Revista Presei – 7 Iunie / USL: Poporul e prost! Referendumul din 2009 ignorat!
07/06/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de vineri. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o atenţionare COD GALBEN de ploi torenţiale, grindină şi intensificări ale vântului, valabilă de joi de la ora 18:00 până vineri la ora 22:00 în 15 judeţe din ţară. Râurile mici din nouă judeţe din estul ţării se află sub cod galben de inundaţii, de joi de la ora 20.00 până sâmbătă la ora 10.00, potrivit unei atenţionări emise de INHGA.
Din după-amiaza zilei de joi 6 iunie, până în seara zilei de vineri 7 iunie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Moldova, zona Carpaţilor Orientali, nordul Dobrogei şi al Munteniei. În aceste regiuni se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25…30 l/mp şi izolat 50 l/mp.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4763 RON; 1 USD = 3. 4113 RON; 1 EURO = 1. 3122 USD; Francul elvetian 3. 6241 RON. Gramul de aur 153.5144 RON.
AVAS cere de la Muşat & Asociaţii despăgubiri de 8,7 mil. $ în celebrul dosar Nobel Ventures. Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), fosta AVAS, solicită casei de avocatură Muşat & Asociaţii suma de 8,7 milioane de dolari într-un dosar deschis la Tribunalul Bucureşti, care va avea următorul termen de judecată chiar astăzi, 7 iunie. Banii reprezintă „prejudiciul cauzat ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei“ de a promova în instanţă un litigiu împotriva grupului american Noble Ventures, în cadrul unei acţiuni mai largi care a inclus o dispută la Tribunalul ICSID de la Washington cu o valoare de 350 de milioane de dolari. Casa de avocatură condusă de Gheorghe Muşat, unul dintre cei mai puternici avocaţi de business din România, a asistat AVAS în perioada 2001-2005 într-un arbitraj intentat de grupul american care îşi adjudecase Combinatul Siderurgic Reşiţa în urma procesului de privatizare. În 2001, Noble Ventures, care era reprezentată de americanul John Michael McNutt, s-a adresat Curţii de Arbitraj a Băncii Mondiale, acuzând statul român de nerespectarea Tratatului Bilateral de Investiţii încheiat între SUA şi România – dosar ce a ţinut la acea vreme prima pagină a ziarelor şi s-a soldat cu anularea privatizării cu americanii şi vânzarea combinatului către grupul rus TMK. În urma procesului, care s-a soldat cu o decizie complet favorabilă statului român, autorităţile au suportat cheltuieli de judecată de 8,9 milioane de dolari, sumă apropiată daunelor pretinse în prezent de la Muşat. Noble Ventures a avut cheltuieli de judecată de 3,14 milioane de dolari, iar curtea a decis că părţile vor achita cheltuielile în mod egal. Integral in Ziarul Financiar
Preşedintele Traian Băsescu: „Ar trebui să vindem străinilor tot atât pământ cât ne-au vândut alţii nouă“.Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, joi, prezent la Institutul Agricol Fundulea, că ar trebui să vindem străinilor tot atât pământ cât ne-au vândut alţii nouă. Totodată, şeful statului a subliniat că nu este împotriva vânzării pământului agricol străinilor, în baza tratatului de aderare la UE. „Foarte curând, prin tratatul de aderare la UE, străinii vor putea cumpăra pământ. Eu nu spun să nu cumpere pământ, dar spun că ar trebui să vindem tot atât pământ cât ne-au vândut alţii nouă şi, pe de altă parte, avem obligaţia- Preşedinţie, Guvern, Parlament- să găsim soluţia de a-i credita pe agricultorii români în condiţii avantajoase pentru a putea fi cei care cumpără pământul“, a precizat şeful statului, potrivit Hotnews. În altă ordine de idei, Traian Băsescu a anunţat că, în 30 iunie, va fi terminat şi pus în dezbatere publică raportul comisiei prezidenţiale pentru elaborarea tsrategiei agricole până în 2030. „Va fi extrem de important dacă reuşim un acord între toate forţele politice şi, aşa cum s-a semnat un acord pentru Legea Educaţiei, toate forţele din parlament să semneze un acord pentru