Revista Presei – PSD-ului nu îi pasă de #Colectiv. Ambasadorii sprijină societatea civilă
31/10/2016 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 31 octombrie. Vremea continuă să se răcească, iar cerul va predominant înnorat și va ploua aproape în toată țara. Precipitațiile vor fi mixte în nordul și centrul țării, la munte va ninge, iar în restul țării va ploua slab. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în nord și la munte. Începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, 29 octombrie şi până în seara zilei de luni, 31 octombrie, la munte vor fi intervale de timp în care va ninge, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de peste 60…70 km/h, viscolind şi spulberând ninsoarea. Mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali rafalele vor depăşi temporar 80 km/h şi se va depune strat nou de zăpadă. Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, unde rafalele vor atinge 50…60 km/h, iar duminică şi luni (30 şi 31 octombrie), îndeosebi în Maramureş, Transilvania şi Moldova trecător se vor semnala precipitaţii mixte.
Noul presedinte al Republicii Moldova, decis peste doua saptamani: Socialistul Igor Dodon si pro-europeana Maia Sandu se vor confrunta in turul al II-lea al alegerilor. Igor Dodon, castigatorul primului tur al alegerilor prezidentiale din Republica Moldova, vrea sa puna capat apropierii tarii sale de Uniunea Europeana si sa o reorienteze catre Rusia, pe fondul nemultumirii publice profunde fata de prooccidentalii aflati la putere si in timpul carora statul s-a confruntat cu tulburari economice. Socialistii lui Dodon vor sa anuleze un plan din 2014 pentru legaturi comerciale si politice mai stranse cu UE. In schimb, ei vor sa inscrie tara in Uniunea Vamala Eurasiatica, dominata de Rusia. Unii diplomati europeni cred, insa, ca retorica electorala a lui Dodon tine mai mult de divizarea spatiului public decat de substanta politica. El le-a spus diplomatilor ca partidul sau nu va anula Acordul de Asociere cu UE, a declarat un ambasador dintr-o tara europeana, citat sub acoperirea anonimatului. De asemenea, socialistii sunt de acord cu acordarea unei autonomii sporite regiunii separatiste Transnistria, a carei populatie majoritar rusofona vrea alipirea la Rusia. La polul opus, Maia Sandu este un candidat prooccidental, care promoveaza apropierea de Uniunea Europeana. Pe parcursul campaniei electorale, ea s-a concentrat pe prezentarea diferentelor dintre ea si Dodon. Astfel, ea a dat asigurari ca Presedintia va deveni “vocea oamenilor” si ca, daca va fi aleasa, va face efectua prima vizita in Occident, spre deosebire de contracandidatul sau socialist. Integral pe Hotnews
(ORA 06:49) Au fost prelucrate 99,33% de procese-verbale. Igor Dodon – 48,26%. Maia Sandu – 38,42%. Dumitru Ciubașenco – 6,01%. Iurie Leancă – 3,11%. Mihai Ghimpu – 1,08%. Ceilalți candidați nu au reușit să acumuleze nici 1% (sursa)
„Doare până la os“. La un an de la tragedie, rudele şi prietenii victimelor din Colectiv spun că suferinţa e la fel de vie. Aproape 5.000 de oameni au participat duminică, la Bucureşti, la marşul de comemorare a victimelor incendiului din Club Colectiv, care a avut loc pe 30 octombrie 2015. Supravieţuitori, rude ale celor decedaţi, prieteni sau doar oameni simpli au venit să îşi exprime durerea, solidaritatea, furia, neuitarea. La un an de la tragedia din clubul Colectiv, care a secerat 64 de vieţi, rănile nu s-au închis încă pentru cei care şi-au pierdut apropiaţii în teribila noapte. Banderole albe, flori, lumânări în mâini. Tăcere. Frustrare. Furie. Durere întipărită pe chipuri, pe pielea arsă, pe corpuri, pe suflete. Cam acestea au fost sentimentele care au survolat Piaţa Universităţii, duminică, la ora 13.00, când mii de oameni s-au adunat pentru marşul de comemorare a victimelor din club