Revista Presei – 9 iulie.„Drumuri închise. CFR mort. Avioane varză. Suntem „șoarecii” capcanei numită România Coruptă”
09/07/2024 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 9 iulie! Vremea devine din nou caniculară, iar temperaturile vor crește, treptat, în această săptămână, până la 40 de grade la umbră. România este sub influența unui val de aer tropical care aduce călduri sufocante, inclusiv noaptea. Valul de căldură se va extinde și intensifica în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală și jumătatea de sud a Moldovei. Temperaturile maxime vor fi de 35…37 gr, iar indicele temperatură-umezeală va atinge și lva depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Bucuresti: 38/23 gr.C.
“București: Costurile de sănătate provocate de poluarea aerului, cele mai mari din Europa – 3.000 de euro de persoană ….„Poluarea aerului este asociată cu o gamă largă de probleme de sănătate, inclusiv boli respiratorii cronice, boli cardiovasculare şi cancer pulmonar. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că poluarea aerului cauzează anual aproximativ 7 milioane de decese premature la nivel global. Costurile de sănătate provocate de poluarea aerului din Bucureşti sunt cele mai mari din Europa, de aproximativ 3.000 de euro. Totodată, Agenţia Europeană de Mediu, anunţă că poluarea atmosferică rămâne în continuare principalul risc de mediu pentru sănătatea europenilor şi estimează că cel puţin 253.000 de decese din UE, în 2021, pot fi imputate expunerii la poluarea cu particule fine în suspensie (PM2,5) peste concentraţia de 5 micrograme/mc, recomandată de OMS”, menţionează sursa citată. Potrivit unei cercetări, realizată de 2Celsius şi Ecopolis în 2023, prin care a fost monitorizat nivelul dioxidului de azot (NO2 ) din 21 de locaţii din Bucureşti, au fost înregistrate depăşiri ale pragurilor limită impuse de legislaţie în şase puncte. NO2 este un gaz rezultat din traficul rutier, activităţile industriale şi producerea energiei electrice şi, în cantităţi ridicate, afectează sănătatea umană, provocând în special afecţiuni respiratorii. ....” Integral: https://spotmedia.ro
“Guvernul, PSD şi PNL pot rămâne fără probleme în campanie electorală: BNR a redus dobânda, inflaţia scade peste aşteptări, economia creşte peste aşteptări, salariile cresc cu mult peste rata inflaţiei, iar derapajul finanţelor publice nu interesează pe nimeni După un an şi jumătate, respectiv din ianuarie 2023, BNR a redus vineri, pentru prima dată, dobânda de referinţă, de la 7% la 6,75%. BNR a anunţat că inflaţia, care în luna mai ajunsese la 5,12% (mai 2024/mai 2023), va scădea peste aşteptări, ceea ce ar justifica această reducere a dobânzii de referinţă. …. Cu aceste date, putem trage concluzia că economia duduie. Dar dacă ne uităm puţin pe componente, avem câteva astericsuri: – Creşterea consumului vine dintr-o creştere a salariilor cu mult peste rata inflaţiei, un ritm care nu poate fi susţinut. În aprilie, conform ultimelor date disponibile, salariul mediu net a avut o creştere de 14,3% în valoare nominală faţă de aprilie 2023, ajungând la 5.207 lei, iar dacă scădem inflaţia, ajungem la o creştere de 7,9%. Acest ritm de creştere nu mai poate fi susţinut, iar acest lucru se va vedea în următoare luni. – În ciuda situaţiei economice bune, companiile, dar şi persoanele fizice, nu se aruncă să ia credite, ceea ce arată că au îndoieli în privinţa viitorului. În aceste condiţii, creşterea depozitelor, adică a banilor strânşi în bancă, este mai mare decât ritmul de solicitări de credite. Spre exemplu, în mai 2024 versus mai 2023, depozitele populaţiei în lei au crescut cu 21,3%, în timp ce creditele au avut o creştere de numai 8,9%. ….- Derapajul finanţelor publice – adică necesitatea corectării bugetului şi a deficitului bugetar prin creşterea din nou a taxelor şi impozitelor după cele operate în toamnă şi la începutul anului, pentru că de reducerea cheltuielilor bugetare nici nu se poate vorbi pentru că toţi politicienii sunt în campanie electorală – va influenţa mai mult politica monetară decât scăderea inflaţiei. ….” Integral: https://www.zf.ro