Legea agriculturii în baza acestui raport al Comisiei prezidenţiale“, a mai spus Băsescu. Şeful statului a mai spus că „a fi în UE nu înseamnă a nu avea reguli naţionale“. „O uzină de maşini azi e aici mâine se mută în Maroc, o fabrică de bujii azi e la Blaj mâine se mută în Asia (…), ce nu se poate delocaliza este pământul. Acesta este cel care ne garantează şi bunăstarea, nu numai hrana; pământul, agricultua, turismul, frumuseţile ţării sunt lucruri care nu se pot delocaliza. Cum avem grijă de ele şi cum le valorificăm ne construim practic garanţia, liniile de forţă ale viitorului acestei naţiuni“, a mai spus preşedintele. Integral in Adevarul
Revizuirea Constituţiei. Unicameralul, respins. USL ignoră referendumul din 2009. Comisia constituantă condusă de Crin Antonescu a votat împotriva propunerii de introducere a unui Parlament unicameral. Și dorința electoratului de a avea maximum 300 de aleși a fost ignorată. Procesul de revizuire a Constituţiei nu ţine cont de voinţa exprimată de români la referendumul din 2009, atunci când aceştia au votat, în proporţie covârşitoare, pentru introducerea parlamentului unicameral şi pentru reducerea numărului de parlamentari la 300. Comisia de revizuire a Constituţiei a respins ieri amendamentul PDL privind introducerea noţiunii de Parlament unicameral. Amendamentul – „Parlamentul este alcătuit dintr-o singură Cameră” – a primit un singur vot „pentru”, două abţineri şi 15 voturi „împotrivă”, majoritatea de la USL. Senatorul PNL Tudor Chiuariu a avut un argument inedit: acesta a afirmat că rezultatele referendumului din 2009 ar fi putut produce efecte asupra Parlamentului aflat în exerciţiul mandatului în acel moment, (până în 2012) „dar nu poate produce efecte pe termen nelimitat”. La fel de original, tot un liberal, Petre Roman, a afirmat că în 2009 „poporul s-a pronunţat greşit, s-a pronunţat în afara Constituţiei”. Nici dorinţa electoratului de a avea un Parlament cu doar 300 de parlamentari nu a fost respectată. Comisia de revizuire a Constituţiei a decis că numai numărul deputaţilor va fi de 300 plus minorităţile naţionale. Comisia a respins şi un amendament al PNL care ar fi interzis migraţia politică. Propunerea liberalilor prevedea că un senator sau un deputat îşi pierde mandatul „la data demisiei din partidul politic sau formaţiunea politică din partea căreia a fost ales sau la data înscrierii acestuia într-un alt partid politic sau o altă form a ţ i u n e po litică’’. Aceasta nu s-a bucurat însă de succes, PDL şi minori tăţile naţio nale abţinându-se de la vot. Integral in EVZ
Dezvăluiri din stenograme. Misteriosul personaj pe care îl sună Gigi Becali: “Salut, cancelare!” În 2008, la câteva zile după ce Tea Sponte a fost reţinut de DNA la Cluj cu valiza de bani cu care urma să mituiască jucătorii U Cluj, Gigi Becali îşi pregătea deja apărarea. Într-o discuţie purtată cu un domn căruia îi spunea “Cancelarul”, Becali încerca să acrediteze ideea că nu are cum să fie acuzat pentru că legislaţia este de partea lui. După cinci ani, apărarea lui Becali s-a dovedit proastă. Finanţatorul Stelei a fost condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul Valiza. Următoarea convorbire a avut loc la 3 zile după ce Teia Sponte a fost reţinut de DNA. Reţinerea lui Tea a marcat şi punctul de pornire a dosarului Valiza. Iată ce reţin procurorii în rechizitoriu: În următoarea zi, la data de 10.05.2008, ora 01:14 min., învinuitul Becali George a apelat la postul telefonic 07XX.XXX.XXX o altă persoană căreia i s-a adresat cu apelativul „CANCELARE”, prezentându-i această nouă versiune de apărare cu menţiunea, că de acum încolo va premia toate echipele prin intermediari, ca să nu poată fi sancţionat de către F.R.F., iar jucătorul de fotbal nu poate fi catalogat ca fiind funcţionar, întrucât este prestator de servicii şi nu poate primi mită. Dialogul dintre cei doi în legătură cu afirmaţiile expuse a fost următorul:
BECALI GEORGE : Alo?
