Revista Presei – 9 Iulie / Perdeaua de fum a coabitanţilor
09/07/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de marti. Vremea va fi instabilă, marţi, în sud-vestul şi vestul ţării, precum şi în zona de munte, unde vor fi înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ extinse se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar manifestări specifice instabilităţii atmosferice îşi vor face apariţia izolat, cu precădere după-amiaza şi seara. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 31 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 11 şi 19 grade.
La Bucureşti, cerul va fi, variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4485 RON; 1 USD = 3. 4624 RON; 1 EURO = 1. 2848 USD; Francul elvetian 3. 3.5900 RON. Gramul de aur 136.4744 RON.
Economia mai pierde un miliard de euro odată cu noile rezultate de la bacalaureat. Pe termen lung, efectele vor fi dezastruoase. Aproape 300.000 de absolvenţi de liceu nu au reuşit să promoveze examenul de bacalaureat în ultimii trei ani, iar impactul în economie al costurilor asociate „respinşilor“ ajunge la aproximativ un miliard de euro pe an, potrivit calculelor ZF. Rata de promovabilitate a examenului de bacalaureat din acest an a fost de 55,4%, dintr-un total de aproape 175.000 de absolvenţi de liceu prezenţi la examen, arată datele furnizate de Ministerul Educaţiei. Cu alte cuvinte, peste 78.000 de elevi de liceu nu au reuşit să promoveze examenul de bacalaureat anul acesta, potrivit rezultatelor de dinainte de contestaţii, din sesiunea iunie – iulie. Costurile aferente salariilor profesorilor, materialelor didactice puse la dispoziţie elevilor pe parcursul liceului, şomajul, dar şi încasările „ratate“ la colectare din consumul generat de potenţialii studenţi sau din taxele percepute de universităţi, precum şi din taxele aferente unor salarii (mai mari pentru licenţiaţi decât pentru liceeni) ajung la un miliard de euro pe an, arată un calcul al ZF. „Acest miliard de euro, cantitativ, este doar vârful aisbergului. Costurile invizibile sunt mult mai mari şi au efecte dezastruoase pe termen lung. Sunt două domenii care pot susţine o economie şi o naţiune: educaţia şi sănătatea, iar la ambele domenii România este cenuşăreasă. Calitatea slabă a pregătirii în şcoală ne-a adus în situaţia ca chiar şi dintre cei care reuşesc să ia bacalaureatul o parte să ajungă în universităţile private care sunt, în unele cazuri, adevărate fabrici de diplome. Iar cetăţenii nu mai au de cine să fie îngrijiţi, pentru că medicii pleacă în străinătate, după ce statul a cheltuit bani timp de mai mulţi ani pe educaţia lor“, explică Adrian Lupulescu, directorul de resurse umane al producătorului de microprocesoare Freescale pe Europa de Sud-Est, care coordonează politicile de resurse umane a 700 de angajaţi, dintre care 300 lucrează în România. El a adăugat că nu este neapărat grav că nu toată lumea ia bacalaureatul, pentru că nici în ţările dezvoltate acest lucru nu se întâmplă, însă lipseşte alternativa celor care nu promovează acest examen. Integral in Ziarul Financiar
Scandalul revoluţionarilor continuă: Victor Socaciu deturnează banii martirilor către impostori. Rapsodul propune o ordonanţă de urgenţă care micşorează indemnizaţiile urmaşilor de eroi martiri pentru a le reda „luptătorilor remarcaţi” drepturile suspendate. Deşi în ultimii doi ani şi-au pierdut o parte din drepturi, revoluţionarii rămân o povară grea pentru bugetul de stat. Mulţi dintre ei primesc în continuare indemnizaţii, au un secretariat de stat care toacă bani publici fără nicio activitate concretă şi fac presiuni pentru a-şi recăpăta şi drepturile care le-au fost suspendate. Recent, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR), condus de Victor Socaciu, a elaborat un „proiect de ordonanţă de urgenţă” prin care aşa-numiţii „luptători remarcaţi” să-şi recapete indemnizaţiile începând cu august 2013. Ziarul „Adevărul” a scris, în ultmii ani, numeroase articole care dovedesc că această categorie este formată, în mare parte, din impostori. La finalul anului 2011, Guvernul Boc anunţa că indemnizaţiile lunare acordate revoluţionarilor cu titlul de „luptători remarcaţi“ vor fi suspendate pe parcursul anului 2012. Au rămas în plată doar răniţii şi urmaşii de eroi martiri. Guvernul Ponta a menţinut prevederea şi pentru 2013. Cu toate acestea, circa 4.000 din cei peste 12.000 de “luptători” cu indemnizaţii au continuat să primească bani de la stat până astăzi. Asta pentru ca în Legea revoluţionarilor (341/2004) există un paragraf care dă dreptul la o indemnizaţie în plus, cuvenită revoluţionarilor pensionaţi la limita de vârstă, pe lângă indemnizaţia de bază, care se ridica la peste 2.000 de lei. Guvernul a uitat de acest paragraf şi, astfel, “luptătorii remarcaţi” ieşiţi la pensie au continuat să încaseze lunar în jur de 1.300 de lei. Statul pierde în urma acestei greşeli peste 1,2 milioane de euro în fiecare lună. Integral in Adevarul.
