Revista Presei – 8 octombrie / Vosganian apărat de Senatul penalilor
08/10/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de marti. Vremea va fi în general frumoasă marţi, iar valorile termice vor continua să crească uşor, astfel încât se vor situa în jurul celor caracteristice acestei date. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârşitul intervalului în vest şi sud-vest, unde vor fi condiţii de ploaie slabă. Dimineaţa şi noaptea, local în regiunile extracarpatice şi pe arii restrânse în centru va fi ceaţă, posibil asociată trecător cu burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 22 de grade, uşor mai scăzute pe litoral, iar cele minime între -3 grade în depresiuni, unde se va produce brumă şi 11 grade în Dealurile de Vest.
În Bucureşti, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, iar dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 4…6 grade.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4304 RON; 1 USD = 3. 2629 RON; 1 EURO = 1. 3578 USD; Francul elvetian 3. 6134 RON. Gramul de aur 137. 4703 RON.
Veniturile bugetare vor coborî în următorii cinci ani sub 33% din PIB, estimează FMI. Ponderea veniturilor bugetare în PIB va urca în 2013 la 33,4%, însă în anii următori trendul va fi descendent, încasările urmând să coboare în 2018 la 32,6% din PIB, în timp ce deficitul bugetar va continua să se reducă, până la 1,8% din PIB în 2018, potrivit raportului FMI privind România.România va rămâne astfel ţara cu una dintre cele mai mici ponderi în PIB a veniturilor bugetare, departe de media UE, de circa 45% din PIB. Guvernele din ultimii ani au tot susţinut ideea majorării veniturilor prin întărirea disciplinei în colectarea taxelor, dar acesta a rămas doar un obiectiv fără conţinut, repetat prin discursuri de ani şi ani de zile, în timp ce ponderea veniturilor în PIB a rămas în jurul a 32-33%. Veniturile bugetare ar urma să ajungă la sfârşitul acestui an la 209 mld. lei, în creştere cu 8,4% faţă de anul trecut, prognoza fiind optimistă având în vedere evoluţia din primele opt luni ale anului. În intervalul ianuarie-august veniturile au urcat cu doar 4,4%, iar avansul cheltuielilor a fost de 4,8% comparativ cu primele opt luni de anul trecut. Astfel, ritmul de creştere a veniturilor bugetare a fost la jumătate faţă de creşterea anuală bugetată, evoluţia încasărilor reflectând doar parţial ascensiunea economiei. Deşi activitatea economică se revigorează, impactul nu se resimte foarte mult la nivel fiscal deoarece avansul economiei se bazează pe exporturi şi o agricultură care este nefiscalizată, în timp ce consumul stagnează, ceea ce se vede la nivelul încasărilor din TVA.Integral in ZF
Varujan Vosganian, demisie de operetă. Senatul a blocat anchetarea fostului ministru al Economiei Varujan Vosganian. Demisia sa din Guvern are doar valenţe de imagine, pentru că ancheta rămâne în continuare blocată. Varujan Vosganian nu mai este ministrul Economiei, începând de luni-seară, chiar dacă senatorii USL au votat împotriva începerii urmăririi sale penale, aşa cum doreau procurorii DIICOT. „Pentru a înlătura orice posibilă ambiguitate, orice posibilă controversă privind activitatea Guvernului, am explicat (n.r.- liderilor USL) de ce este utilă prezentarea demisie mele de onoare din funcţia de ministru al Economiei. Aceasta, în contextul în care, pe de o parte, votul din Senat a dovedit nevinovăţia mea şi în plus a arătat încrederea de care mă bucur în rândul clasei politice, iar pe de altă parte moştenirea pe care o las în Ministerul Economiei în care mai toate dosarele grele sunt aproape de scadenţă, cred că este o confirmare a faptului că mi-am făcut datoria la Ministerul Economiei“, a motivat Vosganian. Interimatul la Ministerul Economiei va fi asigurat de vicepremierul Daniel Chiţoiu, un nou ministru urmând să fie propus de PNL într-o săptămână. Demisia lui Vosganian din Guvern nu le oferă însă posibilitatea procurorilor de a-l ancheta, fiind nevoie de o altă cerere a procurorilor şi de un nou vot în Parlament, dar numai în cazul în care apar probe suplimentare. Integral in Adevarul.
