Revista Presei 8 februarie / Liberalism infracţional
08/02/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de vineri. Vineri, vremea se va răci, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade, mai ridicate în Dobrogea, iar cele minime, se vor încadra între -7 şi 3 grade. Cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala precipitaţii ziua în centrul, sudul şi estul ţării şi izolat în rest, iar noaptea în centru şi nord-est. Acestea vor fi sub formă de ploaie în Dobrogea, predominant ploaie în jumătatea de sud a Moldovei, mixte în Muntenia şi mai ales sub formă de ninsoare în celelalte regiuni.
La munte va ninge, iar în zona înaltă vântul va spulbera şi va viscoli ninsoarea. Cantităţile de precipitaţii pot depăşi izolat 15 l/mp cu precădere în zona de munte. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare îndeosebi în sud şi sud-est cu viteze de până la 50…55 km/h, iar pe litoral şi pe crestele montane va mai depăşi la rafală 70 km/h.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4106 RON; 1 USD = 3. 2493 RON; 1 EURO = 1. 3574 USD; Francul elvetian 3. 5793 RON. Gramul de aur 175.2678 RON.
Ambasadorii străini la Bucureşti despre economie: Aduceţi companiile de stat pe profit, cheltuiţi banii de la UE, investiţi în educaţie şi susţineţi IMM-urile. Restructurarea companiilor de stat, direcţionarea investiţiilor publice şi private către sistemul educaţional şi un mediu antreprenorial puternic sunt soluţiile pentru a accelera creşterea economică din România, prezentate ieri de ambasadorii Marii Britanii, Poloniei şi Finlandei cu ocazia evenimentului Romanian Business Leaders Summit, o organizaţie non-guvernamentală fondată în urmă cu doi ani de mai mulţi executivi şi antreprenori din mediul de business local. “Cred că provocarea pentru România, Polonia, Finlanda şi pentru întreaga Uniune Europeană este în acest moment competitivitatea, acesta este elementul pe care trebuie să ne concentrăm. Trebuie să vedem dacă sectorul public poate fi un motor de creştere pentru economie sau dacă este un element care stă în faţa creşterii economice”, a declarat Martin Harris, ambasadorul Marii Britanii. Şeful diplomaţiei brianice la Bucureşti a subliniat că firmele care se află în continuare în portofoliul statului trebuie restructurate astfel încât acestea să treacă pe profit. “Trebuie să începeţi reformele cu companiile deţinute de stat. Aceste companii trebuie să producă profit şi nu pierderi pentru bugetul de stat.” Declaraţiile lui Martin Harris vin în contextul în care guvernul Ponta are pe masă mai multe dosare de privatizare, printre care se numără cel al combinatului Oltchim, al transportatorului de gaze Transgaz sau al transportatorului feroviar CFR Marfă. Harris a readus în lumina reflectoarelor şi o altă “pată” de pe obrazul administraţiei de la Bucureşti: absorbţia fondurilor europene. El a notat că noul buget al Uniunii Europene în perioada 2014-2020 va direcţiona cu precădere fondurile comunitare către economiile periferice, printre care se numără şi România. Ambasadorul a adăugat însă că degeaba va aloca Bruxelles-ul mai multe miliarde de euro României atâta timp cât Bucureştiul nu va reuşi să cheltuiască aceşti bani. Integral in Ziarul Financiar
Parlamentarii români. Cu ANI se ceartă, dar anii nu iartă. Parlamentarii români şi-au dorit, încă de la începutul acestui mandat, mai multe privilegii dar şi ”protecţie” în faţa Agenţiei Naţionale de Integritate şi au votat un statut care-i apără, spun ei, de ”abuzuri”. ”Adevărul” a descoperit, în toată dezbaterea ”super-imunităţii”, singurul lucru faţă de care deputaţii şi senatorii nu au avut vreodată imunitate: timpul. n viteză şi fără o dezbatere publică mai consistentă, Senatul şi Camera Deputaţilor au adoptat, la sfârşitul lunii ianuarie, legea privind statutul deputaţilor şi senatorilor. Actul normativ conţine o serie de prevederi care întăresc imunitatea parlamentarilor şi îi protejează pe senatorii şi deputaţii incompatibili. Ajuns la preşedinţie, statutul parlamentarilor a fost întors de Traian Băsescu la reexaminare şi pentru compeltări. Senatorii şi deputaţii au părut că dau înapoi şi renunţă la artiolele care îi protejează excesiv, dar până la urmă, după o dezbatere aprinsă în plen, chiar între parlamentari ai PNL şi PSD, legea a fost retrimisă în comisia de statut. Această agitaţie a deputaţilor şi senatorilor de a-şi proteja funcţiile, în timp ce în alte ţări parlamentarii au renunţat aproape complet la imunitate, lasă impresia că parlamentarul român vrea doar privilegii şi ar vota, la nevoie, chiar şi o imunitate în faţa timpului. Integral in Adevarul
Combinaţiile unui deputat USL de Ilfov. „Te pun în legătură cu ăia şmecheri, nu cu toţi fraierii”. Hubert Thuma este acuzat de procurorii anticorupţie că îi facilita fostului şef al Parchetului Sectorului 4, Mihai Betelie, „intrarea” la primarii PNL din Ilfov. El a picat în plasa DNA după ce telefoanele i-au fost interceptate. Deputatul PNL de Ilfov, Hubert Thuma, este unul dintre politicienii care a fost votat şi a ajuns în Parlament, chiar dacă are dosar penal pentru corupţie. „Evenimentul zilei” prezintă convorbiri inedite din procesul care s-a mutat la Curtea Supremă. Thuma este acuzat de procurori că „s-a implicat activ, prin intermediul primarilor liberali din Ilfov, în scopul obţinerii de foloase necuvenite” pentru Mihai Betelie. Fost prim-procuror al Parchetului Sectorului 4, Betelie este prieten cu politicianul şi a fost trimis în judecată, în acelaşi dosar, pentru şase acuzaţii de corupţie. DNA arată că „procurorul Betelie ar fi administrat societatea de sortare de gunoi, Enronservice, prin intermediul unor apropiaţi”. La rândul său, Thuma, care era vicepreşedinte PNL Ilfov, a intermediat legăturile acestuia cu „primarii unor comune şi oraşe din judeţul Ilfov, membri PNL, şi i-a determinat pe aceştia să facă demersuri pentru bunul mers al afacerii lui Betelie. „Spre exemplu, identificarea şi facilitarea accesului la spaţii de depozitare sau primirea fictivă de utilaje”, se arată în rechizitoriu. Integral in EVZ
