Revista Presei – 8 decembrie.“Exclusiv Ce facem cu cele 1.502 companii de stat? „Trebuie privatizate, ele funcționează în beneficiul câtorva privilegiați” …..”
| 08/12/2025 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 8 decembrie! Valorile termice vor fi în creștere și se vor situa peste cele specifice perioadei în majoritatea zonelor, dar mai ales în vest, nord și centru. Va ploua slab în nordul și centrul țării, iar la altitudini mari, la munte, trecător vor fi precipitații mixte. Se mențin condițiile ca local să se formeze ceață. Precipitațiile vor fi deficitare în majoritatea regiunilor, conform estimărilor meteorologice. Bucuresti: 7/5 gr.C.
“Documentul care critică starea celor 2.013 baraje din România. Un număr mare sunt în prag de dezastru și nu au autorizații de funcționare Situația critică a barajelor și digurilor din România, evidențiată de dezastrul de la Paltinu, arată că infrastructura hidrotehnică esențială este în mare parte neautorizată, neîntreținută și supravegheată insuficient, expunând populația și bunurile la riscuri majore în caz de inundații sau accidente. Avertismentele autorităților și rapoartele Curții de Conturi privind starea degradată a barajelor și lipsa experților atestați rămân până azi neimplementate, subliniind urgența unor intervenții sistematice și eficiente. În cazul digurilor de apărare împotriva inundațiilor nu există nicio autorizație de funcționare în condiții de siguranță, una dintre cauze fiind lipsa atestării experților care să evalueze starea de siguranță în exploatare a acestora, arată Antena 3 CNN. Avertisment legat de accidentele grave care se pot produce Documentul avertizează despre riscul unor accidente grave la baraje, cu efecte negative asupra siguranței populației și a bunurilor din zonă. Raportul Curții de Conturi precizează că în România capacitatea infrastructurii de protecție împotriva inundațiilor este afectată semnificativ. Mai exact, din totalul de 2.013 baraje care existau în România în anul 2021, mai puțin de jumătate, adică doar 983, aveau autorizație de funcționare în condiții de siguranță. Un număr șocant de 221 de baraje aveau autorizația de funcționare expirată, în timp ce 809 dintre baraje nu au fost niciodată autorizate. Un număr de 121 de baraje care prezintă risc de accidente se aflau în 2023 în această situație. …..Evaluarea stării barajelor și a digurilor nu se poate face, având în vedere că nu există experți atestați. .….” Integral: https://ziare.com/
“Cum se împart banii pe drumul de la producătorul de energie la consumatorul final. Doar 50% din sumă e marfa efectivă, restul – diverse taxe Facturile la energie și gaze nu plătesc doar consumul din priză sau de la aragaz, ci includ diverse componente și tarife care, cum este cazul facturii la energie electrică, ajung să aibă o pondere de peste jumătate în prețul final plătit de consumatorul casnic, arată o analiză realizată de Asociația Energia Inteligentă (AEI). Asociația arată că banii plătiți de consumatorul casnic se împart între costul real al energiei sau gazului consumat, „autostrăzile” energetice care le transportă, rețelele locale care le distribuie până la locul de consum, taxele și mecanismele prin care statul finanțează energia verde și cogenerarea, plus costurile administrative și profitul furnizorului. Cât din factură e costul energiei și gazului Concret, conform AEI, în luna octombrie 2025, la o factură de gaze naturale pentru un consumator casnic, doar jumătate merge efectiv pe componenta de gaz marfă, un sfert pe tarife și o cincime pe taxe achitate la vedere direct de consumatori. …. Cu alte cuvinte dintr-o factură de gaze de 500 de lei, costul efectiv cu gazele naturale sunt de doar 260 de lei, restul fiind alte componente. În același timp, la o factură de energie electrică pentru un consumator casnic din luna octombrie, 40% reprezintă efectiv componenta de energie marfă. Un sfert înseamnă taxe și alte obligații impuse de stat la vedere, un sfert se duce pe tarife și o zecime la furnizor. ….. Cu alte cuvinte, dintr-o factură de energie electrică de 500 de lei, costul efectiv al energiei electrice este circa 200 de lei, restul fiind alte componente. …..” Integral: https://spotmedia.ro/
