Revista Presei – 9 octombrie.”Un leu din trei provine din evaziunea fiscală. Suntem în topul UE, ca economie subterană”
09/10/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 9 octombrie! Cerul va avea înnorãri temporare şi va ploua la munte, local în nord, centru şi est şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, iar în nordul Carpaţilor Orientali, la altitudini mari vor fi posibile precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificãri în cea mai mare parte a ţãrii, cu viteze în general de 50…65 km/h, dar mai mari în zona înaltã a Carpaţilor Meridionali şi de Curburã, unde rafalele vor depãşi 70…80 km/h. Temperaturile maxime se vor situa în general între 14 şi 26 gr, iar cele minime între -2 şi 10 gr, mai coborâte în estul Transilvaniei. Bucuresti: 20/8 gr.C.
“Un leu din trei provine din evaziunea fiscală. Suntem în topul UE, ca economie subterană …. Analiştii financiari estimează că în perioada următoare economia subterană va creşte. Este efectul majorării taxelor şi impozitelor. Cresc taxele şi impozite, înfloreşte economia neagră. Acesta îi va încuraja pe unii să apeleze la servicii şi să cumpere bunuri de pe piaţa neagră. În primele opt luni ale acestui an, statul a recuperat la buget peste 5 miliarde de lei, ceea ce înseamnă mai mult de 10% din deficitul bugetar. …. Cristian Păun, profesor de Economie, explică faptul că, “cu cât măreşti taxele şi cu cât le măreşti mai anapoda, vizavi de puterea de cumpărare a românilor, poţi să ajungi ca această evaziune fiscală să devină foarte tentantă, pentru foarte mulţi”. Analistul financiar Dragoș Cabat spune că, “dacă luăm în calcul că România impozitează excesiv munca salariată, înţelegem şi unul dintre motivele pentru care în România procentul acesta este de aproape 30%, mult mai mare decât în Germania, unde este undeva la 8%, în Danemarca, unde este 9,10%. …. Principalele domenii în care s-a făcut evaziune fiscală în primele 8 luni ale anului au fost comerțul cu produse nealimentare, vânzarea de maşini şi Construcţiile. Un leu din 3 care circulă în România este din evaziune fiscală, iar asta ne plasează pe locul 3 la nivel de Uniune Europeană la capitolul economie subterană, spune Cabat. În primele 8 luni ale anului, inspectorii de la Antifraudă au verificat peste 22 de mii de firme şi au recuperat la buget mai mult de 5 miliarde de lei, mult sub nivelul economiei subterane. ….” Integral: https://newsweek.ro
“Cum ar putea guvernul să reformeze România dacă nu este în stare să calculeze nici salariul minim Guvernul „s-a împotmolit” cu măsurile fiscale acolo unde s-ar fi așteptat cel mai puțin și anume la stabilirea creșterii salariului minim. Există mai multe coordonate sub care evoluează salariul minim în România. Mai întâi, avem un salariu minim „standard” care se aplică în toate ramurile economice, cu unele excepții. Anul trecut, s-a introdus, prin ordonanță de urgență, o prevedere care și-a propus să „îndulcească” nivelul taxării în cazul salariilor minime. Este vorba despre scutirea de impozit și de contribuții pe muncă pentru o sumă de 200 de lei. Apoi, se aplică un salariu minim diferit de cel standard pentru domenii precum construcțiile, agricultura și industria alimentară. Justificarea acestor derogări a fost că domeniile au fost considerate strategice pentru România. În virtutea acestei idei, angajații din cele trei sectoare beneficiază de o serie de facilități fiscale aplicate salariilor și totodată un nivel al salariului minim diferit de cel standard pe economie. De asemenea, angajații din sectorul agricol și al industriei alimentare care nu beneficiază de facilitățile fiscale specifice domeniului au parte de deducerea fiscală a 200 de lei. Un sistem destul de complicat în care guvernul pare că „și-a prins urechile”. De unde pleacă problemele? De la câteva lucruri simple și anume de la dorința guvernului de a crește salariul minim. Doar că într-un hățiș de reglementări devine complicat chiar și să crești salariul minim. De exemplu, creșterea salariului minim standard s-a „împotmolit” la tema deducerii de 200 de lei. Adică, ordonanța de urgență de anul trecut prevede că suma de 200 de lei din care se deduce din baza de calcul a impozitului și a contribuțiilor sociale