Revista Presei – 9 decembrie. “Prețurile la gaze și energie liberalizate. Urmează scumpiri accelerate.”
09/12/2019 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 9 decembrie! Luni 9 Decembrie 2019, vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, cu înnorări în vestul și nord-vestul țării, unde pe arii restrânse va ploua. Pe crestele montane vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 5 și 13 grade, iar cele minime se vor situa între -4 și 7 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei. Izolat vor fi condiții de ceață. In Bucuresti, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, mai ridicată decât cea specifică datei, va fi de 11…12 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade. Vor fi condiții de ceață.
Cristi Danilet – judecator: Astăzi este Ziua Constituției României. Ea a fost aprobată prin referendum național la 8 decembrie 1991. Constituția noastră este a opta lege fundamentală de când existăm ca stat. A fost revizuită în 2003. Orice stat democratic are o constituție. În această „primă lege” a unei țări sunt două categorii de norme: – unele privesc arhitectura statală: ce organisme conduc țara (atenție: nu oamenii!), cine o reprezintă, cum este organizată administrația, cine alege sau numește pe cei care activează în instituțiile statului, ce fel de acte adoptă; – celelelalte privesc individul: ce drepturi fundamentale și îndatoriri fundamentale are omul (atenție: nu oamenii!) și cine le apără. Între stat și individ întotdeauna a fost o tensiune: statul vrea tot mai mult control, iar individul tot mai mare libertate. Din această tensiune se naște legea care înfrânează statul și ocrotește individul. De aceea respectarea Constituției și a legii este obligatorie: ca statul să aibă o limită a puterii sale, iar individul să fie protejat atât față de abuzurile statului, cât și față de alți indivizi. Astfel se naște DOMNIA LEGII (rule of law), care face să apună epoca domniei oamenilor (rule of man). Iar asta este esența STATULUI DE DREPT. În ultimii ani între individ și stat a apărut o altă entitate care se interpune: societatea civilă. Astfel, putem spune că în România începe să funcționeze democrația participativă. Dar despre asta, într-o altă postare. La mulți ani, Constituție! La mulți ani, libertate! Sursa: https://www.facebook.com
Polițiștii investighează cum sunt eliberate fișele medicale pentru permis auto și port-armă în toată țara. Au fost descoperite nereguli Polițiștii desfășoară nivel național verificări pentru a vedea cum sunt eliberate fișele medicale pentru obținerea ori preschimbarea permisului auto, a permisului de port-armă și a altor atestate,după ce persoane încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic au obținut documentele….„Din cercetările efectuate de polițiști au reieșit următoarele activități ilegale: eliberarea de fișe medicale fără a se efectua vreun consult medical al solicitantului; consultarea persoanelor care solicită eliberarea de fișe medicale de către asistenți medicali, după care fișele medicale sunt trimise într-o altă localitate unde sunt semnate și parafate de către medicii specialiști; consemnarea pe fișele medicale a unor controale medicale ce s-ar fi efectuat în perioadele în care medicul nu a fost în localitate ori se afla în concediu de odihnă; avizarea fișelor medicale de medicii specialiști ca urmare a prezentării acestora de către instructorii auto, fără ca persoanele ce doresc obținerea permisului de conducere să fie consultate; falsificarea fișelor medicale de către persoane ce dețin cunoștințe avansate de operare a tehnicii de calcul; obținerea de permise de conducere auto de către persoane ce figurează încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic; promisiunea obținerii de diverse acte medicale în schimbul unor sume de bani fără ca pacientul să se prezinte la medic, activitate efectuată de persoane care pretind că au influență asupra cadrelor medicale din unitățile spitalicești; solicitare de sume de bani de la pacienți de către medici pentru a semna și parafa fișele medicale”, arată Poliția Capitalei. Integral: https://www.digi24.ro
La mai bine de 4 ani de la tragedia din Colectiv este așteptată o primă sentință a instanței/ Decizia va fi pronunțată luni de Tribunalul București La mai bine de patru ani de la incendiul din 30 octombrie 2015 din Clubul Colectiv, care a ucis 64 de oameni și a mutilat alți aproximativ 150, magistrații Tribunalului București ar urma să pronunțe luni o primă sentință. În acest dosar – blocat 2 ani pe chestiuni de procedură – au fost trimise în judecată 13 persoane: fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone, patronii clubului Colectiv, angajați ai ISU și reprezentanți ai firmei de artificii. Decizia Tribunalului București nu va fi definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel din Capitală. În acest dosar sunt judecați cei trei patroni ai clubului Colectiv – Alin Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu, reprezentanții firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL – Daniela Niță și Cristian Niță și pirotehniștii Viorel Zaharia și Marian