Sfârşit de săptămână – 26 aprilie / Europarlamentare şi silicoane din bani publici.
26/04/2014 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de sâmbata, sfârsit de săptămâna. Sâmbătă, vremea va deveni predominant frumoasă şi va fi caldă pentru această dată în regiunile intracarpatice, în timp ce în restul teritoriului regimul termic se va înscrie în limite normale. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi izolat ploi slabe, de scurtă durată în Crişana, Banat, vestul Transilvaniei, precum şi la munte, iar spre sfârşitul intervalului şi în Oltenia. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în vestul şi sudul Olteniei, în nordul Moldovei şi pe crestele munţilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 grade în nordul Moldovei şi 16 grade în Banat, Crişana şi Maramureş. Temperaturile minime se vor încadra între 1 grad în depresiuni şi 8 grade pe litoral.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile sudice, centrale şi pe crestele montane, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50…55 km/h în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 grade pe litoral şi 23…24 de grade, local în nord-vest şi centru, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 12 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.
În Bucureşti, vremea va deveni frumoasă, iar valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei. Cerul va fi variabil, iar ziua vântul va avea unele intensificări. Temperatura maximă va fi de 19…20 de grade, iar minima de 6…8 grade.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4517 RON; 1 USD = 3. 2161 RON; 1 EURO = 1. 3842 USD; Francul elvetian 3. 6518 RON. Gramul de aur 133.8054RON. Evolutia saptamanala o puteti vedea aici
Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, răspunde în direct atacurilor lansate de Traian Băsescu. Debutată de câteva ore, campania pentru alegerile parlamentare readuce în prim-plan marile teme europene, precum criza identitară a Uniunii Europene, situaţia economiilor încă afectate de recesiunea din ultimii ani, dar şi războiul ce bate la porţile estice ale Europei. adevarul.ro prezintă sâmbătă, 26 aprilie, ora 16.00, o ediţie specială cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, în direct din studioul Adevărul Live din Bucureşti. Ultimii cinci ani au reprezentat un test dur pentru proiectul european, al cărui bază şi dezvoltare în ultimele şase decenii viza asigurarea păcii şi bunăstării în Europa. Criza financiară a lovit ca un taifun o tânără Europă Unită, ce se afla în plin proces de integrare a 12 state ce fuseseră 45 de ani de partea cealaltă a Cortinei de Fier. Nemulţumirile populaţiei europene, specultate abil de unii reprezentanţi ai clasei politice, s-au multiplicat pe fondul eşecurilor socialo-economice cauzate de politice de austeritate, care aveau ca scop salvarea statelor vulnerabile din zona Euro. Cu o imigraţie din statele terţe în continuă creştere, discursurile xenofobe au prins rădăcini în rândul contestatarilor proiectului european.[…] „E important de susţinut de ce Juncker şi nu Schulz, mai ales dacă privim lucrurile prin prisma ultimelor acţiuni ale socialiştilor. Pentru Schulz, anexarea Crimeei era un fapt împlinit. Putem face o dezbatere pe această temă: ce e în avantajul României? (…) Socialiştii vor face compromisuri şi pe spinarea Republicii Moldova şi faţă de agresivitatea Rusiei. Un Martin Schulz va fi departe de sprijinul pe care ni l-a dat Barroso legat de Moldova“, consideră şeful statului. Integral aduce Adevarul
Laura Chițoiu, cercetată pentru mită și trafic de influență: Ea ar fi primit bani de la Ilie Carabulea pentru a aranja o funcție. Dosar nou pentru Laura Chiţoiu. Soţia fostului ministrul al Finanţelor este cercetată pentru luare de mită şi trafic de influenţă, după ce ar fi primit un card cu o sumă de bani din partea omului de afaceri Ilie Carabulea.Scopul era trucarea unui concurs pentru ocuparea unei funcţii, în Autoritatea de Supraveghere Financiară, de o persoană impusă de Carabulea, potrivit unor surse din cadrul DNA. Chiţoiu este cercetată şi în legătură cu ordonanţa privind organizarea ASF, dar procurorii spun că s-ar fi sustras anchetei. În dosar este cercetat şi Dan Radu Ruşanu, dar sunt vizate şi nume cunoscute din avocatură. Mai mult, ancheta s-ar putea extinde şi asupra celor din secretariatul general al Guvernului. Procurorii DNA au făcut disjungeri în dosarul ASF Carpatica, adică au hotărât să judece separat două acţiuni. Vizaţi de anchetatori sunt fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, Dan Radu Ruşanu şi Laura Chiţoiu, fost director al Direcţiei Avizări din cadrul instituţiei. Potrivit unor surse din cadrul DNA, Laura Chiţoiu ar fi primit, în iunie anul trecut, prin intermediul fratelui ei, un card cu o sumă