Băsescu trimite pactul de coabitare “la analize”. Şeful statului a susţinut că acordul de colaborare a fost încălcat “constant” de către premierul Victor Ponta, dar deocamdată nu va fi rupt. Urmează o “analiză tehnică” a pactului. Traian Băsescu a trecut ieri în revistă faptele prin care premierul Victor Ponta a încălcat acordul de colaborare instituţională şi a anunţat că astăzi vor avea loc discuţii la nivel tehnic cu privire la oportunitatea menţinerii acestuia. El a amintit de declaraţiile premierului Ponta, în care acesta susţinea ca România să recunoască independenţa Kosovo. Potrivit preşedintelui, aceste declaraţii veneau în contradicţie cu politica României, care dorea să-şi “protejeze” poziţia faţă de Transnistria. Cu toate acestea, Băsescu a spus că nu va rupe pactul de coabitare, ci a convocat “discuţii la nivel tehnic”, în care se va analiza modul în care a fost respectat documentul. “Acordul instituţional poate rămâne în picioare dacă mâine (azi – n.r.) ajungem la concluzia că trebuie să-l respectăm, dacă nu – nu mai are rost”, a afirmat şeful statului. El a explicat că pactul de coabitare a devenit “parte” a Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), acesta fiind motivul pentru care are reţineri să-l rupă. Băsescu şi Ponta nu vor participa la “analiza tehnică”, preşedintele României nedorind să precizeze cine face parte din echipele de analiză. Integral in EVZ
Băsescu: Privatizarea CFR Marfă ar putea face obiectul DNA mai devreme sau mai târziu. Băi, băieţi, dacă o să vă ia, o să vă ia exact pe ce aţi făcut până acum. Preşedintele Traian Băsescu nu exclude ca privatizarea CFR Marfă să facă obiectul unei anchete DNA, mai devreme sau mai târziu, şi i-a avertizat pe cei implicaţi în acest proces să nu spună la un moment dat că acest lucru a fost lăsat prin “testament prezidenţial”. “Presimt – orice om priveşte cum se desfăşoară privatizarea CFR Marfă – că aceasta ar putea face mai devreme sau mai târziu obiectul activităţii DNA. Spun preventiv: “Nu mai continuaţi modificarea condiţiilor în care să se facă privatizarea la CFR”. (…) N-aş vrea să mi se spună peste doi-trei ani că am lăsat prin testament prezidenţial: “Luaţi-i” . Băi, băieţi, dacă o să vă ia, o să vă ia exact pe ce aţi făcut până acum în privaţizarea CFR Marfă”, a spus Băsescu. Potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Transporturilor, termenul pentru finalizarea privatizării CFR Marfă, scadent la jumătatea acestei luni, va fi amânat până la 20 decembrie. Proiectul prevede modificarea alineatului 2 al punctului 9 din anexa la HG 526/2013 pentru aprobarea condiţiilor principale ale contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni dintre Ministerul Transporturilor şi Grup Feroviar Român, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica. “Având în vedere obligaţia cumpărătorului de a notifica prompt, după semnarea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, Consiliul Concurenţei şi/sau alte autorităţi de concurenţă competente cu privire la tranzacţie, conform prevederilor Legii nr.21/1996, dacă finalizarea nu a avut loc până la data de 20 decembrie 2013, contractul se desfiinţează de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere, fără orice altă formalitate prealabilă şi fără intervenţia instanţei”, se arată în proiectul de act normativ. Integral in Gandul.
Guvernul a tăiat la jumătate bugetul pentru reabilitarea clădirilor cu risc seismic. Ţara se zguduie, dar Guvernul taie jumătate din bugetul pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic. O problemă la care cel mai expuşi sunt oamenii din Capitală, din Moldova şi din Banat. În Bucureşti, de exemplu, există aproape 600 de clădiri cu bulină roşie. Iar la ritmul actual de consolidare, acestea ar fi sigure pentru locuit abia peste o mie de ani. Andreea Găvozdea locuieşte într-o clădire construită în 1926 şi încadrată în clasa I de risc seismic. Nu se simte deloc în siguranţă şi nici primăria nu face nimic ca să o ajute. Femeia se plânge că întreaga clădire vibrează chiar şi când pe stradă trece un tramvai sau o maşină.„Primăria ne-a trimis o hârtie cum că ar trebui să ne reparăm singuri blocul, dar sunt zece apartamente în bloc, majoritatea pensionari, şi e aproape imposibil să se realizeze acest lucru”, spune Andreea Găvozdea.Pe lista imobilelor cu risc seismic se află 563 de clădiri. Mai mult de o treime stau să cadă la un cutremur cu magnitudinea peste 7 pe scara Richter. După cel din 1977, autorităţile nu s-au preocupat de starea clădirilor vechi sau afectate de seism. În aproape 36 de ani, Primăria Capitalei a reabilitat doar 19 clădiri. Asta înseamnă cam o cladire la un an şi 10 luni. Un calcul simplu arată că la 563 de clădiri cu risc seismic câte sunt în Bucureşti ar fi nevoie de aproape 1013 ani pentru ca toate aceste imobile să fie consolidate. Autorităţile spun că nu au fonduri pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic. Guvernul a tăiat drastic din bani. Dacă anul trecut a plătit peste opt milioane de lei, la anul investiţiile abia ajung la jumătate. Integral la DiGi24
CSM decide daca apara reputatia procurorului Papici, ceea ce echivaleaza cu apărarea independenţei magistraţilor. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii discută azi “Raportul Inspecţiei Judiciare având ca obiect cererea de apărare a reputaţiei profesionale formulată de domnul procuror Lucian Gheorghe Papici, din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie”. Raportul este pus pe ordinea de zi a plenului CSM de la ora 11.00, la punctul 51 din cele 52 de subiecte care vor fi discutate. Prin decizia sa, CSM va da măsura respectării menirii sale: apărarea sau NU a independentei magistraţilor deoarece apărarea reputaţiei procurorului Papici înseamnă , de fapt, apărarea reputaţiei si independentei procurorilor care trimit în judecata un ministru, un parlamentar, un premier sau vicepremier.Lucian Papici a fost înlăturat din functia de sef la secţia I anticorupţie DNA după ce a terminat rechizitoriul de trimitere în judecata a vicepremierului Liviu Dragnea. Inlăturarea sa echivaleaza cu pedepsirea pentru trimiterea în judecata a vicepremierului PSD.După înlăturarea din funcţie, premierul Ponta şi alţi politicieni din arcul guvernamental au ridiculizat munca procurorului, l-au insultat, catalogandu-l, între altele, ca fiind “procuror băsist”. Papici, în cei şase ani de conducere a sectiei anticorupţie din cadrul DNA, a trimis în judecată şi a obţinut condamnări ale unor demnitari din toate partidele politice. Integral aduce Romania libera
