Ziarul de Duminica – 18 februarie
18/02/2018 | Autor Cetatean Categorii: Ziarul de Duminica |
Buna dimineata intr-o zi de duminica, 18 februarie. Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamanii in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.
Cristian Campeanu. Revista 22. Autorii ambuscadei împotriva lui Kovesi. Mecanismul Cosma- Voiculescu- Ghiță
A fost destul de clar că asistăm la un atac orchestrat împotriva DNA și procurorului-șef Laura Codruța Kovesi din momentul în care difuzarea înregistrărilor realizate de Vlad Cosma a fost realizată în mod simultan de Antena 3 și de RTV, asezonată cu declarațiile lui Sebastian Ghiță, urmate a doua zi dimineață de seria de cereri în cascadă ale „vectorilor de imagine” ai PSD privind revocarea lui Kovesi și restructurarea DNA. Înregistrările făcute publice de DNA indică faptul că este vorba despre o operațiune mult mai largă, care implică mult mai mulți actori, unii aflați la vârful sistemului de justiție, coordonată din timp, regizată și scoasă pe piață la un moment determinat. Dar cine sunt acești actori așa cum apar ei în înregistrările DNA? Pentru mai multă claritate să-i împărțim în câteva categorii: Actorii Penali, Agenții de Propagandă aflați în slujba acestora, Actorii din Sistem, Actorii Politici, Agenții de Influență, Actorii din Umbră. Înregistrările publicate de DNA sunt dintre persoane din anturajul lui Vlad Cosma și un procuror de la ST Ploiești. Inregistrările sunt făcute în 31 ianuarie si 9 februarie 2018. „Intră și GHIȚĂ de la BELGRAD, în direct… S-a dus VOICULESCU acolo… Adică, e o chestiune amplă, care e numa’ pe D.N.A. Ploiești!…. VLĂDUȚ COSMA. Are termen în februarie și acuma vrea să dea drumul… …Și… concluziile ajung la KÖVESI. că de aia s-a dus VOICULESCU, că vor să… habar n-am!… ă… știu doar că o să le dea drumu’… la ANTENA 3, la GÂDEA, …, tot se duc, fac repetiții… montaje. Serios!”. ”Oamenii-s nebuni! Nu vă dați seama ce filme au făcut, ce discuții, ce îmbârligări! Au discuții cu CIUTACU, cu… cu nu știu care, cu nu știu care, cu nu știu care, cu nu știu… cu douăzeci de inși… cu VICOL, cu BLAGA, cu UDREA, cu BICA, care intră în direct de nu știu unde, cu PONTA, care nu știu ce vine să zică. O să fie un scandal monstru! N-au vrut să facă chestia asta c-a picat Guvernu’ și n-au vrut să …[neinteligibil]… una cu alta! Cu DRAGNEA, care îi cere schimbarea lui KÖVESI… cu înregistrări, în care discută NEGULESCU la telefon… Integral pe Revista22
Cristian Felea. Contributors. Armata celor treisprezece maimuțe – straniul caz al Monicăi Iacob Ridzi
La ultimele proteste din luna februarie, în București participanții s-au numărat cu zecile[1]. După un an de proteste aproape neîntrerupte, românii încep să se demobilizeze. Cu toate că în ianuarie aproximativ 70 de mii de bucureșteni au ieșit în stradă și aproape 100 de mii în întreaga țară, după investirea guvernului V. V. Dăncilă lipsa de apetență a celor activi civic pentru continuarea protestelor de stadă a devenit vizibilă. Probabil că ceata din jurul lui Liviu Dragnea exultă. Am ajuns să trăim și astfel de zile. Trebuie, în cele din urmă, să înțelegem cu claritate că Armata celor treisprezece maimuțe – un termen generic, simt nevoia să o repet, pentru o structură informală de continuitate cu regimul comunist – nu este o ficțiune, ci o realitate; o structură ce nu poate fi definită cu exactitate, dar care este cât se poate de prezentă în societate, iar țintele sale sunt clare: subordonarea instituțiilor și atragerea resurselor statului în favoarea unor interese personale și de grup. Armata celor treisprezece maimuțe a avut mereu o ”Cupolă” din care fac parte personaje mai mult sau mai puțin cunoscute public, care și-au asumat ținte și obiective cât se poate de concrete și au conceput modalități mai mult sau mai puțin elaborate de a le atinge. Au pus planurile în aplicare cu mai mult sau mai puțin succes, au beneficiat de perioade în care acțiunile le-au fost facilitate de coordonarea perfectă cu puterea, dar și de mici dificultăți pe care au fost nevoiți să le depășească și, în cele din urmă, au făcut-o[10]. Indiferent de modul în care s-a acționat, grija Cupolei a fost ca acțiunile să aparțină soldaților Armatei, recrutați în general dintre simpatizanții zeloși și dornici de obținerea rapidă a unor privilegii personale, gata să se implice cu condiția unor câștiguri imediate sau al accesului pe anumite trepte de putere. Când au fost înființate, structuri ca UM 0215 din Ministerul de Interne ori SIPA din Ministerul Justiției au fost populate, pe lângă profesioniști, și cu personaje care au ținut sub supraveghere zonele sensibile vizate de Cupolă, astfel încât acțiunile soldaților Armatei să fie mereu sub control. Integral pe Contributors
