Revista Presei – 9 martie.”Pensia specială medie, de cinci ori mai mare decât pensia obișnuită din România. La cine ajung anual 12 miliarde de lei”
09/03/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 9 martie! Meteorologii au emis o avertizare cod galben de intensificări susținute ale vântului, valabilă pentru 11 de județe până joi, 9 martie, la ora 22.00. Avertizarea vizează județele sau zone întinse din Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Mureș, Neamț, Harghita, Covasna, Bacău, Sălaj, Bihor și Alba. Temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, dar cu viteze mai mari în nord-vest, centru și sud-est, în general de 45… 60 km/h. În zona de munte vor fi intervale cu precipitații predominant sub formă de ploaie și prin acumulare cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15… 25 l/mp, favorizând topirea stratului de zăpadă. In Bucuresti cerul va fi variabil, cu înnorări în după-amiaza și seara zilei de joi, când vor fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va avea intensificări mai ales în orele după-amiezelor. Temperaturi intre 19/6 gr.C.
“Medicii de familie vor introducerea formularelor electronice în locul tipizatelor pe suport de hârtie / ”De o lungă perioadă de timp, acest sistem informatic este nefuncţional şi blochează inadmisibil activitatea medicală” Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) solicită asumarea nefuncţionării sistemului informatic pus la dispoziţie de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, introducerea formularelor electronice în locul tipizatelor pe suport de hârtie, precum şi prevederea ca toate formularele, inclusiv reţetele, să fie doar în format electronic, fără să mai fie necesară tipărirea lor în cabinete, informează Agerpres. „Societatea Naţională de Medicină Familiei este solidară cu pacienţii şi cu medicii practicieni în această perioadă dificilă cauzată de disfuncţionalităţile Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI). (…) Solicităm CNAS să trateze cu respect atât pacienţii, cât şi medicii care lucrează în sistemul de asigurări de sănătate şi să remedieze cu celeritate platforma informatică. Solicităm de urgenţă asumarea nefuncţionării sistemului informatic pus la dispoziţie de CNAS, introducerea formularelor electronice în locul tipizatelor pe suport de hârtie, precum şi prevederea ca toate formularele, inclusiv toate tipurile de reţete, să fie doar în format electronic, fără să mai fie necesară tipărirea lor în cabinete”, afirmă medicii de familie într-un comunicat transmis, miercuri, presei. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Pensia specială medie, de cinci ori mai mare decât pensia obișnuită din România. La cine ajung anual 12 miliarde de lei România are aproape 207.000 de pensionari speciali care primesc în medie, lună de lună, o pensie de 8.800 de lei, de cinci ori mai mult decât pensionarii „comuni”, care au ieșit la pensie fără vreo lege specială, arată datele Ministerului Muncii, analizate de Libertatea. Pensionarii de rând primeau o pensie medie de 1.775 de lei, conform datelor din 2022, majorată între timp la 2.003 lei în acest an, potrivit informațiilor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) pe luna februarie. România trebuie să realizeze reforma pensiilor speciale, astfel încât acestea să fie aduse sub principiul contributivității, conform angajamentelor asumate de țara noastră prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În cazul în care această reformă nu are loc, România riscă pierderea banilor europeni, în valoare totală de 30 de miliarde de euro. Termenul privind terminarea reformei pensiilor este luna martie 2023. În timp ce oficialii Comisiei Europene insistă cu privire la reformarea tuturor pensiilor care nu se bazează pe contributivitate, autoritățile argumentează că pensiile militare nu sunt pensii speciale, ci pensii de serviciu. Banca Mondială, care consiliază autoritățile române în proces, a făcut recent mai multe recomandări pentru realizarea reformei pensiilor. 