Ziarul de Duminica – 13 septembrie
13/09/2015 | Autor Cetatean Categorii: Ziarul de Duminica |
Buna dimineata intr-o zi de duminica, 6 septembrie ! Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamanii in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.
Valentin Naumescu. Contributors. Costul inacţiunii Occidentului în Siria. Răzbunarea subtilă a Turciei şi asaltul migranţilor asupra Europei. Rusia preia iniţiativa?
Idei şi puncte cheie:
Patru ani şi jumătate de inacţiune în faţa unei tragedii umane de proporţii uriaşe sunt prea mulţi ca să rămână „nepedepsiţi” politic, economic şi social;
Eşecul Occidentului în Siria a intrat în faza decontului;
Marile puteri occidentale au crezut că se pot eschiva în faţa unui război civil devastator şi a ascensiunii Statului Islamic, dar erorile strategice ne ajung din urmă pe toţi cei care facem parte din club, factura colectivă crescând de la o zi la alta;
Turcia a deschis doar puţin „robinetul” în taberele de refugiaţi (unde sunt două milioane de sirieni, nu 120.000 cât plânge Uniunea Europeană că trebuie să realoce astăzi), arătând lumii întreaga slăbiciune, ipocrizia şi laşitatea unor lideri şi state europene care nu ştiu ce să facă, în fond, cu atât de mica felie primită din disperarea unei naţiuni la care au asistat tăcuţi ani în şir;
Trecând brusc de la „prea mult” la „prea puţin”, politica externă a administraţiilor Bush şi Obama marchează, prin eşecul lamentabil din Orientul Mijlociu, una dintre cele mai slabe perioade din istoria Statelor Unite, cu puţinele şanse care mai sunt de a repara ceva din răul făcut, în ultimul an de mandat al lui Barack Obama;
Uniunea Europeană pare K.O. în faţa crizei imigranţilor, arătând că trebuie să intre urgent într-o „revizie capitală” (politică, instituţională şi morală) care să o relegitimeze ca actor global major, cu vocaţie umanistă şi de reglementare a conflictelor. „Cotele obligatorii”, când au fost propuse, au generat mai degrabă o problemă decât o soluţie, prin modul netransparent în care au fost calculate;
Rusia speculează slăbiciunile şi lentoarea decizională a Occidentului şi încearcă să puncteze strategic în Siria, urmând probabil să fie prima care va desfăşura operaţiuni militare efective împotriva Statului Islamic, de pe teritoriul Siriei. Integral pe Contributors
Cristian Turturica. Romania Libera. Semnificația prăbușirii Casei Oprescu
Mulți au fost atât de uimiți de prostia lui Sorin Oprescu, care a continuat să ia mită după ce câțiva dintre complicii săi au căzut în mâna DNA, încât au trecut cu vederea adevărata semnificație a arestării sale: s-a mai prăbușit o megainstituție a corupției. Primarul Capitalei nu a fost niciodată o marionetă, un frontispiciu încropit la nimereală pentru ca un grup de rechini să fure la adăpostul lui, precum mulți dintre cei ajunși după gratii în ultimii ani. Oprescu este liderul unei case mafiote de sine stătătoare și puternice, nucleul unei rețele vaste de corupție, aliat, furnizor și client cu drepturi egale pentru alte case mafiote la fel de redutabile. Unii dintre jurnaliștii care se hrănesc de ani buni cu resturile de la ospățul său încearcă deliberat să-i bagatelizeze anvergura, pentru a răscoli simpatia credulilor care l-au votat, și invocă „amărâții de 25.000 de euro“ pe care i-a luat mită în seara flagrantului. Au fost 25.000 de euro doar în seara aceea și aproape un milion de euro, vreme de doi ani, doar de la șeful cimitirelor. Este suficient să numărăm câte instituții similare avea Oprescu în subordine ca să înțelegem câte milioane de euro este posibil să fi luat șpagă doar pentru a ține niște golani în funcții. Iar ăsta era doar mărunțișul. Pentru că marile tunuri nu s-au dat la cimitire sau la Palatul Mogoșoaia, ci în marile proiecte de infrastructură, precum Arena Națională, al cărei deviz final a crescut cu aproape 100 de milioane de euro față de cel inițial, în pasajele, tunelurile și parcările rutiere. Și nu în ultimul rând la PUZ-uri. Pentru aprobările de a ridica clădiri supradimensionate în zonele cu restricții de înălțime. Nu doar actualul dosar DNA, dar și multe altele care au vizat primari și președinți de consilii locale sau județene confirmă un adevăr intuit de fiecare dintre noi: este aproape imposibil pentru o firmă să prindă un contract de anvergură cu vreo primărie sau un județ fără să dea mită. Integral pe Romania Libera
Liviu Avram. Adevarul. O amintire cu Sorin Oprescu
Pentru toţi cei care se minunează cum de a fost posibilă arestarea marelui Sorin Oprescu, azi vreau să vă povestesc cum o oarecare experienţă tipografică m-a ajutat să aflu ce fraudă de om este, de fapt, primarul Capitalei. Adică să fiu şi eu, cum ar zice Victor Ponta, o hienă rârâită. Era prin ianuarie 2008, lucram atunci la „Cotidianul“. Primim la redacţie un pont şi un set de documente, conţinând dosarul în baza căruia Sorin Oprescu şi-a obţinut, în anul 2000, titlul de profesor universitar. La nivelul anului 2000, reglementările academice prevedeau că, pentru a obţine titlul de profesor, candidatul trebuia, printre altele, să fi publicat minimum 20 de articole de specialitate în reviste naţionale şi internaţionale, dintre care 10 ca prim-autor. Pontul spunea că Sorin Oprescu a prezentat comisiei doar 15 lucrări publicate, dar nici măcar acestea integral. El îşi pusese la dosarul de candidatură doar coperta revistei „Chirurgia“, în care pretindea că au apărut, şi prima pagină a presupuselor sale articole. Părea o banală delaţiune academică, întrucât urmau alegeri pentru funcţiile de conducere din Universitatea de Medicină din Bucureşti, dar am zis să verificăm hârtiile, căci