Colectiv. Încă din metrou ne-am întâlnit cu Tedy (foto dreapta), una dintre suprevieţuitoarele incendiului de pe 30 octombrie de anul trecut. Avea faţa îndurerată. „Sunt emoţii pentru tot ceea se întâmplă azi“, a spus tânăra de 29 de ani, care a suferit arsuri de gradele II şi III. De altfel, au mai fost şi alţi supravieţuitori printre participanţii la marşul denumit simbolic al tăcerii. Au stat retraşi, tăcuţi. Unii nu au interacţionat cu nimeni. Au stat în umbră, cum a fost cazul lui Cezar, venit din Franţa, de la terapie, special pentru această zi. „Important este să nu se uite. Trebuie să le aducem aminte celor din conducere că existăm. Într-un an de zile s-au schimbat foarte puţine. Eu am încercat să mă detaşez. S-au întâmplat şi lucruri bune, au fost încercări de schimbare, dar prea puţine“, a spus Cezar, care a avut arsuri pe 45 la sută din corp. Integral pe Adevarul
Acordul CETA a fost semnat. Românii, fără viză în Canada. După negocieri tensionate şi o anulare intempestivă la începutul săptămânii trecute, Acordul Complet Economic şi Comercial UE-Canada (CETA) a fost semnat duminică. Miza este importantă pentru România deoarece permite operaţionalizarea acordului dintre ţara noastră şi Canada privind eliminarea deplină a vizelor pentru cetăţenii români începând cu data de 1 decembrie 2017. Acordul CETA a trebuit supus aprobării în toate cele 28 de state membre UE şi în Canada, în unele ţări fiind necesară şi validarea de către parlamente. Guvernul României salută decizia Canadei de eliminare completă a vizelor pentru români de la 1 decembrie 2017, decizia fiind cuprinsă în declaraţia Summitului UE-Canada, iar premierul Dacian Cioloş precizează că este un moment important, fiind astfel eliminată ultima discriminare la adresa românilor. ”Este un moment important pentru România, nu doar pentru că se deschide accesul românilor la beneficiile Tratatului comercial între Uniunea Europeană şi Canada (CETA), dar şi pentru că se elimină ultima discriminare existentă pentru cetăţenii români faţă de ceilalţi cetăţeni europeni în chestiunea circulaţiei fără bariere pe teritoriul Canadei. Consider, de asemenea, că această liberalizare a regimului vizelor va crea oportunităţi importante pentru oamenii de afaceri români care doresc să dezvolte proiecte cu parteneri canadieni. Îi mulţumesc domnului prim-ministru Justin Trudeau pentru implicarea personală în negocierea acestui obiectiv al României şi pentru deschiderea arătată în discuţiile pe care le-am purtat în acest an pe tema liberalizării regimului de vize”, a declart Dacian Cioloş, potrivit unui comunicat de presă remis duminică MEDIAFAX. Potrivit sursei citate, în urma discuţiilor din ultimele luni între cei doi prim-miniştri, Dacian Cioloş şi Justin Trudeau, Guvernul Canadei a confirmat angajamentul de a elimina total regimul de vize pentru toţi cetăţenii români, începând cu 1 decembrie 2017, după o primă etapă de liberalizare parţială de la 1 mai 2017. Integral pe Gandul
#Colectiv 1 AN. Bănicioiu „aniversează” la plajă în Cuba. PSD îi mai dă un mandat de deputat. Unul din principalii responsabili pentru drama de la Colectiv, fostul ministru al Sănătății Nicolae Bănicioiu, va candida pentru PSD, pe listele de la Iași. Deocamdată însă el aniversează un an de la drama de la Colectiv pe plajele din Cuba, susține Realitatea Tv. La începutul lunii noiembrie 2015, Bănicioiu s-a opus public transportării răniților în străinătate. „Chiar nu avem nevoie de nimic în acest moment. Medicii noștri pot gestiona situația. (…) Franța, Germania, am primit din foarte multe părți astfel de solicitări. Momentan noi ne descurcăm foarte bine. Ne descurcăm foarte bine iar medicii noștri pot face față cu brio oricărei situații, da?”, spunea Bănicioiu, la 1 noiembrie 2015. Abia la 3 noiembrie, premierul Victor Ponta i-a cerut să accepte