Moise, fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, trei angajați ai primăriei – Aurelia Iofciu, Larisa Luminita Ganea, Ramona Sandra Motoc și pompierii Antonina Radu și George Petrica Matei…. La termenele precedente, procurorii au cerut condamnarea celor trei patroni ai clubului Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – la câte 12 ani şi 10 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. Procurorii au mai cerut ca Daniela Niţă – patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists – să fie condamnată la 14 ani şi 6 luni închisoare, iar pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise, la câte 12 ani şi 10 luni închisoare. De asemenea, Cristian Niţă să fie condamnat la cinci ani închisoare pentru tăinuirea unor probe. De asemenea, reprezentanţii Parchetului au cerut aplicarea unor amenzi maxime pentru SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, acuzate de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Procurorii au mai cerut condamnarea fostului primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone la 15 ani de închisoare pentru abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv. Aceeaşi pedeapsă a fost cerută pentru trei funcţionari din Primărie – Aurelia Iofciu (şef al Serviciului autorizări comerciale), Larisa Luminiţa Ganea (consilier superior), Ramona Sandra Moţoc (referent superior). Integral: https://www.hotnews.ro
Drama românilor nevoiți să-și împrumute medicamente unii altora sau să facă experimente pentru a rămâne în viață. „Este ceva cumplit” Criza de medicamente din România se adâncește, iar în tot acest timp autoritățile statului sunt fără reacție. Sau mai bine zis singura reacție este fuga. În timp ce în toate instituțiile care ar putea rezolva criza medicamentelor este liniște, pacienții trăiesc un adevărat coșmar de fiecare dată când ajung în farmacii să își ia tratamentul, pentru că nu îl găsesc. Din disperare și teamă că viaţa lor s-ar putea încheia oricând, au ajuns să împrumute tratament unii de la alţii. Echipa Pacient în România a filmat drama lor, în speranța ca va trezi interesul autorităților..Pacientă: Am fost la farmacie să-mi iau pentru mine și pentru soțul Padolten, un medicament de care eu, în boala mea autoimună, am foarte mare nevoie. Farmacia îmi recomandă un alt medicament, dar pentru mine nu este bun. Soțul meu, la fel și el cu probleme de sănătate, are nevoie de Naldorex, un medicament care este pentru durere. Nici acesta nu mai este și atunci venim și ne întrebăm: cu ce ne mai calmăm durerile noastre? Durerile sunt groaznice, ajungi să te tăvălești pe jos.…. În timp ce pacienții își caută disperați medicamentele, autoritățile descriu un univers parcă paralel, unul în care toată această deznădejde nici n-ar exista, nici n-ar avea de ce să se nască. Fostul ministrul al Sănătății, Sorina Pintea, susținea că nu sunt probleme, pentru că tratamentele care au dispărut au înlocuitor. Că așa susțin comisiile de specialitate. Medicii spun însă altceva…. Pe actualul ministru al Sănătății nu l-am mai văzut și auzit în spațiul public de când s-a instalat în funcție. Sigur, a făcut o comisie care să se ocupe de problemă….Pacientă: Să tot încerc medicamente pe pielea mea, pe boala mea autoimună, nu te poți juca să încerci medicamente, este ceva cumplit. Cu ce să mă tratez? Este aiurea să spui că pacientul nu este afectat. Eu sunt unul dintre pacienții foarte afectați. Eu sunt unul dintre pacienții care plătesc asigurări de sănătate. Lidia Kajanto, managerul Inistitutului Oncologic: Sunt foarte multe medicamente, așa-zise medicamente de bază care sunt ieftine și nu au mai fost aduse. La ultimele negocieri, cred că sunt vreo 6 sau 7 repere pe care nu le mai putem aduce. Au încercat să schimbe schemele de tratament. De exemplu, în oncologie există mai multe scheme de chimioterapie şi trebuie să înlocuiești cu alte scheme. Din păcate, mergem pe scheme mult mai costisitoare decât am putea merge cu schemele mai ieftine. Integral: https://www.digi24.ro
VIDEO “5 minute de mizerie absolută”: Imagini de la Spitalul Județean Brașov, publicate de un deputat USR. “N-am văzut în viața mea atât de mare jegul” Imagini cu “mizeria absolută” și cu “jegul gros” din Spitalul Județean Brașov au fost publicate pe Facebook de către deputatul USR Emanuel Ungureanu. “Ce este dezolant e modul în care tolereaza personalul această mizerie”, afirmă el. Imaginile au fost filmate atât la subsolul spitalului, acolo unde se află vestiarele personalului medical care lucrează pe secții, cât și la parterul unității. Filmulețul arată o imagine de nedescris, cu dulapuri vechi și ruginite sau cu geamuri nespălate probabil de ani de zile.
- “JEG GROS la Spitalul Județean de Urgență Brașov! Priviți cum arată subsolul Spitalului Județean Brașov, locul unde se află vestiarele personalului care lucrează pe secții.
- Din această COCINĂ medicii și asistenții pleacă în spital, la patul bolnavilor.
- Mai poate mira pe cineva că pacienții vin aici cu o boală și pleacă cu trei, după ce contactează bacterii multirezistente la antibiotice?
- (…) Nu vă puteți imagina cât de NEGRE de jeg sunt mopurile cu care se șterge pe jos, în băi sau pe secții”, a scris Ungureanu.
