Revista Presei – 7 martie. Europa in fierbere, Romania…cu coruptii ei!
07/03/2016 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 7 martie. Vremea va fi caldă, chiar deosebit de caldă pentru această dată, în estul, sudul şi parţial în centrul teritoriului, unde valorile termice vor continua să crească uşor. Cerul va fi mai mult noros în jumătatea de vest a ţării, unde temporar va ploua, local în cursul zilei şi pe arii tot mai extinse spre seară şi noaptea. În Banat, nordul Olteniei şi în vestul Transilvaniei, cantităţile de apă vor depăşi, pe arii restrânse, 20…25 l/mp, iar în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali, izolat, se vor cumula peste 30 l/mp. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă şi trecător vor fi posibile descărcări electrice. Pe crestele montane, mai ales pe parcursul nopţii, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în a doua parte a intervalului şi doar izolat se vor semnala ploi slabe. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze de până la 50-55 km/h, iar la munte, îndeosebi în zona înaltă, va depăşi 70-80 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 22 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Munteniei, iar cele minime se vor situa între 2 şi 10 grade. În zonele joase de relief, îndeosebi dimineaţa, vor mai fi condiţii de ceaţă. In Bucuresti valorile termice vor continua să crească uşor, astfel vremea va deveni deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea, iar spre sfârşitul intervalului, trecător vor fi condiţii de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 19…20 de grade, iar cea minimă de 8…10 grade. Dimineaţa vor mai fi condiţii de ceaţă.
Cine investighează ororile din „abatoarele sufletelor”? În ţara în care dosarul Revoluţiei, cu peste 1000 de morţi, a fost clasat, iar dosarul mineriadei se tergiversează de peste 25 de ani, vieţile curmate sau traumatizate în casele de copii înainte de 1989 nu au făcut niciodată obiectul unei anchete. Nu este de mirare că neregulile sunt şi astăzi ascunse sub preş, iar statul pare la fel de neputicios în a le da acestor copii o şansă la viitor. În anul 1990, trauma copiilor abandonați din România a scandalizat o lume întreagă. Jurnaliștii străini, veniți pentru un reportaj, au ajuns să facă din acest subiect un proiect de-o viață. Mike Carroll și Elisabeth Blanchet sunt doi dintre fotoreporterii care nu doar vorbesc, dar chiar ajută orfanii României. Elisabeth Blanchet, fotograf: „Mirosea urât, era oribil, murdar – aceste condiţii erau foarte şocante.” Mike Carroll, fotograf: „Era o lume tristă şi cenuşie. Nu exista niciun fel de speranţă, chiar şi în rândul celor mai dedicaţi profesionişti din lumea medicală pe care i-am întâlnit se simţea disperarea. Nu putea fi depăşită. Sistemul era atât de greşit, încât părea că nu o să se schimbe niciodată.” În 1990, pentru jurnaliştii străini, România era o sursă de reportaje cu subiecte șocante, de primă pagină. O ţară închisă ermetic timp de aproape 50 de ani, îşi arăta o faţă nebănuită. Chipurile copiilor din orfelinatele lui Ceaușescu făceau înconjurul lumii. Erau niște umbre, imagini ale suferinței extreme. Mike Carroll, un fotograf american, a fost unul dintre primii jurnalişti care au venit în România în 1990. După mai mult de 25 de ani îşi aminteşte cu exactitate tot ce a văzut şi a simțit în acele zile. Mike Carroll, fotograf: „Orfelinatele erau pline, aveau capacitatea depăşită, era o situaţie extrem de deprimantă pentru că aceşti copii trăiau în condiţii de nesuportat. Cei mai mulţi dintre ei erau malnutriţi.” Integral pe Digi24