Antonescu, dublu atac la Băsescu şi Viktor Orban: Eschiva de azi nu stă în picioare, Orban e premierul unei ţări mici şi duce o politică revizionistă. Preşedintele Senatului şi al PNL, Crin Antonescu, a declarat că dacă ar fi fost la Cotroceni ar fi intervenit în “scandalul steagurilor” şi că “eschiva preşedintelui nu stă în picioare”. „Eschiva de astăzi a domnului Băsescu nu stă în picioare, spunând că va vorbi doar când vorbeşte preşedintele Ungariei. Nu suntem la un soi de tango al declaraţiilor. Domnia sa trebuia să vorbească înainte de toate pentru români şi când escaladează o asemenea tensiune publică ar fi trebuit să vorbească. Eu aş fi vorbit dacă eram la Cotroceni”, a afirmat la RealitateaTV liderul PNL. El a adăugat că nu ar fi vorbit în termeni agresivi sau autoritari, dar cât să se înţeleagă că „nu în aceşti termeni se vorbeşte cu România”. Antonescu a lăudat în schimb reacţia premierului şi a ministrului de externe pe această temă. „Este o chestiune de comunicare, de fermitate neagresivă”, a subliniat liberalul. Potrivit acestuia, este de „neiertat” că preşedintele României i-a permis anul trecut premierului ungar să dea dispoziţii cetăţenilor români în perioada referendumului pentru demitere. Integral in Gandul
Corupţie la Ministerul Muncii.Şefa de cabinet si o consilieră au cerut pentru o angajare, în numele ministrului, 15.000 de euro. Iuliana Coruţ, directorul de cabinet al ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, şi Paula Mănuceanu, unul dintre consilierii săi, au fost citate la Direcţia Natională Anticorupţie în legătură cu suspiciuni de săvârşire a unor fapte de corupţie, spun surse din minister. In acest caz ar fi implicate mai multe persoane din minister. Valoarea mitei pretinse în numele ministrului pentru o angajare ar fi fost de 15.000 de euro, bani pentru partid. Acuzaţiile ar fi de luare de mită şi trafic de influenţă, spun surse din minister. Mariana Cîmpeanu, ministrul Muncii ar fi fost şi ea chemată la DNA, ca martor, pentru explicaţii, dar nu s-a prezentat pentru că este plecată la Dublin cu o delegaţie. Trebuie să precizăm că un ministru nu poate fi învinuit decât după ce se obţine avizul camerei parlamentare din care face parte, respectiv de la Senat. Cu alte cuvinte, informaţiile vehiculate de unele televiziuni despre faptul că ministrul Muncii este învinuit într-un dosar de corupţie sunt nereale deoarece DNA nu a cerut deocamdata de la Senat aviz de cercetare penală/învinuire a senatorului-ministru Mariana Câmpeanu. De altfel, purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan, a precizat pentru România Liberă că ministrul Câmpeanu nu este vizat direct de nici o anchetă penală; în consecinţă, nici nu este începută urmărirea penală împotriva sa. Integral in Romania Libera
Reactia Antena Group dupa ce Avon si-a retras reclamele de la Acces Direct: Il da in judecata pe jurnalistul Petrisor Obae, afirma ca Avon se implica “intr-o actiune de manipulare mediatica”. Antena TV Group, compania ce opereaza postul Antena 1, reactioneaza dur dupa ce compania Avon a decis sa-si retraga publicitatea din cadrul emisiunii “Acces direct”. Grupul TV al trustului Intact a anuntat, joi, ca il da in judecata pe detinatorul site-ului Paginademedia.ro, Petrisor Obae, dupa ce acesta a publicat lista clientilor de publicitate care au avut reclama in timpul emisiunii “Acces direct” din 4 februarie. Antena a transmis presei si o scrisoare deschisa adresata Avon, in care afirma ca decizia de retragere a reclamelor de la Acces Direct “nu face decat sa dea curs si sa va implice direct intr-o actiune de manipulare mediatica”. Petrisor Obae: “Paginademedia.ro isi reafirma pozitia ca articolul a fost scris cu buna credinta si a avut ca unic scop sa serveasca interesul publicului cititor.” Paginademedia.ro a relatat, luni, despre editia din aceeasi zi a emisiunii Acces Direct, in care erau prezentate semne de igiena precara in ceea ce o priveste pe Ioana Tufaru. Marti, site-ul a prezentat o lista a clientilor de publicitate care au plasat reclama in cadrul acelei emisiuni, printre ei numarandu-se si Avon. Miercuri, Avon a anuntat ca isi retrage reclamele din calupurile Acces Direct, cumparand in continuare publicitate in alte segmente orare. Integral aduce HotNews
Ţările în care ajung armele făcute în România. Cazul bucureșteanului Aurel Frăţilă, acuzat de trafic de armament, a readus în atenția publică industria de apărare. Care mai este situația în acest domeniu? Ce fabrici de arme și muniții mai funcționează în România? Unde își vând ele produsele și cu ce probleme se confruntă? Sunt câteva întrebări la care Capital a căutat răspunsuri. Înainte de 1990, România era una dintre marile furnizoare de armament din lume, volumul exporturilor depăşind 1 miliard de dolari anual. După 1990 și, mai ales, după desființarea serviciului militar obligatoriu și restructurarea armatei, industria de arme și muniții a suferit, la rândul ei, o restructurare masivă. Mai exact, o destructurare: o mare parte a capacității de producție au fost fie închise, fie reprofilate pe producția civilă. Ca urmare, producția de apărare a scăzut în ultimii 23 de ani de circa zece ori. Numărul de salariați s-a redus de la peste 220.000 la circa 8.000. O serie de societăți sunt în stadiul de avarie, la limita funcționării. În prezent, mai funcționează 39 de societăți (din peste 100 înainte de 1989) care produc arme, muniții și echipamente militare. Cele mai importante au capital de stat şi sunt reunite fie în Romarm (UM Cugir, Metrom Brașov, UM Plopeni ș.a.), fie în directa coordonare a Ministerului Economiei (IAR Brașov, IOR București, Romaero București ș.a.). Există şi 17 societăți cu capital privat, printre care Aerostar Bacău, Uzinele Mecanice Mârșa, Băbeni, Drăgășani ș.a. Integral in Capital.