din salariul minim se aplică explicit doar în acest an. O centrală sindicală a observat că anul viitor, dacă nu va fi păstrată deducerea fiscală în contul a 200 de lei, salariul minim va scădea. Explicația este destul de simplă. Dacă anul viitor se renunță la scutirile fiscale acordate în contul a 200 de lei din salariul minim efectul va fi de reducere a salariului și nu de creștere. Evident, guvernul s-ar într-o situație delicată. Desigur, Executivul poate evita o astfel de variantă abrogând paragraful ordonanței care precizează că deducerea se aplică până la 31 decembrie 2023 sau, pur și simplu, prelungind termenul cu încă un an. Dar, problema guvernului este că dacă nu renunță la deducerea aplicată salariului minim veniturile suplimentare încasate la buget din creșterea salariului vor fi mai mici decât în cazul în care deducerea fiscală ar dispărea. Este o dilemă pe care Guvernul va trebui să o rezolve cel mai târziu până la sfârșitul anului. ….” Integral: https://www.rfi.ro
“Libertatea de a plăti pierderile Dacă nu se schimbă legea, până la sfârșitul anului toate familiile care locuiesc în blocuri racordate la sistemele centralizate de încălzire vor trebui să își monteze obligatoriu așa-numitele repartitoare de căldură. Trebuie spus că termenul până la care repartitoarele deveneau obligatorii a mai fost amânat de două ori, din 2021 și apoi din 2022. Acum, „scadența” vine la sfârșitul anului. Tema montării repartitoarelor este însă controversată: sunt tabere pro și contra. Repartitoarele de căldură au avantajul că permit înregistrarea și evident plata căldurii consumate de către o gospodărie. Acest avantaj i-a atras pe români în urmă cu mai mulți ani, atunci când, fără a exista obligația legală, multe gospodării și-au montat aparatele de măsurat. În timp, entuziasmul instalării repartitoarelor a scăzut mult. De ce? Pentru că au apărut o serie de probleme. Unele familii din dorința de a-și micșora nota de plată au închis pur și simplu căldura în camerele în care locuiau mai puțin sau chiar în întregul apartament. Rezultatul a fost unul dezastruos. Nu puține au fost cazurile în care a apărut fenomenul igrasiei în unele camere, care s-a extins și la vecinii de deasupra sau de la un etaj mai jos. În felul acesta, din dorința de reduce factura de plată a întreținerii s-a ajuns la degradarea propriului apartament, inclusiv locuințele unor vecini. Rezultatul a fost că entuziasmul pentru instalarea repartitoarelor a scăzut destul de rapid. Mai ales că mulți români au ajuns la concluzia că factura plătită cu repartitoare este mai mare decât cea cu încălzire centralizată. La fel s-a întâmplat și cu apometrele. Aparatele care măsoară consumul de apă au dus la un comportament aberant al locatarilor . Respectiv, unele familii și-au redus la maximum consumul, iar efectul s-a văzut la nivelul blocului, în sensul că au început să se înfunde conductele de scurgere a apei. Și tocmai în momentul în care familiile care locuiesc în blocuri s-au lămurit referitor la apometre și repartitoare, au descoperit punctele lor forte și cele slabe, a apărut o lege care îi obligă pe cei care locuiesc în blocuri să își monteze repartitoare. ….” Integral: https://www.rfi.ro
“EXCLUSIV Instituții de forță din România, inclusiv Ministerul Apărării, utilizează drone chinezești DJI pe care Pentagonul le-a interzis deoarece ar constitui potențiale amenințări la securitatea națională a SUA. Ce spun CSAT, MApN, SRI și IGSU …. În răspunsuri trimise G4Media.ro pe marginea acestui subiect, Administrația Prezidențială, în numele Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a transmis că situația acestor drone a făcut ”obiectul unei analize aprofundate”, iar Ministerul Apărării a menționat ”posibilele vulnerabilități semnalate” la aceste aparate, dar a adăugat: ”considerăm că riscurile și vulnerabilitățile la adresa securității naționale a României sunt minime”. Un reprezentant al distribuitorului acestor aparate, o societate comercială din Cluj, a afirmat că DJI ”sunt drone sigure și nu pun în pericol securitatea națională.” Pe data de 23 iulie 2021, într-un comunicat postat pe site-ul Pentagonului, se menționa faptul că ”Poziția Departamentului de Apărare (DOD) este că sistemele produse