Ziarul de Duminică – 14 Aprilie 2013
| 14/04/2013 | Autor theophyle Categorii: Ziarul de Duminica |
Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamani in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.
Capital. Împăratul bancar e gol! Oana Osman
«Când scrieţi despre bănci, faceţi-o ca şi când aţi călca pe ochi!» Sfatul dat acum mai mulţi ani de un bancher, rămas celebru printre ziarişti şi prilejuind numeroase ironii, era, de fapt, un avertisment transmis cu toată seriozitatea. Tot în serios s-au luat bancherii şi atunci când au propus pedepse penale pentru cei care defăimează o bancă, lansând zvonuri despre problemele acesteia. Mai dificilă ar fi fost probarea lipsei de veridicitate a respectivelor zvonuri, atâta timp cât, în numele stabilităţii financiare, informaţiile despre problemele băncilor sunt secrete. Lansarea unor zvonuri neadevărate despre o bancă sau alta este, fără îndoială, un act iresponsabil şi de condamnat. Dar o vulnerabilitate atât de mare la reacţii emoţionale ale clienţilor, nemaiîntâlnită în alte domenii, arată că în fundamentele sistemului bancar actual sunt multe lucruri putrede. Nevoia de a reforma radical un sistem care poartă în ADN-ul său gena falimentului este semnalată zilele acestea de tot mai mulţi economişti din întreaga lume, începând să fie recunoscută chiar şi de unii oficiali. Teama declanşării unei panici bancare, după ce banii deponenţilor au fost confiscaţi în Cipru pentru salvarea băncilor şi a statului, pare să grăbească conştientizarea problemelor. Financial Times dădea recent dreptate guvernatorului Băncii Angliei, Mervyn King, care spunea că declanşarea unei panici bancare este iraţională, dar odată pornit valul de retrageri este foarte raţional să participi la el.Integral in Capital.
Gandul. Ce nu simte Crin Antonescu. Rodica Ciobanu
Pe domnul Crin Antonescu îl încearcă sentimente atât de puternice, încât nu le mai poate ţine doar pentru sine şi le împărtăşeşte publicului. Se simte, de exemplu, „profund jignit”, când îl vede pe Traian Băsescu cum, bucuros şi sigur pe sine, „îşi bate joc” de Victor Ponta, susţinând că acesta s-ar fi convins singur s-o nominalizeze pe Codruţa Kovesi la DNA. „Aceste lucruri îmi lezează orgoliul meu, dar şi a milioane de români”, răbufneşte liderul liberal, pe bună dreptate, şeful statului luându-ne de proşti, pe toţi, în această chestiune. Se petrec însă, în viaţa politică, şi alte evenimente, revoltătoare pentru milioanele de cetăţeni la care se referă dl Antonescu. Cum domnia sa tace mâlc de această dată, s-ar putea trage concluzia că nu mai rezonează cu aceştia, iar orgoliul său nu este în niciun fel afectat.
Ce simţit, totuşi, când l-a văzut pe asociatul său politic, Dan Voiculescu, făcând o ultimă, disperată încercare de a scăpa de judecată, prin cererea adresată instanţei de a retrimite dosarul său la DNA, instituţie la care – afirma, zilele trecute, Crin Antonescu – liderul PC nu mai avea niciun interes? Uite că avea şi încă unul mare până ieri, când magistraţii i-au respins solicitarea, decizând să continue procesul în care figurează ca inculpat pentru un prejudiciu de 60 de milioane de euro, adus statului la privatizarea ICA. Îi ţine pumnii, acum, dl Antonescu, este năpădit de compasiune faţă de „victimă”, de indignare faţă de „justiţia băsistă”, ori îl încearcă o uşoară jenă din cauza tertipurilor partenerului său, care a jucat ping-pong nu doar cu dosarul, ci şi cu mandatul de senator, obţinut cu sprijinul USL? Nu ştim, preşedintele PNL e discret în această privinţă. Integral in Gandul.
