Revista Presei – 7 septembrie.”Să o spunem foarte direct: nicio altă instituție din România nu este mai agresată politic decât școala și nicio o zi nu cunoaște o mai mare intensitate a agresiunii decât prima zi de școală. Iar această brutalitate este o moștenire foarte directă a regimului comunist totalitar…”
07/09/2022 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 7 septembrie! Cerul va fi temporar noros şi se vor semnala ploi slabe de scurtã duratã, local în zonele de munte şi pe arii mai restrânse în rest, cu o probabilitatea mai mare în zona deluroasã din sud, în centru şi în nord-vest. Vântul va sufla slab şi moderat.Temperaturile maxime se vor încadra în general între 20 şi 26 de gr, iar cele minime între 7 şi 16 gr, cu valori mai scãzute în depresiunile intramontane spre 4…5 gr. Izolat, dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţã. Bucuresti: 27/12 gr.C.
“Prof. Ionuț Purica, despre OUG pe energie: Aduce aminte de proverbul “Iadul este pavat cu bune intenții” …. Ordonanța pe energie are niște idei bune, numai că modul în care aceste idei se intenționează să fie aplicate nu mai e bun deloc. Într-un context mai larg, aduce aminte de proverbul care zice că iadul e pavat cu bune intenții, în sensul că dorința de a face economie, în România, nu vorbesc de comunitatea Europeană, e deja îndeplinită prin faptul că au crescut prețurile. Toată lumea încearcă să își reducă consumurile pe seama prețurilor. În primul rând, ideea de a pune niște limite de consum mi se pare inutilă. În al doilea rând, după ce ai pus niște limite de consum să spui că la 300 kWh reduci cu 15% și o duci la 255 kWh mi se pare că nu analizează sau nu pornește de la o analiză a situației din România. De exemplu în Spania prețul energiei electrice e de vreo șase ori mai scăzut decât în România, peste 170 față de 700 la noi. În condițiile astea, de ce mai pui limite de consum? Comisia vine cu un paradox aici care dovedește că nici acolo nu e o viziune integrată. Se caută soluții de moment. Spui că stingi luminile și reduci consumul de energie electrică cu 15%, pe de o parte. Dar pe partea cealaltă spui că vrei mai multe mașini electrice și stații de încărcare a acestora. Ce faci? Renunți la confortul populației ca să încarci mașinile electrice? Mi se pare că ne găsim într-un moment în care în loc să fie consultați oameni de specialitate, care cunosc ce se întâmplă, care cunosc dinamica acestor lucruri și care ar putea să vină cu niște soluții simple și eficiente, (se iau soluții de moment). …. Reporter: ANRE a avertizat Guvernul că ordonanța va avea impact asupra furnizorilor de energie, în sensul că ar putea duce la ieșirea din piață a anumitor furnizori. Ionuț Purica, expert energie: E absolut normal ca unii furnizori să reziste și alții să nu reziste în piață. Și într-o piață normală apar volatilități de genul ăsta, dar sunt date de competiție. Ori, la noi nu mai există piață. Piața înseamnă echilibru între dorința de profit, care crește prețurile și concurență, care e de natură să scadă prețurile. Ori, la noi unde e concurența? Ați văzut vreo companie să se ducă cu prețurile atât de jos încât să ia clienții de la altele pe seama cantității de energie și nu a prețurilor? Nu. Rep: Dar care este rolul acestor traderi? Nu era tocmai acesta, de a scădea prețul la energie? Ionuț Purica, expert energie: Rolul traderilor era de a pune mai multă concurență în piață. În momentul de față am senzația că piața începe să nu mai aibă concurență, iar traderii își vând între ei, de două, trei ori energia, până să ajungă de la producător la consumator. Asta nu face decât să crească prețul în piață. …” Integral: https://www.rfi.ro
“În câteva luni, România poate ajunge la incapacitate de plată. Statul își canibalizează economia. Se vor stinge becurile? – Interviu …. Statul nu e preocupat de economie pentru că își canibalizează economia pentru a avea bani la buget. Inflația a ridicat atât de mult prețurile încât partea care revine bugetului din ele este imensă, arată prof. Coșea. Ce ne așteaptă în iarna care vine? Iarna e doar un punct în perioada care va veni. Ne așteaptă, în opinia mea, o perioadă caracterizată prin crize, în principal energetică, pentru mai mult de un deceniu și ar trebui să ne pregătim, măcar emoțional. Cum? Să ieșim din starea aceasta de liniște, indusă de conducătorii noștri: avem de toate, toate merg bine! Nu e deloc așa, lucrurile merg foarte rău în România. Deși cifrele sunt publice, ele nu sunt analizate de decidenții politici. Ni se spun niște concluzii de școli de vara de pe la Mamaia. Ce spun cifrele? Că, într-o perioadă pe care eu o estimez la câteva luni, România poate să ajungă la incapacitate de plată. De ce? Bugetul este alimentat în proporție foarte mică de economia reală. Nu există un program economic, cum nu a