“Analiză România ar putea plăti în 2026 peste 3% din PIB pentru dobânzi. Economist: „Să mărești impozitele și să blochezi economia este o greșeală majoră” O analiza a Profit.ro arată că România va plăti în 2026 peste 3% din PIB și aproape 10 % din veniturile statului pentru dobânzi, peste nivelul Greciei. Doi economiști explică motivele creșterii costurilor, riscurilor apărute și cum acestea pot fi reduse doar prin reforme. …. Bogdan Glăvan afirmă că situația actuală este rezultatul direct al politicilor bugetare din ultimii ani: „Este o consecință a risipei și a cheltuielilor demagogice, precum și a bugetelor frauduloase întocmite în ultimii ani. În Planul bugetar pe 7 ani înaintat de România către Comisia Europeană în octombrie 2024, cheltuielile cu dobânzile urmau să ajungă la 3% din PIB abia în 2028. Observăm că am depășit planul. Înrăutățirea situației bugetare provine și din cvasi stagnarea economică. O creștere mai consistentă a PIB ar fi redus ponderea datoriei publice. Această stagnare este un record de proastă guvernare. România a avut acces la un ajutor extern masiv care ar fi permis o creștere accelerată. Să folosești acești bani ineficient, să mărești impozitele și să blochezi economia este o greșeală majoră”. Economistul consideră că problemele nu mai țin doar de nivelul datoriei, ci și de credibilitatea politicilor bugetare în fața investitorilor. O parte a creșterii costurilor provine din percepția negativă asupra disciplinei fiscale a României. România se împrumută cu un miliard de euro pe săptămână Adrian Negrescu pune accent pe ritmul intens al împrumuturilor publice. „România a ajuns să împrumute, în medie, un miliard de euro în fiecare săptămână. Sunt trei ani în care statul se împrumută cu 50 de miliarde de euro anual. Trăim pe datorie și asta ne va afecta pe termen mediu și lung. Copiii și nepoții noștri vor plăti taxe mai mari pentru că acum ne împrumutăm cu cel mai ridicat ritm din Uniunea Europeană”. …..” Integral: https://adevarul.ro/
“Exclusiv Ce facem cu cele 1.502 companii de stat? „Trebuie privatizate, ele funcționează în beneficiul câtorva privilegiați” …. În centrul scandalului din Prahova stă firma Exploatare Sistem Zonal Prahova SA – deținută integral de Apele Române acuzată de dezastrul care a lăsat fără apă circa 100.000 de persoane din două județe și a pus în pericol sistemul energetic al țării. În plus, presa a scris că societatea a fost o sursă continuă de sinecuri pentru partidele aflate la guvernare. Scandalul aduce în centrul atenției nevoia de a reforma companiile de stat. În acest moment, există 1.502 de companii de stat. Dintre acestea 230 sunt companii centrale, iar 1272 sunt la nivel local, a declarat vicepremierul Oana Gheorghiu, fosta activistă care are ca misiune reformarea sistemului companiilor de stat. „83 dintre companiile centrale concentrează cele mai mari pierderi istorice, de aproximativ 14 miliarde de lei”, a mai spus Gheorghiu. Reforma companiilor de stat are ca obiective două direcţii prioritare, respectiv eliminarea conducerilor interimare de la toate companiile de stat, care este jalon în PNRR, cu termen 31 martie 2026 şi restructurarea a cel puţin trei companii până la 31 august 2026, spune Gheorghiu. ….. „Statul este, prin definiție, un monopol. Iar managerul dintr-o instituție publică nu este proprietar. El nu poate beneficia direct de