INTERLOCUTOR : Da!
BECALI GEORGE : Cancelare, hai să-ţi dau o veste, ca să vezi că sunt prea puternic, mânca-ţi-aş, şi prea şmecher şi că sunt prea inteligent, geniu, că dau la m… la DNA şi că să-mi bag p… în mă-sa… şi premiez toate … echipele ca să-mi sugă p…! Integral aduce Gandul
Pesediştii evită nada întinsă de Năstase. Adrian Năstase a încercat să plaseze povara arestării lui Sorin Alexandrescu, directorul Antena TV, în sarcina lui Victor Ponta. Baza pesedistă se arată însă mult mai reticentă în a îmbrăţişa public afirmaţiile fostului lider, iar alţii sunt chiar ostili. Invitat să comenteze, la Antena 3, desigur, implicaţiile politice ale arestării directorului Antenelor, Sorin Alexandrescu, sub acuzaţia de şantaj, Adrian Năstase a făcut mai multe afirmaţii care se concentrau, toate, asupra lui Victor Ponta. Astfel, Năstase afirma că „Victor Ponta, în calitate de ministru de Justiţie şi de premier, a făcut propunerile la şefia Parchetelor, care, în opinia mea, chiar dacă subiectiv sunt împotriva acelor propuneri, din punct de vedere raţional aveau un anumit sens. Problema pe care am gândit-o şi atunci şi o gândesc şi acum este că, prin faptul că printre primele decizii luate la nivelul DNA a fost şi aceasta legată de reţinerea, respectiv arestarea directorului de la Antena 1, s-a creat o problemă în primul rând pentru Victor Ponta. Şi nu ştiu dacă Laura Codruţa Kovesi şi cei din DNA au făcut lucrul acesta special ca să-i creeze o problemă lui Victor Ponta, care a făcut propunerile respective în relaţia sa cu Antenele în perspectiva următoarelor luni”. Năstase observă „o chestiune care, până la urmă, creează o problemă pe zona unora dintre participanţii la coabitare şi aici este o chestiune pe care sunt convins că şi Victor Ponta şi colegii lui o înţeleg foarte bine, pentru că apare un sentiment de frustrare care va trebui într-un fel, sigur, gestionat din punct de vedere politic. Integral in Romania Libera.
