Revista Presei – 7 mai.„România are 4,74 milioane de pensionari și o pensie medie de numai 2248 de lei”
07/05/2024 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 7 mai! Cerul va fi variabil, însã mai ales dupã-amiaza şi seara, instabilitatea atmosfericã se va manifesta prin înnorãri, temporar mai accentuate, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului, local în zonele de munte şi pe arii mai restrânse în Maramureş, Transilvania, Moldova şi în nordul Olteniei şi Munteniei. Vântul va sufla slab și moderat, iar temperaturile maxime vor fi între 22 și 28 gr C, iar cele minime între 10 și 15 gr. C. Bucuresti: 27/14 gr.C.
“În loc să facă împreună cu investitorii privaţi stadioane integrate în mall-uri ca să atragă public şi să facă bani, guvernul Ciolacu & Ciucă aruncă sute de milioane de euro pe stadioane care vor fi lăsate de izbelişte exact ca sălile lui Adrian Năstase şi bazinele de înot ale Elenei Udrea Năstase a făcut săli de sport. Elena Udrea a făcut bazine de înot. Acum Ciolacu şi Ciucă fac stadioane. Nu ştiu dacă scapă vreun oraş mare sau mijlociu de frenezia construirii de stadioane noi. După ce am avut sălile de sport, sălile de înot de pe vremea lui Năstase şi a Elenei Udrea, acum toată lumea, toate autorităţile locale, toţi liderii politici din oraş şi din zonă vor să aibă un stadion nou în curtea lor. Au sau nu au echipă, au sau nu au suporteri, toţi s-au abonat la banii statului prin CNI ca să aibă stadion nou. Cred că toate investiţiile în stadioane noi, începând cu Arena Naţională de acum un deceniu, înseamnă aproape un miliard de euro. Aceste stadioane sunt un minus în bugetul local pentru că nu au cum să-şi acopere cheltuielile de întreţinere din veniturile realizate prin închirierea stadionului către echipele de fotbal sau către alte eveniment sportive, culturale şi politice. Aşa cum arată informaţiile publice, Arena Naţională din Bucureşti, care a însemnat o investiţie de 200 de milioane de euro, are până acum un minus de aproape 20 de milioane de euro, iar pierderile vor continua. România, oraşele au nevoie de stadioane noi. Este o necesitate a condiţiilor actuale de a arăta comunităţii locale că lucrurile se mişcă şi că nu trăim numai din activele făcute pe vremea comunismului. Problema este că aceste stadioane nu au fost şi nu sunt integrate într-un complex imobiliar şi comercial mai mare, care să includă, pe lângă stadion, un mall cu spaţii comerciale, cu zona de restaurante şi cafenele, cu săli de conferinţă. …. Marile stadioane din lume investesc acum miliarde de euro în schimbarea întregului concept, pentru că nu este numai un simplu meci de fotbal care durează două ore, ci este un spctacol de entertainment. Dacă stadionul ar fi în mijlocul unui mall, întreg businessul s-ar schimba. Administrarea stadionului nu ar mai fi la primărie şi nu ar mai fi o gaură neagră care să se degradeze în câţiva ani, ci tot complexul sportiv ar putea fi administrat de către un administrator de mall. Mallul ar cuprinde, pe lângă stadion, hoteluri, săli de conferinţe, chiar şi şcoli, pe lângă spaţiile comerciale şi food-courturile. În ciuda stadioanelor nou construite, în marea majoritate a meciurilor tribunele sunt goale. Dacă stadionul ar fi plasat într-un mall, sigur tribunele ar fi pline. ….” Integral: https://www.zf.ro
