Ziarul de Duminică – 12 Mai 2013
| 12/05/2013 | Autor theophyle Categorii: Ziarul de Duminica |
Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamani in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.
Revista 22. Grătarul si altarul. Andrei Cornea
Micii și berea compensează cu succes moartea Revoluției, așa cum mielul fript și damigeana o compensează pe aceea a lui Dumnezeu.
Zilele trecute, statul nostru, în nesfârșita lui generozitate, a decretat câteva zile libere supranumerare, unind prin „punte“ cele două zile de sărbătoare pascală cu ziua liberă de 1 Mai. Populația a primit pomana cu veselie și s-a conformat, lăsându-se mânată în turmă în minivacanță. La comandă, șoselele s-au umplut cu șiruri interminabile de mașini târându-se ca râmele spre mare sau spre munte. La comandă, poienile au fost cotropite de cete sălbatice înarmate cu grătare, frigări și saci cu mangal, în plus cu cantități enorme de mici și lăzi de bere și damigene. La comandă, și plajele au fost acoperite de trupuri goale aliniate precum sardelele în cutie și nu mult mai puțin unsuroase. Diferite triburi, pe seară, tot ca la comandă, au invadat barurile și cluburile, decise că trebuie să aibă „fun“, indiferent de preț. De fapt, toți știm că trebuie să avem „fun“, indiferent de preț; mai mult însă decât orice altceva, știm că e musai să ne ghiftuim, de vreme ce așa au decis autoritățile când ne-au miluit cu „minivacanța“ și cu puntea, pesemne – zic suspicioșii – slăbindu-ne astfel și vigilența față de abuzurile lor. Așadar, uitând de opinie separată și opoziție (presupunând că ar fi avut-o), nația întreagă s-a înclinat înaintea imperativului categoric al devoratului: și, ca să îndeplinească prompt comanda, și-a luat cu sine tot calabalâcul – inclusiv tableta pentru a împărtăși „prietenilor“ din turma mică de pe Facebook „experiențele“ ei neasemuite.
Că sentimentul religios al sărbătorii aproape s-a evaporat – sărbătoarea devenind numai o „experiență“ cu gașca –, asta e evident. Cât despre sensul revoluționar al celeilalte sărbători, acela a fost distrus și el de demult și nimeni nu mai dorește a-l reînnoi. Dar nu-i nicio pagubă: micii și berea compensează cu succes moartea Revoluției, așa cum mielul fript și damigeana o compensează pe aceea a lui Dumnezeu. Integral in Revista 22.
EVZ. Ponta = 90% impurităţi, restul vid. Florin Toma
Ca să n-avem vorbe: printre atâtea confuzii privind anul sălbatic de guvernare ce tocmai l-am aniversat cu greţuri, un lucru e cât se poate de limpede. La modul ei profund, în stratul de adâncime, acolo unde sălăşluiesc eroii, aşezaţi pe regiuni, pe garnizoane şi pe intervale de timp precis delimitate, Istoria nu-l va reţine pe Victor Viorel Ponta. Fiindcă ea nu face hatâruri. Deci, Ponta nu se va afla printre privilegiaţii cărora li se va spune: „Tu, tu, tu…rămâneţi, am treabă cu voi!”. El face parte dintre ceilalţi – o-ho-hoo, şi ce de mai câte cohorte de aproximaţi există pe meleagurile noastre! – cărora li se ordonă scurt: „Restul, hai, valea!…Dispăreţi!”.
De fapt, sunt trimişi, sub pază severă, ca să nu se abată din drum, în rezervaţia numită inspirat: „Cinci păduchi de nouă feluri” (unde viermuiesc, într-o devălmăşie trepidantă şi loviţi de-o veselie inconştientă, toate rebuturile acestei ţări: neisprăviţi, hahalere, impostori, ticăloşi, trădători, meschini, poltroni, idioţi, mitomani, cabotini, sonaţi, închipuiţi, bicisnici, grandomani, necinstiţi, sicofanţi, smintiţi şi neruşinaţi!).