Ioana Ene Dogioiu. Ziare.com. Kovesi a intors jocul. Sinucigasa revocare
Laura Codruta Kovesi a facut un exercitiu remarcabil de lidership. Asa reactioneaza un conducator autentic cand entitatea in fruntea careia se afla, indiferent cum se numeste ea, este sub atac. Iese la bataie nu ca sa se apere pe sine, ci pentru a apara ceea ce conduce. Asta a facut in cele 2 ore de conferinta de presa, fata in fata cu o presa 90% ostila, trimisa acolo nu pentru a afla, ci pentru a hartui. Dna Kovesi a raspuns cu mult calm, multa stapanire de sine, nu a refuzat nicio intrebare si niciuna nu a lasat-o fara replica. Nu cred ca se astepta cineva la aceasta intoarcere a jocului pe care in mod evident a reusit-o dna Kovesi. Nimeni nu cred ca se astepta ca o femeie aflata de mai bine de un de zile sub un atac constant, violent, pe alocuri ticalos, ramasa fara aliati in apararea unui bastion sub bombe, va gasi resursele pentru o asemenea prestatie coerenta, convingatoare, impecabila. A fost o Kovesi renascuta, care a refacut priza cu cetatenii carora li s-a adresat direct, le-a dat raportul si le-a oferit imaginea unui luptator autentic. Coborarea in arena a dnei Kovesi a reprezentat momentul de inflexiune care ii impinge pe atacatori in defensiva. “Festivalul inculpatilor” e in criza, inscenarea incepe sa crape, ceea ce se vedea pe fetele oparite de la Antena 3 de dupa conferinta de presa a dnei Kovesi, indiferent de sunetele guturale pe care le scoteau cetatenii din studio. Ce poate urma? Astazi Tudorel Toader este asteptat ca la sedinta de guvern sa anunte decizia in privinta revocarii dnei Kovesi. Pana la conferinta de presa, nu ar fi fost o decizie dificila. De acum este una teribila. Pentru ca toate argumentele aduse de dna Kovesi reclama inainte de luarea oricarei decizii exact ceea ce solicita si sefa DNA, si presedintele CSM, si, cred eu, orice om rational: finalizarea anchetei. Inspectia Judiciara si apoi sectia de procurori a CSM trebuie sa stabileasca ce s-a intamplat: contrafacere de probe sau monstruoasa inscenare? Si pana cand acest lucru nu e clar, nu vad cum putem vorbi despre o decizie temeinica. Integral pe Ziare.com
Adevarul. Dan Dungaciu, Petrişor Peiu: Proiectul de Centenar al României – Ungaria lider regional
Intrarea în acceleraţia a relaţiilor bilaterale româno-maghiar din ultimul an este fără precedent. La fel şi neclarităţile sau bâlbele de comunicare din partea oficialilor români. Episodul vânzării integrale a gazului din Marea Neagră celor trei companii ungureşti rămâne un dosar încă neclarificat, cu multe necunoscute, erori, tăceri sau duplicităţi. Dincolo de episodul în sine, la care vom reveni, avem de clarificat la începutul acestui material o chestiune şi mai adâncă, de fundal, care este baza multor judecăţi eronate. Cum trebuie să se raporteze România la Ungaria şi care este grila de lectură corectă în a evalua calitatea sau intensitatea relaţiilor bilaterale? Episodul gazului este doar hârtia de turnesol în acest dosar stufos şi complicat. Cum gândim relaţia cu Ungaria? Prima paradigmă: teritoriu şi etnicitate Maniera tradiţională e cea din anii 90, în care iredentismul era cuvântul de ordine. În acest tip de abordare miza principală era teritorială, se vorbea despre pretenţiile neostoite ale Budapestei nu doar asupra teritoriilor din România actuală, dar şi a celor care, la un moment dat, s-au aflat între graniţele regatului inclus şi el în Imperiu. Budapesta nu s-ar fi vindecat niciodată după „trauma” Trianonului, de aici şi pulsiunile revendicative care îi marchează prestaţia în regiune. Primejdia maghiară era teritorială, căci Ungaria, în condiţii prielnice, nu va ezita să încerce încălcarea sau anularea tratatelor de pace care au transformat-o, la urma urmei, în stat naţional. Reprezentanţii politici ai maghiarilor erau consideraţi drept instrumentele Budapestei în această acţiune teritorială, şi populaţia de etnie maghiară era principală ţintă a acţiunilor politice şi strategice ale Ungariei. În esenţă, este vorba despre o paradigmă care îşi extrage rădăcinile de undeva din secolul al XIX şi care pune în prim plan teritoriul şi strict populaţia etnică. Este paradigma care a marcat – o mai face? – viziunea unor reprezentanţi politici ai Bucureştiului în această chestiune. Cuvintele cheie în această paradigmă sunt, deci, teritoriu şi etnicitate. Astăzi este complet inadecvată. Integral pe Adevarul
