Revista presei – 9 aprilie / Ponta susţine caracatiţele PSD
09/04/2014 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de miercuri. Vremea în vestul şi nord-vestul ţării vremea se va răci accentuat şi va fi instabilă, iar în timpul zilei va ploua pe arii extinse. În restul teritoriului valorile termice se vor menţine mai ridicate decât normele climatologice ale perioadei, cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi se va înnora treptat şi aria ploilor se va extinde.
Aversele vor fi însoţite şi de descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi pe spaţii restrânse 15….20 l/mp, în special în zona montană. La munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla în general moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 grade în Crişana şi în Maramureş şi 25 de grade în Muntenia, iar cele minime se vor situa între 1 şi 9 grade.
În Bucureşti, va fi mai caldă decât în mod normal pentru această dată, cu o maximă termică de 23…24 de grade. Ziua, cerul va fi variabil, dar se va înnora treptat seara şi noaptea, când se vor semnala averse de ploaie, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în a doua parte a intervalului. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii 9 grade.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4561 RON; 1 USD = 3. 2360 RON; 1 EURO = 1. 3770 USD; Francul elvetian 3. 6528 RON. Gramul de aur 136.8399 RON.
Radu Mazăre, reţinut de DNA. Edilul este acuzat că a primit 175.000 de euro mită. La mai puţin de trei săptămâni de la momentul în care procurorii anticorupţie cereau arestarea şefului Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, marţi a venit rândul edilului constănţean Radu Mazăre să fie ridicat de mascaţi. Acesta a fost reţinut de DNA pentru 24 de ore. UPDATE – Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost reţinut pentru 24 de ore. În cursul zilei de mâine el va fi prezentat magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Procurorii DNA îl acuză pe edilul Constanţei de luare de mită. Potrivit comunicatului DNA, retinerea de 24 de ore a fost dispusă şi pe numele lui Avraham Morgenstern, reprezentantul unei firme comerciale, pentru dare de mită. Cei doi vor înopta în arestul Poliţiei Capitalei. Totodată, în acelaşi dosar ar fi vizat şi un parlamentar, potrivit unor surse judiciare. La ieşirea din sediul DNA, Radu Mazăre a strigat „Am făcut case la săraci şi uite cu ce m-am ales. Ruşine, Băsescu” şi a declarat că „dacă primeam bani construiam scump, nu ieftin”. De asemenea, primarul Constanţei a caracterizat acuzaţiile procurorilor ca fiind „politice”. Conform ordonanţei de reţinere DNA, Radu Mazare a primit suma de 175.000 de euro pentru a facilita câştigarea unei licitaţii de construcţie a unor locuinţe modulare de către compania lui Morgenstern Avraham. Banii, primiţi în mai multe tranşe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparţinând unor societăţi off shore, conturi deschise la bănci din străinătate, în jurisdicţii cunoscute pentru condiţiile restrictive privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Integral aduce Adevarul
Crin Antonescu: Stroe l-a întrecut pe Tăriceanu în planul nesimțirii. Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți, că Radu Stroe l-a întrecut în planul nesimțirii pe Călin Popescu Tăriceanu când a afirmat că speră ca liberalii să-şi rupă gâtul în alegeri, relatează Mediafax.”Într-un anumit sens, după ce Călin Popescu Tăriceanu a făcut ce nu am crezut că va face, domnul Stroe l-a întrecut în planul nesimţirii. Să vii să spui colegilor că aştepti să îşi rupă gâtul….”, a spus Antonescu. Liderul PNL a spus că a folosit termenul “trădător” în legătură cu Stroe doar când acesta a spus la un post TV, criticând ruperea USL, că speră ca liberalii să îşi frângă gâtul în alegeri. “Nu am suspectat că ar fi nefirească o relaţie foarte strânsă între un ministru PNL şi unul al PSD, cu atât mai mult cu primul-ministru. Nu am avut suspiciuni în sensul acesta. Am dezminţit ideea cu trădarea până domnul Stroe s-a dus la televiziune şi a spus asta”, a precizat Crin Antonescu.De asemenea, el a subliniat faptul că nu a fost informat despre vreo întâlnire Stroe-Duicu în biroul lui Ponta.”Am văzut că domnul Stroe a negat o asemenea împrejurare. Nu venea fiecare ministru să îmi facă raportul, să-mi spună cu cine s-a întâlnit. Nu există o legătură între apariţia lui Stroe în dosar şi excluderea sa din PNL”, a mai spus Antonescu. Integral aduce B1TV