El spune că a făcut această filmare sâmbătă seară, după ce a vorbit cu o pacientă infectată cu stafilococ auriu în luna mai, în secția de Ortopedie a acestei “bombe biologice”. Integral: https://www.hotnews.ro
VIDEO Avarie majoră la RADET în plină iarnă: Oamenii stau în frig, iar din asfalt ies aburi Situație revoltătoare în Capitală. În plină iarnă, la -4 grade Celsius, mii de bucureșteni de toate vârstele tremură de frig în case. Vorbim despre oameni din aproape 300 de blocuri, din sectoarele 2 şi 3 care aseară au petrecut Sfântul Nicolae fără apă caldă şi căldură. Avariile se țin lanț la fosta companie RADET. Telespectatorii Digi24 ne-au scris că a apărut o nouă defecțiune în zona Basarabia și au filmat momentul în care o stradă întreagă a fost acoperită de aburii fierbinţi care ieşeau de sub asfalt. Muncitorii care au venit în zonă spun că abia au început să verifice care este situația și nu pot spune când vor fi finalizate reparațiile. Directorul Termoenergetica, Alexandru Burghiu, spune că toată vina pentru desele avarii aparține sistemului învechit de termoficare. În plus, aburul fierbinte din subteran i-ar fi împiedicat și pe muncitori să remedieze avaria. „În momentul de față avaria a fost izolată. Acum putem intra, pentru că temperaturile sunt mari, e un volum mare de apă. S-a retezat, să mă exprim popular, o conductă ce înțeapa o magistrală veche de 52 de ani. Am izolat, am redus zona afectata la 5 puncte, avem parametri normali”, a spus el. Integral: https://www.digi24.ro
Prețurile la gaze și energie, liberalizate. Urmează scumpiri accelerate Abrogarea prevederilor Ordonanței 114, zisă și „ordonanța lăcomiei”, va aduce după sine și revenirea la liberalizarea pieței gazelor și a energiei electrice. Iar din ce se pregătește, va fi una în pas accelerat, ceea ce poate aduce scumpiri măricele. Pe de altă parte, am putea avea parte de noi investitori pentru zăcămintele din Marea Neagră, se arată într-o analiză „Business Club”. Liberalizarea prețurilor la gaze și energie electrică se va face mai rapid. Anularea „ordonanței groazei”, 114-le lui Vâlcov și Teodorovici, va aduce un calendar accelerat de aliniere a prețurilor la condițiile de piață. Surse guvernamentale citate de economica.net susțin că la 1 octombrie anul viitor cele două piețe ar urma să fie complet liberalizate pentru populație. Calendarul precis urmează să fie stabilit de autoritatea de reglementare, dar va fi o perioadă scurtă de doar nouă luni pentru reașezare. ANRE avea deja o propunere care presupunea o tranziție mai lină, cu atingerea țintei în 2021, în aprilie, la gaze și la jumătatea anului la energie electrică. Practic perioada se scurtează cu șase, respectiv nouă luni, ceea ce va presupune ajustari ale tarifelor mult mai rapide. Pe de altă parte, companiile urmează să scape de acea taxă de 2% pe cifra de afaceri, ceea ce le-ar reduce un cost impus de stat. Producătorii sunt cei avantajați de o liberalizare rapidă. Cei de gaze chiar au avut de suferit, pentru că prețurile la producția internă au fost plafonate la 68 de lei MW prin Ordonanța 114. Furnizorii, în schimb, nu sunt deloc fericiți cu liberalizarea rapidă. Ar fi preferat o liberalizare în etape pentru a nu da șocuri de preț consumatorilor. Prin toamnă, furnizorii avertizau că există riscul de a avea majorări de 25% la gaze, dacă liberalizarea e accelerată. Ordonanța Vâlcov-Teodorovici a reintrodus prețurile reglementate pentru consumatorii casnici. Acesta a fost răspunsul puterii când costurile din piață erau în creștere, iar companiile cereau recunoașterea acestora în tarife…..Aberațiile Ordonanței 114 au dus la blocarea proiectelor de exploatare a gazelor din Marea Neagră și după ce ea va fi în cea mai mare parte abrogată, se deschide calea pentru demararea lor. Una care va aduce noi nume acolo, în locul Exxon. Participația de 50% în perimetrul Neptun Deep a grupului american este dorită de Total și Delek Group, scrie profit.ro. Prima este cunoscută, e compania gigant franceză, iar a doua este un jucator israelian care are deja parteneriate cu Exxon. Cei doi jucători ar negocia direct cu grupul american, departe de România. Un eventual transfer va trebui să obțină și autorizația autorităților române. Integral: https://www.digi24.ro
Adrian Nastase, onorat la Cotroceni: Cine a facut lista invitatilor si de ce au fost exclusi unii membri ai Ordinului Steaua Romaniei ….. Aruncand o privire in tabelele oficiale in care sunt inscrisi cavalerii Ordinului Steaua Romaniei am identificat nume mari ale culturii si vietii publice romanesti, precum Dan Grigore si Andrei Serban (decorati cu Steaua Romaniei in grad de Mare Cruce), Stere Gulea (Mare Comandor), Gabriel Liiceanu, Oana Pellea (Mare Ofiter), Mihai Sora, Victor Rebengiuc, Laura Codruta Kovesi, Cristian Preda, Augustin Zegrean, Peter Eckstein Kovacs sau Radu Filipescu (Cavaler). Contactati de Ziare.com, cineastul Stere Gulea, membru al Grupului pentru Dialog Social, dar si fostul presedinte al Curtii Constitutionale Augustin Zegrean au confirmat ceea ce banuiam deja: ca nu au primit invitatie la Cotroceni. “Ce onoare mai reprezinta ei dupa faptele comise?” “Astazi este cea mai emotionanta sarbatoare a natiunii noastre. Este ziua in care celebram sentimentele profunde care, generatie dupa generatie, ne unesc in jurul unor idealuri si proiecte majore (…) De energia si daruirea pe care le investim in apararea libertatii si democratiei depinde ca Romania sa functioneze ca un stat de drept“, declara la receptia de 1 decembrie presedintele Klaus Iohannis (foto). La cativa metri in apropiere se afla Adrian Nastase (foto stanga jos), fostul premier social-democrat care a petrecut 500 de zile in spatele gratiilor si care cu doar o saptamana inainte de receptia de la Cotroceni se plangea pe blog de condamnarile primite, sustinand ca “s-a urmarit eliminarea mea din viata politica“. …Nici celebrul cineast Stere Gulea nu a fost invitat la Cotroceni, dupa cum ne-a confirmat el insusi la telefon. Intrebat ce crede despre faptul ca mai mult de 15 condamnati la inchisoare si fosti informatori ai Securitatii sunt inca onorati de statul roman cu decoratia Steaua Romaniei, Stere Gulea a raspuns: “E trist”. “Care e onoarea, ce onoare mai reprezinta ei dupa toate faptele astea comise? De ce ii onorezi tu, ca institutie prezidentiala?! E ca la noi, ca in Romania. De ce ii onorezi neaparat? Nu ma refer la mine, dar presupun ca au mai fost si alte persoane decorate care nu au primit invitatie. De ce pe unii ii inviti in baza decoratiei si pe altii nu?……De asemenea, la finalul unei discutii pe tema abrogarii recursului compensatoriu, l-am intrebat pe Augustin Zegrean, fost senator, deputat si presedinte al Curtii Constitutionale, decorat cu Steaua Romaniei in grad de Cavaler, daca a fost invitat la Cotroceni de Ziua Nationala. “Nu”, a fost raspunsul primit.”Nici in alti ani. Cand eram presedintele CCR ma invitau pentru ca eram presedinte, dupa ce am plecat de acolo m-au sters de pe lista cu invitati. Sunt foarte suparat, pentru ca in afara de faptul ca probabil vor trage 7 gloante cand ma vor ingropa, nu cred ca isi mai aminteste nimeni ca am fost decorat. La noi lumea uita. Uita si de ce ti-au dat decoratia, uita si ca ti-au dat-o, uita si de tine. Si uita si de cei care au fost condamnati, asa ca ne trateaza pe toti la fel“, a comentat acesta. Intrebat daca legea 29/2000 face o distinctie intre cei condamnati cu executare si cei cu suspendare, Augustin Zegrean a raspuns ferm: “NU. Daca e cu executare sau cu suspendare, asta e alta poveste, se refera doar la modul de executare a pedepsei. Legea de executare a pedepsei nu este o lege penala. Dar pare ca nu mai stie nimeni dreptul in tara asta…”. Integral: http://www.ziare.com
Dezvoltatorul bate cu pumnul în masă, arhitectul și urbanistul zic „să trăiți, șefu!”, urbanismul din primărie e ca o plasă de paianjen – interviu cu Dumitru Dobrev, coautor “Dreptul urbanismului” „Construcții haotice, fără respect pentru istoria comunității și pentru viața privată a persoanelor, s-au aglomerat în zone protejate, lipite de monumente istorice sau la mici distanțe, de câțiva metri, de alte construcții deja existente. Libera inițiativă a fost adeseori confundată cu dreptul fiecăruia de a construi unde vrea și cum vrea” – este punctul de plecare al interviului de față cu Dumitru Dobrev, coautor al cărții “Dreptul urbanismului”…. Reporter: Arhitectul în România este înlocuit de constructor, iar urbanismul de mușchiul primarului. Ce-i de făcut? Dumitru Dobrev: Nu cred, arhitecți încă există în România. Numai că, de multe ori, fac mari compromisuri, pentru că dezvoltatorul sau, mai bine zis, clientul le cere să facă compromisuri. În mentalitatea noastră s-a instalat „crezul” că poți să ai orice fel de idei, că poți să ceri orice de la architect / urbanist, dacă ai bani. Și aici se vede de la o poștă calitatea elitelor, inclusiv a cleptocraților vechi și noi, pentru că nu poți să compari vila „Duduiei” de pe Bulevardul Pache Protopopescu cu „blocul cu chinezării” din strada Zambaccian. În interbelic, se pare că până și les nouveaux riches aveau bunul obicei de a le lăsa arhitecților libertate de creație. Nu poți să compari vila Nicolae Malaxa de pe Aleea Alexandru 38 (actualul sediu al ICR) cu nimic din ce a construit Adriean Videanu sau Liviu Dragnea. Constructorul nu are nici o vină, el execută, pune în operă ceea ce desenează arhitectul. Într-o țară normală, rolul urbanistului ar fi să dea constrângerile (ceea ce noi numim indicatorii urbanistici POT, CUT, Hmax la cornișă, retragerile, numărul obligatoriu de locuri de parcare, procentul de spații verzi, dimensiunea și amplasarea căilor de acces), iar arhitectul trebuie să creeze cea mai funcțională și mai estetică locuință care poate rezulta din volumetria dată de urbanist. La noi, însă, dezvoltatorul e cel care bate cu pumnul în masă, arhitectul și urbanistul sunt oamenii care, de cele mai multe ori, zic „să trăiți, șefu!”, iar departamentul de urbanism din primărie e ca o plasă de paianjen – muștele mici rămân prinse în ea, cele mari o rup și trec mai departe. Reporter: Puteți realiza o istorie recentă cu exemple a felului în care urbanistul a fost benefic? Dumitru Dobrev: Sigur că da: unele din locurile emblematice ale „Micului Paris” arată astfel ca urmare a unor lucrări urbanistice aprobate de Primăria București în anii 1900-1910 sau în perioada interbelică: Parcelarea Filipescu în zona Parcului Kiseleff, Parcelarea Bonaparte-Mora (strada Paris, Bulevardul Aviatorilor, Piața Dorobanți, strada Roma, Bulevardul Iancu de Hunedoara), cele 25 de parcelări construite de Societatea pentru Locuințe Ieftine între 1910 și 1948, dintre care unele au fost demolate pentru a face loc Centrului Civic și Casei Poporului (parcelarea Lăzureanu-Cazărmii din cartierul Uranus). Reporter: Cum arată urbanistic Bucureștiul? Dumitru Dobrev: Bucureștiul ante- și interbelic, cât a mai rămas din el, arată bine din punct de vedere urbanistic, poate un pic prea eclectic pentru gustul meu. Majoritatea turiștilor, însă, consideră că eclectismul adaugă personalitate orașului. Nu același lucru îl putem spune despre construcțiile în stil stalinist gen: „Casa