unde am ajunge dacă am chestiona prea mult motivaţiile surselor? Convoc un ziarist de investigaţie, Răzvan Vintilescu, care era de profesie medic, şi începem să discutăm modul de abordare a subiectului. Evident, prima mişcare a fost să meargă la Biblioteca Centrală Universitară, spre a studia colecţia revistei „Chirurgia“. Şi constată la faţa locului că nu mai puţin de opt articole pretins publicate de Sorin Oprescu între anii 1986 şi 1994 în această revistă nu se regăsesc deloc în exemplarele originale. La aceleaşi pagini în care figurau articolele pretins semnate de Oprescu apăreau de fapt cu totul alte articole, semnate de cu totul alţi autori. Răzvan face copii după originale, le aduce în redacţie şi ne apucăm să le comparăm cu hârtiile din dosarul lui Oprescu. Ce observăm: dacă articolele semnate Oprescu începeau pe pagini de dreapta, paginile din stânga, ce conţineau finalul articolului precedent, erau identice atât în copiile din dosarul de candidatuă, cât şi în copiile făcute la Bibliotecă. Integral pe Adevarul
Mihai Maci. Contributors. Nunta cu doctorate
Ieri, 8 septembrie, Grupul pentru Dialog Social a organizat o dezbatere pe tema plagiatului în mediul universitar românesc. Nu am participat la această discuţie şi, prin urmare, tot ceea ce ştiu despre ea este ceea ce am putut citi din rezumatul postat de d-na Raluca Pantazi pe portalul HotNews.ro. Mă regăsesc în opinia – şi atitudinea – participanţilor la dezbatere, cu trei rezerve faţă de intervenţia d-lui Pleşu. Mai înainte de toate, ţin să precizez că ceea ce voi spune în continuare nu e o critică a spuselor d-lui Pleşu şi cu atât mai puţin un “atac” la adresa dânsului. Nu doresc ca lucrurile pe care le voi spune să fie interpretate în acest fel. Am crescut cu cărţile dânsului şi din ele (la fel ca din cele ale d-lui Liiceanu) am învăţat să citesc şi să scriu. Acest fapt mă îndeamnă la recunoştinţă şi la consideraţie. Mai trebuie spus un lucru: d-l Pleşu, prin Colegiul Noua Europă (la fel ca d-l Liiceanu prin Editura Humanitas), a făcut ceva – şi nu puţin – pentru ca învăţământul superior românesc să arate altfel decât ni-l înfăţişează plagiatele şi escrocheriile pe care ni le aduce în atenţie presa. În intervenţia dânsului, d-l Pleşu spune la un moment dat: “În acest efort de a căpăta titluri academice, se ascunde şi un fel de idee subînţeleasă că titlul academic înseamnă totuşi ceva. Există o onorabilitate a titlului academic, a meritului academic.” Mă văd nevoit să-l dezamăgesc pe d-l Pleşu: valoarea doctoratului pentru cei de care s-a vorbit la GDS este una pur utilitară şi deloc academică. Pe oamenii aceştia nu-i interesează onorabilitatea academică. Deloc. Chiar dacă unii devin – în timp record – la rândul lor profesori universitari. Tocmai pentru că şi-au luat doctoratul aşa cum şi l-au luat (adică furând fără scrupule şi fără remuşcări) şi, adesea, obţinând la fel şi masteratul, şi licenţa, uneori şi bacalaureatul, oamenii aceştia ştiu exact – pe mercurial – cât valorează “academismul”. Dar au înţeles ceva esenţial: că Universitatea e un nod de interese; e locul în care – dat fiind că pe aici trebuie să treacă toţi specialiştii (şi de jos în sus, ca studenţi; şi de sus în jos, ca membrii ai diverselor comisii, şi pe orizontală, între universitarii din diverse centre) – se crează legături. Şi se crează exact acel gen de legături pe care le caută oamenii cu plagiatele: legaturi făcute din ambiţie şi concupiscenţă, din poveşti despre colegi, din “proiecte” cu “fonduri”, din jumătăţi de cuvinte şi din subînţelesuri. Integral pe Contributors
Dan Tapalaga. Hotnews. Cum opera Doctorul
Multi se intreaba azi, dupa arestarea primarului Sorin Oprescu, de ce acum si cum a fost posibil. A fost posibil din cauza unui mod de operare pe cat de strident, pe atat de dificil de probat. Cum bine sublinia Laura Stefan, una e sa banuim cu totii ca X fura, alta e sa transformi suspiciunea intr-un probatoriu solid. S-a intamplat tocmai acum, sambata noaptea, dintr-un motiv care tine mai degraba de hazard. Tocmai in aceasta zi Oprescu a umilit pe cine nu trebuia. Omul care trebuia sa-i aduca spaga cerea o amanare pe motiv ca i-a murit bunicul. Primarul si-a exprimat durerea in cot fata de acest trist eveniment. Scos din minti, omul s-a dus direct la procurori, iar restul il stiti. Oprescu n-a realizat ce i s-a intamplat nici la DNA, cand si-a intrebat propriul denuntator daca banii erau marcati. Dar ce merita cu adevarat subliniat in cazul Oprescu sunt cateva particularitati. 1. Tupeul nemarginit in furt. Oprescu si ceilalti din retea aveau toate motivele sa se teama de o ancheta din moment ce in acest an au fost ridicati alti trei oficiali din primarie, intre care si un consilier al primarului. Mai mult, banuiau cu totii ca sunt filati, urmariti si ca riscul de a fi prinsi este ridicat. Cu toate acestea, nimic nu i-a oprit sa aranjeze contracte, sa incaseze spagi si sa joace un fel de ruleta ruseasca. Sambata seara, Oprescu n-a mai nimerit cartusul gol. A fost prins in flagrant, cu banii marcati de procuror asupra lui. 2. Capacitatea fantastica de a juca inocenta. N-am mai vazut pe nimeni in stare sa-si infiereze cu atata manie acuzatorii din spatiul public, cu numai cateva ore inainte de a fi prins in flagrant: “Nu suntem toti neam de hoti si de derbedei. (…) S-a incetatenit ideea ca toti din administratia locala sunt hoti, toti iau 10%, 15% (…) E prezumtia de nevinovatie, ce sa fac, sa stau toata ziua sa afirm ca nu?”, a spus Oprescu. Vezi aici farsa inocentei jucata impecabil. Integral pe Hotnews
Ioana Ene Dogioiu. Ziare.com. Planul diabolic de distrugere a Europei?
