O seară cu Ravel
| 29/06/2013 | Autor theophyle Categorii: Ziarul de Duminica |
Joseph Maurice Ravel s-a nascut pe 7 martie 1875, în Ciboure, Franţa. Mama sa, de origine basca, tatal inginer inovator, realizatorul unui motor cu combustie interna si al unuia dintre primele automobile. Mai târziu, compozitorul va scrie că tatăl său, căruia îi plăcea muzica, a fost cel care i-a cultivat interesul pentru ea şi a contribuit la dezvoltarea gusturilor lui muzicale. În anul 1928, Ravel compunea cea mai cunoscută piesa a sa, Boléro, pe când se afla în vacanţă în oraşul său natal. Piesa este construită din două teme muzicale care se repetă de 18 ori.
Joseph Maurice Ravel incepe studiul muzicii la varsta de sapte ani, cu Charles Rene. In anul 1889 este admis la Conservatorul din Paris, unde studiaza pianul si armonia. Ravel nu era un copil minune, dar sarguincios si harnic. Studiaza la Coservator timp de saiseprezece ani, o perioada neobisnuit de lunga. Primele compozitii le realizeaza in anul 1893, sub influenta lui Emmanuel Chabrier si a lui Erik Satie. In anul 1894 Ravel incepe sa fie influentat de muzica lui Debussy. Aceasta influenta il va face sa dea noi dimensiuni impresionismului. In anul 1897 este primit la clasa de compozitie a lui Gabriel Faure. Aici il intalneste pe George Enescu cu care se imprieteneste. Incearca sa castige Premiul Romei, dar obtine doar premiul al doilea.
In 1898 i-au fost puse in scena primele lucrari, iar in 1901 scrie “Jocurile de apa”, lucrare publicata un an mai tarziu. Pentru ca ii admira pe Chabrier, Debussy si Satie, Ravel adauga creatiei sale noi lucrari, in ciuda faptului ca publicul si criticii nu sesizau inca adevarata dimensiune a talentului sau. In anul 1903, Ravel a compus un ciclu foarte frumos de lieduri, intitulat “Seherezada“.
Celibatrar convins si iubind muzica cu o pasiune mereu crescanda, Ravel compune neintrerupt, astfel incep sa apara lucrarile noi precum: “Mama mea gasca” (1908), “Istorii naturale”, “Rapsodia spaniola”, “Ora spaniola” (1907), “Valsuri nobile si sentimentale” (1911), “Daphnis si Chloe” – compus pentru trupa de teatru Ballets Russes a lui Diaghilev (1912) si “Trio” (1914). Ultima lucrare pe care a terminat-o inainte de izbucnirea primului razboi mondial a fost Trio-ul in la minor, una dintre partiturile lui cele mai cizelate si elegante (tema de deschidere a primei miscari reprezinta probabil cea mai mare inspiratie lirica a sa). Razboiul ii intrerupe, insa, activitatea.
Din anul 1915 pana in toamna lui 1917 este angajat in armata. In anii care au urmat primei confruntari mondiale scrie compozitiile “Mormantul lui Couperin” (1917), “Valsul” (1920), “Copilul si vrajitoriile” (1925), Sonata pentru pian si vioara (1927) si “Boleroul” (1928), dupa care, pana in 1931, nu mai compune nimic. In aceasta perioada efectueaza un lung turneu in SUA si Canada, unde asista si interpreteaza cateva lucrari proprii si primeste titlul de “Doctor honoris cauza” al Universitatii din Oxford. Aici l-a cunoscut pe George Gershwin, a ascultat multa muzica jazz si a incorporat-o in muzica sa, impreuna cu alte procedee specifice americane. Spunea ca a incercat sa compuna lucrarea “Copilul si vrajitoriile”, “in stilul operetei americane”. Partea lenta din Sonata lui pentru pian si vioara se numeste “Blues”, iar muzica jazz isi face resimtita prezenta in Concertul in sol major.
În lucrarea “Neurological Disorders in Famous Artists” ( 2005), există un studiu despre compozitor, semnat Erick Baeck, în care autorul spune că Ravel ar fi suferit de o „boală neurologică progresivă presenilă care i-a anihilat creativitatea în ultimii ani ai vieţii“. Supus unei operaţii pe creier la 17 decembrie 1937, în urma unei suspiciuni de hidrocefalie, pacientul nu îşi mai revine şi moare pe 28 decembrie.
În absenţa unei autopsii, medicii au pus numai diagnostice speculative. Încă din 1927 Ravel se plângea de oboseală progresivă şi, deşi i se recomandase un repaus de un an, dar ignoră sfatul medicilor şi scrie celebrul Boléro (1928). În următorii 2-3 ani scrie mai multe lucrări şi termină Concertul pentru pian în sol major (cunoscut şi sub numele de Concertul pentru mâna stângă).
Lucrarea îi este dedicată lui Paul Wittgenstein, un pianist austriac care îşi pierduse braţul drept în Primul Război Mondial. În anul 1932, Ravel este accidentat de un taxi şi, deşi nu e rănit foarte grav, suferă, se pare, şi un traumatism cerebral. În acelaşi an, Ravel vizita Bucureştiul, iar Regele Carol al II-lea îl invita la un prânz, dar compozitorul, distrat, a uitat de masă.
In anii următori starea compozitorului se agravează, apar probleme de coordonare motorie, defecte de mişcare a globilor oculari şi probleme de limbaj. Unii critici au speculat că însăşi tema obsesivă din Boléro ar fi un semn de suferinţă neurologică, dar această opinie e demontată atât de declaraţiile lui Ravel, conform cărora efectul repetitiv este unul intenţionat, cât şi de faptul că lucrările ulterioare ale acestuia nu prezintă caracteristica respectivă.
În ultimii trei ani din viaţă, compozitorul nu a reuşit să finalizeze o serie de lucrări pe care, conform propriilor sale spuse, le avea în minte. „Am încă atât de multă muzică în cap…” , îi declara el violonistei Hélène Jourdan-Morhange în iulie 1937, cu câteva luni înainte de a muri.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=4OPJq_R7Qjw]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=KK23BhEQVyU]
Bibliografie, notec si citate:
Compedium – Ravel
Roxana Roseti – Tragicul destin al celui cu multă muzică în cap
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
mda…merge cu kir;
gustavo dudamel…intelege perfect ” mach-oul” boleroului