Scânteii”, din anii 1950, sau „circurile foamei” și cartierele de blocuri-dormitor din „Ceaușima” obsedantului deceniu 8 al secolului trecut. Acestea sunt făcute pentru „omul nou”, mutat din rural să lucreze în „fabrici și uzine”, om care nu are nevoie de confort urban, de o locuire de calitate. Dacă vom compara astfel de cartiere dormitor cu cele construite tot în anii ‘70, în Occident, vom observa că cele din urmă au scuaruri mai mari, mai multe locuri de parcare, alei mai generoase, mai mult spațiu verde, mai multe facilități urbane care să permită agregarea unei comunități. …..Reporter: De ce Mall lângă Palatul de la Iași? Dumitru Dobrev: Pentru că și la Iași se pare că atâta putem. Zona adiacentă Palatului Culturii din Iași, fiind destul de aproape de vechea Curte Domnească, trebuie să fi fost locuită în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea de persoane aflate în preajma elitei politice și religioase a Moldovei. S-a descoperit acolo gospodăria domnească, grajdul domnesc și un chioşc cu havuz, fundații ale caselor târgoveților ieșeni, toate datând din epoca lui Vasile Lupu. Cred că trebuia făcută o campanie arheologică serioasă, iar descărcarea să se decidă după ce ar fi fost cercetat întregul sit. Numai după redactarea unei monografii arheologice serioase și a unui studiu urbanistic, abia atunci ar fi putut autoritățile locale să decidă dacă sit-ul este potrivit pentru un mall sau ar fi trebuit ca mall-ul să fie „exilat” într-o fostă zonă industrială gen Nicolina, iar zona din jurul Palatului Culturii să fie destinată unui parc / unei zone de agreement / teatru de vară, astfel încât să fie puse în valoare atât vestigiile arheologice, cât și Palatul Culturii, cu neogoticul său flamboiant. Numai că s-au făcut niște compromisuri „balcanice”, descărcarea arheologică s-a făcut pe bucățele și cu finanțare de la dezvoltator iar vestigiile găsite au fost „puse în valoare” sub plăci meschine de sticlă în cadrul Palas Mall și PALAS Shopping Street. Reporter: Banii copleșesc urbanismul. De ce se vând urbaniștii? Dumitru Dobrev: Din cauză că actuala Lege nr. 350/2001 permite așa numitul „urbanism derogatoriu”, adică elaborarea unei documentații urbanistice de tip PUZ sau PUD pentru suprafețe mici, cum ar fi o proprietate de 500 mp cu vecini pe 3 laturi și ieșire la stradă. Ca urmare, dezvoltatorii achiziționează de la cei care au trecut prin calvarul restituirii sau de la speculanții de drepturi litigioase parcele mici aflate între blocuri din anii ‘70 sau în vechile parcelări interbelice și doresc să ridice locuințe colective, unele adevărate „bloculețe” între case. Integral: https://www.hotnews.ro
Din inimă! Gabi Firea a donat un fierbător unui spital care n-are căldură Primarul Capitalei e din nou alături de bucureștenii aflați la nevoie. Recent, Gabi Firea a donat spitalului Fundeni, care n-are apă caldă și căldură de câteva zile, un frumos fierbător de apă, cu o capacitate de 2 litri. Gabi Firea speră că acesta să fie de ajutor atât pacienților cât și medicilor. ”Puteți să sterilizați și instrumentarul cu el, că fierbe bine de tot, l-am folosit și eu o perioadă și am constatat că nu mai am ce face cu el, că mi-am luat unul mai performant. E păcat să-l arunc, așa că îl donez spitalului”, a declarat Gabi Firea. Ce-i drept, fierbătorul are niște depuneri de calcar, dar Gabi Firea spune că medicii și administratorii spitalului pot să-l repare ușor: ”puneți un pic de oțet în el, haideți, ce dracului, că doar ați făcut chimie organică la facultatea de medicină, nu e mare filozofie”, a spus Firea. Generozitatea legendară a primarului nu s-a oprit aici. Ea le-a dat pacienților câte un pliculeț de ceai de tei, cunoscut ca fiind un calmant natural: Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Salutare!
Cata nesimtire!
Pe baza de contributivitate, magistratii ar fi incasat în octombrie 2019 o pensie medie lunară de 3.169 lei. Pt. ca sunt “speciali”, aceştia au încasat 18.629 lei, din care 17.319 lei provin de la bugetul de stat, adică sunt plătiţi de noi toţi.
Ca sa nu mai zic de dublarea sumei in ultimii trei ani.
Buna ziua.
Marea Injustitie si Coruptie din Romania incepe chiar in Justitie, cu pensiile speciale; iar de-abia apoi continua cu ceilalti “speciali”.
Peste tot in lumea asta, in Justitie, Servicii, etc ajung cei care au suficienta vocatie pentru domeniul; motivatia nu este legata de intrarea in categorii “speciale” de cetateni.
Daca este sa se intampla ceva catre normalitate, de aici trebuie inceput si cu repararea Injustitiei, dar si cu cea a Coruptiei; restul sunt doar vorbe.
Politicienii au creat caste de privilegiati care, in contrapartida, sa le sustina interesele.
Magistrati, armata, politie, servicii.
Acesta este mecanismul de stat al imputirii Romaniei.
De aici se moare ca natie si apar formele continuate fara fond uman in orice zona.
Buna dimineata!
Saracul PSD ce persecutat e:
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23539510-dna-face-perchezitii-psd-arad-deputatul-florin-tripa-fost-chemat-procurori-audieri.htm
Bună ziua!
Dacă au făcut așa ceva sunt mâncați!
”UPDATE 10.09 Surse din anchetă au precizat pentru Mediafax că în speță este vorba despre faptul că Ispravnic și alți directori din DRDP i-ar fi constrâns pe angajați să solicite de la șoferii de camioane mită, care era colectată mai departe de șefi. O parte din șpagă rămânea la aceștia, restul se ducea către parlamentari pentru favoruri, funcții, posturi etc, au explicat sursele citate. În cauză, a fost pus în executare și un mandat de aducere a unui angajat al Direcției de Drumuri.”
Bună ziua!