existat nici pe vremea guvernelor Orban și Cîțu, care să încerce să pună economia în mișcare prin restructurarea ei. Structura actuală nu mai corespunde momentului și industria noastră scade în fiecare lună. Nu poți aduce o colectare mai mare la buget în condițiile în care de la începutul anului ai peste 8.000 de falimente ale firmelor mici și mijlocii, pentru că nu și-au putut plăti facturile la electricitate și gaz. Și atunci statul român colectează de la populație. Inflația a ridicat atât de mult prețurile încât partea care revine bugetului din ele este imensă. Statul nu e preocupat de economie pentru că își canibalizeaza economia pentru a avea bani la buget. Bani pe care intenționează, dar nu prea reușește, să îi folosească mai ales în scopuri sociale. În aceste condiții, România plătește 30-32 de miliarde de lei dobândă pentru împrumuturile anterioare, datoria rostogolită. Are o datorie imensă, unii zic 32 alții 42 de miliarde de lei pentru compensarea prețurilor la energie și gaz. Dacă mai aprindem becurile în România este pentru că producătorii și furnizorii s-au împrumutat la bancă. Săptămână trecută băncile n-au prea mai mers cu acest împrumut. Statul se împrumută aproape săptămânal la dobânzile cele mai mari din Europa. Deci în 90 – 120 de zile s-ar putea întâmpla să nu ne mai împrumutăm pentru că dobânzile ar fi prea mari, iar credibilitatea pe piață a României scade continuu. În aceste condiții, bugetul nu va mai putea plăti obligațiile curente, în principal salarii și pensii. Scăderea bruscă a consumului din ultimele săptămâni e un semn că am putea ajunge acolo. De ce a scăzut? E o criză de lichiditate, oamenii nu mai au bani. Ordonanțele care vin și pleacă, pentru că sunt prost făcute, nu duc la scăderea facturilor. Dimpotrivă! Scade plafonul de consum la electricitate, iar firmele nu au niciun fel de avantaj. În lipsă de bani, statul sacrifică economia pentru buget. De exemplu, prin măsura privind contractele part-time a sacrificat peste 140 de mii de contracte de muncă, în spatele cărora sunt oameni, pentru a avea probabil un miliard de lei la buget. …. Statistica arată un lucru înfiorător: România a avut anul trecut cel mai mare număr de cetățeni care au emigrat definitiv fără să fie un război în țară. Oamenii pleacă nu neapărat la mai bine, ci pentru că nu mai au încredere în viitor, pentru că le lipsește predictibilitatea. …” Integral: https://spotmedia.ro
“”Familiile mai întâi” – programul prin care Portugalia ajută populația să facă faţă inflaţiei .… “Familiile mai întâi” este un program de opt măsuri estimat la la 2,4 miliarde de euro (aproximativ 1% din PIB-ul ţării), care va include în special o reducere a taxelor pe energie, notează AFP, citată de Agerpres. Guvernul Costa plănuieşte astfel să plătească un cec de 125 de euro de persoană, majorat cu 50 de euro pentru fiecare copil, portughezilor care câştigă până la 2.700 de euro brut lunar. Pensionarii vor primi un supliment echivalent cu jumătate din pensia lor lunară. Executivul a decis de asemenea reducerea TVA-ului la energie electrică, de la 13 la 6%, şi prelungirea până la sfârşitul anului a reducerii taxelor la carburanţi, deja în vigoare. Premierul portughez Antonio Costa a mai anunţat pentru anul viitor un plafon de 2% la majorarea chiriilor şi îngheţarea tarifelor transportului în comun. În Portugalia, preţurile de consum au crescut în august cu 9% pe un an, potrivit unei estimări provizorii a Institutului naţional de statistică. Guvernul va anunţa în curând ajutoare pentru companii, care vor fi acordate după întâlnirea miniştrilor europeni ai energiei, programată vineri la Bruxelles, pentru a face faţă creşterii preţurilor la energie electrică. Guvernatorul Băncii Portugaliei, Mario Centeno, a avertizat vineri cu privire la riscul de “promovare a unor măsurilor prociclice”, care ar încuraja inflaţia, într-un context de “creştere economică cu şomaj istoric scăzut” şi creştere a salariilor “cu aproximativ 4% in medie”. ….” Integral: https://www.rfi.ro
“Șeful CCR, Marian Enache, vrea tăierea pensiilor speciale. Nu și a lui, de magistrat: 7.500 €/lună Noul președinte al Curții Constituționale, Marian Enache, susține că statul are obligația de a judeca pensiile speciale în raport cu realitățile socio-economice. El a precizat că se pot adapta acestor ”realități” toate pensiile speciale, mai puțin cele ale magistraților. „Pentru restul pensiilor speciale, o decizie a CCR trebuie să fie şi adecvată. Voi urmări ca deciziile CCR să fie adecvate şi realităţilor socio – economice, fără a încălca prevederile constituţionale şi legile. În general, trebuie să avem decizii echilibrate şi cu măsură. La militari, lucrurile trebuie chibzuite. Şi la adoptarea legilor şi la pronunţarea deciziilor. Pentru militari, Legiuitorul trebuie să se gândească foarte bine dacă nu este justificat să aibă pensii, indemnizaţii”, a declarat preşedintele CCR, informează Mediafax. ….