Contributors. PDL si ISP: o precizare si poate o lectie interesanta. Dragos Aligica
Realtiv la demisia lui Cristian Preda din ISP: Sunt intrebat insistent ce am de gand sa fac, dat fiind faptul ca sunt unul dintre fondatorii ISP. Raspuns: N-am de gand sa fac nimic. Am demisionat acum aprope trei ani din ISP. Deci ce se intampla la ISP nu cade in sfera mea de responsabilitate morala sau decizionala.
Acum daca tot veni vorba, sa spun si de ce am demisionat. Pur si simplu din frustrare.
Reusisem sa generam la ISP premisele un instrument institutional unic in Romania si indraznesc sa spun, in Estul Europei. Un potential imens. Excelent ancorat la varful retelei internationale transatlantice de centru-dreapta, contacte directe deschise la Bruxelles si Washington, finantare din surse private si externe, un inceput de retea nationala, un program de atragere de experti, un program de publicatii, un program de training pentru tineri, un program de dezvoltare de capacitati in politici publice samd….
Era fundatia partidului. Vorbim de PDL. N-au vrut sa ajute, nu i-a interesat. Nu ca nu i-a interesat dar toate de mai sus si altele au fost facute in pofida potentatilor zilei de la partid. In contra la sabotari, la strambe, la piedici.
N-au vrut sa construiasa nimic. Aveau sansa sa ia ce s-a facut acolo si sa transforme totul intr-o super-institutie care acum, in opozitie, ar fi fost o platforma organizationala formidabila. Aveau atunci resursele si puterea sa o faca. Nu. Nu i-a interesat. Din contra. Ii deranja.
Am zis sa dau un semnal cu demisia etc. Vax. S-au sensibilizat fix in cot toti…
Uitati-va bine la ei. In urma trecerii lor pe la putere nu ramane nimic construit public. Nimic. Zero. Nu ramane nimic public in urma lor. Nu vorbesc de exercitiile lor ministeriale. Acolo e alta discutie, separata. Vorbesc de constructia publica: partid, fundatii, organizatii, retele de comunicare, mass media. Practic ceea ce inseamna substanta publica a unei miscari politice. Integral in Contributors
Revista 22. The Lady Was NOT For Turning sau de ce eşuează România. Cristian Campeanu
Trebuie să fi observat până acum că forţele reformiste care s-au constituit în opoziţie cu alianţa formidabilă dintre fostul Partid Comunist, fosta Securitate şi birocraţia de stat au eşuat de fiecare dată când au încercat să formeze o alternativă la monopolul exercitat de aceasta. Convenţia Democratică a eşuat iar PNŢCD a dispărut. Alianţa Dreptate şi Adevăr s-a făcut bucăţi iar PNL a eşuat lamentabil în braţele ruşinii naţionale numite Dan Voiculescu. PDL a eşuat tragicomic într-o mică feudă între Vasile Blaga şi Elena Udrea. Traian Băescu a eşuat într-un compromis dezonorant cu Victor Ponta sacrificând anticorupţia. De ce? Una din explicaţii ne-o oferă, vă vine să credeţi sau nu, destinul doamnei Thatcher.