Am aflat, de curând, o teorie interesantă. Am citit despre Principiul 90/10, al lui Stephen Covey, din Salt Lake City (Utah), deci, nu mai insistăm!…, care zice o chestie logică simplă, altminteri destul de bătătorită. Cum că 10% din viaţă este formată din ceea ce ţi se întâmplă, iar restul de 90% este decis de modul în care răspunzi la ce ţi se întâmplă. Spre exemplu, dacă reacţionezi nervos şi agresiv la un stimul inconfortabil ce se abate asupră-ţi, să zicem, dimineaţă, ei bine, lanţul cauzal a tot ceea ce se întâmplă, adică întreg parcursul zilei, merge în direcţia negativă şi va fi marcat de acest fond depresiv. Dacă, însă din contră, reacţia ta este echilibrată şi cerebrală, desfăşurarea evenimentelor va fi determinată pozitiv. Altfel spus, totul va fi fast. Iar ziua va arăta altfel (probabil că, tocmai de aceea, s-a inventat expresia: „You made my day!”)… Dar, ca să fim sinceri faţă de cel care a fost unul dintre apostolii Bisericii mormone: un fleac! Integral in EVZ
Contributors. Clasa muncitoare merge ȋn paradis: la bulgari. Sorin Ionita
In vreme ce capitale balcanice precum Atena, Istanbul sau chiar Sofia erau ocupate de 1 mai de manifestanţii anti-austeritate, bucureştenii au lăsat oraşul de izbelişte, pornind ȋn bejenie ca pe vremea războaielor ruso-turce: orăşenii prin sate şi sătenii prin pustii, vorba cronicarului. Se vede treaba că nimic nu-i mai contrarevoluţionar decât o săptămână de vacanţă binecuvântată de guvern, suprapusă ȋn sfârşit pe o prognoză cu soare.
Geaba se zbate pe forumuri intelighenţia progresistă: propagandiştii, trend-setterii şi toţi cei care trebuiau să fie văzuţi s-au refugiat la Mamaia; ceilalţi ȋn Deltă, la casele lor de vacanţă din munţi sau alte destinaţii cool; ȋn vreme ce precariatul – cum am fost instruiţi să-i spunem fostei clase muncitoare, după tendinţi de gândire noauă venite din Franţa – căzu pradă pachetelor all-inclusive ȋn Bulgaria, acest adevărat opiu pentru popor (hotel cu piscină ȋncălzită pentru copii, masă specială de Paşti şi tur la mânăstiri pitoreşti scobite ȋn stâncă)
In ritmul ăsta ajungi să simpatizezi cu tandemul Mazăre–Inaltpreasfinţitul Teodosie Tomitanul, care se luptă să echilibreze deficitul de cont curent, fiecare cu armele sale: primul cu gondole şi carnavaluri vag erotice; celălalt cu slujbe stroboscopice de Inviere pe plajă, ȋn genul Jean-Michel Jarre, devenite deja cutumă. Lumina adusă par avion de la Ierusalim e trimisă ȋndărăt către cer ȋn sute de lampioane chinezeşti, urmând o frumoasă tradiţie străbună, ortodoxă. Integral in Contribuitors
Academia Caţavencu. Cel mai talentat român e un animal. Spartakus
Despre români s-au spus câte şi mai câte – că sunt puturoşi, că sunt laşi, că sunt mârlani, mitocani, ipocriţi şi lacomi, dar un singur lucru nu s-a putut spune: că nu iubesc animalele. De când se ştie, românul a fost frate cu codrul, cel mai bun prieten al câinelui şi, pe alocuri, în zonele izolate, cel mai înfocat amant al caprei. Cu excepţia celor care bat caii să priceapă şaua şi a fraierilor care s-au lăsat taxaţi de maidanezi, românii sunt, în general, un neam extrem de iubitor de animale, ei apreciind la fel de mult atât iapa din lasagna, cât şi căţeii comunitari din faţa blocului, pe care-i hrănesc cu resturi aruncate direct de la balcon.