În anul 2021, Marian Enache a primit o pensie specială de magistrat CCR în valoare de 37.738 de lei lunar (7.547 de euro). În calitate de fost parlamentar (timp de 3 mandate), Enache a mai încasat o pensie specială de 16.156 de lei (3.231 de euro). ….Marian Enache a cumulat cele două pensii speciale cu salariul de judecător CCR – în cuantum de 25.207 lei lunar (5.000 de euro). În total, din cele trei surse de la stat, preşedintele CCR a adunat venituri în valoare de 15.778 de euro lunar. ….În total, cinci din cei nouă judecători CCR primesc pensie specială, pe care o cumulează cu salariul. E vorba despre Enache, Bogdan Licu, Livia Stanciu, Cristian Deliorga și Attila Varga. În cazul tuturor celor cinci judecători, pensia specială este mai mare decât salariul, potrivit News.ro. ….” Integral: https://newsweek.ro
“World Vision România: Profesorii, demotivați de lipsa infrastructurii, programa școlară încărcată și neimplicarea părinților în educația copiilor Aproape 3 milioane de elevi și copii de grădiniță se întorc la cursuri de luni. 65% dintre cadrele didactice cuprinse într-un studiu realizat de World Vision România atrag atenţia asupra nevoii de investiţii în laboratoarele de informatică şi pentru alte discipline. Totodată, unul din trei profesori afirmă că sunt necesare investiţii pentru amenajarea sau reabilitarea grupurilor-sanitare. Printre factorii care îi demotivează pe profesori se numără lipsa unei infrastructuri corespunzătoare, prea multe obligaţii birocratice în afara orelor dar și programa încărcată. Pe de altă parte, și elevii au unele aşteptări în noul an şcolar: digitalizarea, masa caldă la şcoală pentru toţi elevii dar și burse mai mari, spune la RFI, Mihaela Nabăr, directoarea executivă a organizației World Vision România. ”65% dintre cadrele didactice consultate de fundaţie spun că este nevoie de mai multe investiţii pentru laboratoarele de informatică şi de alte discipline. Aproape unul din doi profesori crede că este nevoie de mai mulţi bani pentru spaţiile dedicate activităţilor sportive. 44% vor investiţii pentru renovarea clădirilor, 41% pentru spaţiile de joacă şi biblioteci, 34% pentru grupuri sanitare (toalete) şi 30% pentru accesibilizarea drumurilor către şcoală, inclusiv achiziţionarea de autobuze. Totodată, 87% dintre cadrele didactice îşi doresc să se implementeze un program de masă caldă cu ore remediale în toate şcolile vulnerabile, motivând că un astfel de pachet de servicii ajută la prevenirea şi combaterea abandonului şcolar”, transmite World Vision România, duminică, într-un comunicat de presă. … În urma raportului, World Vision România a constatat că una din zece familii nu are nici măcar un singur dispozitiv pentru învăţarea online. Totodată, unul din trei părinţi spune că şcolile n-au suficiente calculatoare şi table interactive şi una din 10 familii nu are nici măcar un dispozitiv în gospodărie pentru învăţământul online. Potrivit raportului, aproape jumătate dintre părinţii care au copii în clasele V-VIII spun că le este greu să-i ajute cu lecţiile la Matematică. Unuia din cinci părinţi îi este greu să ofere sprijin copilului său şi la Limba Română. ”Susţinerea copiilor la şcoală, după ce termină opt clase, devine o povară şi mai greu de dus pentru părinţi. La liceu sunt cheltuieli mult mai mari din cauza nevoii de cazare şi/sau navetă. Din acest motiv, dar şi din cauza neîncrederii părinţilor că şcoala poate schimba viitorul copiilor în bine şi pentru că de multe ori nu-i văd pe cei mici interesaţi de şcoală, cel puţin 2 din 10 părinţi nu-şi mai susţin copiii să continue studiile la liceu“, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România. ….” Integral: https://www.rfi.ro
“Mai poate fi stimulată natalitatea în România? / Mesajul profesorului Vasile Ghețău Sub 180.000 de copii au venit pe lume anul trecut, potrivit datelor Statisticii. În 2020 se născuseră puțin peste 200.000 de copii, dar și acel număr era un record al ultimilor ani, record care a fost doborât de nașterile din 2021. Iar 2022 se arată a fi mai rău decât 2021 din punct de vedere al natalității. ….Vasile Ghețău: Un nivel scăzut al natalității se întâlnește în majoritatea țărilor europene. Se poate deduce că există o cauzalitate comună. ….Se adaugă, cu pondere importantă, creșterea considerabilă a costului creșterii copilului. Sunt și alți factori. …Depopularea țării se accentuează de la un an la altul, semne de posibilă schimbare nu au de unde veni. O tremie din populația țârii este compusă din generații venite pe lume după anul 1989 și o nouă generație mică se adaugă în fiecare an, mărind dimensiunea depopulării și îndepărtând orizontul începutului unei potențiale redresări. …. Este greu