Aţi văzut mesajul ambasadorului britanic, Martin Harris, de susţinere a “compromisului” dintre preşedintele Băsescu şi premierul Victor Ponta pentru numirea şefilor Parchetelor? Acest mesaj rezumă, în esenţă, confuzia morală şi slăbiciunea guvernului David Cameron. Problema lui Cameron nu este că ar fi prea “thatcherite” cum îl acuză aproape isteric Stânga, ci că este prea reţinut şi nu este suficient de “thatcherite” ca să convingă publicul britanic (apropos, când Polly Toynbee de la The Guardian îţi reproşează că eşti “nechibzuit” şi că nu ar trebui să guvernezi numai pe bază de “convingere”, atunci EXACT asta trebuie să faci: să îţi asumi riscuri şi să guvernezi în temeiul convingerilor ferme). Margaret Thatcher a făcut exact acest lucru. Nu că nu ar fi făcut compromisuri politice – orice politician cu puţin creier le face – dar nu a făcut niciodată compromisuri care să compromită. A avut un set convingeri de la care nu s-a abătut niciodată şi pe care le-a apărat cu orice risc. Şi a câştigat. Problema lui Cameron este că nu este suficient de radical şi nu are curajul să-şi asume convingeri politice pe care, poate că le nutreşte, dar nu le transformă în politici. Margaret Thatcher a avut acest curaj. Puteţi citi în The Economist un articol despre “Cum a zdrobit doamna Thatcher consensul keneysian” în care este amintit un episod din 1981 în care 364 de economişti britanici de prim rang i-au scris doamnei Thatcher o scrisoare în care protestau împotriva măsurilor pe care guvernul britanic le luase pentru a diminua inflaţia şi care mergeau împotriva curentului Keynesian dominant la acea vreme şi care presupuneau reducerea masivă a cheltuielilor în sectorul public pentru reducerea deficitului bugetar, privatizarea industriei de stat şi încurajarea proprietăţii private şi a întreprinzătorilor privaţi. Când reporterii BBC au întrebat-o pe Thatcher, referitor la scrisoarea celor 364 dacă poate numi măcar doi economişti care susţin politicile sale, “Doamna de Fier” a reuşit să o facă dar legenda spune că atunci când s-a întors în Downing Street 10, un membru al staff-ului i-ar fi spus uşurat: “Bine că nu v-au pus să numiţi trei”. Şi aici zace întreaga forţă a “Thatcherism”-ului. Integral in Revista 22.
Dilema Veche. Noua ordine domestică. Vintilă Mihăilescu
Dacă tot am vorbit rîndul trecut despre maidanezi, haideţi să trecem acum strada şi să privim în casele unde locuiesc rudele lor mai înstărite. Sînt multe, foarte multe: Stanley Coren evaluează cam la 525 de milioane de cîini de companie în toată lumea. Şi sînt într-o permanentă creştere (aproape 24% într-un deceniu). În SUA sînt 69,9 de milioane, iar în Europa vreo 43 de milioane, dar Asia, America Latină şi Europa de Est vin tare din urmă.
Acestui boom demografic îi corespunde, previzibil, un boom economic şi mai impresionant. La nivel mondial, vînzările pe piaţa animalelor de companie au fost de aproape 81 de miliarde de dolari în 2010, cu o creştere de 4,4% faţă de 2009. Deşi ritmul de creştere este într-o oarecare scădere, se aşteaptă ca, în 2015, valoarea pieţei să ajungă la 97 de miliarde de dolari (Research and Markets), iar în 2017, vînzările să ajungă la 96 de miliarde de dolari numai pentru alimente – apreciază Global Industry Analysts. Pe locul întîi se află, evident, SUA, cu vînzări de 50,98 de miliarde de dolari în 2011 (de la 48 de miliarde, în 2010 şi 45,5 de miliarde, în 2009).
Multe cifre, mulţi cîini, mulţi bani… Dar toate acestea nu sînt decît vîrful icebergului, expresii cantitative ale unui fenomen eminamente „calitativ“, pe care studiile de piaţă îl numesc deja „umanizarea animalelor de companie“. Adică?
Adică animalele noastre de companie – cîinii, în primul rînd – îşi schimbă statutul de la proprietate la personalitate şi devin un fel de „membri ai familiei“, necesitînd, astfel, îngrijirile corespunzătoare. În afară de hrana destinată cîinilor şi pisicilor – unde nutriţioniştii au devenit aproape la fel de importanţi ca într-o agenţie de top modele – şi de îmbrăcăminte – unde designerii se întrec în ciorăpei, vestuţe, dar şi umbreluţe pentru căţei –, serviciile pentru animale de companie au devenit din ce în ce mai răspîndite şi mai diversificate. Chiar dacă este încă redus ca cifră de vînzări, acesta este şi sectorul de piaţă cel mai dinamic, care a cunoscut, în ciuda crizei, cea mai mare şi mai constantă creştere în ultimii ani, pretutindeni în lume. Integral in Dilema Veche
Deutsche Welle. Banii, justiţia, libertatea şi egalitatea. Cristian Ştefănescu
Dacă aduc sau nu fericirea, depinde de la caz la caz. În schimb, banii pot aduce libertatea, suspendarea executării, închiderea dosarului penal. Pînă şi în „hipercorecta” Germanie.