“Drumuri închise. CFR mort. Avioane varză. Suntem „șoarecii” capcanei numită România Coruptă Vara asta suntem blocați în România. CFR-ul? Acum, trenurile stau în câmp pentru că-s incendii pe traseu. În fiecare zi, avem întârzieri din cauza căldurii! Avioanele? Depășite. Întârzieri uriașe “din cauza” verii! Drumurile? Spre Mare e moarte! Podul Ruse spre bulgari se închide! Valea Oltului Râmnicu Vâlcea – Sibiu se închide! DN1 este demență între Comarnic și Bușteni! Pe Pitești-București iar se toarnă asfalt! Autostrada Transilvania nu e nici astăzi gata, după 20 de ani. Moldova e blocată! Suntem prinși în România ca-ntr-o “cursă de șoareci”. Pe mine cine mă apără? Incendiu de vegetație. Săptămâna trecută același scenariu idiot. Dacă nu era natura ca să ne oprească călătoria, sigur ar fi fost altceva. Se dilata linia de la căldură, murea locomotiva pe drum. Ore de așteptare în câmp. N-ai unde să mergi pe jos. N-are cine să te ia din drum. Ah, s-o iei pe autostradă! Șoc și groază pe Constanța-Mangalia. Dambla pe Autostrada Soarelui. Aglomerat e pe DN1. Uite coada de la Bușteni! Și urmează 3 ore ca să ajungi la Comarnic. Ia-o pe Drumul de la Valea Oltului. Ai înebunit? E omor. De mâine se închide. Apocalipsă în România? Vrei să fugi la bulgari? Vrei să ajungi la greci, la turci? E închis Podul Ruse. Ia avionul, frate român! Totul merge bine pe Otopeni, până într-o clipă. Defect aerul condiționat. …. Trenul e cea mai idioată idee. Trenul nici nu există în mintea românilor. E o fantomă. Cine-i prost să meargă cu trenul? Cel mult, dacă n-ai mașina ta, iei autobuzul, microbuzul. Care și astea, dacă se ambalează prea tare, iau foc, se răstoarnă. Suntem închiși în Ro. La 40 de grade afară! Trenurile nu-s trenuri din cauza Corupției. N-avem linii făcute, n-avem trenuri cu standard. S-a furat. Autostrăzi nu avem din cauza Corupției. Se fură și nu se face nimic. Se renovează în fiecare an autostrada Pitești la Bolintin, nu vi se pare că miroase „a hoit” acel loc de autostradă? La Otopeni se schimbă șefii precum hoții. Șefii stau “de șase” să ne fure taximetriștii, să ne fure buticarii, să se facă cum trebuie licitații cu dedicație pentru aer condiționat, butice unde se vinde apa de juma de kil ca lingoul la Londra. ….” Integral: https://hotnews.ro
“Nici legiștii nu sunt de acord cu noua modalitate de testare toxicologică a șoferilor. Nu au fost consultați, rezultatele sunt foarte contestabile …. Consiliul superior de medicină legală a transmis, duminică după-amiază, că nu a fost consultat cu privire la prevederile OUG 84 / 2024 şi a anunțat că nu este de acord cu multe dintre prevederile actului normativ. Sunt introduse obligații personalul medical care nu sunt prevăzute în curricula de pregătire, poate duce la abuzuri din partea polițiștilor, rezultatele testelor vor fi extrem de contestate şi contestabile, organizarea de centre de testare în cadrul MAi ar dura ani de zile. …. Consiliul superior de medicină legală a transmis, duminică, un punct de vedere cu privire la OUG 84/ 2024 şi precizează că nu este de acord cu o serie de prevederi. Referitor la punctul 7 prin care se modifică Art. 22 prin introducerea de opt noi alineate, alin. (8^1)-(8^8), legiştii afirmă:
- Alineatul 8^1 impune obligativitatea medicului, indiferent de specialitate, de a constata ”că o persoană, titulară a unui permis de conducere, aflată în evidenţa sau îngrijirea sa, prezintă simptome ce pot afecta capacităţile psihologice necesare pentru a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie, este obligat să emită bilet de trimitere, în care se menţionează simptomele constatate, către o unitate psihologică autorizată de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.”, fapt ce creează o obligaţie, în sarcina personalului medical, care nu este prevăzută în curricula de pregătire profesională a oricărui medic.