Cel mai prost an în construcția de autostrăzi. După 230 de kilometri de autostradă inaugurați în ultimii doi ani, în 2014 se vor putea vedea rezultatele mult-lăudate de actualii guvernanți – nici măcar 50 de kilometri finalizați. Nici acum, când am intrat deja în cel de-al doilea trimestru al anului, autoritățile nu știu câți kilometri de autostradă vor fi inaugurați în acest an. Ministrul transporturilor, Dan Șova, spune că mai are nevoie de două-trei luni pentru a putea oferi mai multe date referitoare la finalizarea lucrărilor de construcție de autostrăzi, recunoscând însă că „nu vor fi atât de mulți kilometri ca anul trecut“.Într-o conferință organizată la finele lunii martie, ministrul Șova a declarat că „ceea ce s-a reușit în 2013 la CNADNR nu s-a mai realizat niciodată“. „S-au licitat cu finalizare 289 kilometri cu atribuire în 2013, avem în construcție în acest moment 465 de kilometri“, a spus Șova. Doar că datele prezentate nu se regăsesc și în teren. Anul trecut, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a reușit performanța să scoată la licitație o singură autostradă: Sebeș -Turda, cu o lungime de 70 de kilometri. Ceilalți 220 de kilometri provin din licitațiile pentru care s-au depus oferte în august 2012 și la care membrii comisiei au tărăgănat evaluarea ofertelor mai bine de zece luni, iar până la semnarea contractelor și emiterea ordinului de începere a lucrărilor au mai trecut cinci-șase luni. Abia la finele anului trecut și în prima lună a acestui an au fost emise aceste avize, care permit constructorilor să demareze lucrările. Integral aduce Capital.
Bugetele de familie într-o Românie pe jumătate rurală: Creșterea veniturilor bănești, penalizată de reducerea veniturilor în natură. Datele publicate de INS pentru trimestrul patru 2013 arată că nivelul de trai al gospodăriilor populației a crescut cu doar 0,4% în termeni reali față de aceeași perioadă a anului precedent.Venitul mediu lunar pe gospodărie a crescut de la 2.566 lei la 2.624 lei (+2,2%), în condițiile în care prețurile s-au majorat cu doar 1,75%, media IPC anual pe ultimele trei luni din 2013). Evoluția poate părea paradoxală, în contextul în care creșterea Produsului Intern Brut în același interval de timp a fost de 5,2% în termeni reali, potrivit datelor oficiale anunțate tot de către INS.Motivația este, însă, că veniturile în natură au scăzut semnificativ, nu doar în termeni reali, dar și în termeni nominali, ceea ce a anulat o bună parte din majorarea veniturilor bănești. Explicația valorilor vizibil diferite între gospodării și persoane constă în continuarea trendului de scădere a numărului de membri pe familie. Acesta a coborât pe parcursul unui singur an de la 2,87 la 2,85. În ceea ce privește structura veniturilor, trebuie subliniată trecerea în zona de majoritate absolută a veniturilor salariale și reducerea ponderii veniturilor în natură. Surprinzător, ponderea veniturilor din agricultură s-a redus cu o jumătate de punct procentual. A scăzut ușor și ponderea veniturilor din prestații sociale. Integral aduce Curs de Guvernare