Oamenii sunt egali în faţa legii. Dar dacă inculpaţii sunt personalităţi ale vieţii politice şi economice, dacă au bani şi influenţă, ei sunt mai egali decît restul muritorilor de rînd.
Aşa se face că fostul cancelar german Helmut Kohl, care în analele istoriei trece drept părintele reunificării Germaniei, a intrat şi în analele justiţiei. Scandalul finanţării ilegale a propriului său partid l-a costat pe Helmut Kohl, care nu a vrut sub nici un chip să divulge numele donatorului, pierderea preşedinţiei de onoare a partidului său şi l-a mai costat 300.000 de euro, sumă achitată justiţiei în vederea clasării dosarului. Respectabilul şi performantul pînă nu demult director al Deutsche Bank, abilul şi surîzătorul Josef Ackermann, a putut achita fără să clipească 3,2 milioane de euro pentru a face uitată prezumţia de delapidare gravă, pe cînd făcea parte şi din consiliul de Administraţie al concernului Mannesmann.
Fostul campion mondial la ciclism Jan Ullrich şi-a spălat cu 250.000 de euro doar parţial ruşinea făcută finanţatorului său T-Mobile. Sportivul şi-a cucerit trofeele în baza unor performanţe obţinute şi prin consumul de anabolice.
În comparaţie cu aceste sume, cei 20.000 de euro pe care fostul ministru german al apărării, nobilul Karl-Theodor zu Guttenberg, care şi-a plagiat teza de doctorat, i-a achitat spre a scăpa de proces, sunt un fleac. Şi tot o bagatelă ar fi fost tot cei 20.000 de euro pe care fostul preşedinte al Germaniei, Christian Wulff, putea să-i achite spre a nu mai trebui să compare în faţa justiţiei, bănuit de luare de mită. Integral la Deutsche Welle.
Europa Libera. Cine-i „atletul lui Hristos”? Si unde e „Parisul Balcanilor”? Dan Alexe
Nu are nicio valoare pentru nimeni faptul că acum sute de ani sîrbii s-au bătut împotriva turcilor: istoria nu cunoaște recunoștința.
Intr-un interviu în numărul din acest weekend al cotidianului francez Le Monde, premierul sîrb Ivica Dačić se plânge că, în disputa cu Kosovo, Europa tratează Serbia ca pe un paria, uitând că sîrbii au apărat creștinătatea de turci.
Stai puțin, credeam că noi, românii, am făcut asta, că noi am apărat Europa de turci… Dar ce te faci că sîrbii au dovada? Că în 1389, la Kosovo Polje, oastea țarului Lazar a fost anihilată de hoardele sultanului Murad, ambii dându-și obștescul (cel puțin in cazul lui Lazăr) sfârșit – pe câmpul de bătălie.
Da, dar mai târziu, când Serbia devenise doar un pașalîc, Ștefan cel Mare a fost numit de un Papă „atletul lui Hristos”. E adevărat, insa „athleta Christi” era un titlul acordat atunci cam cu e astăzi „legiunea de onoare” franceză. Un alt papă îi acordase deja titlul de „atlet al lui Hristos” albanezului rege Skanderbeg, care de asemenea s-a bătut cu agareenii.
Toată autoglorificarea românească e pusă la grea încercare în contextul balcanic. Toți balcanicii au titlu de campioni in confruntarea cu turcii si toți caută sa ascundă duplicitatea istorică, faptul ca de multe ori oști creștine au participat alături de cele ale sultanilor la atacarea altor creștini. Integral la Europa Libera.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
buna dimineata !