Dacă se doreşte introducerea obligativităţii unei evaluări psihologice în vederea obţinerii/redobândirii carnetului auto (ceea din punctul nostru de vedere nu este necesar, având în vedere faptul că fişa de aptitudini auto conţine deja o examinare psihiatrică), acest lucru se poate face fără a implica medicii, indiferent de specialitate. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“Unde este România educată? Rezultatele la Evaluarea Naţională, cele mai slabe din ultimii patru ani. 74,4% dintre elevi au luat medii peste 5. Mediile de 10, de aproape şapte ori mai puţine faţă de anul 2023. Unde sunt cei aproape 16.000 de elevi care nu s-au înscris la Evaluarea Naţională? Ponderea elevilor care au obţinut medii egale sau mai mari cu 5 la Evaluarea Naţională a scăzut cu 1,8 puncte procentuale faţă de 2023, cu 7,9 puncte procentuale faţă de 2022 şi cu 2,4 puncte procentuale faţă de cea din 2021 ♦ O treime dintre elevi nu au luat nota 5 la proba de matematică, adică 31,3%, iar 22,4% dintre ei nu au reuşit să ia nota 5 la limba română ♦ Doar 65 de elevi au avut media generală 10, faţă de 429 de medii de 10 în anul precedent ♦ Ligia Deca, ministrul educaţiei: „Nu putem să spunem că generaţia anterioară a fost mai bună sau mai puţin bună decât generaţia actuală. Procentul este unul care se înscrie în media anilor anteriori.” …. Din punct de vedere al prezenţei, la Evaluarea Naţională a fost prezenţi aproape 153.000 de candidaţi la fiecare dintre probele de limbă română şi matematică şi peste 8.300 de candidaţi la limba maternă. „Cea mai ridicată prezenţă s-a înregistrat în judeţele Bucureşti, Neamţ, Constanţa, Ilfov, Tulcea şi Gorj, cu peste 98%. Cea mai scăzută prezenţă s-a înregistrat în judeţele Teleorman, Brăila, Olt, Satu Mare şi Bihor, unde am avut o rată de prezenţă între 89,3% şi 91,4%”, a adăugat Deca. ….Un număr de 15.800 de elevi de clasa a VIII-a nu s-au înscris la Evaluarea Naţională, adică circa 9% din total, arată datele de la Ministerul Educaţiei. Astfel, ministerul a anunţat că 160.467 de elevi s-au înscris la examen, pe când numărul elevilor înscrişi în clasa a VIII-a era de 176.266 la începutul anului şcolar. ….” Integral: https://www.zf.ro
“Îngerii și diavolii se scarpină în cap Schimbarea lui Vasile Bănescu din funcția de purtător de cuvânt al Patriarhiei Române reprezintă un mare pas în spate în relația dintre Biserică și societate. Categoric, activitatea lui poate fi supusă criticilor, cu mențiunea că Vasile Bănescu a reușit să arate că, măcar prin el, Biserica este interesată de prezent. Asumarea publică a vaccinării, criticile aduse mișcărilor extremiste care vor ruperea de Europa, războiul deschis cu Teodosie, care este caricatura de pe malul mării a Marelui Inchizitor, cel care îl condamnă pe Iisus la moarte, dar și altele sunt dovezi clare că Vasile Bănescu a fost util în funcția pe care a deținut-o. Locul îi va fi luat de un preot. N-avem nimic cu omul, dar aici Patriarhia face prima greșeală, pentru că pune din start presiune pe orice dialog s-ar purta, iar BOR nu își permite să vorbească de sus în acest moment. Nu își permite pentru că, deși 85% dintre români s-au declarat creștini-ortodocși, practicanți cu adevărat sunt mult mai puțini. ….. În punctul ăsta, BOR trebuie să meargă spre oameni, nu invers. În esență, nevoia pe care BOR nu o mai satisface este aceea de apartenență la o comunitate. Oamenii se uită la biserica din cartier și o percep ca pe o farmacie, covrigărie sau bancă, că din astea sunt pe tot drumul. Ce ar trebui să facă BOR? Să realizeze că lucrurile s-au schimbat, iar acest proces al schimbării, indiferent dacă este sau nu bun din perspectiva dogmei, nu poate fi oprit, așa că BOR va trebui să-l accepte. Dacă nu, vom avea situații aidoma țărilor occidentale, unde probabil că îngerii și diavolii se scarpină confuzi în cap, pentru că nu-i mai bagă nimeni în seamă. ….” Integral: https://republica.ro