Revizuirea Constituţiei, înapoi în comisia parlamentară. Ce modificări trebuie să facă aleşii, după recomandările CCR şi ale Comisiei de la Veneţia. Comisia pentru revizuirea Constituţiei îşi reia activitatea. De miercuri, aleşii îşi propun ca până în iunie să termine proiectul, pentru ca în toamnă să intre în dezbaterea şi votul final al Parlamentului. Deocamdată, membrii Comisiei vor pune în acord proiectul de lege cu recomandările Curţii Constituţionale şi cu cele ale Comisiei de la Veneţia. Judecătorii CCR au decis că 26 dintre articolele proiectului de revizuire a Constituţiei sunt neconstituţionale. Printre cele mai importante prevederi ale modificării Legii fundamentale considerate neconstituţionale se află şi cel privind modalitatea de desemnare a premierului. Judecătorii nu sunt de acord ca preşedintele să fie obligat să numească premierul propus de partidul cu cele mai multe mandate în Parlament. Ei cer ca desemnarea unui şef al Guvernului să se facă potrivit Constituţiei actuale, adică în urma unor consultări cu partidele care reuşesc să formeze o majoritate. „Preşedintele îl desemnează drept candidat pentru funcţia de prim-ministru pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv de alianţa politică, care a participat la alegeri, care a obţinut cel mai mare număr de mandate parlamentare.”Recomandările judecătorilor îi afectează şi pe aleşi. Senatorii şi deputaţii cu dosare penale nu scapă de judecata Curţii Supreme de Justiţie, aşa cum propusese Comisia de revizuire a Constituţiei.Un alt articol cu care CCR nu este de acord este cel despre traseismul politic, potrivit căruia un parlamentar îşi pierde mandatul dacă îşi dă demisia din partidul politic sau din formaţiunea politică din partea căreia a fost ales. În prezent, aleşii nu pot fi sancţionaţi cu excluderea din Parlament pentru traseism. Integral aduce Digi24
Ponta: Nu mă dezic de Adrian Duicu și Ion Prioteasa. Eu nu mă dezic nici de Duicu, nici de Prioteasa, care, doar pentru că sunt din județe în care PSD-ul stă foarte bine au probleme, știam bine că asta se va întâmpla până în noiembrie, a spus astăzi premierul Victor Ponta. “Eu cred că vom lua mai multe voturi, pentru că oamenii ştiu foarte bine. Eu nu mă dezic nici de Adrian Duicu, nici de Prioteasa (preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, urmărit penal într-un dosar privind licitaţiile trucate-n.r.), nici de toţi ceilalţi care, doar pentru că sunt din judeţe unde PSD-ul stă foarte bine, au probleme, ştiam cu toţii acest lucru că asta se va întâmpla până în noiembrie”, a spus Ponta, citat de Mediafax.Premierul a continuat să insinueze că Adrian Duicu și Ion Prioteasa sunt victimele unor dosare politice, spunând că primarul din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, nu mai are nicio problemă cu legea după ce a trecut la susținerea Partidului Mișcarea Populară.Premierul a mai spus că a văzut recent la un breaking news la tv, „Percheziții la Piatra Neamț”, după care „domnul Pinalti”, a trecut la Partidul Mișcarea Populară și nu mai e„nicio problemă”. „Ce să fac, să îi spun și lui Duicu să treacă la PMP?”, a comentat Ponta. Integral aduce EVZ
Planurile prezidenţiabilului Antonescu: Dacă va fi ales un alt preşedinte decât domnul Ponta, să zicem eu, se poate face şi un Guvern PNL-PSD cu Iohannis premier. Crin Antonescu nu exclude după prezidenţiale formarea unui nou guvern PSD-PNL cu Klaus Iohannis premier, scenariu posibil, în opinia şefului PNL, dacă la Cotroceni va ajunge altcineva decât Victor Ponta sau o „marionetă a PSD”. „Să zicem eu”, a comentat Antonescu la GÂNDUL LIVE, susţinând că acest lucru nu înseamnă însă refacerea USL. În varianta în care va ajunge preşedinte în toamnă, Crin Antonescu nu exclude formarea unui nou guvern PSD-PNL, condus de Klaus Iohannis. „Dacă va fi ales un alt preşedinte decât domnul Ponta sau o marionetă a PSD, să zicem eu, se poate face şi un Guvern PNL-PSD cu Iohannis premier”, susţinut liderul PNL la GÂNDUL LIVE. Antonescu a estimat că după alegerile prezidenţiale se pot configura alte majorităţi, iar în urma unei moţiuni de cenzură actualul Cabinet Ponta să fie demis. Şeful PNL a exclus o rocadă preşedinte-premier cu Klaus Iohannis. „Asta este exclus. Nici eu, nici Iohannis nu suntem de lemn. Iohannis a spus-o că nu doreşte să candideze la preşedinţia României. Eu nu sunt tentat de această posibilitate, deşi este o poziţie cu posibilităţiele cele mai mari de creaţie, de funcţia de prim-ministru”, a spus el. Gandul.