Iar dovada supremă a acestui amor transcendental, care depăşeşte barierele de blană, colţi şi labă, e faptul că, aseară, la Pro TV, românii au decis că cel mai talentat dintre ei este un câine. De fapt, trei câini, aduşi în scenă de un domn pe nume Bruno. Naţie sensibilă, care gândeşte mai mult cu inima, ficatul, ovarele şi ampula rectală decât cu creierul, românaşii noştri n-au fost impresionaţi nici de jucătorul de biliard care făcea magie pe tablă, nici de pictorii cu sclipici, nici de artiştii care desenau stând în cap, noaptea, într-un tunel, cu ochii închişi şi nici măcar de dansatorii care-şi contorsionau trupurile, de jurai că n-o să mai plece de-acolo decât cu SMURDU’, direct la ortopedie.
Românilor le-au plăcut câinii lui Bruno, dom’le! Iar performanţa patrupedelor e cu atât mai mare cu cât, spune dresorul, căţeluşa era în călduri, deci i-a înnebunit de creierii capului pe cei doi masculi. Vă daţi seama? E ca şi cum un dansator ar fi venit pe scenă îndopat cu Viagra şi afrodiziace şi i s-ar fi dat s-o danseze pe Iulia Vântur complet dezbrăcată! De piatră să fi fost şi tot ratai numărul! Integral la Academia Caţavencu.
Romania Libera. Cheia ecuaţiei: viitorul premier. Dan Cristian Turturica
Când a ieşit public ca să ne transmită că şi-a încheiat cu succes misiunea de salvare economică a României, spunând, în limbajul său de suflet, ”nava e la cheu, în port sigur”, Traian Băsescu a minţit cu bună ştiinţă. Pentru că una este să scoţi o ţară din furtuna economică prin manevre de urgenţă şi alta este să o duci la destinaţie. Prima parte a misiunii i-a reuşit, a doua nu. Iar preşedintele ştie asta mai bine decât oricine.
România se află în ape ceva mai calme, dar nu stă ancorată la nici un cheu. Înaintează milimetric, mai degrabă împinsă de vînt şi de curenţi, dar încă este foarte departe de portul sigur la care visează. Iar decizia comandantului de a ne prezenta faptul că a cedat altcuiva timona drept un final de parcurs fericit este un gest pur propagandistic. Şi o dovadă că politicianul l-a înghiţit de tot pe marinar.
Poate avea o ţară o destinaţie? Nu este ea condamnată la mişcare perpetuă, la schimbare, la evoluţie? Ba da. Dar aici nu vorbim de idealuri abstracte. Destinaţia de care vorbim şi la care ne putem raporta pentru a înţelege dacă avansăm sau stagnăm este, evident, una intermediară. Însă, ea nu a fost fixată de noi, ci chiar de către ”comandant”. Se numeşte ”dezvoltare pe măsura potenţialului”.
Iată ce spunea Traian Băsescu într-o declaraţie extrem de importană făcută pe 3 noiembrie 2011, după o întâlnire cu reprezentanţii FMI, ai Băncii Mondiale şi ai Comisiei Europene şi la scurt timp după ce declarase că România va continua să ţină drumul drept dar anevoios al austerităţii de inspiraţie germană:
“România are resurse interne de creştere şi acestea sunt în mod deosebit în zona energiei, unde restructurările şi corectul management al companiilor din domeniul energetic ar genera premise de creştere economică consistentă şi aport de venituri şi în bugetul de stat, şi către populaţie. De asemenea, sectorul de transporturi şi, nu în ultimul rând, o optimizare a funcţionării sistemului de sănătate, care trebuie să continue procesele de reforme, reprezintă o altă resursă de creştere a veniturilor în bugetul de stat şi de diminuare a deficitelor.”
Aceasta era şi este şi o azi o destinaţie intermediară obligatorie şi nu cred că există vreun om cu capul pe umeri care să o confunde cu balta puturoasă pe care navigăm acum. Integral in Romania Libera
Adevarul. Dreptul de a avea drepturi. Andrei Pleşu
Helmut Schmidt a fost unul din semnatarii Actului Final de la Helsinki (1975), un document care, între altele, acorda o importanţă specială obligaţiei de a respecta drepturile omului şi libertăţile lui fundamentale.