Ponta îl vrea pe Crin preşedinte-marionetă, dar pe 5 ani. Premierul Victor Ponta a vehiculat varianta ca viitorul preşedinte al României să aibă atribuţiile din noua Constituţie, dar un mandat prelungit. Premierul Victor Ponta îl vrea pe liderul PNL, Crin Antonescu, preşedinte marionetă, dar îl lasă în schimb să stea la Cotroceni cinci ani şi nu patru. Într-o interpretare inedită a legii, premierul a anunţat ieri că, în situaţia în care referendumul pentru revizuirea Constituţiei va avea loc simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, noua Constituţie se va aplica viitorului preşedinte, cu excepţia prevederii referitoare la durata mandatului. Cu alte cuvinte, viitorul şef al statului ar urma să aibă un rol simbolic, axat mai mult pe politica externă, cum prevede proiectul de revizuire a Legii fundamentale moşit de Antonescu, care şi-a tăiat cu mâna lui din viitoarele prerogative. În schimb, acesta ar urma să aibă un mandat de cinci ani, ca acum, şi nu de patru, cum prevede acelaşi proiect. Expertul anticorupţie Laura Ştefan s-a declarat surprinsă de ideea de a aplica selectiv prevederile viitoarei Constituţii. „Eu nu înţeleg de ce unele prevederi ale noii Constituţii se aplică noului preşedinte şi unele nu. Nu ştiu de unde a scos Victor Ponta această capodoperă juridică. Nu se poate ca unele să se aplice şi altele nu”, ne-a declarat Laura Ştefan.Integral in EVZ
Ponta: Nu se poate să am la Guvern angajaţi care câştigă de trei ori cât mine. Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că la Secretariatul General al Guvernului (SGG) sunt persoane care au salariii mult mai mari decât al său, el arătând că nu se poate să aibă angajaţi care să câştige de trei ori mai mult ca el. “Există încă o altă anomalie: în structurile noastre administrative ministrul sau prim-ministrul în general au salariul cel mai mic. Pe la mine pe la SGG am oameni care au salarii mult mai mari decât mine şi până la urmă salariul cel mai mare din ţară în Administraţie trebuie să fie al preşedintelui, al doilea la primului-minstru, al treilea al miniştrilor. Nu se poate să am angajaţi care câştigă de trei ori cât mine. Nu are sens, nu are logică. Poate muncesc mai mult, dar în viziunea acelei reforme a salarizării în administraţie, salariile mari pot să scadă, cum salariile mici trebuie să crească”, a spus Ponta. El a arătat că viitorul proiect al salarizării bugetarilor ar putea conduce la scăderi de salarii. “Da. Salariile mari pot să scadă. Pentru ca să poţi să le măreşti pe cele mici, trebuie să tai din cele mari şi nu e nimic rău în asta”, a spus Ponta. Premierul a arătat că ideea de a avea în acelaşi sistem bugetar diferenţe de la unu la 30 este inacceptabilă. Integral in Gandul.