Uniunea Europeana se indreapta, in opinia mea, spre cea mai grava criza din istoria ei, una prin comparatie cu care momentul Grecia ni s-ar putea parea un mizilic. In fata valului de refugiati, Comisia Europeana incearca sa impuna cote obligatorii pentru fiecare tara UE. Stim deja ca Romania, care se oferise sa primeasca in jur de 1.700 de refugiati, ar putea fi nevoita sa primeasca peste 6.000. Nu suntem singurii in aceasta situatie. De ce aceasta solicitare imperativa a dlui Junker nu mi se pare greu de inteles. Este o aplicare a principiului solidaritatii intre tarile UE, care sta la baza constructiei europene, astfel incat efortul primirii refugiatilor sa nu cada pe umerii catorva tari, care sunt de altfel si tinta exodului. Solidaritatea, cu mult prea lejer invocata, cu imigrantii a adus in discutie solidaritatea europeana. Pe de alta parte, cantonarea in tari care nu fac parte din Schengen, precum Romania, prezinta avantajul ca refugiatii nu se vor putea deplasa in tot spatiul de libera circulatie, ci vor mai avea de trecut o frontiera pana sa ajunga acolo. Reactia adversa a tarilor obligate sa accepte refugiati peste ceea ce considera ca pot absorbi este insa in egala masura de inteles. Au reactionat deja nervos Polonia si Ungaria. Este greu sa accepti aceasta fortare pentru care nu te consideri pregatit, nici logistic, nici la nivelul mentalitatii populatiei. Vor fi foarte greu de armonizat aceste interese contradictorii. Daca se va renunta la cotele obligatorii, solidaritatea europeana va fi infirmata. Daca ele vor ramane stabilite, eventual sub amenintarea unor sanctiuni, in tarile fortate sa se conformeze este foarte probabil sa apara o reactie adversa, antieuropeana. Romanii, polonezii, maghiarii s-ar putea simti incalecati de tarile puternice. Si aceasta reactie poate fi speculata copios de formatiuni nationaliste si antieuropene. In plus, nu putini se vor gandi probabil asa: bine ca ati fost intransigenti si principiali cu grecii, pana la urma europeni crestini de ai nostri, si incalcati toate regulile pentru refugiati asiatici sau africani musulmani! Mai vedem ca deja un tratat european se face tandari, cel de la Dublin, iar Acordul de la Schengen nu se simte nici el prea bine. Integral pe Ziare.com
Laurentiu Mihu. Romania Libera. Fisura logică și strategică din cotele lui Junker și Merkel
În problema refugiaților și a imigranților din Orientul Mijlociu, chestiunea cotelor obligatorii ar fi trebuit să fie o grijă marginală. Nu problema sprijinului umanitar e vulnerabilitatea, ci întârzierea, iar acum lipsa unui plan de a stopa problema la sursă. Când fluxul care vrea să forțeze porțile Europei va crește mult peste ce ne vedem în prezent, oare câți eroi ai cotelor de azi vor mai rămâne pe metereze?Uciși, torturați, vânați, traumatizați psihic pentru tot restul vieții și pentru încă o generație, respectiv goniți de la casele lor în direcții – unele nesigure, altele aproape imposibil de atins -, astfel trăiesc de patru ani și șase luni milioane de sirieni. Jumătate din populația de peste 20 de milioane de suflete a Siriei și-a părăsit casele, iar o altă jumătate din această jumătate și-a părăsit țara. La rândul lor, tot mai mulți libieni și yemeniți au pe zi ce trece motive vitale să pună renunțarea la patrie în capul listei lor de priorități. E o chestiune de timp și, în cazul Yemenului, de geografie până când pribegia chinuită le va îndrepta în număr încă și mai mare pașii, asemeni sirienilor, spre tărâmul european al făgăduinței. De altfel, unde altundeva să se ducă? În Arabia Saudită, în Qatar și în alte asemenea monarhii din Golf, pe cât de business friendly, pe atât de primitive și lipsite de compasiune? Nu, pentru că ele, numitele monarhii din Golf, ca și Polul Nord sau Stația Orbitală Internațională (fiecare din motive diferite, e drept) nu primesc refugiați, deci cap compas tot Europa rămâne. Prin urmare, dacă ar fi să vorbim rotund despre perspectivele fenomenului refugiaților, despre potențialul exodului și nu doar despre actualizarea lui (atenție, doar despre exodul refugiaților de război, nu și al imigranților economici), fluxul migrator care a forțat azi porțile Europei și care este format în prezent din 50% sirieni, e tot mai probabil că se va îngroșa cu libieni, cu yemeniți. Dar și cu tot mai mulți sirieni, cu tot mai mulți irakieni, nemaivorbind de alte categorii, precum cetățenii cu adevarat năpăstuiți din țări africane în care jihadul, sărăcia extremă și lipsa oricărui orizont pe cel puțin o generație fac nebănuite ravagii. Dacă va fi așa, fiți siguri că tot ceea ce vedem azi că se petrece la granițele și pe teritoriile unor țări precum Grecia, Macedonia, Serbia, Ungaria, Austria sau Germania ni se va înfățișa la un moment dat drept o banală joacă de copii. Și va fi imposibil de digerat! Integral pe Romania Libera
Times new Roman. Isterie pe scenă la lansarea Apple. Tim Cook a vindecat un om cu stylusul
Delir și isterie la evenimentul anual organizat de Apple în care se lansează câte un nou produs revoluționar. De această dată președintele companiei nu s-a mulțumit doar să prezinte o nouă tehnologie care va revoluționa felul în care interacționăm cu lucrurile din jurul nostru, ci a și vindecat un nevăzător care venise la lansare doar să audă cum va arăta noul iPhone. Tim Cook a venit pe scenă cu stylusul în mână și a zis: „Aura mea este perturbată, simt că este în sală un om care nu vede. Oricine ai fi, arată-te om bun, ești printre prieteni!”, a strigat acesta. Integral pe TNR
Va urez o duminica placuta!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata!
