Ziarul de Duminică – 20 octombrie 2013
| 20/10/2013 | Autor theophyle Categorii: Ziarul de Duminica |
Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamani in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.
Revista 22. Ponta, de la CFR la DNA. Andreea Pora
Nu e clar în ce măsură Ponta e conștient de responsabilitatea care îi apasă pe umeri, bășcălia și antibăsismul fiind o armă de apărare cu viață scurtă. Tot mai scurtă.
Convins că memoria occidentalilor e la fel de scurtă ca a românilor, că lobby-ul și turneele au reușit să-l metamorfozeze din pucist în om de stat european, premierul Ponta a crezut că poate organiza un desant asupra DNA fără să i se împotrivească nimeni. Cu ministrul Justiției și procurorul șef pe post de țuțeri, de la înălțimea celor 70%, ce-l putea împiedica? Răspunsul e simplu: nenorociți de „băsiști“, sintagma atât de dragă premierului. Aceiași care i-au tăiat macaroana și în vara lui 2012. Adică americanii care continuă să țină cu dinții de procurorii onești și cu rezultate la rechini, care i-au transmis imediat lui Ponta că vizita în State și întâlnirea cu Biden la Casa Albă se poate amâna sine die, în condițiile în care nu-și re-bagă mințile în cap. Europenii care se încăpățânează să lege Schengenul de justiție și statul de drept. O mână de jurnaliști și ONG-iști „trădători“. Plus, extrem de important, câțiva oameni din sistem, în cazul de față DNA, care refuză să mai fie la discreția politicului și care au înțeles că cerințele stabilite prin MCV, parteneriatele externe sunt singurul lor sprijin și unica modalitate spre modernizarea țării. Reacția exemplară a Laurei Codruța Kövesi, susținută de procurorii din subordine, a contat mult în ecuație. E o linie roșie pe care Ponta nu pricepe că nu o mai poate trece decât cu riscuri enorme pentru cariera sa politică. Din câte vedem, nu este încă dispus să și le asume până la capăt. Asta nu înseamnă însă că va abandona lupta pentru controlul justiției, ci doar că își va sofistica metodele, își va diversifica șmecheriile.
Chiar dacă a făcut pasul înapoi, fiecare blitzkrieg de genul mătrășirii procurorilor Papici și Alexandru nu rămâne fără urmări, se dă un semnal care șubrezește puțin câte puțin rezistența sistemului. În fond, până la urmă, Ponta și locotenenții tot au obținut ceva: îndepărtarea lui Papici de la șefia secției. Desigur, Popovici și Volintiru sunt procurori care au lucrat dosare grele, dar nu au experiența lui Papici și Alexandru în a rezista presiunilor politice, vor trebui sprijiniți permanent de Kövesi, de ambasade și de restul „băsiștilor“. Realizând tardiv greșeala acceptării unuia ca Tiberiu Nițu, președintele a dat la rândul său un semnal dur, nici nu putea face altceva dacă nu voia să fie taxat și mai aspru de către propriul electorat, pentru care limitele coabitării sunt clar cele ale justiției. Amenințarea că va notifica Bruxellesul pe tema asta și că va denunța pactul de coabitare a atârnat și ea destul de greu în replierea lui Ponta. Oricât ar încerca acesta să arunce în derizoriu pactul, el a constituit o garanție în ochii partenerilor occidentali, să ne aducem aminte că la fiecare întâlnire importantă lui Ponta i s-a reamintit apăsat de documentul cu pricina. Integral in Revista 22.
Adevarul. Totalitarismele lumii contemporane. Azi, despre ecofascism. Cristian Unteanu
Imaginea duală clasică asupra totalismelor, nazism/comunism, este nu numai incompletă, dar nici nu explică foarte multe dintre redimensionările rapide pe care le cunoaşte acum viaţa politică în multe părţi ale lumii. Pe timp de criză generatoare de profunde nelinişti sociale, revin în actualitate formulele extreme de revoltă ca formă de manifestare a unei certe nemulţumiri care nu este numai de natură economică, ci vizează acuzator corupţia clasei politice, dublată de incapacitatea sa reală de a da răspunsuri credibile la problemele unei societăţi în schimbare. Începând de azi, voi prezenta câteva dintre aceste doctrine ale revoltei, rapel interesant în momentul istoric deosebit de complicat pe care-l trăim, inclusiv în România.
