Diaspora românească: Revista Presei – 14 aprile 2014
| 14/04/2013 | Autor theophyle Categorii: Ziarul de Duminica |
New York Magazin “Nr. 789” Panoramic american. In urma cu aproape 80 de ani, revista americana National Geographic dedica Romaniei doua numere, in care o descria drept o perla a Europei de Est si o tara plina de 
culori, o Romanie vie si plina de farmec. Ospitalitatea rar intalnita, frumusetea femeilor si obiceiurile strabune pastrate cu sfintenie le-au atras atentia jurnalistilor americani, care scriu ca Bucurestiul, supranumit si Micul Paris, “aduce un pic si cu New York-ul”. Articolul de cincizeci de pagini dedicat României con]ine numeroase poze alb-negru sau color, dar si m~rturii din multe locuri, culese pe parcursul lunilor petrecute de ei. Prima experienta în România a echipei de la National Geographic a fost în 1934, la Sibiu,unde taranii români î[i mânau vitele la pascut. Masina americanilor s-a împotmolit într-o groapa si, desi au primit ajutorul mai multor trecatori, nu au reusit sa o scoata,astfel încât au fost nevoiti sa doarm în ea. A doua zi, cu ajutorul unei perechi de cai au scos autovehiculul din sant si au pornit din nou la drum, nu înainte de a fi “omeniti” cu câteva felii de pâine si miere, o “manacereasc~” pentru ei. Integral in NY Magazin.
Observatorul de Toronto. Respectã ca sã fi respectat … . Asa cum scriam cu ceva timp in urma, patriotismul românesc nu-si gãseste nici astãzi, pe deplin, limbajul adecvat, modul firesc de manifestare. Ros de suspiciune, mãcinat de invidie, spiritul nostru comunitar (in tarã sau in pribegie) lâncezeste in formalism, desi realizãri existã, dar acestea sunt individuale sau rodul initiativelor unor grupuri mici. Dezbinati intre debusolare, neajunsuri si 
goana dupa imbogãtire rapidã, românii isi pierd, deseori, visurile, idealurile. Desigur, gresesc si cei care, ajunsi pe meleaguri strãine, aruncã toata zestrea cu care au venit contand pe o integrare rapidã prin “topire” in masa autohtonilor, dupã cum gresesc si cei care privesc cu superficialitate integrarea si nu se strãduiesc sa se afirme cu demnitate in noua patrie. Diferitele puncte de vedere privind modul in care tara noastrã de origine, România, strãbate perioada grea a tranzitiei catre o societate democraticã si cãtre o viata prosperã, cãtre adevãr si respectul valorilor, sunt normale. Este logic sã existe idei diferite – atât intre românii din tarã cât si cei din diasporã . Numai cine priveste fãrã discernãmânt poate gândi alfel.Aceste idei si puncte de vedere trebuiesc facute constructiv, cu bune intentii si intr-un limbaj corespunzãtor. Existã pentru imigrant o dubla sansã : sã ia cu sine realele valori din tara de origine si sã le imbunãtãteascã prin modul in care le dã viata in noul acasã. Noi, cei din diaspora, nu putem uita cine suntem, de unde venim, nu putem sã-i dispretuim pe semenii nostri, oricat de mult ar gresi – si nu putem sa nu le dorim indreptarea. Integral in Observator.
Acasa – Toronto – Canada. Prostia umana si miracolul ei. Am trait. Am trait apogeul civilizatiei speciei care ma reprezinta. Am trait sa o vad si p-asta, 
si sunt mandru ca am apucat aceasta zi mareata inaintea copiilor mei, nepotilor mei, si tuturor urmasilor mei, care probabil la vremea lor nici nu o sa mai stie cum ma cheama.
Despre ce este vorba? Specia umana, in perpetua cautare a perfectiunii proprii, s-a prins ca teoria de baza a filosofiei antice grecesti sta in picioare: cu cat esti mai prost, cu atat esti mai fericit. Dupa mai bine de 2000 de ani, iata ca omul a atins un nou nivel si a atins o noua axioma progresista: ”hai sa involuez ca sa pot sa evoluez”. Se cheama pilula Minus IQ si e o pastila mai simpatica decat viagra, zic cei ce le-au incercat pe ambele. Doar ca e valabila si pentru femei, ca replica la toate eforturile feministe din secolul trecut.
Ce face? Iti micsoreaza IQ-ul, pentru ca toti savantii au conchis pe 23 martie ca, desi lumea e plina de prosti, tu totusi esti prea nefericit pentru cat meriti. Prea nefericit, deci esti prea destept si, conform sofismelor antice, trebuie neaparat sa faci o involutie in activitatea neuronilor. Iar daca nu poti, te ajutam. Maine-poimaine, daca nu vrei, te fortam. Cu o pastila. Nu conteaza culoarea, ci efectul. Vei suferi un regres: te vei bucura doar la o simpla ragaire mai prelunga sau a aparitiei unui rasarit de soare – totuna.Integral Acasa.