În 1948, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite adoptase deja o Declaraţie Universală a Drepturilor Omului, insistînd asupra legitimităţii ei planetare. Am fost cu atît mai surprins să-l aud acum cîteva zile pe nonagenarul ex-cancelar al Germaniei (pe care îl admir de aproape patru decenii) proclamînd, pe primul program al televiziunii federale, relativitatea unui concept la care aderase ferm în 1975. Se vorbea despre nerespectarea drepturilor omului în China, dar Helmut Schmidt era de părere că a obliga o ţară şi o cultură cu totul străine de istoria europeană să importe valori ale acestei istorii e un act de aroganţă. Nici măcar în Europa – argumenta fostul cancelar – „drepturile omului” nu sunt un tabu constitutiv. Nici în Biblie, nici în Grecia Antică, problema nu apare în mod expres. Cu atît mai puţin în Islam, în civilizaţiile maiaşe sau extrem orientale. Pe scurt, tema drepturilor omului e o invenţie modernă, post-iluministă şi legată strict de o forma mentis „provincială”. Am propriile mele rezerve faţă de idolatrizarea „umanistă” a unui concept care tinde să se dezvolte inflaţionar, suspendînd, sau, în orice caz, marginalizînd conceptul complementar al „obligaţiilor omului”. Devenită, uneori, ideologie, slogan electoral, ornament retoric, problematica drepturilor omului riscă să-şi piardă prestigiul şi eficienţa. Pot fi de acord şi că păcătuim adesea prin excese didactice şi pretenţii „universaliste”, cînd vrem cu orice preţ să exportăm propriile noastre experienţe şi propria noastră mentalitate în teritorii care au alte tradiţii, alte cutume, alte trasee istorice. Integral in Adevarul
Ziare.com. Capitularea Justitiei. Ioana Ene Dogioiu
Broscoiul cel urat s-a dat de trei ori peste cap si a devenit un printul cel frumos, adica un procuror general demn de avizul pozitiv al CSM.
Eu nu inteleg cum de acelasi om, cu aceeasi experienta, cu acelasi profil, cu acelasi discurs, care in urma cu 5 luni primea avizul negativ al CSM, a primit acum lumina verde pentru ocuparea aceleiasi pozitii de la varful Ministerului Public. Nu inteleg si pace buna.
La interviu, transmis in direct pe site-ul CSM, dl. Nitu s-a prezentat lamentabil. Si-o fi imbunatatit substantial proiectul, cine stie, dupa cum spune in motivarea CSM a avut initative pentru imbunatatirea managementului Ministerului Public.
Dar intr-un interviu acordat Ziare.com luna trecuta, presedintele CSM, Oana Schmidt Haineala, spunea ca “Interviurile prentru procurorii sefi vor respecta aceleasi exigente ca si in procedura anterioara. Sunt importante si persoanele celor nominalizati, reputatia lor profesionala, nu numai felul in care sunt perceputi de sistem si societate. In opinia mea, interviul este doar parte din evaluarea care sta la baza deciziei”.
Ori acestea nu prea sunt variabile corectabile in cateva luni. Ca niste lacune regretabile ale unui student foarte bun dar putin imprastiat.
De fapt, CSM a capitulat in fata politicului. Deal-ul minunat intre Traian Basescu si Victor Ponta a cuprins precum o maree neagra sistemul. Iar semnalul a fost executia sumara a lui Daniel Morar, nu doar scos din pachet, intr-un mod, ce-i drept, onorabil, dar tratat cu o duritate extrema in momentul in care a incercat sa impuna niste standarde. Integral in Ziare.com
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
buna dimineata ! 😀
Buna dimineat Ziggy 🙂
” Cat despre d-na Kovesi, nicio problema, a fost intotdeauna un om flexibil, a stiut cand se justifica un NUP, cand e buna o plecare subita in concediu. Chiar sunt tare curioasa ce va face viitoarea conducere a Parchetelor cu dosarul Dragnea, despre care surse din sistem spun ca ar fi fost finalizat de cateva luni, era pe cale sa includa si o arestare preventiva, si e numai bun de trimis in judecata. Dau si eu un exemplu desigur la intamplare. ” … interesant nu? o savarina la Bxl , o sefie la DNA si merge toata lumea multumita mai departe .