Filierele judecătoarelor corupte de la Tribunalul Bucureşti. Vezi pe cine au ajutat să scape de arest. Procurorii anticorupţie le-au trimis în judecată pentru corupţie şi infracţiuni informatice pe judecătoarele Viorica Dinu şi Antonella Anemary Costache de la Tribunalul Bucureşti, alături de alte 21 de persoane, între care doi grefieri şi doi avocaţi. Intre cei pentru care au intervenit pentru a fi eliberaţi din arest s-au aflat Dinel Staicu-acţiune reuşită la a treia încercare -, precum şi lideri interlopi, între care temutul Duduianu din Bucureşti. Din dosar au fost făcute disjungeri care privesc traficul de influenţă făcut în special de judecătoarea Viorica Dinu la alte instanţe, între care şi la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Penală. De asemenea, disjungerile se referă şi la alte fapte penale săvârşite de cele două judecătoare. Judecătoarele sunt acuzate că au luat mită şi au făcut trafic de influenţă în anii 2011, 2012, 2013. Rechizitoriul are circa 700 de pagini. În rechizitoriul de trimitere în judecată, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: În cursul anilor 2011, 2012, 2013 inculpatele Dinu Viorica şi Costache Antonela Anemary, judecătoare la Tribunalul Bucureşti, au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat inculpaţii Petre Daniel-Costel (avocat), Cîrlan Angela (intermediar-racolator de clienţi), Neamţu Iulia şi Vasilescu Sorin, (grefieri la Tribunalul Bucureşti), în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară şi informatice, urmărindu-se obţinerea de beneficii materiale. Gruparea era sprijinită de inculpaţii Neagu Leon-Marius, Tudor Marian-Vasile, Petre Daniela şi Neamţu Iulia. Integral in Romania Libera.
Pe urmele celui mai bogat bugetar. Ion Dumitru este unul dintre oamenii foarte bogați ai României, care a lucrat doar la stat. Firma fiului său, Dragoș Dumitru, a avut în anii trecuți contracte cu statul de aproximativ șapte milioane de lei. După ce tatăl său s-a retras din politică, societatea a intrat în insolvență. Fostul parlamentar PSD, Ion Dumitru, deţine un imperiu imobiliar, deşi a lucrat toată viaţa numai în sistemul bugetar, la Facultatea de Silvicultură sau ca director Romsilva pe judeţul Dâmboviţa şi apoi pe toată ţara. Cariera publică şi- a încheiat-o în 2012, după ce a fost deputat două mandate consecutiv. În luna iunie, Curtea Supremă l-a condamnat la trei ani cu suspendare şi la plata celei mai păguboase şi inutile achiziţii publice făcute în România: un tanc portocaliu. În cazul în care nu plăteşte prejudiciul de 800.000 de lei, statul poate recupera uşor banii din averea lui Ion Dumitru. n ianuarie 2013, el declara o avere care ar face invidios orice baron local: aproximativ 50 de hectare de teren arabil, 20 de hectare de pădure, mai multe terenuri intravilane care însumate dau circa şase hectare. Alte imobile: trei case de locuit sau vacanţe (Târgovişte, Cândeşti, Tătărani), apartament şi garsonieră (Târgovişte), hale de 8.450 de metri pătraţi (Nucet) şi magazie (Cândeşti). După ce DNA a început ancheta în dosarele Romsilva, Dumitru a donat fiului său o casă în Târgovişte şi două apartamente: unul în Bucureşti, celălalt în Braşov. Casa din Târgovişte e mare. De fapt, doar prin opulenţă iese în evidenţă, întrucât arhitectura este una banală. Are două etaje şi dacă nu ar avea mansardă ar putea fi confundată foarte uşor cu un bloc. De altfel, la intrare există un fel de casa scării. Vecinii spun că văd rar pe cineva acolo şi că locatarii sunt destul de discreţi. Integral in EVZ
În ce s-a transformat milionul de locuri de muncă promise de USL. 3.650 la Poşta Română, 929 la Oltchim, 430 la Combinatul Chimic Amurco, 147 la Mechel… Nu sunt steagurile lui Caragiale, ci doar câteva dintre disponibilizările anunţate în ultimul timp. Unii au primit deja preavizele, altora le vor fi înmânate spre toamnă. Concedieri sunt preconizate şi în rândul funcţionarilor din ministere, iar circa 60.000 de posturi vacante urmează a fi desfiinţate. Premierul Victor Ponta se laudă însă cu crearea de locuri de muncă, gândindu-se probabil cu nostalgie la milionul de locuri de muncă promise înainte de a se instala la putere. Noi şi noi