Revista Presei – 9 iunie. Trei senatori americani acuza coruptia din Romania!
09/06/2014 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 9 iunie. Luni, vremea va fi mai caldă decât în mod normal la această dată, chiar deosebit de caldă în regiunile vestice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 de grade în estul Transilvaniei şi 34 de grade în Crişana. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, local în zona de munte, pe arii mai restrânse în sud şi izolat în centru, după-amiaza şi la începutul nopţii. Vor fi condiţii de grindină. Temperaturile minime se vor încadra, în general, între 10 şi 20 de grade. In capitala vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această dată, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară, când vor fi condiţii pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura minimă va fi de 15…17 grade.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici:
Senator SUA: Să permitem aleşilor să-şi protejeze prin vot imunitatea ar fi “de tot râsul”, în SUA. Senatori americani au susţinut duminică, într-un interviu, că lupta împotriva corupţiei este un element fundamental pentru ca investitorii orienteze atenţia către România, Christopher Murphy afirmând că o dezbatere despre protejarea imunităţii aleşilor ar fi “de tot râsul” în SUA. “Ideea că Parlamentul poate proteja pe unii din membrii săi de anchetare este complet străină pentru noi, în SUA. Dacă un procuror decide să deschidă un caz pe numele unui membru al Congresului, Congresul nu poate face nimic să protejeze acea persoană. Şi aşa este corect şi este un mesaj pe care îl susţinem. Vedem că se fac progrese şi vrem să sprijinim acest progres, dar această discuţie de a continua să permitem Parlamentului să se protejeze prin vot asupra propriei imunităţi ar fi o dezbatere de tot râsul în SUA”, a susţinut Murphy. În acelaşi timp, senatorul Ron Johnson a afirmat că singura situaţie în care un om de afaceri va fi interesat să investească în România este aceea în care va avea încredere că legile se aplică în mod corect. “Singura cale prin care un om de afaceri, străin sau de aici, îşi va asuma riscul să investească un capital este dacă va realiza că aveţi legi care se aplică tuturor în mod corect şi că există un sistem necorupt. Semnele încurajatoare pe care le-am văzut, fie că e vorba de ce s-a întâmplat pe Maidan în Ucraina, oameni tineri ieşind în faţă şi cerând un guvern mai puţin corupt, fie ce auzim aici în România – tineri care cer acest lucru, sunt semne care ne dau speranţă”, a explicat Johnson. Integral aduce Mediafax. Recomand si interviul de pe Gandul.
Bulgaria suspenda pregatirile pentru constructia gazoductului South Stream pe teritoriul sau, pe fondul presiunilor de la Bruxelles si Washington. Sofia a suspendat pregatirile pentru constructia gazoductului South Stream, ce ar fi urmat sa inceapa in aceasta vara in Bulgaria, dupa criticile venite de la Bruxelles si Washington, a anuntat duminica premierul bulgar Plamen Oresharski, citat de AFP. “Am ordonat oprirea lucrarilor. Vom lua o decizie in functie de consultarile viitoare cu Bruxelles-ul”, a declarat premierul bulgar dupa ce s-a intalnit, duminica, cu senatorii americani John McCain, Ron Johnson si Christopher Murphy, care inainte de a ajunge la Sofia au vizitat si Romania. Comisia Europeana ceruse marti Bulgariei sa suspende constructia gazoductului South Stream pe teritoriul sau, argumentand ca nu au fost respectate reglementarile europene pentru pietele publice. Comisia a adresat o scrisoare de avertisment autoritatilor bulgare, prima etapa a procedurii de infringement, pentru a suspenda constructia tronsonului South Stream pe teritoriul Bulgariei, a anuntat marti Executivul de la Bruxelles. “Preferinta acordata societatilor rusesti si bulgaresti, fara publicarea unei oferte de licitatie in monitorul oficial al UE, este o incalcare clara a reglementarilor europene pentru pietele publice”, a explicat Sabine Berger, purtator de cuvant al comisarului pentru Energie Gunther Oettinger. Integral aduce Hotnews.
Elena Udrea: Cristian Diaconescu va fi candidatul PMP la alegerile prezidențiale. Cristian Diaconescu a fost anunţat, sâmbătă, de noul preşedinte al PMP, Elena Udrea, drept candidatul acestui partid la alegerile prezidenţiale. “Pentru PMP ziua de astăzi este una în care dăm semnalul că partidul devine şi mai puternic pentru că ni se alătură un om care reprezintă ceva în politica românească, un om credibil, un om care a avut rezultate în toate activităţile şi în toate funcţiile pe care le-a deţinut până acum, este vorba de domnul Cristi Diaconescu. Cristi Diaconescu este membru fondat al Fundaţiei Mişcarea Populară, dar astăzi vine în Partidul Mişcarea Populară”, a precizat atunci Udrea. Udrea a fost întrebată când s-a decis susţinerea lui Diaconescu pentru prezidenţiale. “Toate lucrurile pe care le facem în general ca partid le facem conform unor strategii. Săptămâna aceasta, desigur, a fost discuţia cu domnul Diaconescu”, a răspuns Udrea. De asemenea, Udrea a fost întrebată dacă a existat o consultare şi cu preşedintele Traian Băsescu. “Da, a existat o consultare şi cu preşedintele Traian Băsescu”, a răspuns ea. Integral aduce B1. Recomand si analiza RL pe aceasta tema.
