Revista Presei – 9 August / Costurile lui Ponta devenite secret de stat!
09/08/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de vineri. Vremea va fi caniculară în vestul, centrul şi sudul ţării şi izolat în restul teritoriului, cu temperaturi maxime cuprinse între 30 de grade pe litoral şi 40 de grade în Câmpia de Vest. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi în zonele de câmpie şi local în cele de deal şi podiş. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări după-amiaza, la munte, unde izolat vor fi condiţii ca trecător să plouă slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime se vor încadra între 12 grade în depresiuni şi în jur de 26 de grade în Dealurile de Vest.
La Bucureşti, vremea se va menţine caniculară. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 36…37 de grade, iar cea minimă de 19…21 de grade.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4399 RON; 1 USD = 3. 3254 RON; 1 EURO = 1. 3351 USD; Francul elvetian 3. 6107 RON. Gramul de aur 137.6423 RON.
Harta salariilor minime din Europa. România continuă să fie la coada clasamentului salariilor minime din Europa, arată ultimul raport Eurostat, pe iulie 2013. Podiumul s-a schimbat însă, iar Irlanda nu mai este în top trei țări care oferă cel mai mare salariu minim din UE. Distanța dintre România și țara europeană care oferă cel mai mare salariu minim este de 1695 de euro, arată datele actualizate ale Eurostat. Podiumul este ocupat de Luxemburg, cu 1.874 de euro, Belgia, cu 1.502 euro și Olanda, cu 1.478 euro. Aceasta din urmă a devansat Irlanda, țară în care salariul minim a ajuns la 1.462 euro. În grupa sa, (a țărilor cu salarii cuprinse între 100 și 500 de euro), România ocupă penultimul loc, după Bulgaria. Restul țărilor cuprinse în grup sunt Letonia, Llituania, Cehia, Estonia, Ungaria, Slovacia, Polonia şi Croaţia. Unele țări nu au fost incluse în cercetarea Eurostat pentru că aici salariile minime sunt stabilite pe ramuri de activitate, iar în altele nu există conceptul de salariu minim, valoarea veniturilor fiind stabilită individual sau prin negocieri la nivelul companiilor. De curând, premierul Victor Ponta a declarat că salariul minim al românilor ar putea fi de 1.000 de lei din 2014, iar cel maxim 7.000 de lei. “Intenţionez ca în anvelopa naţională de 7 % din PIB, negociată cu FMI, Comisia Europeană şi partenerii noştri internaţionali, mai departe să facem anvelopa de cheltuieli de personal pentru fiecare instituţie în parte: primărie, consiliu judeţean, autoritate, minister. Integral in Capital
Lista cu demnitari care au primit case RA-APPS din ianuarie. Ministrul Turismului, Maria Grapini, într-un apartament de 145 metri pătraţi. Aproape 40 demnitari şi persoane asimilate, precum şi consilieri de miniştri au primit din ianuarie locuinţe de serviciu RA-APPS în condiţiile în care alţi peste 160 secretari de stat, şefi de agenţii şi consilieri au rămas în casele regiei şi după ce Guvernul a schimbat legea, având contract valabil. Apartamente de două, trei sau patru camere au primit în acest an atât ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, Maria Grapini şi consilierul prezidenţial Gabriel Berca, cât şi judecători, secretari de stat, membri ai agenţiilor guvernamentale şi numeroşi consilieri de ministru, conform listei actualizate a Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) Astfel, pe lista beneficiarilor mai figurează, printre alţii: Victor Socaciu (secretar de Stat la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor) Lucian Cristea (reprezentant cu însărcinări speciale pentru relaţia cu Parlamentul, cu rang de director general în cadrul Oficiului Comunicare şi Purtător de cuvânt din cadrul Ministerului Afacerilor Externe) Integral aduce Adevarul.