trimiterea răniților în străinătate. „Vom accepta, de altfel există deja oferte de ajutor din afara țării, din partea câtorva spitale din afara țării. Oricine ne poate ajuta, este foarte bine. Ministerul Sănătății, vă rog să țineți legătura cu toți prietenii noștri din afară care pot să trimită medici sau care eventual pot să preia din pacienți”, a spus Ponta. Ulterior, mai mulți medici din străinătate au arătat că în spitalele românești nu existau condiții pentru tratarea unor arsuri atât de grave și a unui număr atât de mare de răniți, iar aceștia trebuiau trimiși în străinătate. „Dacă aveți 20 de arși și nu puteți spăla cu mijloacele necesare decât 5, este clar că au mai puține șanse. Aici nu aș fi acceptat 20, pentru că ar fi fost prea mult”, a declarat, pentru Pro Tv, rr. Serge Jennes, șeful secției de arși a Spitalului Militar Reine Astrid din Bruxelles. Integral pe Romania Libera
Federatia Sanitas intra de luni in greva generala. Aproape 75.000 de medici si asistenti medicali, asteptati sa participe la protest. Aproape 75.000 de medici, asistenti medicali si alti angajati din sistemul sanitar vor intra, de luni, in greva generala. Motivul principal este acela ca nu au ajuns la o intelegere cu autoritatile privind revendicarile legate de legea salarizarii. Pana acum au avut loc mai multe runde de discutii la ministerul Sanatatii, finalizate fara rezultatele asteptate de membrii Sanitas. Cea mai stringenta solicitare a lor vizeaza acceptarea platii sporurilor la nivelul anului 2016, si nu 2009, pentru personalul care are acest drept, dupa cum a declarat saptamana trecuta prim-vicepresedintele Federatiei Sanitas, Marius Sepi. Federatia Sanitas cere introducerea in Ordonanta de Urgenta a Guvernului 20/2016 a angajatilor care lucreaza in serviciul tehnic administrativ – 23.000 de persoane, a functionarilor publici din Directiile de Sanatate Publica – 1.800 de oameni si a celor din crese si gradinite – aproximativ 1.500 de persoane. “De asemenea, Sanitas mai solicita reducerea diferentelor salariale de pana la 800 de lei intre asistentii medicali absolventi ai scolilor postliceale sanitare si cei cu studii superioare, ambele categorii avand aceeasi profesie, avand aceeasi fisa a posturilor si aceleasi atributii”, a spus Sepi. Integral pe Hotnews
Ambasadorii marilor puteri la Bucuresti le transmit romanilor sa lupte in continuare impotriva coruptiei. Mai multi ambasadori straini la Bucuresti au transmis mesaje, duminica, la implinirea unui an de la tragedia din clubul Colectiv, in urma careia au murit 64 de oameni. Ambasadorul SUA Hans Klemm sustine intr-o postare de pe pagina Ambasadei SUA ca incendiul din clubul Colectiv putea fi prevenit, insa din tragedia de acum un an “a rasarit speranta”. “Astazi ne amintim de cei care si-au pierdut vietile sau au fost raniti in tragicul incendiu, care putea fi prevenit, de la Colectiv, de acum un an. Din tragedie a rasarit speranta. Zeci de mii de romani s-au adunat pasnic pentru a-si exprima dorinta unei Romanii lipsite de coruptie, cu o guvernare transparenta, ce raspunde nevoilor cetatenilor si este deplin implicata intr-o Europa intreaga, libera si in pace”, se arata in postare. In incheiere, ambasada SUA ii incurajeaza pe romani sa continue lupta impotriva coruptiei si sa faca eforturi pentru o tara democratica, sigura si prospera. “Acum, cand le plangem din nou pe victime, Ambasada Statelor Unite ii incurajeaza pe romani in lupta lor impotriva coruptiei si in efortul de a construi o Romanie sigura, democratica si prospera”, se mai mentioneaza in mesaj. Integral pe Ziare.com