Urmăriți banii și începeți cu Voiculescu. Dramoleta cu accente grotești pusă în scenă de Antena 3 în care au jucat un rol nedemn și instituții fundamentale ale statului – Senatul și Președinția – a scos în evidență nevoia urgentă de a accelara crearea instituțiilor și procedurilor de recuperare a prejudiciilor înainte ca oamenii politici să se blindeze definitiv în fața amenințării concrete de a pierde averile obținute ilegal. Înainte de a vorbi despre „un nou contract social” și alte bazaconii egalitariste, ce-ar fi să încercăm să aplicăm una din prevederile vechiului contract, anume aceea care spune că cine fură plătește? Nu vorbim de o plată în ani de închisoare și stigmat public ci de o plată concretă, în bani gheață. S-ar putea ca naturile rafinate să fie oripiliate de ideea că bunele moravuri ar putea fi întemeiate pe ceva atât de trivial cum sunt banii, dar, în condițiile în care societatea românească este coruptă pe scară largă și în profunzime iar legăturile dintre societate și stat sunt aproape rupte de lipsa de încredere, banii, mai precis, recuperarea banilor furați de funcționari și de politicieni și cheltuirea lor în mod transparent în folos public s-ar putea să fie singura cale concretă rămasă pentru a reface această încredere. Un lucru este clar. Dimensiunea corupției în România rămâne uriașă, în pofida eforturilor DNA și a deciziilor curajoase ale unor judecători. Ne grăbim să precizăm că afirmația de mai sus nu trebuie interpretată nicidecum ca o minimalizare a eforturilor DNA, ci ca o subliniere a uriașei sarcini care îi stă în față și pe care nu o va putea duce la capăt de una singură. După discursul Laurei Codruția Kovesi de la bilanțul DNA, comentatorii s-au grăbit să scoată în evidență excelentele performanțe obținute de instituția pe care o conduce precum și faptul că, în sfârșit,ministrul Raluca Prună, a anunțat că o va nominaliza pentru un nou mandat. Integral pe Romania Libera
Mărturia românului care a condus două grădiniţe din Norvegia, despre metodele de intimidare la care a fost supus după ce s-a luptat cu Barnevernet: „E un coşmar”. Cazurile familiilor de români rămase fără copii în Norvegia au atras după sine reacţia unuia din cei mai cunoscuţi români din Ţara Fiordurilor. Director a două grădiniţe din Oslo şi scriitor, George Alexander a criticat Barnevernet. Constrângerile la care a fost supus l-au obligat să demisioneze. Într-un interviu pentru „Adevărul”, George Alexander a declarat că nu şi-ar fi imaginat niciodată că aşa ceva se poate întâmpla în Norvegia. Cazul familiei Bodnariu, rămasă fără cei cinci copii luaţi de Protecţia Copilului din Norvegia – Barnevernet, a declanşat un val de proteste fără precedent, zeci de mii de români din toată lumea ieşind în stradă pentru a manifesta împotriva Barnevernet şi pentru a susţine familia Bodnariu. „Barnevernet a făcut şi lucruri bune de-a lungul timpului, protejând copiii maltrataţi în propriile familii, salvându-i în acest fel, dar a făcut, în acelaşi timp, şi greşeli”, spunea la începutul acestui an George Alexander, un român, director a două grădiniţe din Oslo. “Am încercat să fiu constructiv, am trimis o scrisoare Parlamentului Norvegian. Am primit un răspuns, am aşteptat ca oamenii să reformeze un sistem, care în mod evident permite abuzuri, şi nu s-a făcut nimic”, a declarat George Alexander pentru „Adevărul”. Descoperirile lui George Alexander Românul a declarat că urmărind cazul familiei Nan, spre exemplu, bănuielile privind unele abuzuri ale Barnevernet i s-au confirmat. „Au fost şi cazuri în care cetăţeni români au fost violenţi, au greşit în familiile lor. Până şi Protecţia Copilului din România a luat atitudine şi unii aveau dosar penal şi în România. Le-am spus că trebuie să îşi schimbe atitudinea, dar în acelaşi timp am descoperit grave, grave abuzuri în Norvegia. Spre exemplu, li s-au luat copiii familiei Nan şi în aceeaşi localitate era o mamă singură, norvegiancă, o tipă care avea probleme psihice şi care trebuia să primească ajutor. Bebeluşul ei nu a primit ajutor. Vă daţi seama ce greşeli fac. În loc să ajute un copil, un bebeluş care avea nevoie de ajutor se duc şi confiscă doi copii de la o familie care funcţionează normal”, a declarat George Alexander, care pe măsura descoperirilor făcute a devenit tot mai vehement la adresa Barnevernet. Integral pe Adevarul
