Ziarul de Duminica – 11 ianuarie
11/01/2015 | Autor Cetatean Categorii: Ziarul de Duminica |
Buna ziua intr-o zi de duminica, 11 ianuarie! Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamanii in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.
Radu Vancu. Contributors. Klaus Iohannis. Altă mantră, alte vecinătăți
Până acum, cam toate cârcotelile & aprehensiunile legate de prestația prezidențială a lui Klaus Iohannis erau legate de lucrurile pe care așteptam să le facă, dar nu le-a făcut. Ne așteptam, de pildă, ca el să renunțe la numirea lui Dan Mihalache în administrația prezidențială, prea puțin compatibilă cu înclinațiile anti-americane & ieșirile lui grobiene. Într-o primă fază, dl Iohannis a părut că înțelege nepotrivirea în cauză, pentru ca apoi, spre surpriza generală, să-l numească totuși – și încă în fruntea administrației prezidențiale, arătând astfel cât de dependent este de rețelele de influență intrapartinice. A ratat astfel o bună ocazie de a nu face o gafă. Ne așteptam, apoi, ca un președinte, oricât de mediator, să aibă totuși reacții când cineva își subordonează legea în interes personal. Nu voiam să-l ia pe Ponta la șuturi, dar măcar putea să spună decent că nu e de acord cu ordonanța de urgență pro-plagiat. A ratat, de această dată, o ocazie de a se delimita de un regim al ilegalității, cum a fost regimul Ponta de la cap la coadă. Ne așteptam, apoi, să atragă atenția la chestiile aiurea din Legea Bugetului. A promulgat-o fără comentarii, ca pe o lege perfectă. A ratat, de data asta, o ocazie de arăta că are expertiză economică suficientă în ce privește proiectarea & controlul unui buget. Până acum, așadar, nemulțumirea generală ținea de lucruri pe care Klaus Iohannis nu le-a făcut, dar se cuvenea să le facă. Îngrijorător era că ele începeau să compună un portret al unui candidat care tace și nu face, cum s-a zis. Altfel spus, discreția lui începea să semene tot mai mult a non-combat. Ei bine, azi lucrurile s-au schimbat. Dacă până acum Klaus Iohannis era criticat pentru ce nu a făcut, azi a făcut. Ba chiar aș spune că a făcut o nefăcută. Mă refer, bineînțeles, la discursul lui de la CSM privind justiția. Care are două hibe majore. Integral pe Contributors
Andreea Pora. Revista 22. Mai usor cu Iohannis pe scari, in capul lor troneaza inca PSD
Am evitat sa scriu pina acum despre tacerile presedintelui Iohannis sau sa-l critic pentru gesturile mai mult sau mai putin fericite ale perioadei de tranzitie, am asteptat, deci, sa-si intre efectiv in functie. Iata ca a facut-o printr-un discurs, nuantat si detaliat ulterior in interviul pentru Adevarul, in zona de sensibilitate maxima a unei parti consistente a electoratului care l-a respins pe Ponta, alegindu-l pe el: justitia. Desi corect in principiu, discursul a generat controverse aprinse, unele acuze mergind pina la “subminarea justitiei” si “sustinere a viziunii Antenei 3”. Beneficiar al votului negativ, Iohannis a fost supus in doar trei saptamini de la investitura unui veritabil tir, culminat acum cu disecarea si reinterpretarea discursului tinut la CSM, unele reprosuri fiind perfect justificate, altele mergind in linia delictului de intentie. De ce? Buna parte a electoratului, in special fostii “basisti”, incriminarile mai ales de la ei vin, n-au avut si nici nu au incredere in Iohannis (in principal pentru ca nu s-a delimitat de puciul din 2012) si banuiesc acum (ca si in campanie) ca noul presedinte nu a internalizat suficient discursul pro-justitie, pro-stat de drept, ca intelege doar superficial motivatiile profunde si asteptarile celor care l-au sustinut. Din partea acestui segment de electorat Iohannis nu a beneficiat de nicio perioada de gratie, stacheta i-a fost plasata foarte sus si totul se judeca prin comparatie. Poate fi un lucru bun, care il obliga pe presedinte la eforturi de calibrare si meditatie asupra pericolelor care au pindit Romania in ultimii ani sau asupra resorturilor anti-pontismului. Poate fi insa si extrem de riscant daca Iohannis nu intelege si nu invata din mers. Problemele apar insa in momentul in care presedintele vorbeste despre faptul ca“magistratul trebuie să judece în baza probelor, nu în baza informațiilor, indiferent de unde ar veni acestea”, dar mai ales din fraza referitoare “supraputerea” reprezentata de Justitie” si de exercitarea acesteia cu “exotism mediatic”. “Consider important de subliniat faptul că Justiția este una din cele trei puteri ale statului, nu o supraputere. Integral pe Revista22
Alex Livadaru. Gandul. Ce trebuie să faci în România ca să îţi dai o ordonanţă de urgenţă
Care este fapta peste care românii şi sistemul politic din România nu ar putea trece în cazul lui Victor Ponta? 1. Să ieşi la mineriadă, dar să intri în PDSR; 2. Să pretinzi, apoi, că ai votat cu Ion Raţiu; 3. Să-l sfătuieşti pe candidatul la funcţia de Preşedinte să mintă la o întrebare; 4. Să fii, dar să nu fii ofiţer acoperit; Să o laşi cum a picat, fără să dai explicaţii. Pentru că, dacă ai fost, ai încălcat legea; 5. Să-ţi dai ordonanţă de urgenţă ca să nu fii obligat să spui dacă ai fost sau nu ai fost; 6. Să plagiezi; 7. Să desfiinţezi comisiile care îţi dau verdict de plagiat; 8. Să minţi, să nu investeşti nimic în infrastructură, să tolerezi făcându-te că nu vezi baronii şi penalii; 9. Să dai ordonanţa traseiştilor, un soi de derogare care-i iartă pe violatori dacă violează 45 de zile, că nu se pune; 10. Să pui la cale marţea neagră; 11. Sub înaltul tău patronaj, să permiţi ca firma apropiată de vicepremier (TelDrum) să devină beneficiar a zeci de milioane de euro de la bugetul de stat; 12. Sub înaltul tău patronaj, să permiţi ca firmele celui mai bun prieten, Sebastian Ghiţă, să ia alte zeci de milioane de la buget prin contracte; 13. Să pierzi alegerile, catastrofal, după ce ai arătat toleranţă zero pentru altă religie/ confesiune sau/ şi altă etnie; Integral pe Gandul
Adrian Patrusca. EVZ. Masacrul care le vine la toți mănușă!