Protestele împotriva mineritului devin proteste anti-sistem. Duminică mai multe mii de manifestanţi au continuat să ceară stoparea proiectului minier de la Roşia Montana şi au cerut demisia liderilor politici care susţin proiectul. Pe măsură ce trece timpul protestele se radicalizează. Dacă liderii politici au sperat că vremea rea va limita participarea şi că va stinge protestul, se pare că lucrurile se îndreaptă în altă direcţie. Pentru prima dată în ultimele săptămâni manifestanţii au ales ca obiectiv Palatul Cotroceni unde au cerut demisia preşedintelui Traian Băsescu. Nu a fost o demonstraţie exclusiv anti-prezidenţială, deoarece s-a scandat inclusiv împotriva liderilor USL Victor Ponta şi Crin Antonescu, dar componenta anti prezidenţială a fost bine subliniată. Nu este întâmplător. Dacă preşedintele a tăcut în primele săptămâni de proteste, el a intervenit din nou în favoarea proiectului minier, atrăgându-şi fulgerele manifestanţilor. Este adevărat că Traian Băsescu a pledat în favoarea proiectului cu mai multă prudenţă, pretinzând că adoptă o postură neutră, de mediator, dar a fost şi prea târziu şi prea puţin convingător. În realitate preşedintele, care a spus în aceeaşi frază şi că susţine proiectul şi că este neutru, nu a reuşit decât să acutizeze protestele şi să le canalizeze împotriva sa.Este interesant însă de observat că nici liderul PNL Crin Antonescu nu este cu totul cruţat. El s-a delimitat recent de proiectul minier şi la fel a făcut soţia sa, eurodeputata Adina Văleanu, care colaborase în trecut cu RMGC, dar nici unul, nici altul nu au devenit nişte opozanţi activi şi convingători. Delimitarea lui Crin Antonscu pare să fie de faţadă, cu atât mai mult cu cât toţi miniştrii liberali continuă să susţină proiectul. A doua zi după ce Crin Antonescu anunţase că votează împotriva proiectului RMGC, Ramona Mănescu, noul ministru liberal al Transporturilor, s-a pronunţat în favoarea concesiunii: ”Nu văd de ce în România nu se poate exploata, în Finlanda se poate exploata, şi nu numai în Finlanda”. Ramona Mănescu nu a ascuns nici faptul că în 2010 votase în Parlamentul European împotriva rezoluţiei care solicită Comisiei să interzică utilizarea cinaurilor în minerit la fel ca deputaţii PDL. Ministrul de finanţe Daniel Chiţoiu şi ministrul Culturii Daniel Barbu, susţin la rândul lor proiectul. În aceste condiţii PNL pare mai degrabă un partid cu două feţe, iar liderul său, Crin Antonescu, nu poate fi convingător. Integral la DW
Dosarul Referendumul. Cum s-a luptat vicepremierul Liviu Dragnea să-l dea jos pe Traian Băsescu. Liviu Dragnea a fost trimis luni în judecată, alături de alte peste 100 de persoane, în dosarul în care este acuzat că ar fi fraudat referendumul din 2012 privind demiterea preşedintelui. Dacă va fi găsit vinovat de folosirea influenţei sau autorităţii pentru obţinerea de foloase necuvenite Dragnea riscă până la cinci ani de închisoare. Imediat după aflarea veştii premierul Victor Ponta a declarat că „magistraţii vor infirma aceste acuzaţii”. Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, „cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale“. Anchetatorii susţin că Dragnea a fost susţinut în fraudarea referendumului de 74 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt. Aceştia au fost trimişi în judecată pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracţiuni comise sub forma autoratului, complicităţii sau a instigării. „Infracţiunile reţinute în sarcina persoanelor implicate în desfăşurarea procesului de votare – preşedinţi şi membri ai secţiilor de votare – au constat în principal în aceea că ei şi-au încălcat atribuţiile de serviciu referitoare la asigurarea unui proces corect de vot, înlesnind falsificarea listelor electorale (atât liste permanente cât şi liste suplimentare), prin adăugarea de persoane care nu au făcut cerere de vot cu urna mobilă, care nu s-au prezentat la vot sau care nu se aflau în România la data referendumului, prin contrafacerea materială a semnăturilor acestora şi introducerea în urne a unui număr de voturi corespunzător semnăturilor falsificate. În acest fel, numărul total de voturi exprimate a fost crescut artificial, prin includerea voturilor obţinute prin falsificarea semnăturilor“, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei. Integral in Adevarul
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
o zi buna tuturor.
buna ziua sare 🙂
Salutare!
Trec pe fuga sa-i recomand lui Theophyle emisiunea Saturday Night Live de sambata trecuta. Epica 🙂
Buna dimineata,
multumesc
buna dimineata
33,4% grad de colectare in 2013?
fantezist/deja pm-ul a dat explicatia ,mai degraba sf=banci,reorganizare anf,insolvente
banci: cresterea ratei creditelor neperformante e continua; unicredit&alte cateva -mai mici- vor trebui pana la urma sa le puna in bilant;
reorganizare anaf: pai cu dl gica la ghiseu in locul d-nei gica,tot in contul xxxxx se duc banii
insolvente: pana una alta anul asta sunt mai putine insolvente decat anul trecut-aceasi perioada de comparatie
ce nu vrea sa priceapa dl ponta si dl socol&co e ca ” talpa economiei”=imm-uri sunt obligate sa treaca ” in ilegalitate fiscala”si nu neaparat din vina lor ci din vina sistemului!impozitele nu le platesc nici bugetarii,nici pensionarii nici cei ce primesc ajutor social,nici ziaristii…;le platesc ” patronii” aia care nu dorm de grija amaratelor de firme ale lor
salut @intamplator,
nu au cum sa priceapa un lucru care nu exista in mintea lor!