Politica externă a Rusiei: Profitul acţiunilor militare în forţă. Ultimul an a relevat conturarea şi validarea unei noi strategii de politică externă a Rusiei: acţiunea militară ofensivă în forţă. Într-adevăr, anexarea Crimeii, agresiunea militară în estul Ucrainei, intervenţia militară în forţă din Siria şi estul Mediteranei au adus profituri majore politicii externe a Rusiei, pe care nici diplomaţia sofisticată, pe care o practică, nu a reuşit să le aducă până în prezent. Iar astăzi Rusia a învăţat că poate să câştige în mod substanţial în politica externă fiind tocmai turbulentul din sistem, contestând legi, reguli şi angajamente, sfidând gândirea realistă şi pragmatică tocmai pentru că valorifică vulnerabilităţile profunde şi fobiile Occidentului. Înclinaţia liberală pacifistă a „sfârştiului istoriei” de după 1989 a făcut ca majoritatea statelor europene să renunţe la componenta militară pe baza evaluării că nu va mai fi nevoie de război, că pacea e mult mai profitabilă şi că forţa de atracţie a UE şi puterea soft domină lumea contemporană şi sunt instrumente puternice de politică externă. Iată însă că revenirea Rusiei la politica de forţă sub Putin a schimbat regulile jocului. În plus, este vorba despre situaţia inedită a „acţiunilor ilogice” generate de Rusia tocmai pentru a crea surpriza majoră. Astfel, am fost obişnuiţi ca partenerii şi aliaţii occidentali să ne servească întotdeauna analize logice şi pertinente, cuprinse de un pragmatism evident, potrivit căreia Rusia nu are forţa, resursele şi capacitatea de a declanşa războaie, că cifrele economice şi financiare arată că îşi aruncă în aer economia dacă o fac, că populaţia va fi nemulţumită şi nu va susţine aventuri militare care să o spolieze de resurse. Contrar tuturor analizelor logice occidentale, Rusia a acţionat într-un război hibrid cu celebrii „omuleţi verzi” în Crimeea, a orchestrat un pseudo-referendum în bătaia puştii, şi acela cu rezultate profund falsificate, şi a modificat prin forţă frontierele în Europa, încălcând regulile dreptului international, acordurile de Securitate din Europa, propriile angajamente la Budapesta, 1994, în OSCE, în actul fondator NATO- Rusia şi în cel de fondare a CSI. Integral pe EVZ
INFOGRAFIC Rusia vs. NATO la Marea Neagra. Cum arata flota Romaniei, Turciei si Bulgariei in comparatie cu forta militara a Rusiei: submarinele, fregatele si crucisatoarele din dotarea celor patru armate. Marea Neagra a devenit unul dintre punctele fierbinti ale lumii dupa anexarea ilegala a Crimeei de catre Rusia si declansarea razboiului in estul Ucrainei. Ingrijorarea Romaniei fata de postura belicoasa a Rusiei e legitima, dat fiind ca se afla la granita estica a NATO si este implicata direct in Marea Neagra, zona de maxim interes strategic atat pentru alianta Nord-Atlantica, cat si pentru Federatia Rusa. Dar ce poate face Romania in fata unei potentiel agresiuni a Rusiei. Singura – nu mare lucru. De aceea, Ministerul Apararii Nationale a lansat in dezbatere un obiectiv politic si strategic extrem de indraznet: crearea unei flote comune a NATO la Marea Neagra. Cum ar arata aceasta floia comparativ cu flota Rusiei? Romania ar depinde puternic de aliatii sai nord-atlantici in cazul unui conflict naval in Marea Neagra cu o forta precum Rusia. Marina Romana este una de mica dimensiuni comparativ cu marile puteri din zona – Turcia si Rusia, iar echipamentele si navele sale sunt in curs de imbatranire si au nevoie de modernizari. Marina Romana, pe picior de egalitate cu bulgarii, mult in spatele flotelor turcesti si rusesti. “In ceea ce priveste capacitatea per total, Marina Romana este semnificativ in spatele fortelor navale turcesti si rusesti in Marea Neagra, e comparabila ca putere cu flota bulgara, insa e totusi semnificativ in fata marinelor din Ucraina si Georgia”, a declarat, pentru HotNews.ro, Omar Lamrani, analist militar la Stratfor, agentie americana specializata pe analize militare si geostrategice. “Marea majoritate a navelor actuale ale Romaniei au fost construite in anii 1970 si 1980. Prin urmare, navele romanesti sunt in curs de imbatranire, si la fel ca si in cazul avioanelor fortelor aeriene, au nevoie de modernizare si de inlocuire. Romania are un numar solid de fregate, corvete si dragoare (desi si acestea sunt in curs de imbatranire), insa este dezavantajata considerabil de lipsa unei aviatii navale dezvoltate, de capacitatea redusa de aparare sol-aer si si capacitatea mediocra de lupta anti-submarin. Romania ii lipseste, de asemenea, o forta eficienta pe partea submarina”, explica Lamrani. Integral pe Hotnews