O buna initiativa pentru a matura gunoaiele din presa!
Versiunea REALA: presupusele arme pentru refugiati din Grecia au fost descoperite pe un vas de tip cargo (Haddad 1) cu destinatia Libia.Armele presupuse a fi pentru refugiati au fost descoperite intr-o nava de tip cargo. Vasul care transporta, pe langa altele, arme si munitie, a navigat din portul Iskenderum (Turcia) si avea ca destinatie Libia, nu erau pentru refugiatii din Grecia asa cum afirma o parte din presa. A fost interceptat in apropiere de insula Creta iar oficialii turci afirma ca armele trebuiau sa ajunga la politia din Sudan.
In total au fost descoperite 5000 arme de foc si 500.000 cartuse. Mai multe informatii puteti gasi spre exemplu AICI, de unde citam:
“A huge stash of weapons and ammunition has been found hidden aboard a cargo ship understood to be bound for Libya.”
De asemenea puteti gasi informatii similare despre arme pentru refugiati gasite in Grecia AICI.
Stirea a aparut in presa externa la inceputul lunii septembrie. In presa din Romania a aparut pe 9 septembrie dar probabil au fost alte stiri false prioritare.
Versiunea FALSA:
Propagata de: aktual24.ro: – (09 septembrie 2015 10:09)
Preluata de:
rostonline.ro: Tudor Marincu (09 septembrie 2015 17:16)
flux24.ro: – (10 septembrie 2015 12:19)
comisarul.ro: – (10 septembrie 2015 12:29)
nasul.tv: – (10 septembrie 2015 14:16)
e-politic.ziuanews.ro: – (10 septembrie 2015 14:30)
ziarelive.ro: preluat de pe nasul.tv (10 septembrie 2015 14:34)
sursazilei.ro: – (10 septembrie 2015 14:54)
aflasitu.ro: – (10 septembrie 2015 15:41)
nationalisti.ro: – (10 septembrie 2015 16:10)
barzilaiendan.com: preluat de pe nasul.tv (10 septembrie 2015 17:24)
caplimpede.ro: Elena Tudor (10 septembrie 2015 20:57)
hotinfo.ro: – (10 septembrie 2015 23:14)
dzr.org.ro: Dragos Anunnaki (10 septembrie 2015) * daca sunteti pasionati de iluminati
expunere.com: Ovidiu Drobota (11 septembrie 2015)
stiriromanesti.com: –
http://antipropaganda.ro/arme-pentru-refugiati-grecia/
Presa 2015
“Vlad Mixich- Facebook
Crâncen: pe Nasul.tv apare (fara acordul meu) un interviu pe care i l-am luat in 2008 lui Neagu Djuvara. Sursa adaugata de ei (dupa ce am scris acest post) e cica InLinieDreapta. Cei de la Nasu ii pun un titlu de o rara agresivitate xenofoba. Titlul nu-mi apartine nici mie, nici lui Neagu Djuvara. Este pur si simplu fals. In text e adaugat un fragment violent care nu-i apartine nici lui Djuvara, nici mie. Este pur si simplu fals.
Caz clasic de fals, defaimare si manipulare. Aici e interviul real http://www.hotnews.ro/stiri-esential-5266378-interviu-neagu…
UPDATE: In urma sesizarilor HotNews, site-urile InLinieDreapta si Nasul au eliminat fragmentul fals. InLinieDreapta si-au cerut scuze public. Site-ul Flux24 a eliminat complet articolul.
Mai multi prieteni mi-au spus ca articolul e distribuit din greu pe Facebook. O porcarie.”
„Nu e de competența poporului român să decidă dacă Parlamentul este unicameral sau bicameral. Românii nu pot decide o chestiune atât de tehnică, este o chestiune a unui Parlament, a unor oameni care știu despre ce e vorba.E o chestiune a ELITEI” ( Victor Socaciu -2012)
Creme de la Creme!
http://www.stiripesurse.ro/uluitor-parlamentul-e-plin-de-condamnati-si-cercetati-penal-lista-care-da-fiori_966856.html
buna ziua
o remarca/interogatie pertinenta a lui Sever Voinescu in ultimul numar din dilema:
teoretic,Europa ar fi trebuit sa starpeasca raul de la radacina,prin interventie armata impotriva statului islamic
ar fi fost posibil?probabil nu,fiindca aceleasi ong-uri-eu as zice “corecti politc” -care acum acuza Europa ca nu face nimic in privinta refugiatilor s-ar fi opus unei asemenea masuri
Buna dimineata!
E calduta abordarea, cu toata aprecierea pe care o acord, scrierilor lui Sever Voinescu!