200.000 de pensii militare Datele publice arată că România plătea anul trecut un număr de 197.134 de pensii militare, cu peste 20.000 mai multe față de anul 2019. În cadrul pensiilor militare sunt incluse Armata, Poliția, Jandarmeria și serviciile secrete. Pensia militară medie era de 4.302 lei în 2022, de două ori și jumătate mai mult decât pensia medie din România. În 2019, pensia medie militară era de 3.784 de lei, de trei ori mai mult decât pensia medie pe țară la acel moment. În total, cheltuielile cu pensiile militare au ajuns la 10,17 miliarde de lei în 2022, cu două miliarde de lei mai mult față de cele 8 miliarde cheltuite în 2019. Categorii speciale Pe lângă acestea, România mai plătește alte 9.837 de pensii speciale unor categorii de foști angajați, conform informațiilor Ministerului Munciii: …. Datele Ministerului Muncii nu includ pensiile speciale ale parlamentarilor. …. Datele Comisiei Naționale de Pensii Publice arată și cât a fost pensia medie pentru categoriile respective: diplomați – 5.796 de lei pe lună; personal din Parlament – 5.057 de lei; personal aeronautic – 11.479 de lei; procurori și judecători – 21.477 de lei; personal auxiliar din justiție – 5.108 lei; Curtea de Conturi – 8.502 lei. Astfel, pentru aceste categorii de pensionari speciali se plătesc anual aproape 1,8 miliarde de lei. O zecime din bugetul de pensii În total, cheltuielile anuale cu pensiile speciale au ajuns la 12 miliarde de lei, o zecime din totalul celor 111,7 miliarde de lei din bugetul total de pensii alocat în acest an de către Guvern. ….” Integral: https://www.libertatea.ro
“Claudiu Năsui: Declarațiile coaliției privind pensiile speciale și PNRR prevestesc un dezastru PSD și PNL au de ales între a-și servi în continuare grupurile de interese speciale sau de a accesa bani europeni pentru România, declară la RFI vicepreședintele USR Claudiu Năsui, în contextul discuțiilor privind eliminarea pensiilor speciale, jalon din PNRR. România riscă să piardă sute de milioane de euro din PNRR, din cauza pensiilor speciale, spune la Digi24 ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. Claudiu Năsui atrage atenția că e vorba de miliarde de euro, nu de sute de milioane: ”În primul rând că riscă să piardă miliarde, nu doar sute de milioane și faptul că un ministru din actualul Guvern, reprezentant al actualei coaliții ajunge să spună lucrul acesta este foarte grav și prevestește un dezastru care este iminent. Practic, domnul Marcel Ciolacu, care de fapt controlează toate lucrurile, are de ales între banii europeni și desființarea acestor pensii speciale. Ce ar trebui făcut este foarte simplu, să respectăm jalonul, angajamentul pe care l-am luat în fața Comisiei Europene și să desființăm acest sistem rușinos de pensii, paralel, special, accesibil numai pentru unele categorii”. ….” Integral: https://www.rfi.ro
“Curtea de Apel Brașov a sesizat din nou Curtea de Justiție a UE şi întreabă dacă poate să nu aplice deciziile CCR privind prescripţia în dosarele de corupţie / Recent, Înalta Curte a anulat o altă sesizare a CJUE de către CA Braşov Curtea de Apel Braşov a sesizat Curtea de Justiţie a UE (CJUE) într-un alt dosar de corupţie al fostului preşedinte al CJ Braşov, Aristotel Căncescu, dosar aflat în fază de contestaţie în anulare, potrivit deciziei instanţei din data de 27 februarie 2023. În acest dosar, fostul liberal a primit 7 ani şi 10 luni de detenţie, dar a formulat cale extraordinară de atac în baza deciziilor CCR privind prescripţia. Până când CJUE se va pronunţa, CA Braşov a suspendat judecarea contestaţiei în anulare şi a dispus punerea în libertate a lui Căncescu. CA Braşov a întrebat instanţa de la Luxembourg dacă poate să nu aplice deciziile CCR privind prescripţia în dosarele de corupţie în condiţiile în care România s-a angajat prin Tratatul de aderare la UE să combată corupţia. …Pe 28 februarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a anulat o primă decizie din 10 februarie a Curții de Apel Brașov de sesizare a Curții de Justiție a UE privind (ne)aplicarea deciziilor CCR legate de