de bani de la omul de afaceri Ilie Carabulea. Totul, pentru a truca, din postura pe care o avea în cadrul ASF, un concurs pentru ocuparea unei funcţii de o persoană impusă de Carabulea. Aceleaşi surse au dezvăluit că soţia fostului ministru al Finanţelor este investigată şi pentru ordonanţa de urgenţă privind organizarea ASF, după ce ar fi cerut soţului ei ca documentul să treacă de Guvern. Din dosar reiese că Laura Chiţoiu s-a sustras iniţial urmăririi penale şi procurorii n-au putut pune imediat în aplicare mandatul de aducere. Laura Chiţoiu a refuzat să iasă din casă, profitând astfel de imunitatea de ministru parlamentar pe care o avea soţul ei, în condiţiile în care procurorii au nevoie de aviz din partea Camerei Deputaţilor pentru a face percheziţii. Integral aduce B1TV
Campania pentru euroalegeri a început oficial: Sondajele și tabloul general. Campania electorală pentru alegerile europene a început oficial vineri, cu o lună înainte de prezentarea la vot a alegătorilor.751 de politicieni din toate cele 28 de ţări ale Uniunii Europene vor fi aleşi în Parlamentul European, iar România va trimite şi ea la Strasbourg 32. 15 partide şi alianţe politice şi 8 candidaţi independenţi îşi dispută cele 32 de mandate ale României. România se află printre cele 9 ţări din Europa unde se mai practică, la europarlamentare, votul cu listă blocată. Adică alegătorii nu pot stabili, în ordinea preferinţelor lor, numele de pe listă. Altfel, 19 ţări din UE au adoptat un sistem de vot preferenţial. O privire asupra numelor trecute pe listele formaţiunilor politice arată că actualii parlamentari europeni sunt pe locuri eligibile, unele partide – PNL, PMP, PDL – având drept regulă internă punerea pe primele locuri ale celor care deţin, până în mai, un mandat în Parlamentul European. Unii analişti argumentează ca o astfel de alegere ar putea fi justificată, pentru că foştii eurodeputaţi cunosc mecanismele şi au proiecte de continuat, iar eficienţa lor este mult mai bună decât a unora aflaţi la primul mandat european. Sunt însă argumente, în România, care susţin că este nevoie de o întinerire a clasei politice. Soţii de politicieni – cum este cazul Dacianei Sârbu, soţia premierului Victor Ponta, al Adinei Vălean – soţia liderului PNL Crin Antonescu sau al Ramonei Mănescu – soţia unia dintre liderii PNL, Rareş Mănescu şi primar al sectorului 6 din Bucureşti – prezente pe listele partidelor, pe locuri eligibile, au atras şi atenţia presei internaţionale. La fel şi politicieni incompatibili, implicaţi în scandaluri sau cu condamnări penale. Integral aduce Curs de Guvernare
Silicoane din bani publici. Zece medici de la Spitalul de Arși au fost reținuți. Nouă chirurgi și un anestezist de la Spitalul de Chirurgie Plastică şi Reparatorie din Bucureşti au fost reţinuți de procurori. Printre aceştia, şi managerul Vitalie Stan. Alături de șapte colegi ai lor, acestia sunt acuzaţi că îşi rotunjeau veniturile făcând ilegal operaţii estetice pentru diverse vedete, printre care Daniela Crudu, Anda Adam sau Mihai Mitoşeru. Chirurgii luau bani şi de la pacienţi, şi de la stat, pentru că decontau intervenţiile. Anchetatorii au ridicat aproape o jumătate de milion de euro în urma percheziţiilor. […]Aşa cum recunosc pacientele, o spun şi procurorii şi poliţiştii, care au ridicat 16 medici, dar şi asistente. 26 de persoane au ajuns la audieri. Inclusiv managerul Spitalului, Vitalie Stan. Printre medicii implicaţi este şi Victor Schwartz. Supranumit „chirurgul vedetelor”, el mai are un dosar instrumentat de procurorii DIICOT Prahova pentru aderare la un grup infracţional organizat. Numele lui este asociat cu o grupare interlopă. Procurorii şi poliţiştii bucureşteni au făcut 23 de percheziţii – la Spitalul de Chirurgie Plastică şi la domiciliile cadrelor medicale. Din spital au ridicat acte, pentru a se stabili prejudiciul adus statului, pentru că fiecare dintre operaţii era decontată la Casa de Asigurări de Sănătate. Mii de lei în cazul fiecărei intervenţii. Aceasta pe lângă sumele achitate depaciente, care mergeau direct în buzunarele medicilor. Integral aduce Digi24
Alegeri Europarlamentare 2014. PSD i-a plagiat sloganul lui Mugur Isărescu. Pentru că nu au fost suficient de inspirați să găsească unele noi, social-democrații folosesc sloganuri de campanie „împrumutate” de la alții. Cu toate că ieri s-a dat startul oficial al campaniei electorale pentru Parlamentul European, partidele au început să-şi promoveze candidaţii de câteva zile. Printre sloganurile folosite de Alianța PSD-UNPR-PC se numără unul care a fost folosit și de USL în campaniile trecute: „România puternică”. Un slogan plagiat.„Îmi tot stătea pe creier sloganul PSD/USL. Aveam impresia că l-am mai văzut undeva. Împreună cu Mircea Marian am căutat și am găsit! E un plagiat clar. După cel al lui Mugur Isărescu. A fost folosit la alegerile prezidențiale din anul 2000. Sunt curios câți bani au plătit pesediștii pentru creaţie”, a scris pe Facebook, jurnalistul Dan Andronic. Informația inițială a fost dată de un blogger din Slatina, acum 2 ani. Dar nimeni nu s-a sesizat. ”Reciclarea e bună… oriunde. Şi în politică se practică. Se întâmplă cu sloganul useliştilor: România puternică. România din slogan este înlocuită cu numele colegiului, de exemplu: Slatina puternică, slogan folosit şi de Mugur Isărescu în construcţie asemănătoare (Vreau o Românie puternică)”, a arătat bloggerul ClickPertyPG. Integral aduce EVZ