„Profetul a fost răzbunat!”, au strigat cei doi teroriști de la Charlie Hebdo. Jihadiștii din toată lumea jubilează. ISIS s-a înghesuit și ea să revendice baia de sânge, deși frații Kouachi s-au recomandat de la Al-Qaida. Se lustruiesc kalașnicoaveale, se lipesc firele la bombe. Semnalul a fost dat: războiul se mută din pustiul Orientului pe străzile Europei. O Europă mult mai fragilă, mai vulnerabilă, decât America. Toți fanaticii oploșiți de ani de zile la țâța generoasă a Occidentului clocesc planuri criminale. Orice inițiativă, cât de mică, e binevenită. De acum, orice zvon alarmist, orice petardă care bubuie, însoțită de răcnetul „Allahu Akbar”, vor crea o panică uriașă. Vor fi mediatizate, sporind geometric panica inițială. Cu atât mai mult, dacă va curge sânge. Cu atât mai mult, dacă acțiunile vor fi coordonate. Înlănțuite. Un șir nesfârșit de breaking news-uri.„Islam” – cel mai folosit cuvânt în Occident. Însă nu doar jihadiștii au motive să-și mângâie bărbile de satisfacție. Masacrul de la Charlie Hebdo le vine multora ca o mănușă. Toate mișcările extremiste, islamofobe, xenofobe, naziste primesc apă la moară din gros. Bunăoară, mâine este zi de miting pentru PEGIDA. Dacă lunea trecută, înainte ca Franța să cadă în haos și întreaga Europă să fie amenințată, organizația germană islamofobă a scos în stradă 18.000 de oameni, câți se vor mobiliza acum? Și ce vor face ei? Se vor limita să scandeze lozinci și să fâlfâie pancarde vitriolante? Nu cumva se vor găsi printre ei capete înfierbântate care să treacă la acțiune? La Re-acțiune? Să ia la țintă moschei, școli, cartiere arăbești, care au împânzit Occidentul în ultimii ani? Ca o tornadă devastatoare, spirala violențelor începe să se învârtă huruind sinistru. Și mișcările politice eurosceptice au toate motivele să-și frece palmele: primesc procente întregi pe tavă. Nigel Farage începe să viseze cu ochii deschiși: mai sunt patru luni până la alegerile din Marea Britanie și partidul său UKIP, adept aprig al părăsirii Uniunii Europene, devine mare favorit. [..] Nu în ultimul rând, serviciile de informații vor trage multă spuză pe turta proprie.Fiecare escaladare a terorismului este un prilej pentru a cere noi măsuri de monitorizare și control. Noi legi care să le întărească atribuțiile și să le mărească puterea. Noi îngrădiri ale libertăților cetățenești. Integral pe EVZ
Cristian Campeanu. Romania Libera. Relativismul cultural care ucide
Nu va exista nici o luptă pentru apărarea civilizaţiei occidentale dacă nu respectăm ceea ce vrem să apărăm, dacă refuzăm sistematic să identificăm agresorul. Manifestările de solidaritate cu Franţa, precum şi mesajul „Je suis Charlie“ însuşit şi transmis de zeci de mii de oameni peste tot în Occident sunt emoţionante, dar sunt, în acelaşi timp, înşelătoare. Căci pentru fiecare voce de politician şi jurnalist care se ridică acum cu indignare sfântă în apărarea libertăţii de expresie, există tot atâtea exemple de cedări, laşităţi şi trădări ale acestei valori fundamentale a civilizaţiei occidentale şi a Occidentului în general. Aţi auzit manifestări ale acestor laşităţi şi în ultimele zile de la cei care au ales să sublinieze mai degrabă ceea ce ei cred că este o legătură, o relaţie, între masacrul din redacţia Charlie Hebdo şi caracterul „provocator“ la adresa sensibilităţilor musulmane al caricaturilor publicate de săptămânalul parizian şi nevoia de autocenzură a presei. Dar, dacă preţuieşti libertatea de expresie, această pretenţie se arată destul de repede a fi lipsită de sens. Libertatea de exprimare nu înseamnă nimic dacă nu apără dreptul de a fi insolent, provocator şi chiar de prost gust. Dacă vreţi un slogan, prostul gust nu este o crimă, crima este o crimă. Nu e nimic „liber“ în libertatea presei dacă publici numai materiale şi imagini conformiste, ceea ce este considerat „decent“ şi „acceptabil“ la un moment dat astfel încât să menajezi toate sensibilităţile, pentru că atunci devii inutil şi irelevant. Din acest punct de vedere, „reţinerea“ şi „autocenzura“ nu reprezintă altceva decât tot atâtea gesturi laşe de sinucidere morală prin care abandonezi valoarea supremă pe care se presupune că o aperi. Acest abandon moral care justifică barbaria asasinatului printr-o presupusă lipsă de inocenţă a victimei, acest relativism, nu este posibil decât dacă ai suspendat cu totul judecata morală şi ţi-ai pierdut reperele. Acest relativism moral este fundamentul pe care a crescut relativismul cultural, ideea că nu există civilizaţii care să fie superioare altora în vreun fel. Această idee a devenit, din păcate, dogma progresismului politic în societăţile occidentale şi unul din cele mai eficace mijloace de autoînfrângere civilizaţională. Ceea ce o face deosebit de atractivă în mediile progresiste este presupusa ei încărcătură rasistă. Pe scurt, dacă afirm că valorile occidentale ale libertăţii, democraţiei societăţii deschise şi drepturilor individuale sunt superioare oricărei alteia, atunci mă fac vinovat de „eurocentrism arogant“ şi sunt purtătorul unui rasism inerent. Integral pe Romania Libera
Ovidiu Nahoi. Adevarul. Să nu reglementezi!