Dintre aceste doctrine, una cu certă capacitate de atracţie şi convingere, creatoare deja de şcoală în secţiunea din ce în ce mai activă a neo-anarhismului pe care se grefează pe dezvoltarea exponenţială a mişcărilor extremiste şi naţionaliste din Europa şi din lume, este ecofascismul. Termen prin care mulţi analişti definesc doctrinele pe care le consideră ca fiind extremiste ale unor ecologişti care, pentru a-şi pune în practică obiectivele, nu au ezitat să afirme în mod deschis că este nevoie de acţiune directă împotriva statelor sau companiilor care, prin deciziile sau acţiunile lor, pun în primejdie echilibrul natural al unor ţări sau al planetei. Şi nu numai.
Atenţie, trebuie despărţite cu mare grijă teoriile extremiste de marea doctrină ecologistă ale cărei evoluţii au marcat pozitiv devoltarea gândirii politice mondiale începând cu a doua jumătate a secolului trecut. Este o distincţie care trebuie făcută cu mare seriozitate deoarece cei care acuză acum în bloc ecologiştii, într-un mod nedrept tocmai pentru că este nediscriminatoriu, se bazează tocmai pe filozifia exceselor, preluată în acţiunile violente ale unor grupuri de extremişti, de la dreapta şi din stânga eşichierului politic. Integral in Adevarul.
Gandul. Noul pact de coabitare – pe surse. Lelia Munteanu
Introducere: România este o ţară frumoasă şi bogată. S-o împărţim.
1. Principii şi valori comune. Elemente fundamentale acceptate de ambele părţi, ce nu vor fi alterate direct sau indirect de nici o iniţiativă a părţilor, după cum urmează:
– Vila Dante (Lasciate ogni speranza, voi ch’entrate sulla piscina)
– câinele de pază al democraţiei (o săptămână îl plimbă Preşedintele, o săptămână – Premierul)
– Roşia Montană (aurul şi argintul la Cotroceni; vanadiul, molibdenul, bismutul şi wolframul – la Palatul Victoria)
– Angela Merkel (a se folosi cu măsură)
– gazele de şist (axa Moscova-Washington via Fitioneşti)
– procurorii (la Cotroceni)
– judecătorii (la Palatul Victoria)
– avocaţii (la Opoziţie)
– grefierii (la puşcărie)
2. Angajamente comune. Părţile convin că Preşedintele nu este demis, dictator, guvernator, nimeni, circar, mincinos, neserios, nesimţit, chefliu, corupt, tiran, cuc, iar Premierul nu este pisic, mincinos, mitoman, necopt, hoţ, laş, plagiator, un Oprescu de mai proastă calitate. Integral in Gandul
Ziare.com. Tara in care nu vine nimeni. Ioana Ene
Stiti ce au in comun scandalurile Rosia Montana si gazele de sist, privatizarile ratate Oltchim si CFR Marfa, condamnarea penala a unui ministru in functie si plimbarile intre DNA si executiv ale vicepremierului?
Toate la un loc si fiecare in parte ne transforma intr-o tara nefrecventabila si, din aceasta cauza, tot mai saraca.
Ce afla un investitor strain care se uita la un jurnal de stiri din Romania, care citeste o nota de la Camera de Comert din tara despre Romania?
Afla ca este o tara in care nu functioneaza decat argumentul emotional, cel mai adesea sub forma de manipulare. Ca nu exista nicio dezbatere serioasa pe teme importante. Ca atunci cand vorbim despre chestiuni stiintifice, in loc sa vorbeasca expertii vorbesc chitarile, poeziile si preotii. Se vorbeste din auzite, se argumenteaza apocaliptic.
Afla ca o mana de oameni complet neinformati dar isterizati pot bloca in cateva ore o investitie strategica pentru tara. Si nimeni nu ii opreste. O firma straina este impiedicata sa intre sa faca explorare pe teren desi are toate avizele necesare si autoritatile nu au curajul sa intervina sa faca ordine, pentru ca sunt slabe, obsedate de sondajele de opinie, corupte si incompetente. Integral aduce Ziare.com
HotNews. Cea mai mare frauda comisa de cel mai cinstit guvern. Dan Tapalaga
Premierul Victor Ponta isi consuma rapid rezervele de credibilitate care l-au adus la putere. Caderea se reflecta tot mai clar in sondaje. Tendinta indica prabusirea, greu de evitat mai ales ca vin lunile de iarna. Nici un guvern dinaintea sa nu a avut parte de atatea proteste autentice si atat de masive, de atatea revolte in tara si la Bucuresti, nici o putere nu a contabilizat atat de multe esecuri majore intr-un timp atat de scurt. Oricum o intoarcem, oricate explicatii colaterale am gasi, ajungem in final la o constatare la indemana oricui: premierul Ponta si guvernul USL au fraudat masiv increderea publicului intern si extern.
