Ziarul de Duminică – 11 august 2013
11/08/2013 | Autor theophyle Categorii: Ziarul de Duminica |
Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamani in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.
Revista 22. Taxa pe nevastă vs. taxa pe imbecilitate şi minciună. Andreea Pora
Băieţii de la guvern n-au evoluat prea mult de vara trecută, nereuşind să depăşească faza minciunilor grosolane. Prin comparaţie cu dezmăţul de vara trecută, e bine. E linişte. E pace şi stabilitate politică. Naţiunea poate dormi liniştită la soare, guvernanţii veghează. Bine, prost, dar veghează. Scrisoarea către FMI va fi făcută publică de abia la toamnă, tătucul Ponta nu vrea să strice de-a binelea somnul naţiunii, lăsându-i timp să rumege veştile proaste picurate strategic în presă. Taxa pe nevastă, de exemplu. O fi, n-o fi? Nimeni nu poate spune cu precizie, Ministerul Finanţelor o lasă în ceaţă, cică era o idee mai veche. De fapt, mai toate ideile guvernului sunt vechi, diferenţa o face minciuna şi plusul de aberaţie. E clar că Ponta trebuie să stoarcă bani din piatră seacă, evaziunea fiscală, aia pentru care era demonizat Boc, a ajuns acum la cifra record de 20 de miliarde de euro, ceea ce ne plasează pe un binemeritat loc unu în Europa, şomajul s-a dus la 7,5%, în ciuda tsunamiului de locuri de muncă promise, investiţiile sunt cu o treime sub nivelul celor din 2012, iar privatizările un dezastru. Pe aşa arşiţă bugetară, setea de bani pentru a putea plăti salariile, pensiile şi furăciunile clientelei politice e mare de tot. Aşa se face că scrisoarea către FMI ar conţine, la bursa zvonurilor, nenoriciri fiscale mai mari decât taxa pe nevastă şi odraslă casnice sau mărirea impozitului pe proprietate şi chirie, lovitura de măciucă urmând să fie dată de impozitarea contractelor de colaborare cu 16% în loc de 10%. Pe lângă toate astea, se reduce TVA la pâine – deşi chiar guvernanţii în înţelepciunea lor recunosc că n-au idee dacă măsura va reduce preţul la pâine sau la evaziune – şi se pune forfetarul acolo unde te aştepţi mai puţin. Nicio mirare, până la urmă politica stângistă şi etatistă a USL era previzibilă. Integral in Revista 22.
Dilema Veche. Jurnal de vacanţă. Andrei Pleşu
Nu mă pot abţine! Sînt în vacanţă, dar continui să mă uit, fie şi frugal, la televizor şi să răsfoiesc ziarele. De cîteva zile, ştirea cea mai intens mediatizată, cea mai „breaking“, pe toate canalele, este modificarea dramatică a siluetei lui Gigi Becali. Se pare că omul s-a îngrăşat vreo şase kilograme! Oare de ce? Jurnaliştii noştri au anchetat profesionist situaţiunea şi au aflat: dl Becali primeşte de-acasă pachete cu mîncare conţinînd mai ales brînză de oaie. Sînt invitaţi să analizeze problema cîţiva specialişti (nutriţionişti, medici, producători de lactate etc). E limpede. Dl Becali mănîncă prea multă brînză de oaie. Cu roşii. Or, brînza de oaie îngraşă. Înghiţi nouă grame şi te alegi cu nouăzeci de calorii. Unde mai pui că, fiind în arest, dl Becali se mişcă mult mai puţin decît o făcea în stare de libertate. Fapt e că Domnia Sa e în pericol. Specialiştii ne explică în ce măsură colesterolul poate cauza grave defecţiuni organice: hipertensiune, scleroză, atac cerebral, infarct, diabet şi cîte şi mai cîte nenorociri de aceeaşi anvergură. După ce o echipă de călugări athoniţi au venit la Bucureşti ca să se roage pentru binefăcătorul lor, ar trebui, poate, ca şi Parchetul, Parlamentul, societatea civilă şi Bruxelles-ul să declanşeze o acţiune competentă pentru oblojirea sănătăţii lui. Să-l rugăm cu toţii să mănînce mai puţin, să-i alcătuim un regim igienic, să-i procurăm oaie „light“. Integral in Dilema Veche.
Deutsche Welle. Omul, doar un algoritm? Rodica Binder
Cazul Snowden a avut mai multe efecte colaterale. Între acestea, conştientizarea pericolelor la care se expun utilizatorii care încredinţează prea multe date personale internetului.
Statisticianul Andrew Pole elaborează algoritmi de analiză a clientelei concernului Target, specializat în comerţul cu amănuntul. Departamentul de marketing l-a provocat pe specialist, punîndu-i următoarea întrebare: este posibil să se identifice, via internet, dacă o clientă este sau nu gravidă, chiar dacă ea nu doreşte ca acest lucru să se afle?