Sorin Oprescu, selectie trucata pentru sediul Primariei. Primarul general s-a dat de gol: stia dinainte ce firma va castiga concursul pentru noul sediu, unde chiria e de 2,7 milioane de euro pe an Minciuna edilului-sef al Capitalei a fost bine regizata. In 2008, el a anuntat ca va muta muta Primaria Generala din cladirea situata pe bulevardul Regina Elisabeta, vechiul sediu urmand a intra in renovare. Mai multi consilieri generali au dezvaluit, pentru EVZ, ca nu au fost informati niciodata cum s-a ales sediul si ce firme au participat la selectie. Reporterii EVZ au vrut sa afle cum si cand s-a organizat procedura de selectie in urma careia s-a ales cladirea cu 14 etaje, situata pe Splaiul Independentei, unde Municipalitatea sta acum cu chirie substantiala. O sedere care pare sa se permanentizeze suspect, de vreme ce, la vechiul sediu, lucrarile merg cu viteza melcului. ntrebaţi când s-a organizat licitaţia sau procedura de selecţie şi câte firme au depus ofertă când s-a ales sediul actual, reprezentanţii biroului de presă al Municipalităţii l-au dat de gol pe edil. Astfel, potrivit răspunsului, Primăria a publicat, „pe data de 23.07.2009, anunţul publicitar aferent procedurii de selecţie de oferte, iar până la termenul limită până la care se puteau depune oferte – 06.08.2009 – au depus scrisori de intenţie patru firme. A cincea firmă a depus peste termenul limită, astfel că nu a fost luată în considerare”. Integral in EVZ.
Regionalizarea bate la ușă: Proiectele românești și modelele europene. Beneficii și riscuri economice. Liderii USL au anunțat că anul acesta urmează să implementeze reorganizarea administrativ-teritorială a țării, prin adăugarea unui nivel suplimentar de unități administrative – regiunile cu personalitate juridică. După 1989, problema regionalizării a fost ridicată de guvernarea Năstase, însă a fost abandonată până în 2011, când președintele Traian Băsescu și guvernarea Boc au repus-o accentuat în discuție. Tot în 2011, USL, proaspăt constituită, a venit cu varianta sa de regionalizare, pe care o și poate pune în practică anul acesta, când deține majoritatea constituțională în Parlament. […]România a rămas în urmă în privinţa obligaţiei de conformare la sistemul NUTS – Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale de Statistică. Cele 8 regiuni de dezvoltare corespund nivelului NUTS 2, care prevede împărţirea Uniunii Europene în unităţi administrativ-teritoriale cu populaţie de minimum 800.000 de locuitori şi maximum 3 milioane de locuitori. Nomenclatorul european prevede şi alte niveluri: NUTS 1 – cu unităţi între 3 şi 7 milioane de locuitori (România are 4 astfel de unităţi, fără personalitate juridică) şi NUTS 3 – unităţi cu populaţii de 150.000-800.000 de locuitori (corespund judeţelor de astăzi, în cazul României). Integral la CdeG
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
o zi buna tuturor.
eu sunt atent la cum Plagiatorul Mitoman nu scapa nici un prilej sa spuna despre PDL ca este un partid fantoma (are aceleasi marote ca si Nastase). de aceea cred ca, mai degraba, PNL si PSD mimeaza un joc de-a opozitia in USL de ochii lumii – sa pregateasca eventual intrarea PNL in PPE, sa polarizeze politica interna samd. mobil ar fi si pentru o astfel de crima.
Salut
Au venit si ambasadorii sa se roage ?
Trebuie sa se deschida cerul si Dumnezeu sa strige : Bey dreptacilor sprijiniti IMM-urile ? Si astia nimic… de 22 ani !
Cum romanul e pe ultimul loc la consum de sapun si pasta de dinti si tot acolo va ramine 20 de ani, tot asa politicianului romanesc ii vor trebui zeci de ani sa priceapa ca nu poti minca si oua si taia si gaina. Din punctul asta de vedere au toti aceiasi mama si acelasi tata.
Dati 5 bani pentru incompetenta politicienilor
Cu 5 bani platiti pe fiecare Kwh pe certificate verzi in factura de energie electrica la o productie de 60 miliarde Kwh anual se aduna 600 milioane euro pentru ce……
Faimoasa VA Tech, una dintre firmele care au inventat bacteria ce a topit 400 de milioane de euro din conturile Hidroelectrica, a pierdut ocazia unei noi retehnologizari. Contractul incheiat intre Hidroelectrica si VA Tech, denumita in prezent Andritz Hydro, pentru centrala Gogosu a fost reziliat de partea romana
O misterioasa-bacterie-a-mancat-cu-spor din paletele noi, cele care le înlocuiau pe cele fabricate în anii ’80, la Reşiţa, şi care funcţionaseră fără probleme timp de peste 30 de ani, durata de viaţă normală a unei astfel de piese.