După atentatul de la Paris, o idee începe tot mai mult să-şi îngroaşe glasul: anume că am avea nevoie de reglementări care să limiteze anumite liberăţi de exprimare. Asta, chipurile, ar face ca sentimentele religioase ale unora sau altora să nu mai fie atinse şi astfel am fi scutiţi de atentate. Evident, nici vorbă de aşa ceva. Terorismul – şi aici vorbim despre cel fundamentalist islamic – nu a apărut alaltăieri, ca reacţie la nişte caricaturi publicate în ziare de scandal. Caricaturile sunt doar un pretext. Lumea ar fi fost la fel de nesigură şi fără Charlie Hebdo. Fundamentalismul islamic loveşte oricum. Desenele din această publicaţie pot fi enervante pentru mulţi. Faptul că publicaţii de prestigiu din întreaga lume au decis să nu le reproducă înseamnă o alegere la fel de valabilă cu a le publica. Nu toţi trebuie să procedeze la fel. Nu trebuie să reglementăm un anume comportament. Dacă astăzi interzicem asemenea caricaturi pentru că lezează sentimentele unor credincioşi musulmani (şi aşa este), ce vom face mâine? Vom interzice reclamele ispititoare la bikini sau la alcool? Bine, şi atunci ce facem cu şunca? Civilizaţia noastră, europeană, permite luarea în discuţie a absolut orice, inclusiv existenţa lui Dumnezeu. Putem să criticăm orice, să ne punem întrebări, să fim sceptici şi, da, să râdem de orice. Această căutare permanentă şi febrilă a permis până la urmă Europei să progreseze şi să modeleze lumea după chipul său. Comunităţile musulmane îmbogăţesc Europa. O societate, cu cât este mai diversă cu atât este mai puternică. Iar dacă este aşa, de ce oameni care au ales Europa pentru o viaţă mai bună şi urmaşii lor, născuţi şi crescuţi aici, nu înţeleg să trăiască în şi cu această libertate care dă sens Europei? Integral pe Adevarul
Alexandru Georgescu. Adevarul. Să-l împuşcăm pe Mel Brooks pentru că l-a parodiat pe Iisus!
Astăzi am citit pe internet şi am auzit la TV, la radio sau aiurea mai multe opinii legate de atacul terorist de ieri de la redacţia publicaţiei „Charlie Hebdo” din Paris. Unele dintre ele cel puţin surprinzătoar. De exemplu, cineva explică faptul că de-a lungul timpului creştinii au făcut nenumărate crime în numele religiei lor, al iubirii şi al adevărului. Adevărat. Nu e cazul să ne cosmetizăm propria grădină. Dar nu poţi justifica o crimă prin alta. Cu atât mai mult cu cât nu au nici măcar legătură între ele. Argumentul „toată lumea fură, eu de ce să nu o fac?” nu este unul valabil. „Şi alţii oricum fură mai mult decât mine”; fiecare răspunde pentru faptele lui, nu pentru ale altora. Altcineva ne pune în vedere că libertatea de exprimare trebuie să aibă anumite limitări. Bunăoară, nu trebuie să se ia în râs simbolurile sacre, religioase, ale altora. Se poate comenta până unde poţi merge cu asta, dacă glumele erau bune sau doar jignitoare, care sunt limitele libertăţii de exprimare etc. De acord din nou. Dar una-i una şi alta-i alta. Nu asta este problema în discuţie. Vorbim despre nişte oameni care au intrat în redacţia unui ziar şi, cu mitralierele, au omorât doisprezece oameni şi au rănit alţi douăzeci. Unu: reprezintă nişte caricaturi un motiv suficient? Şi doi: reprezintă mitraliera o rezolvare? Nici măcar simţul proporţionalităţii nu pare satisfăcut. Sunt convins că ne putem gândi la alt tip de sancţiune […] Nu pot să nu observ că discuţiile şi argumentele alunecă pe o pistă falsă, aparent filosofică. Părem să nu observăm un lucru banal. Şi, aş spune, evident. Faptul că un astfel de omor nu este decât un omor oribil comis de nişte cretini. Şi că nu poate avea vreo justificare. Indiferent care ar fi aşa-zisul motiv. Integral pe Adevarul
***
In mod exceptional pentru o zi de duminica, semnalez o stire-interviu de azi pe Digi24 cu si despre directorul SRI si legea Big Brother, pentru a ilustra ceea ce spunea Adrian Patrusca in articolul citat mai sus: serviciile secrete trag cenusa pe turta legilor liberticide!
George Maior, șeful SRI: Trebuie să existe un echilibru între libertate şi securitate. Terorismul este actorul clandestin, de neocolit, al modernităţii tulburate. Aceasta este doar una dintre ideile enuntațe de șeful SRI, George Maior, în timpul unui interviu realizat de Emil Hurezenu în aprilie 2013 pentru emisiunea Digipedia. George Maior mai spune că „trebuie să existe un echilibru între libertate şi securitate”, dar că autoritățile trebuie să fie vigilente în fața amenințărilor teroriste, în condițiile în care potențialii atacatori au acces la noile tehnologii din numeroase domenii. Interviul a fost difuzat pentru prima dată la Digi World.
G.C. Maior: Când nu se întâmplă şi se iau măsuri preventive, un alt tip de dezbatere – de ce atât de mult, de ce asemenea legi mai restrictive din punct de vedere al libertăţii. Eu cred că există sau trebuie să existe un echilibru între libertate şi securitate. Lucrurile sunt complementare, sunt importante de a fi văzute împreună aceste două noţiuni şi să fim vigilenţi, pentru că, vedeţi, aşa cum atunci s-a produs o surpriză, surprizele viitorului pot fi şi mai dramatice.