“Numărul firmelor dizolvate a crescut în România cu aproape 15% în primul trimestru din acest an față de aceeași perioadă a anului trecut Numărul firmelor dizolvate a crescut cu aproape 15% în primul trimestru din acest an, până la 12.279, faţă de 10.709 în perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) și citate de Agerpres. Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 2.540 de firme (număr în creştere cu 12,69% faţă de ianuarie – martie 2023) şi în judeţele Ilfov (705, plus 61,33%), Constanţa (620, plus 23,02%), Cluj (606, plus 18,13%), Timiş (551, minus 8,93%) şi Iaşi (468, plus 37,65%). La polul opus, cele mai puţine dizolvări de firme au fost consemnate în judeţele Covasna, respectiv 72 (plus 24,14% faţă de primul trimestru din 2023), Ialomiţa (78, plus 25,81%), Caraş-Severin (79, plus 8,22%) şi Mehedinţi (81, minus 47,27%). Domeniul de activitate care a înregistrat cele mai multe dizolvări de firme, în ianuarie – martie 2024, este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde s-au înregistrat 3.368 de dizolvări la nivel naţional. Faţă de primul trimestru din 2023, dizolvările din acest sector au crescut cu 12,72%. ….” Integral: https://economedia.ro
“Nicuşor Dan: Există mafie imobiliară. Cea mai agresivă formă este când încep să dea în judecată şi cer despăgubiri de zeci de milioane …. Nicuşor Dan a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, în legătură cu acuzaţiile PNL potrivit cărora blochează dezvoltarea oraşului şi câte autorizaţii de construire a dat în mandatul său. „Am dat în acelaşi ritm în care au dat şi administraţiile anterioare, cu diferenţa că alea noastre sunt legale, că dintre alea date în administraţia trecută şi contestate în instanţă, 50% erau nelegale, anulate de instanţă. Noi am verificat la sânge şi am dat. Cam 600-800 de autorizaţii pe an au dat toţi primarii din Bucureşti, noi dând autorizaţii numai pe zonele istorice ale oraşului, pe zonele protejate”, a explicat Nicuşor. Întrebat dacă s-au construit şi blocuri în urma acestor autorizaţii acordate, primarul Capitalei a răspuns: „S-au supraînalţat case, s-au făcut reparaţii interioare, s-au construit pe spaţii libere construcţii. În fine. Noi, repet, reglementăm doar zona centrală a oraşului, zona istorică, 7% din teritoriu şi nu prea sunt blocuri, adică trebuie să te încadrezi evident în specificul zonei”. El a precizat că nu au existat încercări directe de a i se oferi şpagă de când este politican, dar au existat aluzii…..„Există speculă imobiliară şi mafie imobiliară. Speculă imobiliară este când tu cumperi un teren şi faci nişte operaţiuni, de exemplu iei un PUZ de la Consiliul General şi în urma acestui PUZ, deci tu nu faci nimic decât cumperi, nişte oameni fac nişte hârtii şi în urma acestor hârtii valoarea terenului tău creşte cu 50%, cu 80%, cu 100%. Asta e speculă imobiliară şi a funcţionat ani de zile foarte bine. Problema este că multe din actele astea erau ilegale şi nu existau instituţii de control care să le controleze. Şi în momentul în care oamenii ăştia controlează instituţiile statului, atunci deja ne apropiem de mafie, de cuvântul mafie. Şi forma cea mai, în opinia mea, cea mai agresivă a cuvântului mafie este când oamenii ăştia încep să ameninţe, nu fizic, dar dând în judecată cum au dat şi pe mine să-mi ceară despăgubiri pe persoană fizică de 10 milioane de lei, de 20 milioane de lei, de 70 milioane de lei pentru că nu vreau să votez un proiect sau nu vreau să semnez un proiect”, a explicat Nicuşor Dan…..” Integral: https://www.g4media.ro
“Conflict de interese la europarlamentari? 70% din deputați au venituri din alte activități, șase dintre ei câștigă mai mult din al doilea job decât ca legislatori …. Grupul de campanie Transparency International EU a constatat că 70% dintre cei 705 membri ai Parlamentului European au locuri de muncă secundare. Puțin peste un sfert (26%) dintre aceste locuri de muncă secundare erau plătite, șase legislatori câștigând mai mult decât salariul lor anual brut de europarlamentar de 120 900 de euro (103 000 de lire sterline). Cel mai bine plătit europarlamentar a declarat 3 milioane de euro pe an dintr-o afacere imobiliară; un alt politician a avut un salariu din activitatea sa de avocat corporatist aproape la fel de mare ca și salariul său de europarlamentar, în timp ce numeroși parlamentari au beneficiat de calitatea de membru în consiliile de