Buna dimineata.
Batalie (reglare de conturi ) intre mafiotii (satmareni ) din USL:
http://www.cotidianul.ro/bodiguarzii-au-inchis-gazeta-de-nord-vest-213158/
http://www.ziaristionline.ro/2013/05/10/gazeta-de-nord-vest-a-fost-rasa-de-pe-internet-in-urma-razboiului-victor-ponta-valer-marian-ultimul-articol-intoxicarile-colonelului-timis-despre-sri/
http://www.facebook.com/GazetadeNordVest#!/photo.php?fbid=567848733237279&set=a.336729509682537.85157.203660309656125&type=1&theater
http://www.facebook.com/GazetadeNordVest#!/photo.php?fbid=567849069903912&set=a.336729509682537.85157.203660309656125&type=1&theater
Stilul marlanesc al ziarului lui Valer Marian este notoriu. Dar acest stil nu i-a deranjat deloc pe conducatorii PSD (Ponta ,Dragnea) si nici pe adeptii lor din Satu Mare atat timp cat stilul si minciunile lui Valer Marian erau puse in slujba lor. Ponta spunea anul trecut ca va infiinta pentru “justitiabilul” Valer Marian un “Minister al Dreptatii”.
Cand “justitiabilul” s-a intors (cu Gazeta de Nord Vest cu tot) impotriva conducerii locale si centrale a PSD mafia locala a PSD ( probabil cu aprobarea mafiei centrale ) ii da lovitura dupa lovitura.
Dar mai relevant despre ce viitor ne asteapta sub guvernarea PSD mi se pare cenzura .
Nici un alt ziar local nu scoate un cuvant despre aceasta reglare de conturi.Este vorba (totusi) despre senatorul PSD de Satu Mare. Nici un post local sau central de TV nu spune nici un cuvant despre aceasta reglare de conturi. Barajul asta mediatic ne demonstreaza despre cata “influenta” a ajuns sa aiba PSD intr-un an de zile.
Nu imi este deloc mila de Valer Marian. Imi este teama de directia in care ne mana USL-ul.
Salut,
Vad ca nu sunt inca banat ci doar sub observatie 🙂 . Voi continua sa spun ceeace gandesc exact ca din 2009-2013 consecvent cu mine insumi cu riscul ca la un moment dat sa fiu banat definitiv. Dar nu ma pot separa de felul in care gandesc.
Multumesc lui @eugeni, @maraco si prietenilor care m-au mangaiat in emailuri direct.
..
Theophyle spune corect. In 80% din situatii avem aceleasi opinii. As spune in 90%. Daca ar exista o sectiune Politeia&Dreapta nonpartinica atunci opiniile ar fi 99% comune. Opiniile sunt diferite in ce priveste viitorul si in relatie partinica.
Acestea sunt parerile mele si luati-le ca atare:
1) Consider ca MRU este bun de prezidentiabil, daca nu in 14 macar in 19. Cu asta ma diferentiez de alti dreptaci cum este blogary. si sunt de acord cu o fractiune din cei de la Copac sau de la Nora.
Nenorocirea este ca MRU trebuie ales si nu numit presedinte. De aceea este absoluta necesara coagularea dreptei si de aceea am spus de nenumarate ori ca MRU asta trebuie sa faca: sa negocieze cu biciul si morcovul aceasta coagulare.