In mare parte sunt de acord cu ce afirma filosoful sloven Slavoj Zizek,
“În al treilea rând, scrie Zizek, trebuie inventat un nou tip de intervenţii internaţionale: intervenţii militare şi economice care să evite capcanele neocolonialiste. Cazurile Irakului, Siriei şi Libiei dovedesc cum un mod incorect de intervenţie (în Irak şi Libia) sau lipsa unei intervenţii (în Siria, unde, sub aparenţa non-intervenţionismului, puteri externe, începând cu Rusia şi terminând cu Arabia Saudită, sunt puternic implicate) duc toate într-un punct mort.
În al patrulea şi ultimul rând, cea mai dificilă şi cea mai importantă schimbare care trebuie să aibă loc are legătură cu aspectele economice care trebuie să anuleze condiţiile ce generează refugiaţi. Adevărata cauză a afluxului de refugiaţi este chiar capitalismul global actual şi jocurile sale geopolitice, conchide Zizek.”http://www.gandul.info/international/criza-imigrantilor-cu-europa-la-psihiatru-analiza-taioasa-a-unui-celebru-filosof-european-14710329
“Nu știu daca ați văzut comedia ” Vive la France” cu povestea a doi ciobani din Taboulistan, Muzafar et Feruz, transformați în teroriști desemnați să arunce Turnul Eiffel în aer.Ajunși la Marsilia, la întrebarea adresată unui barman Aici este Franța? primesc un răspuns care mi s-a părut foarte amuzant când am văzut filmul și foarte adevărat când am ajuns personal la Marsilia: Ici c’est pas la France, c’est Marseille.”
http://www.cotidianul.ro/atac-armat-in-franta-267997/
buna ziua! 🙂
Brandusa, asa este, Marseille este partial Franta, si nu din alta cauza decat aceea a cartierelor fierbinti pline cu “francezi”.
Si tot daca am ajuns in Franta democrata (loc sfant si pentru azilantul Khomeini 🙂 ) aduc un articol interesant scris de Thierry Thodinor, functionar international specialist pe relatia Africa, OM, numit sugestiv: “Refugiatii terorismul si post democratia”” (europeana)
Autoritățile europene ignora faptele și avertismente (n.m -pericolul valului de refugiati), în timp ce mass-media se limiteaza cu precizie farmaceutica la functi de propagandă prestabilita. Populațiile europene sunt reduse la așteptare pentru evenimentul inaugural al unui cataclismic “Patriot Act” Europa va forma baza pentru o guvernare post-democratică.Într-adevăr, terorismul face populațiile docile din punct de vedere politic și permite statelor să întărească aparatele lor de represiune și de supraveghere. Întotdeauna duce la o restrângere a drepturilor și libertăților.
Petrodolari care finanțează, de asemenea, achiziționarea de mass-media europeana (telegramele saudite Wikileaks), patrimoniul nostru și o parte substanțială a clasei noastre politice. Absurditatea radicală a unui proiect de societate axat pe o promisiune de abundență și consumul nelimitat au devenit publice si în lipsa unor perspective de creștere; tot ce menține si legitimeaza puterea politicienilor se activeaza prin mentinerea FRICII!
http://www.bvoltaire.fr/thierry-thodinor/refugies-terrorisme-post-democratie,205552?utm_source=La+Gazette+de+Boulevard+Voltaire&utm_campaign=9ebfda7d8d-RSS_EMAIL_CAMPAIGN&utm_medium=email&utm_term=0_71d6b02183-9ebfda7d8d-30610261&mc_cid=9ebfda7d8d&mc_eid=434fdf16a2
@brindusafrunza 12 11
in ultimele decenii ale sec trecut de vina era “complexul industrial militar”pentru toate relele civilizatiei
astazi e la moda sa fie de vina “globalizarea”
globalizarea mi-a explicat-o un american ,simplu
ca sa faci un pix bic in usa te costa x;
daca iei virful din tara a,pasta din tara b,plasticul din tara c si le asamblezi in tara e ,sigur pretul este x minus ceva/a,b,c,d,e fiind tarile cele mai competitive in producerea de varfuri,pasta….
probabil ca fara globalizare nu aveam lowcost in aviatie,preturi de nimic la textile,etc…etc si,nu in ultimul rand lamai din argentina in miezul verii europene
nici un avantaj nu vine gratis,are costuri si trebuie platite
ca experienta practica ce in,seamna globalizare:am fost martor când la hannovra ,continetal demonta utilajele sa le mute la timisoara/erau oameni,nemti,care lucrasera o viata acolo si aveau lacrimi in ochi,in timp ce la timisoara se creau locuri de munca
Intamplator, nu inteleg de ce imi aduceti argumente si exemple legate de trendul firesc al societatii actuale. Editorialul filosofului sloven nu aduce nicio vina globalizarii ca tendinta a istoriei ci puncteaza cu precizie cateva erori care au dus la esec . Directiile si mijloacele economice trebuie revizuite si nu globalizarea in sine!
Intr-o lumina usor caricaturala: Ce vina a avut macaraua germana , aflata in exploatare la una din firmele familiei Bin Laden, care s-a prabusit peste complexul de la Mecca , omorand peste 170 de suflete? Niciuna! Asa-i si cu globalizarea! E buna daca stii cum s-o apllici!
buna ziua. macaraua nu a avut nici o vina. http://www.hotnews.ro/stiri-international-20420906-inginer-saudit-prabusirea-macaralei-mecca-fost-act-lui-allah.htm
buna! Oficialii sauditi au anuntat ca tragicul accident a fost cauzat de vremea rea.