Victor Ponta face economie: îşi scurtează vacanţa din Miami. Premierul Victor Ponta îşi scurtează sejurul din Miami şi se întoarce azi din concediu, chiar dacă săptămâna trecută anunţa că va avea o vacanţă de două săptămâni. EVZ a încercat să estimeze costurile sejurului premierului. Familia Ponta, în vacanţa din 2012: Daciana, Victor şi copii, Irina şi Andrei. Fotografia a fost postată pe pagina de Facebook a soţiei premierului. Premierul Victor Ponta se va întoarce în ţară, din vacanţă, mai devreme decât anticipase iniţial, a precizat pentru EvZ o sursă bine informată. Astfel, prim-ministrul va ajunge în cursul acestei zile în România, deşi pe 30 iulie spunea că îşi va lua un concediu de 15 zile. Cel mai probabil, Ponta a decis să îşi scurteze vacanţa ca urmare a scandalului public imens generat de publicarea scrisorii de intenţie a Guvernului Ponta convenită cu FMI, care prevede majorări de taxe şi impozite odată cu venirea toamnei. Până în acest punct, vacanţa de la Miami a lui Victor Ponta a fost învăluită în mister. Fostul premier Adrian Năstase a confirmat public că Ponta se află în Statele Unite ale Americii, denumită de el “ţara «Marelui licurici»”, într-o intervenţie la Antena 3. Integral in EVZ
ANI cere Parchetului cercetarea lui Klaus Iohannis pentru conflict de interese. Primarul Sibiului: “Sunt în perfectă legalitate”. Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă şi penală de către primarul Sibiului, Klaus Iohannis, întrucât acesta a semnat, la data de 23 decembrie 2010, un contract de prestări servicii încheiat între Primăria Municipiului Sibiu şi S.C. Tipografia Honterus S.R.L., societate comercială deţinută de Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), al cărui preşedinte a fost în perioada 2002 – 2013. ANI a sesizat Parchetul pentru cercetarea primarului Sibiului, care este şi numărul doi în PNL, ocupând funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului. Iohannis a acuzat presiunile politice ale ANI, despre care spune că şi-a adus aminte de el după ce a intrat în PNL. Potrivit inspectorilor de integritate obiectul contractului semnat cu încălcarea regimului juridic al conflictului de interese administrativ şi penal de către Iohannis constituie servicii de informare şi publicitate în vederea implementării Proiectului (cod SMIS: 4915) finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), Programul Operaţional: Creşterea Competitivităţii Economice 2007 – 2013 (POS CCE), Axa Prioritară 3 „Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) pentru sectoarele privat şi public”.De asemenea, primarul a aprobat, în perioada ianuarie – iunie 2011, un număr de trei facturi fiscale în vederea efectuării plăţilor către prestator (S.C. Tipografia Honterus S.R.L.). Integral in Gandul
Dosarul în care este anchetat torţionarul Alexandu Vişinescu, la Parchetul General. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat, joi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, împotriva lui Alexandru Vişinescu. Vişinescu a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat în perioada 1956 – 1963, Parchetul a făcut această cerere pentru a analiza oportunitatea preluării în vederea efectuării urmăririi penale de către procurori ai Secţiei de urmărire penală şi Criminalistică, informează un comunicat al Parchetului General remis RL. ”Miercuri, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti”, se arată în comunicat. În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor şi eventuala incidenţă a normelor privind prescripţia, acestea pot fi analizate numai după efectuarea de cercetări în cauză. Integral in Romania Libera.