Putem spera oare ca, odata cu anunţul de azi, vor lua sfârşit cei 15 ani ultraprofitabili pe care compania Sulzer, devenită apoi VA Tech şi, mai nou, Andritz, i-a avut în România? Centrul de Investigatii Media va prezinta astazi detaliile unui interval de 15 ani in care aceasta companie, sub diferitele ei nume, a obţinut contracte de peste un miliard de euro fără să fi participat la vreo licitaţie.
http://www.investigatiimedia.ro/o-misterioasa-bacterie-a-mancat-cu-spor-din-conturile-hidroelectrica-mai-mult-de-400-de-milioane-de-euro-costurile-retehnologizarii-hidrocentralelor-de-pe-oltul-inferior-par-acum-aruncati-pe-apa-ol/
Buna dimineata! O singura remarca rapida spune tot despre un Presedinte:
“Ministrul finlandez al Afacerilor Europene scrie pe twitter ca “participantii inca au energie”, iar un diplomat european spune ca Basescu e “alive and kicking”.
Daca diplomatul era roman , ar fi spus: Desi a gresit de multe ori, desi este badaran nu putem sa nu recunoastem de data asta ca totusi Basescu este alive and kicking
🙂
uneori ma gandesc ca tara aceasta nu merita sa ii aiba in frunte decat pe cei mai prosti si mai lenesi politicieni si ca acei politicieni de care noi suntem mandri sunt niste oaze intr-un enorm desert de medicritate, imbecilitate si hotie.
Buna dimineata 🙂
Superba ironia: Antenele dau in judecata pe cineva pentru manipulare… 😆
E ca si cum Hitler ar fi dat in judecata pe cineva pentru comportament nazist…, Guta ar suna la politie pentru ca-l deranjeaza manelele, iar iliescu l-ar acuza pe Petre Roman de organizarea mineriadelor.
Fabulos… Banuiam ca la antene o sa se ajunga la asa ceva.
Dupa amestecul adevarurilor cu minciuna, dupa prezentarea partinitoare a unei singure parti, singura evolutie posibila este inversarea adevarului. Nu mai e ignorare, ci inversare.
Kafka n-a avut atat imaginatie…
Hai sa nu il insultam pe Kafka si nici sa ne aratam surprinsi de atitudine.
E pur si simplu tehnica bolsevica Hotul striga Hotii
🙂
E o tactica proasta, insa atata stiu ei.
Pentru ei e perfecta si adresata electoratul romanesc. Asa iau 70% si vor mai lua.
Cu Fenomenologia spiritului te poti adresa doar Academiei din Prusia 🙂
Mai exista (P)rusia?!
Cind traia Hegel existau amandoua.
buna dimineata ! prost rau de tot cacarau asta . cica ” orban este premierul unei tari mici ” . o tara mica , a carei cetateni nu au nevoie de vize pentru , si – la fel- o tara mica , in care germania are investitii majore de nici nu viseaza cacarau . la puscarie cu pucistu.
* vize pentru sua ( o tara mare de care se teme cacarau )
Cacarau are probleme…. pe care nu credea sa le aiba asa devreme. Doua: RTV si… tempo-ul dipomatic. Incearca sa arate ca el e “felie” si poate juca si el diplomatic. Insa se simte ca pierde tractiune la greu si ca declaratiile facute ieri sunt de “recuperare”.
are el probleme si mai grave : cine i a finantat puciul si lovitura de stat de anul trecut .. vrea rezultate imediate nu pe termen lung. si e prins in menghina porumbacu pe de o parte de problemele care le ai mentionat pe de alta parte de “creditorii” care emit ordine la vocea rusiei.
Sunt de acord cu regionalizarea propun ca noile regiuni sa se numeasca BARONATE sa-l intrebam si pe Crin Antenescu care explicat recent telespectatorilor ca Legea fundamentala a tarii nu e act juridic. Este act politic. Adica, asta-i cusurul ei: a redactat-o un jurist, in loc s-o fi redactat de la inceput un specialist in politica de talia lui Vanghelie, a lui Radu Mazare, a lui Gigi Becali sau chiar a lui Antonescu, care, cum spuneam, n-are mai multe studii politice decat oricare din ceilalti trei. In concluzie constitutia poate fi fi revizuita si de un multirepetent in istorie specialist in poker
Presedintele Senatului are partial dreptate. Constitutia aflata in lucru azi sub conducerea lui Crizel nu va un act juridic. Nu va fi, insa, nici un act politic. Va fi un act XXX: “nu te gandi ce poate face Tara pentru tine, gandeste-te ce pot parlamentarii tai sa-i faca Tarii”. Iarna nu-i ca vara si totusi Crizel are calduri…
Buna dimineata,
pentru interesati – Europa: 8 februarie 2013 / Summit în reprize
buna dimineata;
sper ca a 3 le va ” explica” ambasadorilor ca usl ” deja a luat masuri in favoarea imm” si anume doua masuri esentiale:
a.tva la incasarea facturii dar nu mai mult de 90 zile si nedeductibilitatea acestui tva pentru firmele care nu se inacdreaza in barem:
consecinta: toate firmele mari anulkeaza intr-o veselie contractele cu imm-uri
b. impozit de 3 pct pe cifra de afaceri
consecinta: trecerea multor imm-uri in ” ilegalitate” lucru din greu fara facturi
inca vreo doua trei masuri d-astea si problema e rezolvata: dispar imm-urile
Buna 🙂
tb sa le acordam “circumstante atenuante”, au gresit o virgula intr-o fraza si au uita sa puna o alta intr-o alta fraza Conform unei declaratii facute de o minte creaza……”nu se spune de catre MF unde este lipsa virguala ptr. ca nu a fost sesizata lipsa de catre IMMisti si media, dar vor face corectia cuvenita”.
Una peste alta, daca vrei sa vezi cum stai cu inima si nervii, mergi la fisc si soliciti fisa fiscala.
Arpad Antal – pe facebook – Postati-va steagul secuiesc.
Eu nu am steag secuiesc , ca l-as posta. Era in pasaj la Universitate spre Coltea un butic care confectiona steaguri.