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23538909-victorie-instanta-primului-roman-din-italia-care-dat-judecata-autoritatile-dupa-sechestrat-masina-prefectura-din-milano-condamnata-plata-cheltuielilor-judecata.htm
„La un an de la schimbarea controversată a Codului rutier din Italia, care a generat un val de amenzi însoţite de sechestrarea mașinilor cu numere româneşti, un ieşean a reuşit să câştige în instanţă procesul intentat autorităţilor din Peninsulă.
Este vorba de Radu Masarie, un român stabilit la Cremona din 2002.
Zilele trecute, Tribunalul din Milano a decis anularea sechestrului administrativ în cazul automobilului, dând dreptate românului. Mai mult, judecătorii au condamnat Prefectura din Milano la plata cheltuielilor de judecată şi a taxelor aferente procesului. În luna martie, el obținuse o primă victorie în instanţă, prin restituirea talonului de circulaţie şi suspendarea sechestrului, în virtutea faptului că au fost aplicate măsuri “discriminatorii şi ilegitime”.
“Am susţinut că modificările Codului Rutier încalcă dreptul la liberă circulaţie a persoanelor şi sunt neconstituţionale””
Fifi s-a răzgândit, să fie ”sârma” cauza?Sau poate că performanțele obținute în calitate de primar, faptul că Buhu ”arată” ca Viena, o recomandă pentru o funcție în conducerea PSD. Nu putem decât să sperăm că acest partid se va canibaliza și va ajunge la coșul de gunoi al istoriei. -”Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, luni, că va candida la şefia Organizaţiei Bucureşti a PSD, dar nu şi la funcţia de preşedinte al partidului. Ea a menționat însă că va intra în cursa pentru funcția de președinte executiv sau de secretar general la congresul din februarie.”
https://www.g4media.ro/firea-anunta-ca-va-candida-la-congresul-psd-pentru-functia-de-presedinte-executiv-sau-secretar-general-pentru-functia-de-presedinte-nu-si-nu-imi-iau-cuvantul.html
De astia scapam doar dupa ce cei 2-3 milioane de asistati/imbecili care ii voteaza pleaca la “loc cu verdeata”.
Buna ziua
Scriu de ceva timp ca RO e un stat esuat.
Care se imprumuta tot mai mult EXCLUSIV pentru plata salariilor bugetare si a pensilor.
Unde cele speciale/ de servici au avut mereu mariri , indexari , recalculari din pix. Pina au ajuns sa consume 12 miliarde lei. Adica cam 25 % din ce imprumuta guvernul an de an . Si vor creste in continuare. Fiind implicati exact privilegiati care in acelasi timp sint bugetari dar si pensionati speciali/ de serviciu.
Ca Dorneanu , seful CCR beneficiar a 600.000 lei anual. De la acelasi stat.
Melescanu cu 400.000. Bani din buget.
Prospatul ministru al apararii , nu se stie cit castiga din salariu dar si pensia de serviciu de care beneficiaza. De la acelasi minister pe care il patroneaza. Cum au beneficiat si Oprea , Dobritoiu la vremea lor.
Cum nu se pune problema conflictului de interese , vor continua sa se preocupe de propasirea natiei sau cresterea propriei pensi cu colosalul impozit de 10 % ?
Intreb , nu dau cu bata . 🙂
In paralel , tara cu cea mai scazuta alocare bugetara pentru invatamint.
http://m.ziare.com/scoala/educatia-nu-mai-este-o-prioritate-inca-din-1977-si-nu-va-fi-nici-in-urmatorii-20-de-ani-1588584
O singura posibila consecinta.
Inapoiere totala , emigrare si grave probleme economico- sociale in viitorul apropriat. Max.10 ani.
Fara scoala ai doar iobagi. Prosti cu diploma( valoare hartie igienica) si atit.
Unele din probleme se vad deja. Tipic de tari subdezvoltate , esuate social si economic.
Adica
– trafic de carne vie ( prostitutie organizata )
– omoruri halucinante ( ca ala la Caracal , celalalt cu uciderea ” ca era vrajitoare ” )
– bande de criminalitate organizata care trec de la faza “se bat intre ei cu sabii ” la faza ” se impusca intre ei ” si vor ajunge la nivelul ” aici comandan noi “. Ca exact cind vine tona de cocaina , se opresc sistemele de control.
– deficit bugetar de 4,5 % acum si de 3,5 % in anul urmator. Cind nu exista criza economica , calamitate naturala , epidemii . Coincidenta , si PIB creste an de an de crapa de invidie tot occidentul.
Cine crede ca toate acestea duc la bunastare generalizata ( nu doar pentru unii ) , dezvoltare , infrastructura , eradicarea budei in curte si reducerea emigrarii , sa viziteze un medic. Unu bun , expert in boli mintale.
https://www.hotnews.ro/stiri-international-23539906-video-eruptia-unui-vulcan-noua-zeelanda-cinci-morti-20-raniti-nicio-veste-despre-grup-cel-putin-10-turisti.htm
„Cinci persoane au murit și alte 20 sunt rănite după erupția unui vulcan turistic în White Island, în nordul Noii Zeelande, a anunțat poliția, citată de AFP.”
Aș întreba gurnalistul/gurnalista care a scris articolul:ce este un vulcan „turistic”? Unul care erupe, în loc de lavă, cenușă, etc, „turiști”? Pe când o știre și despre un vulcan „comercial”, „agricol” sau despre unul „industrial”???
https://edition.cnn.com/2019/12/09/sport/wada-ban-russia-decision-rusada-doping-spt-intl/index.html
https://www.g4media.ro/florin-citu-ministrul-teodorovici-si-premierul-dancila-au-stiut-inca-din-aprilie-ca-deficitul-bugetar-va-fi-de-peste-4.html
Buna ziua,
sper ca nenumarate dosare vor fi compilate de opozitie care sa documenteze pagubele produse de psd,
sa aiba munitie opozitia pt cateva mandate.