Guvernul refuza sa spuna cat a costat turneul asiatic al premierului Victor Ponta si ce persoane au facut parte din delegatie. Premierul Victor Ponta a promis in urma cu mai mult de o luna ca “orice cheltuiala publica, a Secretariatului General al Guvernului” va fi facuta public. Declaratia a fost facuta in timpul vizitei sale la Beijing, in fata ziaristilor, si se referea la cheltuielile pe care le-a suportat Guvernul pentru turneul asiatic de o saptamana efectuat de premier. Pe 3 iulie, la doar o zi dupa intoarcerea in tara a delegatiei conduse de premier, HotNews.ro a solicitat Guvernului, in baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, informatii legate de valoarea cheltuielilor si persoanele care au facut parte din delegatie. In ciuda insistentelor HotNews.ro, nici pana astazi, 8 august, nu au fost transmise informatiile solicitate, chiar daca Legea prevede ca autoritatile au obligatia sa raspunda intr-un termen de maxim de 30 de zile. […]De fiecare data cand HotNews.ro intreba care mai este stadiul solicitarii, reprezentantii Guvernului spuneau: “inca se mai lucreaza”, “inca se mai fac calcule”, “sunt si alti jurnalisti care au facut aceasta solicitare”. Legat de persoanele care au facut parte din delegatie, Antena 3 sustinea ca singurul om de afaceri care face parte din delegaţia premierului Victor Ponta în Asia este mâna dreaptă a deputatului PSD Sebastian Ghiţă, Alex Iacobescu. Intrebat chiar in timpul turneului asiatic cine se afla în delegaţia de oameni de afaceri care îl însoţeşte, prim-ministrul a răspuns: “Nu am luat cu mine nici un om de afaceri. (…) Dar aici în Uzbekistan, cu o zi înainte de vizita mea, a fost un forum, pentru primat dată după 11 ani, un forum cu reprezentanţi ai companiilor din IT, infrastructură, turism. Integral in HotNews
Cine a prins cele mai grase contracte pentru intretinerea drumurilor nationale. Companiile de constructii au castigat contracte de zeci de milioane de euro pentru lucrari de intretinere a drumurilor nationale din centrul si sud-estul tarii. Printre aceste firme se numara si binecunoscutii regi ai asfaltului, abonati la banii publici. Business24 prezinta lista companiilor care in urmatorul an vor avea grija de drumurile nationale din mai multe judete, precum Brasov, Mures sau Constanta. Theodor Berna, stapan in Dobrogea – Trei companii au castigat in iulie contractul in valoare totala de 6,24 de milioane de euro, care imparte regiunea Dobrogea in sase loturi: “Lucrari privind intretinerea periodica 2013 – 2014 – COVOARE ASFALTICE – D.R.D.P. CONSTANTA: Lot 1 – S.D.N. Constanta, Lot 2 – S.D.N. Calarasi, Lot 3 -S.D.N. Slobozia, Lot 4 – S.D.N. Braila, Lot 5 – S.D.N. Tulcea, Lot 6 – Calarasi-Autostrada A2”. Patru loturi, in valoare de 4,7 milioane de euro, au fost atribuite firmei Teloxim, detinuta de omul de afaceri Theodor Berna si celelalte doua, companiilor Grand Construct si Oyl Company Holding.Mai exact, Grand Construct a obtinut lotul 2, in valoare de 630 de mii de euro si Oyl Company Holding lotul 3, in valoare de 880 de mii de euro. Integral in Business 24
Dosarul Transferurilor Sforarii din fotbal scapa de puscarie? Patronii de cluburi de fotbal si impresarii implicati in “Dosarul Transferurilor” au sanse mari sa scape de problemele penale. Tot ce trebuie sa faca este sa traga de timp pana anul viitor, cand va intra in vigoare noul Cod Penal. Cea mai grava infractiune pentru care sunt acuzati de catre procurorii DNA este cea de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, care pe noua lege va avea pedeapsa maxima de cinci ani. Prescrierea acestor infractiuni vine dupa sapte ani si sase luni de la data de la care sunt comise: in perioada 1998-2005. In momentul in care va intra in vigoare noul Cod, instanta va constata prescrierea infractiunilor si incetarea procesului penal. Deja o parte din acuzatiile de evaziune fiscala au inceput sa se prescrie, iar “greii din fotbal” au scapat de raspunderea penala pe aceste infractiuni. Un ajutor nesperat au primit acuzaţii din partea Curţii Supreme. Judecătorii au motivat, ieri, de ce au fost anulate condamnările dure date de Curtea de Apel