disponibilizări sunt anunţate aproape în fiecare zi din diferite domenii şi părţi ale ţării, dar premierul şi membrii Cabinetului său nu văd în aceasta nici un motiv de îngrijorare. Ba chiar rezultă din unele declaraţii o oarece bucurie că oamenii se vor înscrie voluntar pe lista disponibilizaţilor şi vor pleca acasă cu bani, din plăţi compensatorii, indemnizaţie de şomaj şi altele. De pildă, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, spunea, referindu-se la situaţia de la CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă, că sunt „foarte mulţi care s-au înscris deja“ şi că „în acest mod facem restructurare“. Întrebat ce înseamnă „foarte mulţi“, ministrul liberal a răspuns că sunt „mii“, dar a ţinut să precizeze că are un obiectiv: „să nu dăm nici un om afară şi să rămână fără venituri“. Disponibilizări au fost anunţate şi la Poşta Română: 3.650 de salariaţi, reprezentând 11,4% din personal. Concedierile se vor face într-o singură etapă, în prima decadă a lunii septembrie, lista finală cu nume urmând a fi finalizată la sfârşitul lunii august. Tot atunci se vor stabili şi salariile compensatorii cuvenite fiecăruia (între 3 şi 30 de salarii, în funcţie de vechime). Reamintim că Poşta Română trebuia să fie privatizată în cursul acestui an, dar nici un investitor nu a cumpărat caietul de sarcini până la expirarea termenului limită – 28 mai. Acţionarii Companiei Naţionale Poşta Română sunt Ministerul pentru Societatea Informaţională (75%) şi Fondul Proprietatea (25%). Integral in Romania Libera.
Cătălin Predoiu, propunerea pentru premier al guvernului alternativ al PDL. Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu este propunerea pentru premier al guvernului alternativ al PDL. Anunţul a fost făcut, luni, de liderul democrat-liberal Vasile Blaga. Blaga a precizat că Biroul Permanent Naţional al PDL a decis să îl nominalizeze pe Cătălin Predoiu pentru a coordona activitatea guvernului alternativ al partidului. Decizie urmează să fie validată de Colegiul Director, care se va reuni în august. Vasile Blaga a mai spus că guvernul alternativ al PDL are un regulament de funcţionare aprobat de CNC al partidului şi a precizat că propunerile pentru funcţiile de miniştri vor fi făcute de comisiile de specialitate ale partidului. Întrebat dacă nominalizarea lui Cătălin Predoiu ca premier al guvernului alternativ ar exclude posibilitatea ca Predoiu să fie şi candidatul democrat-liberalilor la prezidenţiale, Blaga a răspuns: “Nu are nicio legătură una cu alta. Vom avea un proces pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale. Din octombrie va începe acest proces”. La rândul său, Cătălin Predoiu a precizat că “detaliile tehnice” şi numărul de ministere din guvernul alternativ vor fi discutate pe parcursul verii. Predoiu speră ca la începutul lunii septembrie să aibă stabilită componenţa acestui guvern. Integral in Adevarul.
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
o zi buna tuturor.
O zi buna si tie Sare 🙂
buna dimineata/imi permit sa adaug si un articol al lui plesu,finalul si link-ul;
si
daca o zi are 24 ore,din care 7 dormim,3 le consumam pentru igiena personala&mancare, 6.4-cf statistici- privind la televizor cand naiba se mai munceste in tara asta sau,cati mai muncesc?
“Dinaintea unui asemenea iarmaroc, nu poţi să nu te întrebi, cum spuneam la început, cine (mai) sîntem. Şi mai ales ce vom deveni sub această avalanşă de vulgaritate, sferto-doctism volubil, derizoriu şi kitsch. Ce mai înseamnă iubirea de ţară, dacă n-o putem exprima decît răstit, bălţat, grotesc, cufundaţi în beţia unei paranoice mulţumiri de sine?”
http://adevarul.ro/entertainment/tv/cine-mai-suntem-1_51da7b4fc7b855ff5615cfbb/index.html#
Salut Intamplator,
da avem probleme 🙂 In special din cauza faptului ca frecam menta foarte frecvent. Dl Plesu este cunoscut pentru comoditatea domniei sale.
buna dimineata ! dl Daniel Morar : ” si in justitie s a ajuns la coabitare ” . mai adaug si faptul ca dl Morar a votat ca fiind neconstitutional modificarea pragului la referendum si concluzionez ca e unul din putinele repere morale ale Romaniei la aceasta ora in perdeaua de fum a coabitantilor si a cuplului Base-Ilici.