PSD a reusit sa-si impuna candidatul favorit in fruntea Academiei Romane. Culisele votului. Valentin Vlad, inginer electronist si cercetator la Institutul National de Cercetare si Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei si Radiatiei de la Magurele, sustinut de PSD prin senatoarea Ecaterina Andronescu, este noul presedinte al Academiei Romane. Contracandidatul sau din turul al doilea de scrutin la alegerile ce au avut loc marti, matematicianul Viorel Barbu, mai avea nevoie de doar trei voturi pentru a castiga – Valentin Vlad a avut 65 de voturi, Viorel Barbu 60. Desi a iesit pe primul loc in primul tur, cu 56 de voturi, inaintea lui Vlad, care a avut 50 de voturi, si a farmacologului Victor Voicu, care a avut 30 de voturi, Viorel Barbu nu a putut face fata aliantei intre cei contracandidati initiali. Informal, inca dinainte de alegeri s-a vorbit de posibilitatea ca Voicu sa-si directioneze sustinatorii catre Valentin Vlad in conditiile in care s-ar clasa pe al treilea loc. Rezultatele au confirmat ca o parte dintre ei au votat potrivit acestui algoritm. “O victorie a mediocritatii in fata valorii”, a declarat revoltat un academician imediat dupa alegeri. “Viorel Barbu o fi un mare savant, insa nu era potrivit pentru o functie de conducere, care poate chiar i-ar fi prejudiciat activitatea stiintifica atat de fertila”, justifica unii dintre votantii lui Vlad. Integral aduce HotNews
MAFIA DIN MEHEDINȚI. Dezvăluiri cu implicații grave la vârful statului: Trafic de influență în cabinetul premierului? Baronul PSD Ioan Adrian Duicu, președinte al Consiliului Județean Mehedinți, a fost arestat preventiv, printre altele, pentru că făcea trafic de influență pentru șeful IPJ Mehedinți, Ștefan Ponea, chiar în biroul lui Victor Ponta, se susține în referatul DNA.Amănuntele apar atât în referatul prin care procurorii cer arestarea inculpaților din dosarul intitulat generic “Mafia de la Mehedinți”, cât și în motivarea arestării lui Adrian Duicu, a șefului IPJ Mehedinți, Ștefan Ponea, și a președintelui organizației PSD Orșova, Constantin Popescu, redactată de judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel București.Ce este consemnat în referatul DNA. Potrivit documentelor DNA, Adrian Duicu s-a dus la biroul lui Victor Ponta de la Palatul Victoria pentru a-și folosi funcția și influența politică cu scopul de a determina promovarea șefului IPJ Ștefan Ponea în centrala Ministerului Afacerilor Interne. Potrivit referatului DNA , “la data de 13 iunie 2013, numitul Duicu Ioan-Adrian s-a deplasat la Bucureşti, fără a fi însoţit însă de numitul Ponea Constantin Ștefan. Aici, de la cabinetul prim-ministrului, l-a sunat pe numitul Ponea Constantin Ştefan, transmiţându-i că la premier se află ministrul Afacerilor Interne (atunci, Radu Stroe – n.n.). Apoi, numitul Duicu Ioan-Adrian i-a trimis lui Ponea Constantin Ştefan un SMS, transmiţându-i că prim-ministrul l-a chemat pe Tobă Petre la Guvern.La solicitarea prim-ministrului, numitul Tobă Petre s-a prezentat la Guvern, prilej cu care aici s-a întâlnit cu numitul Duicu Ioan-Adrian, care i-a solicitat menţinerea temporară a numitului Ponea Constantin Ştefan în funcţia deţinută şi promovarea sa ulterioară în funcţia de director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică, solicitare cu care Tobă Petre s-a arătat de acord”. Integral in Romania Libera