E. Hurezeanu: Da, statul însuşi îşi fortifică musculatura marţială…
G.C. Maior: Statul îşi fortifică mecanismele. Da.
E. Hurezeanu: … şi îngrădeşte drepturile civice.
G.C. Maior: Poate şi se produc anumite exagerări, dar din bună intenţie…
E. Hurezeanu: Există pericolul derapajelor de la democraţie, cu reflexe dictatoriale.
G.C. Maior: Întotdeauna există, de fapt acestea sunt şi obiective urmărite de actul terorist.
***
Nasule, sa ne traiesti, cu “bunele tale intentii” cu care vrei sa ocolesti mandatul judecatoresc, Constitutia si jurisprudenta CEDO!
As fi curios sa vad cati “analisti” din presa scrisa si blogosfera remarca acest interviu si monstruzitatea anti-constitutionala din el la fel de repede pe cat au sarit pe MRU zilele trecute, preluand pe nemestecate ce spunea momeala Radu Zlati.
Alaltaieri a fost aruncata momeala, ieri a aparut pescuitorul cel mare la Digi24 sa ridice undita!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
😆
First !
Duminica placuta
Politicienii romani vor aproba fulger legile cerute de SRI . Daca un buget de stat vine dezbatut si aprobat in doar 3 zile , ce poti sa pretinzi ? Sint interesati exclusiv de afacerile personale.
– Chestia cu cartelele telefonice exista peste tot . Evidenta nominala in toata UE colegata cu lista (rezervate ambele) a tututor posesorilor de telefoane portabile . E absolut normal doar ca acum si la spartul tirgului au descoperit apa calda . Infractorii vor cumpara cartele prin tari extra UE .
Ca fapt divers , si “maretul” Berlusconii folosea cartele cumparate prin Kosovo , Albania, Romania ca sa nu poata fi ascultat de subalternii lui din servicii (ca era prim ministru). 🙂
In rest :
– A baga nasul in activitatea “virtuala” a unui cetatean fara un mandat judecatoresc e exact ce facea securitatea romana pe vremea RSR . Scrisori deschise , telefoane sub control , microfoane in casa exclusiv ” pe intemeiate motive” .
– Urmeaza dosarele fabricate la ordin .
– Arestul fara mandat si interogarea suspectului pina “marturiseste tot” . (ca nu degeaba au cerut sa poata aresta , ancheta cum vor muschii lor si cu ceva timp in urma)
Noi astia mai putini tineri am vazut , trait “glorioasele” vremuri de aur a securitatii national-socialiste cind era suficient sa injuri politicianul sau regimul si veneau “baietii” .
Nici o diferenta intre Iulian Vlad si subordonatii lui de atunci si Maior cu toata sandramaua lui de azi.
Ma astept sa fie numit direct prim ministru din functia de sef SRI .
Ca in Romania principile elementare a unui stat de drept sint doar un moft iar boborul o turma usor de manipulat .
Si cum avem precedentul faptei , se stie ca la romani prostia e motiv de perseverenta dar si mandrie . 🙁
Buna dimineata ,
am vazut ca apare un nou curent – ” maiorescian” – ar fi de ras daca nu e de plans .
Buna ziua,
in limbajul cam”colorat” de la comisarul , se emite o parere:
http://www.comisarul.ro/politic/pesedistii-in-frunte-cu-g-maior-sa-l-asume-pe-omar_332358.html
salve ! http://www.riseproject.ro/articol/oamenii-lui-hosni-mubarak-condamnati-pentru-spalare-de-bani-au-ridicat-un-mall-la-marginea-bucurestiului/
Voila!
Buna ziua 🙂
La interviul cu Maior, si eu am remarcat perfecta autocontrazicere la intrebarea cu pericolele derapajelor:
A spus ca intotdeauna exista pericolul, si scopul actului terorist este sa mentina acest pericol (al derapajelor).
Ca urmare, in opinia lui Maior, “Hai sa le facem” (derapajele). Banuiam eu ceva, dar gura pacatosului…
problema – reactie – solutie 😀
Complet off topic :
Gorbaciov despre relația Est-Vest : Lipsa (pierderea..) de incredere e catastrofica. Avertizeaza de un război în Europa (în legătura cu Ucraina…normal ) : Germania a căutat în WW2 să se impuna în Est …Ce lecție mai vrea acum ? America și NATO distrug securitatea europeana prin expansiunea lor…
Apara anexarea Crimeei dar critica autoritarismul lui puțin (dictatura ???) O mai indulceste pe final ..nu e normal ca Alexey Nawalny să fie în arest la domiciliu doar pt ca a deschis gura.
Cuvinte grele …dar mai bine tacea …nu e cazul …tocmai azi.
http://www.spiegel.de/politik/ausland/gorbatschow-warnt-vor-grossem-krieg-in-europa-a-1012201.html
Buna ziua
Kim Jong-un ne soit pas à la manif?
http://www.hotnews.ro/stiri-international-19073202-presa-franceza-lideri-prea-putin-atasati-libertatii-presei-prezenti-marsul-solidaritate-din-paris.htm
Pourquoi pas Bachar Al Assad?….
Ma uit si eu pe CNN, alternativ la nemti….sper si cred ca efectul va fi contrar a ceea ce se astepta din partea lor (ma refer la alde islamistii astia radicali …mai mult sau mai putin ). .