de admis că am putea asista la o redresare de substanță a natalității prin măsurile care s-ar lua. Nu avem nici referințe internaționale semnificative. A rămâne însă indiferenți și a amâna luarea unor măsuri consistente înseamnă a asista neputincioși la degradarea catastrofală a situației demografice a țării. Viitorul României se află în viitorul populației sale. ”Generația din 1961 a fost ultima care a asigurat nivelul de înlocuire. Toate celelalte generații au descendența finală sub nivelul de înlocuire”, a explicat la o conferință anterioară profesorul Vasile Ghețău. …. În asemenea condiții, numărul profesorilor va trebui redus consistent (nu vor mai avea cui să predea), producătorii de materiale-suport pentru școli sau cei de jucării își vor vedea afacerile în contracție, apărând și alte efecte economice indirecte. Peste 70% dintre cupluri spun că momentan nu își doresc copii. Aspectele financiare – situația financiară și incertitudinea cu privire la siguranța locului de muncă sunt determinante în decizia de a (mai) avea un copil. ….„Din punctul meu de vedere, e vorba de o schimbare majoră și o confuzie în ceea ce privește valorile: prea puțini își trăiesc conștient valorile, mulți nici macar nu știu care li-s valorile. Apoi, cred că e vorba de însingurare: cum o sa îți crești copiii fără sprjin, mai ales sprijin uman, relațional, din ăla care nu se cumpără, ci se oferă? Faci un copil, vezi ce greu îți e – cu nașterea, cu plânsul, cu nesomnul, cu izolarea socială, cu toate costurile și grijile pe care le presupune creșterea unui copil – și nu îți mai trebuie al doilea sau al treilea: ești prea epuizată să o iei de la capăt. Plus că munca ta, ca mamă, nu e valorizată in niciun fel în societate, ba ești de-a dreptul marginalizată daca alegi maternitatea pentru câțiva ani în defavoarea carierei. Și, nu în ultimul rând, e vorba de instabilitate familială, de lipsă de educație relațională, de faptul că noii părinți nu sunt pregătiți pentru noile dificultăți și mulți ajung să se piardă ca și cuplu printre ele.” Cristina ….” Integral: https://www.hotnews.ro
“Agresiunea și lașitatea publică …. „2021 a fost anul cu cele mai multe plecări definitive din România, după valul din primii ani de după Revoluție, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Peste 34 de mii de români au decis, anul trecut, să rupă legăturile cu țara și să își mute domiciliul în străinătate (…) Un detaliu notabil legat de plecările-record ale anului 2021 e legat de distribuția pe vârste a românilor care s-au stabilit în străinătate. Dacă ne uităm la numărul emigrărilor definitive ca procent din populație, în 2021, grupa de vârstă cuprinsă între 15 și 19 ani, adică cea care corespunde Generației Z (născută în intervalul 1997-2010), înregistrează cel mai mare procent de emigrări definitive ca pondere din totalul populației de aceeași vârstă. Datele Institutului Național de Statistică sunt prezentate într-un articol care ilustrează grafic cea mai mare tragedie a României postcomuniste: emigrarea în timp de pace. …. Din nefericire, se confirmă ceea ce anticipam în articolul Marea Scăpare din România, publicat recent pe PressHUB: principalii candidați la emigrare sunt adolescenții și absolvenții de liceu, îndemnați de părinții lor, care îi aruncă dincolo de graniță pentru a-i salva, așa cum își aruncă bebelușii niște părinți aflați într-o casă incendiată sau care se află pe un vapor care se scufundă. Pentru că părinții și copiii se simt zi de zi agresați: se simt agresați de incompetența și răutatea administrației, se simt agresați de impostura din toate ierarhiile, de politizarea școlilor, de corupția din orice instituție, de condițiile din spitale, de violența de pe șosele etc. Și atunci iau cea mai grea decizie, dar singura care îi mai poate salva: să se despartă, să-și trimită copiii cât mai departe de acest mediu toxic, într-un loc sigur, unde se pot dezvolta liberi și fericiți. Iar agresiunea supremă se petrece chiar în prima zi de școală, căci prezența obscenă a politicienilor la ceremonii, alături de polițiști și preoți, invitați de regulă de directorul el însuși numit politic, este o agresiune fără margini asupra copiilor și părinților. Nimeni nu i-a întrebat pe copii și părinți dacă doresc să suporte inepțiile rostite de politicieni; nimeni nu le poate explica ce rost au aceste ceremonii prin care puterea se manifestă brutal. …. Să o spunem foarte direct: nicio altă instituție din România nu este mai agresată politic decât școala și nicio o zi nu cunoaște o mai mare intensitate a agresiunii decât prima zi de școală. Iar această brutalitate este o moștenire foarte directă a regimului comunist totalitar. … În anul în care mi-am început studiile la Cluj, am fost păziți de securiști în civil să nu părăsim piața și obligați să ascultăm discursul