În fiecare an 300.000 de români lasă soarta să decidă cine le va plăti pensia peste 30 de ani. Unii din comoditate, alţii din lipsă de educaţie financiară nu aleg în cunoştinţă de cauză fondul care le va plăti pensia. Un număr de 300.000 de români aderă în fiecare an la pilonul II de pensii private, însă majoritatea sunt distribuiţi aleatoriu la un fond de pensii. Unii din comoditate, alţii din lipsă de educaţie financiară nu aleg în cunoştinţă de cauză fondul care le va plăti pensia peste 30 de ani. Consultanţii spun că lipsa de implicare din partea românilor descurajează competiţia dintre fonduri care le-ar putea aduce viitorilor pensionari randamente mai mari şi comisioane mai mici de administrare. Peste 6 milioane de români contribuie în prezent la un fond de pensii private obligatorii (pilon II). Dintre aceştia, aproape 300.000 au aderat în ultimul an (februarie 2013-februarie 2014), potrivit statiscilor oficiale emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Cum pilonul II este obligatoriu, un tânăr angajat, un şomer sau muncitor care „a trecut pe carte de muncă“, cu vârsta de până la 35 de ani, sunt automat înscrişi în sistem. Aceştia au la dispoziţie patru luni în care să aleagă unul dintre cele nouă fonduri de pensii obligatorii de pe piaţă, în care să le fie virată contribuţia obligatorie de 4% din salariu. Din luna mai, contribuţia creşte la 4,5%. Majoritatea românilor însă nu aleg în mod activ fondul, ci preferă să fie distribuiţi aleatoriu de sistem. De exemplu, în luna februarie au aderat la pilonul II un număr de 27.900 de persoane, din care doar 911 au semnat actele de aderare, majoritatea de 27.000 au fost repartizaţi aleatoriu. Altfel spus, fiecare din cele nouă fonduri au primit câte 3.000 de participanţi noi în luna februarie.„Nu există interes în rândul celor care sunt eligibili să intre în sistem, deoarece preocupările acestora sunt legate de grija zilei de „azi“ şi mai puţin referitoare la ce vor face la pensie. Mai este foarte mult timp până atunci şi mulţi chiar cred că nu vor apuca ziua pensionării“, a spus Mihai Coca-Cozma, director general la Alico Pensii, al treilea cel mai mare jucător din piaţă. Integral aduce ZF
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
buna dimineata
astept inlocuirea conducerii INS!!!!
cum isi permite sa spuna ca “nivelul de trai a crescut cu zero,ceva”cand economia duduie in capul lui pacalici
ponta trebuie sa reactioneze imediat,e inadmisibil sa fie contrazis de cifre,chiar si comunicate de “prietenii”de la ins
Buna Dimineata,
astia sunt deja aia schimbati 🙂
salutare! 🙂
Tocmai de aceea au fost schimbati cei de la INS: pentru ca economi sa creasca si Ponta sa aiba o cifra cu care sa se umfle. Din pacate pentru el, sentimentul subiectiv al saracirii nu poate fi modificat din pix!
o zi buna tuturor.
(PS: vezi ca lipseste link-ul la Ziarul Financiar)
Buna Sare 🙂
se face imediat 🙂
Revizuirea Constitutiei isi reia azi traseul 😛 Antonescu si ai lui dau piept cu Decizia 80/2014 a CCR 😈 O placere pentru ei!
Cititorii blogului sunt insa deja la curent, atat cat se poate, cu ce a zis CCR in Decizia 80/2014.
Cele doua postari de saptamana trecuta au venit la fix:
http://politeia.org.ro/editoriale/cum-a-oprit-ccr-constitutia-usl-ponta-antonescu/26425/
http://politeia.org.ro/editoriale/cum-a-incercat-usl-sa-fenteze-justitia-prin-revizuirea-constitutiei/26534/
Ar mai fi necesara o a treia postare pe tema asta, insa din pacate timpul nu imi permite zilele astea. Sa vedem insa cum “muncesc” Antonescu si compania 😛
Buna Dimineata Citi 😉
hai ca iti faci tu timp 😆
ii astept pe baietii din Comisia lui Antonescu la cotitura 🙂
Buna dimineata
Sova si-a angajat soferul la ROMATSA
Titica Florin fost sofer al lui sova la marile proiecte face cerere da angajare la Romatsa ca sofer are ca argument o vechime de 19 ani ca sofer va conduce o masina luata de la CFR calatori pusa la dispozitia lui Dan Sova este vorba de masina luata de de celebrul Noaptes pentru Sica Orban un AUDI A 8
vezi clipul de la min 51si 58 sec apare in clip cerere de angajare si actul de transfer al celebrului Audi A8
de la CFR la ROMATSA
http://inregistrari.b1.ro/view-sub_semnul_%C3%AEntreb%C4%83rii-88.html
Buna dimineata,
nu am stiut ca soferii sefilor au asemenea potential 🙂
buna dimineata
viorel , mirel .. vine ploaia 😀 🙂
buna ziggy 🙂
pentru interesati – Ştiri Externe: 9 aprilie 2014 / Ucraina, o ţara în disoluţie!