Salutare !
Tupeu golanesc/amatorism/superficialitate, grefate pe reziduuri comuniste.
Putinul care a ramas functional in economie o sa-si dea duhul curand sub povara unei fiscalitati imbecile.
Buna dimineata timi,
am impresia ca foarte curand ma intorc de unde am venit. Astia ma inving in fiecare zi si fiecare ora!
Buna dimineata,
pe langa atata mizerie cotidiana, un subiect frumos (desi amar) :
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-15753806-dimineata-asta-sunt-mandru-sunt-roman.htm
Nu e vorba de acea mandrie prosteasca a celor care se lauda cu nimicuri pe care ei le considera esentiale! Pot sa zic ca vedem ce am fost (in ceea ce priveste scoala, cercetarea, stiinta) si ce am ajuns, din cauza incompetentilor care s-au cocotat la conducerea tarii.
Buna Cedric,
Da, am avut si inca mai ave oameni buni. Majoritatea lor nu mai sunt aici!
Buna dimineata,
S-au implinit 10 ani de la trecerea la Domnul a celei care a fost Elisabeta Rizea, femeia care a rămas în picioare când milioane de bărbaţi au căzut în genunchi:
http://eroinenucsoara.ro/index.php?page=elisabeta-rizea-ro.php
http://adevarul.ro/cultura/istorie/video-zece-ani-moartea-elisabetei-rizea-femeia-ramas-picioare-milioane-barbati-cazut-genunchi-1_524ffc68c7b855ff56013a8a/index.html#
Urmasii celor impotriva carora a lupta Eroina din Nucsoara au distrus Tara, oamenii, devenind prosperi oameni de afaceri, capitalisti, modele pentru noile generatii…in schimb EROII adevarati sint dati uitarii…
Buna Dimineata,
mare femeie, mare om, mare eroina!
Rechizitoriul in dosarul Referendum-ului:
http://www.scribd.com/doc/174188920/Rechiz-Liviu-Dragnea
Buna Ziua la toata lumea 🙂
Pentru interesati – O toamnă dificilă spre o iarnă grea</strong>
“Lansarea dezbaterilor pe tema pachetului de bază, respectiv a proiectului Ministerului Sănătății în acest domeniu, ce a avut loc în data de 01.X.2013, ascunde de fapt desființarea acestuia. Analizând intențiile exprimate în discursul oficial al Ministrului Sănătății constatăm că cetățenii asigurați vor avea dreptul de facto doar al un pachet minim de servicii de sănătate, asemenea cetățenilor neasigurați, denumit în mod eronat pachet de bază”, afirmă FSS.
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/187381.html
Avea cineva alta impresie? De fapt este perpetuarea actualului sistem in care si angajati, cei carora li se retinc contributiile, si cei fara un loc de munca beneficiaza in aceeasi masura de aceleasi servicii…si atunci unde este noutatea?
astia o sa ne omoare pe totii si au sa intoarca medicina romaneasca in evul mediu!
Legat de mesajul de dinainte:
Parlamentarii “și-au dat acces” la medicamente cu până la 20% mai ieftine decât poate cumpăra populația
Si daca asta vi se pare ca e suficient mai uitati-va:
Mai mult, acestea le vor fi aduse din depozit, în cazul în care nu se găsesc la farmacie, în maxim patru ore, față de câteva zile, cât durează la pacienții obișnuiți.
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/187389.html
De vina nu poate fi decit Basescu si clica lui…
http://www.bizlawyer.ro/stiri/justitie-afaceri-interne/raport-ij-afirmatiile-premierului-au-afectat-reputatia-profesionala-a-procurorului-lucian-papici
sa vedem ce are de spus si CSM-ul
Cea mai mare locuinţă din prima fază a perioadei pre-Cucuteni a fost descoperită de arheologi în localitatea suceveană Baia, iar specialişti de la Universitatea Cambridge sprijină cercetările pentru a identifica modul în care, în acea perioadă, se făcea schimb de cereale între China şi Europa.
Profesorul Martin Kenneth Jones de la Universitatea Cambridge, unul dintre cei mai importanţi specialişti în arheologie biomoleculară a cerealelor a spus la rândul său că studiază de zece ani modul în care a început schimbul de cereale între agricultori din Europa şi Asia şi că cercetările le-a început în China unde a descoperit cereale aduse din Europa.
“Cultura Cucuteni este foarte importantă pentru arheologi din lumea întreagă, fiind cunoscută pentru fascinanta ceramică pictată, dar totodată este importantă pentru etapele iniţiale de ferme care s-au răspândit în partea de est a Europei”, a spus Jones.
http://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/suceava-cea-mai-mare-locuinta-pre-cucuteni-datand-din-5200-5100-i-hr-a-fost-descoperita-la-baia-11472868
Romanilor, sub influenta formatorilor de opinie (scriitori, istorici, mass media) le este rusine cu trecutul lor!!! Iata ca trebuie sa vine strainii si sa le atraga atentia…In ultima vreme apar dovezi ale continuitatii pe aceste meleaguri de mii de ani confirmind ipoteza ca dupa topirea calotei glaciare care a acoperit Europa din aceste zone a pornit colonizarea intregului continent…
buna dimineata tuturor ! las’ ca ajunge tender cu prospectiuni sa si pe acolo 😀
salut,
de ce nu?!
