Revista Presei – 8 noiembrie. “Gică Paris” sau revenirea PSD la epoca de gheață
| 08/11/2025 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 8 noiembrie. Politeia urează tuturor celor care ii au ca patroni spirituali pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, La multi si sanatosi ani! 🙂
Prima săptămână a lunii noiembrie se încheie cu vreme instabilă, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Cerul va fi temporar noros, cu ploi în vest și sud-vest în timpul zilei, pe alocuri în centru și izolat în restul țării. Spre seară, precipitațiile se vor muta în est și sud-est, fiind prezente local și în vest și centru. În zone restrânse din Banat, Oltenia și Carpații Meridionali se vor înregistra cantități mai însemnate de apă, peste 15–20 l/mp. La începutul intervalului, la altitudini foarte mari în masivele sudice vor fi precipitații mixte.Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sudul Banatului și în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi între 12 și 18 grade, iar cele minime între 4 și 14 grade. Dimineața, pe suprafețe restrânse se va semnala ceață, asociată izolat cu burniță, potrivit ANM. Bucuresti: cerul va fi mai mult noros, cu ploi slabe trecătoare. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va atinge 14–15 grade, iar cea minimă va fi de 8–11 grade.
“Cristian Tudor Popescu nu pricepe de ce Ilie Bolojan s-a văzut 15 minute „cu un mafiot de județ”, dar refuză protestatarii din fața Guvernului. Gazetarul Cristian Tudor Popescu l-a criticat vineri, 7 noiembrie, pe premierul Ilie Bolojan, care a acceptat să se vadă la Palatul Victoria „cu un mafiot de județ în cabinetul prim-ministerial”, dar „ține mii de protestatari în fața Palatului Victoria fără să se întâlnească niciun minut cu ei”. Ilie Bolojan a fost menționat în cea mai recentă anchetă a DNA privind o rețea de influență cu politicieni, rezerviști și foști generali din serviciile de informații. În centrul anchetei este vasluianul Fănel Bogos, om de afaceri care, susțin anchetatorii, a încercat să schimbe conducerea DSVSA Vaslui folosind conexiuni la nivel înalt. Mai exact, s-a folosit de șeful PNL Vaslui, Mihai Barbu, care i-a aranjat în septembrie o întâlnire cu premierul și președintele PNL, Ilie Bolojan, la Palatul Victoria. Fănel Bogos, susțin procurorii DNA, ar fi plătit 1,5 milioane de euro pentru această întâlnire, intermediată de liberal, care este și șeful trezoreriei partidului. Fănel Bogos a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Acum, Cristian Tudor Popescu și-a exprimat nedumerirea pentru faptul că Bolojan a acceptat o astfel de întrevedere privată la sediul Guvernului”. Integral pe Libertatea
“Imagini virale cu Trump surprins dormind în timpul conferinţei în care un invitat a leşinat lângă el. „Somnorosul Don s-a întors!”. Imagini cu președintele american Donald Trump dormind în timpul unei conferințe de presă la Casa Albă au devenit virale pe rețelele sociale. Este vorba despre acelaşi eveniment unde un invitat a leşinat în apropierea lui. Conferinţă cu ghinion la Casa Albă joi, 6 noiembrie, când un invitat, aflat undeva în apropiarea preşedintelui Donald Trump a leşinat, momentul fiind filmat în direct. Evenimentul a avut loc în timpul unei prezentări despre medicamentele pentru slăbit și reducerea costurilor acestora pentru beneficiarii programelor Medicare și Medicaid. Invitatul, care participa la conferință, s-a prăbușit brusc, fiind prins de două persoane aflate în apropiere. Trump s-a întors spre el și a declarat ulterior că bărbatul „este bine”. Cu toate acestea, Donald Trump a reuşit să atragă atenţia asupra sa mai mult decât incidentul în sine, după ce a fost filmat dormind chiar în momentul în care dr. Mehmet Oz spune: „Oamenii pot dormi din nou, pentru că pot respira când se culcă”.”. Integral pe Adevarul