prescripție. Înalta Curte a anulat sesizarea CJUE în cadrul unui proces de strămutare a altui dosarul de corupţie a fostului președinte al CJ Brașov, Aristotel Căncescu, de la Curtea de Apel Brașov la Curtea de Apel Ploiești, potrivit deciziei Înaltei Curți. …. Context 2. În decembrie 2021, CJUE a spus răspicat că interesele financiare ale UE nu pot fi lăsate neprotejate ca urmare a aplicării unor decizii CCR care contravin dreptului european, mai cu seamă în dosare de fraudă cu fonduri europene sau corupție. Înalta Curte a aplicat decizia CJUE în dosarul Gala Bute și nu a ținut cont de deciziile CCR privind nelegala compunere a completurilor de 5 și de 3 judecători. Dacă ar fi aplicat deciziile CCR, ÎCCJ ar fi trebuit să trimită spre rejudecare de la zero procesul Gala Bute în care Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de detenție cu executare. Înalta Curte a aplicat însă decizia CJUE și a ignorat decizia CCR fiind vorba de un caz cu fonduri europene. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“O structură obscură din guvern primește 10 milioane de lei din bugetul de stat pentru campanii de presă, comunicare și ”promovare a imaginii și intereselor românești” Guvernul Ciucă are pe ordinea de zi a ședinței de joi un proiect de hotărâre prin care va aloca 10 milioane de lei din bugetul de stat unei structuri obscure din cadrul propriului aparat de lucru. Banii vor putea fi folosiți pentru promovare în presă, printre altele. Decizia vine pe fondul inundării pieței media cu bani publici direcționați deja de partide sau alte structuri guvernamentale, situație criticată deja de Comisia Europeană și de Consiliul Europei. Proiectul de hotărâre prevede că cele 10 milioane de lei vor putea fi cheltuiți de structura numită Serviciul Dezvoltare Comunitară, care face parte din Direcția de Dezvoltare Comunitară, Monitorizare Întreprinderi și Instituții Publice, la rândul ei structură a Secretariatului General al Guvernului (condus de influentul lider PSD Marian Neacșu). Proiectul de hotărâre prevede că cele 10 milioane de lei pot finanța, printre altele, achiziţia de servicii de promovare în media (presă scrisă, presă on-line, radio, televiziune) a activităţilor Serviciului Dezvoltare Comunitară. Proiectul mai arată că instituția poate acorda avans de până la 30% din valoarea acordurilor de parteneriat încheiate pentru derularea programelor, proiectelor şi acţiunilor finanțate, fără solicitarea unei scrisori de garanţie bancară. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Admirabilul PSD Un viciu practicat cu desăvârșire, scria într-unul dintre textele sale Andrei Pleșu, poate trece drept virtute, așa cum diavolul lui Bulgakov, confruntat cu retragerea lui Dumnezeu din lume, s-a apucat să facă și binele, pentru a se justifica. …. Să trecem în revistă ultimele teme care au ținut dezbaterea publică și care au fost deopotrivă consumate social și mediatic, cât și politic. …. 1. Dosarul Schengen: O temă lansată legitim de Victor Negrescu, europarlamentar PSD, odată cu Rezoluția în jurul căreia s-au raliat eurodeputații români din toate grupurile, a devenit subiectul major al agendei în ultimele luni ale anului trecut. Părea o temă facil de capitalizat, așa că PNL și președintele Iohannis s-au alăturat, ceea ce a făcut din aderarea la Schengen obiectivul numărul 1 de țară. PSD a rămas cu un pas în față, în momentul în care social-democrații suedezi au decis să nu mai împiedice aderarea României, responsabilitatea mutându-se astfel la popularii europeni, unde PNL și partidul cancelarului austriac sunt colegi. – Cazul Bâstroe și odiseea navelor cu pânzele sus ale lui Sorin Grindeanu: tema și de data asta lansată de PSD și care a urmat același circuit: poziționarea pe agendă, capitalizarea, mutarea grotescului înspre AUR, în vreme ce președintele PSD Marcel Ciolacu devine cel mai înfocat susținător al Ucrainei. Și în acest caz tema a devenit majoră, în așa fel încât actorii politici au fost forțați să vorbească despre, inclusiv președintele Klaus Iohannis, care, sub aparența