Pina ajunge Tender acolo Frank Timis tocmai ce a pus mina pe cele mai mari zacaminte de uraniu din lume:
http://www.newstimeafrica.com/archives/33231
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/187374.html
Nu stiu de ce dar imi vine in minte secesiunea Biafrei – tot de la niste zacaminte a pornit…
Continuarea articolului de ieri dezvaluie o uluitoare increngatura de interese intre magistrati, avocati, executori judecatoresti, totul la adapostul functiei publice (investita de statul roman!!! – apropo cind o analiza referitoare la abuzurile celor pusi sa reprezinte statul?) pentru…bani!!!
Clica judiciară formată din avocaţi, executori şi magistraţi care încearcă să spolieze companiile de asigurări de milioane de euro destinate, chipurile, familiilor persoanelor decedate în accidente rutiere iese la suprafaţă. Surse judiciare au vorbit pentru RL despre abuzurile comise în cazul despăgubirii de 1,7 milioane de euro decise la Satu-Mare.
Braţele caracatiţei judiciare formate în jurul daunelor morale pe care ar trebui să le primească familiile victimelor din accidente rutiere ies, unul câte unul, la lumină. O sursă judiciară a acceptat să vorbească pentru RL despre abuzurile grave comise în cazul celei mai mari despăgubiri sub formă de daune morale acordată până acum în România şi, probabil, în Europa. Mai mult, sursa noastră, una foarte bine informată şi chiar apropiată de cazul în speţă, s-a oferit să depună mărturie în favoarea societăţii de asigurări prejudiciate. La rândul său, compania Astra Asigurări, care a fost obligată în mod abuziv să plătească 1,7 milioane de euro sub titlul de daune morale în numele familiei victimei unui accident rutier, a anunţat că va sesiza DNA în legătură cu abuzurile comise pe tot lanţul juridic al acţiunii.
http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/abuzurile-magistratilor-din-mafia-daunelor-morale-ies-la-suprafata-314629.html
Chevron a inceput sa aduca utilajele:
PERSEVERENTÃ Mai multi bârlãdeni au protestat ieri din nou în fata Primãriei Bârlad, contra gazelor de sist, a firmei Chevron si a metodei de fracturare hidraulicã folositã de aceastã firmã.
Ca o informatie de ultimã orã, azi-noapte a trecut în mare secret prin Bârlad convoiul cu masini grele ale Chevron care transportau sonda de explorare, utilajele de forat si forta de muncã specializatã!
“Suntem îngrijorati pentru cã am aflat cã deja s-a dat aviz pentru începerea lucrãrilor, s-a dat prima autorizatie de constructie la Silistea, Pungesti, se va aduce în aceastã noapte prima sondã – convoiul trecând prin Bârlad. Suntem prea putini ca sã îi oprim sã ne asezãm în calea lor, dar vom merge acolo la Pungesti pentru a protesta”, a spus unul dintre protestatari. Într-adevãr, azi-noapte a trecut în mare secret prin Bârlad convoiul cu masini grele ale Chevron care transportau sonda de explorare, utilajele de forat si forta de muncã specializatã! Convoiul a fost însotit de politie si jandarmi, pentru cã pentru Chevron, municipiul Bârlad este un “punct” fierbinte pe harta protestelor împotriva lor si le-a fost teamã ca nu cumva sã se aseze cineva în fata autotrenurilor si sã le blocheze trecerea spre locul unde vor începe forarea.
Începe apocalipsa Chevron!
Prima sondã de explorare va fi amplasatã în extravilanul comunei Pungesti, la 650 de metri de localitatea Silistea si 950 metri de satul Pungesti. Suprafata totalã pe care se va întinde platforma de extractie este de 20. 298 metri, iar forajul se va face la o adâncime de 3.000 de metri. Consumul total de apã folositã în procesul de foraj este de aproximativ 35 tone de apã pe zi, necesarul de apã fiind asigurat din surse externe si nu din pânza freaticã, în baza unui contract semnat cu o firmã autorizatã (se pare cã s-a încheiat contract cu Aquavas SA Vaslui). Apa va fi transportatã cu cisternele si depozitatã în rezervoare ce vor fi amplasate în incinta platformei betonate.
http://www.vrn.ro/o-luna-de-proteste-in-fata-primariei-barlad
MISTERE Consiliul Judetean Vaslui a emis, în data de 2 octombrie, autorizatia de constructie firmei SC Chevron România Exploration and Production SRL Bucuresti pentru executarea lucrãrilor de amenajare si foraj pentru sonda Silistea 1A, comuna Pungesti, judetul Vaslui. Terenul, de peste 28.000 mp pe care va fi ridicatã prima sondã de explorare a zãcãmântului de gaze de sist de pe teritoriul judetului Vaslui, prima de acest fel de pe teritoriul României, apartine unui numãr de trei proprietari. Acestia neagã cã ar avea încheiat vreun contract cu firma în cauzã, drept pentru care apare un mare semn de întrebare cu privire la legalitatea eliberãrii autorizatiei de constructii.
http://www.vrn.ro/chevron-are-aprobare-dar-nu-are-teren
In Romania proprietatea mai este ocrotita sau nu? Ori vorba cucuvelei de la Cotroceni “este un moft” cind vine vorba de a altora???
o sa fie o mare veselie si acolo!