Buna ziua 🙂
AM impresia ca orice discutie despre refugiati depaseste logica. Cum intrebi de lege, cum esti facut ori “Fascist/fara suflet” sau dimpotriva “tii cu teroristii/nu esti patriot/ credul” … etc…
Refugiatii, conform conventiilor internationale (la care Ro este parte) au printre altele si urmatoarea obligatie:
“ARTICOLUL 2 Obligatii generale
Orice refugiat are, fata de tara in care se afla, obligatii care comporta, in special, datoria de a
se conforma legilor si regulamentelor, precum si masurilor luate pentru mentinerea ordinii
publice. ”
Documentele care stau la baza definirii termenului de “refugiat”, drepturi indatoriri si conventii – le gasiti aici:
http://www.unhcr-centraleurope.org/ro/resurse/documente-juridice/dreptul-international-al-refugiatului.html
IMHO – sunt destul de “stangist” facute.
Dar asa cum sunt, trebuie respectate nu numai de autoritati, ci si de “refugiati”, cati or fi.
Nu am intalnit nicaieri idei legate de “cote” de refugiati. Ca or fi multi sau putini, exista niste obligatii asumate de state. Nu exista “cote” asumate.
Buna ziua,
foarte interesant articolul din Adevarul. Teoretic si real cei indrituiti ar trebui sa se autosesizeze si sa faca curatenie, chiar si tardiv. Din nefericire nemernicul a mai talharit bani si din titlul de profesor.
Buna ziua,
nu cred ca e numai unul. Sunt convins ca nici nemtii nu vor crede!
http://www.stiripesurse.ro/terorist-isis-arestat-intr-o-tabara-de-refugiati-din-germania_966875.html
PT: CÄ bÄSESCU A PRESUPUS; O SÄ FIE ACHETAT:
CUM A PUTUT GANDII ASA CEVA:
ADEVÄRUL SPERIE PE MULTZI-DAR NU VOR SÄ-L AUDÄ PÄCAT:
Bye bye love
Bye bye happiness!”Migrant crisis: Germany ‘to start border controls”’-BBC
Buna seara.
de asta seara ora 17 granita germaniei e inchisa pt trenurile venind din austria:
http://www.spiegel.de/politik/deutschland/fluechtlingskrise-deutschland-stoppt-zugverkehr-aus-oesterreich-a-1052722.html
Am aflat! Numai Juncker tocmai a tweet-erit de pe alta galaxie! Zici ca e frate cu Ciorbea!:)
Tocmai am vorbit cu Merkel.Am agreat sa mentinem granitele deschise…Noi avem nevoie de mai multa solidaritate…bla, bla!
https://twitter.com/JunckerEU
Da, omul insista pe acceptarea cotelor si face “turneu telefonic” de convingere.
Lasa ca are emisari destoinici! pipida tocmai a injurat din gusa-i berlineza ca suntem o natie proasta, iar uascrist-ul deghizat in europarlamentar Cristian Preda vine cu o propunere de exceptie: hotelurile de la Marea Neagra! Tanti Macovei ne imbie cu bani de la Uniune! Toti sunt extrem de bine intentionati dar uita un aspect important : cum stopezi afluxul esecului?
Seara buna,
era de asteptat, din nefericire presiunea se va transfera pe restul membrilor UE. In opinia mea se va ajunge la acceptarea cotelor, de fapt a fost acceptata o prima transa.
O sa ajunga la vorbele lui Basescu!Daca n-au si ajuns deja!
Ponta i-a preluat discursul integral, desi nu ar recunoaste.
Buna Cedric,
trebuie sa recunoastem ca in acest moment, TB este singura voce lucida si care cunoaste complexitatea si pericolul cu care se confrunta Europa.
In opinia mea in ultima perioada este singura voce din opozitie, restul au intrat la hibernat. Partidul unic si restul. Din nefericire nu are echipa.
Buna mar,
ai perfecta dreptate. Este singurul om politic care vorbeste ce gandeste, nu se ascunde sub diverse lozinci care dau bine la liderii europeni, dusi cu pluta. Incepe fiascoul total al politicii “prietenesti”, “umanitare” etc.
Na, poftim! Si cehia reintroduce controlul la granite , pe lanag Austria si Germania.
Sa-i vedem ce fac cu refugiatii care vor ramane in Austria, ni-i dau noua?
Se face de ras madam Merkel cu ideile ei in aceasta situatie. Aveam o alta impresie despre ea , dar aici a gresit rau.
lideri europeni dusi cu pluta … la care apelam cand ne convine ( stat de drept , vrajeli bla bla ) dupa care sa i scuipam in oki ca ne am facut treaba cu ei . nu ? de aia Ro e o sflecla in europa : ca azi o pupa pe Germanica … maine ciripeste pe limba lui Putin si tot asa .
seara buna !
De ce sa nu recunoastem ca si ei gresesc? Eu nu vreau sa ma uit la ei ca la niste Dumnezei si sa le accept slabiciunile pt. ca nici pe noi nu ne iarta nimeni.
Recunosc ca ne-au facut un bine cu Schengen! Dar sigur nu s-au gandit sa ne apere de refugiati!Si nu e vorba de scuipat in ochi. Cred ca vorbesc destul de civilizat pe blog cand imi exprim propriile pareri.
cine suntem noi sa stim siguri ca ei gresesc sau nu ? ne putem noi compara vreodata cu Germania sau cu serviciile secrete germane ? 😀
Sirianu(fost ziarist)-i scuipa pe aia bogatii din religia lui:
http://www.welt.de/videos/article146327570/Fluechtling-spuckt-auf-Saudi-Arabien-und-Katar.html
Arabia Saudita..661 refugiati
Qatar ..221
Kuweit 1652
Sa ne tinem bine …
spune individu’ la un moment dat ,acolo fiind, cum ca li se spunea ca germania e necredincioasa. si ca face cu mult mai mult decit ai lor…ma rog..
Frau Merkel nu a dat drumul numai la refugiati…a dat drumul si la disputele lor inter/intra religioase pe teritoriul UE. Disputa cea mare ,crestinism-islam ,e inca tinuta sub control . N-am auzit inca vreo reactie catolica/protestanta.