Aliaţii îl împing pe Victor Ponta spre alegerile prezidenţiale. Liviu Dragnea, numărul doi în PSD, se grăbeşte să anunţe candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale, pentru a prelua puterea în partid, iar UNPR a strâns deja semnături de susţinere pentru a-l impulsiona pe premier. În timp ce, pe partea dreaptă, candidaţii la alegerile prezidenţiale se calcă pe picioare, stânga unită încă nu are un candidat anunţat oficial, pentru că Victor Ponta se codeşte, deocamdată, să facă pasul decisiv. Premierul a aşteptat mai întâi rezultatatul alegerilor europarlamentare, dar cum PSD nu a reuşit să treacă pragul de 40%, Ponta a amânat oficializarea candidaturii până în toamnă, când va fi organizat Congresul PSD. „Candidatul la prezidenţiale nu poate fi stabilit decât de congres. Congresul se va desfăşura în septembrie. Până atunci, probabil că oricând putem anunţa cine suntem cei care eventual candidam. Lista este foarte scurtă“, a spus premierul Victor Ponta. Nu toată lumea din PSD este de acord cu decizia premierului. De exemplu, pentru Liviu Dragnea timpul nu mai are răbdare. Actualul vicepremier şi numărul doi în PSD i-a stabilit un termen mult mai strâns lui Ponta pentru a-şi anunţa candidatura: câteva săptămâni. Integral aduce Adevarul.
România agricolă a devenit raiul traderilor: primii zece şi-au triplat afacerile în cinci ani. Cei mai mari zece traderi au afaceri cumulate de 3 mld. euro, dar la Finanţe declară pierderi de 1,7 milioane de euro. Alfred Toepfer (SUA), Cargill (SUA), Ameropa (Elveţia), Glencore (Elveţia), CHS (SUA), Bunge (SUA) şi Nidera (China) şi alte trei companii sunt cei care fac jocurile pe piaţa românească a comerţului cu materiiprime agricole. Cei zece au avut anul trecut încasări cumulate de 3 miliarde de euro, de 3,5 ori mai mult decât în 2009. Afacerile lor depăşesc 50% din valoarea producţiei de cereale, floarea-soarelui, soia şi rapiţă. Comercianţii de cereale au fost printre puţinele companii ce au crescut în anii de criză, perioadă în care în alte industrii se vorbea despre restructurări sau de scăderi anuale de două cifre. Acestea sunt şi printre cele mai mari companii din lume din această industrie care rulează zeci sau sute de miliarde de euro, despre care se spune că dictează aproape totul în agricultura mondială şi că deciziile lor pot schimba tendinţe şi preţuri din Australia până în America, fie că e vorba despre cereale, cafea, zahăr sau ulei de palmier. În România, ei au venit în urmă cu mai bine de 15 ani, au cumpărat depozite ieftine vândute „pe bucăţi“ de stat şi au dezvoltat treptat reţele de logistică de-a lungul Dunării şi în portul Constanţa. Integral aduce Ziarul Financiar.
PPDD va intra în noul guvern pe 16 iunie. Dan Diaconescu: “Nu ne aliem noi cu ciocoii, se aliază ei cu noi. Suntem la CUŢITE cu domnul Ponta“. PPDD va primi un post de ministru în noul guvern și câțiva secretari de stat. Potrivit unor surse din PSD, votul în Parlament va avea loc, luni 16 iunie. Astfel, Simona Man ar urma să primească Ministerul Românilor de Pretutindeni, iar secretarul executiv al PSD, Liviu Dragnea negociază încă cu reprezentanții PPDD câteva funcții de secretari de stat.Pesediștii nu au nicio emoție la votul din 16 iunie, pentru că în urma alegerilor parlamentare parțiale organizate odată cu europarlamentarele au mai câștigat opt parlamentari. “Nu avem nicio emoție. În primul rând că avem nevoie de voturile a jumătate plus unul din cei prezenți, nu din numărul total al parlamentarilor. Și, în al doilea rând, din cei nouă parlamentari aleși pe 25 mai la parțiale opt sunt ai noștri, ai USD-ului”, au declarat pentru Evz surse din PSD. Integral aduce EVZ.
