Ziarul de Duminica – 15 ianuarie
15/01/2017 | Autor Cetatean Categorii: Ziarul de Duminica |
Buna dimineata intr-o zi de duminica, 15 ianuarie. Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamanii in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.
Dumitru Sandu. Contributors. Rădăcini comunitare ale votului din decembrie 2016
Odată cu schimbările de pe scena politică, alegerile parlamentare din decembrie 2016 trimit la o întreagă serie de întrebări legate , în principal, de compoziția socială a votanților și de tipurile de cultură care au susținut opțiunile electorale. Partidul Social Democrat (PSD), partid tradițional de lume rurală , a ajuns să aibă un grad de urbanizare a electoratului (52%), practic egal cu cel înregistrat de către Partidul Național Liberal (PNL) (53%). Această egalitate în grad de urbanizare ar putea fi și marcator de diminuare a diferențelor dintre compozițiile electorale pentru cele două partide? Care este ”distanța” socială dintre electoratul PNL și cel al nou apărutei formațiuni, USR (Uniunea Salvați România)? Cu peste 80% alegătorii din mediul urban, USR are deja un alegător de tip liberal mai bine structurat decât PNL? Care dintre partidele care au participat la alegerile din decembrie 2016 au câmpurile electorale de maximă specificitate sau structurare în plan social? La întrebări de acest gen încerc să răspund în continuare printr-o primă explorare a datelor disponibile la nivel de localitate (comună sau oraș), rezultate din înregistrarea opțiunilor de vot la alegerile din decembrie 2016, așa cum sunt ele raportate de Biroul Electoral Central. Desigur, datele agregate la nivel de localitate nu pot suplini analizele rezultate din sondaje la nivel individual. Ele pot lămuri, însă, care este rolul profilului socio-cultural și economic al localităților în determinarea opțiunilor de vot. Abordarea este menită să completeze analizele curente care explică votul numai prin strategiile electorale și prin acțiunile venite de la centrele de campanie ale partidelor politice. Astfel de acțiuni de organizare electorală au avut, fără îndoială, efecte majore. Ipoteza de la care pornesc, însă, susține că mediile locale au avut și ele un rol semnificativ în procesul electoral. Compoziția electoratului local și cultura politică specifică au contat, presupunem la început de analiză, în rezultatul scrutinului. Prin raportare la datele de vot vom testa această ipoteză, în continuare. Integral pe Contributors
Cristian Campeanu. Revista 22. După suspendarea lui Coldea, puterea se transferă la Iohannis
Ceea ce nu reiese deloc clar din comunicatul SRI privind punerea generalului Coldea “la dispoziția” directorului Hellvig și înființarea unei “comisii speciale de anchetă a eventualelor ilegalități sau încălcări ale deontologiei proesionale” este CINE a hotărât toate aceeste lucruri? Care sunt mai exact acele “proceduri complexe” de verificare a informațiilor care au dus la această decizie și cum a fost luată ea? În lipsa unor precizări lămuritoare, impresia cu care rămânem este că decizia a fost luată de președintele Iohannis după întâlnirea cu Florian Coldea și dusă la îndeplinire de Eduard Hellvig, colaboratorul fidel al președintelui. Potrivit aceluiași comunicat, Hellvig va prelua atribuțiile prim-adjunctului și prin urmare, va exercita în mod nemijlocit atât conducerea civilă cât și pe cea operativă a SRI pe durata anchetei. S-a mai intimplat in 2007, pe timpul lui Maior, dar, pe de altă parte, acum poate fi si o mutare “în oglindă” prin care Klaus Iohannis răspunde acaparării Guvernului de către Liviu Dragnea. Decizia de a-l scoate pe Coldea din joc ține în primul rând de rațiuni care privesc balanța de putere în România. Chestiunile de etică, deontologie și/sau legalitate sunt secundare. Pur și simplu, Iohannis a prins un moment de vulnerabilitate al omului pe care, practic, Traian Băsescu l-a propulsat în fruntea SRI și a profitat de el ca să îl îndepărteze și să își impună deocamdata controlul asupra serviciului prin intermediul lui Hellvig. Proba este ușor de făcut. Cazul Ghiță-Coldea ridică întrebări serioase despre practicile SRI și despre discernământul celor care conduc acest serviciu. Ce beneficii de siguranță națională ar fi putut aduce vreodată un semi-interlop ca Ghiță pentru ca să merite investiția făcută de SRI în el? Cine, cum și când a decis că Ghiță este un “asset”, a aprobat operațiunile și sumele cheltuite în cadrul “proiectului Ghiță”. Cum fost posibil ca nimeni din cadrul serviciului să nu fi sesizat pericolul grav de vulnerabilizare a SRI pe care îl reprezentau concediile comune petrecute de familliile Ghiță și Coldea în Seychelles sau în Toscana? Integral pe Revista22