Theophyle nu pleca din Romania. Unde ti-ai mai putea trai viata atat de vesel !? I-auzi una calda de astazi:
“Un DEPUTAT PSD din Timișoara și-a trecut în CV participarea la NUNȚI și botezuri”
da,
ne-am aranjat un iad vesel plin de personaje “pitoresti”
O fi omul de meserie lautar 😆
Buna Diana,
cel putin nu se da doctor, nu! Cinstit, hazliu dar cinstit.
ei…pe alte meleaguri astfel de activitati se deconteaza (sa nu-i dau idei):
http://www.hotnews.ro/stiri-international-15756478-noul-premier-australiei-tony-abbott-decontat-deplasarea-nunti-competitii-sportive-perfect-legitim.htm
la noi normalitate devine ciudata.
Buna ziua tuturor…
Minte cum respira:
“Foarte des minte de îngheaţă apele, inventează tot felul de lucruri. Eu o să-l ignor”, a spus Ponta la Antena 3.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Cotroceni, că este stilul premierului Victor Ponta de a minţi “cum respiră”, cu referire la afimaţiile şefului Guvernului legate de comunicarea telefonică cu şeful statului.
“E stilul lui, minte cum respiră. Că a spus: «De la Muntenegru nu am mai vrut să îi răspund la telefon». A uitat că, la zece zile, a venit la mine şi am avut o discuţie foarte lungă”, a comentat Traian Băsescu.
http://www.mediafax.ro/politic/ponta-basescu-este-cel-care-minte-de-ingheata-apele-eu-o-sa-l-ignor-11474345?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+MediafaxPolitic+%28Mediafax+-+Politic%29
El a răspuns astfel la solicitarea de a detalia când anume i-a spus preşedintele Traian Băsescu că “va plăti” pentru că l-a suspendat.
“Mi-a spus-o şi direct, la una dintre discuţii, dar cred că a spus-o şi la televizor de mai multe ori, ameninţător: Cei care l-am suspendat, trebuie să plătim !”, a spus Ponta la Antena 3.
Premierul a adăugat însă că nici el şi nici Liviu Dragnea nu se tem de aceste ameninţări.
http://www.mediafax.ro/politic/ponta-sustine-ca-basescu-i-a-spus-direct-cei-care-l-am-suspendat-trebuie-sa-platim-11474405?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+MediafaxPolitic+%28Mediafax+-+Politic%29
Pe 8 Noiembrie 2012, la emisiunea „Deschide Lumea” de la Realitatea TV jurnalistul Florian Bichir menţiona că în 1976, producţia de ţiţei extras a României a fost 14,2 milioane tone, iar cea de gaze naturale 33,4 miliarde metri cubi. Înainte de privatizarea din 2004, producţia de ţiţei scăzuse la peste 6 milioane de tone/an. În anul 2010, după anunţate investiţii de miliarde şi aport de tehnologie, OMV a declarat că a produs 4,7 milioane tone de ţiţei. În România, OMV nu prelucrează decât cel mult 1,8 milioane tone ţiţei la rafinăria Brazi. Ce face OMV cu restul producţiei? Unde o stochează? Există şi posibilitatea să nu o declare, ca OMV să nu plătească nici acea infimă redevenţă de 4% (în lume, redevenţa este de 16-22%). Acelaşi jurnalist atrăgea atenţia că din 2013, după eliminarea restricţiilor tehnice, România (adică OMV) va putea exporta gaze naturale, la 150 de dolari pe metru cub, în timp ce necesarul pentru consumul intern şi-l va asigura de la Gazprom, la preţuri de 450-500 de dolari.
Cu câtva timp în urmă, Realitatea Media a primit o somație de la casa de avocatură a OMV Petrom, prin care era anunțată că va fi sistată căldura și furnizarea cu energie electrică a spaţiilor ocupate. Şi că intenţiona să sisteze şi accesul personalului Realitatea Media la sediul din clădirea Willbrook, considerat ca ocupat nelegal. Cu două săptămâni înainte de acea somaţie, tot în emisiunea „Deschide Lumea” de la Realitatea TV, s-a discutat despre înlocuirea de către guvernul Ponta de la şefia ANAF a lui Şerban Pop cu Gelu Stefan Diaconu, un ins urmărit penal pentru înşelăciune. Potrivit jurnaliştilor de la Realitatea TV, motivul demiterii lui Şerban Pop ar fi fost o inspecţie pe care a ordonat-o celor de la ANAF, în legătură cu o presupusă evaziune fiscală, comisă de compania OMV în mai 2009, prin deducerea în mod fraudulos a TVA-ului, fără documente justificative. Inspectorii ANAF au început controlul la compania OMV la ora 7 dimineaţa, la ora 10 încheindu-se actul de control prin care OMV trebuia să returneze 60 milioane de euro. Dacă mai dura 12 zile şi acest control nu era efectuat, statul pierdea 60 de milioane de euro pentru că se prescria fapta.
: http://romanian.ruvr.ru/2013_10_07/De-ce-vrea-Puterea-sa-inchida-postul-Realitatea-TV-Partea-I-0663/
Draga Geo,
nu-mi place situl respectiv sub nici o forma, in special nu-mi plac siturile cu RU in coada!