administrație ale unor companii și din circuitul de conferințe. Dintre cei 20 de eurodeputați cu cele mai mari venituri, nouă erau membri ai Partidului Popular European de centru-dreapta (PPE); alți șase aparțineau unor partide naționaliste sau de extremă-dreapta, sau fuseseră membri ai unor astfel de grupuri în trecutul recent. Printre primii 20 s-au numărat și doi socialiști; doi liberali, inclusiv fostul coordonator al Brexit Guy Verhofstadt; și un independent, care a fost exclus din grupul liberal. Acesta a fost europarlamentarul lituanian Viktor Uspaskich, ale cărui câștiguri de 3 milioane de euro au ajuns în fruntea listei. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“INTERVIU Gabriel Liiceanu, despre conducătorii României: „I-am văzut la televizor de atâtea ori cu Biblia în faţă. „Jur”, au spus. Și ei comit cele mai teribile furturi” .…
- Raportul stat-privat: „Tot ceea ce producem noi prin inițiativa, priceperea, competența a instituţiilor private, libere, care creează bugetul acestei țări prin taxe, totul este furat la nivelul corupției aparatului de stat. Nepotisme, furt, deturnări”.
- Consecința: „Nu răspund în fața nimănui, nu sunt condamnați de justiție în marile cazuri de corupție decât cu pedepse modice. Cele mai teribile furturi și lovituri date bugetului României de către acești oameni sunt sancționate cu maximum 7 ani”.
- Un exemplu concret: „În timp ce poporul român tremura, Sebastian Vlădescu, Ministrul Finanțelor, își negocia mita de 4 milioane de euro. Vă dați seama ce crimă la adresa unui popor este asta?”.
- Klaus Iohannis: „El nu-şi dă seama că dezamăgirea e pe măsura promisiunii neţinute?”
…. Lucrul care gripează societatea, vă spun de la început, pentru că mă obsedează treaba asta de mulţi ani, este gradul de corupție al administrației publice. Asta însemnând de la primarii comunelor până la vârfurile societății politice. Lanțul corupției este teribil și este întins ca o caracatiță peste societatea română. Oameni puțini, câteva sute de mii, paralizează o societate de 20 de milioane. Pentru că tot ceea ce producem noi prin inițiativa, priceperea, competența a instituţiilor private, libere, care creează bugetul acestei țări prin taxe, totul este furat la nivelul corupției aparatului de stat. Nepotisme, furt, deturnări. Nu spun toate lucrurile astea pentru că așa-mi închipui, ci pentru că există rapoarte ale DNA-ului făcute pe ultimii 20 de ani, iar lectura lor îți de frisoane. La vârf, avem o țară de infractori corupți. Ei ne blochează. Dacă am fi putut să fim o țară cu corupție mică, cum sunt, să zicem, marile țări civilizate ale nordului Europei, noi am fi arătat astăzi cel puțin așa cum arată Austria. De aici vine drama. …Da, ce le corespunde acestor jurăminte care sunt făcute în fața unui popor întreg la televizor? Jurăminte care au o alură de fast? Le corespunde un aparat administrativ din ce în ce mai mare, uriaș, care e plătit de noi, care crește de la un an la altul și care presupune angajarea rudelor, a iubitelor, a copiilor, a nepoților. Este statul cu cele mai multe cheltuieli făcute din buget pentru funcționari, care numai jurământul ăla nu-l respectă. Dimpotrivă, vor un stipendiu de la stat, nu răspund în fața nimănui, nu sunt condamnați de justiție în marile cazuri de corupție decât cu pedepse modice. Cele mai teribile furturi și lovituri date bugetului României de către acești oameni sunt sancționate cu maximum 7 ani. ….Vă dau un exemplu, vă spune ceva numele Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanțelor în timpul guvernului Tăriceanu? În preajma declanșării marii crize financiare din 2008-2010, în timp ce poporul român tremura văzând că intră într-o într-o fundătură a istoriei, când se punea problema micșorării salariilor cu 20%, ministrul Finanțelor își negocia mita de 4 milioane de euro cu firma austriacă care trebuia să revizuiască construcția căii ferate București-Constanța. N-a apucat să ia pe toți. A luat doar 2,5 milioane. Vă dați seama ce crimă la adresa unui popor este asta? ….” Integral: https://www.hotnews.ro