de Da Jiang Innovations (DJI) reprezintă potențiale amenințări la adresa securității naționale. (…) În 2018, DOD a emis o interdicție privind achiziționarea și utilizarea tuturor dronelor comerciale disponibile, indiferent de producător, din cauza problemelor de securitate cibernetică. În anul următor, Congresul a adoptat o legislație care interzicea în mod specific achiziționarea și utilizarea de drone și componente fabricate în China. (…) Atenuarea amenințărilor reprezentate de UAS mici, inclusiv sistemele DJI, rămâne o prioritate în cadrul Departamentului, iar DOD continuă să se asigure că politica existentă rămâne actuală și implementată în mod corespunzător.” Comunicatul întărea un alt anunț, din 2020, în care DJI apărea pe o ”listă neagră” a SUA de entități controlate de Armata chineză. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Ministrul român al Apărării semnează contracte de înarmare în Turcia. Bucureștiul confirmă …. În cadrul vizitei oficiale efectuate la Ankara, Republica Turcia, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat împreună cu omologul său, Yașar Güler, Acordul-cadru între Guvernul României și Guvernul Republicii Turcia în domeniul militar. Acordul reflectă dorința celor două părți de actualizare a cadrului juridic al cooperării, care va permite extinderea și aprofundarea relațiilor în domeniul apărării, având în vedere dinamica în creștere a activităților bilaterale și schimbările recente din mediul de securitate. … Anterior acestei vizite, Ministerul Apărării Naționale din România a atribuit companiei turcești Baykar Makina un contract pentru achiziționarea de drone Bayraktar TB2. Valoarea tranzacției este de 321 de milioane de dolari. Potrivit contractului publicat, Ministerul Apărării Naționale, U.M. 02550 București prin Compania Nationala Romtehnica S.A., a contractat sistem UAS Bayraktar TB2 în valoare de 321.000.000 USD. Locul principal de executare a lucrărilor, de livrare sau de prestare este Timișoara. ….” Integral: https://newsweek.ro
“Toxicomania stăpânește România În ultimii ani, toate pedepsele cu închisoare pentru trafic și posesie de droguri au fost micșorate substanțial prin modificarea legii. Cei mai mulți dintre cei prinși cu stupefiante au fost condamnați cu suspendare. În ultimii 2 ani, în portul Constanța nu s-a capturat niciun gram de droguri. Adolescenții și tinerii au fost ghiftuiți cu ele până-n poarta școlii și dincolo de ea, fără ca poliția să facă ceva. Practic, puterea politică din România a încurajat toxicomania la nivel de masă. De ce? Numai din tembelism? …. În opinia subsemnatului, răspunsul este: pentru că oamenii care se droghează, mai cu seamă tinerii, nu protestează, nu ies în stradă, nu se revoltă. Paradisul chimic îi rupe de realități, îi izolează, le distruge voința și capacitatea de reacție. Comuniștii au încercat să fabrice omul nou, ușor de stăpânit de către ei, cu ajutorul propagandei și constrângerii. Instinctiv sau cu premeditare, guvernanții democrației au încercat să-și producă omul nou, convenabil pentru ei, cu droguri la îndemâna fiecăruia. ….” Integral: https://republica.ro
“Consilierul lui Ciolacu pe educație a susținut că Ponta nu a plagiat. Ce argumente ridicole a adus …. Premierul Marcel Ciolacu l-a numit pe Horia Iovu, consilier onorific pe educație și cercetare. El este Horia Iovu, profesor la Universitatea Politehnica din București. …. În iulie 2012, opt profesori universitari din Consiliul Naţional de Etică, printre care și Horia Iovu, au decis că teza de doctorat a lui Victor Ponta nu este un plagiat. Ei au spus că au preluat concluziile raportului întocmit de trei experţi în drept. Deşi şi-a asumat verdictul CNE, Horia Iovu a spus că nu înţelege totuşi cum o lucrare în care sunt 85 de pagini copiate nu este plagiat, subliniind că dacă lucrarea de doctorat analizată era în domeniul ingineriei, “fără îndoială că era plagiat”. “Cei trei experţi în drept au spus toţi acelaşi lucru, noi am preluat concluziile raportului experţilor. Noi suntem ingineri, ne pricepem extrem de puţin. Ar trebui ca specialiştii de la Consiliul Naţional de Etică să se întâlnească cu cei de la Comisia de Etică a Universităţii şi să se ajungă la o concluzie comună. Noi am analizat teza dlui Ponta pentru că era vorba de un demnitar, şi aşa prevede legea”, a declarat pentru Gândul Horia Iovu. Consiliul Național de Etică (CNE) s-a dovedit profund politizat, dând, în anii următori, decizii de neplagiat în alte cazuri controversate: Gabriel Oprea, Olguța Vasilescu sau Laura Codruța Kovesi. ….” Integral: https://newsweek.ro