…
2) Si eu si Theophyle am avuti initial, cel putin, parerea ca FC trebuie sa mearga de la baza, de la categoriile de alegatori si nu de la categoriile de activisti. FC cred ca a mers mai mult pe activisti ori Lucrurile nu merg de la sine. Am sperat ca dupa ce pica PDL si s-a creat o palnie DA vor curge in ea cei buni de la PDL.Nu s-a intimplat asta. Deci parerea mea fiind ca atacul sa fie pe categorii de alegatori: strategie de guvernare/mesaj / categorie de alegatori.
…
3) Nu suntem prea multi. Trebuie sa gasim o cale sa ne intelegem noi cei de dreapta cu celelalte bloguri de dreapta vazand ce ne uneste in primul rand, trebuie sa gasim o cale sa ne intelegem intre noi fractiunile de dreapta. De pilda, daca Mihnea Vasilache – un profesionist de elita in domeniul economic nu trebuie evitat pentru ca este la NR. Desi nu il iubim pe zevzecul de Neamtu ar trebui sa continuam legatura cu Marius delaepicentru. etc. Nu mai vorbesc de restul….
Asa gandesc cred toti de pe politeia. Diferenta este cred ca eu cred ca trebuie sa facem unirea acum, si nu sa ne aratam coltii la ceilalti inca 3-6 luni si dupa aia sa tragem o impacare.
“”Diferenta este cred ca eu cred ca trebuie sa facem unirea acum, si nu sa ne aratam coltii la ceilalti inca 3-6 luni si dupa aia sa tragem o impacare.””
A spus-o (raspicat si repetat) si MRU.Problema este ca MRU este cam singurul lider al multelor cioburi ale dreptei care doreste colaborarea (si chiar unirea) fortelor de dreapta.
Corect. Dar trebuie cumva sa o faca: inghitind soparla ca printul de Salina din Ghepardul lui Lamedusa sau taind-o cu sabia ca Sf. Gh. Habar nu am cum. El trebuie sa stie cum ca doar el este cel in care ne punem toata speranta: ca stie si poate.
“”El trebuie sa stie cum ca doar el este cel in care ne punem toata speranta: ca stie si poate””
Este drept ca (momentan) el este (cam ) singurul in care “… ne punem toata speranta…” .
Daca “…stie si poate… ” vom vedea.
Pare/este cel mai bun.
Dar pentru mine este clar ca acela care/daca va reusi coagularea dreptei va fi indiscutabil (ca premiu ) candidatul la Presedentie, respectiv Presedintele Romaniei si nu altcineva.
Eu cred ca MRU va incerca sa uneasca cat mai multe din cioburile Dreptei.
Dar cred ca va candida la Presedentie indiferent cat succes va avea in incercarea de unire a Dreptei.
Si strategia de castigare a Presedintei ar fi bine sa o aiba de pe acum. Si (mai ales) aceasta strategie ar fi bine sa fie curajoasa (chiar riscanta), cu o puternica componenta imaginativa (inovativa) si atragatoare pentru cetateni (chiar populista-in sens corect).
Corect.
bun gasit
Cu cit mai curind, cu atit ar fi mai bine.
Pentru ca e nevoie de enorm de mult timp pentru ca necititorii www sa inceapa (macar) sa isi reconsidere “achizitiile” de la haznale si irealitati. Si credeti-ma sunt multi si cu scoli multe printre ei ! (no, si la ce le-or folosit, scolile astea ?)
Dar asta – unirea – nu se va intimpla prea curind, prea-s multe si mari orgoliile si frustrarile si nevoia de ras/repetata recunoastere publica ale unicitatii/calitatilor/meritelor/etc personale
era sa uit ce-i mai important: nestiinta de lucrat in echipa. Echipa pe bune, nu gasca de hai sa-i aranjez/sabotez pe aia or pe ailaltii.