lui Ceaușescu. Din acest punct de vedere, nu s-a schimbat nimic de la Ceaușescu la Iohannis, de la secretarii de partid la baronii locali, de la Suzana Gâdea la Sorin Cîmpeanu. Nu știu dacă toată această șleahtă de politicieni are conștiința violenței colective pe care o exercită, dar cu siguranță le face mare plăcere, pentru că nu au schimbat nimic după ce a fost împușcat Ceaușescu, doar au schimbat personajele. Am trăit în alte țări din lume, în Africa și în Europa, și nu am văzut nicăieri această suferință provocată de clasa politică elevilor și părinților. Nu am văzut nicăieri asemenea ceremonii lipsite de orice alt sens decât reafirmarea stăpânirii totale a celor trei mari puteri (Politica, Poliția și Biserica) asupra societății și asupra școlii. Iar asta se petrece pe fondul unei pasivități demne de ciobanul mioritic. Nici măcar atunci când liderul extremei drepte din România, împins în față de cei care l-au construit ca om politic, filmează copiii fără voia lor, înregistrează filme în curtea unei școli pline de elevi și părinți, fără acordul (sau cu acordul) direcțiunii – nici măcar atunci un singur profesor, un singur părinte nu are curajul să iasă din careu și să părăsească incinta…..” Integral: https://presshub.ro
“Proiect vital pentru navigația pe Dunăre, blocat de birocrație. “Fast Danube”, de ani de zile în chinurile facerii La aproape opt ani de la lansare, proiectul “Fast Danube”, ce are ca obiectiv identificarea studiilor tehnice pentru îmbunătățirea condițiilor de navigație pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării, are șanse să rămână “pe uscat”, blocat în proceduri și negocieri interminabile. Dincolo de hățișurile birocratice, partea bulgară nu pare foarte motivată în finalizarea acestui proiect, iar în aceste condiții principala axă de transport fluvial a Uniunii Europene, Rin – Main – Dunăre, rămâne utilizabilă doar parțial și în condiții adesea foarte dificile. Proiectul “Fast Danube – Asistență tehnică pentru revizuirea și completarea studiului de fezabilitate privind îmbunătățirea condițiilor de navigație, pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării și studii complementare” a fost aprobat spre finanțare în cadrul Apelului CEF Transport 2014. …. De ce era necesar proiectul În conformitate cu recomandările Comisiei Dunării, pe segmentul româno-bulgar al Dunării ar trebui asigurată o adâncime de minimum 2,5 metri la Etiajul de Navigație și de Regularizare – ENR, o lățime a șenalului de 180 de metri și o rază de curbură de 1.000. Numai că, în special în perioadele de vară – toamnă, debitele scad considerabil, iar condițiile de navigație au mult de suferit. Dat fiind faptul că dragajele de întreținere au eficienţă doar pe termen scurt, cele două administrații și-au propus să identifice soluții pe termen lung. O serie de studii preliminare existau încă din 2011, însă acestea trebuiau actualizate, atât din cauza modificărilor morfologice și hidrodinamice ale albiei Dunării, cât și a modificării legislației europene. …. Soluții tehnice În total, pe sectorul româno-bulgar al Dunării au fost identificate 12 puncte critice (șase în partea română, șase în partea bulgară). În baza modelelor matematice, ca soluții tehnice s-a ajuns la concluzia că în 9 puncte (Gârla Mare, Salcia, Bogdan-Secian, Dobrina, Corabia, Vardim, Iantra, Batin şi Kosui) reconfigurarea și corectarea traiectoriei șenalului navigabil se pot face prin dragaje capitale, iar în trei puncte critice – Bechet (România), Belene și Popina (Bulgaria) – este nevoie și de o serie de lucrări hidrotehnice. …. Bulgaria nu excelează nici la dragajele de întreținere “Gurile rele” spun că lipsa de apetență a Bulgariei pentru finalizarea proiectului “Fast Danube” vine din faptul că are un interes mai mare în dezvoltarea rețelelor rutiere și feroviare, favorabile lanțurilor logistice ce includ porturile Varna și Burgas, pe când dezvoltarea navigației pe Dunăre ar favoriza mai mult porturile din România. Pe de altă parte, dincolo de proiectul “Fast Danube”, Bulgaria are obligația, în baza convențiilor internaționale, de a întreține șenalul navigabil din sectoarele pe care le administrează. Din păcate, Bulgaria nu excelează nici la capitolul dragajelor de întreținere, invocând fie lipsa resurselor financiare, fie a echipamentelor. Nu a fost foarte deschisă nici atunci când partea română s-a oferit să dragheze pe sectorul bulgar. ….” Integral: https://www.viata-libera.ro