“Fără aluzii din astea ieftine, da?” – ceartă la Senat pentru “vacanţa electorală” de o lună. Hasotti îl invocă pe Machiavelli. Sârbu: “E veche asta”. Puiu Haşotti, Verestoy Atilla, Nicolae Moga, Ilie Sârbu şi Călin Popescu Tăriceanu au avut un lung schimb de replici, cu acuzaţii de abuz şi cu citate din Machiavelli, marţi, în Biroul Permanent, plecând de la propunerea ca în eurocampanie senatorii să aibă doar activitate în teritoriu. Puiu Haşotti, Verestoy Atilla, Nicolae Moga, Ilie Sârbu şi Călin Popescu Tăriceanu au avut un lung schimb de replici, cu acuzaţii de abuz şi cu citate din Machiavelli, marţi, în Biroul Permanent, plecând de la propunerea ca în eurocampanie senatorii să aibă doar activitate în teritoriu. Senatorul Nicolae Moga a propus program în circumscripţiile electorale pentru săptămâna viitoare, iar Ilie Sârbu a adăugat: “Nu numai săptămâna viitoare, până în 26 mai 2014”, menţiune acceptată de Moga: “Până în data de 26 mai 2014”. Liberalul Puiu Haşotti a intervenit imediat menţionând că nu este de acord cu acest program: “Vreau să vă spun că, nici cel puţin în 2012, când a fost campania pentru alegerile parlamentare, nu s-a întâmplat ca timp de patru săptămâni Senatul să nu lucreze. Au fost doar două săptămâni. Şi, în acele două săptămâni, se întrunea şi Biroul Permanent. Acum, la alegerile europene, mi se pare chiar cu totul deplasat să luăm o vacanţă, că despre asta este vorba – şi să rămână în stenogramă vacanţă, că vacanţă se numeşte – timp de o lună de zile. Nu sunt de acord. Senatul… Parlamentul este îndrituit, conform tuturor legilor, să legifereze. Noi, până acum, am discutat cum trecem 45 de legi prin adoptare tacită – şi vin şi altele din urmă, tot atâtea – şi ne imaginăm un program prin care, timp de patru săptămâni, Senatul să nu lucreze. Vreau să vă spun că niciodată, dar niciodată, nu s-a întâmplat aşa ceva. Nu s-a întâmplat niciodată. Cel mai mult au fost două săptămâni”. Senatorul PSD Ilie Sârbu a replicat: “Acum, tot pentru stenogramă aş vrea şi eu să spun că nu suntem în vacanţă. Pentru mine, de exemplu, nu este confortabil ceea ce o să fac de săptămâna viitoare, să zic, de luni încolo, fiindcă avem activităţi în teritoriu care sunt epuizante. Trei-patru întâlniri electorale pe zi… nu cred că-i uşor. Dacă nu facem nimic, dacă stăm acasă, atunci, sigur, devine plictisitor”. Puiu Haşotti a precizat că luni şi marţi nici nu se face campanie, iar Sârbu i-a răspuns: “Cum să nu se facă? Poate în Constanţa… avem un judeţ mare, altele… Dar nu despre asta vorbim, ca principiu. Şi vreau să-i reamintesc domnului Haşotti că s-a mai luat o vacanţă”. Integral aduce Gandul
PSD mizeaza pe cartea nationalista in campania electorala: Trimitem la Bruxelles oameni mandri ca sunt romani, care vor apara Romania!. Plus un furt de identitate. “Trimitem la Bruxelles oameni mandri ca sunt romani, care vor apara Romania” – acesta este sloganul care troneaza alaturi de fotografia premierului Victor Ponta pe un urias afis electoral al PSD in centrul Bucurestiului. Textul explicit este insotit de un mesaj mai subtil, si anume o decoratiune cu iz folcloric. In paralel, PSD anunta ca strange semnaturi “impotriva discriminarii romanilor in UE”. Toate se intampla in prima zi a campaniei electorale pentru europarlamentare, marcata si de vizita lui Ponta la o manastire din Dambovita. In aceeasi campanie, PSD foloseste sigla USL pentru a se promova in tara, in ciuda protestelor liberalilor care au rupt alianta.Un comunicat al PSD remis presei vineri arata ca partidul de guvernamant a inceput sa stranga semnaturi pentru o petitie numita “Romania merita mai mult”, care va fi adresata Parlamentului European “in vederea combaterii discriminarii romanilor in statele Uniunii Europene”. […]Furt de identitate: PSD = USL. In plus, PSD a mai starnit o controversa chiar la inceputul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare: a impanzit orasul Targu Jiu cu afise in care foloseste sintagma USL pentru a se promova. “USL traieste!” scrie pe aceste afise, alaturi de mesajul “Mandri ca suntem romani!” Crin Antonescu a reactionat fata de aceste afise, declarand ca e vorba despre “furturi de sorginte extraeuropeana”. Integral aduce Hotnews