Intrebare ? Suntem in secolul 21 au ba ? De ce naiba ne inflamam cind vor unii sa isi puna un steag de comunitate ? Spuneti voi ce parere aveti ca pe mine ma oboseste sa citesc articolele astea
Salut 🙂
Tu iti dai seama ce s-ar fi intamplat daca ar fi un singur caz de ardere a steagului national ca in SUA si CCR ar fi constatat ca acest lucru este constitutional asa cum a facut in State 🙂
Pai daca ardem un steag SUA , cred ca Vadim Tudor nu ne da in judecata 🙂
salut , nu se inflameaza nimeni. latrinele tv vor sa dea impresia asta de “inflamare”. am vorbit aseara cu niste prieteni din tg mures si mi-au spus ca in oras oamenii cred ca e o facatura de presa care sa-i acopere- mediatic- magariile lui felix cu justitia. pentru multi din etnicii maghiari frunda este sinonim cu hrebenciuc sau felix. opozitia ar fi putut demonta lejer “teatrul” lui ponta pe aceasta tema , intrebandu-l cine este consilierul lui : cumva frunda ?
@intamplator 🙂
TVA la incasare este O.K. (termenul de 90 zile e alta discutie).
Dar chestia cu firmele mari care se plang ca nu pot deduce TVA, discutia e mai complexa.
Pana acum, la emiterea facturii, firma mica era datoare statului cu TVA (trebuia sa-l plateasca, iar cea mare putea sa-si deduca TVA-ul respectiv (deci din TVA-ul de plata catre stat, se scadea suma respectiva).
Daca firma mare nu-si platea factura imediat, firma mica practic credita firma mare (prin intermediul statului).
Acum, firma mica emite factura, si scrie: “TVA la incasare”. Firma mare nu poate sa-si deduca TVA-ul decat cand prezinta dovada platii facturii.
Cu alte cuvinte nici nu se poate folosi de banii aia – din deduceri de TVA (de ce sa deduci ce nu ai platit).
Deci plangerile astea, sunt mai cu mot decat in prima aparenta.
Chastia cu “la negru”, este neserioasa, cei ce se plang de mecanism, de fapt nu-si platesc facturile catre firmele mici.
@dan su. Am alta parere (in special la IMM de servicii). E usor sa micsorezi cifra de afaceri, incepand sa lucrezi cu materialul clientului. Apare astfel si tendinta de a NU factura manopera. La cifra de afaceri zero platesc 3% din zero. Cand scazi sub 65 000 euro devii si neplatitor de TVA, scade birocratia si nici nu mai esti supus controlalelor incrucisate.
Si daca sunteti de acord cu mine, si daca europenii nostri dreptaci sunt la fel, de ce nu avem o initiativa ca noi toti romanii sa abordam cite un steag secuiesc intr-o zi sau intr-o seara . sa aratam ca nu ne e frica de bau bau, ca suntem toleranti, si poate ii crapa o artera lui Vadim sau cuiva pe la Budapest iar Arpad Antal s-ar preocupa de canalizarea de la Tirgu Secuiesc daca tot a bifat-o pe asta cu steagul.
Asta nu o voi face NICIODATA. Sunt doua categorii de oameni, ambele legitime. Prima categotrie cea care arde steaguri si cea care este gata sa-si dea viata pentru un steag. Eu am fost parte din cei din a doua categorie o viata intreaga. Asta nu inseamna ca nu tolerez si oameni din prima categorie.
Problema mea cu persoanele din secuime si Ungaria este de alta natura – astia sunt niste NEMERNICI jalnici! Care nu-si repecta nici poporul si nici statul in care traiesc. Propagandisti national-comunisti / fascisti
salut Theophyle , multi din asa zisii secui care au pana in 45 ani nici macar nu isi cunosc istoria – cine , cum si cand i-a asimilat . de ce nu au tupeul extremistii maghiari sa declare ca “arboram steagul ” maghiar – nu drapelul secuiesc?
Ziggy,
lucrurile sunt extrem de complicate am sa incerc sa le explic intr-un articol. Care ca de obicei o sa fie contaversat pentru ca este cu adevarat istorie. Asta este 🙂 Un singur lucru trebuie sa fie clar secuii NU sunt unguri.
de asta am si scris ca nu si cunosc istoria , iar ungurii fac pe “prostii” daca le pui adevarul in fata.
salut doc. Este evident. Cine stie istorie (tu, eu si altii…) isi aduce aminte ca Kossuth i-a macelarit pe secui (regimentele graniceresti, cu drapel rosu cu cap de caine – adica fideli ca un caine). Secuii ramasesera loiali imperiului. Iar vorbitul limbii maghiare e alta discutie: se vorbeste si in satele slovace de langa Arad si in satele de sasi din Ardeal, ba chiar si Emmerich Jenei. In definitv lipovenii nu au devenit etnici romani doar datorita limbii vorbite in Delta.
Stai putin. Sa nu incurcam planurile. Nu e aici nici un antagonism
Aici e vorba de un steag disparut al unei comunitati
Nu inseamna ca eu sunt mai putin patriot si nu mi-as da viata pentru tara mea steagul tarii ca la Ivo Jima, daca arborez de pilda steagul ducelui de Burgundia cel cu x rosu pe fond alb , la mine in balcon in sectorul 3. E ceva benign.
…..
Tocmai interzicind ceva inofensiv se transforma in ceva ofensiv. iar profitorii si javrele ce nu au nimic cu patriotismul se dau patrioate. si se afla in treaba.
De ce vrei sa ma convingi despre un lucru in care sunt chiar convins. Nu am sa fac nici un fel de protest, etc. Simplu ma doare in cot. Sunt subiecte mult mai grele care mai intereseaza si care chiar merita un protest sau mai multe. Ii respect pe secui si ii urasc pe ticalosii care le exploateaza sentimentele secui, unguri sau romani. imi bag picioarele in toti!
ok 🙂
Steagurile sunt cea mai buna strategie de a abate atentia de la problemele grave cu care ne confruntam 🙁 Din punctul meu de vedere, fac parte din categoria “au otravit apa”. Din nou echipa oculta care se ocupa cu manipularea in masa, dupa o analiza de ani au ajuns sa cunoasca perfect materialul, au trecut la imprastiat fumigene si au creeat cea mai buna diversiune, punct ochit punct lovit. Nimeni nu mai vorbeste de ce se intampla in Parlament, de buget, de problemele cotidiene.