“De ce doar în România a reușit planul Gorbaciov, până azi Interviu cu Thierry Wolton Singura țară în care planul lui Gorbaciov a funcționat a fost România, unde cripto-comuniștii, să-i numim astfel, au reușit să confiște revoluția populară care l-a înlăturat pe Ceaușescu. Acest „succes” se datorează, fără îndoială, eficienței Securității, care și-a păstrat suficientă putere pentru a impune această cale. Ce s-a întâmplat în România imediat după 1989 era fix ceea ce-și dorea să facă Gorbaciov peste tot în țările din centrul și estul Europei: să alunge vechea gardă, Honecker, Ceaușescu, și să-i înlocuiască cu alții mai tineri și mai simpatici, capabili să seducă Occidentul și să primească investiții. “Popoarele din Est s-au opus, cehii, polonezii, ungarii. Și România la fel, la Timișoara a fost o revoluție populară. Dar mărturiile spun că revoluția anticomunistă din România a eșuat, pentru că era deja în mișcare o direcție neocomunistă, în frunte cu Ion Iliescu, care a confiscat revolta populară. Ceaușescu a fost eliminat, pentru că ar fi putut să vorbească și ar fi avut multe de spus, mai ales că era vorba despre oamenii lui. Și atunci îl ucidem și luăm liniștiți puterea. Revoluția din România a dus în final la ceea ce-și dorea Gorbaciov. Putem discuta despre calitatea democrației în Ungaria și Polonia, însă ea există, cu alternanțe democratice la putere. România a fost îndelung blocată de către actualul PSD, moștenitorii comunismului.” …. Mi-ați spus, în două interviuri de-ale noastre, că planul lui Gorbaciov a reușit în România mai bine ca în alte părți, în orice caz. Să ne oprim puțin la asta – cum și cu cine a reușit planul Gorbaciov în România? Pentru a salva Uniunea Sovietică, Gorbaciov avea nevoie de ajutorul financiar și tehnologic al țărilor capitaliste. Este motivul pentru care s-a lansat într-o politică de seducere a acestora, care parțial a funcționat, pentru că Occidentul a cunoscut o veritabilă gorbimanie. Asta nu a fost suficient pentru a obține creditele gigantice de care URSS avea nevoie, mai ales că occidentalii s-au ars în anii relaxării, în deceniul 1970, care a favorizat expansiunea comunismului în lume – Vietnam, Cambodgia, Angola, Mozambic, Etiopia. Așa că nu erau dispuși să ajute cu adevărat Uniunea Sovietică. …. Singura țară în care planul lui Gorbaciov a funcționat a fost România, unde cripto-comuniștii, să-i numim astfel, au reușit să confiște revoluția populară care l-a înlăturat pe Ceaușescu. Acest „succes” se datorează, fără îndoială, eficienței Securității care și-a păstrat suficientă putere, pentru a impune această cale. Acest trecut explică de ce României i-a fost întotdeauna atât de greu să construiască un regim democratic veritabil, debarasat de corupție, în primul rând. În Occident, Gorbaciov e un personaj mai degrabă pozitiv, în vreme ce o bună parte a rușilor îl detestă, pentru că, pentru ei, Glasnost și Perestroïka nu au îmbunătățit nivelul de trai. Care e portretul just? URSS era o lume închisă, care le dădea oamenilor iluzia că sunt protejați. De îndată ce porțile s-au deschis, de îndată ce un pic de libertate a putut intra, sovieticii au fost nevoiți să înfrunte realitatea, adică mizeria lor economică, socială, morală, culturală. În acest sens da, Gorbaciov este responsabil pentru ridicarea capacului de pe oală. Dar această confruntare cu realitatea exterioară era inevitabilă. …” Integral: https://spotmedia.ro
“Un cercetător rus explică de ce rușii au nevoie ca Vladimir Putin să se comporte ca un țar: Nu este vorba dacă Rusia este o societate democratică sau nu ….Galeev, care s-a născut în Rusia dar a emigrat în Statele Unite unde acum lucrează la Wilson Center, își începe argumentația prin a prezenta dilema lui Vladimir Putin legată de funeraliile lui Mihail Gorbaciov: „Gorbaciov este acuzat că a distrus URSS. Însă el este totuși un fost țar, lucru care este super important în cvasi-monarhia rusească. Să arăți lipsă de respect față de el ar submina venerația față de puterea instituției țarului. Așa că Putin și-a luat rămas bun în privat dar momentul a fost totuși difuzat” de televiziunile rusești…. „În primul rând, puține lucruri au subminat reputația sa în Rusia mai mult decât relația lui cu soția sa. Ei au fost apropiați, el a dus-o peste tot și ea a încercat să joace un rol propriu. Oamenii au urât asta. În America să fii un ‘familist bun’ este considerat o necesitate pentru a avea o carieră politică la nivel înalt. Trebuie să fii unul sau măcar să convingi suficienți alegători că ești”, spune cercetătorul. „Așadar, mulți americani presupun cu lejeritate că politica rusească funcționează la fel. Însă nu este așa”, subliniază Galeev. …. „Lucrul important de știut despre URSS/Rusia nu este că nu e democratică. Ea nu este o societate contractuală. Orice contracte îi dezonorează pe țari. De ce? Dacă un țar încheie o înțelegere asta înseamnă că: 1) X l-a forțat să își limiteze propria putere și 2) țarul ține cont de interesele lui X. Aceasta este o dezonoare uriașă”, explică el. „Contractual = Limitat = Dezonorabil. Contractual = te-ai confruntat cu interesele unei alte părți și a trebuit să dai înapoi, oferindu-i concesii. Ce fel de țar ești tu?”, subliniază acesta cu privire la mentalitatea rusă…..