“România are 4,74 milioane de pensionari și o pensie medie de numai 2248 de lei Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.248 de lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) și citate de Agerpres. Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la aproape 10,676 miliarde lei. Din totalul pensionarilor, 632.361 aveau perioade lucrate în agricultură, pensia medie fiind de 636 de lei. Potrivit statisticilor CNPP, din totalul pensionarilor din sistemul public de pensii, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.810.022 de persoane, dintre care 2.187.782 femei, în timp ce pensia medie se situa la 2.506 de lei. ….” Integral: https://economedia.ro
“România vs. România în era UNESCO la Roșia Montană …. Doar o bucată de scândură pusă de localnici marchează faptul că Roșia Montană face parte din patrimoniul universal. „Vom face signalistica (semnalizarea sitului, n.r.) vara aceasta”, promit reprezentanții Consiliului Județean Alba. „Vom face” – o promisiune de care a atârnat viitorul Roșiei Montane și al localnicilor în deceniile de după Revoluție. Mai întâi a fost promisiunea exploatării aurului din masivii muntoși – cu prețul strămutării multora dintre localnici și a distrugerii munților care adăpostesc galeriile romane unice în lume – care vorbea despre investiții de miliarde peste miliarde și locuri de muncă pentru sute sau chiar mii de persoane. ….Viitorul alternativ al Roșiei Montane e construit mai degrabă de specialiști din ONG-uri sau instituții, respectiv de câțiva mici antreprenori și mai puțin după o strategie integrată a statului….. Comuna cu cele mai multe monumente „Este comuna din România care are cele mai multe monumente istorice incluse în lista națională a monumentelor istorice”, spune Irina Iamandescu, directoare adjunctă în Institutul Național al Patrimoniului (INP), coordonatoarea departamentului Monumente și a „punctului focal” UNESCO. Sunt aproximativ 50 de obiective în Roșia Montană incluse în lista națională a monumentelor istorice. Șapte dintre ele sunt legate de trecutul roman al comunei atestate în anul 131 d.H. În frunte se află situl arheologic Alburnus Maior, pe o rază de 2 kilometri, și galeriile romane din masivele Cârnic și Orlea – monumente de clasa A, adică de valoare națională sau universală. Celelalte, incluzând centrul istoric al localității, cu aspect de secolele XVIII – XX, biserici și case parohiale, precum și zeci de alte imobile sunt de asemenea pe listă, ca monumente de categoria B, de interes local. … De altfel, Roșia Montană Gold Corporation – în care și statul român deține aproape 20% din acțiuni, alături de Gabriel Resources – e și ea proprietara unor clădiri de patrimoniu. Unele au fost restaurate, dar riscă să se degradeze. Despre acestea nici autoritățile statului, nici compania – căreia Europa Liberă i-a adresat câteva întrebări pe temă – nu spun deocamdată nimic. Imobilele ar putea fi pretinse de statul român în contul celor peste 9 milioane de dolari pe care România le are de primit drept cheltuieli de judecată în urma procesului de la Washington, consideră unii localnici și reprezentanți de ONG-uri. ….” Integral: https://romania.europalibera.org