UDMR Bihor, zguduită de acuzații de spălare de bani. Procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva lui Alexandru Iosif Francisc Kiss, liderul UDMR Bihor și, în prezent, vicepreședinte al CJ Bihor, pentru luare de mită, spălare de bani și abuz în serviciu. Baronul se laudă cu o avere impresionantă, iar numele său a mai fost legat, în trecut, de un dosar de spălare de bani. Alături de vicele CJ Bihor, sunt urmărite penal alte șase persoane, cu cetățenie română și maghiară: Alexandru Mudura (administrator al grupului de societăți Lotus Market Oradea, spălare de bani), Vilmos Laszlo Bojtor (complicitate la luare de mită şi spălare de bani), Gheorghe Ioan Roatiş (administrator Martex Trans SRL Oradea, spălare de bani), Beneamin Rus (administrator al grupului de societăți Selina Oradea, spălare de bani), Ferenc Miklossy (cetățean maghiar, administrator Keviep Kft Debrețin, Ungaria, spălare de bani), Ferenc Laszlo Miklossy (cetățean maghiar, administrator East Bau Construct SRL Oradea, spălare de bani). Potrivit presei locale, Alexandru Kiss ar mai fi fost cercetat și în 2006, de DIICOT Oradea, într-un dosar privind spălarea de bani, dar ar fi fost decisă neînceperea urmăririi penale. În dosarul respectiv ar mai fi fost cercetați și Alexandru Mudura și Biro Rozalia (actualmente senator UDMR). Integral aduce Romania Libera
Cum laşi munca de birou şi te apuci de cultivat sfeclă elveţiană, roşii mov şi morcovi galbeni. În căutarea gusturilor din copilărie şi a unei vieţi liniştite, corporatişti şi profesionişti din varii domenii se mută la ţară şi încearcă să facă o afacere din agricultura bio, scrie cel mai recent număr al revistei săptămânale Business Magazin. Matei Dumitrescu este unul dintre cei patru fondatori ai afacerii Coşul de Legume. El este responsabil de partea de business to business, colegul lui, Andrei Barbu, fost IT-ist, se ocupă de producţia de pe terenul din Valea Măcrişului, iar soţiile lor, psiholog şi arhitect, gestionează marketingul, comunicarea şi relaţiile cu clienţii. „Experienţa fiecăruia dintre noi a intervenit la un moment dat: cu ajutorul lui Andrei Barbu am dezvoltat site-ul şi urmărirea livrărilor în sistem, soţia sa, Alexandra, de profesie arhitect, a intervenit când a venit vorba de dezvoltarea solariilor şi a halei de depozitare, iar Sabina, soţia mea, psiholog, face cursuri de parenting unde nu vorbeşte doar despre educaţia, ci şi despre hrana copiilor, identificând astfel nevoile consumatorilor preocupaţi de sănătatea lor“, explică Matei Dumitrescu modul cum pregătirea din varii domenii ajută şi în agricultură. Ideea afacerii Coşul de Legume a venit în 2011, când Andrei şi Alexandra Barbu au început să caute produse sănătoase pentru fetiţa lor. „Nu aveam de unde să procurăm mâncarea sănătoasă, aşa că am decis să ne-o facem singuri“, este explicaţia simplă a lui Dumitrescu, care i s-a alăturat lui Barbu în 2012, odată cu creşterea cererii pentru legumele cultivate în sistem ecologic. În prezent, cele două familii cultivă la ferma lor de 16 hectare din Valea Măcrişului, în apropiere de oraşul Urziceni, legume şi fructe în sistem ecologic, printre care şi sfeclă elveţiană, roşii mov sau morcovi galbeni şi albi, varză furajeră. Pe un teren de circa două hectare din zona Cheile Olteţului cultivă cartofi, iar în apropiere de Bucureşti au şi un mic depozit de logistică, de unde fac livrările. Legumelor şi fructelor li se adaugă ouăle şi carnea de la câteva sute de găini, aflate tot la ferma de pe Valea Măcrişului. Lucrează însă şi cu mai multe ferme partenere – unele cu certificare ecologică definitivă, altele în conversie, de la diverse organisme de certificare. Produsele sunt vândute prin intermediul site-ului, pe bază de comandă sau abonament săptămânal: clienţii îşi primesc coşul proaspăt, în fiecare marţi şi sâmbătă, chiar la uşa lor sau în cele circa 30 de centre partenere.În total, cele două familii au investit în afacere circa 50.000 de euro. Break-even-ul a fost atins anul trecut, când afacerea a ajuns la venituri de 100.000 de euro, iar perspectivele sunt pozitive şi pentru anul în curs. „Am vândut abonamente prepaid în luna martie cât aproape toată cifra de afaceri din legume de anul trecut“, argumentează Dumitrescu, care a primit în avans plata pentru costurile viitoare. Integral aduce Ziarul Financiar