Rombel – Belgia. Ghita a Pintii din Necopoi. Trase poarta dupa el. Printre zabrele, o mama, Nana Mia se canta cu durere, intr-o naframa neagra cu puiti. E pruncul cel mic si poate cel mai alintat. Cand s-a dus cel mare in Austria n-a mancat nimic o saptamana. Apoi au invatat-o ca nu-i asa departe si s-a mai incumetat sa-l viziteze.
……
Ghita a Pintii, nu mai era pui, era un zdrahon de om in care ti-ai fi increditata paza. Absolvise o facultate la Cluj, una de agronomie, de ale carei invataminte nu avea sa se foloseasca, asa cum bine banuise si Nana. Il chemasera prietenii din copilarie in Belgia, la munca in constructii. Iar acestea aveau sa se intample cand inca treceam vama romana, ungara, austriaca si germana deopotriva, caci Romania era doar candidata la UE, prin 2004.
Un microbus de-a lu’ Bozga, printre primii din zona ce-au carutat emigrantii satmareni, i-a imbarcat pe toti cei dornici sa parcurga drumul matasii. Era un om vesel, cu pantalonii lasati sub burta mare, multumit sa vada ca masina ii e plina mereu. Transporta persoane de doua ori pe saptamana si daca nu-ti programai din vreme cursa, nici vorba de locuri libere.
Bozga i-a trecut in mare graba Europa si i-a lasat care pe unde, facand cale-ntoarsa cu altii care se intorceau acasa la prunci si la batrani.
Pe Ghita l-a lasat la Bruxelles. Pe Rue de Viaduct, o a strada marocanilor din Ixelles. De-o parte si de alta magazine de second-hand, aprozare, cabine telefonice si internet-cafée cat cuprinde, si intr-un colt de casa, il asteptau viitorii colegi de camera, tineri, plini de entuziasmul tipic varstei, bucurosi de oaspeti.
Cu Bogdan si Flavius crescuse pe campurile si padurile din Necopoi, impartind aceleasi valori si necazuri. Cei doi au plecat de la 18 ani si golbaneau peretii cladirilor in constructie din Bruxelles. Prin emotia revederii, vorbeau fara sa respire de munca grea si tepele pe care le luau in mod periodic. Nu se vazusera de mult timp, nu se incumetau sa treaca granita atat de des. La 90 de zile trebuia sa revii acasa, si, ca sa iesi iar, vamesii cereau o spaga consistenta. Multi au ales astfel sa nu se mai intoarca, asteptand semnalul european al libertatii de miscare depline. Integral pe situl Rombel.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Romani obligati sa fuga din tara lor ( o tara plina de resurse ) de catre politicile criminale ale bolsevicilor lui ilici.
Asa e Ziggy,
A venit timpul sa ascultam si glasul lor, ca de al nostru m-am lamurit profund!
Ziua bună!
Am citit cu destulă uimire articolul doamnei Isabela Vasiliu-Scraba. Cum nu am auzit nimic despre dînsa pînă acum, am căutat puţin pe google pentru a mă dumiri. Wikipedia este destul de zgîrcită în informaţii. Blogul său personal, nu indică anul naşterii, listează o lungă înşiruire de articole şi lucrări. Am mai căutat puţin şi cînd am găsit Blogul lui Roncea, care îl atacă pe domnul Pleşu, m-am oprit din căutare. Nu pot spune decît că-s consternat. Întîmplător am citit cam tot ce au scris Noica, Dragomir, Pleşu, Liiceanu, Culianu, parţial Eliade.
Acest articol după umila mea părere, este o dezinformare crasă şi un atac incalificabil la adresa domnilor Pleşu şi Liiceanu, utilizînd pentru discreditare numele unor intelectuali de mare valoare cum sunt Noica, Eliade şi de ce nu, Culianu (pe care nu ezită autoarea de a-l prezenta ca informator al securităţii…)
Ai dreptate – l-am dat jos!
Mulţumesc frumos, prietene.
Am parcurs blogul doamnei şi m-am îngrozit. Printre altele, îl elogiază pe poetul??? (legionar cu siguranţă) Horia Stamatu, unul dntre principalii hăituitori ai lui Culianu!
Apropo despre românii din străinătate. Am înţeles că din cei 3500 de angajaţi de la NASA peste trei sute sunt români, iar la universităţile din toată lumea, predau mii şi mii de profesori. Întreb: ce-ar fi putut face aceştia acasă? Să “coabiteze” cu abramburicii plagiatori şi repetenţi?
salut , un goagal Daniel Tataru 😀
Cu filtru? 😛
Da :))