Un nou summit UE-Turcia dedicat crizei refugiatilor. Bruxelles-ul va cere Ankarei si Atenei sa inchida definitiv “ruta balcanica” pentru migranti. Uniunea Europeana va cere Turciei si Greciei sa ajute la solutionarea crizei migrantilor si sa inchida definitiv asa-numita “ruta balcanica”, in cadrul unui nou summit UE-Turcia care are loc luni la Bruxelles si este considerat crucial pentru gasirea unei solutii in criza refugiatilor, intr-un moment in care sosirea pe continent a 1,25 de milioane de solicitanti de azil a divizat Europa mai mult ca niciodata, scrie AFP. “Fluxul de imigranti ilegali de-a lungul Balcanilor de Vest ajunge la final. Aceasta ruta este inchisa”, scrie in proiectul de declaratie finala a summitului extraordinar al UE. Cei 28 de lideri europeni au programat, mai intai, un pranz cu premierul turc Ahmet Davutoglu si este de asteptat ca UE sa faca presiuni asupra Turciei pentru a o ajuta sa gestioneze criza refugiatilor, care ii pune in pericol unitatea. Fluxul de migranti intre Turcia si UE este “in continuare foarte ridicat”, afirma joi presedintele Consiliului European, Donald Tusk, la finalul unei intrevederi la Ankara cu premierul turc Ahmet Davutoglu. Davutoglu avertiza insa, la inceputul lunii februarie, ca Turcia nu va purta singura “toata povara” de a gazdui refugiatii sirieni. “Nimeni nu trebuie sa creada ca, daca Turcia accepta refugiati si isi asuma aceasta responsabilitate, aceasta tara va purta singura povara”, declara premierul turc dupa o intalnire la Ankara cu cancelarul german Angela Merkel. La randul sau, premierul grec Alexis Tsipras a cerut din nou, duminica, transferul “urgent” al miilor de refugiati aflati in prezent pe teritoriul Greciei in alte tari ale Uniunii Europene, in ajunul summit-ului extraordinar UE-Turcia de la Bruxelles. Integral pe Hotnews
Refugiaţii, arma lui Putin împotriva Occidentului. Preşedintele Rusiei se foloseşte de criza migraţiei pentru a zdruncina Europa, ducând un „război al informaţiilor“ menit să stârnească furie în special în Germania, motorul Uniunii Europene. Pentru preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, migraţia s-a transformat într-o armă de distrugere în masă. Prin intervenţia Rusiei în Siria, liderul de la Kremlin alimentează în mod cinic criza migraţiei în încercarea de a distruge Europa, scrie cotidianul britanic „The Daily Mail“ într-un amplu material pe această temă. Problema este însă că răspunsul Uniunii Europene în faţa acestei ameninţări nu este unul pe măsură, liderii europeni nereuşind să se pună de acord cu privire la modul în care să soluţioneze criza migraţiei, o provocare fără precedent pentru Europa. Ţinta: Angela Merkel Semnale de alarmă privind modul în care acţionează Rusia vin din toate părţile, inclusiv din partea unor analişti ai Alianţei Nord-Atlantice, care au afirmat recent că au descoperit dovezi privind „războiul informaţiilor“ purtat în jurul crizei migraţiei, dovezi ce conduc spre Vladimir Putin. Iar acest război este dus în scopul de a o înlătura de la putere pe Angela Merkel, cancelarul federal german, care a sprijinit puternic sancţiunile impuse regimului Putin, scrie „The Observer“. Potrivit analistului Jānis Sārts, director al Centrului de Excelenţă NATO în domeniul Comunicării Strategice de la Riga, Letonia, războiul informaţiilor declanşat de Putin este menit să stârnească furie în Germania, ţară în care în anul 2015 au ajuns peste un milion de refugiaţi şi în care există dezbateri intense privind posibilităţile de integrare a acestora, dar şi privind comportamentul lor. Integral pe Adevarul
