurantul cu preturi “de criza” s-a putut intelege ceea ce striga ratiunea: oricat de “tare” s-ar tine oarba, talerele se-nclina economic.
banii vorbesc , banii nu tac .. 😀
Despre asta vorbeam – favoritisme si influente! Asta e “minunea” care nu se intampla.
sper sa vina ziua cand cei care au depus juramant de credinta fata de tara si popor si dea socoteala.
bunä,
Ponta este o jivinä comunistä, ce se foloseste de orce sä-si ajungä scopul,
nu-l mai vrea pe Presedinte cä-i ia mingia din picior, el se vrea tot.
din declaratziile lui Ponta – ” antonescu este de acord”
EL MAI DORESTE CEVA, dar putzini isi dau seama. transformarea Romaniei
in republicä parlamentarä. ar fi si spus cuiva” unii nici vor observa trecerea ”
ESCROCUL MAI ESTE CONDUS SI DIN EST, si “nu sunt presupuneri.”
interesant cum a spus, nu vrea un candidat liberal, il vrea pe Antonescu.
sigur asta nu este decat cu numele liberal.
vä rog sä-mi spunetzi cel recomandä pe Antonescu, pe post de Presedinte????
EU IL VÄD UN RATAT.
eu nu cred cä in cazul Voiculescu, justitzia are curaj.
Prin curtile risipite-n baraganul prafuit se mai aude cate-un indemn: curaj gaina ca te tai
buna ziua
andrei cornea&22
asta mai lipsea ! cacarau ” aparatorul constitutiei”
in momentul in care pe cacarau nu-l mai bagi in seama ajunge acolo unde ii e locul;indarat la scoala din isaccea,daca va mfoi primit si acolo
aferim!
eu nu intzeleg dece obsedatul crinolin , dä vina pe Bäsescu, pt.
ce a spus manechinul de paie.?
Pentru interesati: Alchimia şi alchimişti (1) Preambul
Postare complementara – Text: Piatra Filozofală
ziua buna Theophyle tuturor 🙂
minunate postarile de azi si ieri.Relaxante meditative pline de invataminte ,unele uitate altele necunoscute,o adevarata placere cateva zeci de min. de lectura odihnitoare.
excelenta si selectia de azi ca de obicei,cu un plus Angelei T. ptr. nostalgicul text trist dar si amuzant.Trist ptr. ca asa ne-am “mancat tinereturile”,amuzant ptr. ca atunci eram tineri si frumosi nebuni,cand credeam ca timpul sta in loc,nimanui nu-i pasa de el si nici timpului de noi.M-a incantat textul Angelei si ptr. ca zilele acestea am reusit sa-mi “produc” un eveniment.Am copilarit pe la sfarsitul anilor 70 stricand si reparand un radio vechi cu lampi la care in linistea serii pana pe la miezul noptii cand se lua curentul il butonam si invarteam de butoane cautand pe undele scurte posturi de la radio luxemburg cu multa muzica buna pana la europa libera sau vocea americii.Cu exceptia muzicii le intelegeam mai putin dar le traiam relatarile pe viu la fel ca toti ceilalti.Pacat, vremurile eroice ale radioului au trecut ,am ajuns in era digitala puterea imaginii l-a surclasat si l-a facut uitat din ce in ce mai mult ,a ajuns un simplu obiect prafuit ,la inceput de decor apoi aruncat in locuri si unghere tot mai putin vazute si umblate sau chiar la tomberon cum de altfel,fara voia mea,a ajuns si radioul copilariei.
Mi-a trebuit catva timp sa-l identific,aveam doar ceva destul de vag in memorie,cu ajutorul unor poze vechi de familie i-am dat de capat si dupa consultarea unor site-uri de specialitate am reusit sa fac rost de el.Curatat spalat spilcuit si tras la patru ace,lustruit si inca functional(destul de putin insa) dar cu un “ochi magic” de un verde care m-a fascinat intotdeauna vegheaza falnic de pe noptiera.Ce mai ,un eveniment 😆
Salut,
Frumos comentariu. Multumesc!
eu/noi multumim ,Theophyle 🙂
frumoase amintiri 🙂
Postare noua – Cronica unui amărât “opoziţionar”