rezultatele bune, dar nici nu suportă consecințe serioase pentru cele proaste.” În practică, spune specialistul, asta înseamnă orientare pe termen scurt, lipsa interesului pentru prevenirea erorilor și perpetuarea unei culturi a pasării responsabilității. „Nu rezultatele îi recomandă, nici când sunt numiți, nici când sunt menținuți” Un alt factor sistemic este politizarea. „Cei care conduc entități de stat au fost numiți politic. Poziția lor, funcția lor, depinde de cine are puterea. Nu rezultatele îi recomandă, nici când sunt numiți, nici când sunt menținuți.” Mai mult, rețelele create de partidele care au stat mult la guvernare „sunt adânc înfipte în toate instituțiile”. Dificultatea de a înlocui angajați incompetenți este un alt motiv pentru inerție. „Ca să concediezi pe cineva la stat e mult mai complicat. Mulți sunt asimilați funcționarilor publici și beneficiază de protecție ridicată. Există rețele de prietenii sedimentate în timp, care fac aproape imposibilă schimbarea.” …..” Integral: https://adevarul.ro/
“Cel mai mare feudal al lumii nu e un șef de stat, nu e o companie de Inteligență Artificială, dar guvernele naționale îi devin „vasale”, spune un fost ministru de Finanțe din UE V-ați gândit vreodată ce se întâmplă după ce ne mutăm toată viața în cloud, ca oameni și companii? Cât ne-ar costa să ne mutăm în alt cloud? De aceea, nu Meta, compania fondată de Mark Zuckerberg care deține Facebook, Instagram, WhatsApp și alte afaceri, și nici Alphabet, compania care deține Google și, prin ea, YouTube, nu e cel mai mare exemplu de dominație asupra cetățenilor lumii, crede economistul grec Yanis Varoufakis, fost ministru de Finanțe al Greciei. El a pornit exemplul său de la recentul Black Friday. Yanis Varoufakis explică, într-un editorial de opinie publicat de The Guardian, în ce constă noul feudalism sau, așa cum l-a numit el, „tehnofeudalismul”. Tehnofeudalismul este „o nouă ordine economică în care platformele se comportă precum niște seniori ce dețin feudele care au înlocuit piețele”, spune economistul grec. …. Amazon, „cea mai clară expresie” a tehnofeudalismului „Timp de șase ani, de fiecare Black Friday – acel carnaval inventat al consumului – muncitorii Amazon și aliații lor s-au mobilizat în întreaga lume prin greve și proteste coordonate. La prima vedere, aceste dispute par lupta standard dintre un angajator capitalist uriaș și oamenii care îl țin în funcțiune. Dar Amazon nu este o corporație obișnuită. Este cea mai clară expresie a ceea ce eu numesc tehnofeudalism”, își începe economistul grec argumentația. Condițiile grele de muncă din depozitele Amazon și monitorizarea draconică a acestora au fost documentate de ani de zile, însă, în mod interesant, Varoufakis spune că nu obiectul principal de activitate al companiei fondate de Jeff Bezos e cel mai important pentru ideea de „tehnofeudalism”. În schimb, el numește o altă divizie a companiei. …. El argumentează că Amazon se află în vârful acestei noi ordini deoarece deține platforma de cloud computing Amazon Web Services (AWS), pe care se bazează alte firme tehnologice, precum Uber, dar și mari părți din sectoarele bancare, de sănătate, logistică, administrație publică, media și educație. După ce urci totul în cloud, te costă o avere să te muți Varoufakis afirmă că, odată ce aceste afaceri sunt încorporate în AWS, costurile schimbării devin prohibitive. …..” Integral: https://hotnews.ro/