MRU: Dialogul rămâne deschis cu toate partidele. Colegiul Director al partidului Forța Civică (FC), întrunit duminică la Predeal, a decis ca formațiunea să mențină deschis dialogul cu toate partidele, indiferent de dimensiunea și de calitatea politică recunoscută prin vot, a declarat președintele FC, Mihai-Răzvan Ungureanu. FC va elabora Proiectul pentru România, pe care dorește să-l prezinte tuturor partidelor. Potrivit lui Mihai-Răzvan Ungureanu, un asemenea proiect ar trebui să stea la baza oricărei candidaturi la alegerile prezidențiale.”În perioada care urmează, discuțiile pot duce la forme de colaborare politică în speranța că situația de astăzi va fi depășită și că nu se va aștepta turul doi pentru a sprijini un unic candidat din partea opoziției la postul de președinte. Idealul este ca acest unic candidat capabil să răspundă unui set de criterii trebuie să fie exprimat și stabilit prin negociere sau încuviințare până la începutul toamnei politice și calendaristice”, a declarat într-o conferință de presă Ungureanu.În opinia reprezentanților FC, viitorul șef de stat trebuie să fie un arbitru pentru o Românie unită și puternică, un președinte deasupra partidelor, nu între partide, care să exprime toleranță zero la corupție, care să se exprime în clar pentru întărirea statului de drept și să aibă dovada că în istoria sa politică a făcut acest lucru. De asemenea, trebuie să încurajeze ferm lipsa de condiționare a partidelor, reforma clasei politice, să fie un avocat continuu, fără pauză și fără antecedente greșite, al integrării susținute a României în UE, un pro-atlantist convins, un om care să susțină valorile și să înțeleagă scopul și rostul prezenței noastre ca membru NATO și UE, cu toți partenerii. Integral aduce Agerpres. Recomand si interviul de pe Digi 24
CARACATIŢA LUI HOREA UIOREANU, președintele Consiliului Județean Cluj, arestat pentru luare de mita Horea Uioreanu era avertizat că este filat chiar de către mama subofiţerului SRI, Anca Albu. Sunt detalii noi din ancheta penală privind fostul şef al Consiliului Judeţean Cluj. Potrivit unor surse judiciare citate de Evenimentul Zilei, în alte situaţii, Uioreanu primea informaţiile de la fostul subprefect de Cluj, care ar fi avut o relaţie amoroasă cu agenta de la Serviciul de Informaţii. Omul de legătură dintre agenta Anca Albu şi preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean ar fi fost chiar mama subofiţerului. Potrivit evz, femeia îl cunoştea atât pe Horea Uioreanu cât şi pe mama acestuia. Informaţiile ajungeau la Uioreanu prin simple vizite efectuate la biroul său. Aceleaşi surse au precizat totodată că atunci când preşedintele CJ Cluj nu era la birou, aceleaşi informaţii erau redate şefului de cabinet al acestuia Răzvan Pop.De altfel, în faţa anchetatorilor, Pop ar fi declarat că el ştia despre această relaţie de prietenie şi că agenta SRI i-a transmis informaţii, lui sau lui Uioreanu, şi în anii trecuţi, cu privire la unele acţiuni ale Serviciului Secret. Integral aduce Realitatea
Va doresc o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata si o zi frumoasa!
buna dimineata 🙂
buna dimineata tururor 🙂
Buna dimineata tuturor. Minunat, deci romanii de pretutindeni vor fi pastoriti de un om al PP-DD. O sa prindem noul OTV prin satelit?
salve! 🙂 Senzational, OTV va emite de la Casa Alba 😆
buna ziua
cazul “uioreanu”
va imaginati cum s-ar aplica “descentralizarea” in romania ???
nu ca descentralizarea in sine n-ar fi buna,dar “praftica ne omoara”
avem deja ideea de “vot obligatoriu” si senatorul american a observat pericolul mai bine decat noi toti
de la obligativitatea votului pana la legitimarea furturilor”celor mai presus de lege”fiindca-nu-i asa sunt alesi de X procente -e mai putin de un pas
@clemy/buna seara
poate ca “dl dan”vrea ministerul ala s-o caute pe elodia!
va imaginati cate emisiuni s-ar putea face prin diaspora pe acest subiect=”cautarea elodiei”?
problema ar fi de “logistica” = “gurishtii” din studiourile locale vor trebui trimisi din tara,ca cei din diaspora sunt ocupati cu “chestii minore=muncesc”,dar cu ajutorul fondurilor guvernului se rezolva si aceasta minora problema logistica
Salut. Lasa ca se vor gasi fonduri guvernamentale ptr studiourile OTV din diaspora 🙂 Parca vad titlurile: “Elodia vazuta la Las Vegas”, “Misterul romancei din Sena”, “Femeia misterioasa din Roma”, etc, etc, etc.