Buna,
am impresia ca Hollande incearca sa-si spele imaginea. Eu ma uit pe CNN si TV5, daca oamenii su iesit in strada ca asa au simtit restul pare fortat. Nu cred in spiritul de solidaritate/libertate reprezentat de Lavrov sau Orban, de ex,
Nu vreau sa fiu rautacios …Monsieur Hollande a lăsat scuteru’ pt un Kawasaki (actrița aia știe despre ce-i vorba) Sper sa nu cada prea curind de pe el. Cât despre Lavrov și pretinu’ Viktor…mai e și un alt Victor,,,,dincoace de Prut
Teme pt acasa pt KWI de la Monica…la intoarcere :
http://www.romanialibera.ro/politica/partide/macovei–unele-declaratii-ale-lui-iohannis-periculoase-363373
Mai ales că Macovei și-a lansat, în fine, asociația:
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-19073196-monica-macovei-lansat-asociatia-m10-principalele-proiecte-introducerea-votului-prin-corespondenta-ghiseul-unic.htm
Bună ziua!
Alți descreierați, ieri noapte, la Hamburg:
http://www.hotnews.ro/stiri-international-19071796-germania-atac-asupra-unui-ziar-care-publicat-caricaturi-mahomed-din-revista-charlie-hebdo.htm
Aici, alertă cu bombă:
http://www.hotnews.ro/stiri-international-19073947-sediul-ziarului-belgian-soir-evacuat-urma-unei-alerte-bomba.htm
Iar în legătură cu Schengenul, se pare că nici nu apucăm să intrăm, că alții vor să iasă:
http://www.hotnews.ro/stiri-international-19072490-spania-vrea-introducerea-controale-vamale-interiorul-frontierelor-schengen.htm
Hahaha…asta-i buna!!!
S-or fi mutat bascii cu totu’ in Franta …..si vor sa-i opreasca la granita..
Buna seara.
Bună seara!
Basci sunt și în Franța, în zona de la sud de Bordeaux, dar (cel puțin oficial) cei de acolo par a fi asimilați la cultura franceză… Oricum, în contextul actual, Spania este între „ciocan” (Franța, cu problemele legate de radicalii musulmani de acolo) și „nicovală” (are, la ea acasă, un numeros grup de imigranți arabi – în primul rând, marocani). Având în vedere faptul că mai sunt și separatiștii proprii (basci, catalani…), nu pare a fi deloc scutită de probleme…
Salut
Si ministrul de interne francez a cerut o revizuire a tratatului Schengen .
Ca fapt divers
1- Nimeni nu zice ca cei 3 ucisi erau cetateni francezi si ca atare au putut calatorii unde au vrut .Inclusiv in Yemen unde au fost antrenati si in Siria unde au luptat contra dictatorului .
2- Toti uita ca maretele forte “revolutionare” anti sirianul Assad si anti libicul Ghedaffi au fost create , sustinute , inarmate de servicile secrete occidentale .
In primis cele din Franta si Anglia . Unde absolut intimplator 🙂 se gasesc si cele mai numeroare comunitati musulmane dar si cei mai fanatici imani care provaduesc jihadul .
Tolerati de autoritati ca altfel cine dracu mergea in Siria si Libia sa lupte impotriva dictatorilor si pentru “libertate” conform decizilor politice ?
3- Acelasi “succes” ca in Afganistan unde CIA a creat opozitia armata prin intermediul servicilor din Arabia Saudita si Pakistan . Acestea bucuroase sa scape de opozantii interni prin trimitera lor peste hotare in numele jihadului (razboiul sfant) impotriva sovieticilor .
Cit de mareata a fost acesta strategie planetara , se stie .
– Sauditul Osama Bin Laden ajuns mare sef si teroristul nr.1 pe planeta . Pakistanul il tinea ascuns ca sa nu piarda miliardele de dolari anual prin ajutoare americane .
– Al -Qaeda si ISIS (califatul islamic) au devenit amenintari planetare .
– Pentru a rasturna regimul talebanilor analfabeti a fost nevoie de o implicare masiva a trupelor USA cu aleatii ei .
Dupa 13 ani rezultatele sint catastrofale
Nici o autocritica , nici un efort de a recunoaste greselile strategice de politica .
Cind incalzesti sarpele la piept , il hranesti , mangai , il inveti sa muste mortal , te mai miri ca te musca ?
Evident e vina altora , a lipsei de control asupra internetului , lipsa de controale la granite. 🙁
Pe de alta parte al nostru “kleine Klaus” a avut ocazia sa dea ochii cu “aia mari”
Am scris astazi o analiza despre situatia islamului din Europa. O puteti gasi pe giorno.ro.
Buna seara !
http://inliniedreapta.net/radu-banciu-amenintat-cu-proces-de-extremisti-islamul-azi-organizatie-cercetata-pentru-sprijinirea-terorismului/
Lasind la o parte suma care mie mi se pare absolut astronomica (2-2,5 milioane euro pt o mita..inseamna cel putin 25 ani de munca in Vest ….un venit brut acceptabil aici e 60-70.000 euro/an )
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-19074283-alina-gorghiu-dat-termen-lui-tudor-chiuariu-isi-dea-demisia-din-pnl-pana-23-ianuarie.htm
De ce nu-l dau ei afara din partid si asteapta demisia? Nu le da voie statutul? Daca e condamnat (chiar cu suspendare) nu mai are ce cauta nici in partid, nici in parlament, nici in comisia juridica.
Cred că i-au dat termen până pe 23 ianuarie, că până atunci ăi va parveni lui Chiuariu decizia de excludere din partid cu poștalionul, ca acum două secole! Că… asta este „viteza” de reacție în „marele” PNL.
mac gregor 6:28 pm
Cineva , zilele trecute facea referire banuiesc la cele ce urmează (domnia lui nu a găsit textul atunci , nici eu …l-am găsit acum …caci mi-a rămas pe creieri):
Premierul Australiei, Kevin Rudd, le-a dat un ultimatum islamistilor care traiesc in aceasta tara. El le-a transmis musulmanilor din Australia, care doresc sa traiasca dupa legile islamice, sa paraseasca tara daca nu vor sa se adapteze culturii australiene. Discursul premierului Kevin Rudd revine in actualitate dupa decapitarea jurnalistului american James Foley si dupa ce societatea civila australiana s-a aratat ingrijorata de radicalismul minoritarilor musulmani.