“Ce ne face nefericiți? Filosoful britanic Bertrand Russell a identificat opt surse principale ale tristeții și cum putem evita melancolia Pentru a obține o mai mare bunăstare, avem două sarcini. Prima este creșterea nivelulului de fericire; a doua este gestionarea nefericirii. Pentru a ști din ce direcție să începem, poate fi utilă o anumită autoevaluare. Un instrument care ne poate ajuta în acest sens este cunoscut sub numele de testul PANAS (Positive and Negative Affect Schedule), care evaluează nivelurile naturale de efecte pozitive și negative ale personalității umane – sau, în termeni comuni, starea de spirit a fiecăruia- în comparație cu cele ale altor persoane, explică revista americană The Atlantic. …. Prima eroare: Pesimismul la modă Russell credea că oamenii care se considerau luminați aveau tendința de a fi negativi și pesimiști, ba chiar erau mândri de acest lucru. Erau foarte concentrați pe tot ceea ce era greșit în lume și credeau „că nu mai există nimic pentru care să trăiască”. Acesta nu era un sentiment nou – de fapt, după cum scrie Clark Lawlor, un cercetător al literaturii secolului al XVIII-lea, „melancolia era la modă cu spume” în acea perioadă pentru „oricine dorea să pară cât de puțin sensibil sau inteligent”. …. A doua eroare: Comparația socială Russell se revoltă împotriva concurenței, observând că de ceea ce se tem cei mai mulți oameni nu este căderea în sărăcie, ci „că nu vor reuși să își eclipseze vecinii”.Problema aici nu este că suntem competitivi în sine, ci că ne evaluăm valoarea pe baza a ceea ce au și fac alții. După cum spune vechea expresie atribuită uneori lui Theodore Roosevelt, „Comparația este hoțul bucuriei”. După cum au demonstrat în experimente psihologul Sonja Lyubomirsky și colegii săi, comparația socială este asociată cu o nefericire crescută. Pe lângă faptul că ironizează această tendință de a ne baza autoevaluarea pe comparație, Russell sugerează o soluție: În loc să te uiți la ceea ce are vecinul tău și să te simți plin de resentimente, concentrează-te pe ceea ce ai tu și simte-te recunoscător. Nerespectarea acestui sfat duce la următoarea eroare. A treia eroare: Invidia Invidia descrie starea de a fi nefericit nu pentru că tu ai puțin, ci pentru că altcineva are mai mult. Deși aceasta este o sursă uriașă de nefericire, ea este și o trăsătură pe deplin umană, dar, lăsată necontrolată, este asociată cu depresia, ostilitatea și rușinea. Este, de asemenea, ridicolă, mai ales atunci când este îndreptată spre cei ale căror realizări le admirăm. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Steerilitatea lumii ce vine. Rețelele sociale au dat prostiei șansa să se agrege și proștilor posibilitatea să devină solidari Putem să râdem în multe feluri de prostia monumentală a Oliviei Steer și de tribulațiile ei ridicole, dar ceea ce rămâne după explozia noastră de ironie este replierea acestei prostii în spatele unor baricade tot mai înalte. Ce a adus nou democratizarea accesului la cuvânt și generalizarea „dreptului” fiecăruia de a spune ce vrea? A adus mai multă inteligență? Nu. A adus mai multă prostie? Nici asta. Ci doar a dat prostiei încrederea în sine și curajul de a se considera egala inteligenței. Televiziunea și apoi internetul au permis afirmarea agresivă a prostiei (în toate versiunile ei: ignoranță, autosuficiență, analfabetism, incultură etc.) în numele unei fantasmatice egalități care ar îngădui oricui să vorbească despre orice. Rețelele sociale au dat prostiei șansa să se agrege și proștilor posibilitatea să devină solidari. Ele le-au permis să nu mai trăiască ignoranța, incultura sau repetenția ca pe o rușine, ci ca pe acte de curaj și de libertate. De aceea, nu este deloc o întâmplare că printre marile valori moderne pe care le revendică ignoranții atunci când se adună laolaltă e tocmai libertatea. Nu revendică educația sau știința, nu revendică