Bucureşti: Ioan Becali (8 ani), Victor Becali (7 ani), Cristi Borcea (7 ani), George Copos (5 ani), Mihai Stoica (4 ani), Gigi Neţoiu (3 ani cu suspendare), Gică Popescu (3 ani cu suspendare), Jean Pădureanu (3 ani cu suspendare). Principalul viciu care a dus la rejudecarea dosarului este că instanţa de apel nu a audiat 22 dintre martori. Înalta Curte a decis ca doi martori – directorul firmei olandeze Phoenix BV, Johan Versluis, şi fostul preşedinte al clubului spaniol Deportivo Alavez, Gonzalo Anton San Juan -, să fie audiaţi prin sistem de videoconferinţă de către magistraţii Curţii de Apel Bucureşti. Integral in EVZ
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Circa 20 de primari constănţeni, membri ai Asociaţilor Comunelor din România, au semnat ieri un protest fără precedent. . Preşedintele asociaţiei, Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, membru PSD, spune că protestul nu este unul politic. ”Eu sunt şi voi rămâne membru PSD”, spune ea. Problemele ridicate sunt de ordin administrativ şi se referă la ignorarea normelor elementare din Carta europeană a autonomiei locale. ”Sub umbrela DEMOCRAŢIEI şi a DESCENTRALIZĂRII, prost înţelese şi chiar şi mai prost aplicate, printr-o abordare sistematică şi metodică, din partea Guvernului României, asistăm la subminarea capacităţii administrative a comunelor, a tuturor resurselor materiale, instituţionale şi umane, precum şi a acţiunilor pe care acestea le desfăşoară pentru exercitarea competenţelor stabilite prin lege”, spun protestatarii.
Protestul primarilor are 11 puncte. Multe din acestea privesc aspecte economice. De exemplu, edilii spun că prin Ordonanţa Guvernului nr. 8/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, a fost instituit „Impozitul pe veniturile din activităţi agricole”, iar la art. 74 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se spune: „Impozitul se virează la bugetul de stat şi din acesta nu se distribuie cote defalcate către bugetele locale”. ”Aceste venituri se realizează cu precădere pe raza comunelor României, ţinând seama că suprafaţa acestora este de peste 87%, fără ca vreo sumă să se facă venit la bugetele locale ale comunelor”, spun primarii. Tot ei spun că se preconizează, luând act din presă de unele propuneri ale lui Victor Ponta, ca aceste venituri să fie încasate la nivelul primăriilor, în baza unor protocoale cu Ministerul Finanţelor Publice. ”RESPINGEM CATEGORIC O ASTFEL DE MĂSURĂ care ar face caprimarii să fie priviţi de cetăţeni că percep noi „biruri”, fără ca aceste venituri să facă obiectul utilizării pentru realizarea unor proiecte locale”, se arată în protest.
http://www.romanialibera.ro/actualitate/locale/protest-fara-precedent-al-primarilor-impotriva-guvernului-ponta-deziluzia-este-generala-309605.html
buna dimineata. madam mareana gaju este un marean vanghelie cu fusta. http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/ziua-in-judet/curriculum-vitae.html demersul ei este 100% organizat si sustinut de mazare si constantinescu-porcu
buna dimineata ! vine ponta nervos din concediu. sa vedem distractie :))
Buna Ziggy 🙂
Eu il trimeteam in concediu pana in 2016. Merita investitia 🙂
yasou! o zi buna tuturor.
l-au adus pe Ponta acasa. i-au stricat concediul – ce val de laturi si minciuni se vor revarsa in spatiul mass media!
yosou Sare 🙂
Acum o sa ne strice el concediu 🙁
Bună!
În Vălenii de Munte impozitul pe clădiri s-a mărit nu cu 16% ci cu 40% și, uite așa, banii pe care i-am primit se vor duce, duce…..
Buna Dimineata,
Nu platiti si protestati. Daca o sa platiti anul viitor o sa platiti dublu. i
Buna dimineata! 🙂 Nu doar baronii PSD fac presiuni pentru modificarea legii ANI, ci si indivizi din anturajul apropiat lui Antonescu.
http://www.gandul.info/politica/avertismentul-unui-deputat-pnl-pe-motiv-de-draga-ani-la-toamna-usl-nu-va-mai-exista-11230879
Deputatul PNL, Radu Zlati, fost consilier prezidenţial în timpul interimatului lui Crin Antonescu, susţine că din cauza acţiunii ANI, „USL nu va mai exista la toamnă”. El critică Guvernul şi Parlamentul pentru că nu au modificat legea care reglementează regimul incompatibilităţilor.