O lege ca sa furam cu totii linistiti? Nicio mirare din punctul meu de vedere ca politicienii fac tot ce le sta in putinta sa mai taie din dintii Justitiei, in special ai anticoruptiei. Daca Puterii de acum nu i-au iesit calculele cu amputarea atributiilor CCR din vara lui 2012 si apoi ale Codului Penal din “martea neagra”, era, cred, previzibil sa recurga la metode mai discrete, la modificari punctuale, care sa puna la incercare vigilenta Opozitiei si a presedintelui, care, nu-i asa, sa fie cu ochii in patru ce voteaza si ce semneaza. Deci nicio mirare ca Puterea a modificat in martie Legea administratiei publice locale, dand posibilitatea primarului si presedintelui de Consiliu Judetean sa isi delege toate competentele oricaror functionari din subordine. Care sunt mizele? Primarul si presedintele de CJ se pot imuniza prin simplul fapt ca nu mai semneaza nimic. Daca nu semneaza, scapa si de conflictul de interese, ceea ce au incercat fara succes si in “martea neagra”. In plus, doar primarul si presedintele de CJ cad automat sub competenta DNA pentru fapte de coruptie sau asimilate celor de coruptie. Functionarii obisnuiti sunt anchetati de DNA doar peste un anumit nivel de gravitate. Sigur se poate pune problema de ce un functionar ar accepta riscul unei anchete, chiar a unui parchet obisnuit, nu anticoruptie? Pentru a nu fi concediat? Pentru o justa recompensa? Gandindu-se ca procurorii nu se vor obosi sa se dea de ceasul mortii pentru sume mai mici, dar care insumate pot alimenta consistent pusculite private si de partid? Dar, cum spuneam, eu una nu ma mir, ba chiar ma asteptam, si am spus-o, la continuarea asaltului impotriva Justitiei. Ceea ce ar trebui sa ne mire, poate, este mutentia de lebada a Opozitiei. De Camera Deputatilor legea a trecut prin aprobare tacita, ca o dovada clara cata nevoie avem de bicameralism in actuala lui forma.La dezbaterea din Camera, deputatul PDL Constatin Dascalu a incercat sa atraga atentia ca ceva nu e in ordine. N-a fost sustinut de restul colegilor democrat liberali. N-a iesit scandal . Domnul Zgonea a ingropat rapid subiectul, facand o trimitere foarte curioasa tocmai la deputatul Florin Popescu, fost presedinte al Consiliului Judetean Dambovita. Si, intr-adevar, dl. Popescu, cel urmarit penal acum in dosarul puilor electorali, la fel ca restul deputatilor PMP, n-a avut obiectii. Integral ziare.com
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Hristos a inviat! 🙂
Adica…pe bune? Ponta a furat pana siu sloganul lui Isarescu din 2000? 😆 Eu cred ca el vrea un PSD puternic si o Romania slaba, de fapt!
Adevarat a inviat!
ne-am intors la cutulele lui Iliescu si Nastase – Partidul Stat!
Adevarat a inviat!
Lupii tineri nu prea sunt creativi!
“PMP este un partid nou, tânăr, care nu se trage nici din PCR, nici din FSN” Corect!
Acum se afla in faza haploida! 😛
http://cabalinkabul.wordpress.com/2014/04/25/de-unde-vine-logo-ul-pmp/
http://www.gandul.info/stiri/basescu-despre-superimunitatea-baronilor-in-fata-anchetelor-dna-si-ani-legea-e-corecta-eu-am-avut-sansa-dar-m-au-costat-mult-avocatii-12527963
Preşedintele Traian Băsescu crede că legea care îi poate feri pe primari şi şefii de CJ de ANI şi DNA este „corectă”, chiar dacă se reduce „spectacolul arestărilor”. Mai mult, el a susţinut că primarii pot fi victimele funcţionarilor corupţi, dându-se pe el însuşi ca exemplu în perioada în care primarul Bucureştiului. „Eu am avut şansă, dar m-au costat mulţi avocaţii”, a comentat el.
Intrebat în cadrul conferinţei de presă de la Cotroceni, preşedintele Băsescu a declarat că a promulgat legea pentru că o consideră corectă şi pentru că nici Agenţia Naţională pentru Integritate şi nici parchetele nu au semnalat efectele negative ale intrării în vigoare a acestei legi. “În toate cele 20 de zile plus trei zile în control la Consiliul legislativ nu a existat nicio observaţie, nici de la Parchete, nici de la ANI. Legea a făcut obiectul unor discuţii foarte serioase în randul consilierilor. Am considerat că promulgarea legii e corectă şi legea e corectă. Înteleg că se reduce spectacolul dacă nu mai ai primari, din ce să trăim dacă nu avem spectacolul arestărilor?”, a declarat Traian Băsescu
Traian Băsescu a folosit acelaşi argumente pe care le-au utilizat şi iniţiatorii legii, dar şi primarul Radu Mazăre. Preşedintele susţine că primarul nu poate fi responsabil pentru toate actele din primărie. “Marea problemă e a responsabilităţii. Eu ca primar general am avut foarte multe plângeri penale, pe acte care vizau restituirea fie de case, fie terenuri, şi toată raspunderea era a primarului, el semnează documentele de restituire”, a declarat preşedintele.
Un alt argument a fost şi acela că mereu în instanţă sunt chemaţi primarii şi că ei plătesc foarte mulţi bani pe avocaţi. În plus el a subliniat că primarii ar fi victime ale funcţionarilor corupţi. “Primarii riscă să fie victime sigure dacă semnează acte fără să aibă un aparat perfect în ce priveşte semnătura pe care o dau. Eu am avut şansă, dar m-a costat foarte mult, m-au costat foarte mult avocaţii.Cred că e măsura corectă, mai mult, va asigur ca vor fi primari care vor delega foarte mult şi alţii care vor delega foarte puţin”, mai susţine preşedintele.