tranșării teme, a lăsat de fapt lucrurile să se deruleze mai departe, a se vedea fotografia războinică a ministrului Sorin Grindeanu străjuind navele românești gata să intre pe Bâstroe și să-i pună la punct pe ucraineni. Doar că în pânze sufla populismul, nefiind pregătite măsurători decât pentru 15 martie. …. – Casele de marcat de la Auchan, un simbol al capitalismului care ne strivește, ne ia locurile de muncă și ne pune să facem o muncă pentru care nu suntem plătiți. Aici, deși tema nu a fost lansată de PSD, partidul a intrat pe fir imediat și a smuls-o din mâinile AUR, pentru că deja au trecut câteva sondaje care arată ascensiunea AUR dincolo de câștigul pe care l-ar putea obține PSD alimentându-l pe George Simion. Dezbaterea nu a fost nicio clipă nici despre tehnologizare, digitalizare, nici despre responsabilitate socială. Dezbaterea a fost o declinare a tipicelor narațiuni ale anilor 1990, născute din ceea ce politologul bulgar Ivan Krastev numea resentimentul esticului față de vestic: nedreptatea pe care românul o suferă în fața hulpavului capitalist occidental. …. Rămâne totuși exemplar felul în care PSD, ai cărui noi lideri păreau anoști, reușește să seteze agenda și nu doar să ne facă să ne sfădim pe lucruri neesențiale, false sau chiar mincinoase, ci și să nu mai conteze lucrurile care ne afectează cu adevărat viețile:
- Justiția, unde un judecător poate să decidă că o copilă de 13 ani a făcut sex consimțit cu unchiul ei de 41 de ani și să lase scăpați vinovații din Hexi Pharma pentru că, deși vinovați, s-au descurcat cu sistemul;
- spitalul, unde o rețea de medici îmbolnăvea oameni și le monta aparatură cardiacă luată de la morți;
- școala, unde Legile Educației nu sunt despre educație și copil, ci despre interese financiare și vanitatea unui președinte care și-a dat măsura;
- protecția socială, într-o țară în care sărăcia extremă a copiilor ne situează pe primul loc din UE. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“Fosta parteneră de afaceri a ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, propusă administrator la Romgaz, deși nu are legătură cu domeniul energiei. Ministerul Energiei a schimbat, noaptea târziu, propunerile pentru noii membri ai CA și durata mandatului Romgaz, cel mai mare producător de gaz al țării și a doua cea mai valoroasă companie a statului (după Hidroelectrica), își alege noii administratori, în Adunarea Generală a Acționarilor din 14 martie, iar din aceștia face parte și Elena-Lorena Stoian, fostă parteneră de afaceri din firma de avocatură a ministrului Justiției, Cătălin Predoiu. Inițial, Ministerul Energiei, ca acționar majoritar Romgaz, anunțase în convocator că se vor alege șapte administratori provizorii, cu mandate de patru luni, adică cu același statut ca cei de acum, iar în presă a apărut pe surse că propunerile pentru noii administratori vor fi administratorii de acum. …. În noua schemă propusă de la Ministerul Energiei, condus de liberalul Virgil Popescu, rămân Dan Dragoș Drăgan, Aristotel Marius Jude, Botond Balazs și Gheorghe Silvian Sorici, la care se adaugă trei membri noi. Aceștia sunt Elena-Lorena Stoian, Marius Gabriel Nuț și Răzvan Brasla. …. De selecția potențialilor candidați în poziția de administrator Romgaz s-a ocupat firma Pluri Consultants, care a mai făcut selecții de poziții înalte în companiile de stat. 22 de persoane apăreau pe această listă scurtă, după cum se poate vedea aici. Ministerul Energiei a ales, dintre ei, cei șapte „favoriți”. ….”Integral: https://economedia.ro