Legea dării în plată. Care sunt condiţiile “imprevizibile” care ar putea fi luate în considerare de judecători pentru ca un debitor să predea băncii cheile apartamentului: criza, creşterea cursului, tăierea salariilor, pierderea jobului? Curtea Constituţională a făcut puţină lumină în controversata Lege a dării în plată, atacată la cea mai înaltă curte de justiţie din România de către bănci. 1. Celor care voiau să predea cheile apartamentului băncii şi să iasă din contractul de credit fără să mai plătească nimic poziţia Curţii Constituţionale le este total defavorabilă, deoarece scăderea valorii apartamentului (devalorizarea bunurilor imobile) nu poate fi luată în considerare pentru denunţarea contractului. Aceasta este principala problemă a Legii dării în plată, nu faptul că un debitor nu mai poate plăti ratele: valoarea apartamentelor luate pe credit s-a înjumătăţit faţă de perioada 2006-2008 şi un debitor îşi pune constant problema dacă mai are sens să plătească ratele la o casă care nu mai valorează 90.000 de euro, ci 45.000 de euro, cel puţin în Bucureşti, şi unde probabilitatea ca preţul bunului să revină la anii de boom scade pe zi ce trece 2. Iniţiatorii Legii dării în plată – deputatul PNL Daniel Zamfir şi avocatul Gheorghe Piperea – spuneau că această lege va da debitorilor posibilitatea să aibă o putere egală de negociere cu banca, dacă nu mai pot să plătească ratele sau contractul a devenit prea defavorabil lor, adică valoarea de piaţă a bunului a scăzut substanţial. În acest caz, Curtea Constituţională a adus în discuţie “impreviziunea”, adică acele evenimente obiective care schimbă condiţiile şi situaţia unui contract între bancă şi debitor, în sensul în care una dintre părţi este clar dezavantajată nu din cauza ei, ci din cauza unor condiţii de piaţă. Integral pe Zf.ro
EXCLUSIV Capital. Guvernul pregăteşte spargerea CFR-ului. După reorganizarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere prin care se dovedeşte o mai mare cheltuire a banilor publici, Ministerul Transporturilor pregăteşte, în mare secret, spargerea CFR-ului. Chiar dacă suntem condamnaţi să avem o infrastructură slabă, cu o viteză medie pe calea ferată care abia depăşeşte 40 km/h, tehnocraţii se grăbesc să aprobe o ordonanţă de urgenţă privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Feroviare, un organism orientat exclusiv spre realizarea investiţiilor privind infrastructura feroviară. Potrivit ordonanţei privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Feroviare, obţinută de revista Capital, CFR SA va asigura doar partea de administrare şi întreţinere a căii ferate. Dacă în cadrul CFR SA, salariul minim este de aproximativ 1.200 lei, în cadrul Companiei Naţionale de Investiţii Feroviare cea mai mică leafă va fi de 2.128 lei.
Pentru înfiinţarea noii societăţi feroviare guvernul tehnocrat, înainte de plecare, trebuie să facă rost de 50 milioane lei, capital social pus la dispoziţie de Ministerul Transporturilor, în calitate de acţionar unic care îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin Ministerul Transporturilor, în calitate de reprezentant legal al statului român. Odată cu aprobarea ordonanţei de urgenţă privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Feroviare, ceferiştii vor avea salariile duble în noua companie care se ocupă de investiţiile în infrastructura feroviară. Dacă cel mai mică leafă din cadrul CNIF va fi de 2.128 lei, şeful investiţiilor feroviare va câştiga peste 36.000 lei fără sporuri de conducere sau pentru gestionarea fondurilor comunitare. Oficialii CFR SA a precizat Ministerului Transporturilor au precizat că proiectul de act normativ nu justifică cu argumente coerente necesitatea înfiinţării unei noi companii, „orientate exclusiv spre realizarea investiţiilor privind infrastructura feroviară”. Integral pe Capital
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata tuturor…
Ma bucur ca “Bidon” nu a castigat chiar din prima 🙂
buna, asta era si miza turului 1 🙂
Buna diminieata 🙂
Imi plac grozav grevele din timpul campaniilor electorale.