Malin Bot. Romania Libera. Ce înseamnă operația de extirpare a tumorii canceroase Ghiță din SRI
Situația începe să se clarifice după ce am aflat că președintele României, Klaus Iohanis, l-a chemat pe generalul Florian Coldea la Cotroceni, apoi directorul SRI Eduard Hellvig a decis suspendarea și o anchetă internă. Este clar că începe extirparea tumorii Ghiță din serviciul secret. Operația declanșată de Iohannis și Hellvig este foarte interesantă și putem trage niște concluzii importante în acest moment. Primul lucru evident, după evoluția din ultimii 10 ani a lui Sebastian Ghita, este că actualul inculpat fugar a fost inventat, îngrășat maladiv de excesiv și folosit din plin de SRI. Serviciile secrete fac asta în mod constant, în toată lumea, prin operațiuni economice utile și necesare pentru finanțarea activităților secrete. În cazul Ghiță însă s-a exagerat rău de tot și aici s-a gresit principial, la nivel de sistem și de principii, dincolo de un nume sau altul.Nivelul la care a ajuns Sebastian Ghiță denotă că sunt foști sau actuali șmecheri din SRI care au exagerat poate și pentru ca ascensiunea și îmbogățirea fugarului le aducea și lor beneficii proporționale. L-au îngrășat pe Ghiță pentru ca din grăsimea lui să se înfrupte și ei cât mai mult. Modul cum a fost umflat acest personaj de către prietenii lui din SRI poate să însemne în același timp și că Ghiță a fost incredibil de rapace, lacom și manipulator. Este posibilă și alternativa în care Ghiță a scăpat de sub orice control al celor care l-au inventat și s-a întins dincolo de limitele pentru care fusese inițial împins de la spate. Dacă este doar atât și nu s-au făcut averi babane prin SRI de pe urma afacerilor lui Ghiță, avem o problemă la fel de gravă.
Această variantă înseamnă că SRI are mecanisme foarte slabe de control pentru astfel de situații și e grav că nu a existat un sistem intern care să stopeze la timp grupul creatorilor lui Ghiță și să-l țină pe acesta în limite decente.Să speram că ancheta internă anunțată de directorul SRI Eduard Hellvig va verifica și aceste aspecte și că șeful CSAT, preșdintele Klaus Iohannis, își va pune și aceste probleme în momentul în care va primi concluziile anchetei din SRI. Este vital ca după extirparea tumorii Ghiță din SRI, organismul acesta să-și dezvolte un sistem imunitar care să stopeze în viitor dezvoltarea unor astfel de malformații canceroase cu simptome atât de grave. Integral pe Romania Libera
Cristian Unteanu. Adevarul. Noi tensiuni în Orientul Apropiat: mutarea ambasadei americane la Ierusalim. Avantaj Putin
Ieri, la Moscova, Saëb Erakat, al doilea ca rang în ierarhia Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, s-a întâlnit cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov pentru a-i transmite un mesaj urgent pentru preşedintele Putin, „mesaj plin de gravitate din partea preşedintelui Mahmoud Abbas“. „O scrisoare prin care cerem preşedintelui Putin să facă tot ce îi stă în puteri în privinţa informaţiilor de care dispunem, conform cărora preşedintele-ales Donald Trump va dispune mutarea ambasadei SUA la Ierusalim, fapt care, pentru noi, ar însemna depăşirea unei primejdioase linii roşii“ Mahmoud Abbas aprecia că o asemenea situaţie (care ar reprezenta, pentru Trump, concretizarea unei promisiuni ferme făcute în campania electorală), ar „reduce la neant“ procesul de pace…ba chiar mai mult, cu mult mai mult, a ameninţat că una dintre consecinţe ar fi ca palestinienii „să revină asupra deciziei de a recunoaşte Statul Israel”. Pe de altă parte, într-un interviu pentru Le Figaro, preşedintele Abbas declara că trimisese deja o scrisoare lui Donald Trump, la fine de ianuarie, avertizându-l despre „efectele dezastruoase“ pentru întreaga regiune ale unei asemenea decizii: “Am scris preşedintelui Trump pentru a-i cere să nu facă acest gest. Nu numai că asta ar conduce la pierderea oricărei legitimităţi pentru SUA de a juca vreun rol în rezolvarea conflictului, dar ar reduce la neant soluţia celor două state…în acest caz, vom avea la dispoziţie mai multe opţiuni pe care noi le vom discuta cu celelalte state arabe. Una dintre aceste soluţii presupune să revenim asupra recunoaşterii de către noi a existenţei Statului Israel. Dar sperăm ca lucrurile să nu ajungă aici ci, dimpotrivă, că vom putea conlucra cu viitoarea Administraţie americană”. Totul în contextul în care, mâine, la Paris, cu participarea reprezentanţilor a 70 de ţări, se deschide o Conferinţă internaţională care doreşte să trimită un mesaj în favoarea continuării procesului de pace în care una dintre realizările fundamentale a fost, în 1993, recunoaşterea mutuală israelo-palestiniană în cadrul Acordurilor de la Oslo. Integral pe Adevarul
Mihai Maci. Contributors. Sa nu ne amagim!