Pole a analizat preferinţele comerciale şi obiceiurile unui contingent de cliente şi, din datele obţinute, a elaborat un algoritm. prin care publicitatea pentru scutece, alimente pentru bebeluşi, etc putea fi adresată clientelei feminine, mamelor în special.
La scurtă vreme după această operaţiune, la una din filialele firmei se prezintă tatăl unei adolescente, scandalizat că fiica sa este asaltată de publicitatea destinată viitoarelor mămici. Şefa filialei s-a scuzat, stupefiată. Cîteva zile mai tîrziu, acelaşi tată se prezintă din nou, cerîndu-şi el de astă dată scuze. Fiica sa era realmente însărcinată, ceea ce algoritmul a identificat mai înainte ca familia să fie înştiinţată.
Episodul este relatat de Eduard Kaeser, într-un eseu publicat recent în NEUE ZÜRCHER ZEITUNG, în paginile de foileton. Autorul dezvăluie cîteva din capcanele pe care internetul le întinde utilizatorilor.
Metadatele slujesc nu doar serviciilor secrete, ci constituie fundamentul unei monitorizări tot mai extinse a eului public şi intim al utilizatorului. Integral la Deutsche Welle.
Adevarul. Un american la Kremlin. Marius Văcărelu
De curând, o anecdotă a izbucnit pe diferitele site-uri de socializare, potrivit căreia preşedintele Barack Obama urma să se întâlnească cu cel mai puternic om de pe planetă – Jay Leno! Cu toţii ne-am temut de această întâlnire, nu-i este uşor unui preşedinte al SUA să facă faţă inteligenţei vii a lui Leno, dar se pare că acesta a dorit să-l menajeze pe locatarul de la Pensylvannia Avenue nr. 1600. În acelaşi timp, nicio grupare teroristă nu s-a preocupat să intervină în desfăşurătorul emisiunii, iar cele câteva staruri ale politicii mondiale care doresc să ajungă măcar o dată în viaţa lor la Tonight show au luat lecţii – cum să facă să ajungă mai repede acolo şi mai ales cum să anunţe urbi et orbi ce planuri mai au … pentru posturile de ştiri. Printre cele anunţate de preşedintele SUA, o anumită veste a creat senzaţie: chiar dacă va participa la summitul G20 din această toamnă de la Sankt-Petersburg, nu va merge să îl întâlnească într-o vizită oficială la Kremlin pe preşedintele rus Vladimir Putin, ceea ce a determinat rapid oficialităţile ruse să îşi dezvăluie dezamăgirea în această privinţă. Trebuie să recunoaştem că acest anunţ nu a fost anticipat de prea multă lume, iar faptul că a fost făcut de preşedintele SUA într-o întâlnire de televiziune cu cel mai puternic om al planetei a subliniat mult mai puternic ceea ce americanii spun de multe decenii tuturor, nu doar celor ce vor să îi asculte. În primul rând, SUA au realizat prin această emisiune o operaţiune de politică externă la nivel major, iar regulile în această materie precizează că nu se realizează oricum şi cu oricine. Integral in Adevarul.
Gandul. Economia acatistului. Lelia Munteanu
”Mătănii” – ăsta-i cuvântul pe care-l căutaţi. Vă explic mai încolo de ce.
Economia românească, de tip Gherghina, îşi are ţinta, în continuare, în ea însăşi: să se pupe cifrele. Dacă nu intră bani la Buget (şi nu intră), guvernanţii meremetisesc bilanţul cu taxe noi.
Aţi văzut cum începe Scrisoarea de intenţie cu FMI (aia care anunţă încă un ţunami fiscal)? Ca imnul cercetaşilor: ”Creşterea economică a căpătat avânt la începutul anului 2013, înregistrându-se o creştere a PIB-ului real de 0,6%” . Uau!
Creşterea economică prognozată pentru anul în curs (câte cuvinte ştiu! chiţăi macroeconomic mai bine ca ministrul Finanţelor)… Reiau. Creşterea economică pentru anul în curs se bazează pe acatistele din Protocolul cu Patriarhia: dă, Doamne, să plouă.
Jucătorul de la Cireşica îi cere guvernului Ponta… viziune. (Poate fisiune; n-am auzit bine, era muzica dată la maximum). Viziune! Păi, nu şi-au permis asta multele guverne Boc, de ce-ar reuşi taman Executivul USL, pentru care economia e tot propagandă. Vrăjeală ieftină între două tururi de scrutin, caterincă doctă, bună de îmbrobodit creditorii internaţionali. Integral in gandul
EVZ. Frații Grimm nu sunt corecți politic. Albă ca Zăpada și Scufița Roșie terorizează copiii. Mark Twain trebuie cenzurat! Adrian Pătruşcă
Basmele Fraților Grimm propovăduiesc sexul și violența, conțin scene cu crime, mutilări, infanticid, incest, ba chiar și canibalism. Pe scurt: sunt total incorecte politic și nocive pentru copii!