Presedintele in functie a ratat o buna ocazie sa taca. Exista momente cand un om trebuie sa isi dea seama ca e depasit de situatie, sa recunoasca ca a gresit si sa isi ceara scuze, iar nu sa justifice promulgarea legii. Justitie my foot, daca gandim ca Mazare.
sa fim seriosi , nu putea rata ocazia sa-i mai sufle in panze lui ponta si psd. are in fisa postului treaba asta , cum se duce ponta la vale cum tre’ sa apara sa-l spele. niciuna din “declaratiile” facute in ultimul an si jumatate nu au fost facute fara un scop clar.
buna dimineata
prin marile orase , unde au banere cu “Trimitem la Bruxelles oameni mandri ca sunt romani, care vor apara Romania!.. ” le-as lipi poza cu ponta si ianukovici de la soci . sa stie oamenii pe cine au de trimis la Bxl .
Zigy , o fotografie cu Ponta alaturata de ajectivul “mandru ” da adevaratul sens al acestuia, in viziunea new generation PSD:
MÂNDRU adj.= semeț, țanțoș, fălos, îngâmfat, trufaș.
Bun gasit ! buna ideea cu poza de la Soci, dar avem o problema: prea putini stiu cine e partenerul de pozat al lui Viorel…
Opinia lui Tapalaga de ieri, pe subiectul legii cu delegatia de semnatura.
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-17109001-tara-condusa-delegare-semnatura.htm
Acum are si o explicatie la fraza : “De cand PSD a modificat legea, de aceasta data cu complicitatea stranie a presedintelui Traian Basescu si in asentimentul entuziast al protejatei sale Elena Udrea (mare amatoare de delegari de semnatura in timpul ministeriatului sau), primarii si sefii de CJ vor putea conduce, in fine, patria la fel ca ministrii de succes sau ca oamenii de afaceri isteti: prin delegare de semnatura”.
Acum stim: TB a considerat legea corecta. Bravo lui! Daca asta inseamna, pentru el, asumarea responsabilitatii (in politica si administratie), asta-i viata.
it’s mandatory!
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=519382124832757&set=a.251564004947905.47255.205523986218574&type=1&theater
Mi-a plascut cu Tapalaga a demontat sofismele ieftine ale Presedintelui, fost primar:
“In cazul asta, cum isi va tine angajamentul daca altii de sub el decid ce si cum, daca masoneria arhitectilor va face implacabil tot ce-i trece prin cap? Ne pierdem vremea cu sofisme cand lucurile sunt simple: primarul trebuie sa-si asume sub semnatura marile decizii/contracte/ legalitatea unor constructii etc altfel nu vad cum l-am putea trage la socoteala. Regula e ca primarul raspunde in solidar cu echipa sa, semneaza pentru deciziile importante iar exceptia se cheama delegarea de semnatura. Daca n-ar fi asa, nu vad de ce-am mai avea nevoie de primari/sefi de consilii judetene/ministri. Sa ne conduca armatele de functionarasi si gata.”.
Asta de fapt e argumentul central: ai ales un primar, sef de CJ, etc, nu un functionar sa te conduca.
primari de prin New York si-au asumat politic inclusiv lupta cu mafia . deh , las’ ca la unii tine orice justificare .
ziggy, omului nu ii pare legea perriculoasa. asta e. e incapabil sa o vada sau nu vrea.
Eu zic ca legea trebuie extinsa ca si presedintele sa poata delega promulgarea legilor catre consilierii sai. Asa nu tre sa se mai incurce in declaratii despre cat de buna e aceasta lege care deschide o portita mafiei din primarii si consilii judetene.
foarte interesant !
Esti prea rau. Dai idei cui nu trebuie. Insa ar merita Presedintele o astfel de lectie pe final de mandate. El si-a aparat cu dintii si ghiarele la CCr dreptul de a merge la Bxl si a semna tratate in numele Romaniei, insa cu semnatura altora nu are nici o problema.
Pariu ca daca aveau si chirias la trei-coceni ceea ce spui ar fi fost deja legiferat?
Imi pare rau pentru Presedinte, insa trebuie sa fii ori orb, ori nepasator la consecintele juridice ale legii. Ori sa nu dai doi bani pe lupta anti-coruptie. Auzi argument la el: “”În toate cele 20 de zile plus trei zile în control la Consiliul legislativ nu a existat nicio observaţie, nici de la Parchete, nici de la ANI. Legea a făcut obiectul unor discuţii foarte serioase în randul consilierilor. Am considerat că promulgarea legii e corectă şi legea e corectă. Înteleg că se reduce spectacolul dacă nu mai ai primari, din ce să trăim dacă nu avem spectacolul arestărilor?”, a declarat Traian Băsescu.
Dar ai cerut un punct de vedere, stimate domnule Presedinte? Te-ai gandit la consecintele sistemice, cu bogata dumitale experienta politica? bine ca aceasta nu e buna decatr la detectat “potentiale de crestere” ale unor capuse blonde, nu potentiale de pericolul la adresa ideii si realitatii Justitiei!
“Înteleg că se reduce spectacolul dacă nu mai ai primari, din ce să trăim dacă nu avem spectacolul arestărilor?”- asta e cea mai tare declaratie. ar trebui tiparita pe afisele pmp poate fura din electoratul psd :)))
Buna dimineata,
un articol excelent al lui Cristoiu in care , pur si simplu, il desfiinteaza pe Ponta si arata slugarnicia celor din jur:
http://www.evz.ro/romania-lui-cristoiu–1.html
“Pentru Victor Ponta, dacă va ajunge să aibă şi un Destin, imaginea simbol, imaginea definitorie e cea de vlăjgan stînd în fund într-o bărcuţă ca un lighean, împinsă şi trasă de şase subordonaţi”.