“IMIGRANTII SI NU AUSTRALIENII TREBUIE SA SE ADAPTEZE. Asta e, va convine sau nu. Sunt satul de ingrijorarea acestei natiuni in privinta ofensarii unor indivizi sau a culturii acestora. De la atacul terorist din Bali incoace suntem martorii unui val de patriotism venit din partea majoritatii australienilor.
Aceasta cultura s-a creat in peste doua secole de zbateri, incercari si victorii a milioane de barbati si femei in cautarea libertatii.
Vorbim mai cu seama ENGLEZA, nu spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza, sau orice alta limba. In consecinta, daca doriti sa fiti parte a acestei societati, invatati limba!
Majoritatea australienilor cred in Dumnezeu. Asta nu e vreo aripa crestina de dreapta sau o presiune politica, ci un fapt, intrucat barbati si femei de credinta crestina, pe principii crestine, au fondat aceasta natiune, ceea ce este clar documentat. E cu siguranta adecvat a se afisa asta pe peretii scolilor noastre. Daca Dumnezeu este o ofensa pentru voi, va sugerez sa considerati o alta parte a lumii ca fiind casa voastra, intrucat Dumnezeu este parte a culturii noastre.
Vom accepta credintele voastre fara a va intreba de ce. Tot ce va cerem este sa o acceptati pe a noastra si sa traiti cu noi in ar moni e si bucurie pasnica.
Aceasta este PATRIA NOASTRA, PAMANTUL NOSTRU si STILUL NOSTRU DE VIATA si va vom permite orice oportunitate pentru a va bucura de toate acestea. Dar imediat ce incetati a va mai plange, vaita si ingrozi de Steagul nostru, de Onoarea noastra, de crezul nostru Crestin, de Stilul nostru de Viata, va recomand cu caldura sa profitati de o alta mare liberatate australiana, LIBERATATEA DE A PLECA.
Daca nu sunteti fericiti aici, atunci PLECATI. Nu v-am obligat noi sa veniti aici. Voi ati solicitat sa fiti aici. Asadar, acceptati tara pe care VOI ati dorit-o”, le-a transmis islamistilor in 2010 premierul Kevin Rudd.
Asta da atitudine! Trebuie luată atitudine, civilizat, dar ferm!
În plus, Australia are o experiență, mai veche, legată de potențiala mega-imigrație chineză, căreia i-au pus până acum „botniță” prin condiția ca fiecare chinez care vine în țara-continent de la antipozi să aibă o sumă consistentă de bani… Cum nu prea sunt asemenea chinezi, până acum au scăpat…
deci da, asa trebuia procedat.
Din pacate in Europa socialistii au ratat momentul, si trebuie luate dupa mine direct masura expulzarii celor care vor sharia, sa si-o faca unde vor ei.
In cazul celor care au cetatenia, sa ii trimita in ce stat vrea sa ii ia. Preferabil unul gen Iran, condus de shiiti, unde ereticilor suniti li se da dreptul sa taca din gura.
Ca si-asa nu le trebuie lor libertate de exprimare.
Imagini care fac/vor face înconjurul lumii:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19074313-foto-imagini-impresionante-din-paris-londra-berlin-viena-bruxelles-ankara-jesuischarlie.htm
N-am vazut nimic despre Romania…..nici o manifestare..nimic…nimic…da’ ne asteapta islamistu la colt.
Mai in gluma mai in serios , nu avem decit un Charlie pe nume Klaus . Cretina aia de la PC avea dreptate….asta e..
Cei de la Bild dau o „prognoză meteo-politică” sumbră pentru Europa
http://hotnews.md/articles/view.hot?id=29139
Va „ploua” cu atentate!…
Doamne, ferește!
live : https://www.youtube.com/watch?v=BFwedk4dBCc
@mac gregor 7:13 pm
Nu o sa plece nimeni ….unde altundeva poti iesi cu un kalashnikov pe strada si sa iei citeva luni la mititica ( pt linistirea interioara!!??) asta presupunind ca doar le arati pisica , akm-ul in speta, si atit…Ca sa nu mai vorbesc de libertatea de expresie ( papagalu’…si ma refer aici si la clasa politica)
Numai in Europa….Pe undeva e bunul cel mai de preț dar și calcaiul lui Ahile.
Citit mai sus ce am scris la 7:09 pm
DP, exista oameni platiti cu zeci de mii de euro sa inventeze strategii care sa asigure securitatea Europei. Pe noi nu ne plateste nimeni cu nimic.
Sa isi faca treaba.
nu numai strategii dar si pericole….
Noi trebuie doar sa platim impozitu’ (cum spunea si ostaticu’ )..
Da…asa e
Semne că anumite comunități acceptă umorul, nu omorul:
http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-19074704-franta-revista-catolica-site-evreiesc-publicat-caricaturi-din-charlie-hebdo.htm
Vreo publicație islamică ar face asta?
as vrea sa vad reactiile comunitatilor din Ro daca un ziar sau o revista ar publica . 😉
Americanii nu sunt convinși că în spatele atentatorilor ar sta grupări fundamentaliste islamice:
http://www.hotnews.ro/stiri-international-19074738-secretarul-american-justitiei-nu-exista-informatii-credibile-qaida-sau-statul-islamic-sunt-originea-atacurilor-din-paris.htm
Adică, au acționat așa, de capul lor?
Video necenzurat cu asaltul trupelor speciale . Inclusiv momentele impuscarii teroristului .
https://www.youtube.com/watch?v=uQfzltS4W1s
ala a capatat in fond ce a dorit ….
2 observatii …ca fapt divers.
Panourile alea publicitare din stinga (Citroen C3, Danone Activia, Rosny2??) au mers tot timpul.
Toate cele 4 victime au fost evrei Yohan Cohen (22), Philippe Braham (40), François-Michel Saada (60) und Yoav Hattab (21).