Daniel Chitoiu: Vineri voi comunica rezultatul anchetei interne de la Garda Financiara privind contractul dintre RCS-RDS si Dumitru Dragomir, ajuns in posesia trustului Intact. Ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu, a declarat joi seara, la TVR 1, ca raportul final al anchetei interne intreprinse la Garda Financiara, cu privire la modul in care contractul incheiat de firma lui Dumitru Dragomir si RCS-RDS a ajuns in posesia trustului Intact, in urma unui control al Garzii, va fi facut public vineri, in jurul pranzului. Intrebat daca are un rezultat la ancheta interna inceputa la Garda Financiara in cazul Dumitru Dragomir-Intact, ministrul a raspuns ca “Am rezultate preliminare, raportul final il primesc maine (vineri, n.r.), pana in pranz. Sunt informatii confidentiale, in momentul cand am raportul final vom da un comunicat oficial”. De asemenea, intrebat de ce firma lui Dumitru Dragomir a fost vizata, in luna aprilie, de un nou control al inspectorilor financiari, Chitoiu a precizat: “A fost un control inceput in luna ianuarie, ca urmare a faptului ca a fost o actiune de control la mai multe unitati de alimentatie publica care au organizat Revelionul, acel control nu s-a finalizat; in prima faza a fost intocmit un proces-verbal de constatare a contraventiilor, s-a aplicat o amenda pentru neprezentarea documentelor, dar acel control a continuat… Prezenta comisarilor la firmele respective, la firma BODU SRL dar si la RCS-RDS, incepand cu luna aprilie s-a continuat controlul, prezenta fizica la cele doua companii (…) Sunt si alte actiuni de control la ceilalti agenti economici care nu sunt finalizate, mai sunt si alte actiuni”. Chitoiu a mai fost intrebat si “cum isi explica” faptul ca acest contract a ajuns la trustul Intact, ministrul dezvaluind ca la document ar fi putut avea acces “si alte persoane de la alte institutii”. Integral aduce Hotnews
Cum aşteaptă românii viitura 2013. Dunărea s-a umfl at la graniţa României, dar autorităţile susţin că nu există un pericol major de revărsare. Ploi, vijelii şi risc de inundaţii în 15 judeţe. Veştile îngrijorătoare din Europa privitoare la viitura de pe Dunăre, care a făcut prăpăd în estul Gemaniei, Cehia, Slovacia, Austria şi Ungaria, i-au băgat în sperieţi şi pe români. Următoarea „escală” a apelor revărsate ale marelui fluviu este în România. Godul galben de ploi, vijelii şi inundaţii, anunţat de meteorologi în 15 judeţe ale ţării, a amplificat starea de tensiune. Autorităţile vor să liniştească populaţia spunând că viitura nu va face prăpăd şi la noi. Însă, pentru mai multă siguranţă, Ministerul Afacerilor Interne a anunţat crearea unor comandamente judeţene pentru vrème rea care au intrat în stare de alertă de aseară şi până astăzi, la ora 22.00, fiind anunţate ploi, grindină şi vijelii. Şi sâmbătă va continua să plouă, dar mai puţin. „Vor fi notificate zonele de risc şi va fi atenţionată populaţia”, a explicat ministrul MAI, Radu Stroe. Mai greu va fi în patru din cele 15 judeţe: Botoşani, Suceava, Neamţ şi Iaşi, unde s-a anunţat cod portocaliu de ploi însemnate şi vijelii. În Moldova, zona Carpaţilor Orientali, nordul Dobrogei şi al Munteniei vor cădea averse torenţiale, însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Hidrologii au emis avertizare de inundaţii pe râurile mici din nouă judeţe ale Moldovei. Integral in EVZ
Harta lui Dragnea. Primul desen cu noile regiuni si capitale ale Romaniei. Ministrul Liviu Dragnea, invitat la Dupa 20 de ani, alaturi de Cristian Hostiuc (ZF.ro), Claudiu Pandaru (Gandul.info) si Cristian Leonte, a desenat in premiera harta cu regiunile si capitalele Romaniei regionalizate, in aplicatia www.stirileprotv.ro. Al doilea om din Guvernul Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea, a acceptat in cadrul emisiunii “Dupa 20 de ani” provocarea Stirilor ProTV de a fi primul roman care foloseste aplicatia de regionalizare a tarii. Vicepremierul Liviu Dragnea a specificat clar ca aceasta harta nu este una finala, ci reprezinta optiunile sale de moment: “Este o opinie de cetatean, nu e opinia mea ca ministru.”, a declarat Liviu Dragnea pentru www.stirileprotv.ro. In viziunea “cetateanului” Liviu Dragnea, care a bifat, pe langa cele 8 zone administrative, si resedintele acestora, Constanta si Tulcea ar trebui sa formeze o regiune, iar Sibiul sa fie capitala Transilvaniei Centrale, in dauna Brasovului. lujul, Timisoara, Craiova, Galatiul si Iasi sunt alte resedinte regionale selectate de Liviu Dragnea in aplicatia StirileProTV.ro, una dintre surprizele vicepremierului fiind alegerea Pitestiului ca o alta capitala de regiune. “Regiunile vor fi 8 sau 9. Urmeaza in perioada urmatoare sa finalizam analiza. Pentru un asemenea proiect, care este poate cel mai important proiect de tara de la revolutie incoace, suportul publicului este important.”, mai sustine vicepremierul Romaniei. Integral aduce ProTv.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Pentru interesati – Ştiri Externe: 7 iunie 2013 / Spioni la americani şi amante la ruşi
Buna dimineata!