O.K. insa articolul l-am gasit pe riddick.ro aflat in bloglist-ul sareinochi…si este posibil sa se fi intimplat ce se sustine acolo, in articol, pe filiera gazprom-omv…stiuta fiind “afinitatea” kgb fata de nemti sau invers…
sa le fie de bine, fiecare cu ce stie si cum vede lucrurile. Sare e ok, Riddik e cum este 😆
Theo, la mine in blog list nu exista nici un riddik.ro. baiatul acesta @geo baga de la el din greu, fara jena. nu ii este jena?!
riddik.ro nu este la mine in blog list. te rog nu dezinforma! riddik este un riddikol cu care m-am mai luat in gura pe la niku electricul. ia, te rog!
Vi-l mai amintiti pe Arafat? Raed Arafat. Arhanghelul Raed Arafat. Calafat cel pentru care s-a demonstrat anu trecut?
Ei bine uitati-va ce a semnat nenea asta:
http://www.legex.ro/Ordin-964-2013-129443.aspx
ANEXA Nr. 3
LISTA informaţiilor exceptate de la comunicare, pentru respectarea principiului confidenţialităţii
1. Rapoartele de control şi audit
2. Ordinele sau circularele cu caracter intern emise de ministrul sănătăţii, care nu vizează aspecte financiare
3. Notele de serviciu cu caracter intern
4. Sesizările şi documentele comisiei de disciplină
5. Sesizările, reclamaţiile, petiţiile
6. Corespondenţa scrisă cu instituţiile sau autorităţile publice interne şi international
7. Corespondenţa cu organizaţiile patronale şi sindicale, asociaţiile profesionale
8. Corespondenţa cu furnizorii de servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale şi materiale sanitare, precum şi cu pacienţii
9. Registrul de intrare-ieşire a corespondenţei, a actelor emise de ministrul sănătăţii
10. Conţinutul dosarelor privind litigiile în care instituţia este implicată şi numele consilierilor juridici care susţin interesele Ministerului Sănătăţii
11. Documentele a căror comunicare publică poate afecta principiul liberei concurenţe sau care pot influenţa dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată
12. Planul privind controalele tematice
13. Anexa la referatul justificativ de stabilire a domeniilor auditabile, proiectul planului de audit şi planul de audit
14. Statele de funcţii şi statele de plată
15. Informaţii cu privire la datele personale, potrivit legii
16. Registrul de înregistrare a avizelor şi autorizaţiilor emise în aplicarea legii
17. Listele de inventariere a bunurilor
18. Procesele-verbale de constatare a contravenţiilor
19. Informaţiile individuale privind sănătatea cetăţenilor, deţinute de către Ministerul Sănătăţii
20. Informaţii care fac parte din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii
21. Documente clasificate
22. Documente ce pot fi considerate secrete de serviciu
23. Documentele de circuit intern, şi anume:Referatele care stau la baza:
– aprobării/avizării structurilor organizatorice şi modificării acestora la unităţile sanitare publice şi private, indiferent de subordonare;
– aprobării actelor normative, la nivel de ordin;
– aprobării excepţiilor de la prevederile unor acte normative, precum şi referatele în baza cărora se aprobă liniile de gardă sau modificările statelor de funcţii etc.
Si asta in ciuda faptului ca avem legi referitoare la informatiile publice si legi referitoare la informatiile secrete…nici la niveleuropean nu exista asa ceva…
Manifestantii #unitisalvam nu inteleg care sunt marile probleme ale Romaniei. OK, ei nu inteleg.
Dar procurorii, judecatorii si angajatii din Ministerul Justitiei le inteleg? Unde este protestul lor pentru ca justitia este calcata in picioare? Unde sunt organizatiile ce-i reprezinta? Ele de ce tac?
Doctorii, asistentii medicali, directorii de spitale, brancardierii – ei sunt multumiti de situatia din spitale? Unde sunt luarile de pozitie ale organizatiilor lor?
Profesorii si sindicatele din invatamant – sunt multumiti cu situatia educatiei? Sunt multumiti cu ministerul? Dar profesorii din invatamantul superior, sunt ei multumiti cu faptul ca nicio universitate din Romania nu se afla in Top 500?
Dar cei cu titluri de doctorat din orice domeniu – sunt ei multumiti cu imaginea proasta data de plagiatori? Unde sunt ei?
Angajatii de la contabilitate de la CFR care au vazut facturile pe capacele de toaleta cu 1.000 de euro bucata, unde sunt ei? Sunt la caldurica sigurantei serviciului lor? Ei nu au responsabilitate?
Angajatii de la Metrorex nu stiu altceva decat sa faca greve pentru un leu in plus?
Angajatii de la Tarom sunt multumiti de cum un consiliu de administratie numit politic il da afara pe singurul profesionist pe care l-au avut la conducere in ultimii ani?
Angajatii din presa care tac pentru ca le-a spus patronul sa taca nu au nicio responsabilitate? Unde sunt ziaristii curajosi sa spuna ca au fost obligati de patron sa spuna una sau alta? De ce trebuie sa citim in stenograme cum sunteti siluiti?
http://www.emilstoica.ro/unitisalvam-faza-pe-institutii-publice.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+emilstoica+%28j+e+o+p+a+r+d+y%29
Zona Hagieni, apa noastra potabila, inclusa pe harta poluarii Chevron !
http://www.mangalia.nu/?p=186
haha : http://adevarul.ro/international/rusia/diplomat-batut-haga-1_5253cbd3c7b855ff56123005/index.html 😀
salutare tuturor 🙂
salve ziggy 🙂
din aceeasi categorie
“Prietenul la nevoie se cunoaşte: ruşii s-au oferit să găzduiască site-ul NASA cât timp guvernul american este blocat”
http://adevarul.ro/tech/stiinta/nasa-1_5253b122c7b855ff56118d80/index.html#
astept momentul ca din aceleasi motive,guvernu american blocat barbatii ocupandu-se de politica,rusii sa gazduiasca femeile/amantele astora la un pahar de votca 😆
probabil ca ar fi multe tari care sa-si doreasca guvernul american blocat
salut ! 😀
România a fost evident defavorizată prin fondurile europene alocate pentru 2014-2020 comparativ cu alte state, raportat la numărul de locuitori, deoarece se putea negocia mai bine, iar preşedintele Traian Băsescu ar fi trebuit să ceară Parlamentului un mandat în acest sens, afirmă premierul Ponta.