Se explica prezenta lui Netanyahu
Panourile alea publicitare din DREAPTA…dupa min 1.14
Ca sa revenim la topic ,
Alexandru Georgescu. Adevarul. Să-l împuşcăm pe Mel Brooks pentru că l-a parodiat pe Iisus!…..
Caricaturi cu îngeri și Dumnezeu ….am tot văzut.
Filme , de tot soiul…(incepind cu Antichrist…o porcarie in opinia mea…). Pt teatru , îmi vine în minte Monologul V-ului . cine vrea se uita cine nu …nu. N-a murit nimeni însă pt toate astea., si nici eu sau cei cunoscuti mie nu avem pornirea asta..sa-i reducem la tacere.
Nu-mi pot închipui însă așa ceva (relativizind) în Riad, Teheran…sau aiurea în lumea islamica (când zic asta ma refer inclusiv la vecinii de la etaju 2 din blocu de vis-a-vis care sunt musulmani cu tot ceea ce înseamnă asta, ele cu fete acoperite etc).
Kevin Rudd are cumva dreptate : “My way or Highway” . Or “cu caldura sa profitati de o alta mare libertate ,LIBERTATEA DE A PLECA.” Insa dpdv politic , ala corectu’, e cam dificil de implementat. “Implementarea” asta ramane in sarcina UE.
salut . nici peste 50 ani n ai sa vezi asa ceva in lumea islamica ( Riad , Teheran etc ) .
dar nu ai sa vezi nici in Romania vreo revista care sa faca asemenea caricaturi si sa ramana ..ne-amendata :)))
buna seara
deja tragedia din franta a ajuns in derizoriu
o problema a frantei se transfera intregii europe
franta este cea care trebuie sa rezolve problema asimilarii musulmanilor!!!!
da;franta este parte a EU insa tot franta este tara care impiedica libera circulatie in EU
e ridicol sa mergi in franta sa spui “je suis charlie” si maine sa sui in avion cateva sute de tigani romani/bulgari
place sau nu place atentatul era previzibil/ca a fost charlie hebdo cu atat mai rau
nu poti sa accepti ceea ce a fost in suburbii si sa-ti inchipui ca ramane acolo
azi,totul e ok,e ca in comunism=”toti infiereaza cu manie patriotica atentatul”
dar
elevii din scoli il aproba
in 2003 franta nu a mers in irak ca “nu era corect”
in 2012 a mers in mali si a condus destabilizarea siriei si libiei pentru “valorile umane”
acum trebuie sa-si apere valorile acasa/e in stare singura????
eu unul nu cred
Presa italiana
USA a informat oficial Italia ca urmatorul obiectiv pe lista fundamentalistilor e Vaticanul .
La Roma tensiunea devine maxima .
M-as fi asteptat la Londra, Berlin, etc…..apoi Vatican. Moscova ultima pe lista
off top dar tot e vorba despre civilizatii : http://adevaruldespredaci.ro/surorile-tablitelor-de-la-tartaria-descoperite-la-vadu-rau-2/
Buna seara prieteni. Marele mars de azi de la Paris, imi pare rau sa o spun, cred ca a fost frectie la un picior de lemn. Sa inceapa intai francezii sa isi impuna autoritatea asupra acelor zone aflate cu totul sub controlul extremistilor islamici, acele mici califate de la periferia Parisului, si pe urma mai discutam.
Vom trai si vom vedea…. 😉
buna seara , o sa isi impuna autoritatea cand o sa si impuna autoritatea si guvernul Ro in harghita sau covasna !
ziggy, salut, hai sa nu comparam ce se intamola in Har-Cov cu situatia din Paris si multe alte orase europene.
nu compar ce se intampla ci doar modul de impunere a autoritatii .
Seara buna tuturor!
Politeia Rocks! 🙂
Inainte de toate, sa mai reduc nitel (si chiar imi pare rau) din entuziasmul celor care chiar cred ca vreun PM al Australiei ar fi facut, vreodata, afirmatiile aduse azi in discutie (“adapt or leave”, asa sunt cunoscute). Toata povestea nu e decat un fel de legenda urbana, care circula intruna de vreo zece ani si e diseminata pe modelul secolului in care traim; constat ca ea revine periodic, schimbandu-si… autorul 🙂 . Inca o data, imi pare rau ca fac asa ceva, mai ales ca, in cele din urma, aceasta declaratie poate ca ar trebui facuta 😀 . Puteti incepe de aici:
hoax-slayer.com/howard-muslim-speech.shtml)
sau
urbanlegends.about.com/od/government/a/Australian-Prime-Minister-Muslim-Immigrants.htm
sau puteti cauta pe Net : australian pm adapt or leave etc samd.
Daca va incalzeste cu ceva, si eu mi-am luat-o 🙂 , dar acum vreo opt-zece ani…
PS – Daca n-adorm, poate reusesc sa scriu ceva si despre legile cu pripeiurile, calculatoarele etc. Ideea principala (scriu acum, ca cine stie cum e cu Mos Ene asta 🙂 ) e asa: sa se adopte legile, dar cu garantiile cerute de CCR, PLUS prevederi clare, explicite, ca, in caz de abuz dovedit, pentru lucratorii in “structuri” pedepsele prevazute in Coduri sa se tripleze.
PPS – Hollande: “Paris est aujourd’hui la capitale du monde”… Pe vremuri, aveam un coleg care era plin de admiratie vis-a-vis de diversi tipi (pe unii ii si cunoscuse), pe motiv ca ii “dadea” la ziar. Nu conta ca ii “dadea” la decese. Cam asa si cu Hollande…
FINIS – Era sa uit: domnule Maior, DEPUNEREA mandatului, domnule, ca doar ati facut promisiunea public; si fara sa v-o ceara cineva! Iar daca ati ajuns la o intelegere cu Santa Klaus, anuntati tot public. Va lasati fanii 😀 sa astepte ca fraieriii, ce naiba?
Doxa, salut. Intr-adevar, Hollande este “dead man walking”.