Dan Turturica. Digi24. De ce nu cere Toader revocarea lui Kovesi
Răspunsul formal, dar și de bun simț, la întrebarea din titlu este: pentru că nu are de ce. Rezultatul evaluării activității DNA, întreprinsă chiar de ministerul Justiției, nu justifică acest lucru. Și nici scandalul detonat de Dan Voiculescu și Sebastian Ghiță, cu mâna lui Vlad Cosma. Cel puțin până la încheierea cercetării pe care o face Inspecția Judiciară, nu poate fi spus cu precizie dacă și cum și-a încălcat atribuțiile Lucian Onea, șeful DNA Ploiești. Însă, chiar și dacă Onea va fi găsit vinovat, asta nu înseamă automat că Laura Codruța Kovesi a fost complice la faptele sale, fie și prin neglijență. Iar pentru partea de culpă implicită, pe care orice șef de instituție o are pentru toate greșelile subalternilor, măsura revocării ar fi evident excesivă. Dar acesta este, după cum spuneam, răspunsul formal. Care poate suna artificial și chiar mincinos pentru că ocolește miezul problemei dar și adevărul. Miezul problemei este că pentru România continuarea luptei anticorupție este o prioritate existențială. Iar adevărul este că Laura Codruța Kovesi se bucură, în continuare, de foarte multă susținere din partea acelei matrici instituționale compuse din românii și străinii care girează parteneriatele strategice ale României și angajamentele pe care le includ. Ce înseamnă asta, concret? Că în ciuda involuției șocante, din ultimul an, generate de acțiunile coaliției de guvernământ, din Parlament, în special, în stat încă mai există suficienți oameni capabili să asigure respectarea angajamentelor strategice fundamentale. Iar continuarea activității DNA face parte din ele. De aceea, de ani buni, asaltul neîntrerupt împotriva procurorilor care au îndrăznit să rânească în străfundurile mizerabile ale complexului mafiot cu capilare în politică, justiție și servicii de informații, a fost oprit ca de o mână invizibilă, uneori cu o secundă înainte de dezastru. Integral pe Digi24
Andrada Ilisan. Contributors. Credința, insulina și psihologul
– O reacție la articolul lui Doru Căstăian: “Evoluționism, teologie, credință. Cîteva clarificări, cîteva impasuri
Articolele lui Doru Căstăian sunt ca o femeie frumoasă. Le privesc încîntată. Cum o fi să fii așa frumoasă? Cum o fi să scrii așa? Deștepte, pline de miez și provocatoare, îmi doresc să țină cît mai mult. Nu-ți cer nimic, dar nici nu te lasă să scapi ușor. Strînsoarea lor e blîndă, dar urgentă. Te umplu instantaneu de bucurie, neliniște și te adîncesc in propriile gînduri. Te gîndești că există ceva foarte important de deslușit pe lumea asta. Simți că ești pe urmele a ceva foarte important. O taină. Crucială pentru viața ta interioară. Sau cine știe?! Cu vorbele autorului, poate nu e decît faptul că: „dai semnificaţie miezului de excitaţie afectivă originară.” Înseamnă că suntem în laboratorul cognitiviștilor. Adio călătorie fantastică! Suntem în teoria neurocognitivă a emoțiilor: interpretarea produce taina! Chestiunea tainei e corticală. Zonele deștepte din creier atribuie o semnificație arousal-ului fiziologic inițial. Sau e subcorticală? Sau și-si? Pe scurt: creierul produce credința. O secretă. Așa cum secretă pancreasul situat în potcoava duodenală, suc pancreatic, insulină și glucagon. Am încălecat pe-o șa. Stați. Nu există articole compuse doar dintr-un singur paragraf. În psihologie, orice poate fi adevărat. Sau fals. Depinde de cercetător. Și de convingerile lui. Și pentru fiecare convingere se găsește un studiu care să o confirme. Și altul să o infirme. Și tot așa. Ați crede că cei mai în măsură să vorbească despre emoții sunt psihologii. Și cercetătorii în neuroștiința emoției. Dar nu e deloc așa. Nimic mai greu decît să răspunzi la întrebarea: Ce e o emoție? Vezi What is an emotion? (și faimosul urs al lui W. James), vezi Rethinking the emotional brain. Culmea, cînd vine vorba de emoție unii pun accentul pe gîndire (evaluare), alții pe experiență. Omul trăiește ce i se întîmplă. Omul nu înțelege numai după ce interpretează, omul înțelege din prima. De pildă, el reacționează instantaneu cînd vede un păianjen, fără să se gîndească dacă păianjenul acela e periculos sau inofensiv. Cum ar veni: omul îl trăiește pe păianjen. Abia apoi îl gîndește. La fel cînd auzim un zgomot în pădure, reacționăm imediat, înainte să îi „atribuim” zgomotului o semnificație cognitivă. Deci trebuie să fiu precaută. Să nu ridic în slăvi „știința” psihologiei. Dar nici să o ignor. Ce cred eu poate să fie greșit. Plecînd de la premisa asta, hai să văd ce gîndesc și ce au demonstrat alții. Teoriile din interior trebuie completate/echilibrate cu teorii/dovezi din exterior. Integral pe Contributors