Iohannis calca acceleratia https://www.aktual24.ro/iohannis-bate-in-cuie-decizia-spre-disperarea-psd-primarii-sa-fie-alesi-in-doua-tururi/ Probabil Iohannis isi doreste un PNL spre 40% ( mai mult decat a luat PDL 33% in 2008) si cu PSD bagat sub 20%. Daca vrea sa faca descentralizare reforme schimbari constitutionale are nevoie si de USR+ macar la 15%
Buna seara
poate mi se pare dar cred ca liberalii nu prea “se înghesuie” sa provoace alegeri anticipate…iohannis însă le vrea…și (am mai scris) iohannis “s a dezlănțuit “….are o singura opțiune sa și termine al doilea mandat=îngroparea psd/e o “sinergie” fericita,și agenda personală și cea civică coincid …așa ca “Forza iohannis “!
@stefan buna seara
E ok sa vedeți relele din țara ,dar parca nici Italia nu sta prea bine….am un bun prieten care are un contract acum in Italia….e îngrozit de lipsa de eficientă a fiscului italian….e îngrozit de delăsarea ad tiei locale unde lucrează….da,e o țara frumoasa,are mâncare buna…are istorie…are turism..dar-după el-“pacat ca e locuita de italieni”
prietenul asta a lucrat prin mai toată lumea și pune Italia la categoria “România”….
ultimul exemplu=sechestrarea mașinilor romanilor…o chestie “a la Dragnea “…
Buna seara,
prin anii 80 dar si dupa am calatorit cu placere in italia. ca fapt divers cand schimbam bani la bancile locale erau formulare plus hartii livrate la purtator – peste 10 pagini pentru niste sute de dollari. chestia nemaivazuta de mine. mai recent euro a fortat niste simplifacari. dar si multe altele chestii care au ramas constante de ex caribinierii faceau concurenta militienilor in comportament si prostie. altfel i love italy.
Buna seara…ca sa “bârfim Italia”…e singura țara din Europa unde la o alimentare de combustibil cu cardul “mi au tras” in afara de suma echivalenta alimentarii și o “suprataxa” de peste €100….noroc cu sistemul de avizare prin sms al debitorilor ca altfel eram bun de plata….oricum e o țara minunata!
Bună seara!
Am fost și eu în Italia și, cât timp m-am aflat în această minunată țară, m-am simțit Acasă! Nu „ca acasă”, Acasă! 🙂
Seara buna @ intamplator.
Ce va scriu de ani de zile ?
Ca Italia e in regres profund.
Social prin subtierea intensa a clasei de mijloc.
Economic prin pierderea industriei.
Financiar prin tot felul de derogari , flexibilitate obtinute de la UE pentru a putea face deficite cu imprumuturi. Unde coincidenta , au reusit sa bage un italian pe ravnitul post de comisar efaceri economice si financiare.
Evident ca comparat cu Romania , diferentele sint enorme.
Au infrastructura , au scoli dar si spitale ( am scris si despre toate acestea )
Acum si daca cineva crede ca RO se poate compara cu ORICARE alta tara UE , treaba lui.
Nicaeri nu vezi ( ca in RO ) o datorie publica care nu a creat nimic vizibil .
In oricare domeniu.
Daca asta supara , nici o problema.
Nu sint peste 1 milion de italieni in RO. E exact invers. O fi existand un ” de ce” dar nu e asimilat. 🙂
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23540285-ofiterul-care-trimis-mesajele-amenintare-jurnalistei-emilia-sercan-condamnat-inchisoare-amanare-dupa-recunoscut-faptele.htm
„Magistrații Tribunalului București l-au condamnat la 1 an de închisoare cu amânarea executării pedepsei pe Adrian Bărbulescu, cel care i-a trimis mesaje de amenințare jurnalistei Emilia Șercan. Ofițerul și-a recunoscut vina. Decizia poate fi atacată, transmite Mediafax.
Adrian Bărbulescu, ofițerul de poliție care i-a trimis mesaje de amenințare Emiliei Șercan a fost condamnat la 1 an de închisoare de Tribunalul București, însă nu va executa pedeapsa, ci va fi supravegheat o perioadă de 2 ani.
Instanța a admis acordul de recunoaștere a vinovăției. Decizia poate fi atacată.”
Sictir, „stat” român!… Dacă era invers și, ferească Dumnezeu, trebuia condamnată doamna Șercan, câte „…jdeani cu executare” i-ați fi dat???
http://www.contributors.ro/societatelife/declaratiile-antigermane-si-antipoloneze-ale-lui-nicolae-ceausescu-si-penuria-de-bunuri-de-stricta-necesitate-din-romania/
Fragmente din text:
„Imediat, Nicolae Ceauşescu a convocat o şedinţă de urgenţă a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. Stenograma acelei şedinţe o redăm în continuare, în întregime.”
Adică, exista (și atunci în 1981), un C(omitet Politic) Ex(ecutiv), așa cum, coincidență!, are și actuala ciumă roșie!…
„Tov. Nicolae Ceauşescu: Adică, o organizaţie a Frontului Unităţii Socialiste care cuprinde membri individuali. […]
Tov. Nicolae Ceauşescu: În situaţia aceasta, va trebui să renunţăm la cercurile celor fără de partid.
Însuşi faptul că în aceste cercuri s-au înscris un milion de oameni, arată că aceştia doresc să participe la viaţa politică, că vor să ducă activitate politică, că nu sunt satisfăcuţi cu ceea ce se face la sindicat sau la cooperativa [agricolă] de producţie.
Tov. Cornel Burtică: În cercurile celor fără de partid erau membri de sindicat?