Austria nu va mai primi refugiaţi pe baza sistemului de cote stabilit de UE. Austria nu vrea să participe la sistemul de distribuire a refugiaţilor propus de Uniunea Europeană, afirmă ministrul austriac al Apărării, Hans Peter Doskozil, citat de ziarul Oesterreich, informează site-ul agenţiei Reuters. “Noi avem deja partea leului…, pentru că primim 37.500 de solicitanţi de azil doar anul acesta. Acum, este şi rândul altora. De ce ar trebui Austria să ia refugiaţi din Grecia?! Acest lucru ar transmite un semnal greşit”, a declarat Hans Peter Doskozil. Austria, care are 8,5 milioane de locuitori, a primit 90.000 de solicitări de azil în cursul anului în 2015. Cancelarul Austriei, Werner Faymann, a pledat în mai multe rânduri pentru solidaritatea ţărilor central şi est-europene membre UE în primirea refugiaţilor, avertizând cu reducerea fondurilor statele care nu acceptă extracomunitari conform sistemului de distribuire. Integral pe Gandul
Vești bune pentru românii care vor să cumpere mașini. Samsarii au încurcat-o. Senatorii din Comisia pentru drepturile omului ar urma să discute luni propunerea legislativă de completare a Codului Penal, în sensul introducerii pedepsei cu închisoarea de la 2 la 5 ani pentru vânzătorii de autovehicule care falsifică datele sau carateristicile tehnice ale maşinilor. Potrivit propunerii legislative de completare a Legii 286/2009 Cod Penal, se introduce infracţiunea de “înşelăciune privind date sau caracteristici ale vehiculelor”. Astfel, înşelăciunea săvârşită în legătură cu date sau caracterisrici ale vehiculelor se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani. “Prin date sau caracteristici ale vehiculelor se înţelege: elemente de indentificare, provenienţa, modificările şi intervenţiile, inclusiv asupra odometrului, istoricul reviziilor, reparaţiilor şi accidentelor rutiere în care a fost implicat vehiculul. Fapta constituie infracţiune independent de diligenţa depusă de persoana care devine titular de drepturi asupra vehiculului”, prevede propunerea legislativă semnată de un grup de deputaţi PNL şi independenţi. Integral pe Realitatea.net
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
o zi buna tuturor.
Un exemplu de schizofrenie UE recenta:
“Fluxul de imigranţi clandestini care se deplasează de-a lungul statelor din vestul Balcanilor a ajuns la final: această rută este închisă, din nefericire”
exprimare oficiala
Zici ca sunt la casa de nebuni: cum adica “din nefericire”? voi nu v-ati saturat?
Si daca nu e ok ca s-a inchis, de ce nu luati masuri sa se redeschida? Ca ati putea face un tren special pt refugiati care sa circule fara oprire, si sa duca in Germania pana nu mai incap.
…………..
Va zic, imi pare bine ca am schimbat pe dolari, euro o fi tare pe moment dar cu astia la putere europa va cadea sub SUA din toate pdv, indiferent cine iese presedinte acolo. Macar cetatenilor de-acolo nu li s-a bagat de tot pumnul in gat.
Buna dimineata. Oficialii UE sunt si mai detasati de omul simplu decat oficialii americani. In fond, pe oficiali Bruxelezi nu i-a ales nimeni, nu au de dat socoteala nimanui. Oficialii americani mai dau din cand in cand nas in nas cu plebea.
va salut !
cum va spuneam ieri .. urmeaza lucruri interesante pentru Romania .
“Avem ambitia sa devenim un centru regional de promovare a educatiei cu privire la Holocaust si de combatere a antisemitismului.”
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20848979-klaus-iohannis-ierusalim-intelegem-asigurarea-securitatii-israelului-subiect-axiomatic-pentru-care-nu-exista-compromisuri.htm
sa combati antisemitismul e un lucru bun si necesar . dar sa ti bati joc de istoria poporului roman , sa negi crimele comunismului si sa te faci ca ploua cand e vorba despre bolsevicii care au adus comunismul in Ro ( ai caror urmasi ne dau azi lectii si stabilesc ei pe baza deciziilor “tribunalului poporului ” despre cine avem sau nu voie sa vorbim ) … las la aprecierea dvs !