Buna Dimineata Ziggy 🙂
Buna Dimineata
Imi cer scuze, dar vreau si eu o parere. Am avut o discutie cu un bloger, care m-a intors pe “platit”. Poate gresesc eu ?! Oricum, chestia cu pensionarii militari, parca a devenit problema nr unu a Romaniei.
http://aronafter65.wordpress.com/2013/04/14/trei-chestii-m-au-intors-pe-platit/
Cu stima
Salutare.
Corect. Impozitul pe venituri de la stat nu-i impozit, asa cum nici a muta bani dintr-un buzunar intr-altul nu este castig. Este cel mult o metoda de Keynesianism fiscal.
Salut,
un articol lamuritor pentru mine despre cercetare: aparut azi http://www.contributors.ro/editorial/despre-oamenii-din-sistemul-romanesc-de-cercetare/
Daca aveam rabdare sau intuiam ca va apare asa ceva , nu mai intrebam,aici , ca sa imi iau upercuturi si directe de la Maraco 🙂
Buna 🙂
te-a “traumatizat” 😆
PS. aseara m-a amuzat schimbul de replici si nu am aplaudat ca pe stadion. Marturisesc ca nu stiu nimic despre fotbal sau box 😀
citeste atent articolul ala, e mai bun decit 10 amuzamente.
Citit. Tot ce pot sa spun e ca autorul are dreptatea lui, dar greseste in unele puncte fundamentale.
Nu pe tine te-am rugat ci pe mar.
Cercetarea si ideile au o rata a escului enorma. Din 100 de patente doar unul acopera costurile de dezvoltare iar doar 1 din 500 aduce profituri. Ma interesa cum se determina sistemic temele de cercetare platite din taxele mele. Personal atunci cind dau de o cercetare intr-o firma ma iau cu mainile de cap pt ca nu poti previziona iar rata esecului este enorma. Recunosc totusi ca la nivel de stat inovatia bazata pe cercetare si idee trebuie apreciata si premiata pt ca reprezinta calitatile de care are nevoie societatea buticareasca: initiativa, ambitie, ingeniozitate. Daca nu poate face mai mult, un guvern de dreapta ar trebui sa scada la maxim taxele de patentare.
Salut Tds,
Peste tot rata esecului este enorma. Pentru asta exista legislatie europeana si americana de Venture Capital. La noi ciu-ciu. O tara fara cercetare este o tara din lumea a treia.
Da . O tara are nevoie de cercetare. la nivel de tara. Dar cine determina temele ? cine distribuie banii ? asta intreb de 4 zile.
Incercarile multiple (la noi care am facut multe institute de cercetare – visul lui ceausescu) nu dau obligatoriu rezultate. E ca la cazinou unde cu cit joci mai mult cu atit pierzi mai mult deoarece 70% din cistiguri revin casei.
Pentru cercetarea individuala de firma, pe banii firmei nu e nici o problema, asa au aparut tubul de spray aerosol, fermoarul, pixul ,
Uff subiectul e complicat de discutat pe blog….
1. Universitati si institute stiintifice prin bugetele lor;
2. Granturi de la mediul de afaceri prin proiecte lor;
3. Granturi interntionale prin proiercte comune;
4. Multinationale cu afaceri in Romania – IBM, Microsoft, Oracle …etc;
5. Burse, sabaticals de research.
6. Joint-Venture finantate de Venture capital si legislatie care promoveaza IPO-urile
Deci la universitati de stat (si la institute de cercetare ) da grosul banilor Ponta. Iar rectorul Marga ii impartea. Iar tematica o stabilea Marga. Da ?
Tu ai intrebat, eu ti-am raspuns. Asa se face peste tot in lume. Cu un premier plagiator nimic nu se poate face ca lumea. Nimeni nu mai respecta in lume institutiile romanesti. Singura sansa sunt individualii. Atat.
Excelenta selectia de articole. Poate ar trebui invatat din lectia ISP-ului, iar ICCD-ul ar trebui sa aiba mai multe actiuni (cea despre legea urbanismului de saptamana asta a fost organizata de ICCD sau de FC?). Sunt multi oameni care poate nu vor sa fie membri de partid, dar vor sa participe mai mult in agora. Ca si multi comentatori de pe acest blog probabil.