“O altfel de recesiune, care va ajunge la putere .… The Economist, cea mai cunoscută revistă săptămânală geopolitică şi de business din lume, are în numărul 8 noiembrie – 14 noiembrie articolul principal legat de „The relationship recession”, în care tratează recesiunea relaţiilor dintre bărbaţi şi femei, care câştigă teren tot mai mult în lumea occidentală. Această recesiune influenţează natalitatea, influenţează modul de construcţie şi funcţionare a unei societăţi, modul în care se proiectează viitorul. Femeile câştigă teren şi sunt deja la masa discuţiilor, dar de data asta nu la masa din bucătărie, ci la masa din sufragerie. Odată cu creşterea nivelului de educaţie (adică fetele nu se mai opresc cu studiile la liceu, ci le continuă), cariera profesională câştigă teren, iar relaţiile care ulterior se transformă într-o familie, cu apariţia unor copii, au trecut pe locul doi. Conform datelor statistice, fetele pleacă de acasă la o vârstă din ce în ce mai scăzută – 24 şi chiar 22 de ani -, nu neapărat pentru a-şi face o familie, ci pentru a-şi face o carieră. De partea cealaltă, băieţii nu mai vor să plece de acasă atât de devreme şi amână cât pot de mult ieşirea din casa familială, unde au totul asigurat. Datele statistice indică faptul că băieţii încep să plece de acasă, asta într-un caz fericit, după 30 de ani, ceea ce are un efect important asupra relaţiei cu o fată. În acest context, şi decizia de a avea copii se amână din ce în ce mai mult. ….S-ar putea spune că noile generaţii încep să fie din ce în ce mai singure, de fapt preferă singurătatea în locul relaţiilor, iar refugiul este în online, unde aplicaţiile de dating, pentru întâlniri mai mult sau mai puţin pasagere, câştigă teren. …. The Economist tratează problema recesiunii relaţiilor într-un mod extins, fiind unul dintre cele mai interesante articole (de fapt sunt trei articole în acest număr care tratează această problemă) pe care le-am citit în acest an. Companiile globale, băncile încep să discute din ce în ce mai mult viitorul clienţilor lor, pentru că dacă nu ai clienţi, nu ai business. Clienţii sunt judecaţi din punct de vedere cantitativ (cât de mulţi sunt) şi apoi calitativ (câţi bani câştigă şi unde sunt localizaţi). …..” Integral: https://www.zf.ro/
“Românii, cea mai mare pondere de proprietari de locuințe din UE, dar și cea mai mare rată de supra-aglomerare România avea în 2024 cel mai mare procent de proprietari de locuințe din Uniunea Europeană, aflându-se pe locul 10 în rândul țărilor blocului comunitar în ceea ce privește ponderea celor care locuiesc la casă. În același timp, țara noastră este ultima din UE la capitolul numărul mediu de camere pentru o persoană. Mai trebuie precizat că România deține cea mai mare rată de supra-aglomerare a locuințelor din UE. Germania, singura țară UE în care chiriașii depășesc proprietarii Astfel, distribuția populației în funcție de statutul de proprietate (proprietar sau chiriaș) diferă semnificativ între țările UE, potrivit datelor publicate de Eurostat și analizate de Risco.ro. …. Cele mai mari ponderi ale proprietății de locuințe au fost observate în România, unde 94% din populație locuia într-o gospodărie care deținea o locuință, apoi în Slovacia (93%), Ungaria (92%) și Croația (91%). Deținerea unei locuințe era mai frecventă în toate țările UE, cu excepția Germaniei. În Germania, închirierea este mai frecventă, adică 53% din populație este chiriașă. Urmează Austria (46%) și Danemarca (39%). Mai mult de jumătate dintre europeni trăiesc la casă În UE, 51% din populație trăia într-o casă în 2024, în timp ce 48% din europeni locuiau într-un apartament. Irlanda (90%) a înregistrat cea mai mare pondere a populației care locuiește într-o casă, urmată de Olanda și Belgia (ambele cu 77%), precum și de Croația (76%). Cele mai mari ponderi pentru apartamente au fost observate în Spania (65%), Letonia (64%) și Malta (63%). În România, procentul celor care locuiesc la casă este de 63%, țara noastră aflându-se pe locul 10 în UE la acest capitol. Ultimii la mărimea locuințelor Mărimea locuințelor poate fi măsurată ca numărul mediu de camere pe persoană: în 2024, în UE existau în medie 1,7 camere pe persoană. Cel mai mare număr a fost înregistrat în Malta (2,2 camere pe persoană), urmată de Belgia, Luxemburg și Olanda (2,1 camere). La celălalt capăt al scalei s-au situat Slovacia și România (ambele cu 1,1 camere), Polonia și Letonia (ambele cu 1,2 camere în medie pe persoană). …..” Integral: https://ziare.com/