Curentul si motorul – pilda placuta pentru PM care isi subordoneaza serviciile informartive adica curentul (informatii) urmarea motorul (DNA, parchet) nu va mai avea obiectul muncii
Un politician liberal ii explica simplu unui procuror ca, daca nu au control pe curent (informatii) motorul (DNA, parchet) nu merge. Concluzia logica: trebuie sa puna mana pe amandoua. Un sef judetean de serviciu de informatii lucreaza de zor pentru ungerea unui anumit procuror agreat de politicieni in functia de procuror-sef. Acest sef de serviciu se ofera generos sa stranga date despre un ministru liberal, adica sa faca politie politica si trafic cu secrete de serviciu. Procurorul cu aspiratii de marire se converseaza amical cu primul ministru, care il invita la cafele.
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-12771077-curentul-motorul.htm
hai, draga Observatorule, postezi stiri si comentarii care au intrat deja in tezaurul comun al blogosferei? Pai despre curent si motor discutam de azi, sau din 2012?
Evident, daca ai sesizat, Ponta vrea sa puna mana pe toate serviciile de informatii si pe retelele care transmit infirmatiile. Ieri a fost DGIA. Acus vine STS.
sa le stea motorul in gat si curentul in fund!
bun gasit !
si invers ar fi bine, poate ia ceva viteza
Incep sa isi dea drumul la gura oamenii 🙂 toarna tot si demasca practicile baronilor PSD din Mehendinti:
http://www.gandul.info/stiri/mod-de-operare-al-retelei-duicu-in-feuda-mehedinti-70-la-suta-din-bugetul-public-din-orsova-intra-in-conturile-firmei-sefului-local-al-psd-care-face-afaceri-cu-flori-si-gunoi-12430665
“Una din ramificaţiile reţelei de corupţie concentrată în jurul lui Adrian Duicu se regăseşte la Orşova. Un funcţionar care este şi martor în dosarul lui Duicu a povestit pentru Gândul cum administraţia locală a fost subjugată total intereselor de partid şi intereselor reţelei de corupţie patronată de şeful Consiliului Judeţean. Funcţionarul pe care până şi Duicu l-a vrut eliminat din sistem susţine că 70 la sută din bugetul local intra în conturile firmei deţinute de şeful PSD.
Deşi nu era consilier local, preşedintele PSD participa la toate şedinţele de consiliu şi le dicta consilierilor cum să voteze. „Participa la mai toate şedinţele. Dacă nu era prezent, un consilier local dădea drumul la telefon şi el asculta şi intervenea şi le spunea ce să voteze sau dacă trebuie să se retragă din sală. Înainte de toate şedinţele, îi chema şi le spunea ce să facă. Un consilier trebuia să execute ordinul şefului de partid”, mai spune Marian Boţilă”
Mafie in regula, tataie, de aceea in judetele alea PSD obtine scoturi astronomice mereu!
Bravo lui Botila pentru curaj 🙂
PS Kovesi, ieri: “Tot mai multe persoane denunta fapte de coruptie” 😆
70% din buget? Asti nu se joaca cu maruntisi 🙁
70% din buget, 70% in parlament!
+70% din voturi ! astia nu au castigat niciodata alegerile corect – au o schema simpla si eficienta : cu ajutorul propagandei media distorsioneaza realitatea si folosind sondaje false inoculeaza in randul populatiei un “adevar” , ca au 50 , 60 , 70 la suta in preferintele electoratului.
castiga alegerile mituind cu cativa lei pe amaratii de la tara si saracimea oraselor. Afacere extra fura 70% si impart 5% din banii astia
exact! daca nu ar exista sondaje care “fezandeaza” electoratul, PSD ar fi la jumatate din cat are pe hartie!
daca oamenii ieseau la vot nici in vis nu primeau ei procente de genul asta.