Buna Paula
Buna dimineata 🙂
Pe fuga… despre constitutie…
Liberalii (mai ales), dar nu numai ei, confunda suveranitatea cu reprezentativitatea.
Suveran este poporul, suveranul este iresponsabil (pentru actele lui).
Antonescu abereaza, ceilalti, la fel de “culti” ii tin isonul. Nimeni nu le aminteste, sau ei nu reusesc sa inteleaga o fraza “Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.” (art.2 (2) – din constitutie. Toate afirmatiile privind suprematia parlamentului, ascund cu totul altceva. Atributul suveranului de a nu raspunde in fata nimanui. De a fi iresponsabil (in sen civil).
Ei sunt iresponsabili in sens psihologic. Iar unii sunt mai iresponsabili ca altii.
Aste ii doare.
Acum descopera ca exista o responsabilitate civila/penala pentru alesi ca indivizi. Asta doresc sa elimine.
Salut Dan,
am primit mailul. Iese sambata. Niste prosti – Constitutia lui Cacarau trebuie boicotata.
ar putea fi iresponsabili in sens patologic, parerea mea!
buna dimineatza, am uitat sa va zic!
Buna Nikule 🙂
Buna nu are cum sa fie. Poate pentru ca suntem la sfarsit de saptamana sunt premize ceva mai lejere.
O zi buna.
puscariabilii din Parlament isi fac lege sa se lupte cu Legea.
Buna Sare,
grele vremuri traim 🙁
Buna dimineata,
tot despre constitutie dar …putem sa mai si radem :
http://www.reportervirtual.ro/2013/06/gest-periculos-al-parlamentarilor-romani-fata-de-homosexuali.html
Buna Dimineata,
Prostii tot prosti raman indiferent de subiect!
buna dimineata
reiau :
cred ca aceasta ” constitutie” va fi un roman in care semidoctul antonescu va insira cuvinte fara noima;
de ce ? simplu: rog a se lua orice fraza rostita de acest individ si a incerca sa gasiti un sens! nu exista
asa va fi si constitutia!
singurul lucru clar va fi-probabil- intangibilitatea gashtii parlamentarilor
si termin
mi-e teama ca vom spune despre constitutia lui iorgovan,editia revizuita 2003,ca e o capodopera juridica fata de ce va ” produce” alde antonescu&co
daca nu vor fi proteste masive impotriva acestei aberatii pregatita de usl,numita ” constitutie”si nevalidarea ei in final,cred ca putem ” stinge lumina”
Buna intamplator,
sper din tot sufletul ca aceasta constitutiei a putoarei si anti-democratica sa fie boicotata!
qed! mai jos-preluat din evz ce zice cacarau/prin ” intarirea autentica a parlamentului” eu unul inteleg ca acesti indivizi nu vor trebui sa dea socoteala de nici o fapta a lor,adica un alde jiji,parlmentar ales sub noua ” constitutie” ar fi fost liber sa faca orice!
mama lor de nemernici
“În ce priveşte câmpul politic, nu împărţirea de atribuţii între preşedinte- premier e miza revizuirii, ci o întărire autentică a Parlamentului”
Da prietene,
un parlament plin de penali, escroci si securisti – toti santajabili
Salutare! 🙂
Avem doua optiuni: daca CCR admite sesizarea scrisa de mine si mentine cvorumul la 50%, boicotul e cea mai legitima si mai sigura solutie.