Aceasta este concluzia unui studiu recent al Mariei Tatar, profesor de folclor și mitologie germanice la Harvard și prezentat pe larg de BBC.
Prea obișnuiți cu poveștile Fraților Grimm, cunoscute în toată lumea prin mii de ediții și ecranizări, noi, oamenii de azi, nu mai percepem pericolul care se ascunde sub niște haine atât de familiare. Avem nevoie, iată, de un studiu științific pentru a ni se deschide ochii împăienjeniți de prejudecăți și a ni se reactiva vigilența. Căci creația Fraților Grimm este departe de limitele acceptabilității, avertizează Tatar. Dacă ar fi un joc video, ar fi interzis, e categorică profesoara americană.
Grimm – masacru cu perversiuni!
Să vedem câteva mostre de reproșuri „științifice”! „Aceste basme sunt pline de sex și violență. În Albă ca Zăpada, mama vitregă cere să i se aducă plămânii și ficatul fetiței. Aceasta are doar șapte ani și a fost dusă în pădure de către vânător. E groaznic de-a dreptul!”, se indignează Tatar. „Iar apoi maștera e pusă să danseze în niște conduri de fier încinși în foc. Și, în Cenușăreasa, vedem cum surorilor vitrege li se taie călcâiele și degetele de la picioare.”
„Nici nu mai pot ține socoteala versiunilor făcute după Albă ca Zăpada”, constată profesoara. „Și nu e vorba doar de Disney. Sunt producători care face versiuni pentru adulți ale basmelor, exacerbând sexualitatea perversă a unora dintre aceste povești”, se gâtuie de indignare universitara.
Pervers, incredibil de pervers, cred eu, e modul în care Tatar îi acuză pe Frații Grimm, răposați de multișor, pentru că niște minți bolnave de azi le-au transformat poveștile minunate în filme porno. Sugerând astfel că basmele generează pornografie și trebuie interzise și una și celelalte. Integral in EVZ
Contributors. Cazul Pacepa, doar o dezbatere istoriografică? Armand Gosu
Larry Watts nu este un simplu istoric interesat de România. D-l Watts este o persoană cu multe contacte în zona serviciilor secrete din România. Este un apropiat al generalului Ioan Talpeș, nașul de cununie al istoricului de peste Ocean, căsătorit cu o româncă. A fost chiar consilier la Cotroceni pe vremea lui Ion Iliescu. Larry Watts a fost nașul altui istoric, Kurt Treptow, condamnat la un moment dat pentru pedofilie, care gravita și el în jurul serviciilor de la București. Potrivit presei, Larry Watts ar fi fost implicat în afacerea Matser, oficial NATO arestat, la cererea autorităților olandeze, în februarie 2003 pentru fraudă, conspirație criminală și spălare de bani în favoarea firmei Tender S.A. D-l Matser a fost consilier al secretarului general NATO George Robertson, pentru Europa de Est. Larry Watts a fost „specialist“ și în reformarea serviciilor secrete, în perioada 2001-2004, fiind apropiat de Radu Timofte.
Promovarea agresivă, lansările cu fast ale ultimelor două cărți ale lui Larry Watts, prima la Banca Națională, sub bagheta guvernatorului Mugur Isărescu, chiar la o întrunire a Grupului Bilderberg, filmul documentar difuzat și redifuzat de către TVR, tirajul și calitatea edițiilor în română și engleză tipărite de RAO, confirmă înalta protecție de care se bucură d-l Watts. Iar faptul că la lansarea unui master de studii de securitate la Universitatea din București, care-l are ca invitat pe d-l Watts, este prezentă conducerea SRI ne îndreptățește să afirmăm că în cazul de față este vorba mai mult decât de susținerea unor foste sau actuale grupări din servicii, ci chiar de sprijinul staff-ului de conducere al celui mai important serviciu de informații. Larry Watts pare a fi istoricul oficios al serviciilor românești. Doar este o practică internațională ca serviciile să acorde acces la documente unor istorici apropiați, cu o bună reputație (ceea ce este discutabil în cazul dlui Watts!), care să scrie „istorii“ semioficiale ale acestor instituții, alimentând un tip de mitologie utilă mobilizării personalului angajat.