Buna Ziggy,
traim vremuri de plina restauratie. Chiar nu prea mai am remedii! uraste coabitarea aproape la fel de intens ca mine.
Buna dimineata,
toata consideratia pentr Ion Cristoiu!
http://www.evz.ro/detalii/stiri/romania-lui-cristoiu-victor-ponta-premierul-spagii-1046589.html
Buna Dimineata mar,
in ultimul timp Cristoiu exceleaza 😀
Da, opozitie pe prima pagina 😆 Da in ei ca intr-un sac de box cu argumente care cu greu pot fi contracarate.
cronica unui succes anuntat:
” ponta se intalneste azi cu ministrii responsabili pentru absorbtia fondurilor europene”
diseara,cei ce vor privi teceurile vor auzi ca ” s-a dublat rata absorbtiei”/” s-a imbunatatit ritmul de transmitere a facturilor la decontare” ” s-au simplificat procedurile” si vor privi cum premierul ” infiereaza-pardon-ameninta cu masuri drastice ministrii responsabili daca nu vor fura cu talent-pardon,accesa-fondurile europene”
nu se va auzi nimic despre situatia dezastruoasa si despre faptul ca pana acum doar vreo 4 miliarde s-au ” tras” si ca cei mai multi au renuntat la speranta de a ” accesa fonduri”
si ,din nefericire,multi cretini vor crede
Buna dimineata,
ptr. un act aditional de reasezare a unor linii de buget, conform HG-ului si contractului de finantare, ai nevoie de minim 6 luni si cel putin 4 deplasari 🙁
In timpul asta cursu urca, graficul de executie nu mai exista………….Ptr. ei timpul trece leafa merge, ptr. aplicant……….rabdare,nervi de otzel si dat marunt din buze 🙁
Din nefericcire nu cred ca vor mai avea clienti privati pe urmatoarea alocare, pur si simplu oamenii sau saturat 🙁 Este o bataie de joc generalizata, o sfidare a oricaror norme legate de managementul investitiilor.
@mar
aveti dreptate si nu BIROCRATIA este de vina;
” birocratia” bruxelleza este ” clara”,e simpla si pe intelesul tuturor;
problema problemelor este incompetenta si lacomia celor din romania care se ocupa de verificari,selectare proiecte
in romania pentru a-si justifica postul si pentru a obtine ceva pentru ei-cuvant corect=mita- inventeaza tot felul de “minuni”
dupa ” experienta” mea cu prezentarea c/p a unui proiect dintr-o alta tara ,in romania si respingere-ma rog,m-a tarait cu el pana am renuntat- m-am lamurit;credeam ca ” ai nostri” nu stiu sa scrie proiecte; nu e adevarat;cauza pricipala,repet,este incompetenta si lacomia functionarilor romani
Pentru interesati – Ştiri Externe: 9 iulie 2013 / 730 de mii de români dispăruţi definitiv
Bună dimineața theophyle,
Bună dimineața cetățeni!
M-am trezit cu gândul că dacă opoziția (reală sau autointintulată așa) nu se poate uni ca să-i dea peste bot lui Ponta când acesta le ridică tuturor mingea la fileu (iată un subiect simplu și necontroversat: imixtiunea brutală în ancheta de la bacalaureatul de la liceul Bolintineanu) atunci ne merităm cu toții soarta, simpatizanți sau nu ai respectivelor forțe politice ale opoziției.
De ce și noi, toți ceilalți? Fiindcă, evident, am eșuat în demersul de a ne uni în demersul contra aiurelii USL care prăbușește țara zi de zi! Nu mai e loc pentru orgolii, oameni buni!
Buna Dimineata Observator,
ca de obicei ai un comentariu pertinent si din nefericire raspunsul meu nu poate sa exprime decat o anumita opinie personala pe care multi o considera defetista.
Traim intr-un teritoriu in care nu exista penaliate impotriva comportamentului desantat a politicienilor de la guvernare. Nu exista aceste penalitati din multiple cauze, in primul rand din cauza dezinteresului major al populatiei. Noi cei care intelegem ce se intampla nu suntem sustinuti aproape de nimeni din politicul care se numeste “opozitie” Ei joca pe terenul lor facand “afaceri politice” cand miza este a lor si numai a lor. Noi jucam pe alt teren in care vedem ca arbitul ne-a vandut si ne fluera ofsaiduri pe cand ei ne gauresc plasa.