Salutare tuturor,
Inainte ca D-na Ene sa-mi dea pe surse din interiorul DNA anumite detalii despre dosarul lui Doby Dragnea, poate ar trebui sa se adreseseze inspectiei Judiciare din cadrul CSM cu privire la dosarul Hassan Awdi „Sclavie la Rodipet”. Citez din EVZ.RO
“Unul dintre cei mai controversaţi străini cu afaceri în România, arabul libanezo- american Hassan Awdi, a fost achitat în dosarul în care este acuzat de trafic de persoane. Awdi este plecat din ţară de aproape patru ani, după ce procurorii DIICOT au început împotriva acestuia mai multe anchete privind modul în care a falimentat Rodipet şi pentru devalizarea CFR Mesagerie.
Ceea ce este foarte interesant in acest dosar este faptul ca dupa 4 ani de termene doar la tribunal vine BOMBA ”
Decizia de achitare în dosarul de trafic de persoane a fost dată de judecătoarea Gheorghiţa Sandu de la Tribunalul Bucureşti. Potrivit minutei instanţei, „faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii”. Magistratul a mai decis ca toţi cei 13 hondurieni, despre care anchetatorii spun că au fost obligaţi la muncă de Awdi, să nu primească despăgubiri.”
In concluzie cine dintre cele doua parti si anume procurorii si/sau judecatorii sunt incompetenti ca sa nu acuzam, din lipsa de surse de coruptie
Buna Last, 2 intrebari: Cand si cum a inghitit Don Fabrizio soparla?. Care soparla?
Nu am cartea in casa, dar din amintiri de acum 20 ani:
Este in capitolul in care: Printul trebuie sa ceara in casatorie- mezalianta – pentru nepotul sau, fata bogata, fiica de mitocani, nouveaux riches. Scena este descrisa superb de Lampedusa. Spunand prima parte a cererii in casatorie era ca si cum a inghitit capul si trupul unei soparle. Cu finalul, cu un efort mare labele din spate ale soparlei i s-au dus pe gat in jos.
Da dar comparatia cu eforturile lui MRU de a cuagula dreapta nu se prea potriveste.
Persoanna lui Calogero nu-i inspira ură ci mai curînd un amestec de uimire dispreţuitoare, de neputincioasă repulsie şi de superioritate sarcastică. Ba mai mult, chiar daca accepta cererea in casatorie pentru nepotul sau iubit,in final recunoaste ca exista ceva ce-l fascinează la Calogero si anume vigoarea care în ochii lui ia uneori aspectul virulenţei monstruoase.
De asemenea Printul accepta sa inghita soparla pentru ca simte “ca implacabilul ţerţetuttm mobile al istoriei îl îndepărtează tot mai mult de scena glorioasă pe care evoluaseră strămoşii săi şi unde ultimii descendenţi nu mai rămîn decît în chipul unor prezenţe spectrale”.
Nu stiu Ioane, atunci sa taie soparla cu sabia. Sau sa o convinga,…. sau sa ii promita PM .si jumate din imparatie .. sau… etc. Poate ma insel dar cred ca e treaba lui de care nu se poate eschiva. Nu vad reunita dreapta din senin. Va fi mai greu decit cu alianta DA din 2004 (si nici atunci nu a fost usor )
Salutare!
Zi tihnita, de duminica, ragaz pana luni, cand va incepe iar sa ne manance politica. Nu se vad multe lucuri clare la orizont, dimpotriva.
Unori imi zic ca cine face politica in Romania vrea sa devina nebun.
sal`tare tutulor,
Don Fabrizio nu a inghitit nicio sopirla, porc ori alta jivina; el si-a dat seama de schimbarea vremilor si ca daca nu vrea sa fie zdrobit, trebuie sa accepte multe, printre care si casatoria nepotului cu fata primarului mitocan, care, spre surprinderea mintilor subtiri, era mai cuplat la vremile ce veneau decit multi.
Citim Ghepardul si raminem incintati, dar nu vrem sa invatam nimic din ceea ce vrea sa ne spuna; asteptam un Lampedusa di Carpati sa ne lamureasca.
Cine vrea sa faca politica in Romania are doo variante: sa fie escroc cit poate, sau e un tip care risca sa-si distruga reputatia de dragul unor vise, care te vor scuipa de cum gresesti prima data.
Buna Ziua,
Postare noua – Între compasiune şi milă