Cristoiu prezinta si o ipoteza personala : filmuletul protv ar fi o diversiune ticluita ca sa distraga atentia de la ridicolul plimbarii cu barca trasa de “edecarii” de la ISU!
mortal Cristoiu, le zice bine in acest articol:
“Înainte de a fi şef de partid, şef de Guvern, ginere şi plagiator, Victor Ponta e ditamai bărbatul.
Mănîncă şi bea zdravăn, asudă, joacă baschet, se dă huţa în maşinuţe, într-un cuvînt, e un bărbat care, în absenţa prerogativelor de la buget, şi-ar putea cîştiga existenţa tăind lemne sau ducînd pe alţii în cîrcă. N-are vîrsta lui Ion Iliescu și nici fragilitatea Ilenei Cosînzeana.
Unui asemenea bărbat bunul simţ, minima educaţie, minima sensibilitate îi spun că nu se poate lăsa împins şi tras de alţi bărbaţi (fie aceştia slugile de la ISU) într-o barcă pe o apă de nici 30 de centimetri, în timp ce reporterii şi reporteriţele îl însoţesc pe de lături, prin apă, mai ceva ca rudele un catafalc
😆 😛
am vazut ca exista unii care justifica ca geniala promulgarea legii. Intr-atat de departe merge idolatria politica si credinta oarba in carmaciul iscusit care are clarviziune. acestia nici nu au habar cum merg treburile intr-o primarie intre primar si functionari si cum un consilier, secretar sau un viceprimar caruia i s-a delegat semnatura isi pot pierde mandatul daca partidul (la cererea primarului/Presedintelui de CJ care vede ca X nu a in deplinit ordinele) ii retrage lui X sprijinul politic sau il poate exclude.
cei care vad in legea cu pricina spaima functionarimii care va refuza sa semneze nu stie ce constrangeri exercita partidele, prin legeile administratiei publice locale, asupra aparatului administrativ dintr-o institutie. Nu semneaza X? Il radem pe motive poilitice si aducem pe Y, care va semna!
si daca semneaza sub presiunea santajului, sau este schimbat ca nu a cedat la santaj, santajul nu mai este definit in Codul Penal? de ce trebuie redus totul la alb-negru si la idolatrie? inclusiv aceste reduceri duc de fapt la idolatrie. eu cred ca legea este cu dus si intors. li se da sansa unora de-a infunda puscaria pe merit daca isi vor face de cap. dar, si subliniez, fiind vorba despre natura umana, va fi normal ca initial unii sa incerce sa profite.
despre natura umana putem discuta pana ne plictisim – este perfectibila si atat.
Daca Presedintele a gresit promulgand legea, e omenesc si o scuza publica rezolva, moral, situatia. Daca el insa consideara legea buna si o mai si justifica, atunci inseamna ca are o problema de clarviziune politica si obraz.
“Longevitate politică. Fericite acele epave, care se scufundă cu pânzele sus!” (V. Butulescu)
Doamna Daciana, noi oferte, in campanie oftalmologica europeana!
http://www.ziare.com/daciana-sarbu/stiri-daciana-sarbu/consultatii-oftalmologice-gratuite-de-la-daciana-sarbu-in-campanie-firma-vechi-client-al-partidelor-1295444
pentru interesati – Ştiri Externe: 26 aprilie 2014 – Criza Ucraineană / Noi sancţiuni împotriva Rusiei. Probabil fără efect!
Neata buna
Cred ca macar acum e limpede cate parale face chiriasul trei-coceni. Si cam ce paritate au acele parale. Oricum… din L.215 adoptata de adevaratii reformisti au ramas doar copertile. Continutul modern, pragmatic si reformator a fost inlocuit cu aberatii comu’iste inca din primul an de “domnie” de trista amintire… dar… nu m-as mira ca “beneficiarii” delegarilor sa refuze “onoarea” daca responsabilitatile nu vin la pachet cu parte din indemnizatia “alesului”. Indemnizatii recent si substantial majorate. Ca sa nu mai spun ca motivatia modificarilor e apa de ploaie. Orasele mari au deja sitimeneger iar giudetele au cauntimeneger. Care menajeri/e ie numiti/e p*litic si platit/e bine (conform cu sloganu chiriasului).
Buna dimineata.
o alta forma de fite si o tema de campanie la europarlamentare cu miros de daciada, marea cultivatoare/sustinatoare a agriculturii bio – cultivatorii de legume bio, mov, galben si sfecla elevetiana – mangold
Este bine ca in toata povestea se afla si un realist – „Asta este drama unui cultivator bio, deoarece clientul e tot timpul în căutări, caută produsele atât ieftine, cât şi bune, ceea ce, în cazul unei agriculturi ecologice, este imposibil“, o concluzie care face cat un manual de economie agrara si zeci internshipuri.