Să nu ne amăgim! Să nu ne minţim – pe noi înşine – de bună voie, sperând că ne vom descurca şi de data asta! Să nu ne rătăcim în plasa unor iluzii în numele cărora ajungem să credem că săbiile de lemn sunt arme adevărate! Faptele sunt aici, şi ele vorbesc – mai tare şi mai limpede decât oamenii.Să nu ne amăgim! Ştim cu toţii ce s-a întâmplat în 11 decembrie. Faptul că a câştigat d-l Dragnea şi a pierdut PNL-ul nu e decât un efect de suprafaţă; s-a întâmplat ceva mult mai grav şi mai adânc: s-a sfârşit un ciclu istoric început cu Revoluţia din 1989. Votând aşa cum au votat, oamenii au arătat – clar – că au ajuns la capătul speranţelor și al promisiunilor lui decembrie ’89. În urma Revoluţiei s-a construit Statul actual (cu dreptul şi administraţia lui), s-au statutat libertăţile (în primul rând cea de exprimare) şi s-a deschis calea aderării europene – realizată în 2007 – care a mai consacrat o libertate (cea de mişcare). Toate aceste lucruri sunt reale. Numai că ele nu sunt decât nişte cadre, şi încă nişte cadre foarte largi. Menirea lor ar fi fost aceea de-a prinde în rama lor o dinamică a economiei şi a societăţii care să le investească şi să le dea un sens la scara indivizilor concreți. O ştim prea bine: n-a fost aşa. Statul (cu enorma lui administraţie) e disfuncţional, dreptul are probleme serioase (suntem încă sub MCV), libertatea de exprimare a sfârşit într-o babilonie de voci fără noimă, iar libertatea de mişcare a dus la cea mai masivă emigraţie (din raţiuni economice) cunoscută în istoria României. Dar, dincolo de toate, sunt realităţi mai concrete decât aceste cadre: depopularea ruralului prin reluarea urbanizării (ceea ce focalizează investiţiile – oricum puţine – pe oraşe, abandonând sorţii lor satele); catastrofa “privatizărilor” care – cu infime excepţii (precum Dacia Piteşti) – nu a fost nimic altceva decât modalitatea prin care Statul s-a scăpat (la preţuri de nimic) de bunuri pe care nu le mai putea administra; dezindustrializarea (şi crearea – prin pensionare anticipată – a unei enorme populaţii de asistaţi social); eşecul grotesc al “restituţiei” bunurilor naţionalizate de comunism (care a dus la apariţia unei pături de infracori cu acte în regulă care controlează viaţa oraşelor). Integral pe Contributors
Cristian Campeanu. Revista 22. Nu este restaurație. Este mai grav
Dragnea vrea să ducă mai departe „proiectul“ pe care au fost siliți să îl abandoneze în 2004: un regim autoritar în care libertățile fundamentale sunt anulate, iar sub aparența democratică se ascunde o putere oligarhică și profund coruptă. Programul PSD a fost enunțat de Liviu Dragnea încă de astă-vară, într-o zi în care s-a creat coadă la DNA: „Vreau să câştigăm alegerile şi sigur românii trebuie să se hotărască dacă în loc de o alimentare cu apă preferă un denunţ, dacă în loc de o şcoală preferă un dosar sau în loc de o pâine mai bună preferă nişte cătuşe“. Întregul „program“ de creșteri salariale, reduceri și scutiri de taxe, scăderi de prețuri etc. pe care guvernul lui Dragnea vrea să le impună împotriva evidenței economice are drept scop unic să întărească „argumentul pâinii“ în falsa dihotomie „Pâine versus Justiție“, varianta românească a celebrei dihotomii la fel de false „Pâine sau Libertate“. Dragnea și PSD pretind că justiția independentă și lupta anticorupție se află în contradicție cu aspirația spre bunăstare, că nu sunt posibile și una, și cealaltă în același timp și consideră că au mandat din partea alegătorilor (a „românilor“, cum îi place liderului PSD să spună) să declanșeze un program de cheltuieli bugetare uriașe și nesustenabile pentru a o stimula pe cea din urmă, cu prețul celei dintâi. Acest târg profund oneros, care le cere cetățenilor să cedeze