Pentru a masca aceasta frauda de proportii, Victor Ponta a recurs la butaforie, dublu discurs, dedublare, comportament schizoid sau pur si simplu la minciuna.
Luati aproape orice tema majora si veti constata un furt de incredere. PSD si PNL au intrat in coliziune din primele luni de guvernare desi au promis o guvernare coerenta, inseland astfel o asteptare minimala. Premierul Victor Ponta a incercat, la fel ca Adrian Nastase, sa mentina aparentele falsificand agenda publica. Si-a subordonat aproape intreaga presa prin toate metodele posibile, de la contracte cadou pentru mogulii prieteni la amenintari si executia inamicilor.
Teapa de bisnitar data alegatorilor in cazul Rosia Montana sau in cazul gazelor de sist ar trebui sa fie o lectie pentru orice politician: nu poti promite chiar orice, nu te poti juca la nesfarsit cu vorbele pe principiul “vedem noi pe unde scoatem camasa cand ajungem la putere” fara sa platesti scump nota de plata. Vedem astazi cat mult rau pot face demonii nationalismului economic eliberati de USL in goana dupa voturi. Odata pusi la treaba, nu mai pot fi opriti usor si fac ravagii intr-o tara cu o cultura democratica si asa precara.
Daca Victor Ponta ar pica sa zicem maine, in urma celor doua proiecte de investitii care au scos oameni in strada, ar fi un dezastru. Nici un alt premier nu se va mai atinge vreodata de investitii straine in domeniul resurselor din simpul motiv ca ar risca sa irite instant sensibilitatea romanilor verzi. Or, Romania nu prea dispune de mare lucru in afara de resurse, iar reindustrializarea (cu toate costurile ei de mediu inerente) ar trebui sa fie proiect prioritar pentru orice guvern responsabil. Altfel, vom trai intr-o mare gradina botanica, foarte curati, dar putin mai rupti in fund. Integral la HotNews
Deutsche Welle. Reţeta de succes a economiei germane. Zhan Danhong / Joachim Alexander
În plină criză, cea mai mare economie naţională din UE creşte, creează noi locuri de muncă, îşi reduce deficitul. Se vorbeşte deja de mai multă vreme de “modelul german”. Care sunt tainele sale?
Succesul unei economii naţionale depinde de obicei într-o oarecare măsură de ordinea stabilită pentru sectorul economic, fiindcă aceasta creează condiţiile-cadru, în limitele cărora se desfăşoară activităţile economice. În Germania, această ordine poartă denumirea de “economie socială de piaţă”. Pe de-o parte, ea se bazează pe concurenţa capitalistă, dar pe de altă parte îi oferă statului posibilitatea de a impune corecturi sociale. Sistemul îşi are obârşia în a doua jumătate a secolului XIX.
Potrivit lui Werner Schreiber, fost ministru al Protecţiei Sociale în landul federal Saxonia Anhaltină, cancelarul de atunci, Otto von Bismarck, “supranumit de contemporanii săi “cancelarul de fier”, a făcut posibile legile de protecţie socială, prin înfiinţarea caselor de pensii şi a asigurărilor de sănătate.”
Aceste sisteme, preluate între timp de numeroase ţări ale lumii, funcţionează în regim de paritate, adică jumătate din costuri sunt suportate de angajat, iar cealaltă parte de angajator. Acest principiu constituie şi astăzi nucleul legislaţiei sociale din Germania , extinsă după ultima conflagraţie mondială, în aşa fel încât să cuprindă şi protecţia şi stimularea familiei, acordarea ajutoarelor sociale şi multe altele. Parte integrantă a economiei sociale de piaţă este şi autonomia tarifară, explică Schreiber. ” Aceasta înseamnă că sindicatele şi patronatul negociază singure salariile, fără un amestec din partea statului”, a spus el.
Relaţiile de parteneriat dintre sindicate şi patronat au scutit în ultimele decenii Germania de grave conflicte de muncă, ceea ce constituie un alt avantaj considerabil.