Coabitarea este o mare tragediei pe care inca adeptii presedintelui nu o inteleg si nici nu vor sa o inteleaga asteptand o minune, sclipire de geniu sau cine stie ce pozitionare astrologica benefica. In clipa cand Ponta s-a dus la CE fara mandat si nu s-a intamplat nimic era normal ca o sa se intample mai departe (si s-a si intamplat). Basescu este KO si Ponta face ce vrea cand vrea si cu cine vrea. Latra la televizor si nu poate face nimic, pur si simplu e nul.
Nu am sa fac absolut nimic pana cand derbedeii din opozitie nu o sa inceapa sa faca si ei ceva in afara vorbelor cu care ne ametesc si se ametesc.
buna dimineatza,
o veste buna: si monika’i suparata pe basescu!
http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cristian-preda-dupa-suspendare-%C2%AB-eu-sunt-un-moderat-care-nu-poate-fi-domesticit-%C2%BB-exclusivitate/
lantzu si bilantzu de iubire se rupsese, unilateral, deja de multa vreme; dragostea cu noduri pe gitzi a lui basescu pentru monika se transformase intr’o ura surda, cum eram asiguratzi de multa vreme de catre sursa (sigura!) axintoiu.
basescu nu putea sa’si depaseasca pentru prea multa vreme conditzia de politruc, mai ales a unuia coabitac ce ‘ncearca sa’si asigure o batrinetze linistita, lui si famiglionului
Salut nikule,
vezi raspunsul meu pentru @observator.
Ieri la Turcescu un politician din opozitie se arata indignat ca “societatea civila” nu se revolta impotriva derapajelor guvernamentale. Daca il vedeam pe strada ii spargeam capul – derbedeul, blatist notoriu vrea sa se ascunda sub fustele Laurei Stefan in loc sa-si scoata cei 7 membrii de partid, care i-au mai ramas si sa protesteze ca el sa poata faca mai departe blaturi in liniste.
theophyle,
si eu vreu sub fustele laurei stefan! :D)))
cine’i tipu’?
ala mic cu capul mare 🙁
aha, colegu’ de coabitare al lui mru! :(((
ma bagi la belele. Inca o data o sa vina MRU sa ma admonesteze 🙁 Mai nikule, nu-ti dai seama ce om bun e MRU – nu’sh ce naiba face el cu toti rapciugosi astia!
lasa, theophyle, ca mru e, cum zici, bun si iertator, lucru ce ar putea sa’i cauzeze in lumea in care s’a bagat, plina de carnasieri fara printzipuri si fara scrupule
🙂 Bun, da – iertator cred ca mai putin!
Becali vrea suita la puscarie:
http://www.evz.ro/detalii/stiri/latifundiarul-gigi-becali-vrea-mai-mult-spatiu-in-inchisoare-cererea-sa-este-judecata-ast-1046609.html
Buna dimineata gazdei si colegilor politeieni!
Urmaresc cu regularitate discutiile de pe blog cam de 1 an,de cand cu lovitura de stat. Am tot sperat in ultimii 23 de ani ca lucrurile vor intra pe un fagas de normalitate,ca directia in care mergem,progresele pe care le facem sunt ireversibile. Probabil ca ele sunt,dar la o alta scara a istorie,sper sa le prind cat mai sunt in viata (am intre 30 si 40 de ani). Despre un alt motiv pentru care lucrurile merg cum merg in tara asta,imi permit sa recomand o carte pe care am citit-o recent: Manualul Dictatorului. Am sa atasez si un link,sper sa treaca de moderare:
http://www.polirom.ro/catalog/carte/manualul-dictatorului-4598/detalii.html
Se dovedeste cu acesta ocazie ca reteta aplicata de politicienii nostri nu este nici macar originala ci a mai fost aplicata si de altii,mai democrati sau mai putin democrati. Totul se rezuma la cine isi doreste mai mult puterea si ce este dispus sa faca pentru asta,cat de mare este grupul esentialilor(coalitia castigatoare) si selectoratul nominal (intersanjabili care pot lua locul celor din coalitie),cine controleaza banii si cum ii foloseste pentru a–si fideliza sustinatorii si nu pentru a imbunatati viata oamenilor.
O zi buna tuturor!