„Nu poți să faci lobby (deschis) pentru propriile tale interese sau să lupți pentru ele, vei fi distrus pentru o asemenea blasfemie. Poți doar accepta voința sacră a țarului”. ….„Oamenii se vor supune puterii supreme cu umilitate și răbdare, considerând-o o virtute semi-religioasă. Puterea nu poate fi pusă sub semnul întrebării, ea este impenetrabilă, nimeni nu îl poate influența pe țar. Dar dacă cineva îl poate lua la întrebări pe țar sau să îl influențeze, chiar și soția sa, asta ne distruge modelul mental asupra lumii. Este el măcar un țar? Dacă ea îl ia la întrebări, atunci noi de ce nu o facem? Este virtutea noastră cu adevărat atât de mult o virtute?”. ….„În conștiința publică Gorbaciov amintește de țarul Nicolae al II-lea. Un papă-lapte care și-a distrus imperiul. Ei nu sunt cu adevărat urâți. În mare parte sunt disprețuiți”, explică Galeev…..” Integral: https://www.hotnews.ro
“Parcările de biciclete, un real succes! Mii de români îşi ţin deja borcanele în ele …. Potrivit unor statistici ale Primăriei Sectorului 6, gradul de ocupare al „cuburilor de parcat bicicleta” depăşeşte 90%, marcând un moment important în tranziţia Bucureştiului către statutul de smart city sau ceva de genul ăsta. „Sigur, majoritatea oamenilor care închiriază un loc nu-l iau ca să-şi parcheze bicicleta, ci ca să-şi parcheze raftul cu borcane. Ştiţi, vine toamna, zacusca se acumulează, murăturile la fel, balcoanele sunt depăşite de situaţie… Dar hei, cineva foloseşte parcările de biciclete, asta e clar!”, s-a lăudat primarul Sectorului 6, Costel Ciucu. „Eu am două locuri, îmi ţin aici şi borcanele de zacuscă, şi bicicleta cu care mă duc la piaţă să iau gogoşari pentru încă nişte zacuscă!”, se laudă un cetăţean. Un proiect similar, lansat recent în Braşov, a fost devastat de urşi încă din prima noapte.” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Abia în 2058 va reuși România să recupereze banii furați de marii corupți, în ritmul de astăzi al ANAF
ANAF a recuperat 43,3 milioane de euro în ultimii doi ani din dosarele de corupție cu decizii definitive și irevocabile în justiție. Adică doar 4% din totalul pe care România l-a pierdut în ultimele decenii. În ritmul actual, Fiscul va recupera prejudiciile de un miliard de euro din dosarele DNA în 36 de ani de acum încolo.
În ultimul un an și jumătate, ANAF a colectat puțin peste 4% din totalul prejudiciilor din marile dosare de corupție, estimate la un miliard de euro; Cu un ritm de 28 de milioane de euro pe an, banii ar fi recuperați în 36 de ani, adică în 2058. Asta fără a fi luate în calcul următoarele prejudicii care se vor adăuga, probabil, până atunci; Estimarea prejudiciilor vine de la Direcția Națională Anticorupție, fiindcă Fiscul nu are o situație centralizată; Un prejudiciu de 400 de milioane de euro adus statului român și unor instituții vine doar din patru mari dosare care îi implică pe Puiu Popoviciu, Radu Mazăre, Cristi Borcea, Dan Voiculescu sau Dinu Patriciu; Provocarea pentru autorități este să găsească bunurile înstrăinate, spune Elena Calistru, președintele organizației non-guvernamentale Funky Citizens, care urmărește lupta anticorupție din România. Aceasta critică performanța instituției….”
https://www.libertatea.ro/stiri/abia-in-2058-va-reusi-romania-sa-recupereze-banii-furati-de-marii-corupti-in-ritmul-de-astazi-al-anaf-4262734
“Vârsta de vot, redusă de la 18 la 16 ani la alegerile locale şi europarlamentare. Proiect de lege adoptat tacit de Senat
Marți, 6 septembrie, Senatul a adoptat tacit un proiect de lege care reduce vârsta de vot de la 18 la 16 ani la alegerile locale și europarlamentare….”
https://www.fanatik.ro/varsta-de-vot-redusa-de-la-18-la-16-ani-la-alegerile-locale-si-europarlamentare-proiect-de-lege-adoptat-tacit-de-senat-20171602
Summary Review / ce s-a intamplat de fapt la Blue Air
“ Totul a început în 2020, cu un împrumut de 300 de milioane de lei oferit de PSD și PNL companiei Blue Air, conform cu USR / Mr Drula
Ieri, 6 septembrie 2022, Blue Air a anulat toate zborurile care plecau de pe Aeroportul Otopeni, până pe 12 septembrie 2022. Zeci de curse au fost anulate, sute de români sunt blocați în aeroporturi, prin diferite colțuri ale lumii. E foarte posibil să ai rude sau prieteni afectați de acest haos.
Pentru că e important să înțelegem cum s-a ajuns aici, îți facem mai jos o scurtă cronologie a deciziilor proaste care ne-au adus aici în acest punct.
15 octombrie 2020. Lucian Bode, pe atunci ministru al Transporturilor, emite un OUG prin care statul, prin intermediul EximBank, împrumută Blue Air cu 300 de milioane de lei.
Florin Cîțu, pe atunci ministru al Finanțelor, își ia concediu în acea zi și nu semnează hotărârea de guvern privind garanțiile Blue Air pentru acest împrumut.
