Revista Presei – 9 septembrie. Ciolacu, găuritorul de bugete naționale – după el, potopul!
09/09/2025 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 9 septembrie. Pe 9 septembrie 2025, vremea va aduce schimbări notabile la nivel național. În nord-vestul și centrul țării, se anunță o răcire semnificativă a vremii, cu înnorări temporar accentuate și perioade cu averse, însoțite de descărcări electrice. În aceste regiuni, vântul va avea intensificări de scurtă durată în timpul ploilor, iar cantitățile de apă pot depăși local 15-20 l/mp în intervale scurte sau prin acumulare. În restul teritoriului, valorile termice vor rămâne comparabile cu cele din ziua precedentă. În sud-vest și sud, vremea va fi în continuare călduroasă, iar manifestările de instabilitate atmosferică se vor semnala doar pe spații mici. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 și 32 de grade Celsius, iar minimele între 7 grade (în depresiunile din estul Transilvaniei) și 20 de grade pe litoral. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse, se va forma ceață. În Capitală, vremea se va menține călduroasă. Cer variabil și vânt slab până la moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 32 de grade, iar minima între 14 – 16 grade.
“Ilie Bolojan, mesaj către profesori în prima zi de școală marcată de proteste: Economiile reprezintă cam 10% din bugetul educației / Vom da cifre exacte la o lună de zile/ Despre reforma în administrație: S-a convenit o reducere a numărului de angajați cu 10%/ Trebuie să creștem treptat vârsta de pensionare. Premierul Ilie Bolojan a declarat luni seara la TVR că economiile realizate prin pachetul doi de măsuri reprezintă cam 10% din bugetul educației. ”Vom da cifre exacte la o lună de zile”, a declarat Bolojan. Luni, în prima zi de an școlar, mii de profesori au protestat față de măsurile anunțate de Guvernul Bolojan în domeniul educației. În ce privește reforma din administrația publică, Primul ministru a mai spus că din discuția care a fost la Cotroceni cu liderii coaliției a rezultat reducerea numărului de angajați cu 10%. În ce privește pachetul trei de măsuri, șeful Guvernului a declarat că Românai are nevoie de mai mulți oameni în piața muncii. ”Trebuie să creștem treptat vârsta de pensionare”, a mai spus Bolojan. În afară de contextul financiar dificil, e un act de responsabilitate să începem școala în așa fel încât să putem oferi copiilor noștri condiții decente de educație. În ce privește nemulțumirile, ele vin în contextul în care pe fondul deficitului bugetar, am fost nevoiți să luăm măsuri de corecție bugetară iar zona de educație a fost zona în care au fost aplicate printre primele. Norma de predare săptămânală a fost majorată cu două ore, de la 18 la 20 de ore săptămânal. A avut efecte avem 230 de mii de posturi în sistemul de învățământ care sunt ocupate de aproximativ 160 de mii de titulari, puțin sub, iar diferența până la 230 de mii sunt 30 de mii la plata cu ora și 40 de mii ocupate de suplinitori”. Integral pe G4Media
“Spionul rus acuzat de trădare în România, la audieri la DIICOT. Cum a ajuns un fost șef de servicii secrete din Moldova pe mâna autorităților de la București. Un fost șef din cadrul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, acuzat de trădare și transmiterea de informații secrete către KGB din Belarus, a fost săltat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și va fi adus cu mandat la sediul DIICOT pentru audieri.Surse din Republica Moldova au confirmat pentru AGERPRES că ar fi vorba despre Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova.’Astăzi, 8 septembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele unui suspect, în vârstă de 47 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trădare prin transmitere de informații secrete de stat, în forma continuată. Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, începând cu anul 2024 și până în prezent, suspectul, care a deținut anterior funcții de conducere în cadrul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, a fost angrenat în activități de divulgare neautorizată a unor informații secrete de stat, către reprezentanți ai unei puteri străine, respectiv ofițeri din cadrul Comitetului Securității de Stat – KGB al Republicii Belarus, în condiții de natură să pună în pericol securitatea națională a României'”. Integral pe Ziare.com