Buna Ziua,
multumesc pentru comentariu si pentru link. Promit sa citesc “manualul” respectiv 🙂
Lectura placuta . 🙂
http://sociollogica.blogspot.it/2013/07/ce-as-vrea-de-la-opozitie-daca-as-fi-psd.html
Buna ziua,
nebunul de la Iasi mai plasase doua bombe in parcul Ciric. Au fost gasite de luptatorii antitero.
Eu zic ca medicii care l-au lasat in libertate poarta mare parte din vina. Nu stiu daca si legea e de vina, dar trebuiau sa stie ca si mama lui are probleme psihice si nu-l poate ajuta cu nimic.
Buna,
legea nu permite internarea decat daca se ridica discernamantul. Declararea lispsei de discernamant se face prin expertiza, in baza unei decizii date de instanta.
Din nefericire in acest caz medicii nu au putut sa faca prea multe, este exemplul tipic de indvid cu probleme grave de sanatate care “zburda” in libertate si fara medicatia specifica.
Buna ziua tuturor…
Pentru ca se vorbeste atata despre “bac” – se pare ca una dintre problemele mari ale scolii de aici, si anume insistenta pe probleme “avansate” fara a face educatie elementara, a ramas bine mersi. Va mai amintiti de teoria multimilor predata cu mare parapon elevilor de clasa a 5-a si mai apoi celor de scoala primara? Cine putea tocea niste chestii care la varsta si pregatirea de pana atunci pareau fara sens numai ca sa treaca de “ascultare”.
http://www.contributors.ro/administratie/despre-bacalaureat-si-fraudarea-sa/?cfcc
Imi amintesc de orele de geografie in care o profesoara frustrata si nervoasa incerca sa explice cum e cu latitudinea si longitudinea unor elevi care habar nu aveau ce e un sistem de referinta cartezian…
salut Diana,
Din fericire eu am avut o profesoara de geografie fenomenala care chiar ne-a facut sa intelegem 🙂
Imi amintesc cu recunostinta de cativa profesori care mi-au facut viata suportabila. Din pacate erau si dintre cei care “ne rezolvau” bagand frica in noi. Si pentru ca, temporar, de frica lor, ne descurcam, treceau drept profesori buni…
Si eu, enciclopedie ambulanta 🙂
Teoria multimilor e perfecta pentru 5-7 ani. Doar ca trebuie ca boul care o explica sa stie sa explice iar boii de parinti sa nu se simta depasiti ca copii invata chestii pe care ei nu le pricep
Am in bibilioteca acum 2 volume din matematica moderna a lui Papy tradusa la noi in 1967 cu imagini superbe
Cind inveti teoria multimilor in clasa 11 o inveti mai prost decit cind ai 11 ani. Iar o buna cunoastere a teoriei multimilor ajuta copilul sa invete mai bine logica, si poate rezolva probleme de viata.
Necazul cu lucrurile noi este cum spuneam parintii isterici care daca vad chestii pe care nu le-au invatat ei la 7 ani cu domnu Trandafir, sau Vucea , vai de capul copiilor 🙂
Cum spui, chestie de…ferma zootehnica 🙂
Nu spun mai multe, mie mi-a predat o “doamna”.
Din pacate, putini Trandafiri si multi Vucea…
Nu or fi englezii mai tampiti ca noi cu noua programa http://www.hotnews.ro/stiri-international-15148583-educatia-anglia-noua-programa-scolara-presupune-fractii-programare-pentru-copiii-5-ani.htm
copii invata fractii si programare la copii 5 ani
Salut, cu cat inveti mai devreme cu atat ai sanse sa intelegi mai mult si mai repede. In Singapur invatamanut primar la unele scoli particulare incepe la 5 ani. In statele unite sunt cateva zeci de scoli particulare (al naibi de scumpe) asemenea!
Corect, Iar chestiile astea cum sunt teoria multimilor si alte cateva e bine sa le invete la inceput caci sunt baza pt altele
Finlanda este cap de lista in educatie !!
Poimaine sunt in Finlanda, dar nu ca sa ma educ , Ci poate prind un peste, doi pe o insulita , cu bere rece in fata , si cu aurora boreala deasupra 🙂
Bine ar fi ca autorii de manuale sa citeasca si ei cartea de care vorbeai, aia din ’67, macar pe aia 🙂
Postare noua – Bocancii lui Ponta, tenişii lui Băsescu şi grumazul nostru