„M-aş fi aşteptat ca semnalele de alarmă provenite din teritoriu să fie ascultate şi înţelese, atât la Palatul Victoria, cât şi la Cameră şi Senat. M-aş fi aşteptat ca legea să fie modificată în regim de urgenţă, până când un val de hotărâri judecătoreşti nu va şterge de pe harta politică a ţării primăriile şi consiliile judeţene controlate de către USL. În loc de asta, am auzit… tăcerea. Atunci când nu s-a auzit, meschin, sunetul neputinţei şi al coabitării inepte, din care doar unul câştigă. Iar acel unul nu este nici USL, nici poporul român”, scrie Zlati pe blogul personal.
Acesta dezvăluie că a vorbit pe Facebook cu mai mulţi membri ai USL despre „necesitatea unei reacţii organizate a USL în faţa instrumentelor de forţă pe care încă le mai are la dispoziţie preşedintele demis de popor”. În cadrul acestor discuţii, s-a vorbit chiar despre un mare miting în această toamnă la care să participe 10.000 de uselişti.
Deputatul PNL adaugă că cineva l-a întrebat „dar la toamnă va mai exista răspuns USL”, iar răspunsul său este: „nu, la toamnă USL nu va mai exista, nu în forma şi nu la puterea de azi”.
Deci va dati seama ca Ponta e intre ciocan si nicovala, intre presiunile din USL si UE/Schengen/MCV.
Buna Citi,
daca nu gresesc asta este bloggerul lui preferat pe care l-a promovat in parlament.
Chestia asta cu ANI e usor de ghicit cum se va termina. Nu vreau sa spun inca, deoarece dau idei celor din US, insa o sa iasa o chestie parsiva tare, ceva ce Ponta a mai facut si dupa aia incerca sa faca pe-a mironosita.
Parerea mea ca o sa-i desfinteze. Astia se tem de baronii lor decat de UE!
Buna Dimineata la toata lumea, pentru interesati – Ştiri Externe: 9 august 2013 / America şi Rusia în epoca de gheaţă
nu blogger, ci fost coleg de facultate si consilier prezidential in vara lui 2013
este si blogger. Yellow Gondolin , am avut o “discutiune” cu el in trecut. Era abonat la articolele mele din Politeia Europeana
“daca dintotdeauna parcul natural (din jurul spitalului – n.red.), intins pe aproape 12 hectare, in imediata proximitate a marii, a constituit o binecuvantare pentru spital si pacienti, in ultima perioada, acesta a devenit un adevarat blestem”, sustinand ca lacomia celor care au condus institutiile in subordinea carora s-a aflat spitalulul”
Spitalul de Ortopedie Traumatologie si Recuperare Medicala (SOTRM), infiintat in 1908, se afla pe un teren de circa 12 hectare, cu vedere la mare. Potrivit dr. Cucu, terenul pe care se afla spitalul “a fost donat de Regina Maria Institutiei Spitalelor Civile pentru a se face un sanatoriu. Stiu ca este si un testament ca terenul sa nu fie instrainat. A fost apoi preluat de comunisti, ulterior de autoritati, iar acum e al Consiliului Judetean Constanta”.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15346059-video-incredibila-soarta-spitalului-malul-marii-negre-doar-luna-dupa-intrat-parohia-baronului-psd-nicusor-constantinescu-spitalul-ortopedie-eforie-sud-fost-inchis-facto.htm
http://www.replicaonline.ro/spitalul-de-ortopedie-din-eforie-sud-sufera-din-cauza-subfinantarii-34840/
salut Geo,
tot “noi” si ai nostri. Platim pacatul primordial pe Iliescu si mafia comunista inclusiv securistii care au acumulat averi. In loc sa-i punem la zid pe ei ne-au pus ei la zid pe noi 🙁
salut,