Aseara n-au fost retinuti decit vreo 34 prin Hamburg cu ocazia manifestatiilor si contra-manifestatiilor. Zone intregi au fost insa blocate.
ei lasa ziggie nici tatucii Europei nu sunt usa de biserica! Ba sescu uitat sa reitereze ca Europa Unita nu poate functiona fara cedarea de suveranitate. Alt fil mai vechi, acum nationalismul e la moda, pe asta se marseaza! 🙂
Uite ce fac sfeclarii mari din Europa! http://www.agerpres.ro/economie/2015/09/04/gazprom-si-partenerii-sai-europeni-au-semnat-un-pact-al-actionarilor-pentru-gazoductul-nord-stream-2-14-46-52
se arata la orizont un mare Lider nationalist :))
cred ca vezi rau la departare, tarii i-a fost oferita varianta manturii prin d-l Bogdan Diaconu! Rupt din inima PSD!
corect . dar mai fa niste cercetari 😉
ziggie am vazut pe fb imboldul pr-ist lansat de miscare! alte detalii nu am de unde sa aflu!
ponta se lauda ca nu mai avem datorii fata de FMI.
Si nu vad niciunde sa i se spuna ca ticalosia lui (si) in aceasta privinta este maxima.
Romania se imprumuta lunar cu peste 1 miliard de euro de la banci.
De ce prefera politicienii imprumuturi cu dobanda mare de la banci si nu imprumuturi cu dobanda mica de la FMI???
Pentru ca bancile nu impun conditii de restrangere a cheltuielilor statului si de incadrare in deficite.
In loc sa luam imprumuturi cu 1,… de la FMI luam imprumuturi cu dobanda tripla de la banci. Doar ca apoi sa poata mari guvernul veniturile la toti cei care primesc veniturile lor de la stat.Plus ca banii de la FMI pot fi mai greu deturnati.
Lauda lui ponta cu lipsa de datorii la FMI este de fapt lauda faptului ca este un hot.
Foarte bine spus! Dar cine sa reactioneze? Economistii si finantistii cu interese ascunse?
Fraierii care nu se prind?
Unde or fi ziaristii specializati pe probleme economice? isi asteapta si ei “indulgenta” de la guvern: bani de publicitate, o calatorie -doua in suita premierului (desi acum calatoreste cam singur, hoteste). Se gaseste ceva sa le dea si lor ca sa taca.
catziva secu sunt intodeauna in apropiere, nu-tzi face griji.
nesimtzitul ,spune cä a plätit banii luatzi de Bäsescu si BOC,
dece nu spune, aia au acoperit gaura fäcutä de Täriceanu cu PSD:
UN NERUSINAT ACEST TONTA: el nu a plätit din banii lui.
banii de de la FMI , relax s-au dus in rezerva BNR, un mizilic a ajuns la guvern. nu va agitati Ponta e doar mult mai meschin decat boc!
cum naiba sa nu ne mai imprumutam ???
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-20416004-sfarsitul-verii-romania-avea-5-3-milioane-pensionari-raportul-dintre-numarul-mediu-pensionari-asigurari-sociale-stat-cel-salariatilor-este-1-1.htm
“Raportul dintre numarul mediu de pensionari de asigurari sociale de stat si cel al salariatilor este de 1:1”
@dp
si mai rau,dupa ce ca raportul este asta care este au mai introdus din nou si pensiile speciale
mai maresc si salariul bugetarilor
ponta “se scoate”cu deficitul,reduce investitiile/anul asta cred ca “cheltuielile de capital”la buget vor fi sub 1%,altfel spus “se papa tot”
in sfarsit va fi si romania “prima “la ceva in EU-lipsa oricaror investitii/cred ca e -de fapt-record mondial
Soon, we will be in a state of emergency that we can’t control,” said Seehofer, leader of the Christian Social Union (CSU) !
Mutter Merkel e dojenita, a venit valul!
http://www.politico.eu/article/backlash-merkel-refugees-migration-germany-coalition-pressure/
Merkel nu are legatura cu realitatea in timp ce ministrii ei sunt ascunsi pe sub birouri. Clasic!
deja situatia nu mai e sub control !!
chiderea frontierei ”pare a fi legala” sau cel putin asa informeaza CE! ‘Reintroducerea temporară a controalelor la frontieră între statele membre este o posibilitate excepţională prevăzută în mod explicit şi reglementată de Codul Frontierelor Schengen, în cazul unei situaţii de criză. La prima vedere, actuala situaţie din Germania pare să aibă acoperire în regulament’, a anunţat Comisia Europeană într-un comunicat de presă.
inchiderea
S-au trezit liberalii!
http://www.stiripesurse.ro/lovitura-de-propor-ii-pentru-victor-ponta_966902.html
”n 2008, datoria publică a României era de 27 de miliarde de euro, iar împrumutul de la FMI a fost făcut în contextul crizei economice globale care a dus la contracția cu 8% a economiei României;”” fraza asta este mare angajamenT ! “in contextul” poate il vom afla mai multi dupa…20 de ani! 🙂
Seara buna
– Din 2008 incoace , bugetele anuale ale Romaniei au fost peren pe deficit . Adica doar cu noi imprumuturi in fiecare an au asigurat acoperirea totala a cheltuielilor bugetare (care au crescut constant , an de an)
– Imprumutul la FMI a fost rambursat EXCLUSIV cu banii incasati prin noi imprumuturi de pe piata interna si internationala .