“Deputat PNL, atac la ministrul PSD al Agriculturii. Emil Dumitru: Fermierii români riscă să rămână fără subvenție din cauza „reformei” lui Daea / Plata la hectar va scădea de la 192 euro pe hectar la 150 euro …. „Pe baza noului ordin, plata pe care o va putea primi un fermier va fi de aproximativ 150 de euro pe hectar. Suma reprezintă o scădere abruptă față de anii trecuți, când un fermier primea în medie 192 de euro pentru fiecare hectar cultivat. În concluzie, noul plan strategic îi lasă pe fermierii români cu mai puțini bani, dar și cu mai multe condiționalități, unele dintre ele imposibil de acceptat. Ordinul 80 este dezavantajos pentru fermierii români deoarece ministrul Daea nu s-a consultat nici cu specialiștii din domeniu și nici cu asociațiile reprezentative din domeniu. România a accesat 96% din plățile directe pentru agricultură, adică 2.2 miliarde de euro. Dacă actualele măsuri rămân în vigoare, agricultura românească riscă să piardă bani, iar asta e o veste proastă atât pentru agricultorii cât și pentru consumatorii români”, mai spune deputatul liberal. „Ministrul Agriculturii a introdus condiții suplimentare pentru fermierii români care doresc să acceseze fonduri europene, ceea ce reprezintă o lovitură pentru agricultura românească și pentru securitatea alimentară a României. Există riscul ca mulți dintre fermieri să nu mai depună aceste cereri, ceea ce înseamnă că în agricultura românească vor intra mai puțini bani, iar produsele românești vor fi mai puțin competitive în fața altor produse similare din UE care beneficiază de subvenție”, arată deputatul PNL Emil Dumitru într-un comunicat. Deputatul liberal susține că aceste condiții suplimentare, stabilite printr-un ordin al ministrului Agriculturii, vor afecta direct cei aproximativ 730.000 de fermieri români care accesează fonduri europene. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Guvernul înființează noi posturi de conducere pentru Institutele Culturale din străinătate / ICR s-a transformat în sinecură pentru rudele și apropiații politicienilor Guvernul Ciucă va înființa 11 noi posturi de conducere și execuție pentru Institutele Culturale din străinătate, inclusiv pentru înființarea unui nou institut la Tokyo, potrivit unui proiect de hotărâre. Posturile nou-înființate sunt distribuite astfel: 8 la Tokyo (conducere plus execuție) și câter un post de director adjunct pentru Institutul Cultural Român de la Beijing, Institutul Cultural Român de la Istanbul și Institutul Cultural Român de la Madrid. Ca urmare a hotărârii, numărul de posturi alocate institutelor culturale românești din străinătate crește de la 122 la 133. Institutul Cultural Român (ICR) a ajuns în centrul unor scandaluri publice după un lung șir de numiri politice la instituția condusă de directorul Liviu Jicman. Ultima numire a fost a șefului ICR Lisabona, Dinu Gîndu, vicepreședinte PNL Diaspora și fost director al Casei de cultură a studenților din Galați. Potrivit unui filmuleț de la audiere, aceasta a decurs cu bâlbâieli, iar numirea acestuia vine în contextul în care există deja mai multe scandaluri legate de activitatea Institutului Cultural Român: DNA anchetează modul în care a fost închiriat apartamentul de 6.500 de lire al directoarei ICR Londra, iar Cezar Preda, inginer tras pe linie moartă din politică, a fost numit director adjunct al ICR Paris. …. Iată câteva numiri controversate la ICR: – Andreea Dogariu, director adjunct la ICR Budapesta. Este soţia senatorului PSD Eugen Dogariu; – Catinca Nistor, ICR Londra. Este fiica actorului Stelian Nistor, fost lider al Lojei Masonice de rit scoţian, fina lui Valeriu Zgonea. Este trimisă în judecată pentru că şi-ar fi atribuit sume de bani necuvenite, ca director interimar al Teatrului Bulandra (funcţie ocupată timp de aproximativ un an în mandatul primarului Gabriela Firea); – Cezar Preda, ICR Paris. Ce îl recomandă? Are diploma de inginer în metalurgie, a fost deputat PDL și PNL timp de 16 ani …..” Integral: https://www.g4media.ro