Grație acestei cărți de vizită, orice producție istoriografică a d-lui Watts este citită cu creionul în mână nu doar de către istorici și analiști politici, ci și de către foștii sau actualii slujbași ai serviciilor secrete din România și de aiurea. Integral in Contributors
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata,
exceptional articolul lui Patrusca! Ma gandisem si eu sa-l recomand daca nu aparea la revista saptamanala, dar lui Theophyle nu-i scapa nimic! Doar din motive de spatiu nu apar si alte recomandari
Mie mi-a mai placut un articol al doamnei Angela Tocila, care ataca un subiect de care altii nu indraznesc sa se atinga:
http://www.evz.ro/detalii/stiri/maciucarul-miron-cozma-un-criminal-ajuns-analist-economic-la-tv-1051805.html
Toata admiratia pentru autoare, ma revolta si pe mine aparitia acestui infect la tv. La b1 e invitat des, acolo l-am vazut ca la alte televiziuni nu ma uit. Am mai scris , saptamana trecuta, despre alte personaje care n-ar avea ce cauta la b1, dar Theophyle m-a lamurit ca postul isi va schimba orientarea. S-ar putea, un semn il reprezinta si desele emisiuni din ultima vreme despre epoca Ceausescu, parca au inebunit cu totii (inclusiv Ciurlin despre care aveam o alta parere). Nu stiu de ce accepta astfel de subiecte chiar daca sunt propuse de producatori.
Buna Dimineata Cedric
si mie mi-a placut. Angela a pus un link direct acum cateva zile. Sunt multe articole bune, din nefericire formatul este limitat la 7 (numar cu noroc)
Sa ne dea Dumnezeu noroc sa mai putem citi articole bune (adica sa mai poata fi scrise) pentru ca nici nu stim la ce ne putem astepta daca maltrateaza si basmele pentru copii!
sa speram Cedric,
Nu cred ca ne vor inchide si gura atata timp cat suntem in UE si avem inca internetul necenzurat 🙂
Liviu Pop a promis o ”reglementare” a internetului, dar deja stim cat sunt de prosti, așa că le va fi greu spre imposibil sa ne cenzureze 🙂 Cedric, mulțumesc !
sa o reglementeze pe masa (scuze) imbecilul dracului!
și tot neamul lui
Amin! 🙂
buna dimineata, va propun un exercitiu de imaginatie. sper sa nu vi se faca rau :)))
http://politicstand.com/incursiune-in-viitor-antonescu-presedinte/
Buna Angela 🙂
am citit ”Iu ar dă fadăr end dă madăr ov auăr neișăn”, nu mi s-a facut rau dar nici bine nu m-am simtit 🙂
well… e doar un pamflet nevinovat la o situație absolut imaginară, dar care părea posibilă acum ceva vreme 😀
Poate, dar este inca actual, chiar daca personajul probabil o sa fie diferit.
Salut voios din departare . 🙂
salut Stef,
hai ca nu este atat de departe! 🙂
buna ziua
cam neclara ratiunea reincalzirii “ciorbei pacepa”
am ascultat cam jumatate din documentarul-interviu de la b1 si astept cu interes episodul urmator in care dl pacepa va comunica lumii intregi ca de fapt serviciile secrete romanesti faceau in totalitate treaba kgb-ului nu numai in romania ci pe intreg mapamondul
Buna @intamplator,
o porcarie care si-a trait traiul si si-a mancat cam TOT malaiul 🙂
Buna ziua,
B1 este un post foarte slab. Singurii ok par a fi Digi24. B1, dupa o perioada blagista a intrat intr-una udrista, ca acum sa fie destul de otevizat. Condurateanu, Ceausestii, Miron Cozma, Badin, Chelul Ala De Orcan, Mironov, Paula Iacob, gajatia de Puscalau, chihuahua Turcescu, Liviu Pop, Vadim, Ficeac, and on and on we go…
Din toamna B1 devine parte a USL? Si daca da, vor fi pesedisti? Sau se inchide Antena si merge Gadea la ei, nu la TVR cum m-as astepta? Chiar as vrea sa vad o profetie, daca e oportun si posibil.
In schimb, Realitatea TV pare sa se pozitioneze in favoarea unei aliante PDL-PNL, eventual fara Krin, posibil cu Iohannis, din ce-am vazut in ultima perioada
Buna Ovi,
da, slabi chiar foarte slabi. Nu stiu ce se intampla acolo. Eu am incetat aproape sa-i mai vizionez. Cred ca singurul respirabil a ramas DiGi24
Postare noua – Jurnalismul interbelic (4) – Ziarele etnice</strong>
457 grade Farenheit. asta inseamna policile zise corecte.
ziua buna.
ultima zi de Grecia.
din pacate ma intorc in Tara Cacaraului CheGargarist.
daca poti mai stai cateva zile. in tara aceleasi prostii 🙁
din pacate fiul cel mare incepe lucrul din 14.
si e soferul 😀
asta e 🙁 Dac nu se poate, atunci nu se poate. Te asteptam!