“Criza locuințelor împinge alegătorii spre extrema dreaptă. Stânga europeană are ultima șansă să oprească alunecarea Europa fierbe la capitolul locuințe, iar cercetătorii spun răspicat: dacă stânga nu își asumă pe bune rezolvarea crizei, electoratul îi va întoarce spatele și va merge către extrema dreaptă. Iar direcția, spun datele, este deja vizibilă. Rețeaua Progressive Politics Research Network (PPRNet) arată, într-o analiză amplă, că explozia prețurilor la locuințe și chirii a „șters” unul dintre ultimele atuuri ale partidelor de centru-stânga: apărarea accesului la o casă decentă. Ceea ce era cândva un drept social devine azi un lux, iar frustrarea împinge alegători tot mai dezamăgiți în brațele celor care promit soluții simple — extrema dreaptă, scrie The Guardian. „Locuința accesibilă a devenit un subiect economic, social și politic central”, explică Aidan Regan, profesor la University College Dublin. „Dacă progresiștii vin cu soluții credibile, pot reconstrui o alianță largă. Dar va necesita voință politică reală.” O Europă scumpă până la sufocare Eurobarometrul arată aceeași tensiune: creșterea costurilor de trai — în care locuința cântărește cel mai greu — este factorul decisiv în opțiunile de vot pentru alegerile europene din 2024. Pe scurt: oamenii nu mai pot plăti acoperișul de deasupra capului. În două decenii, prețurile caselor în UE au crescut cu aproape 50%, iar chiriile cu 25%. În marile orașe europene, scumpirea din ultimii opt ani sare de 50%. Și, peste tot, salariile nu țin pasul. Pentru milioane de oameni, locuința înghite o cincime din venit, iar în țări ca Irlanda și Danemarca, povara e cu 80% peste media europeană. Paradoxul? În timp ce chiria și ratele împovărează generațiile tinere, proprietarii se bucură: locuința rămâne pentru mulți cel mai important activ financiar. Iar politica publică — inclusiv sub guverne de centru-stânga — a alimentat această direcție, renunțând la controlul chiriilor, vânzând masiv fondul locativ public și stimulând specula imobiliară. …..” Integral: https://adevarul.ro/
“Ce-mi doresc de la viitorul primar general al Bucureştiului, “reactorul” economic al Europei de Sud-Est Bucureştiul este cea mai importantă capitală din Europa de Sud-Est, cu un nivel ridicat de trai, salarii mari şi o populaţie de cel puţin trei milioane de locuitori. Tocmai pentru că reprezintă un „reactor” economic, capitala necesită un flux constant de forţă de muncă. ZF scria în 2022 că jumătate dintre cei 1,5 milioane de salariaţi din Bucureşti provin din alte judeţe, potrivit datelor de la Inspecţia Muncii. Raportat la populaţia activă, Giurgiu, urmat de Călăraşi, Ialomiţa, Dâmboviţa şi Prahova au cel mai ridicat procent de salariaţi care lucrează în capitală, de peste 22%. Acest flux de navetişti nu este întâmplător. Angajaţii cu cele mai mari salarii sunt cei din Bucureşti, Cluj şi Timiş, iar cei care câştigă cel mai puţin sunt cei din Teleorman, Caraş-Severin şi Maramureş, conform datelor centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică. Diferenţele salariale împing oamenii să accepte navete epuizante pentru un trai mai bun. Problema? Infrastructura este subdimensionată, prost gândită şi prost administrată. Aşa cum spunea şi Nicuşor Dan în cadrul Confederaţia Patronală Concordia – Dialog pentru dezvoltare Summit 2025: „Dezvoltare inteligentă, competitivitate europeană”, economia Bucureştiului s-a dezvoltat „în ciuda” politicului, nu „datorită” lui. Preţurile