“Începe Săptămâna Luminată, în care Raiul este deschis. Semnificația fiecărei zile Săptămâna Luminată este cea care urmează după Învierea lui Iisus Hristos. În tradiția greacă se mai numește și Săptămâna reînnoită, deoarece întreaga creație renaște. În popor există credinţa că în Săptămâna Luminată Raiul se deschide tuturor. ….Prima zi după Duminica Paștelui se numește Lunea Albă și este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în această zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude. În unele zone se merge cu obiceiul udatului şi al umblatului cu pască pentru vestirea Învierii. Marţea din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Marţea Albă şi este impusă drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu. În această zi, bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie în Sfânta Miercuri din Săptămâna Luminată. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor“ – asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă. Joia Verde din Săptămâna Luminată este o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, două lumânări se aprind la toate cele patru capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte. Vinerea din Săptămâna Luminată este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar în Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă, motiv pentru care Vinerea din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Fântâniţa. ….” Integral: https://adevarul.ro
“UE investighează mai multe investiții ale Chinei, într-un ultim efort de a proteja producătorii autohtoni/ Eolienele și mașinile electrice, printre achizițiile anchetate Uniunea Europeană a lansat miercurea trecută o investigaţie cu privire la achiziţionarea de dispozitive medicale de către China, într-un ultim efort de a proteja producătorii autohtoni, transmite News.ro. De asemenea, a lansat mai multe anchete pentru a stabili dacă producătorii chinezi de tehnologie curată inundă piaţa cu bunuri subvenţionate şi dacă companiile din China beneficiază în mod nedrept de subvenţii în timp ce operează în interiorul UE. Comisia Europeană, care efectuează investigaţiile, spune că scopul său este de a preveni concurenţa neloială şi denaturarea pieţei. DISPOZITIVE MEDICALE Comisia Europeană a lansat o anchetă privind achiziţiile publice din China de dispozitive medicale, a anunţat jurnalul oficial al UE pe 24 aprilie. Ancheta este prima în cadrul Instrumentului de achiziţii internaţionale al UE, care urmăreşte să împiedice ţările să favorizeze în mod nedrept furnizorii interni. …. TURBINE EOLIENE UE investighează subvenţiile primite de furnizorii chinezi de turbine eoliene destinate Europei, a declarat comisarul antitrust al blocului, Margrethe Vestager, pe 9 aprilie. Vestager va analiza dezvoltarea parcurilor eoliene în Spania, Grecia, Franţa, România şi Bulgaria, a spus Vestager fără a numi anumite companii. …. PANOURI SOLARE Comisia a deschis două investigaţii în temeiul Regulamentului UE privind subvenţiile străine (FSR) pentru a stabili dacă doi ofertanţi chinezi au beneficiat în mod excesiv de subvenţii în ofertele lor făcute în cadrul unei licitaţii publice pentru un parc de energie solară în România, a anunţat pe 3 aprilie. Investigaţiile vizează un consorţiu format din ENEVO din România şi o unitate a LONGi din China şi filiale ale grupului de stat chinez Shanghai Electric. Comisia are termen până pe 14 august să ia o decizie cu privire la blocarea contractului, acceptarea angajamentelor companiilor de a elimina denaturarea concurenţei sau să nu obiecteze. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Ochi chinezești deasupra Europei. Camerele de supraveghere Made in China împânzesc estul continentului, în ciuda temerilor de securitate …. Relatările RFE/RL arată că din ce în ce mai multe camere de supraveghere de fabricație chineză sunt folosite în țări care fie sunt membre UE și NATO, fie speră să adere, și în care guvernele atente la bugete se orientează tot mai mult spre companii chineze cu prețuri accesibile și subvenționate de stat. Deși în majoritatea țărilor nu sunt disponibile baze de date naționale despre camere de supraveghere, informații existente și relatări ale RFE/RL arată că Dahua și Hikvision – două companii chinezești deținute parțial de stat – domină piețele din