Buna dimineata,
datele comunicate la INS greu mai pot fi manarite deoarece s-a introdus un sistem online de comunicare a anchetelor statistice. Presimt “surprize, surprize” in urmatatoarea perioada, rezultatele vor fi vizibile in cca. 6 luni. Era documentelor scrise pe hartie incepe sa apuna si implicit si a ajustarilor din condei, functie de solicitant/utilizator de info.
salut mar,
asta e o surpriza placuta! Nu am stiut.
si pentru mine a fost, initial am crezut ca este spam 🙂 M-am riscat si a descoperit surpriza, evident ca “masina” a ajuns inaintea comunicarii oficiale facute de DS teritoriale.
Salutare!
E limpede ca nici Sanatoriul de la Cotroceni nu mai este recomandabil pentru Crin Antonescu! ” Deci eu sunt aici in calitate de persoana publica si dispus sa raspund in calitate de persoana publica la intrebarile dumneavoastra care nu privesc ce s-ar intampla, daca si cu parca.”
http://www.stiripesurse.ro/crin-antonescu-a-cedat-nervos-in-direct-cum-si-a-pierdut-seful-pnl-controlul/
Ce ar mai putea revizui Crin Antonescu?
Eventual reteta! 😉
Buna Brandusa,
omul are nevoie de odihana. Foarte surmenat in ultimul timp!
Bună dimineața!
http://politicstand.com/destructurarea-mafiei-psd/
Buna Angela,
multumim pt. atentionare 🙂
Ticalosenia social democratilor este incalificabila. Miting in fata primariei mazarene ( 😀 ) ; si jandarmerie ioc . Rusine jandarmeriei !
Buna ziua 😉
buna,
le este frica ca nu au sa-si primeasca puiul injectat cu apa! Lasa ca au facut-o si pedelistii lui Solomon la Craiova si derbedeul este astazi in puscarie.
basescu si ponta sa aplice legea ! exact ca la ultimul miting din bucuresti ( in decembrie ) cand jandarmeria era dotata cu tunuri de apa si gaze lacrimogene. altfel sambata o sa aiba iar 30 mii pe strazi !
jandarmeria a mutat-o ponta la pungesti sa rupa dintii la tarani. daca nu au autorizatie pentru miting vreau sa vad ca se aplica legea ca in cazul manifestatiilor “eco-anarhistilor” ! sa scoata sluga care e in fruntea jandarmeriei tunurile cu apa ( ca in bucuresti ) si sa conduca dispozitivul impotriva celor care manifesteaza fara sa respecte legea !
http://politicstand.com/wp-content/uploads/2013/10/harta.jpg
Deci Dragnea, Oprisan,Duicu,… conduc Romania desi judetele pe care le conduc de muuulti ani sunt coada cozilor si miloagele fruntase.
Pai pentru asta sunt ei tari si mari. Mentin populatia in mizerie si le arunca cateva firmituri inaintea alegerilor!
Parabola cu gasca lui Stalin e inca valida.
Salutare tuturor.
salut,
probabil ca o sa fie inca mult timp 🙂
“Corsarul” 😀 a zis ceva ieri cu depolitizarea….mmmmm ! asta:) iar coace ceva. 😀
Problema este ca ocarile le iau baietii din linia intai,nemeritat.
Eu sunt de acord ca judetele sarace trebuie sa primeasca bani mai multi pentru a reusi sa reduca decalajul.Dar nu sunt de acord cu faptul ca tocmai conducatorii judetelor neperformante ajung sa conduca Romania. S-a dovedit practic ca tocmai conducatorii acestia au apetit mai mare pentru hotie.Plus ca sunt si cei mai incompetenti profesional.Meritul lor este ca aduc voturi.Astfel ( la fel ca si in socialism) se ajunge la situatia in care cei multi (clasa muncitoare atunci, liderii din judetele neperformante)) conduc tara si o duc (in continuare) de rapa.
@tiberiu2009 ,ziceti : ” la fel ca si in socialism” : ) ) ;da` ce a-ti observat vre-un rictus capitalist ,.la socialisti ; scuzati ,bat la promisiuni.
Cartierele astea Henri Coanda-ANL numai bucluc aduc! 🙂
Daca-i salta si pe (i)”rezponzabilii” din Bucuresti? 😛
Cred ca e un cartier ca asta in sectorul 6
S-a pus DNA pe studiu!