“De ce își dorește China ca Trump să fie președinte pe viață. China atrage cercetători talentați din SUA, în special în sectorul STEM (Science, Technology, Engineering, Mathematics). Iar asta și din cauza reducerilor de finanțare și restricțiilor privind imigrația impuse de administrația Trump. Pentru Beijing, războiul lui Trump cu știința e cel mai bun lucru care i se putea întâmpla. Când Stephen Ferguson, un newyorkez în vârstă de 35 de ani, a intrat într-o sală de conferințe în iunie, a fost șocat să găsească 50 de persoane din cadrul celei mai importante instituții științifice din China dornice să-l audă vorbind despre experiența sa de lucru în orașul Shenzhen, din sudul Chinei. Cercetător în biologie, Ferguson a fost recrutat în 2023, în ciuda faptului că fusese în China o singură dată înainte, iar delegația prestigioasei Academii Chineze de Științe s-a întrebat ce s-ar putea face pentru a face mediul de cercetare de primă clasă. Faptul că doreau să audă impresii de la „un tip oarecare din SUA” simboliza ceva mult mai mare pentru el: „Simt că sunt într-un mediu în care știința este cu adevărat promovată – este în creștere și atrag o mulțime de talente. Mi-e ușor să spun da”, a spus el. Ferguson nu este singurul om de știință american care spune da, scrie The Washington Post”. Integral pe Spotmedia
“Opinia separată a celor patru judecători de la CCR: Consiliul Superior al Magistraturii nu și-a îndeplinit obligația legală de avizare a proiectului Legii privind pensiile magistraților / Lipsă de colaborare loială. Patru judecători ai Curții Constituționale afirmă, într-o opinie separată, că Guvernul și-a îndeplinit obligația legală de solicitare a avizului Consiliului Superior al Magistraturii, iar CSM este cel care nu și-a îndeplinit obligația legală de avizare a proiectului Legii privind pensiile magistraților. “(…) absența avizului la legea privind pensiile magistraților se înscrie în coordonatele nerespectării atribuției legale a CSM de avizare ceea ce reflectă și o lipsă de colaborare loială a autorității avizatoare”, se arată în opinia semnată de președinta CCR, Simina Tănăsescu, și de judecătorii Asztalos Csaba, Dacian Cosmin Dragoș și Iuliana Scântei. Decizia de neconstituționalitate a legii privind pensiile magistraților a fost adoptată cu un vot de 5 la 4. Motivarea deciziei a fost publicată vineri, 7 noiembrie. Decizia de neconstituționalitate a fost susținută de judecătorii Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Mihai Busuioc și Mihaela Ciochină și de judecătorul Gheorghe Stan, care a formulat o opinie concurentă – adică a fost de acord cu decizia, dar a motivat-o în alt fel. Potrivit opiniei separate, decizia majoritară semnată de judecătorii “a realizat un veritabil reviriment jurisprudențial fără a fi îndeplinite condițiile consacrate în jurisprudența Curții”.”. Integral pe G4media
“Planul lui Nicușor Dan pentru a se asigura în cazul unei suspendări. De ce numește USR un donator pentru campania președintelui în funcția de Avocat al Poporului. Instituția Avocatului Poporului are rolul de a apăra drepturile și libertățile cetățenilor în raport cu autoritățile, iar de la înființarea ei, în 1991, această instituție și-a făcut mai mult sau mai puțin treaba. Au planat mereu suspiciuni de partizanat politic și uneori acuzații de pasivitate asupra Avocatului Poporului, funcția fiind desemnată prin votul majorității parlamentare.De data aceasta, a venit rândul USR să desemneze un Avocat al Poporului, iar această funcție ar urma să-i revină Roxanei Rizoiu. Aceasta a ocupat funcția de Agent Guvernamental al României la CEDO și de formator la Institutul Național de Magistratură.Ce a atras însă atenția asupra ei este faptul că figurează pe lista de donatori în campania președintelui Nicușor Dan cu suma de 120.000 de lei și faptul că s-a pensionat la 50 de ani, beneficiind în momentul de față de o pensie specială de 28.000 de lei pe lună.Un alt aspect interesant pe care îl presupune această funcție este acela că, deși nu poate opri o procedură de suspendare a președintelui României, are dreptul să sesizeze Curtea Constituțională atunci când consideră că există o problemă de constituționalitate cu procedura de suspendare.Astfel, prin numirea unei persoane care pare apropiată de Președinție, Nicușor Dan și USR ar putea urmări să-și asigure toate pârghiile necesare în cazul unei proceduri de suspendare care încalcă constituționalitatea, în contextul în care, la un moment dat, acest lucru s-ar putea întâmpla”. Integral pe Ziare.com