Mircea Morariu. Adevarul. Presa faţă în faţă cu doamna Laura Codruţa Kövesi
Conferinţa de presă de miercuri seară a procurorului şef al DNA, d-na Laura Codruţa Kövesi, mi s-a părut cum nu se poate mai relevantă nu doar pentru determinarea domniei-sale de a-şi duce până la capăt mandatul, ci şi pentru starea actuală a presei din România. Am în vedere când spun asta atât ceea ce s-a petrecut în sediul DNA, acolo unde d-na Kövesi s-a prezentat extrem de pregătită şi din punctul de vedere al documentării, şi psihologic pentru un veritabil salt mortal, cât şi ceea ce a urmat mai încolo, în studiourile de televiziune. Acolo unde erau de mult în aşteptare jurnalişti socotiţi premium, analişti politici, adică tot ceea se pare că ar avea mai bun, mai competitiv mass-media românească a momentului. Se vedea cu ochiul liber. D-na Laura Codruţa Köveşi se aştepta să fie atacată, sfâşiată, devorată. Tocmai de aceea a venit pregătită şi a făcut faţă con brio hărţuirii la care a fost supusă. În primul rând din partea jurnalistului Cătălin Tolontan. Sigur, dl Tolontan şi felul domniei-sale de a face gazetărie ne pot plăcea sau nu. Însă a-l compara pe el, aşa cum am văzut că s-a întâmplat pe urmă, cu Mihai Gâdea sau cu Mircea Badea mi se pare a fi prea mult. Întrebările d-lui erau născocite de propriul lui creier, omul era documentat, ştia exact despre ce vorbeşte, era mereu gata să formuleze o nouă întrebare al cărei rost era acela de a replica, poate chiar de a o pune în dificultate pe cea aflată în faţa lui. Fără a recurge la jigniri, fără a face apel la acuzaţii obraznice. Doamna Kövesi l-a privit ca un adversar redutabil, nu ca pe un inamic şi, după părerea mea, a procedat foarte bine. În schimb, ceilalţi reprezentanţi ai presei prezenţi în sediul DNA au avut prestaţii mult mai modeste. Nu au respectat regulile propuse la început de d-na Kövesi, au formulat mai fiecare câte 3-4 întrebări, adesea pentru a afla un singur sau unul şi acelaşi lucru. La care se putea ajunge mult mai operativ cu un plus de concentrare a ideii. Unii s-au împotmolit la propriu în repetiţii. Alţii stau prost la capitolul limba română. Integral pe Adevarul
Va urez o duminica placuta!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua. http://www.ziare.com/liviu-dragnea/presedinte-psd/liviu-dragnea-pierde-un-aliat-important-benjamin-netanyahu-la-final-efecte-politice-in-romania-1501869
Salut
Incepe lumea sa le spuna de-a dreptul 🙂
Concis , la obiect .
Sa asteptam si opiniile “elitei valoroase” – complice la crime impotriva poporului roman . Poate achita “elita” toate prejudiciile aduse statului roman , daca tot au o asa mare dragoste fata de bibisor & co .
Buna ziua….
daca “bibi”demisioneaza,nu e datorita regulilor…bibi a intins prea mult coarda…a reusit “performanta”de a face ca statul israel sa se bucure de cel mai scazut nivel de incredere de la fondare in randul “sinagogilor”din us…
desi,n as exclude ca “bibi” sa invete de la dragnea=poti fi lider chiar si condamnat
Buna ziua
Realitatea e inversa – dragnea invata de la “cei mai cei” … . Drept dovada stau strategiile aplicate de strategii lui Bibisor penalu’ – in ultimii zece ani .
Buna dimineata
” A cui e vina? Nu stiu si nici nu-mi pasa. Stiu doar ca au trecut 208 zile si nu s-a schimbat nimic. 208 zile in care s-a jucat ping-pong cu vietile pacientilor. Asta e ceea ce nu trebuie sa uite autoritatile romane si companiile producatoare: ca nu negociaza taxe si preturi ci negociaza vieti. ”
https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-22292457-mama-unui-copil-afectat-criza-imunoglobulinei-208-zile-care-jucat-ping-pong-vietile-pacientilor-autoritatile-companiile-producatoare-nu-trebuie-uite-nu-negociaza-taxe-preturi-negociaza-vieti.htm
Cred ca in orice tara civilizata , vinovatii pentru asa ceva .. erau condamnati de mult – la puscarie pe viata.
