Alchimia şi alchimişti (1) Preambul
| 27/01/2013 | Autor theophyle Categorii: Esoterica, Ziarul de Duminica |
Alchimia este o formă de cunoastere sincretica, perceptia populara ar fi ca aceasta pseudo-stiinta s-ar ocupa cu posibilitatatea transformarii metalelor 
ordinare in metale pretioase, adica luam sa zicem plumb si-l transformam in aur. Adevarat si nu prea, pentru ca achimia se ocupa de multe transformari, unul fiind si de acest gen. Alchimia este in primul rand teoretica si contine o perspectiva filozofica prin care sunt urmarite doua concepte de baza; primul este gasirea unui adevar ultimativ asupra lumii si existentei umane si al doilea posibilitatea imortalitatii speciei umane sau cel putin a unor “exemplare” din aceasta specie. Daca academicii de tot soiul nu cad la pace in legatura cu locul nasterii acestei proto-stiinte /filozofii (ca sa ma exprim galant), ei bine nici macar nu exista o singura explicatie etimologica a acestui termen. Un singur lucru este clar: el a intrat in limbile europene din franceza medievala (alkemie), fiind importat din limba araba – al-himma sau ebraica al-himia.
Un alchimist persan sustine ca totusi alchimia, fiind o “stiinta” de sorginte chineza, numele poate fi cautat intr-o versiune europenizata a unui termen 
chinez. Deoarece stiu ca medicina traditionala chineza se ocupa cu transformari de substante în corp si în afara lui, se prea poate. Deoarece cunostintele mele in limba chineza sunt limitate, ca sa nu spun rudimentare, prefer sa ma ocup de etimologia orientala. Din informatiile pe care le detin eu, originea ar fi egipteana si poate fi trasata in dialectul boharic al limbii copte.
Alchimia este sustinuta de diferite traditii, cateva cu o vechime de 3-4 mii de ani si raspandite pe 3 continente. Nu putem sustine un argument care poate localiza exact locul de origine, in primul rand din cauza simbolismului si criptica profunda a acestor fenomene. Din nefericire nu am expertiza si nici sursele necesare unei analize “globale”, asa ca, exact ca deobicei, ma voi limita la teritoriul cunoscut mie, adica India-Iberia. Postarile mele se vor ocupa in special de ceea ce numim noi astazi “traditiile occidentale”, care isi au sursele in orientul apropiat si mijlociu si s-au cristalizat in giganticul creuzet egiptean in perioada elenistica.
Primele inregistrari scrise ale acestui subiect le gasim in acest “New York” al lumii antice numit Alexandria. In lumea antica alchimia era considerata si un fel de medicina neconventionala, asemanatoare cu medicina naturista din zilele noastre si medicii lumii antice erau la fel de inversunati ca si cei ai lumii moderne in unele cazuri de medicina naturista.
Sunt cunoscute cateva “sfaturi” date de unul din parintii medicinii antice, Galen (Aelius Galenus – 129 – 217 d.Hr) in care acesta infiera cu tarie acest fel de tratament. Primele scrieri (descoperite) care trateaza alchimia sunt cele ale unuia din marii alchimisti din toate timpurile, pe numele lui Zosimos din Panopolis. Scrierile descoperite si atribuite lui (fara nici un fel de dubiu) sunt de fapt copii persane ale unui alt mare alchimist pe nume Ibn Ali Al-Tughra’i care redau un fel de rezumat sau daca doriti un fel de recenzie a cartii lui Zosimus, pe numele ei “Cheile pacii si secretele intelepciunii“. Acest rezumat a fost descoperit in 1995, si din nefericire inca nu a fost publicat. Indexul arab se ocupa cu inregistrarea scrierilor ezoterice si alchimiste (Kitab al-Fihrist) pe care Ibn Al-Nadim (sec 10 d.Hr) le redacta. Dupa cate apreciez eu, Zosimus care a trait pe la sfarsitul secolului al doilea si inceputul celui de al treilea d.Hr, a fost un egiptean grec, gnostic (probabil setian), care reda o poveste depre “ingerii decazuti” amintiti in Cartea lui Enoch si in apocrifa gnostica a lui Ioan, care au detinut stiinta alchimiei.
Zosimus sustine ca alchimia apartine castei preotesti egiptene si ca acolo trebuie cautata sursa. Prelucrarea metalelor si misticismul erau doua activitati strans conectate in lumea antica. Focul care prelucra metalul, apa si lichidele care purificau minereurile, oxigenul (aerul) necesar in procesul de intretinere a focului si pamantul din care au extras minereul, necesita un al cincelea element, care trebuia sa faciliteze acest proces. Cautarea acestui element, al cincelea, adica Chintesenţă (Quintessence) a fost obiectul principal al cautarilor alchimiste, daca l-au gasit sau nu este o chestie de interpretare stiintifica, religioasa, culturala sau sociala. Unii dintre noi spera ca l-am gasit, alti il mai cauta si altii, ca mine il inregistreaza.
Majoritatea scrierilor referitoare la inceputurile alchimiei egiptene sunt originare din perioada elenistica egipteana (dinastia ptolomeica), este clar astazi ca acestea sunt de fapt compilatii si ele extrem de partiale ale unor surse pierdute sau inca nedescoperite. Multe din aceste compilatii contin referinte la alte compilatii probabil distruse de Dioclitian in Alexandria anului 292 d.Hr.
Doua surse egiptene au fost insa descoperite. Prima este, Papyrus Graecus Holmiensis sau papirusul Stockholm, si a doua sursa este Leyden X papyrus, papirusul X din Leyden. Aveti mai sus imginile acestor doua surse. (primul articol din serial)
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
salut si felicitari pentru primul articol la aceasta sectiune ! 😀
Salut Ziggy,
cel putin o zi pe saptamana sa fug de prezent. Trecutul imi acorda putina tihna 🙂
O meriti ! 😀
f. interesant, ce päcat, sunt prea bätranä sä aprofundez adevärate studii, dar mä sträduiesc
sä pricep ,cat de cat, ce scrii tu, Multzumesc.
Cu placere theo 🙂
te asigur ca niciodat nu este prea tarziu 🙂
Postare complementara – Text: Piatra Filozofală