responsabilitatea sau solidaritatea, ci doar acea ciudată libertate de a fi ei înșiși, de a nu da nimănui socoteală pentru ce sunt, de a se mândri că sunt așa cum sunt și de a spune cu glas tare că nu mai au nevoie de nimic altceva (nici de întrebări, nici de incertitudini, nici de dialog) pentru a înfrunta pe oricine, la orice nivel, despre orice, având mereu convingerea că vor ieși învingători din aceste înfruntări. Pentru că da, formele ignoranței sunt tot mai numeroase, la fel și oastea celor care se adună în numele unei aceleiași cauze în jurul unor simboluri are lipsei de inhibiție a prostiei precum Steer, Cumpănașu, Șoșoacă, Becali și atâția alții. Cu toții trăiesc această agregare a gregarității drept un triumf și se prea poate ca prin perseverența lor să facă să adere la cauza acestei dezinvolturi a prostiei noi și noi grupuri de oameni. ….” Integral: https://republica.ro
“Am obosit ca ucrainenii să tot lupte La nouăsprezece luni de când Vladimir Putin a lansat războiul pe scară largă împotriva Ucrainei, în Occident a început să se simtă din ce în ce mai des „oboseala privind Ucraina”, un refren atât de dulce pentru urechile Kremlinului. Mai mulți factori contribuie la acest fenomen, după cum arată o analiză a cotidianului francez Le Monde, iar unul dintre cei principali este lipsa unor rezultate concrete pe front. Atât pe frontul militar, cât și pe cel diplomatic, ucrainenii și cei care îi susțin trec printr-o perioadă dificilă. – Contraofensiva ucraineană lansată în iunie a fost lentă și deloc comparabilă cu cea din toamna lui 2022, care a surprins trupele ruse prost pregătite. – Jurnalista Sylvie Kauffmann scrie că soldații ucraineni sunt cu adevărat obosiți și le lipsesc armele (în special muniție și artilerie), pe care Occidentul se străduiește din greu să le furnizeze, după ce și-au golit rezervele. …. -La toată această situație se adaugă faptul că argumentele occidentale privind sprijinul pentru Ucraina au înregistrat puține progrese în fața țărilor din sudul global, iar la Washington, negocierile dintre republicanii și democrații din Congres s-au încheiat în detrimentul Kievului. – Mai mult, intrarea într-o zodie a ghinionului pentru Ucraina a fost certificată de victoria în alegerile din Slovacia a politicianului populist și pro-rus Robert Fico, dar și de eschivele Poloniei, care se pregătește de alegeri generale în 15 octombrie. – Sylvie Kauffmann mai precizează că refrenul din urechile vesticilor ignoră o altă partitură, mai puțin ușor de fredonat și mai ales mai puțin dirijată de campaniile de dezinformare ale Moscovei: perspectiva extinderii UE în Ucraina. Incredibil de complexă, această dinamică a devenit inevitabilă, indiferent de evoluțiile politice din Statele Unite. – Pentru că dacă unii politicieni de la Washington își permit să-și imagineze sacrificarea Ucrainei, europenii nu au acest lux, căci Ucraina este acum în casa lor. Abandonarea acestei țări în brațele Rusiei ar expune restul Europei la aceeași amenințare. …..” Integral: https://republica.ro
“Scărlătescu are o soluție de bun simț la problema urșilor: Hai să-i mâncăm! În timp ce autoritățile dau din colț în colț în problema urșilor, aruncând vina și responsabilitatea una pe alta, iar organizațiile de mediu delirează, un singur om are o soluție decentă pentru problemă. …. „Dacă mă întrebați pe mine, cred că relocarea lor nu este o soluție bună pe termen lung, pentru că ursul e în continuare viu. Nu mai derajează în Bușteni, dar o face în Comarnic. Pe de altă parte, dacă-l mănânci imediat cum l-ai prins, nu mai face probleme”, spune Scărlătescu. Acesta a precizat că de-a lungul timpului oamenii au mâncat urși, ca dovadă că acum sunt mult mai mulți oameni decât urși. …..” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“LIVE Război în Israel: Trupele israeliene spun că au recăpătat controlul asupra orașelor de graniță. Concomitent cu anunțul, alerte de noi atacuri aeriene în sudul Israelului / „Asediu total” asupra Gaza….”
https://www.hotnews.ro/stiri-international-26592614-live-razboi-israel-armata-israeliana-continua-loveasca-rachete-fasia-gaza-iranul-negat-luni-implicarea-atacurile-asupra-israelului-hamas-dus-nas-ani-zile-israelul-facandu-creada-nu-vrea-conflict-armat.htm