Într-o perioadă în care şomajul a crescut la un nivel fără precedent în ţările vecine, Germania consemnează o adevărată minune în domeniul ocupării forţei de muncă. În prezent, 42 de milioane de oameni au job, mai mult decât oricând în istoria RFG. Acest succes se datorează şi reformelor înfăptuite sub genericul Agenda 2010, în urmă cu 10 ani. Uli Brückner, profesor la Stanford University a declarat: “Un avantaj considerabil a fost crearea unui sector cu salarii reduse, flexibilizarea şi dereglementarea pieţei muncii. Aceasta a stimulat apariţia unor noi locuri de muncă, dar a şi făcut posibilă apariţia a numeroase slujbe foarte prost plătite”, a spus el. Integral la Deutsche Welle
Dilema Veche. Note berlineze. Andrei Pleşu
La Berlin, lumea e foarte supărată. Instituţia care se ocupă de mijloacele de transport în comun ale oraşului a constatat că fiecare al şaselea autobuz şi cam fiecare al unsprezecelea tramvai ajung în staţie cu întîrziere. Asta înseamnă că numai 92% din tramvaie şi numai 84,7% din autobuze respectă orele şi minutele reglementare. Se fac analize cu privire la cauzele „catastrofei“: mai întîi proasta corelare a stopurilor, apoi circulaţia rutieră curentă, adică traficul automobilelor, al motocicliştilor, bicicliştilor şi pietonilor. Dar pînă să imagineze soluţii pentru înlăturarea neajunsurilor, senatul berlinez discută deja dacă n-ar trebui construit un buget pentru despăgubirea călătorilor. Nu pot să nu mă gîndesc că dacă, în România, s-ar pune problema unui buget pentru despăgubirea fiecărui cetăţean lovit de proastă administraţie şi proastă guvernare, ar trebui să ne îndatorăm pentru cîteva secole. Noroc că, la noi, întîrzierile RATB-ului sînt ultima grijă şi, în definitiv, paguba cea mai măruntă…
Pe de altă parte, cum spuneam şi acum cîteva luni, nici Germania nu mai e ce-a fost. Am mers cu trenul de la Frankfurt la Berlin şi am nimerit o garnitură supraaglomerată, în care se călătorea în picioare (vreme de aproape cinci ore), cu o întîrziere de 90 de minute. E drept, ca să nu ne enervăm, am primit, pe tot parcursul drumului, apă minerală la discreţie. Fără acest mic efort de amabilitate, m-aş fi simţit transportat spre o destinaţie necunoscută, împreună cu cîteva sute de deportaţi.
*
Hellmuth Karasek, un cunoscut jurnalist şi critic literar german, deplînge, în rubrica sa din Berliner Morgenpost, decizia Academiei Suedeze de a amîna încă o dată decernarea premiului Nobel pentru literatură scriitorului american Philip Roth. Karasek crede că e un abuz al corectitudinii politice. După preşedinţia lui George Bush Jr., scriitorii Statelor Unite nu mai par să fie laureaţi plauzibili ai marelui premiu. Aceeaşi opinie apare într-un comentariu din Die Welt, cu final ironic: „Academia Suedeză s-a hotărît, totuşi, să renunţe la deprinderea de a premia mediocrităţi. Felicitări, Alice Munro!“ Integral la Dilema Veche
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
buna dimineata si o zi excelenta ! 😀 excelent noul tratat al coabitacilor :))
buna ziggy,
da, foarte bine scris 🙂
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15845894-marsul-pentru-basarabia-bucuresti-cateva-mii-oameni-asteptati-marsaluiasca-guvern-parlament.htm . de baietii astia au frica ponta ,kakarau si cam tot sistemul. sa vedem cine are curaj sa ii acuze ca ar fi pro-rusi. 😉
cu tot respectul ziggy,
prea multe cauze impreuna, prea multi oameni care nu sunt coordonati sau cel putin inteleg sa nu se deranjeze reciproc – reteta sigura la haos si mult ajutor pontacilor decat deranj. Asa nu!
manifestatia era programata de asta vara din luna iunie. tot organizatorii acestor manifestii au pus la “insectar” craciunii si alte vuvuzele diversioniste. cauza e una tinta e precisa : demisia lui ponta si a tuturor tradatorilor care vand tara asta de 23 ani. 🙂
http://www.ziare.com/diaspora/romani-strainatate/elite-fara-granite-ei-sunt-romania-tanarul-roman-specializat-la-londra-in-securitate-si-criptografie-1261178 un roman de exceptie.
http://www.ziare.com/simona-halep/stiri-simona-halep/simona-halep-regina-de-la-moscova-1263540 Felicitari Simonei Halep !