Nu ne scapa cumva ceva? am o senzatie asa.
ce fac astia in parlament? se mai organizeaza manifestatii?
Salutare! 😀
Nu e nimic in neregula, va asigur atat cat pot…
Acum nu am cum verifica, nu sunt la fata locului. In schimb, in urma cu vreo zece zile, odata cu incalizirea vremii, cu aparitia Soarelui samd, la Bucuresti am auzit ceva mobilizator, ceva familiar si care mi-a redat linistea si increderea ca toate merg ca unse, ca viata isi vede de drum fara mari zvacnete sau derapaje:
– Fiaaaaaare veeechi cumpaaaaar…
Bun găsit!
Pentru @doxa:
Sper să nu vă fie cu supărare, intervenția mea, dar sunt dintre cei ce n-au votat la acel „referendum” cu iz populist al lui băsea, deoarece am considerat că aceia care susțin desființarea Senatului (înființat, sub numele de „Corp Ponderator” de Alexandru Ioan Cuza, în 1864) se pun într-o companie deloc plăcută: legionarii au suspendat Parlamentul, în 1940, iar comuniștii, înaintea anunțării alegerilor falsificate din 1946, au interzis Senatul, pur și simplu! Se pot găsi soluții ca, reducând și numărul de parlamentari, să păstrăm, tot cu rol ponderator, și camera superioară (Senatul), căruia i se pot da atribuții complementare și pentru care se pot schimba și regulile de desemnare/alegere. Am expus asemenea idei, structurat, de acum câțiva, ani, în postarea de mai jos:
https://paganelis.wordpress.com/2015/11/12/reforma-administrativa-si-reprezentarea-cetatenilor/
Nu Senatul trebuie desființat, ci trebuie primenită, din temelii, așa zisa „clasă politică” de la noi. Dar… n-ai cu cine, nici în ceea ce privește votanții, nici, mai ales, cei pe care aceștia i-ar putea alege, ca parlamentari de calitate!…
@paganel..buna ziua
rezonez cu dvs-surprinzator-si eu cred ca senatul trebuie sa existe..si cat am citit,mi se pare ca solutia”americana”e cea mai buna(poate nu perfecta),si anume un numar egal de senatori (2-…x)pentru fiecare unitate ad tiva,in cazul romaniei,judet+bucuresti…
pare o solutie-nu perfecta-de a media intre interesul local si cel general….si ,poate,de a minimaliza interesul”personal”…ba as merge mai departe,vot pe liste la camera si nominal la senat…la cata mizerie e in “politica”romaneasca un astfel de experiment e chiar benign…nu mai zic ca ,tinand cont de contradictiile tot mai acute intre “provinciile istorice” solutia asta poate fi o cale de difuzare/coagulare
Bună ziua!
Cu riscul de a… „plictisi”, reiau aici cele scrise în legătură cu alegerile legislative:
„Desemnarea legislativului, ar urma căi diferite de alegere a senatorilor, respectiv a deputaților. În prezent, camerele beneficiază de maniere asemănătoare de desemnare a membrilor lor, diferind doar norma de reprezentare. În plus, în Camera Deputaților, se adaugă 18 deputați reprezentând minoritățile naționale, altele decât cea maghiară, acestea nereușind, prin vot direct, să aleagă un deputat.
Astfel, cei 72 de senatori rezultați la o normă de reprezentare de 300000 locuitori[5] pentru un membru al camerei superioare a legislativului ar urma să fie desemnați de către electori regionali, reprezentați de consilierii regionali, județeni, ținutali și locali[6].
În acest fel, numărul de senatori ales de fiecare regiune ar varia între 3 (în cazul regiunilor Dobrogea, Bărăgan, Jiul Inferior, Jiul Superior, Cluj, Mureș-Olt și Crișana) și 8 (pentru București-Ilfov).
Pe de altă parte, numărul de electori, la nivelul fiecărei regiuni, ar fi cuprins între 1522 consilieri în cazul regiunii Bărăgan și 4022 – pentru regiunea Buzău-Prahova. Numărul mediu de electori pentru fiecare regiune ar fi de 2256, revenind 588 de locuitori la un consilier elector (în acest caz, numărul de locuitori pentru un elector ar fi cuprins între 207 – în cazul regiunii București-Ilfov și 810 – pentru regiunea Jiul Superior). Alegerea de către consilierii regionali, județeni, ținutali și locali a senatorilor ar lega această cameră a legislativului de aceste unități administrative și ar întări prerogativele de legiferare ale Senatului, mai cu seamă în domeniul dezvoltării regionale și al racordării legislației românești în materie cu cea a Uniunii Europene.