locuinţelor decente au explodat, iar cele accesibile sunt departe de mijloacele de transport în comun rapide, adesea în zone care nici măcar trotuare nu au. …..Soluţiile există, dar necesită viziune şi competenţă. Prima prioritate ar trebui să fie investiţiile în noduri intermodale amplasate inteligent, la intersecţia dintre drumurile naţionale, autostrăzi şi centura A0. Cele amplasate pe teritoriul municipiului sunt inutile: dacă omul a stat deja blocat în trafic, ce rost are să mai aştepte un tramvai sau un autobuz care şi el este blocat undeva? Chiar şi după zeci de ani, Bucureştiul nu este în stare să aibă semafoare inteligente, ci doar semafoare la care se merge din roşu în roşu, cu poluare puternică şi disconfort garantat. Cât face un autobuz din Floreasca la Unirii la ora de vârf, pe ploaie? Patru ore. Un astfel de transport public este inutil. Cel mai probabil, politica dusă de Ilie Bolojan la Oradea ar fi cea mai potrivită şi pentru Bucureşti: amenzi şi impozite cât mai mari pentru terenuri abandonate sau neîngrijite şi clădiri cu faţade care cad sau nu sunt întreţinute corespunzător. Având în vedere riscul seismic, trebuie implementate măsuri urgente pentru punerea în siguranţă a clădirilor vulnerabile. Din păcate, niciunul dintre candidaţii la primărie nu a venit alături de el cu un profesionist. Un politician, orice politician, are doar „vorbele la el” şi „ştie să dea replica”. În spatele tupeului şi agresivităţii, în 99% din cazuri nu se află nimic. De aceea, multe oraşe secundare sau terţiare din România au apelat la profesionişti, la city manageri. Pentru Bucureşti n-am văzut aşa ceva: un specialist şcolit în dezvoltări urbane. Nu trebuie să fie neapărat român, dar orice viitor primar ar trebui să aibă în spate o echipă de profesionişti. Ce vedem noi? Tupeu, declaraţii agresive, declaraţii politice. Poate ar trebui demarate campanii prin care Primăria Generală să cumpere terenuri pentru a le amenaja în spaţii verzi, în condiţiile în care densitatea populaţiei este dublă în Bucureşti faţă de Budapesta sau Varşovia. Poate cei care deţin clădiri istorice ar trebui susţinuţi în a le readuce la starea de altădată, nu sabotaţi sistematic. …..” Integral: https://www.zf.ro/
“După Vidraru și Paltinu, Marea Neagră va fi golită pentru lucrări de întreținere În plin scandal cu golirea lacurilor de acumulare, Apele Române anunță o nouă decizie controversată, respectiv golirea Mării Negre pentru lucrări de întreținere. Conform specialiștilor Marea Neagră nu a mai fost golită de aproape 2500 de ani iar această situația generează numeroase probleme. Pentru început se pare că Bosforul este înfundat și trebuie făcute intense lucrări de dragare și excavare a mâlului. Experții sunt îngrijorați și spun că nu vom mai avea unde să facem baie la vară, pentru că lucrările ar putea dura foarte mult timp. Mai mult, numărul de experți în lucrări hidrologice va crește exponențial cu fiecare lucrare de acest gen care ajunge în atenția mass-media. Guvernul dă asigurări însă că nu vor fi probleme. …..” Integral: https://www.timesnewroman.ro/
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

“Anca Alexandrescu îi amenință pe cei care au publicat faptul că a avut gradul de locotenent-colonel. ”Am aceleași grade pe care le are și doamna Kovesi” …..”
https://share.google/odEqq8WG92HlUnrHM
“Victoria lui Ciprian Ciucu în Capitală îl salvează pe Ilie Bolojan…..”
https://www.g4media.ro/reactie-rapida-victoria-lui-ciprian-ciucu-in-capitala-il-salveaza-pe-ilie-bolojan-prima-infrangere-majora-a-presedintelui-dan-alte-efecte-politice-notabile.html
“Noua Ordine Mondială a lui Trump: Putin, partener și Europa, țap ispășitor. „Volodimir Zelenski este un om mort”….”
https://ziare.com/razboi-ucraina/donald-trump-strategie-sua-putin-partener-1981268