“Grindeanu: PSD nu acceptă reducerea de personal cu 10% în administrație. Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că partidul nu acceptă reducerea cu 10% a posturilor în unitățile administrativ-teritoriale, precizând că reprezentanții săi fac parte în continuare din grupul de lucru care analizează datele necesare pentru această măsură. „În acest moment PSD-ul este parte, prin reprezentanții săi, în acel grup de lucru, care strânge foarte multe date. La finalul săptămânii vor avea loc și întâlniri cu asociațiile comunelor, orașelor și municipiilor, precum și cu consiliile județene. Se va ajunge la o primă formă care va fi prezentată public”, a explicat Grindeanu, luni, răspunzând unei întrebări legate de procentul de 10% care ar afecta posturile ocupate. Potrivit liderului PSD, scopul comisiei este identificarea unor soluții care să permită reducerea cheltuielilor cu 10%, fără a afecta funcționalitatea administrației. „În aceste zile am foarte multe exemple venite dinspre unități administrativ-teritoriale, care spun următorul lucru: Ne cereți să facem contabilicește o reducere de personal, iar costurile se vor vedea în altă parte, la bunuri și servicii. Pentru că poate să existe primării care au cheltuieli de personal, de exemplu pentru administrarea domeniului public, care să fie parte a aparatului propriu al unei primării. În alte părți, poate să fie externalizate aceste lucruri, să fie societăți comerciale”. Integral pe Spotmedia
“Cine se ocupă de Patrimoniul Național al României. Directorul instituției, Oana Zaharia, susținută de PSD, are un „patrimoniu personal” de 27.000 de euro în bijuterii. Institutul Național al Patrimoniului se ocupă de tot ce înseamnă monumente istorice aflate în patrimoniul statului. Anul trecut, Institutul a beneficiat de un buget de aproape 20 de milioane de lei. Bineînțeles că banii nu ajung niciodată și este greu ca din aceste fonduri să îngrijești toate bunurile aflate în patrimoniul național. Mare parte din buget se duce pe salarii. Iar conducerea institutului este una stufoasă, formată dintr-un manager, un director general adjunct și alți patru directori adjuncți. Institutul Național al Patrimoniului (INP) a fost înființat în anul 2009 prin comasarea Oficiului Național al Monumentelor Istorice cu Institutul Național al Monumentelor Istorice. În anul 2011, Institutul de Memorie Culturală (CIMEC) a fost și el absorbit de INP. Institutul Național al Patrimoniului are multe atribuții. Cele mai importante sunt cele legate de gestionarea fondurilor „destinate cercetării, expertizării și executării lucrărilor de consolidare-restaurare și punere în valoare a monumentelor istorice, prin Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice, finanțat de la bugetul de stat” și de administrare, în numele Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, a monumentelor istorice ale statului”. Integral pe Libertatea
“„Marcel Ciolacu mi-a spus că-l doare în organul genital de deficit”, susține un fost ministru de Finanțe. Cum răspunde fostul premier. Marcel Boloș, fost ministru de Finanțe în primul guvern Ciolacu (iunie 2023 – decembrie 2024), a afirmat, într-o declarație pentru Antena 1, că l-a avertizat pe Marcel Ciolacu de mai multe ori privind deficitul bugetar în creștere, însă fostul premier i-ar fi spus că îl doare „în organul genital” de deficit. „Când i-am spus „domnule prim-ministru, deficitul bugetar se duce în cap”, mi-a spus că îl doare în organul genital de deficitul bugetar”, a spus Marcel Boloș (PNL). „Se vedea de la o poștă că în companiile de stat este debandadă”, a adăugat fostul ministru. În replică, Marcel Ciolacu a negat că ar fi făcut această afirmație, spunând că nu-i stă în obicei să vorbească astfel. „Eu nu vorbesc urât nici cu colegii, nici cu prietenii apropiați. Am multe defecte, dar defectul ăsta nu-l am”, a spus Ciolacu. De asemenea, Boloș a mai spus că are un regret legat de activitatea sa la Finanțe, anume că nu și-a dat demisia, deși și-a scris-o de trei ori. „Oamenii politici se mai alintă”, a comentat Marcel Ciolacu afirmația lui Boloș”. Integral pe Hotnews
“Cheltuieli şi facturi „ascunse“ prin sertare de 45 de miliarde de lei: guvernul Bolojan trebuie să reducă un deficit bugetar care în realitate porneşte de la 11% din PIB. Guvernul Bolojan a rezistat, de fapt premierul Bolojan a rezistat, pentru că el este principala ţintă, celor patru moţiuni de cenzură votate duminică, plus o moţiune de cenzură anterioară. Acum, guvernul trebuie să reziste presiunilor şi protestelor sociale, unele deja în plină derulare, altele, care se anunţă. Cred că am ajuns la cinci pachete fiscale aprobate şi probabil că vor mai urma. Situaţia bugetară este în continuare complicată, iar rezultatele încă nu se văd la orizont. Mulţi se întreabă când se vor vedea rezultatele măsurilor fiscale – creşterea TVA, introducerea CASS la pensii, reducerile de cheltuieli, reducerile de personal – 10% efectiv – sau ce reduceri vor urma, restructurarea unor instituţii publice, comasarea altora, etc. După ce au apărut rezultatele execuţiei bugetare din iulie, care la nivelul cheltuielilor nu a arătat vreo îmbunătăţire – chiar şi premierul se întreba cum de au ajuns să crească cheltuielile de personal cu 7%, când ele ar fi trebuit să scadă cu 5% – mulţi s-au întrebat de ce nu se vede la final, în deficit, vreo îmbunătăţire”. Integral pe Zf.ro