Numai citind revista presei de azi si realizezi unde am ajuns, la o coruptie generalizata care ne macina pana la dezintegrare……restul este fum in ochi 🙁
Cred ca s-a ajuns la combinatia care ne plaseaza in randul statelor din America de Sud si care ne va scoate din circuitul tarilor frecventabile – politic – structurile statului – grupuri de interese de tip mafiot.
corect! daca au lansat acum asa o diversiune ma cam ingrozesc ce vor putea lansa pe piata ( ca manipulare si diversiune ) in momentul cand falimentul va bate la usa guvernului.
Da … mar… “sunt cea mai buna strategie sa abata atentia……”
Nu te pune pe ganduri ? Noi nu putem sa avem “cea mai buna strategie sa captam atentia…….” la randul nostru. ?
Salutare !
Companiile de stat or sa devina profitabile cand se vor scutura de capuse.
Adica atunci cand managerii nu vor mai fi clientii politici ai guvernului, clienti care sug bani pt. partid si deturneaza felii intregi din cascaval si pt. ei.
Parazitarea s-a facut la greu sub toate guvernele, inclusiv PDL.
Prin capusare si prin parazitari frauduloase au secatuit bugetul si au ajuns sa nu mai aiba bani nici pt. salarii/pensii, nu mai vorbim de investitii.
Ce mai ramane, se vinde la fier vechi.
Halal strategie !
Dupa ce ca sunt hoti, mai sunt si cretini. 🙁
Ciinele se poate scutura de capuse, dar companiile de stat nu pot asta.
Managerii sunt normali. Ei asculta de patron sau de reprezentantul patronului. Cind patronul este difuz – cum e de pilda statul – iar reprezentantii patronului sunt cleptocratii din consiliile de administratie managerul asculta de ei.
Daca o firma de stat e cumparata de GE iar GE pastreaza un an managerul existent, vei vedea ca dupa prima luna managerul existent va actiona cu totul altfel.
Uf …. imi vine greu sa tot spun banalitati ….
“Daca o firma de stat e cumparata de GE iar GE pastreaza un an managerul existent, vei vedea ca dupa prima luna managerul existent va actiona cu totul altfel.”
Nici poveste !
Cand manager la o firma de stat ajunge un fost pompier civil cu studii tarzii la ff, asta n-ar mai avea ocazia sa actioneze “cu totul altfel”.
GE l-ar da afara imediat.
PS
Ti-am mai spus, cred, ca nu e nevoie sa-ti dai cu parerea in toate.
Opreste-te la tarabagii, unde cunosti bine situatia.
Nu te da politetea afara din casa: Eu ma ocup si m-am ocupat si de tarabagii globali, cu unitati in zeci de tari.
Barfele de pe culoarele ministerului si din cismigiu nu tin de savoir-faire.
Nu toti managerii de la stat sunt fosti pompieri cu studii tirzii . Competenta nu s-a sfirsit cu cei de varsta ta/noastra. cei cu facultatea facuta acum 30-80 ani.
….
E alta meserie asta :Hai sa iti explic:
E o tampenie sa tii fabrica pe butuci 6 luni ptca trebuie schimbat imediat totul.
Dupa achizitie , luni dimineata , firma din sua imparte un teanc de manuale operationale, cu ce trebuie sa faca echipa existenta luni, marti la ora 9 la ora 10 la ora 18
Ce face cu un client de la primul telefon pina la cupa de sampanie.
Sistemul de control scris babeste – (ei au manualele astea pt ca au mai cumparat fabrici in toata lumea)
In timpul asta … vine o echipa care se ocupa de restructurare si angajari training etc .
Peste un an directorul actual este schimbat, sau este pastrat in post sau avansat la nivel regional sau retrogradat.
ai scris la 10 48 :”Noi nu putem sa avem “cea mai buna strategie sa captam atentia…….” la randul nostru. ?” – hai sa nu ne mai intepam intre noi si sa lasam polemicile personale pentru vremuri mai bune. un armistitiu bazat pe luciditate si nu pe simpatii sau antipatii.
Da…. e drept. Trebuie sa avem si strategii stralucitoare (nu neaparat stralucite) la nivelul publicului care sa prinda. Cu tactici misto, despre care sa se vorbeasca ! sa devina memorabile ! . Ca legionarii cu “omul si pogonul”. Ca daca suntem doar gravi si docti ajungem sa nu mai fim ascultati de publicul pe care vrem sa il captam
….
Armistitiu ? De ce nu ii scrii asta si lui Timi ?
Armistitiu ? Pai spune-i lui Tepelica ca poate sa se dea mare cit vrea.. daca ii place asta. si ii face bine …si in toate domeniile , dar sa lase mai usor comparatia directa cu interlocutorul de tipul Bey fetelor stiti tu cine sunt eu? sau cine am fost eu ? 🙂
1. “Nu te da politetea afara din casa:”
Cand o iei pe aratura, nu.
2. Foarte multi manageri ai companiilor de stat n-au nici o treaba cu domeniul unde sunt numiti. Pana se lamuresc cu ce se mananca, vin altii la guvernare si ii schimba.
In foarte multe cazuri sunt numiti habarnisti tocmai pt. ca sunt mai manevrabili, stiu ca isi pot pierde usor un loc pe care nu-l merita.
3. Ma “frec” cu astfel de idioti de cateva ori pe zi (si nu pe culoarele ministerului), asa ca stiu foarte exact cum sta treaba.
Sta mult mai prost decat iti poti inchipui din afara sistemului.
4. Cunosc un singur individ care avea pretentia ca se pricepe la toate.
Si a sfarsit-o prost. 😆
De altfel, asta e un obicei tipic dambovitean, romanul e “multifunctional/versatil”, n`asha ?
Pai…. eu te iert si cand o iei pe aratura 🙂 ca un tarabagiu ce sunt.
Cred ca ai priceput ce am spus mai sus. Asta e important. Uite Constantin Stroe era Director tehnic la Dacia si pe vremea lui Ceausescu apoi DG dupa 90. Si … nu a fost aruncat in suturi pe scari imediat ce Renault a cumparat fabrica. E o stiinta intreaga ce tine de M&A, (Mergers & Acquisitions) si multi oameni straluciti au creat toate tehnicile astea ale schimbarii.