Va veni cea din invatamant, apoi vor face greva si cei de la RATB, apoi metroul si uite asa se implica sindicatele dintotdeauna, cu lideri ne-alesi – dar culesi…
Mai marim un salar minim … sa-l facem maxim .s.a.m.d.
Apropo, le-a spus cineva liderilor de sindicat ca salarul minim e impozitat? De ce i-o spune minim? Ca a constatat statul ca de fapt poate mai poate lua bani si de la minim – ca sa-l faca subminim?
Salut voios cutremurat . 🙂
Alta noapte in care am dormit in masina . 🙁
Situatia actuala :
– numeroase case crapate cu risc de prabusire la un nou cutremur . (inclus in satul unde locuiesc)
– zeci de mii de persoane au dormit unde au reusit , mai putin in propriile case .
– deschise centre de dormit , mancat (in satul meu , 200 posturi , 250 persoane la masa de prinz si seara)
– Situatia nu e usoara , exista inalt risc sa se produca alte cutremure (declaratii oficiale )
In rest , trece si asta .
Mult noroc si la multi ani 🙂 Lingourile au patit ceva?
Buna dimineata http://www.contributors.ro/economie/rolul-companiilor-germane-in-romania-evolu%C8%9Bia-%C8%99i-structura-rela%C8%9Biilor-economice-bilaterale/
Scurt sumar pentru cei care nu cunosc detaliile. Nicolaie Bănicioiu, ministru al sănătății între 5 martie 2014 și 17 noiembrie 2015. Spital de arși disfuncțional. Barocameră de milioane la Floreasca care e de fapt echipament de spa, nu pentru tratat arșii. La Colectiv ne asigură repetat, cu tupeu și fără ezitare că statul român rezolvă tot, nu are nevoie de ajutor, totul e perfect la noi. Că a mai promis și fonduri pentru o renovare completă a Spitalul pediatric Sf Maria din Iași și nu s-a ținut de cuvânt, asta e deja bonus”, se mai arată în scrisoare către fostul ministru Nicolae Bănicioiu. http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/alegeri-parlamentare-2016/banicioiu-sfatuit-sa-si-retraga-candidatura-din-iasi-602794
Bună dimineața.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21386964-vasile-dincu-tinerii-murit-colectiv-nu-numai-din-cauza-coruptiei-incompetentei.htm
Păi bine, domnu’ Dîncu, da’ incompetenții cum au aterizat în posturile de conducere, nu prin corupție ?
Buna
Exact , se da bun la sfaturi si de fapt omul este complicele unui sistem mafiot perpetuat de la ion iliescu pana la ultimii paduchi din fruntea psd ului de azi .
http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/-scandalul-%E2%80%9Eblack-cube%E2%80%9C-si-mafia-imobiliara–de-ce-e-importanta-legatura-cu-%E2%80%9Ecolectiv%E2%80%9C—opinie-431750
( poate aveti opinii dl @Gino 😉 )
Buna 🙂
Sigur ca am opinii si chiar din cele mai competente(nu si avizate, desigur 😀 ).
-In primul rand despre autor-unul din tanara generatie de cristoi de la EVZ.
-Stilul de diseminare a informatiei-scoala EVZ. Citez:
“Este foarte posibil ca afacerea Pionierul SA să fie un tun imobiliar al serviciilor secrete israeliene. Un tun dat, n-am nici cea mai mică îndoială, cu știința autorităților românești, în special a serviciilor secrete, și, probabil, cu complici din rândul acestora.”
Tie nu iti vine s-o iei pe campii cand un dereglat incearca sa-ti livreze niste bazaconii de felul asta si altele in articol, pe care nu le mai citez?
Cu ce se ocupa andronicii de la EVZ? Cu vestejirea SRI si DNA.
In ce scop? Sa scape chelea Udrei, a lui Base, Andronic, Niro, UTI, etc.
Acum s-au repliat la RL, barlogul EVZ a fost compromis prin devoalarea proprietarului si inculparea andronicului.