“Ionuț Moșteanu: Pensiile de serviciu ale militarilor nu intră în pachetul 3 de măsuri fiscale. „Nu este momentul acum”. Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat luni că pensiile de serviciu ale militarilor nu vor fi incluse în pachetul 3 de măsuri fiscale pregătit de Guvern. Acesta a precizat că subiectul a fost discutat de mai multe ori, dar „nu este momentul acum”. Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a declarat luni că în pachetul 3 de măsuri fiscale ale Guvernului nu va fi vorba de pensiile de serviciu ale militarilor. “Nu este momentul acum să discutăm despre pensiile militarilor. Pensiile de serviciu ale militarilor au fost discutate şi răsdiscutate. În cadrul sistemului de pensii militare există nişte dezechilibre pe care mulţi le-ar vrea corectate. Îi înţeleg pe fiecare dintre dânşii, au ieşit la pensie în momente diferite, în condiţii diferite, după ce au servit la fel de mult patria. Asta este o discuţie la care nu am o soluţie rapidă”. Integral pe Digi24
“Trump, din ce în ce mai puțin luat în serios pe scena mondială. Cum și-a ruinat președintele SUA reputația internațională – analiză The Atlantic. Pentru liderii autoritari ai lumii – Xi Jinping, Vladimir Putin și Kim Jong-un – Donald Trump nu mai este un actor serios în politica internațională. Este mai degrabă o figură de fundal, un președinte ale cărui acțiuni sunt anticipate cu ușurință și ignorate cu nonșalanță. Analistul politic Tom Nichols scrie într-o analiză pentru The Atlantic că reputația globală a Statelor Unite n-a fost niciodată mai fragilă, iar motivul e simplu: Donald Trump.Xi, Putin și Kim nu sunt, desigur, exemple de conducători luminați. Conduc regimuri brutale, cu poliții secrete, lagăre și cenzură. Dar, paradoxal sau nu, au simțul realității și al ierarhiei de putere. Iar concluzia lor, după aproape un deceniu de „testare” a liderului american, e clară: Trump nu merită să fie tratat cu respect. Nu pentru că sunt ei morali, ci pentru că au învățat să recunoască un lider slab. Parada militară organizată recent la Beijing, dedicată comemorării a 80 de ani de la capitularea Japoniei, este doar ultima demonstrație a acestei distanțări simbolice. Xi, Putin și Kim au fost prezenți. Alături de ei – și președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, aflat mereu la umbra liderului de la Kremlin. Însă Statele Unite, prin vocea lui Trump, au fost absente – nu doar fizic, ci și simbolic. Nici măcar invitația formală nu a fost trimisă, ca și cum America nu ar fi avut vreun rol în înfrângerea Japoniei în cel de-Al Doilea Război Mondial”. Integral pe Ziare.com
“Cât au costat deplasările externe ale premierilor Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Ciolacu a zburat mai mult cu avionul militar decât generalul Ciucă. În date apare și un zbor de aproape 200.000 de euro. Într-un răspuns transmis către HotNews, Guvernul arată că transportul pentru deplasările foștilor prim-miniștri Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă a costat aproximativ 4 milioane de lei, adică aproximativ 800.000 de euro. Cei doi au zburat de 38 de ori, cu zboruri de linie, aeronave militare și cu avioane închiriate. În 2023, HotNews a cerut Guvernului informații despre cadrul de organizare a deplasărilor externe ale înalților demnitari. Iar răspunsul Executivului a fost că informațiile sunt secretizate. HotNews a obținut informațiile publicate acum în urma unei noi solicitări în baza legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile publice. Nicolae Ciucă a fost desemnat premier în 25 noiembrie 2021 și a demisionat în 12 iunie 2023, fiind înlocuit de Marcel Ciolacu, potrivit protocolului coaliției, care prevedea rotativa premierilor. Cel mai scump transport plătit din bani publici pentru Nicolae Ciucă s-a ridicat la aproape 450 de mii de lei (448.130,47 lei – circa 90.000 de euro). Deplasarea a avut loc în Suedia și s-a desfășurat cu un avion închiriat de Guvern. Pentru aceeași deplasare, pentru diurnă, cazare și cheltuieli au mai fost cheltuiți 5.922,62 de lei (circa 1.000 de euro), conform răspunsului primit de HotNews. Pentru cele 17 deplasări externe ale fostului premier Nicolae Ciucă, Guvernul a plătit puțin peste 30.000 de lei pentru cheltuielile de cazare (32.095,4 lei), adică ceva mai mult de 6.000 de euro)”. Integral pe Hotnews
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

“Putin și Xi Jinping au dat mâna pe ascuns pentru o mare afacere: Va fi păcălit Trump din nou de Rusia? ….”