Salut,
Mihai Razvan Ungureanu: “Fragmentarea dreptei s-a petrecut, victoria PSD la alegerile din toamna e asigurata ”
Daca psd baga un candidat iepuras, gen Diaconu,si Dragnea se organizeaza bine, s-ar putea ca dreapta sa nici nu ajunga in turul doi
precizare – candideaza Ponta + iepurasul (in primul tur)
buna, elablue! PSD deja a bagat un iepuras.
Bingo, @cti ! N-am vrut sa fac valuri p’aci, ca vad ca unii sunt destul de infierbantati. Imi pare asa de rau de-mi vine sa mor pentru ca electorat tinta era. Articolul lui Lazescu de pe contributors avea 1200 de vizualizari dupa o ora, adoua zi de Rusalii.
Buna dimineata tuturor!
For Those About To Rock, I Salute You!
McCain for president! 🙂 (wherever you are)
Cine are chef de politica, poate face o comparatie intre senatorul McCain si senatorul Ghise; poate-i trece 🙂 . Am luat si eu un exemplu, la intamplare, de amorul artei, dar McCain e valabil/urias in comparatia cu orice alt politician roman, oricine ar fi ala. Cam p-acolo suntem cu toate, nu numai in politica… Ma rog, pentru mine, McCain iese invingator si din orice alaturare/competitie cu Obama, doar ca nu de mine a depins/depinde ceva in sensul asta… Asta-i viata!
http://www.youtube.com/watch?v=M3TRv2bCjFI
PS: sa fim si optimisti, totusi
http://www.romanialibera.ro/sport/sporturi/roland-garros–junioarele-ducu-rosca-au-castigat-turneul-de-dublu-338287
UN LINK per post, altfel platforma te blocheaza automat! ai uitat 🙂
Buna ziua .
“Este uluitor, totusi, sa vezi atatia oameni adunati la un loc pentru a se minti in grup” Dan Tapalaga pe Hotnews.
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-17450420-sfarsit-presedinte.htm
Ziua buna!
“E greu, fireşte, să nu te întrebi, cum se face că – dat fiind cîştigul generalizat – marasmul electoral e atît de intens. Deşi, de fapt, e de înţeles: cum să votezi, cînd nu ai de ales decît dintr-o adunare de învingători?” Andrei Plesu, aici:
http://adevarul.ro/news/politica/jurnal-inactualitati-1_53955cd50d133766a86b4959/index.html
se tot discuta de “dreapta”
“dreapta” in romania probabil ca este suma celor care au votat cu FC+NR+PNT,probabil undeva in jur de
8%
lasand la o parte calitatea “liderilor”unora din aceste partide,cei care au votat cu ele “gandesc ideologic,dreapta”
restul sau sunt “milogi”sau “inconstienti”
nu cer scuze pentru cuvantul “milogi”insa nu exista alt cuvant pentru cei care voteaza ca “le da”
si,din pacate,sunt aceasi care pe vremuri se bucurau ca “s-a bagat(ceva) “la alimentara
sunt aceasi care “sunt mandri ca sunt romani”ca halep a ajuns in finala
sunt acei care scuipa pe jos cand mananca seminte
sunt aceasi care stau in carciumi la tara si asteapta “sa faca cineva”
sunt cei care “plang “dupa cel de la sibiu care s-a sinucis
sunt cei cu “free jiji”
sunt multi,mult prea multi
Mai sunt și cei care nu înțeleg (sau nu vor să înțeleagă societatea ca sistem). Sunt oamenii cumsecade și educați, care nu văd decât un set restrâns de schimbări dorite sau necesare în jurul propriului domeniu de activitate, propriei cauze preferate sau propriului segment de societate. Sunt cei ușor de manipulat prin sugerarea unui set de măsuri care produc câteva efecte benefice în lumea restrânsă a ariei lor de interes, dar care pot produce dezastre în cascadă dacă le urmărești un pic mai departe. Sunt cei care văd binele local fără să înțeleagă că anumite forme de bine local aduc faliment global, la nivel de sistem. Ăștia sunt uneori mai răi decât milogii pentru că sunt de bună credință, sunt de obicei mai apropiați de omul de rând la nivel uman, și împrăștie idei proaste și jumătăți de raționament punând în spatele lor toată credibilitaea pe care o are omul cumsecade și respectabil.
Cred că iar se mișcă ceva, deși nu mi-e clar încă ce.
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-17451264-perchezitii-dna-intr-dosar-privind-santajul-unui-presedinte-instanta-din-capitala.htm
Salutare!
Se apropie un nou termen pentru Felix si se aplica tactici de descurajare… 🙂
salutare, postare noua! 🙂
http://politeia.org.ro/editoriale/laserul-lui-fu…cosa-lui-anton/28580/