“În cana României este mai puţin lapte decât în cana vecinilor noştri”, a spus Ponta, arătând că preşedintele Traian Băsescu ar fi trebuit să ceară Parlamentului un mandat de negociere al unui buget pentru o perioadă în care el nu va mai fi preşedinte.
http://www.mediafax.ro/economic/ponta-romania-a-fost-defavorizata-prin-fondurile-ue-alocate-pe-2014-2020-in-cana-e-mai-putin-lapte-11477412
Dupa ce n-au fost in stare sa absoarba banii din exercitiul anterior cine garanteaza ca fondurile viitoare nu vor avea aceeasi soarta? Si atunci, la ce bun atitea acuze, minciuni, capre ale vecinilor?
Dupa prima incalcare a acorduluicu fmi – referitoare la CFR Marfa – iaca a vebit si a doua – Codul insolventei, initial seprevedea promovarea prin lege…nu se stie nevoia aprobarii prin oug si modificat…
http://www.gandul.info/stiri/stenograme-din-dosarul-referendumul-vot-la-bragadiru-primarul-pnl-i-a-mituit-pe-membrii-pdl-din-comisia-de-votare-11473033 ieftin si-au vandut “reformatorul” :))) .
cred ca cristoiu greseste
probabil judeca doar dupa ceea ce a aparut pe piata (stenogramele respective) si emisiunea avuta cu dragnea.
imo,sunt situatii in care probele indirecte sunt mult mai tari decat probele directe
doar nu ne putem imagina pe dragnea luand de mana o baba si tragand-o dupa el s-o puna in sectia de votare cu stampila in mana.
Data fiind particularitatea referendumului,cvorumul si nu voturile pro sau contra(era evident ca dupa toata manipularea media dar si altele-greselile celorlalti) este o eroare sa se interpreteze ca oamenii n-au fost obligati ca sa voteze intr-un fel sau altul.Nu ! Ei fost fortati ca sa voteze dar impotriva vointei lor de a merge la vot.Cu forta sau cu amenintari /santaj.
probele directe sunt intr-adevar cele ale faptuitorilor,sefi de sectii si ce stiu eu ce alti colaboratori si mardeiasi,care au executat “rugamintile” lui dragnea
In acest caz,probele indirecte au o conotatie mult mai insemnata.
Din 90 incoace diluarea sensului de democratie adevarata unde votul fiecaruia determina gradul de reprezentare,a fost matrasit pana cand a devenit o cutuma,la vot se fura,n-ai ce-i face.Si un intreg sistem se pune in miscare,incepand cu sondorii de opinie si terminand cu ultimul activist de partid oricare,perfectionat la fiecare scrutin incoace.Si platind doar niste papagali,acari pauni,dovediti beti pana la urma.Unul din efectele acestui mecanism este chiar indepartarea de vot(implicit clasa politica) a.i. marja de manevra a politicienilor creste corespunzator.
am revazut recent secvente din filmul procesul de la nurnberg(extraordinar maximilian schell dar si ailalti)
sunt similaritati impresionante cu cateva replici din filmul la care fac trimitere(trimiterea a fost facuta ptr. ca felul cum nazistii au ajuns la putere seamana izbitor cu vara lui 2012 )
“doar nu ne putem imagina pe dragnea luand de mana o baba si tragand-o dupa el s-o puna in sectia de votare cu stampila in mana.”
Pai ce asta este o DOVADA?
Ca au fost astfel de scene si au fost justificate ca ajutor pentru exercitarea DREPTULUI cetatenesc de a VOTA, nu?
PS Iar l-am admirat pe Vosganian cum declarat ce bine a facut el Romaniei, ce bine ii merge cand e el ministru 🙂
Cine a ratat, poate gaseste o inregistrare. Chiar si psihiatrii ar trebui sa revada 🙂
🙂 ))
unde-i baba sa-i rup laba sau cine-a tras cu pusca-n buna 😆 ,un gest de-o candoare si politete remarcabile,pai saraca a fost ajutata ca sa treaca strada chiar daca defapt ea nu vroia
salut pe toata lumea 🙂
postare noua – Afacerea Dragnea: PDL – Anatomia unei trădări
Cristoiu o ia razna de multe ori : vrea sa para impartial , chiar se lauda cu schimbarea opiniilor.
Aseara, la b1, a fost penibil, nu-mi explicam de ce se vede obligat sa-i tina partea lui Dragnea, in ciuda evidentelor.
M-a luminat Andreea Pora care a amintit de emisiunea pe care o avusese Cristoiu cu Dragnea, cu o seara inainte : s-a lasat impresionat de demonstratiile lui Dragnea!
🙂
n-am vazut emisiunea cu dragnea si cea de aseara putin(secvente ,zappand)
am citit articolul din evz-dragnea,dosar politic