Buna dimieata !
din pacate Romania nu are doar corupti. Are si contestatari ai statului Si tot din pacate ,o parte sunt aici,langa noi,printre noi..
Contestatarii statului se pregatesc asiduu de o comerare ,un mars si un miting, care nu are cum sa nu jigneasca pe romani. Va fi o actiune impotriva statului si a poporului roman. Spuneam ca se fac pregatiri intense ,mobilizari din casa in casa , solicitari de implicare si neaparat prezenta in numar cat mai mare in Tg.Mures, la marele miting organizat de CNS ,in data de 10 martie.
Deja se stie ca nu este doar un miting impotriva Planului de reforma administrativa a Romaniei ,cu referire expresa la judetele Mures,Harghita si Covasna. Exista o tensiune in crestere in resedinta de judet.Ca de obicei politicienii maghiari ,udemeristi ,cenesisti si ce organizatii politice or mai fi avand maghiarii traitori in Romania,ascund pana la momentul mitingului solicitarile de autonomie pe criterii etnice. Pentru a da un aer european ” mitingului si solicitarilor ” au invitat si reprezentanti din Catalonia.
Si altadata dar mai ales acum ,le transmit o intrebare organizatorilor .Vizibili si invizibili …
– pe romanii din aceste judete ,i-ati intrebat vreodata ce parere au fata de ceea ce faceti ?
– oare noi ,romanii nu ne-am saturat sa tot otraviti relatiile dintre noi si vecinii,prietenii , colegii si pentru
multi ,rudele noastre maghiare ?
– poate ne veti spune si de ce copii din ciclul primar nu stiu 10 cuvinte in limba romana??
– realizati ce politica periculoasa segregationista promovati?
PS daca la Bucuresti se “doarme” ,aici nu !!
buna ziua
se pare ca e mare aiureala
http://www.romanialibera.ro/special/investigatii/de-ce-va-crea-curtea-constitutionala-haos-in-justitie-409249
semn ca pisicile traiesc bine in Ro :))
http://www.zf.ro/companii/retail-agrobusiness/lidl-vinde-untul-pizza-salamul-si-iaurtul-marca-proprie-cu-33-67-mai-scump-in-romania-decat-in-polonia-15098457
Ehei, daca ar fi asa…Dar pe aici sunt prea multi imbecili iubitori de sobolani si de gandaci. Si nu doar tzaranoi care vor sa uite de unde au plecat, ci si corporatisti care fac pe sefii cu vecinii.
Diferentele de pret sunt prea mari ca sa fie puse pe seama TVA mult mai mare la noi…
corect 😀
Buna ziua tuturor…
Buna ziua,
scuze ca deviez de la subiectele in discutie, foarte importante, dar totusi se pun niste intrebari fara raspuns, deocamdata:
http://directproprietar.pro/MISTERELE-DE-LA-LAUSANNE-Oncologii-Regelui-Mihai-sunt-de-negsit–NTREBRILE-CHEIE
Cred ca inca odata suntem luati de fraieri! Cineva pune la cale ceva!!
O fi doar distragerea atentiei de la chestiunile arzatoare?!
Se demonstreaza, hotii de-abia asteapta ca CCR sa transforme in “ilegal” anchetele DNA care demonstreaza crimele lor economice:
http://www.b1.ro/stiri/politica/udrea-replica-pentru-macovei-e-disperata-ca-scap-de-dosarele-facute-de-prietena-ei-dupa-ce-ccr-a-declarat-neconstitutionale-interceptarile-realizate-de-sri-daca-ar-avea-putina-decenta-nu-ar-dezinforma-142612.html
CCR se compromite masiv fara clarificari, perioada de gratie si alte masuri asiguratorii ca DNA nu este blocat. Nu merge cu “nu dati in CCR ca dati in Lege”, aici este mare neclaritate si suspiciune.
postare noua!
http://politeia.org.ro/editoriale/nu-ccr-ci-parlamentul-creeaza-haos-in-justitie/44815/