Cu agravantul ca anumite rate au fost achitate deturnind fonduri de la BEI ,BM obtinute specific pentru finantarea unor lucrari clar scrise (tip metrou ca exemplu) ) (parlamentul a votat aceasta deturnare de fonduri dind un aspect legal la ceva ce in o societate normala e considerat furt)
Oricum stati linistiti . 🙂
Domnul Socol si domnisoara Harvard au scos bugetul pe excedent (+ 7 miliarde lei) . Iar in decembrie va fi pe deficit . Cum a fost planificat . minus (-) 13 miliarde lei .
Buna Stefan!
Cum se fac bugetele se mai aude, cum se rotogolesc imprumuturile, se mai aude! altele-s misterele! 🙂
buna seara
ce era previzibil s-a intamplat
cum naiba,cat or fi ei de nemti sa proceseze 92 intrari/ora ,24/24,7/7 daca vin 800 mii pe an?
problema e ca dupa nemti,urmeaza austria si se trezesc ungurii cu cel putin 100 mii
sarbii/macedonenii si grecii vai de ei ,raman pe cap cu sute de mii
tare mi-e teama ca si frontiera romana incepe sa devina tentanta pentru invadatori
nu vin dom’le ….au auzit deja de ponta ::::))) asta azi e crestin .,maine-i cu islamu si poimaine joaca dupa cum zice putin…
ba eu cred ca vin la moscheia lui ponta
acum,serios vorbind,europa paraie tare si romania e cam cu pantalonii jos
s-a mai trezit si iohannis sa dea cu “mucii-n fasole”cu numarul lui/ polonezii au inceput s-o dea cotita
ungurii,cehii si slovacii au aliante informale cu rusii
sa speram ca nu va fi trump presedinte ca ala va merge pe izolationism si se trezeste romania ca-n 39/40 singura ,in bataia vanturilor
Lumea se misca intr-a 5-a :
cf der spiegel ieri la 13.26 Seehofer (CSU) in Bavaria a cerut control la granita . La 17.39 a fost aprobat la nivel central.
Astazi s-au vazut ceva efecte.
Asteptam cu interes ziua de maine..
Germania se inchide.
si vor o rezolvare la nivel UE
http://www.spiegel.de/politik/deutschland/grenzkontrollen-in-deutschland-begrenzt-aufnahmebereit-a-1052723.html
@brindusa frunza 7 19
juncker-e secretul lui “polichinelle” ca omul e alcoolic/ bea spre 2 sticle de gin/zi
n-ar fi o problema daca ar avea intelectul lui Churchill,dar….nu e cazul
2 sticle??probabil ca dupa prima incepe sa devina lucid si capete curaj (G/M)
Asta este din ciclul – “nebunii/bolnavii care conduc lumea”
Asta cred ca-i un indicator la bunastarea noastra economica:
“Programul de stimulare a înnoirii parcului național de tractoare și mașini agricole, inițiat în 2011, denumit și Rabla pentru tractoare, a fost un eșec din cauza birocrației….Prin acel program s-a reușit să se vândă undeva la 10 bucăți. Necesarul de tractoare pentru agricultura românească ar fi de 300.000 de bucăți“
http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/%E2%80%9Erabla%E2%80%9C-pentru-tractoare–un-esec-392724
10/300.000 sau 299.990/300.000? 🙂
E dupa cum cade banu’!!
Oricum nu se intelege daca ei (SC IRUM SA Reghin) au vindut numai 10 tractoare sau s-au vindut tot atitea.In ambele cazuri ….e de rau..
Nici macar nu s-au ridicat la nivelul MApN-ului : 12 avioane, 12 torpile, 12 mortiere….
nu credeam ca il voi cita pe sov! ” Printr-o multitudine de manevre, profiturile companiilor straine sunt scoase din tara, aici nemairamanand nimic care sa poata fi impozitat. Mai mult decat atat, presiunile constante pe care marile corporatii le pun pe cursul de schimb vor duce in mod clar la o depreciere masiva a monedei locale. Sunt convins ca Mugur Isarescu nu va mai putea tine piept mult timp presiunilor acestora, avand de ales intre a-si da demisia sau a pierde uriasul capital de incredere pe care il are. Scaderea T.V.A. la alimente s-a constituit in mod paradoxal intr-o alta lovitura data economiei pentru ca aceasta a favorizat producatorii straini care-si vand marfurile pe piata noastra si i-a nenorocit pe micii producatori autohtoni care-si vindeau produsele nefiscalizat, pe piata neagra. Odata cu scaderea pretului, produsele lor nu au mai putut concura absolut deloc cu preturile produselor straine si astfel o alta zona de circulatie a capitalului s-a blocat. Actiunile decerebrate ale ANAF-ului au adus pentru moment niste bani la buget, dar pretul platit pentru asta este unul foarte mare: distrugerea catorva zeci de mii de firmulite, astfel ingustandu-se baza de impozitare pentru urmatorii ani. Lipsa oricarei inteligente economice, lipsa totala de viziune a guvernului Ponta au desavarsit catastrofa economica declansata inca de pe vremea guvernarii Basescu-Boc”. – See more at: http://www.nasul.tv/sorin-ovidiu-vantu-spectacol-cu-circari-si-babe/#sthash.PfPaXUbq.dpuf
buna dimineata
doua fraze din “gândirea logica” a lui sov
i-a nenorocit pe micii producatori autohtoni care-si vindeau produsele nefiscalizat, pe piata neagra
distrugerea catorva zeci de mii de firmulite, astfel ingustandu-se baza de impozitare pentru urmatorii ani.
produsele nefiscalizate pe piata neagra! da exista aceasta piata!
http://www.gds.ro/Local/2013-10-23/Vand+legume+si+fructe+pe+strazile+orasului+ca+sa+traiasca/
distrugerea catorva zeci de mii de firmulite, astfel ingustandu-se baza de impozitare pentru urmatorii ani.
succesurile nouilui cod fiscal vor fi evaluate dupa implementare!
ANAF-ul a reactionat ca un politist. Controlul preventiv nu exista!