Buna Ziua,
A fost organuizata de Forta Civica
bun gasit
legat de ICCD – de mai multe ori am incercat sa cunosc/contactez reprezentanti de-ai sai in teritoriu sau HQ, dar, de fiecare data, am vazut ca nu vad nimic – mi se trage de la o lunga prezenta in sistemul ong, fie voluntar, fie staff, iarasi voluntariat, etc.
(Si nu, nu am probleme cu stima de mine, am avut o copilarie OK si o familie hipernormala, nu m-a abuzat nimeni decit o profesoara de socialism care in saptamina 2 din trimestrul I clasa 12 mi-a dat un 1 si trage apoi ca nebuna sa scot media 5, sa pot merge la bac scl; am un grup de prieteni cu care as pleca in expeditie in orice salbaticie – numa’ in politica nu am reusit sa ii atrag – marele meu punct negru, profesional mi-e bine, am tot ce-mi trebuie si poate ceva in plus, etc,etc. Adica n-am apasari ca sa am nevoie sa imi fac trairile in zona ONG).
Si, daca tot incercind un dialog cu ICCD am vorbit doar eu cu mine, nu pot decit sa concluzionez fie ca , apetenta ICCD pentru actiune este ca inexistenta, fie nu sunt resurse umane disponibile, fie asa ceva de fapt “nu se exista”.
Si chiar cred tot mai mult ca nu un partid/alianta va trage dupa sine indecisi/scirbiti/puristi – cel putin asta reiese din ecourile de care ma lovesc, indiferent ca vorbim de persoane high scolite or cu citeva clase mai multe ca trenul. Numai cu lumea pe de net e cam greu de facut o primavara Ro (de ex, destui bugetari injura la greu USL si nu mai merg veci la vot. Iar unii – mai ales din educatie/sanatate spera ca data viitoare PNL sa mearga singur in alegeri ! Si sa nu uitam ca prin natura muncii, sunt un fel de repere in comunitatile pe unde se desfasoara Iar asta se intimpla in judete considerate portocalii)
De aia mi-a placut formularul de aplicare la MP , facut profesional, de la care am dedus ca fluxul de cereri, oferte de implicare vor fi tratate profesional.Nu stiu daca o vor face. Eu nu am aplicat. Mi-a ajuns Neamtu. A existat o dorinta de implicare a societatii civile. Cind s-a pornit firul ierbii la Noua Republica au fost cam 3000 de cereri de luat in seama. Nu le-au procesat. La ICCD la fel. Probabil ca acei 3000 ce aplica la MP sunt tot aia pe care i-a ratat Neamtu.
La noi la buticari se spune: Atita vreme cit cineva goleste raftul, altcineva trebuie sa il umple. Nu schimba produsul! Trebuie doar sa umpli raftul pe masura ce se goleste.
Se pare ca la partide lipsesc notiunile de la facultatea de buticarit avansat.
ICCD nu functioneaza. De ce? Habar nu am. Macar de ar fi rea vointa, dar nu cred ca asta e buba. Delasare, lipsa de vizune sau accentul pus pe partid.
Imi amintesc ca ma apucasem de un proiect pe tineret. Am vrut sa il fac prin ICCD. Am lasat-o balta. Sunt resurse de finantare si in afara ONG-urilor de partid. Ma bucur ca functioneaza prin Crispus cu finantarea lui Klaus. A fost o coincidenta ca ne-am apucat de aceleasi teme, cei de la Crispus l-au pus pe roate.
Am zis hai sa facem temele de patrimoniu sau responsabilitate sociala. Liniste. Cam aceiasi liniste dupa ce m-am apucat sa fac naibii un manual de comunicare online pe care nu l-a asimilat nimeni.
Tio avea dreptate. Uneori trebuie sa mai si ceri nu doar sa dai dezinteresat. Mai ales cand dai gratis e considerat fara valoare.