Ungaria, Serbia, România, Moldova, Ucraina, Bosnia-Herțegovina, Kosovo, Bulgaria și Georgia. „Cea mai mare diferență dintre aceste firme (chinezești) și altele este că alte companii nu au un catalog așa de mare de vulnerabilități care pot fi exploatate”, a spus RFE/RL Conor Healy, director de cercetare guvernamentală la IPVM, o firmă de cercetări specializată în dispozitive de supraveghere. „În mod fundamental, securitatea se referă la planificarea în vederea unor amenințări ipotetice, iar guvernele și organizațiile de securitate naționale trebuie să se concentreze pe asta.” Relatările RFE/RL arată că în ciuda atenției sporite acordate în capitalele occidentale supra-dependenței de tehnologie chineză în infrastructura importantă, camerele Dahua și Hikvision se folosesc de asemenea în locații sensibile, inclusiv baze militare în România și sediile poliției speciale în Ungaria, ceea ce, potrivit experților, expune asemenea instituții la atacurile hackerilor și adversarilor din străinătate. În vreme ce țări ca SUA, Marea Britanie și Australia au pus cele două firme pe liste negre, în Europa nu există asemenea interdicții. Dar pe fondul unei vizite importante în Europa a liderului chinez Xi Jinping, începută pe 5 mai și al scandalurilor de spionaj chinez pe continent, ca și al unor măsuri UE împotriva practicilor comerciale chineze, capul de pod al celor două companii în Europa reprezintă un alt posibil punct de ruptură…..România Nu există o bază de date centrală în România, dar sondajele din domeniu și portalurile de achiziții publice arată că utilizarea camerelor de supraveghere fabricate în China se extinde. Unele au fost chiar instalate în instituții cu grad ridicat de securitate. Potrivit unui raport global al industriei de supraveghere din 2021, în România existau 189.452 de camere Dahua și Hikvision active, ceea ce plasează țara din UE și NATO pe locul opt în lume. O investigație recentă a RFE/RL a mai constatat că echipamentele de supraveghere produse de Hikvision și Dahua sunt folosite în cel puțin 28 de obiective militare din țară. Echipamentul este folosit și de sute de alte instituții publice implicate în securitatea națională. RFE/RL a mai constatat că camerele Hikvision erau folosite la baza militară din Deveselu, care găzduiește sistemul NATO Aegis Ashore, sistem de apărare antirachetă de la sol. ….” Integral: https://romania.europalibera.org
“A apărut păcăneaua ortodoxă, unde dacă îți pică 3 tămâi ți se iartă păcatele …. Aparatul este dotat cu o sutană de culoare neagră, sub care trebuie să intri atunci când joci. „Practic funcționează la fel ca păcănelele normale, numai că atunci când tragi de manetă, pe ecran apar elemente bisericești în loc de fructe. Dacă îți pică trei lumânări aprinse înseamnă pomenire pentru rudele tale vii, trei lumânări stinse, pomenire pentru morți. La trei cruci ai reducere 30% la înmormântare pentru o rudă de gradul 2, maxim”, spune Daniel Ciobotea, inventatorul păcănelei ortodoxe. Însă premiul după care aleargă toți enoriașii sunt cele trei tămâi, care, atunci când apar în linie, echivalează cu iertarea tuturor păcatelor făcute până în acel moment, inclusiv faptul că ai jucat la păcănele. Bineînțeles, cu cât bagi mai mulți bani, cu atât șansele tale de mântuire sunt mai mari. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Interviul integral Macron – The Economist. Europa, arme nucleare și restabilirea ordinii mondiale: Cum vede Macron viitorul?….”
https://alephnews.ro/guvern/interviul-integral-macron-the-economist-europa-arme-nucleare-si-restabilirea-ordinii-mondiale-cum-vede-macron-viitorul/
👍
Din ciclul nou, “Ba, esti prost?!…”
https://www.g4media.ro/video-nicolae-ciuca-si-a-lansat-campania-de-prezidentiabil-cu-panouri-publicitare-pe-autostrazi-si-clipuri-video-promovate-pe-net-mesajul-e-construit-in-jurul-familiei-traditiilor-bisericii-si-arma.html