drepturi fundamentale în schimbul unor îndoielnice beneficii materiale, când, în realitate, se pot bucura de ambele, i-a determinat pe mulți să vorbească despre restaurație, care ar duce România înapoi în timp în vremea regimului Năstase, când justiția și practic toate instituțiile erau controlate de partid, iar libertățile cetățenești, inclusiv libertatea de expresie, erau limitate de guvern. Singurele lucruri nelimitate în vremurile acelea erau corupția și clientelismul de partid. Există bune temeiuri pentru a vorbi despre un fenomen de restaurație. O instituție destinată apărării indivizilor de abuzurile statului, Avocatul Poporului, a fost supusă unui rapt politic de către PSD (USL) în 2012 și a fost transformată în acești patru ani într-un instrument docil pregătit să servească interesele de partid. De exemplu, Victor Ciorbea a refuzat să conteste la Curtea Constituțională celebra Ordonanță 55, numită „ordonanța traseiștilor“, care suspenda legea pentru 45 de zile și permitea migrația politică a primarilor, deși aceasta reprezenta un caz-școală de reglementare ad-hoc abuzivă în favoarea unui grup de interese (PSD). Integral pe Revista 22
Grigore Cartianu. Romania Libera. Spaima patriotică a lui Găurel-Pașa
Așa cum există Teorema lui Pitagora sau Postulatul lui Euclid, așa există și Gaura lui Dragnea. Anul 2017 a început sub semnul acestei imense cavități din scăfârlia premierului din umbră al unei țări înzăpezite. Și pentru ca guvernarea tehnocrată să fie vopsită în culori apocaliptice, va fi înființată și o comisie parlamentară. Doamnelor și domnilor, în premieră mondială, Comisia care anchetează Gaura! Vajnicii anchetatori parlamentari ar putea ajunge la concluzii înfiorătoare: tehnocrații au făcut și gaura de la covrig! De fapt, covrigul PSD-ist era plin, dar a venit Cioloș și i-a dat gaură ca să fure aluatul și să-l ducă la Bruxelles. A mai păstrat un dumicat și pentru Soros. „Gaura“ de 10 până la 14 miliarde lei (nu-i e clar încă nici lui Dragnea) a fost prezentată de propaganda televizată drept „jaful lui Cioloș“ sau „tunul tehnocraților“. În realitate, n-a plecat nimeni cu bani acasă. Problema lui Dragnea, acest Găurel-Pașa de Teleorman, e că el a declanșat orgia pomenilor electorale raportându-se la prognoze, nu a avut răbdare să aștepte cifrele finale. Minciuna lui Dragnea a fost demontată de fostul ministru al Finanțelor, Anca Dragu: deficitul în 2016 a fost de 2,59% din PIB, față de 2,80%, ținta fixată la început de an. Dacă „gaura“ de 10 miliarde ar fi existat, deficitul ar fi urcat la 4,1%. O replică fermă i-a dat și ex-premierul Dacian Cioloș: „Domnul Liviu Dragnea face o scamatorie și anunță că ar fi găsit, citez, «o gaură de zece miliarde în buget». O astfel de «gaură» ar fi presupus fie venituri mai mici, fie cheltuieli mai mari decât cele prognozate și, oricum, ar fi trebuit să se regăsească în deficitul bugetar – ceea ce nu este cazul. Această «gaură» NU există. În 2016 veniturile au fost mai mari decât în 2015, iar deficitul final a fost sub cel prognozat și aprobat de Parlament odată cu bugetul pentru anul trecut. (…) Este același mod de lucru folosit de PSD și cât timp am guvernat: tehnocrații sunt de vină. PSD își acoperă nerealizările și promisiunile mincinoase cu diversiuni și propagandă“. Integral pe Romania Libera
TNR. Se vede că e PSD-ul la putere! Laserul de la Măgurele a fost schimbat din motive politice