Fii atent la strategie: se cauta legarea numelor infractorilor de nume oficiale de servicii si functii reale in servicii-director Mossad, moaaaa1- colonel SRI, wow!-pentru a da parfum de credibilitate in ochii curcilor cititoare. Cum sa nu crezi cand citesti acolo asa ceva.
Acum au mai gasit o bretea laterala spre consolidarea credibilitatii cu emotia creata de Colectiv: patronul era evreu, probabil din Mossad.
Bre, ma leshi? 😀
Da-le cu briciul lui Occam si o sa ai numai de castigat.
Salut
Originalul este aici , investigatia au facut o profesionisti : ” Zelivanski ar fi trebuit să fie în închisoare începând cu noiembrie 2015, însă se află în libertate și astăzi, fiindcă autoritățile statului nu au reușit să îl încarcereze.
Mai mult decât atât, el continuă să participe, prin reprezentanți, la ședințele adunării generale a creditorilor Pionierul, la care se discută reorganizarea întreprinderii.”
https://www.riseproject.ro/articol/colectiv-incursiune-in-fabrica-mortii/
La subiect , ar fi bune opiniile competente – de la modul de privatizare si pana la modul de aplicare a justitiei ( lasa povestile cu ” e evreu” -deci case closed ) .
profesionisti=riseproject. Ok.
Fiecare prizeaza marfa cu care este obisnuit si care, in final, il satisface.
Ti-am dat cateva repere despre motivele pentru care eu consider articolul o manipulare grosolana pentru minimizarea participarii escrocilor nostri si pasarea responsabilitatii la un alt nivel, unde se pierde in perdele de fum.
Fiecare avem dreptul sa ne iubim punctele de vedere. 🙂
e vorba de dezinformare 🙂
cu buna stiinta , avand in vedere competenta dvs .
cand vii si spui “mardeiasi IT ” despre un numar 2 dintr un serv de info strain si ” amator” despre un ofiter militar care a lucrat intr un serviciu de info militare al unui stat .. e rusinos .
eu vreau sa va arat pana unde a ajuns mafia securistilor din Ro – sa apeleze la profesionisti ( pacalind specialisti in treburi mai sensibile ) pentru a le rezolva problemele .
sper ca in organele judiciare aveti incredere .. ” Inspectorul de Poliție își începe activitatea declarînd:
„Te anchetez cu suspiciunea de aderare şi constituire a unui grup infracţional, hărţuire, comiterea de infracţiuni informatice care includ dereglare/perturbare calculator, accesul la material de pe calculator în mod ilegal pentru a săvîrşi o altă infracţiune, în scopul de a vătăma un funcţionar public din România, toate acestea în cadrul unei comisii rogatorii. ”
din cadrul comisiei rogatorii .
ps – interesant ca nimeni din presa nu sesizeaza partea cu . asa se intampla cand e luat in bascalie un subiect serios .
cum s ar traduce ” a vatama un functionar public ” ?
Ca sa inchei subiectul, sa consideram ca fiecare avem sisteme proprii prin care ne formam imaginea asupra realitatii, eu spun ca al meu mi se potriveste cel mai bine.
Putem continua cu argumente dar eu ma opresc.
eram dator cu un drept la replica 🙂
🙂
Buna ziua.
Nu este nebun cine propune, nebun este cine voteaza si este de acord cu astfel de gunoaie. Jeguri cu tupeu 👿
http://www.hotnews.ro/stiri-alegeri_parlamentare_2016-21387265-lista-completa-numele-celor-care-candideaza-din-partea-alde-partidul-condus-tariceanu-numar-mare-candidati-probleme-penale.htm
Hello Mar, all 🙂
Uite lista intreaga (aproape), de la toate partidele :
http://www.euractiv.ro/justitie/penalii-care-vor-sa-intre-in-parlament-lista-celor-certati-cu-justitia-si-ne-cer-votul-5761?cfcc
Buna Desy 🙂
Ce colectie!
http://oameniliberi.com/mica-victorie-de-etapa-demontarea-semnaturilor-de-sustinere-candidaturilor/
Altii se pregatesc pentru Curtea Constitutionala
Buna ziua
@ziggy&@gino
Ia sa privim si “outside the box”
Se ia o investigatie onesta si se prelucreaza
Amestecam un pic un serviciuvsecret-mossad- la privatizarea pionierul,altul leaga accidentul colectiv de proprietar si da asa o banuiala de “teoria conspiratiei”(vedeti aiurelile aparute legate de incendiu),ajungem la mossad,se baga un pic de “incendiu provocat sa cada guvernul ponta”,al cui e guvernul?ajungem la soros…e evreu,e….