Tov. Nicolae Ceauşescu: Sigur, în primul rând ei erau membrii acestor cercuri.
Noi am greşit atunci când am desfiinţat toate organizaţiile acelea. Însă acum n-are rost să mai înfiinţăm partide. Totuşi, rămâne o masă mare de oameni care trebuie cuprinsă mai bine organizatoric şi care să participe la viaţa politică. În fond, aceasta este însăşi o expresie a democraţiei, să creăm condiţii să participe oamenii la viaţa politică a ţării. În R.D.G. au două partide, cehii au 3 partide, polonezii au şi ei; ungurii, nu ştiu dacă mai au partide. Chinezii şi-au reorganizat şi ei partidele. Sovieticii n-au, dar se şi simte că n-au, că este un apolitism foarte mare în rândul cetăţenilor; lipsa de viaţă politică creează un vid. Sindicatul nu este organizaţie politică. Dezbate el hotărârile comitetului de partid, dar cunoaştem cum face.
Tov. Ilie Verdeţ: Mie mi se pare ca idee că este foarte bine.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Sigur, vă mai gândiţi; până săptămâna viitoare facem şi scris.
Tov. Ion Iliescu: Ar trebui ca la nivel de organ de conducere să fie o dublare. […]
Tov. Nicolae Ceauşescu: Va fi un comitet ce se va ocupa de activitatea cu membrii individuali, care, sub conducerea organizaţiei de partid va desfăşura activitatea cu cetăţenii, cu pensionarii.
Noi trebuie să sporim participarea oamenilor la viaţa politică. Aceasta este una din laturile creşterii conştiinţei socialiste. Ţinând oamenii la o parte de problemele politice înseamnă a lăsa cale liberă tuturor influenţelor. Altceva este când omul ştie că este membru al unei organizaţii, că are dreptul să ia o hotărâre, adică devine participant activ. Noi, şi cu preoţii, nu ducem o activitate politică. I-am scăpat din mână. Faptul că patriarhul este reprezentant în F.U.S. nu este o rezolvare. În felul acesta, ei se angajează, ca membri ai organizaţiei, să îndeplinească programul; adică, se angajează direct în viaţa politică, nu numai ca reprezentanţi ai bisericii. Înainte erau în „Uniunea Patriotică”, alţii în „Frontul Plugarilor”. Sigur, dacă păstram Partidul Naţional Popular şi „Frontul Plugarilor”, acestea cuprindeau tocmai categoria de oameni menţionaţi mai înainte.”
Fragmentul acesta, ultim, ar necesita o „recenzie” amplă! A intervenit și tovarășul ilici (care, azi, s-a „reactivat”, după mai bine de doi ani, dând un interviu agenției oficiale ruse!) și se observă, de atunci (1980-81!) ce s-a „urmărit” după 1989!…Înregimentarea, prin „front” – atunci, botezat al „(democrației și) unității socialiste”, din/după 1989, al „salvării naționale” – trebuia să-i cuprindă pe toți „neafiliații” ca să nu le treacă diverse „idei” („sorosiste”/„stat-paraleliste”, etc 🙂 ) prin cap, începând cu preoții! Apoi, s-a atins chestiunea desființării, în 1953, a „frontului plugarilor”, upm/madosz-ului și a „partidului național popular” (condus de George Călinescu!), care ar fi putut „absorbi” pe cei care nu voiau să fie văzuți, direct, drept „comu(n)iști!… A avut grijă ilici – plus petrică fiul lui walter roman, plus petrov și toată „gașca” – să (re)creeze „multi-partidismul” în România, după 1989: a se vedea fsn (ilici)/fdsn/pdsr/psd, plus fsn (petrică-petrov)/pd/pdl/pmp, plus alde, plus udemr, etc/șcl/șamd… A, și tovarășul patriarh – și cel de atunci, dar și cel de azi -, e bun „pretin” cu partidul comunist, pardon „social-democrat”!…
Măi, măi, ce de „coincidențe” prin comparație cu situația din ultimii 30 de ani!…
Scuze, dacă m-am (prea)lungit! 🙂
Bună seara!
Cu toate că este pe marginea gropii nu și-a uitat jurământul de credință, ”a făcut o excepție” și a dat un interviu în care are speranțe…… Cu siguranță va avea în coșciug secera și ciocanul, scuze că sunt macabră. – ”Fostul președinte Ion Iliescu, care nu a mai apărut în spațiul public de doi ani și jumătate, a acordat un interviu agenției guvernamentale de presă din Rusia, TASS, în care a vorbit, printre altele, despre importanța normalizării relațiilor dintre cele două țări, potrivit Digi 24. Jurnalistul care a realizat interviul menționează în deschiderea acestuia că Iliescu nu a mai avut ieșiri publice, dar pentru corespondentul TASS “a făcut o excepție”.”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23540847-ion-iliescu-interviu-pentru-agentia-presa-rusa-tass-sper-politicienii-romani-vor-intelege-importanta-normalizarii-relatiilor-rusia-fostul-presedinte-nu-mai-avut-nicio-aparitie-publica-din-martie-2017.htm
Doamne ajută, cred că o astfel de echipă ar fi un coșmar pentru nemernici și un început pentru București. – ” Ciprian Ciucu, Nicușor Dan și Vlad Voiculescu, primul mesaj comun: Dacă va fi un singur tur, opoziția nu trebuie să se canibalizeze/ Ar trebui să ne cunoaștem încă de acum, să facem echipe”
https://www.g4media.ro/ciprian-ciucu-nicusor-dan-si-vlad-voiculescu-primul-mesaj-comun-daca-va-fi-un-singur-tur-opozitia-nu-trebuie-sa-se-canibalizeze-ar-trebui-sa-ne-cunoastem-inca-de-acum-sa-facem-echipe.html