Pentru că-i nu ajută capul deloc, pesediștii ajung să ia decizii din cele mai imbecile. Ultima dintre ele, schimbarea laserului de la Măgurele. Se pare că toul a pornit de la o directivă a infractorului condamnat definitiv din fruntea PSD, Liviu Dragnea, care a tunat către subalternii săi că vrea ”numiri politice peste tot, fără excepție!”. Un prost, că altfel nu-i putem spune din moment ce e membru PSD, a luat prea în serios cerința lui Dragnea și a început demersurile pentru schimbarea laserului de la Măgurele. El, alături de alți proști din PSD, caută acum un nou laser, ”de preferință, să fie teleormănean, ca domnul Dragnea, să știm sigur că e de-al nostru”, după cum a recunoscut un pesedist. Integral pe TNR
Va urez o duminica linistita!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Bună dimineața și o zi frumoasă, tuturor! 🙂
Poate merge în continuarea Ziarului de Duminică:
http://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/cultura/da-te-la-o-carte-stabilit-in-romania-un-volum-despre-cum-se-vad-romanii-prin-lupa-strainilor-649895
„… ”E foarte interesant pentru că răspunsurile nu coincid aproape deloc. Există o singură zonă coincidență și anume în ceea ce privește problemele pe care le-au întâmpinat: corupția, infrastructura precară, fatalismul carpatin și absența a ceea ce se cheamă cultura generozității, cultura filantropică. În rest suntem pitorești, imprevizibili, inteligenți și reușim să fim un parteneri de discuții, chiar și de afaceri convenabil. Unii ne consideră glaciali, alții ne consideră ospitalieri. Sunt 40 de interviuri savuroase, se citesc foarte ușor, cu o traducere foarte bună”, a spus Radu Paraschivescu despre acest volum.”
Și o aniversare: 15 Ianuarie este ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu (născut în 1850, la Ipotești, județul Botoșani)!
buna ziua
e off topic ,dar mai sunt cateva zile pana la investirea noului presedinte American/e din iunie insa merita citit ,
https://www.theatlantic.com/magazine/archive/2016/06/the-mind-of-donald-trump/480771/
Ziua buna
– Sa NU gasesti ECHIVALENT scandal Ghita- politica-servicii- Coldea nicaeri in presa occidentala , demonstreaza ca aia au probleme groase comparat cu Romania .
Ei la marginea prapastiei , noi un pas inainte . 🙂
– Sint foarte optimist privind bugetul pe anul 2017 (de ceva ani e “normalitate” sa fie adoptat DUPA inceperea anului ). Va ploua cu bani la toti si toate .
Prevad :
– cresteri PIB mai ceva ca in “epoca de aur” .
– incasari marete de bani de la UE cum nu au fost niciodata in istorie.
– rectificari bugetare optimiste .
Si cind va aparea dura realitate , hop pe ecrane infierind impotriva UE , BM, Soros in alternativa 🙂 .
Pe contributors am avut o discutie cu un “destept ” . (banuiesc votant PSD )
Nu conteaza ca NU EXISTA infrastructura de apa si canalizare la sate . In opinia dinsului e grav ca nu au taranii 20.000 salariu /an (cit zice ca costa o baie completa cu toate cele)
Acum si in 2017 , secolul XXI vad confirmari a adevarului : “mama prostilor e mereu gravida” .
Ca apa si canalizarea e individuala si nu colectiva , bun public . 🙂 🙂
Maretul comentator nu a priceput nici acum cum a eliminat vestul diferenta sat-oras . El tot cu lozinca “sa ne dea” . (ca nici pe vremea RSR taranii din cooperative nu aveau salariu e neimportant pt respectivul )
Cu asa votanti/comentatori , toata tara va fi un imens Teleorman ( exemplu de saracie si conform datelor nemernicilor de la EUROSTAT care nu pricep cit a facut mustaciosul national pentru judetul lui . 🙂 )
@stefan buna ziua
E curios ca un votant psd citeste contributors/mai degraba e un “postac”
asa,ca gluma,unul ca ala e expresia suprema a societatii de consum,tradusa in romaneste”baga pe gura,scoate pe c…r”
Bună ziua!
Ilustra (perso)nulitate va fi dată în judecată…
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21532767-nicusor-dan-usr-nu-fost-ajutat-sri.htm
Poate, așa, va învăța să-și mai țină gura, sau, atunci când va dori să cuvânteze, se va gândi de 100 de ori înainte (ceea ce, totuși, nu cred)!…
Buna ziua.