Oficialii INS anuntau in iulie 2013 rezultatele finale ale recensamantului ca populatia majora cu drept de vot in Romania ( octombrie 2011) numara 16.269.839 de indivizi. Aceleaşi rezultate finale aratau ca romanii plecaţi in strainatate ( pe perioade de este 12 luni ) era de aprox.727 mii de indivizi , in timp ce romanii plecati temporar (in oct 2011) in strainatate erau doar in nr.ccz 386 de mii (inclusiv minorii fiind inclusi )i. Daca datele INS sunt cat de cat corecte si se face o simpla adunare a nr.romanilor cu drept de vot dintara cu cei din afara se ajunge la aprox. 17.383 mii de romani cu drept de vot ( minus minorii). Astfel rezulta o diferenta de cca un milion de cetăţeni români cu drept de vot intre datele oferite de AEP şi cele de la INS.
http://www.gandul.info/politica/cum-a-ajuns-romania-sa-aiba-pe-hartie-20-1-milioane-de-cetateni-si-18-8-milioane-de-votanti-vicepresedintele-aep-e-o-dilema-careia-nu-i-vad-nici-rostul-nici-rezolvarea-12526806
Buna dimineata,
Asta cu numarul de alegatori pentru Europarlamentare, despre care taman voiam sa scriu (dar vad ca altii se trezesc mai devreme 🙂 ) e tare de tot. Poate deveni si o buna tema de campanie, la o adica; daca stie cine sa o faca/manevreze, desigur.
In alta ordine de idei, faza cu Traian Basescu si cu Legea Degrevarii de Raspundere & Puscarie nu-mi place deloc. Nu ca ar fi o surpriza, au mai fost si alte asemenea dume. Intrebarea mea e: cui folosesc aceste dude… ciclice ale presedintelui? Care e combinatia?
La prima intrebare raspunsul e simplu: “alesilor”. Argument: un tovaras dreptac-sculat-din-socialist-culcat chiar sublinia in plina gubernare de si mai trista amintire era ferm convins ca_coloana vertebrala a administratiei publice locale este (sac!) consiglierii locali si judeteni.
Combinatia ca_combinatia… cred ca edificatoare este diferenta dintre numeroasele “dude”+dume si cele cateva chestii bune.
buna , posibil sa foloseasca : pentru gazprom , chevron , rmgc , prespectiuni sa etc. la o adica primarii din localitatile ” adiguratoare de independente de tot felul” pot iesi in fata alegatorilor sa spuna ” nu eu am fost de acord cu abuzurile de pe proprietatile private ci un ticalos din primarie care acum a fugit cu spaga in lume ” 😉
Conclavul PC! Participa la raport si “psisicutul” Ponta!
http://www.stiripesurse.ro/ponta-isi-anunta-subtil-candidatura-la-prezidentiale/
Mutandu-si biroul la MApN, ca sa arate si mai bine ca “nu am nimic de ascuns de DNA, Parchet”, “curajosul” C/P s-a gandit ca, daca Nastase a spus “Am urcat pe muntele Fuji in Japonia, am experienta samurailor” (http://www.ziare.com/adrian-nastase/victor-ponta/codul-busit-al-samuraiului-nastase-1231155), el o sa se cocoate in copac… ca o mata mandra ce e.
Anyway, asa se “salveaza” pisicile in Rusia:
http://www.youtube.com/watch?v=E0kEaET39Co
Da Monik, dar nu prea cred eu ca ajunge la Hermitage Museum prea repede, gata impaiat! 🙂
https://www.youtube.com/watch?v=HLEPtKlGNpw
Buna ziua cetateni!
Cum de a ratat Theophyle afisul electoral al PMP?
Cum de au ratat ceilati comentatori acelasi subiect?
http://www.hotnews.ro/zoom.html?desc=Foto:%20Facebook%20/%20Elena%20Udrea&name=Afis%20PMP%20-Elena%20Udrea&imgUrl=http://media.hotnews.ro/media_server1/image-2014-04-25-17109793-41-afis-pmp-elena-udrea.jpg
cu explicatia ca “PMP este “partidul in blugi”, cu “oameni care se imbraca lejer, care sunt relaxati, pentru ca stiu ce au de facut si de oferit” (sic!)
De vreo cateva zile stim ca aveau de oferit niste pui…
Neata!
Observator, despre afisul pussycat dolls s-a comentat!
(nu cred ca e tema pt europarlamentare afisul! :))
Puii erau destinati propasirii “de neamul pdl-stilor” , cealalta jumatate statica, incremenita in proiect!:P,
Si un pic din dadaista Lelia!
“De sub ape, din cripte, de luni, ieşiţi, că se dau promisiuni! S-au aliniat partidele, s-au aşezat sorţii. La urne se vor întâlni viii cu morţii. Mascaţii cu demascaţii, hoţii cu proştii. Toţi ai noştri.”
Apoi vine Ponta-Onta cu camila! 😛
http://www.gandul.info/puterea-gandului/mandra-barcuta-mester-plimbaciul-12530463
Si investitorul strategic de la Oltchim, omu’ bun pt toti si toate, neatinsul Domnu’ Dan s-a lansat cu DDmobilu’ in campagnie!
http://www.gandul.info/politica/dan-diaconescu-s-a-lansat-in-campanie-dezamagiti-ca-nu-a-dat-nimic-sustinatorii-au-plecat-devreme-surpriza-pentru-cei-care-au-ramas-ddmobil-ul-12530885
Sa turnati sare dupe DDTV, ca merge pe ape ca taraul prin americi si catindatii prin campagnii! 😛
Salut brindusa,
arata ca un “papamobil” interesant daca e blindat
Merita testat! 🙂
buna ziua la toata lumea,
postare noua – Europarlamentare 2014: mize de etapă şi de durată