“România a semnat cu Japonia un parteneriat strategic, dar relaţiile comerciale între cele două ţări sunt aproape inexistente …. Distanţa de la Bucureşti la Tokyo este de 8.800 de kilometri, cu avionul. Îţi trebuie 10 ore şi minimum 600 de euro de persoană pentru o cursă, adică 1200 de euro ca să te şi întorci. Distanţele enorme fac dificile relaţiile între ţări atât de îndepărtate. Aşa că relaţiile comerciale între România şi Japonia sunt modeste iar Statistica abia dacă le ia în seamă. Potrivit Ambasadei Japoniei la Bucureşti, în 2020 exporturile României către Japonia au însemnat 107,7 miliarde de yeni (74 mil. euro), iar importurile 42,7 miliarde de yeni (29 mil. euro). Doar că 35% din exportul României către Japonia înseamnă ţigări, adică JTI, companie japoneză care a intrat pe piaţa locală cu mulţi ani în urmă, exportă acasă ţigările pe care le fabrică aici. Pentru comparaţie: România a importat în 2021 produse din China de 6,1 miliarde de euro şi a exportat de 1,1 miliarde de euro, rezultând un deficit comercial de 5,1 miliarde de euro, adică 22% din deficitul comercial al României de 23 de miliarde de euro în anul de care vorbim. ….” Integral: https://www.zf.ro
“Putin se retrage și mai adânc în labirintul său (Washington Post) …. Ceea ce Putin a prezentat în mod fals ca o misiune de „denazificare” a vecinului Rusiei s-a transformat într-un set de bătălii chinuitoare, de uzură, punctate de rapoarte despre atrocitățile și crimele de război rusești, scrie The Washington Post, citat de portalul msn.com. Între timp, numărul trupelor rusești ucise sau rănite în Ucraina ar putea ajunge la peste 200.000, economia sa a fost afectată de un regim de sancțiuni occidentale de amploare, iar societatea sa a căzut și mai mult în ghearele autocratice ale despotului de la Kremlin. Pentru Putin, condițiile pentru orice fel de victorie rămân evazive, dar nu există niciun indiciu că ar fi pregătit pentru discuții reale. În discursul său anual privind starea Uniunii de luna trecută, el a aruncat vina pentru conflict pe „regimul de la Kiev și pe stăpânii săi occidentali” și a invocat presupusa ineficiență a încercărilor occidentale de a izola economia Rusiei. Pe teren, Rusia nici măcar nu controlează pe deplin cele patru teritorii ucrainene pe care le-a anexat ilegal anul trecut, în timp ce oficialii americani și europeni continuă să insiste asupra faptului că o retragere completă a Rusiei este o condiție prealabilă pentru o soluție diplomatică. „După părerea mea, este necesar ca Putin să înțeleagă că nu va reuși cu invazia și agresiunea sa imperialistă și că trebuie să își retragă trupele”, a declarat cancelarul german Olaf Scholz pentru CNN în acest weekend. „Aceasta este baza pentru discuții”. Un articol din Financial Times a subliniat modul în care „toba constantă de propagandă în jurul războiului și cererile lui Putin de loialitate din partea elitei” care îl înconjoară nu au făcut decât să închidă și mai mult camera de ecou în care operează președintele rus. Acest lucru a jucat un rol cheie pe parcursul războiului, modelând propriile decizii ale lui Putin. „Este sănătos la minte. Este rezonabil. Nu este nebun. Dar nimeni nu poate fi expert în toate. Trebuie să fie cinstiți cu el și nu sunt”, a declarat un confident de lungă durată al lui Putin pentru Financial Times, referindu-se la figurile din cercul intim al lui Putin. „Sistemul de management este o problemă uriașă. Creează mari lacune în cunoștințele sale, iar calitatea informațiilor pe care le primește este slabă”. Cu toate acestea, propriile iluzii ale lui Putin sunt greu de ignorat. Pare din ce în ce mai clar că războiul pe care l-a început a fost produsul mai puțin al unui calcul strategic, cât al orgoliului neoimperialist. Putin își manifestă nostalgia pentru un imperiu rusesc pierdut și nemulțumirea față de dezmembrarea Uniunii Sovietice. El a declarat în mod explicit că nu consideră Ucraina o națiune suverană legitimă. Și se vede pe sine însuși mărșăluind grandios pe urmele unei cohorte de țari ruși de mult decedați, în timp ce încearcă să destrame ordinea internațională. Realitatea ar trebui să fie mai umilitoare: Armata rusă a pierdut jumătate din stocul de tancuri și trimite pe front echipamente sovietice vechi de zeci de ani. Relațiile Rusiei cu Europa au intrat într-un îngheț profund care ar putea dura ani, poate chiar decenii, pentru a se dezgheța. Dacă înainte de invazia de anul trecut, un NATO în expansiune reprezenta o amenințare teoretică pentru Kremlin, strategia lui Putin i-a dat mult mai multă putere, consolidând alianța transatlantică și împingând Finlanda și Suedia spre aderarea la NATO. …. Unii analiști au avertizat că, pe măsură ce Putin se retrage tot mai mult într-un colț, ar putea recurge la măsuri mai extreme. Printre acestea se numără, cel mai îngrijorător, desfășurarea de arme nucleare pe câmpurile de luptă din Ucraina. Cu toate acestea, consensul experților este că acesta este un „eveniment cu probabilitate scăzută”, după cum a spus recent Michael McFaul, fost ambasador al SUA în Rusia. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Propunere PSD: supermarketurile fără casieri să nu aibă nici paznici! Încurajat de susținerea fără precedent pentru ideile sale, președintele PSD Marcel Ciolacu a mai înaintat o propunere Parlamentului care va ajuta la îmbunătățirea afacerilor din supermaketuri. Acesta a cerut ca acele magazine care nu au casieri să renunțe și la paznici, să fie treaba dusă până la capăt. „Acesta este în primul rând un avantaj pentru client, care nu se mai simte urmărit de fiecare dată când își face cumpărăturile. Această anxietate că te-ar putea vedea paznicul când furi un cașcaval naște un stres inutil”, opinează președintele PSD…… „Paznicii sunt o metodă ineficientă de a opri furturile, nu știu dacă ați observat, dar și la Guvern sunt paznici”. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Cazul care nu există, dar care face valuri
După ce doamna Sevil Shhaideh a fost achitată în dosarul Belina, după ce și Dragnea rămâne basma curată în același dosar, după ce și în dosarul Pharma, directorii au fost achitați cazul fiind prescris, după ce și Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea, a scăpat tot pentru faptă prescrisă, nici nu mă așeptam ca Gabriel Oprea să iasă altfel decât achitat (în primă instanță), întrucât „fapta nu există”.
Ca să vezi: șapte ani le-au trebuit unor autorități ca să cerceteze, să instrumenteze și să judece o faptă care nu există. Păcat de atâta osteneală, pentru un nimic!
În naivitatea mea, aceea de simplu cetățean și nimic mai mult, îmi vine greu să pricep cum de nu există fapta, când există faptul: a căzut la datorie motociclistul Bogdan Gigină, antemergător al unui viceprim-ministru, care se grăbea să ajungă mai repede acasă, la cină!
Ciudată chestie: respectivul motociclist antemergător a decedat, decesul a fost confirmat, cauza decesului a fost certificată de medicul legist, trupul neînsuflețit a fost îngropat, iar fapta nu există! Nu-mi permit să pun la îndoială un act al justiției române, am convingerea că instanța a hotărât în baza unei legi, pe care a aplicat-o ad litteram, și chiar dacă modul cum a interpretat instanța acea lege i-a fost favorabil fostului viceprim, nimeni nu are probe ca să pună la îndoială buna credință a magistratului.
….Întrebare. Dacă viceprim-ul în cauză ar fi călătorit fără antemergător (la care de altfel nu avea dreptul), ar mai fi murit motociclistul Bogdan GiginăRăspunsul este evident, nu necesită alte explicații.
Altă întrebare. Dacă fapta nu există, iar cel care era suspectat de decesul motociclistului este nevinovat, atunci cine altul se face vinovat pentru faptul (care există) că a murit un om, exercitându-și funcția sa?
Îmi pun această întrebare, întrucât victima era soț, tată și fiu într-o familie, iar familia cere insistent să se facă dreptate și nu pare deloc convinsă că s-a făcut, stabilindu-se că fapta nu există.
Încă o altă întrebare. Știind că dosarul a evoluat câțiva ani buni în primă instanță și că fapta s-ar prescrie în luna octombrie 2023, există vreo șansă ca, până atunci, cazul să ajungă la o sentință definitivă?….”
https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/cazul-care-nu-exista-dar-care-face-valuri
Orci tradatori moldovenesti si romanesti
https://www.g4media.ro/breaking-fost-premier-al-republicii-moldova-urmarit-penal-in-dosarul-concesionarii-aeroportului-chisinau-catre-oligarhul-ilan-sor-si-partenerii-sai-rusi-surse-e-vorba-de-iurie-leanca.html
https://www.g4media.ro/europa-libera-fundatia-condusa-de-fostul-premier-adrian-nastase-pe-lista-finantarilor-guvernamentale.html
Guvernul Romaniei finanteaza orci pro-kremlinezi 🙂
Halal