Conflict de interese si nepotism, nu cred ca a mai fost o astfel de situatie in istoria SUA.
http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/analiza-rl–situatia-neobisnuita-in-care-este-cel-mai-puternic-om-din-lume–afacerile-presedintelui-donald-trump-se-intind-pe-tot-globul-si-genereaza-un-conflict-de-interese-complicat–cat-de-mare-e-acest-imperiu-financiar-438210
Buna ziua.
Cam tabloida ‘analiza’ RL – trist, credeam ca RL e printre cele mai serioase si de dreapta. ‘Expertii’, ziarul le monde etc – aceiasi experti si ziare care n-au vazut nimic in schema ‘pay for play’ a secretarei de stat Clinton.
Trump a zis in ultima conf de presa ca nu e obligatoriu, nu exista legislatie care sa-i ceara explicit separarea business-ului de presedentie. Da’ asa de bun simt le lasa baietilor gestionarea. Ar trebui sa fie nebun sa le lase in ‘blind trust’, ce gluma buna – ca sa ajunga Soros, Buffett si Bloomberg prin proxies la ele? 🙂
Buna ziua
Tare,am trait sa citesc si asta:banii din blind trust ajung la altii…macar sa i fi spus si lui tillerson ca se va trezi fara alea 200 milioane furate de soros&co
clintonii au fost cu maruntis,va arata trump cum se poate folosi job ul de presedinte
Primul film despre Mihai Eminescu, realizat în 1914, la 25 de ani de la decesul poetului:
http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/video-imagini-din-ia-ul-inceputului-de-secol-20-in-primul-film-documentar-despre-mihai-eminescu-realizat-in-1914–149504.html
Fără cuvinte! Respect!
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/diplomati-straini-recita-din-cosbuc-si-eminescu-650103
Salut
Sunt curios ce parere au distinsii diplomati despre cenzura aplicata , in Romania , asupra Operei lui Mihai Eminescu ! :))
Nu știu dacă știu de așa ceva… Mă tem că nu (sau, chiar dacă știu, se fac că „nu știu” 🙂 )! 🙂
Mai curios este că, din câte m-am informat, Eminescu n-a „încăput” în Academia Română până în 1948, când a fost ales membru de onoare post-mortem… Bănuiesc că l-au ales „membru” (comuniștii), ca pe urmă să-i pună opera la „index”… 🙂
Oare vechilul de la guvernarea tele(m)ormanistă a auzit???
http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-21532612-BNR-gaura-buget.htm
http://www.hotnews.ro/stiri-international-21533144-moartea-unui-jurnalist-autor-incorect-politic-udo-ulfkotte-murit-subit-56-ani.htm
Dumnezeu să-l ierte! Odihnească-se în pace!
Cireasa de pe tort! – “Spontaneitatea nu este ceva care ne protejeaza interesele de securitate nationala si, prin urmare, atunci cand el vorbeste sau reactioneaza, asigurati-va ca intelege ca implicatiile si impactul asupra Statelor Unite ar putea fi profunde. Aici este vorba mai mult decat despre domnul Trump, este vorba despre Statele Unite ale Americii” a declarat John Brennan.
http://www.hotnews.ro/stiri-international-21533195-directorul-cia-avertizeaza-trump-aiba-grija-declaratii-face-presedinte-fie-atent-rusia-spontaneitatea-nu-protejeaza-interesele-securitate-nationala.htm
Mr Trump are numeroase idei ne-ortodoxe. Too bad for mr. Brennan
http://www.zerohedge.com/news/2017-01-15/stunning-pair-interviews-trump-slams-nato-and-eu-threatens-bmw-tax-ready-cut-ties-me
http://www.huffingtonpost.com/entry/alec-baldwins-trump-takes-on-obamacare_us_587b13ece4b0e58057ff4126
Ce elevat se exprima nr.3 al Romaniei Un adevarat politician, care-si evalueaza ca ”a la cart” propunerea – Deocamdata, Sorin Grindeanu presteaza bine.
http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-21533291-liviu-dragnea-intrebat-antena-3-cand-deveni-prim-ministru-deocamdata-sorin-grindeanu-presteaza-bine-sper-aiba-capacitatea-rezista-tuturor-tentatiiilor-politice-proiecte-personale.htm
buna dimineata!
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-16-ianuarie-riposta-prostului/51549/