“Cum trebuie citit corect un lider PSD / Traduceri din Sorin Grindeanu. În ziua alegerii sale la șefia PSD, Sorin Grindeanu a ținut un discurs aluziv, plin de fraze cu subînțeles. E nevoie de mici explicații, note și precizări pentru a fi corect înțeles. Chiar dacă a dorit, poate, să spună cu totul altceva, am încercat să traducem pentru cititori sensul corect al cimiliturilor sale. „Se dă șpagă milioane de euro pentru audiențe la nivel înalt, o adaptare modernă a șpăgii de supraviețuire”. Aici, Grindeanu a dorit, probabil, să-l atace pe Ilie Bolojan, să dezlipească eticheta corupției de PSD și să o lipească pe alte frunți. Numele premierului apare în dosarul Fănel Bogos, omul de afaceri care s-ar fi dus în audiență la Palatul Victoria împreună cu șeful PNL Vaslui, Mihai Barbu. Cei doi sunt cercetați sub acuzația de trafic de influență, dare de mită și șantaj de către DNA, dar fără nicio legătură cu audiența de la Palatul Victoria. Totuși, Sorin Grindeanu a riscat destul de mult vorbind despre șpagă în prezența fostului lider PSD, Adrian Năstase, invitat la Congres, multiplu condamnat pentru corupție. Ceasul rău a făcut ca, tot vineri, DNA să anunțe un dosar de corupție care vizează un fost senator PSD. El este acuzat că ar fi promis un milion de euro ministrului Apărării pentru încheierea unor contracte. Câtă lipsă de inspirație pe Grindeanu să vorbească de glonț în casa împușcatului, despre corupție de față cu Năstase, și despre șpăgi în ziua șpăgii de un milion promisă de un pesedist!”. Integral pe Spotmedia
“REPORTAJ de la Congresul păcii la PSD în care „Gică Paris” a ajuns vicepreședinte, Soros a fost dat afară din partid, iar influentul Marian Neacșu râde cu Năstase și Ponta. De 15 ani, jurnalistul Cristian Andrei relatează de la Congresele PSD. Ce a văzut și ce a aflat el la cel mai recent dintre ele. „Nu plecăm, suntem tot aici, dar mai în spate”, îmi șoptește un lider pesedist din vechea generație, mărturie vie că marile schimbări se produc greu. În față este propulsată noua gardă, cei tineri. Vineri, 7 noiembrie 2025, cu discursuri și votul realizat prin cod QR, alegerile interne s-au terminat în mai puțin de trei ore și cu promisiunea că vor încerca să recâștige electoratul „gulerelor albastre”. Au trecut mai bine de 15 ani de când PSD a organizat un Congres cu suspans, cu o competiție reală de idei, nume și funcții. S-a întâmplat ultima dată în iarna lui 2010. Atunci echipele lui Ponta și Geoană și-au numărat fiecare vot până la 6 dimineața pentru a afla câștigătorul. Așa a arătat ultima demonstrație de concurență internă. După, s-a trecut la „un nou stadiu de dezvoltare”, ca să folosim fraze tipice Congreselor negociate și ai căror campioni au fost stabiliți înainte de a începe întrecerea. Scena de vineri de la Romexpo, în nordul Bucureștiului, a arătat altfel decât la ultimele Congrese. A fost abandonat modelul american în care președintele vorbea de pe o scenă amplasată central, în mijlocul delegaților. S-a optat pentru modelul clasic, cu scena în față.”. Integral pe Hotnews
“Nerespectarea obligațiilor legale privind bugetul educației, pe tot parcursul ultimului deceniu, arată că aceasta „nu reprezintă o prioritate pentru conducerea statului român” – Analiza Alianței organizațiilor studențești în baza alocărilor bugetare pentru educație în 2015-2024. Bugetul alocat educației rămâne departe de țintele stabilite prin lege în ultimii zece ani, fie că este vorba despre 6% din PIB, fie de 15% din bugetul general consolidat, ceea ce înseamnă că respectarea acestor obligații legale privind finanțarea educației „nu reprezintă o prioritate pentru conducerea statului român”, apreciază Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). Aceasta a realizat o analiză a evoluției bugetului alocat educației