“Noul Front Popular, un câștigător divizat al alegerilor generale din Franța …. Alianţa de stânga denumită „Noul Front Popular” s-a clasat în frunte în turul al doilea al alegerilor legislative din Franţa, în faţa coaliţiei preşedintelui Emmanuel Macron şi a extremei drepte, însă niciun bloc politic dintre cele trei nu a reușit să obțină majoritatea absolută în Adunarea Națională franceză, potrivit estimărilor electorale. Dar cine sunt reprezentanții Noului Front Popular? Ei bine, acest bloc politic de stânga cuprinde mai multe formațiuni politice: „Franţa Nesupusă” a lui Jean-Luc Mélenchon, socialiștii, comuniștii, ecologiști și mișcarea politică Place Publique, condusă de popularul membru al Parlamentului European, Raphaël Glucksmann. Blocul politic s-a coalizat la patru zile după ce Macron a convocat alegerile generale anticipate în urma victoriei extremei drepte în alegerile europene din 9 iunie. Sensul declarativ al acestei coaliții a fost să reînvie Frontul Popular original, care a împiedicat fasciștii să ajungă la putere în Franța, în 1936. Așa cum precizează și CNN, nu este clar pe cine va desemna Noul Front Popular ca prim-ministru și nici cât de durabilă s-ar putea dovedi această coaliție în camera inferioară a Parlamentului francez. De ce? Pentru că aceste partide s-au criticat reciproc anterior și au unele diferențe esențiale în ideologia și abordarea lor, după cum indică BBC News. Cu toate acestea, au decis să formeze un bloc politic pentru a ține extrema dreaptă departe de guvernare. Noul Front Popular a promis să renunțe la reformele privind pensiile și imigrația adoptate de guvernul actual al lui Macron, să înființeze o agenție de salvare a migranților fără documente și să faciliteze cererile de viză. De asemenea, acesta dorește plafonarea produselor de bază pentru a combate criza costului vieții și creșterea salariului minim din Franța. ….” Integral: https://republica.ro
“Vasile Bănescu pleacă de la BOR la mănăstirea de intelectuali Sf. Tocilarie Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a decis să se retragă din funcție, din motive personale, lăsând loc altuia mai tânăr. Acesta nu se retrage însă din creștinism, dar se va călugări la mânăstirea de intelectuali din Iași, Sfântul Tocilarie Sminteanul, unde are pregătit un post de vice-stareț. Mânăstirea, una din cele mai cunoscute din ortodoxie, este situată pe dealul Bibliotecarilor, într-un cadru natural deosebit, aproape de pădurea Buchisiți. „Aici fratele Vasile își va găsi liniștea și pacea”, a declarat arhimadritul Aragazcupatruochi de la Iași. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Bilanțul lui Cristi Danileț de Ziua Justiției, după ce a fost exclus și a revenit de trei ori în magistratură: ”Când Sorin Ovidiu Vântu a spus să ne întărim statul, l-am luat în râs. Când Dan Voiculescu a spus că până când ei nu cuceresc și Justiția nu au nimic, ne-am distrat”….”
https://www.g4media.ro/bilantul-lui-cristi-danilet-de-ziua-justitiei-dupa-ce-a-fost-exclus-si-a-revenit-de-trei-ori-in-magistratura-cand-sorin-ovidiu-vantu-a-spus-sa-ne-intarim-statul-l-am-luat-in-ras-cand-dan.html
“ANPC pierde definitiv primul proces cu băncile pe recalcularea ratelor la credite şi pierde un alt litigiu pe fond….”
https://hotnews.ro/anpc-pierde-definitiv-primul-proces-cu-bancile-pe-recalcularea-ratelor-la-credite-si-pierde-un-alt-litigiu-pe-fond-1743078
Buna ziua.
Tarom ajunge ca Alitalia. La faliment .
Nu știu dacă va egala performanta italiana . Adică să declare faliment de 3 ori și să ardă 13 miliarde euro de finanțare de la stat în vreo 20 de ani. Tot la faliment a ajuns și cum UE a interzis să mai primească bani de la stat, a fost vândută nemților de la Lufthansa.
Prețul ? Un euro. Repet, 1 €.
Azi , 2245 foști angajați Alitalia concediați in bloc. Piloți, hostess, personal administrativ, etc.
Salariul unui pilot Alitalia era de 7.000 euro lunar.
Insotitoarele de bord , 2.000 euro net lunar.
La Lufthansa, un pilot la început de carieră câștigă 5.000 euro BRUT lunar . Hostess Lufthansa, 1.800 euro / lunar.
Adevărul că Alitalia a fost pur și simplu capusata. De politicieni, de sindicate, de firme clientelare.
Același adevăr inconfesabil și la Tarom.
Sfârșitul e doar chestie de timp ( și bani )
👍
https://www.timesnewroman.ro/life-death/aia-n-a-fost-greva-a-fost-doar-ziua-unui-pilot-cu-vreo-80-de-rude-angajate-la-tarom/
Breaking
https://www.timesnewroman.ro/politic/dupa-moscova-si-beijing-viktor-orban-a-ajuns-azi-in-mordor/
https://www.g4media.ro/antony-blinken-l-a-invitat-pe-omologul-din-republica-moldova-la-summitul-aniversar-al-nato.html
Hai si cu Moldova in NATO!…
Când ai prins pe Dumnezeu de picior . Câștigi mai ceva ca americanii plătind o mizerie de impozit pe venit.
https://www.libertatea.ro/stiri/bancherii-milionari-ai-statului-ce-sume-au-incasat-anul-trecut-sefii-cec-bank-exim-bank-si-bnr-49511