În schimb, deputații ar urma să fie aleși tot la nivel județean. La nivelul fiecărei regiuni se pot fixa una sau mai multe circumscripții electorale, la nivelul cărora se va stabili numărul de membri ai Camerei Deputaților[7], în funcție de populație. Județele ar urma să fie împărțite în unul sau mai multe colegii electorale, în fiecare colegiu fiind ales câte un deputat. Numărul de deputați pentru un județ ar varia de la unul la 6 (Bucureștii ar avea 19 deputați). Norma de reprezentare ar urma să fie stabilită la 100000 locuitori pentru un deputat. Ar fi vorba, în consecință, de un total de 213 membri ai Camerei Deputaților, la care s-ar adăuga 18 membri ai minorităților naționale (altele decât cea maghiară). În total, ar rezulta un număr de 303 parlamentari[8].”…
„Situația actuală (2012) permite alegerea, la nivel național, într-o circumscripție națională unică, a 33 europarlamentari, precum și a 137 senatori și 334 deputați (aleși prin vot uninominal, în colegii delimitate în cadrul județelor și/sau al Capitalei), a președinților de consilii județene, a consilierilor județeni, a primarilor și a consilierilor locali. Prefecții sunt desemnați (numiți) de către Guvern. În aceste condiții, este vorba de un total de 46148 aleși în diverse funcții.
„În schimb, propunerea noastră modifică, pe de-o parte, maniera de alegere de către cetățeni a europarlamentarilor (care, deocamdată, rămân tot 33, dar ar fi desemnați la nivelul celor 6 macroregiuni, în număr proporțional cu populația acestora), iar pe de alta – adaugă nivele noi (cel regional, cel ținutal – la care se aleg consilii regionale, respectiv ținutale) și desemnarea pe cale electivă, prin participarea directă la scrutin a cetățenilor cu drept de vot a președinților consiliilor regionale, a președinților consiliilor ținutale și, prin votul consilierilor de la nivelul respectiv, a reprezentanților Guvernului în teritoriu (guvernatorii regiunilor, prefecții de județe și pretorii de ținuturi). Cu toate acestea, toți acești reprezentanți ai cetățenilor, desemnați prin vot direct sau indirect, însumează 44852 aleși, cu 1296 mai puțini decât în situația actuală.”
Textul în cauză este preluat din cursul de Geografie electorală, publicat în anul 2013.
Ideea este de a lega Senatul de politica regională a Uniunii Europene, această cameră urmând a deveni elementul de legătură, principala cameră care legiferează în domeniul dezvoltării regionale, „releul” între regiuni și Comitetul Regiunilor UE.
Mă rog, pentru asta ar trebui reconfigurate și județele (cele interbelice erau mai potrivite, chiar dacă unora li se par prea „multe” 59 de județe, în loc de 41!) și regiunile: vechile județe interbelice se suprapuneau perfect peste regiunile istorice. Acum, dacă-l întrebi pe un localnic din Ghimbav-Brașov, din Giroc-Timiș sau Valea Lupului-Iași în ce regiune locuiește, nu-ți va zice că este „centric/centrean”, „nord-estic” sau „vestic”, ci că e ardelean, moldovean sau bănățean! Actualele regiuni de dezvoltare cu nume ce amintesc, mai degrabă, de țări de colonizare recentă (că doar acolo apar Dakota de Nord, Virginia de Vest, Teritoriul de Nord sau Australia de Sud!) au fost „create”, de sus în jos, în 1998 și n-au nici un fel de legătură – geografică, istorică, culturală, legislativ-administrativă – cu realitatea cotidiană a locuitorilor de acolo!…
Scuze, dacă am fost prea „lung”…
@paganel..deloc”lung”…dar eu sunt adeptul “kiss”=keep it stupid simple…avem o situatie;ce e mai bine?despic firul sau plec de la ce am?…am judetele,bune ,rele,sunt…nu le schimb…si..propun…
a incerca sa ajung la,”ideal”ma duce la nicaieri…
nici eu nu sunt pentru unicameral. is oameni mai tari in analiza politica decat mine care zic ca e idee proasta.
pe de alta parte, votul a fost cvasi unanim la prima intrebare, aia cu 300
Savuros video-ul lui Malin Bot cu manifestatia de ieri de la Cotroceni (dragomir e organizator??-pesede-si care-or mai fi):
https://www.comisarul.ro/articol/video-partidul-penalilor-si-infectatii-antena-3-si_933276.html
Buna ziua ..
O adunătură de jigodii de cea mai joasă speță! Unii din cauza cărora România stă așa de rău azi, după 28 de ani de „democrație”!…
Bună ziua!
Scuze, dacă mă repet: nu știe cineva adresa alcooluței?