Cand va intrebati de ce nu merge aia sau ailalta, imaginati-va motive cat se poate de simple, lene sau prostie, plus orgoliu cat casa. Adaugati pentru mixaj omniprezentul pupincurism atroce pe care se construiesc sisteme in Romania. Si PR ieftin.
Buna Ziua,
Pentru interesati – Diaspora românească: Revista Presei – 14 aprile 2014
Buna ziua 🙂
multumiri pentru efortul pe care-l faci 7 zile din 7 si ptr. rabdarea pe care o ai, ptr. faptul ca ne suporti derapajele/rautacismele mai mult sau mai putin argumentate 😀
Ziua bună (şi aici) 🙂
Excelent articolul domnului Campeanu.
buna ziua
dpa
o ” istorie” care arata inca odata in plus de ce e romania unde e…
de ce pleaca cei care vor sa fie stapanii lor…
e deprimant de adevarat
sal`tare tutulor,
TDS,
nu intru in discutia despre cercetare; sint paralel.
Insa mi-a ramas in memorie ceva citit In “Munca de Partid” sau “Era socialista”, cindva cind asteptam intr-o antecamera spre a fi mustruluit.
Cica americanii constatasera ca din 100 de ingineri, cca 85% nu isi merita salariul; 10-12% il merita, asa si asa;2-3% il merita cu prisosinta; iar 1%, deci un om, produce prin inovatiile si desoperitile sale, cit toti ceilalti la un loc si ceva pe deasupra 😉
Si la noi e la fel, numai ca dupa primul an omul ala pleaca in America unde fiind 2 se dubleaza productia, iar aici raman ailalti 99.
😛
Si tot in acele reviste am gasit alta constatare americana.
Un foarte bun meserias/profesionist poate fi un foarte prost conducator.
Acest urias adevar este cunoscut sub numele : The Fatal Assumption, – Presupunerea Fatala in care cade inteprinzatorul ce presupune ca daca stie sa faca prajituri minunate poate conduce o cofetarie, iar un bun frizer poate conduce o frizerie. Si multi din ei ajung la faliment. De managementul politic nu mai spun ca enervez oamenii …. 🙂
Tu chiar si cand taci enervezi 🙂
da, cica ar fi fost si o replica memorabila a unui incrincenat activist pecere: tu cind vorbesti cu mine sa taci 😛
da,
ala era incrancenat profesionist, eu sunt numai amator! Daca nu-l cunosteam atata timp pe TDS eram sigur ca este agent provocator, in timp am inteles ca este numai amator de scandal 🙂
Teophyle,
de fapt ultima mea inteventie era pentru @ TDS, dar nu stiu dece a aparut la tine; poate am gresit replay-ul 😉
Nu stiu,
am vazut ca vorbesti cu mine, deci ti-am raspuns 🙂
Postare noua – Homo homini lupus est
Salutare !
Vad ca ati revenit la cercetare. 🙂
Un lucru sa fie clar : cercetarea aplicativa trebuie facuta la firma/producatorul de echipamente.
Care are si interes si conditiile tehnice necesare.
Cercetarea pt. imbunatatirea performantelor motoarelor de VW, de ex., se face la VW, care aloca si banii.
Cand e vorba de cercetare fundamentala, atunci discutam deja de altceva.
Acolo se aloca bani de la buget si mai vin si sponsori/firme care au interese in domeniu.
In universitati, pe langa alte multe motive (dotare necorespunzatoare pt. performanta, lipsa traditie/stimulare), cauza nr. 1 o constituie nivelul tehnico-stiintific al profilor.
Avem multe cadre universitare incapabile/incompetente, care n-au ce sa caute in inavatamantul superior.
Indivizi ramasi in invatamant de pe bancile facultatii (pe baza de dosar), care n-au nici o legatura cu practica, rupti de realizarile de varf pe plan mondial.
Oameni care predau un curs ani de zile, si ala copy-paste cu studentii.
Cat timp nu sunt atrasi profesionisti din cercetare/proiectare/productie, cu realizari certe in domeniu, o sa avem absolventi habarnisti si cercetari fara nici o valoare.
E trist, chiar foarte trist.
Adevarat.