Aoleo! 🙂
http://www.dcnews.ro/toate-privatizarile-din-perioada-2002-2008-anchetate-de-dna_440910.html
nu prea am incredere in sursa ( e a lui SRS) DAR CHIAR MI-AR PLACE!
un editorial super – musai de citit – http://cursdeguvernare.ro/cristian-grosu-fotografia-unei-economii-pe-care-n-o-cunoasteti-1-cand-administratia-coboara-%E2%80%9Dla-negru%E2%80%9D.html
b1 tv : 50 asistati l-au sustinut pe mazare in fata primariei.o femeie a fost bruscata de protestatari pe motiv ca nu-l sustinea pe mazare – jandarmii nu au intervenit pentru a o ajuta pe femeie !
lasa ca incet, incet se destructureaza “republica” si la Craiova a fost la fel cand erau cu Solomon. unde e Solomon astazi?
da. poate din banii platiti la impozite de acea femeie se duce un procent si catre asistati si catre salariile jandarmilor. asta ma oftica cel mai rau. tu platesti taxe si gazat pe strada de jandarmi iar daca te iau asistatii la bumbacit aceeasi jandarmi se fac ca ploua. atitudine de slugi. i-ar rupe epoletii de pe umar aluia care e sef la jandarmeria constanta ( banuiesc ca a ajuns sef pe modelul duicu – pile , relatii si trafic de influenta ) !
poti sa fi sigur ca as a ajuns in functie, ma refer la jandarmeria lu’ pestele din Constanta!
niste lepre nesimtite , de la mentorul lor bolsevic iliescu si pana la borfasii care il mostenesc in mentalitate si hotie , alde pestele constantean !
http://adevarul.ro/cultura/spiritualitate/povestile-preotilor-ne-au-tradat-facut-pactul-securitate-lista-celor-mai-cunoscuti-duhovnici-romani-l-au-vandut-dumnezeu-1_53451f860d133766a8a10002/index.html
am citit,
ingrozitor!
http://economie.hotnews.ro/stiri-it-17003864-robert-cazanciuc-cartelele-telefonice-pre-platite-vor-inregistrate-toti-detinatorii-lor-trebuie-depuna-document-identitate.htm
Hai ca suna interesant 😆
1. PSD o sa isi puna in cap toti cocalarii din rural si urban care isi schimba cartele mai des ca pe soseste.
2. Baronii locali ai PSD vor fi si mai usor interceptati, nu vor putea vorbi de pe cartele “anonime”.
este interesant! 😆
Norel Popescu, membru interimar al Consiliului Suprem al Magistraturii si presedinte al Tribunalului Mehedinti este cercetat disciplinar de Inspectia Judiciara pentru posibile abateri in cazul Duicu
Hai cu ancheta pe cel care ii dadea consultatii juridice lui Duicu, desi exista un proces pe rol cu ANI 🙂
Forza DNA 😆
“Interceptarea convorbirilor unui urmărit penal nu reprezintă o încălcare a drepturilor acestuia, a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), într-o hotărâre dată în cazul unui doctor român care a fost condamnat pentru că solicitase mită”
Nemulțumit de condamnarea pe care a primit-o în România, medicul Ștefan Blaj a depus o plângere la CEDO, în care a reclamat că i s-a încălcat dreptul la un proces corect, prin faptul că, în realitate, ar fi fost provocat de denunțător să accepte mita, atunci când s-a realizat înregistrarea inclusă în dosar, că nu a fost informat, în timpul interogatoriului, despre drepturile sale și despre acuzațiile care i se aduc.
De asemenea, generalul a susținut că i-a fost încălcat dreptul la viața privată, tocmai pentru că procurorii l-au înregistrat pe ascuns în timp ce discuta cu denunțătorul. În plus, a precizat că nu exista, în 2004, nici o cale în legea românească prin care să conteste intervenția în viața sa privată. În fine, medicul a reclamat că avocatul care l-a reprezentat nu a avut acces la înregistrările realizate în dosar, ci doar la stenograme.
După ce a analizat cazul lui Ștefan Blaj, CEDO a respins toate plângerile acestuia, considerându-le neîntemeiate.
Asta e o stire extraordinara!
decizia “bate” codurile ?
postare noua – Activismul exemplar al cetăţenilor decedaţi