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22293244-protest-mamelor-piata-victoriei-cateva-zeci-femei-protesteaza-impotriva-posibilei-scaderi-indemnizatiei-crestere-copilului.htm
„Un protest al mamelor are loc duminica la pranz in Piata Victoriei din Bucuresti, in fata sediului Guvernului: cateva zeci de femei, mame si viitoare mame, protesteaza impotriva posibilei scaderi a indemnizatiei de crestere a copilului, ca urmare a transferului contributiilor de la angajator la angajat.
Participantele la protest au adus cartonase rosii pe care le arata Guvernului, dar si flutusari de salariu.
La protest participa si angajati din IT.”
Presupun că votcuța nu știe ce înseamnă să fii mamă! Nici eu nu știu, dar cunosc ce responsabilități ai când vine vorba de a crește un copil!…
300 spartani…poate
@mac gregor at 14:25
@paganel.. sa continui..ca la rugby e stop joc…
ma gandesc la spania…un senat care poate decide “autonomia”…place sau nu,in viitorul apropiat problema asta va deveni “de actualitate”…trolly sau economic va deveni…si cum o pot preveni?
cred ca o amendare a consritutiei care ar permite “autonomia” cu votul a 2/3 sau 3/4 din senat ar amana cel putin discutia
greu de crezut ca 2/3 din senatori ar accepta”autonomia”…2/3 inseamna peste 25 judete…dupa mine asta inseamna sa fii proactiv si nu reactiv…si ce e esential…totul e democratic…
Aceasta Norica Nicolai cu bărbuță,Vozganian, s-a arătat deranjat teribil când un ” urător” i-a urat să ajungă la puşcărie. Dar motivul supărării a avut un apogeu,când scârbazian l-a observat pe “anticorupt” la clasa business ,iar el, nesimtitul si coruptul la economic. Hoțomanian a uitat să spună că el ,spre deosebire de “urător” călătoreşte pe banii românilor
Se vede ca lui guzganian ii place teribil să se dea idiot. Şi-i reuşeşte şi de data aceasta , la fel cu idioțenia cu oul nefiscalizat.
PS “urătorule, să ai gura aurită !
http://www.aktual24.ro/deputatul-alde-varujan-vosganian-enervat-ca-trebuit-sa-zboare-la-economic-timp-ce-un-protestatar-anti-psd-avea-loc-la-business-el-mers-fata/
Bună ziua 😊
care e problema?exista tot felul de promotii…
chiar nu vad “o stire”…cel mult guzganian,sau cum il cheama, e mai presus de noi…si nu cred ca un contabil de ceape e peste media prostiei din romania
Guzganian a fost savat de politicienii de-o teapă cu el ,de sansa de se apara de acuzații. Un laş ,care a plans şi s-a scăpat pe el ,borfaşul cu aere de intelectual :
http://ipad.hotnews.ro/19360261
@paganel…
Am un comment la moderare.. Scriu pe smartphone si fac greseli de tastare…
sper sa fie afisat ..
E pe blog, sau pe Politeia? La mine nu apare nimic…
A apărut și la mine, un pic mai sus. Da, ideea e foarte bună. Indiferent de la ce „bază de discuții” plecăm, problema cea mai mare este că avem o „clasă politică” execrabilă, josnică… Mizerabilă mi se pare deja un compliment!… Cu ce o schimbăm și, mai ales, prin cine (ca votanți ai celor buni – aproape de negăsit? – care să-i voteze)?
Sunt tot mai convins că „țara” asta are „conducătorii” pe care-i merită: sunt pentru noi, dintre noi, chiar ca noi! Nu mă refer la „noi”, cei de pe Politeia, ci la „masele populare”, care mai (și) merg la vot!…
@paganel…d le am citit cu “creionul in mana”principele lui machiavelli…l am aplicat in cariera mea dupa 90,in conducere de firme…si…a dat rezultate…de asta scriu de schimbare constitutie&rol senat&autonomie…din pacate,politica nu inseamna idealism,inseamna “arta posibilului”…Iliescu a facut asta,basescu la fel…oricat ii blamam pe cei doi,asta au facut si…a fost bine,daca tragem linie…
cand ii vad pe aia de la cotroceni care,demonstreaza,(nu stiu de ce,dar,demonstreaza),cand imi aduc aminte de,anii 90,de “epoca nastase”chiar cred ca nu poti schimba peste noapte…romania acum,ne place sau nu,e la rascruce….sau ramane “romania”sau ajunge “teritoriu la mezat”…nu stiu de cine depinde decizia,dar in nici un caz de “clasa politica”
Buna ziua.
Despre “Presa faţă în faţă cu LCK”: sa vorbesti coerent si la obiect cu presa si sa nu spui nimicuri – palaria jos! Doamna LCK e la acelasi nivel cu Nikki Haley si Sarah Sanders – caractere tari, care nu intorc spatele cand e vb de o lupta serioasa. RESPECT!!! Cel-care-urmareste-cu-ingrijorare ar trebui sa invete de la LCK ce inseamna sa fii vertical. Dar csf n-ai csf, vb americanului “you can’t teach an old dog new tricks”.