Exemplul “Stroe” e prost ales.
Pe Stroe l-au pastrat nu pt. abilitatile lui tehnice.
Doar pt. faptul ca la privatizarea “Dacia” a inclinat balanta pt. Renault.
Cine cunoaste dedesubturile, stie ca a fost un pact : “ma pastrati, ramane Renault la Mioveni”.
Mai domnule 🙂 🙂
Ma rog, dar nu l-au dat afara in prima secunda in suturi.
Daca arunci un ochi pe sfaturile pe care le da Commercial Service al SUA investitorului american, in strainatate unul f important este sa isi ia un asociat, sau sa pastreze directori vechi macar o vreme si in scopul de a avea un contact cu obiceiurile locului, si cu establishmentul locului. Adica sa le sopteasca cum se intra pe o usa sau pe alta.
Salutare.
“In foarte multe cazuri sunt numiti habarnisti tocmai pt. ca sunt mai manevrabili, stiu ca isi pot pierde usor un loc pe care nu-l merita.”
Asta-i insasi definitia grajdanului. Un om constient de propria mediocritate covarsitoare, ce este dispus sa faca orice pentru cel care l-a adus pe postul respectiv, stiind ca de va zbura, ajunge cel mult ghiseist la Badsi.
Ce naiba, doar asta este fisa postului. si in job description questionnaire 🙂 pentru directorul la stat Asta vrea angajatorul de la el in primul rand.
bunä dimineatza,
cum vä explicatzi, plagiatorul are consilier personal, pe Frunda
oare asta nu este o perversiune???????
parcä Presedintele Bäsescu era izolat. culmea acum il sustzin totzi europenii.
dece? pt. cä si-au dat seama, Ponta mitomanul plagiator- are 2 fetze, bolsevicä
si intrigantä, vorbeste de urä, cand ura sunt ei USL:
Iar cäcäräu este o paiatzä parvenitä, spurcatä si ordinarä, ce s-a inconjurat de
ciobani si securisti mafiotzi.
borfasul puscärias Nästase, vrea sä se elibereze de sub jugul UE
asta este mafiotul bolsevic, prins cu ratza in gurä, si tot el e supärat
in ce tzarä este permis, ca puscäriasii sä facä agenda guvernului.
unde este europeanul ce poate da crezare lui CÄCÄRÄU; CARE IL ADMIRÄ
SI ADORÄ PE MAFUIOTUL SECURIST FELIX: ceva mai rusinos nu existä.
si mai vretzi increderea UE???????????
MRU, trebuie sä arate europei,
cum puscäriasul Bonbo si securistul mafiot Felix, fac agenda guvernului si
parlamentului romaniei.
cum Cäcäräu; FACE PRESIUNI la ANI, prin Temnicera distruge CSM ,altele
sä nu se mire Ponta si Cäcäräu. ambasadele in romania, väd zilnic derapajele
democratice fäcute de uslinosi.
sper din suflet ca MRU, sä mai fie invitat la B1,
are ce spune, si dä o lectzie multora , de cum spune.
Hotnews :
“O noua propunere de buget UE, dupa 16 ore de negocieri: scadere cu 13 miliarde de euro fata de propunerea din noiembrie. Cresc fondurile pentru agricultura si coeziune – mizele Romaniei.”
daca exista cineva in opozitie si vrea sa-i “dea peste bot ” lui ponta mondialu’ un singur lucru are da facut : sa iasa la o conferinta de presa si sa l intrebe pe ponta mondialu daca stie pe cine a aparat consilierul sau , Frunda.daca stie ponta mondialu despre cazul “cazul criminalului de razboi Wass Albert” , si daca stie cazul cazul mutilatorului lui Mihai Cofar, Cseresznyés Pál – ” “Picioarele calului lui Horthy fac spume în sânge de român”-aparat personal de Gyorgy Frunda si gratiat la fel de personal de Emil Constantinescu. doar atat . sa afle si zdrentele de la latrinele lui felix cum sta treaba. si nu in ultimul rand sa li se aduca aminte zdrentelor de cacarau , felix etc cum a reactionat Presedintele Ro , Traian Basescu , cand nu i a dat drept de aterizare presedintelui maghiar. apoi sa vorbeasca bolsevicii de la latrina 3 si din usl despre ce vor ei. sa iasa Blaga sa faca declaratia asta daca ,are in sange in el , si sa-i ceara premierului plagiator sa l demita urgent pe numitul frunda din functia de consilier.
vä aud de liberalism, care??
sunt putini in PNL, acolo este o hoardä oportunistä, plinä
de ciobani parvenitzi si securisti doveditzi si sub acoperire.
cei din UE; NU POATE GIRA UN ASTEFEL DE ESCROC – CACÄRÄU
declaratziile lui delirante , aratä ce caracter gäunos, limbaj de borfasi
cu pretentzii. färä pregätire.
nici declarattziile lui Ponta plagiatorul, nu mai pot fi luate in serios cu
asa un dezechilibrat ……….. aliat.
theo,
scuze, scriu ce simt si ce stiu cä simt , cei din diaspora, pe care USL
o crede proastä.II IGNORÄ DAR II MANIPULEAZÄ INAINTE DE ALEGERI:
dar si ce spun si gandesc multzi cetätzeni, “ai acestei tzäri-“NEINFORMATZI “de Bäsescu
Pentru cei interesati, un articol de sezon 🙂 – Secuii (Székelyek)
@mar 10 06
eu inca nu mi-am revenit; din 4 fise fiscale solicitate la fisc( in ultimele 15 zile) 3 au fost ok;
@dansu 10 27
cu toata deferenta,acest ” tva la incasare” e o prostie/e o ” gaselnitza” sa poata trambita ca au ” ajutat imm-uri”/in final creaza distorsiuni si birocratie si aiureli in contabilitate;
firmele mari platesc oricum la 30-60 zile,si platesc exact la scadenta;orice firma avea deja ” cash flow-ul” regalat daca clientii sunt acest gen de firme
ceilalti ,ca statul sa zicem-oricum nu platesc decat dupa cel putin 180 zile
nu vad unde e avantajul
http://www.realitatea.net/bugetul-adoptat-fara-cvorum_1109046.html?utm_source=Cub-Homepage&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb
294 de parlamentari e cvorumul. Ia uitati-va pe poza de la momentul votului
bolsevicii au nevoie de un parlament cu 2000 de parlamentari sa poate ajunge la cvorum de 294 :))
cum se mai comporta grupul infractional : http://www.ziare.com/stiri/dna/dialog-politician-pnl-procuror-te-pun-in-legatura-cu-primarii-smecheri-1217475 . hai cacarau , nu ai nimic de comentat la adresa interlopilor pe care ii pastoresti ?