din pacate, cu toate ca in Romania au aparut primele forme de lupta anticomuniste – inca din timpul primului razboi mondial! – http://cristiannegrea.blogspot.ro/2011/03/primele-lupte-cu-bolsevicii.html , http://www.cristiannegrea.ro/geopolitica/2012/05/batalia-moldovei-in-razboiul-roman-antibolsevic/ , apoi impotriva bolsevicilorlui bela kuhn din ungaria – http://cristiannegrea.blogspot.ro/2011/02/prea-putin-s-spus-si-s-scris-despre-una.html , http://cristiannegrea.blogspot.ro/2011/03/razboiul-romano-ungar-de-la-1919-ii.html , http://cristiannegrea.blogspot.ro/2011/03/razboiul-romano-ungar-de-la-1919-ii-de.html , prin constructia lor romanii fiind anticomunisti, unii conducatori ai vremii au fost “vrajiti” de acest curent criminal iar dupa razboi, prin tavalugul armatei rosii si cu ajutorul “cozilor de topor” au “nivelat” anticomunismul, chiar daca, pe ici pe colo apareau, sporadic, puncte de rezistenta…
citeam ieri fragmente din “eliberatorul” de victor suvorov…apoi din vasili grossman…si ma uitam la “povestea sovietelor” si “golgota basarabiei”…anul trecut am fost la aiud…nu imi vine sa cred ca inca mai exista “nostalgici” ai comunismului…sau “teribilisti” ca tonta care defileaza cu simboluri “nonconformiste” gen sepci si tricouri che guevarra…practic romanii au trecut in decurs de mai putin jumatate de secol de la anticomunism total la nostalgici ai comunismului…care sa fie explicatia?
Geo,
deocamdata nostalgici sunt o majoritate, din simplul motiv ca beneficiarii comunismului criminal traiesc (multi chiar foarte bine) si victimele sunt in pamant. Se poate schimba situatia? DA, numai cand acesti beneficiar vor fi in pamant, pana atunci – nici o sansa! 🙁
salut,
la asa zisa revolutie aveam 20 de ani…si un sac de sperante…dupa 24 de ani s-a ales praful…cine este vinovat? noi? ei? toti?
Noi si cei pe care i-am ales sa ne reprezinte!
http://www.machiavelli.ro/documents/constantinescu_nicusor_daniel-a.pdf
uluitor…fara cuvinte…
deci trebuie sa ne resemnam…cei pe care i-am trimis acolo au facut blat cu cei pe care nu i-am vrut dar i-au vrut ceilalti…si copiilor nostri ce le vom oferi?
nu Geo – Trebuie sa ne razbunam, atat cat putem si atat cat legea ne permite. Trebuie sa nu-i votam sub nici un pretext si sa-i trimitem acolo unde merita. Nici un vot pentru PDL chiar daca o pun pe Monica Macovei intr-o colivie de aur. Restul o sa vina la toamna sau la iarna! De scris nu este suficient.
http://www.ziare.com/dan-diaconescu/stiri-dan-diaconescu/dan-diaconescu-cap-de-lista-pentru-pp-dd-la-europarlamentarele-de-anul-viitor-1250645 . lacusta asta mai lipseste din PE .
cate odata cred ca ne meritam soarta 🙁
Buna ziua,
Oare caldura asta crunta o fi de vina?
http://www.evz.ro/detalii/stiri/monica-macovei-a-batut-palma-cu-blaga-macovei-loc-eligibil-pe-listele-pdl-la-europarlame-1051564.html
Sper ca pana la anul sa se mai raceasca vremea si multi sa-si revina din bezmeticeala!
salut Cedric,
sper ca esti bine pe caldura asta. Eu nu-i sustin chiar daca sfantul Petru e cap de lista la PDL. Ce-ai crezut, ca MM e o sfanta 🙁
Nici eu nu-i mai votez S-ar putea sa aiba surprize la europarlamentare.
Acum vad la tv ca “ambasada Chinei spera sa nu se mai repete”. Ai nostri au facut pe ei de frica, ca nu cumva sa se incrunte chinezii. Tot caldura le-o fi afectat “nervii capului”. pe mine m-au ingretosat , mai ales madam Firea care vorbea ca un comisar sovietic.