https://ziare.com/rusia-china-schimburi-comerciale/putin-xi-jinping-au-dat-mana-ascuns-afacere-gaze-lichefiate-ruta-arctica-va-fi-pacalit-trump-1963070
https://kyivindependent.com/russias-imperialist-plan-is-only-beginning-merz-says/?utm_source=flipboard&utm_content=KyivIndependent/magazine/Latest+News
“…Russia’s “imperialist plan wouldn’t end with the conquest of Ukraine but would rather be just the start,” German Chancellor Friedrich Merz said on Sept. 8…”
“Americanii au rupt un important acord cu România și celelalte țări europene din mandatul lui Biden / Reacție: „Act unilateral de dezarmare”….”
https://hotnews.ro/americanii-au-rupt-un-important-acord-cu-romania-si-celelalte-tari-europene-din-mandatul-lui-bide-reactie-act-unilateral-de-dezarmare-2061973
“Kelemen Hunor: Au trecut patru luni de la catastrofa de la Praid, nici măcar unul nu şi-a dat demisia, nici măcar unul nu a fost demis/ Nu se poate să ai droguri în poarta şcolii şi Poliţia nu ştie. Sigur că ştie…..”
https://www.news.ro/politic-intern/kelemen-hunor-au-trecut-patru-luni-catastrofa-praid-nici-macar-unul-dat-demisia-nici-macar-unul-demis-droguri-poarta-scolii-politia-stie-sigur-stie-1922405208162025092322157830
“Executivul clarifică afirmațiile lui Bolojan: Guvernul nu are în vedere creșterea vârstei standard de pensionare. Premierul s-a referit la categoriile exceptate…..”
https://www.profit.ro/stiri/social/executivul-clarifica-afirmatiile-lui-bolojan-guvernul-nu-are-in-vedere-cresterea-varstei-standard-de-pensionare-premierul-s-a-referit-la-categoriile-exceptate-22158181
“Gafe în serie comise într-o postarea făcută de SRI / Serviciul Român de Informații a prezentat o fotografie ce trebuia să ilustreze refugiați polonezi în România, care era, de fapt, o poză cu evrei din Ungaria, aduși la Auschwitz / Din fotografie fusese scoasă steaua lui David….”
https://www.g4media.ro/gafe-in-serie-comise-intr-o-postarea-facuta-de-sri-serviciul-roman-de-informatii-a-prezentat-o-fotografie-ce-trebuia-sa-ilustreze-refugiati-polonezi-in-romania-care-era-de-fapt-o-poza-cu-evrei-di.html
“Donald Trump le cere susținătorilor săi 15 dolari pentru a ajunge în rai – HotNews.ro ….” https://share.google/L9TkObj9VED6ydmmP
“România este ultima țară europeană la capacitatea de a-i ține pe copii și tineri în școală: o treime dintre adolescenți și 1 din 6 copii nu erau înscriși în școală, în 2023 / Un sfert dintre tinerii români de 18-24 de ani nici nu învață, nici nu muncesc – Raportul OCDE „Education at a Glance 2025”…..”
https://www.g4media.ro/romania-este-ultima-tara-europeana-la-capacitatea-de-a-i-tine-pe-copii-si-tineri-in-scoala-o-treime-dintre-adolescenti-si-1-din-6-copii-nu-erau-inscrisi-in-scoala-in-2023-un-sfert-dintre-tinerii-r.html
“Viktor Orbán vrea ca Ucraina să fie împărțită în trei părți și una să fie dată Rusiei
Premierul ungar Viktor Orbán a declarat că soarta Ucrainei este pecetluită și că divizarea țării a început deja. El a prezis o împărțire a teritoriului în trei zone. Declarațiile au fost făcute în cadrul discursului său la tradiționalul “picnic civic” de la Kötcse, un eveniment anual al intelectualilor și politicienilor de dreapta și conservatori, potrivit cotidianului Magyar Nemzet. ….” https://www.libertatea.ro/stiri/viktor-orban-vrea-ca-ucraina-sa-fie-impartita-in-trei-parti-si-una-sa-fie-data-rusiei-5442817
https://hotnews.ro/maia-sandu-avertisment-in-parlamentul-european-obiectivul-kremlinului-e-clar-sa-puna-mana-pe-moldova-si-sa-o-foloseasca-impotriva-ucrainei-si-a-ue-2062257