Salutare, Clemy! 🙂
Nu stiu cum naiba se face ca toate treburile astea din ultima vreme (Ucraina, diverse atentate, crize economice samd) au prins Europa (dar si America, n’est-ce pas 🙂 ?), asa, mai cu pantalonii in vine… Cu niste politicieni care parca-s luati (cam toti) de la SH si pusi in vitrina de lux, adica.
PS: mi-aduc aminte ca am discutat asta si cu Theophyle, prin iarna-primavara si, in final, nu ni se parea chiar o… intamplare. In fine…
Este rezultatul a 25 de ani de politicieni imbecili si care si-au facut un cez de capatai din multiculturalism si corectitudine politica. La adapostul acestor politici care s-au hranit cu laptele “Sfarsitului istoriei” si cu ideea multicooperarii care sterge granitele si barierele dintre natiuni, a crescut cancerul asta care a cuprins Europa.Si in loc sa se puna degetul pe rana se discuta ad nausseum despre cum sa integram comunitatile care se simt izolate. O prostie. Comunitatile de care vorbim s-au izolat singure din proprie initiativa si au tras o linie de demarcatie intre ei si restul lumii iar clasa politica europeana a fost mai mult decat fericita sa le permita izolarea si sa lase ca aceasta sa se intida nestingherita in numele multicularismului.
Yeap! Si bine ca isi mai aduce cineva aminte si de “Sfarsitul istoriei” si de rolul ei, al cartii! Ce-or mai face ei, acum, martorii 🙂 lui Fukuyama? Intreb pentru ca, la un moment dat, nu mai aveam loc de ei nici sa mai intreb ceva, daramite sa mai si exprim vreo opinie. Iar mai nou vad ca nu mai zice niciunul nimca. Ma rog, s-ar putea sa exagerez, dar sigur erau toptan si parca nu mai sunt deloc 🙂 . Stiu, unii s-au facut politicieni si/sau universitari care sa-i invete crezul “ultimului om” pe tineri. Dar ceilalti? Stiu, ii voteaza pe politicienii proveniti dintre ei. Asa. Dar grosul? Stiu, fie au alte treburi (specifice varstelor atinse), fie s-au re-orientat. Totusi, desi pare ca stiu si raspunsuri, nu numai intrebari 🙂 , eu tot (ma) mai chestionez, cand si cand (de exemplu acum): ce-or mai facei discipolii lui Fukuyama; ma refer la oamenii de rand, de pe strada…
Fukuyama este bine mersi si penduleaza intre Standford si John Hopkins iar discipolii lui continua sa impuie capul studentilor americani cu aceleasi prostii pe care “maestrul” le-a debitat acum 25 de ani. Si marea tragedie este ca acesti tineri impresionabili sunt indoctrinati si devin elita politica americana si biroctia care conduce State department de pilda.
Sa fie sanatos Fukuyama, dar cred ca ar fi cazul sa ne cam lase-n pace sau sa se mai uite si el nitel primprejur, acum, dupa 25 de ani. Poate face o re-evaluare. Nu ca ar conta prea mult, insa 🙂 … Cand i-o veni vremea, o sa-l asez, daca “merita”, acolo unde ii e locul (deocamdata), in opinia mea, adica fix langa unul dintre cei mai mari si mai inconstienti potlogari ai istoriei gandirii, din toate timpurile: langa Rousseau. Si trebuie sa marturisesc: am o deosebita… boala (din multe motive, nu detaliez acum) pe Rousseau. (Si) la el ma si gandeam, cu “drag” zilele astea, odata cu povestea asta din Franta. Iar Franta, desi nu stiu cum vi se pare voua, se afla, zic eu, intr-o situatie fara iesire, practic: este propria-i prizoniera, ca sa zic asa. Iar recalibrarile (politice, economice, sociale etc), daca vor avea loc, vor fi niste chestiuni de durata; bine, daca vor vrea francezii ceva care sa dureze. Daca nu…
Seara buna!
Mda, Rousseau – cel ce scrie Emile, cu impact in domeniul pedagogic, dar toti cei 5 copii pe care-i are cu Thérèse Levasseur sunt dati la orfelinat, adica pedagogie paterna in familie – ioc!
Franta- posibil ca una dintre consecintele acestor evenimente sa fie agrearea introducerii „educatiei religioase/studiilor religioase” in scoala.
Da, SI acel Rousseau. Dar ACELA e… cel mai putin blamabil, zic eu; dar nu de tot 🙂 . Nu o sa-l “disec” acum, insa.
Salutare! 🙂
http://cursdeguvernare.ro/reuniunea-ministrilor-de-interne-de-la-paris-se-cere-registrul-pasagerilor-si-cenzurarea-continutului-suspect-pe-internet-sua-isi-invita-aliatii-la-un-summit-al-securitatii-globale-care-este-stadiul.html
SUA tocmai a reusit sa faca o mare gafa azi cand la Paris nu a fost prezent nici un oficial de rang inalt ci a fost reprezentata de ambasador. Rusinos.
🙂 Test For Echo 🙂
https://www.youtube.com/watch?v=deUirMqTV6A
(nu’sh ce are la mine, ca iar e cu database, connection reset & atele samd)
Aha, merge! 🙂
Ma retrag la odihna. Sa vad daca ma lamuresc, pana sa adorm: DESPRE/PENTRU CE a fost manifestatia/adunarea aia mare de la Paris, de azi? Ca AFP are o varianta; oficiala, cum s-ar zice: “Marche républicaine: à Paris, rassemblement sans précédent”.
https://www.youtube.com/watch?v=fP9tzBK2-tI
Unii dintre cei care au fost acolo poate ca afla, astfel, la ce au participat (in versiunea AFP, fireste).
Ma rog, oi mai vedea eu…
Noapte buna, Doamnelor si Domnilor!
Noapte buna! 🙂
neata! 🙂
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-12-ianuarie-baronii-psd-sangereaza-dar-se-pregateste-o-ofensiva/34591/