în ultimul deceniu și apreciază, în baza datelor adunate, că atitudinea autorităților, în acest moment, este un „aspect îngrijorător, având în vedere provocările cu care ne confruntăm”. Edupedu.ro a semnalat în mod repetat faptul că diversele guverne de la București au ignorat sistematic obligațiile legale privind finanțarea Educației – vezi între altele ultima analiză, din august 2025 pe baza datelor Eurostat, ce arată că Niciun Guvern din ultimii 30 de ani nu a reușit să atingă ținta de 6% din PIB. În analiza sa, ANOSR arată că situația se menține în pofida faptului că „produsul intern brut a crescut anual și aceeași tendință o vedem și în ceea ce privește bugetul general consolidat”.”. Integral pe Edupedu
“De anul viitor, salariile vor fi afişate la „avizier”: Cine susţine transparenţa salarială să-şi afişeze primul salariul. Anul viitor România ar trebui să implementeze şi ea directiva Uniunii Europene 2023/970 privind transparenţa salarială. Mulţi (angajaţii) se aşteaptă ca prin această prevedere europeană salariile dintr-o companie să fie „afişate la avizier”, ca toată lumea să ştie cine şi cât câştigă într-o companie. Uman, cu toţii vrem să ştim cât câştigă cei din jurul nostru, de la şefi până la colegi, dar nu vrem ca ceilalţi să ştie cât câştigăm noi. Prevederea europeană nu prevede afişarea exactă a unui salariu câştigat de cineva, ci prezentarea unor grile salariale, adică a unor date statistice privind salariile pentru o anumită poziţie care să corespundă unor criterii legate de competenţă, experienţă, gen etc. O altă prevedere menţionează obligaţiile de raportare pe care companiile vor trebui să le facă, respectiv cam pe unde se află salariile dintr-o firmă, cât câştigă bărbaţii, cât câştigă femeile pe aceeaşi poziţie sau pe o poziţie similară, cu aceeaşi experienţă şi competenţă. Pachetele salariale trebuie să includă atât salariul de bază, cât şi toate celelalte componente ale unui salariu, începând de la bonusuri, prime, sporuri, până la toate beneficiile nemonetare, respectiv tot ce înseamnă cursuri de dezvoltare personală, leadership, programele de wellbeing, asigurările primite sau oricare alte bonusuri”. Integral pe Zf.ro
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

“Ilie Bolojan, atac direct la felul în care au aplicat reducerile unii dintre șefii de la stat: „Este o păcăleală” – ….”
https://share.google/mKnA3vJBFT04TzDIJ
“De anul viitor, salariile vor fi afişate la „avizier”: Cine susţine transparenţa salarială să-şi afişeze primul salariul….”
https://www.zf.ro/opinii/de-anul-viitor-salariile-vor-fi-afisate-la-avizier-cine-sustine-22946314
“Iulian Anghel, ZF: România are cele mai reduse venituri fiscale din Uniunea Europeană. Şi cel mai mare deficit bugetar. Cine sunt de vină, veniturile sau cheltuielile?…..”
https://www.zf.ro/eveniment/iulian-anghel-zf-romania-are-cele-mai-reduse-venituri-fiscale-din-22944696
Buna ziua
Deci Orban a fost in vizită la Trump.
Ce a obținut ?
– liber să importe in continuare gaze și petrol rusesc fata nici un fel de sancțiuni. ( și asta înseamnă suplimentar că Ucraina are interzis să închidă conductele de tranzit gaz, țiței rus )
– in schimb va cumpăra mici reactoare nucleare americane , DMR, combustibil nuclear american, etc. 20 miliarde dolari afacerea.
– 114 milioane dolari valoarea combustibilului nuclear ce va fi cumpărat de la firma Westinghouse pentru centrala nucleara cu 4 reactoare. Care funcționează de ani buni.
– 600 milioane dolari pentru gaz natural lichefiat din USA.
Tragem linie și comparam cu rezultatele Romaniei :
– exclusă din programul de călătorie fără vize în USA.
– retrași jumătate din militarii americani.
După cum se vede , Romania e un nimeni .
Noi cerșim banii americanilor pentru reactoarele 3 și 4 Cernavodă și pentru cumpărat scule militare. Că altfel nu avem bani de nici un fel de investiții.
Știe PSD + PNL de ce și datorită cui dar tace in pur stil de criminalitate economică organizată. Adică mafie.
Ungurii ne dau clasă.
Oricât de străduiește propaganda să zică inversul realității.