O (altă) viziune asupra „protestului” (sau ce-o fi fost, că eu nu m-am lămurit) de ieri:
https://recorder.ro/video-alte-doua-romanii/
La 22.00 , Digi24 difuzeaza o ancheta despre TELDRUM ; un alt episod din ciclul ” România furată”.
La jurnalul de la ora 18.00, tot Digi24 a prezentat “marele miting” anti Kovesi din fața DNA. O mulțime de cca……… 30 de pensionari cer demisia unui sef de institutie cu rezultate bune. Dar despre faptul că in guvern sunt persoane condamnate la 8 ani,nu deranjeaza . Trist.
Nesimțitul ăsta e plătit din banii publici, ai contribuabililor!
https://www.digi24.ro/stiri/economie/transporturi/seful-cfr-calatori-sfat-pentru-calatorii-nemultumiti-sa-ia-taxiul-sau-microbuzul-879829
Uitați aici democrație și instituții puternice!
https://www.europalibera.org/a/29046593.html
„În Letonia, biroul premierului Maris Kucinskis a anunţat că agenția anti-corupție letonă l-a arestat pe guvernatorul Băncii Naționale, Ilmars Rimsevics, și că apartamentul său a fost percheziţionat.”
De precizat că Letonia, care, ca și vecinele sale baltice, Lituania și Estonia, își serbează Centenarul de la proclamarea Independenței față de Rusia, are cam o treime din populație rusofoni!
Buna seara
Pe acolo n au avut succes “silbersteinii” .
Doar pe aici , pe la “elite” .
Salutare!
“Aproximativ 13% din locuitorii Letoniei, (282.876 din cei 2 milioane), sunt europeni cu un pașaport special pentru străini, eliberat de Riga, și sunt lipsiți de drepturi politice (nu pot vota la alegerile generale sau locale din această țară sau să fie aleși). Oficial sunt numiți non-cetățeni și nu pot deveni judecători, polițiști, diplomați, pompieri sau episcopi, printre alte profesii.
Majoritatea sunt de origine rusă, dar mulți dintre ei au părinți născuți în Belarus, Ucraina, Lituania și Polonia, sau sunt evrei, informează ziarul El Pais”
https://www1.agerpres.ro/europarlamentare-2014/2014/05/19/2014pe-letonia-si-cei-300-000-de-minoritari-rusi-fara-drept-de-vot-presa–11-08-31
Salutare
Foarte interesant .
La noi , unii nici nu se stie pe unde s au nascut si .. ajung ministri .
In aplauzele “elitelor” , desigur – care au tinut batista pe tambal , pana o sa le dea oala in clocot si apoi in foc . Sa vedem pe urma cine se mai ocupa de “spalat urma” .
Bună seara!
Dictatorul merge înainte, taie capetele infidelilor, vrea controlul total. Următoarea pe listă va fi România.
Periculos, extrem de periculos personaj.
http://adevarul.ro/news/politica/surse-dragnea-isi-elimina-ultimii-adversari-conducereapartidului-lideri-psd-vor-maziliti-congres-1_5a89a9d5df52022f75b1d58a/index.html
AM VOTAT, E VALIDAT: 300 DE PARLAMENTARI!
Seara buna tuturor!
For Those About To Rock, I Salute You! 😀
Pentru cei ingrijorati de soarta Senatului (nu inteleg de ce nu a Camerei Deputatilor): nu stiu unde vedeti Dvs ca as fi scris eu ceva despre Parlament unicameral samd. Dealtminteri, in postarea mea initiala, care se referea la aceasta amarata initiativa personala a mea, am explicat ideea: (politeia.org.ro/editoriale/justitia-lor-justitia-paralela/57315/#comment-177043). S-o mai fac o data? Pentru ca nu inteleg cu cine polemizati.
In schimb, eu as putea pune in discutie resorturile foarte interesante care ne fac sa nu acceptam, oricum ar fi el, un vot democratic; sau sa-l combatem cu argumente care nu mai au nicio relevanta post-factum. Etc.
In principiu, acceptam sau nu jocul democratic (asa cum e el), vrem sau nu vrem democratie? Sau vrem selectiv? Si in functie de ce criterii? Si daca e asa, care mai e diferenta intre NOI si EI? Prin ce m-as mai deosebi EU de parlamentarul (pe atunci) Victor Socaciu, gurapedinainte a PSD?
https://www.youtube.com/watch?v=E8iHAlYaUbQ
AM VOTAT, E VALIDAT: 300 DE PARLAMENTARI!
buna dimineata 🙂
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-19-februarie-vip-uri-de-costa-rica-si-un-sfant-expert-in-stenograme/57389/