Si gata fandaxia.
De ce toate de mai sus?pai e vreun serviciu secret care si acopera oamenii incepand gainarii ca privatizarea pionierul?si mai ales mossad,care vorba aia “e fruncea”in bransa asta?
Articolul sau e prostie sau e manipulare ,deloc grosolana
hai sa lasam povestea balta , ca ala de l a decorat pe dragnea nu se apuca sa i dea jos guvernu .
la partea cu vatamarea nu prea intele cu e cu vatamarea unui functionar public roman si cu tacerea asurzitoare a celorlalti romani .
Eu vorbeam de articolul din rl;nu pot citi chestia cu vatamarea pe tlf,dar nu cred ca mossad ul s a tampit in halul asta sa trimita gainari in romania
Cine leaga black cube de mossad habar n are;ca zice ala procurorilor ca a discutat cu fostul sef mossas,zice,ba si spune ca are dovezi ca a fost;si?stie cineva “ce au discutat”?
Asa e ,s o lasam balta
Buna seara 🙂
Este un punct de vedere cu care sunt total de acord, nimic nu leaga BC de Mosad, cum nici povestile despre justitie nu sunt justitia.
O sa vedem ce iese din dosare cand vor fi publice.
Las-o balta ca nu stii despre ce vorbesti sau incerci diverse glume . Dr. Ehud ( Udi) Levi este unul dintre cei mai buni experti din lume in materie de lupta impotriva terorismului .
Problema e ca niste escroci din Romania au incercat sa l duca cu zaharelul si sa l minta .
” Dr. Ehud ( Udi) Levi world renowned expert on counter terrorism and former member of the Israel National Security Council, director
Counter Terrorism and Proliferation Finance Bureau
Officer of the Prime Minister, Government of Israel.””
Deci escrocii nostri i-au tras-o doctorului Woody, nici nu se putea altfel. 😀
O noua minciuna marca Fierea, demontata de realitate. Oricum Soseaua Pantelimon arata ca dupa bombardament. Circ si paine pe banii bucurestenilor care trec sau locuiesc in zona 👿 – Consiliul General a aprobat alocarea a 417 milioane de lei din bugetul Primariei Capitalei pentru plata in avans a gazelor naturale necesare ca RADET sa poata furniza apa calda si caldura bucurestenilor in aceasta iarna. Pentru acoperirea platii in avans pana la finalul anului s-a suplimentat subventia pentru RADET cu 33 milioane lei. Banii se iau de la lucrarile de reabilitare a Sos. Pantelimon.
http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-21387538-consiliul-general-aprobat-alocarea-417-milioane-lei-pentru-plata-avans-gazelor-naturale-necesare-producerii-energiei-termice-bucuresti-33-milioane-lei-iau-reabilitarea-soselei-pantelimon.htm
http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-21387736-majoritatea-psd-alde-din-consiliul-general-capitalei-aprobat-procedura-simplificata-pentru-atribuirea-unor-contracte-servicii-sociale-pana-3-334-050-lei.htm
seara buna ! a inceput sugativa de bani publici
Si care i problema?in pantelimon locuiesc 100 mii iar caldura subventionata au 5-600 mii
Inca nici un consilier,usb inclus,nu spune ca aceasta subventie e o porcarie in forma actuala
asa e / si o oda patriei ( eventual sa ne cerem scuze ca au indraznit niste romani sa spuna stop joc – ca altfel vine “pedeapsa divina ” si peste noi / cum a venit la italieni , bine .. guvernul italian nu e guvernul lui dragnea & co )
@intamplator 18 :07
Chiar,”niste romani”au deschis cazul,”niste romani” l au inchis
Si “niste romani”tot il tin cald si l folosesc cum le convine
o vatamare si scapati de ei . ce va impiedica ? :)))
În perioada 2008 – 2014, suspectul Fenechiu Relu, în calitățile menționate mai sus, a pretins și a primit de la reprezentanții unei societăți comerciale suma de circa 4.300.000 de euro pentru a asigura finanțarea de către Ministerul Educației Naționale a etapei a V-a a Programului „Sistem Educațional Informatizat” (SEI), atribuirea contractului către firma respectivă și derularea acestuia în bune condiții.