Salut!
“Aduc şi eu un articol super:
În termeni simpli, Maskirovka (înşelăciune, pe româneşte) cere să-ţi minţi inamicul, să-l înşeli, să-l amăgeşti non-stop. Fără motiv imediat. Minciuna în stare pură. Cu cât minciuna e mai gogonată, cu atât mai bine. Ea nu va fi crezută, neapărat, dar va distrage atenţia. Va scădea vigilenţa. Va face duşmanul să nu te mai ia în serios.
Maskirovka era şi propaganda ceauşistă deşănţată, când ţara murea de foame şi se raportau producţii record la hectar.
În Maskirovka îşi are originea tot şirul de diversiuni şi minciuni din decembrie 1989 – „terorişti”, simulatoare de foc, atacuri electronice, „apa otrăvită” – prin care s-a instalat şi consolidat noua putere agreată de Moscova.
Din Maskirovka s-au născut mineriadele şi diversiunea de la Târgu Mureş.
Din Maskirovka, suspendarea fulgerătoare a lui Băsescu, susţinută frenetic de Vocea Rusiei.
Un regim care foloseşte Maskirovka nu trebuie luat în râs. Pentru că exact asta urmăreşte.
Ponta este mai mult şi mai periculos decât un fluturoi superficial, vesel şi iresponsabil. Zâmbetul său vine din tenebrele Maskirovkăi, pe filiera FSN – Ion Iliescu!”
Citiţi mai mult: EDITORIALUL EVZ. Maskirovka. Filiera zâmbetului perfid, de la Iliescu la Ponta – Opinii EVZ > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/editorialul-evz-maskirovka-filiera-zambetului-perfid-de-la-iliescu-la-ponta-1022726.html#ixzz2KJLLAsX9
salut , bun articol.
Sper să înceapă lumea să priceapă ce-a votat că altfel e de rău!
Aiurea pricepe amice tibi
Vor zice. Basistii trebuiau distrusi oricum. Pacat ca diafanii pe care i-am votat nu au reusit sa faca ce au promis tot din cauza basistilor si a dna, ani si a procurorilor lui Basescu care l-au scos si pe Dumnezeu din biserica si l-au fortat sa jure pe capota masinii
Tu sau eu, suntem cam la fel De cite ori recunoastem ca am gresit ? 🙂
lumea trebuie sa priceapa ce a votat- fatalaii lui ilici , noi trebuie sa pricepem ce hal de blejnari am sustinut si cum l au lucrat pe MRU .
Salut tinere!
Eu recunosc întotdeauna. Tineretul, niciodată. 🙂
rtv ( ghita) – cacarau apare in dosarul disparitiei lui codrut marta. dupa smekeria de ieri cu madam campeanu azi au trecut direct la cacarau. lupta grea intre psd si pnl . :))
Salutare!
Ia sa vedeti voi cum gaseste Crin brusc motive pentru o “reglementarea” presei. Ori Ghita’s going rogue ceea ce ma indoiesc date fiind accesele lui de slugarnicie fata de Ponta fie in sfarsit PSD a adunat numarul necesar de parlamentari pentru a guverna singur.
salut , da cacarau si grupul infractional au o sigura grija : cna , dna si ani. iar prin presa inteleg doar existenta statiei de propaganda latrina3.turnatorul stanescu delireaza zilnic la adresa cna si a “cenzurii”. dar panaramele astea nu scot o vorba despre interlopii lui dobritoiu – de ex.
Buna de ziua… spre seara.
1.poa’ sa zica ambasadorii pana le cade limba. Companiile de stat pot fi aduse f simplu “pe profit”: stergand datorii, specialitatea cas(t)ei socialiste. La ce bun sa mai investeasca-n educatie? Las’ c-au facut si fac besearici. Imm-urile? Jumulite pana la os. Banii de la UE? He hee…
2.palavramentarii romani si-ar da o lege prin care sa lase mostenire mandatele;
3.serialul combinatorica – sezonul 23 episodul 39;
4.consider ca despre cacarelu nu mai trebuie comentat nimic;
5.15k? putin, clar ca n-a fost pt mareana;
6.idem 4.
7.arme made in romania? 39 de societati? fiinteaza doar pe hartie;
8.inc-o marlanie marca felcerul oparit;
9.unor capitani-de-giudet le cam sticlesc ochii si/sau le curg balele cand vb despre regionalizare. din dragoste de tara si daruire in folosul comunitatilor, probabil.
Baieti, avem slogan politic: “USL uraste cvorumul“. Si la popor, si la bugetul national. 🙂
usl uraste poporul ,uraste istoria si valorile acestui popor. usl isi iubeste doar propriul grup infractional .
Hai ca asta e de coma,
Secretarul de şedinţă Nicolae Mircovici, reprezentantul minorităţilor naţionale, spune că documentul principal e stenograma audio şi în scris a şedinţei. “E singurul document legal ce poate stabili ce s-a produs la şedinţa votării bugetului”, a subliniat Mircovici.
Pai cum era stimabilule cand Anastase invoca tot stenograma sedintei?. Atunci din hoata nu o mai scoteati.
Salutare tuturor,
Postari noi
Editorialul Zilei – Politică naţională sau naţionalism politic?
Si un articol tradus din FAZ – Întoarcerea la naţiune