Garanțiile? 6 aeronave vechi, care valorează, toate la un loc, 10 milioane de lei și un teren neconstruibil în Pădurea Băneasa. Era clar că statul nu va mai primi niciodată înapoi cele 300 de milioane de lei. În locul lui Florin Cîțu semnează Sebastian Burduja, atunci secretar de stat, acum ministru al Digitalizării.
Mai 2022. Sorin Grindeanu se pune la adăpost de consecințele acestui tun de 300 de milioane de lei printr-un amendament introdus de parlamentarii PSD în legea de aprobare a OUG-ului. Amendamentul: statul nu mai e acționar majoritar la Blue Air în momentul executării garanțiilor pentru împrumut. Sorin Grindeanu mută responsabilitatea de la Ministerul Transporturilor, prin colegii PSD-iști, la AAAS (Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului), instituția care gestionează toate epavele tranziției post-comuniste.
6 septembrie 2022. Conturile Blue Air sunt blocate de Administrația pentru Fondul de Mediu, pentru că Blue Air datorează peste 28 de milioane de lei la bugetul AFM.
Blue Air anulează toate zborurile din România, până luni, 12 septembrie. Sute de zboruri anulate, mii de români sunt blocați în aeroporturi. Haos, nesiguranță, bani pierduți pentru sute de români. Totul, din cauza PSD și PNL.
Președintele USR, Cătălin Drulă, a vorbit marți seară la Euronews despre tunul de 300 de milioane de lei de la Blue Air, marca PNL + PSD. Poți urmări emisiunea integrală aici.
Dacă vrei să afli mai multe despre activitățile USR poți găsi mereu informații actualizate aici și pe conturile noastre de social media.”
https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-25775987-cum-ajuns-poprirea-conturilor-blue-air-care-dus-haos-mai-multe-aeroporturi-cronologia-evenimentelor.htm
Cum s-a ajuns la poprirea conturilor Blue Air, care a dus la haos pe mai multe aeroporturi / Cronologia evenimentelor
Sărut mâinile!
Pe “Ziarul de Iași” e un articol în care se afirmă că, de suspendarea activității Blue Air, vă profita Wizz Air, o companie maghiară și că tovarășul tanczos barna n-ar fi străin de poveste.
Scuze, nu pot aduce link-ul: scriu de ppe telefon.
“Mihai Șora critică soborul de preoți de la deschiderea anului școlar: ”Sunt fiu de preot. Nu l-am văzut niciodată sfințind terenuri de sport și toalete”
….”Pentru că văd aprinse dezbateri despre soborul de preoți la deschiderea anului școlar…
Sunt fiu de preot ortodox, născut în Banat.
Ca preot, deci în reverendă, purtând crucea de binecuvântare, cădelnița și Sfânta Evanghelie, nu l-am văzut niciodată pe Tata în curtea școlii, nici chiar la festivitatea începutului de an. Nu l-am văzut „sfințind“ sobe de teracotă (nu aveam calorifere), terenuri de sport, toalete, catalogul clasei, perdele și covoare, tabla și creta… Actul sfințirii nu este anodin. O spun textele sacre: este „biruința peste tot păcatul“. Și nu poți, dacă trăiești cu adevărat în orizontul credinței creștine, să iei în derâdere 𝑠𝑓𝑖𝑛𝑡̦𝑖𝑟𝑒𝑎 ori drept o formalitate, cădelnițând la tot pasul. Nu dai dovadă nici de evlavie, nici de înțelegerea profundă a ceea ce înseamnă – în chip autentic – misiunea pastorală”, a scris Mihai Șora pe Facebook….”
https://ziare.com/mihai-sora/mihai-sora-critica-preoti-inceput-an-scolar-1760031
Are perfecta dreptate … si enorm bun simt cultural. De observat ca aite biserici (catolici, culte protestante, evrei, musulmani …) isi limitează prezenta “oficiala” la așezăminte” proprii, de învățământ teologic sau de asistență socială, administrate de comunitatea bisericii respective … doar BOR isi aroga dreptul de a invada tot spatiul PUBLIC ca biserica “nationala” … implicit considerand ca “tolerat” publicul de orice alta credinta si ca inamici indezirabili pe atei ..
Seara buna
Blue Air e o escrocherie cu groase proptele politice.
Identic cum a fost Carpatica Asigurări și City Insurance.
Chestia că Blue Air a cotizat unde nu era strategic. 😀
Iar WIZZ Air da clasa la oricare firma românească de zbor. Privată sau de stat.
In linii generale , NU se înțelege că capitalismul nu poate fi construit cu securiști, turnători Secu .
Exemplu :
Industria romana de fertilizante a fost falimentata de un ofițer Secu. Tovarășul ofițer Niculae.
Patriciu a fost și el cu groase legături in securitate. A fost băgat ca marioneta altora în Rompetrol.( a cotizat intens la PNL Jupuită pina a devenit ( cu dedicație) proprietatea KazMunaiGaz.
Firma de stat din o dictatura sub influența Kremlinului. Care a plătit lui Patriciu 1,6 miliarde dolari.
Unde a dispărut purcoiul de bani ?
Cu el in sicriu ? 😀😀
In Romania se extrage profit și din piatră seacă. Practic o devalizare generala și în toate domeniile . Fără excepție.