Concret, sprijinul acordat de suspectul Fenechiu Relu s-a materializat prin intervenția sa la persoane cu funcții de conducere din cadrul Ministerul Educației Naționale, asupra cărora avea influență la acel moment.
O parte din suma de bani pretinsă, respectiv 2.500.000 euro, a fost remisă în numerar suspectului, în două tranșe, printr-un intermediar. http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/al-treilea-dosar-la-dna-pentru-relu-fenechiu-603166
Harnic omu’ ..
Doar 2.500.000 euro…ce sume, cat numerar circula in tara asta. Mai ceva ca mafiotii.
numerar . ramai masca .. individul , cand era ministru , iesea plin de tupeu la tv si vorbea de procurori , de abuzuri etc .
era mare sef cu organizarea loviturii de stat , taranoiul fenechiu : http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/exclusiv-stenograme-din-bucataria-de-campanie-cum-folosesc-liberalii-presa-si-societatea-civila/
Salut. In premiera scriu cu smartphone .Situatia e fierbinte.10.000 persoane evacuate. Sa speram bine.
Stefane, la multi ani inca odata si ai grija de tine si de toata familia!
Numai bine Stefan si aveti grija acolo !
Buna Stefan.
Ai grija de tine si de familie. Sa speram ca natura s-a linistit, numai cere tribut.
Bună seara!
La mulți ani, @stefan60 (cu scuze pentru întârziere!) 🙂 și mult noroc!
https://www.yahoo.com/news/us-orders-family-istanbul-consulate-staff-leave-210900280.html
http://www.timesnewroman.ro/politic/alegeri-in-moldova-putin-i-a-taiat-un-deget-comunistului-igor-dodon-ca-n-a-castigat-din-primul-tur 😀
Sa speram ca va castiga. Un om deosebit, o mana de om cu o forta si un curaj rar.
http://www.hotnews.ro/stiri-alegeri_moldova_2016-21387877-alegeri-moldova-video-maia-sandu-sustinatorii-ziaristii-hohote-ras-dupa-jurnalista-cerut-candidatei-recunoasca-ajutorul-dat-oligarhul-plahotniuc.htm
Bună seara!
Iote ce zice Guran:
http://www.biziday.ro/2016/10/31/poate-n-ar-fi-atat-de-rau-sa-facem-alegerile-mai-prin-martie-anul-viitor/
Asta a fumat ceva stricat. Sau are impresia ca vorbeste numai cu tampiti: http://m.evz.ro/sebastian-ghita-cumintenia-pamantului-este-falsa.html
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21388201-raed-arafat-smuls-lavaliera-direct-emisiunea-perfect-imperfect-tvr1-iritat-intrebarile-legate-colectiv-accidentul-din-lacul-siutghiol-accidentul-aviatic-din-apuseni-trebuie-faceti-simt-intr-adevar-gre.htm
Seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, Raed Arafat, a fost in aceasta seara invitatul Emei Zeicescu la emisiunea “Perfect Imperfect” de la TVR 1, iar aproape de finalul emisiunii, Arafat si-a smuls lavaliera si a parasit studioul. Acesta s-a enervat dupa ce moderatoarea l-a intrebat daca a luat vreodata in calcul sa demisioneze. Raed Arafat a mai raspuns si la intrebari legate de accidentul din lacul Siutghiol, accidentul aviatic din Apuseni si incendiul din Colectiv.
buna dimineata!
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-1-noiembrie-orgie-electorala-pe-bani-din-pix-organizator-psd/50221/