Mi-a placut articolul Ioanei Ene atat cu privire la “parlamentarul ” Cernea cat si cu privire la slugarnicia fata de China:
http://www.ziare.com/remus-cernea/deputat/scandalul-taiwan-inadecvare-si-slugarnicie-1250584
Cat despre caldura, pe aici e cumplita si s-a mai prelungit codul galben. Ne pune rabdarea la incercare, deci…activitate minima si hidratare maxima!
Ioana Ene se ia de Cernea ca nu are ce cauta in parlament. Macar Cernea a fost un activist toata viata. Bun, rau, omul a incercat cate ceva.
Elena Catalina Stefanescu, secretara lui Dragnea, la 24 de anisori insa ce cauta in parlament? Nici macar activista nu e. Daca Cernea este egal cu zero, asta mica intra in zona negativa a competentelor?
E hilar, a fost aleasa cu 75% in Teleorman!
Salut,
ai dreptate.
Buna ziua,
competentze la a mica,crezi ca are nevoie? Sunt suficiente picioarele lungi si faptul ca a fost asistenta personala/secretara/pupila sefului…………restul este istorie si parlamentar(a).
buna ziua
si eu care credeam ca numai barbatii sunt “misogini”/d-ra e licentiata in ” limbi straine aplicate”
g/m/facultatea absolvita nu e deloc g/m;e cum au tradus astia de la noi facultatile care emit si certificate de translatori profesionisti
Buna,
nu am facut decat sa reproduc o bucatica dintr-o discutie la care am asistat in urma cu ceva timp. Si eu am replicat ca a terminat limba rusa si am primit explicatia de mai sus, data de un “cunoscator”.
… “cunoscator” de limba rusa 😉
E ca in bancul cu Bula care si-a pus bunica moarta in geam ca sa continue sa-i primeasca pensia.
Folclorul intrece realitatea si bancurile cu Bula s-au dovedit fezabile 🙂
Cred c-ai vrut sa spui viceversa. Recte ca realitatea intrece folclorul. Sau: viata bate telenoveaua. Dar da, Bula (i/le)-a inspirat pre multi/e in comportamentul cotidian.
Buna de amiaza. Trecuta fix.
1.e inutil “clasamentul”. Foarte important dar si pt ca paralela sa fie corecta trebuie comparate si preturile. Altfel spus degeaba spui: in rss ro sal min e xx euro daca nu exemplifici ce-nseamna in produse de baza, de exemplu;
2.astia fac ceea ce stiau sa faca si comu’istii-sadea. Sa beneficieze de confortul platit de altii. Si furat de altii;
3.&6.cu tot respectul pt cei care se straduie dar o minima logica (daca exista) ar adauga niste elemente la calcul. c/p nu e fitecine. Chiar si-n “vacanta” are spp. Asadar, aventurile lui costa in realitate cu mult mai mult decat afla gurnalistii. Atunci cand stiu ce sa-ntrebe;
4.santa klaus exista. Asadar e nevinovat. Parol;
5.cam tarziu si abia dupa ce s-a facut scandal;
7.ce mai conteaza?
8.sub masca satisfacerii microbului spargato(a)r(i/e)lor de seminte astia au manarit tot ce se putea. Ba si cu ceva pe deasupra. Salut totusi calificarile de ieri.
Poate nu in toamna dar la primavara nu cred ca usl va mai exista.
SPAGA 1 milion euro Mai exista in tara astaoare oameni cinstiti ???
O judecătoare de la Curtea de Apel București a fost reţinută de DNA pentru mită în valoare totală de un milion de euro.
Procurorii susţin că există un flagrant în care fiul judecătoarei a primit o tranşă de 50.000 de euro pentru a transmite mai departe mamei sale. Banii ar fi fost daţi pentru decizii favorabile în dosare care se află pe rol.Fiul femeii a fost reţinut, de asemenea.
Iti sta ceasul 🙁
Salut pe toata lumea 🙂
Cald si o postare noua – Bătrâneţea – meserie de viitor (1): începuturile altor vremuri