Dar daca (Doamne fereste) la CCR se da drumul la cvorum de 30% si decizia se ia cu jumatate +1 din numarul d evoturi valabil exprimate, imi pare ca votul negativ (NU) e o solutie mai buna, ca altfel toti mortii din Teleorman vor vota DA si vor atinge rapid cvorumul de 30%.
Salut Citi,
Eu ies din ipoteza cu forumul 50%+1. Sunt sigur ca si-au invatat lectia de la vara ca nu poti schimba cvorumul in anul referendumului.
buna dimineata ! pe langa toti circarii care se “lupta” in constitutii, in stenograme etc mai apare si reformatorul genial din ultimii 9 ani cu declaratii traznite -„Ar trebui să vindem străinilor tot atât pământ cât ne-au vândut alţii nouă“ . noroc ca au venit unii straini si au investit cate ceva prin agricultura sa aiba si bastinasii de la cine invata cum se face treaba. ps : s-a dus dansul la “straini” sa cumpere pamant si n au vrut sa-i dea ? :))
Salut Ziggy,
Un singur cuvant – POPULISM! Nu asa vorbea in 2011, am sa caut citatul
pai atunci era reformtor: cauta investitori straini . acu’ o fi aflat ca pe zone intinse din Ro se afla multe surprize placute ( resurse naturale) in subsol si daca vin strainii sa cumpere .. nu mai are ponta ce sa vanda pe nimic !
am vazut de pe blogary punct ro ca dreapta asta populista, pardon, populara, incearca sa se defineasca din pct de vedere doctrinar.
asa ca mica unda de nazzionalism nu strica (mai ales acuma, ca tot au cam terminat cu tot ce se putea vinde strinilor, minca’le’ar inima ciinii!), alaturi de alaturea cu intarirea rolului famegliei compuse dintr’un numar bine precizat de membri cu sexe inscrise in constitutzie 😀
nu stiu daca or sa inscrie acolo si ce secs trebe sa aiva alesii neamului care or sa ia si pe viitor la shtanga acest mult iubit, din toate pozitziile, si tolerant popor.
important e sa fim europeni. Nu se precizeaza ce fel de europeni ca doar si Bielorusia este in Europa, nu?
salut
chestia asta cu pamantul la straini e alta aiureala; cine a vrut sa cumpere a cumparat demult!
cu 700 ron cine a vrut sa cumpere pamant si-a infiintat un srl si a cumparat cat a vrut;
salut ! corect.
cre’ ca, daca ar scoate de la teschereaua dudka niste maruntzis, ar putea s’arvuneasca fo juma’ d’olanda…
Mai greu acuma. Sunt cheltuieli mari – miscare populara, partid popular, costa o groaza de bani. Asculta ce-ti spun eu, multe lovele nikule
plus ca olanda e “boicotata” acu’ . vorbesc saptamanal cu fosti colegi de acolo si sunt foarte tristi ca Ro le boicoteaza produsele :)) ( g/m)
ar fi o varianta lichesteinu’ lu nea puiu iordanescu::)
acolo a mutat copos echipa Rapid :))
inseamna ca in lichestein e paradisu’, acolo unde merge si classa muncitoare, ca tot se duse si classa asta lulii de suflet dupa ce nu si’a mai vindut tzarishoara 🙁
Pentru interesati – Turcia – o luptă de clasă
Cristoiu comunistu’ :
http://www.evz.ro/detalii/stiri/romania-lui-cristoiu-victor-ponta-un-produs-pentru-export-al-penalilor-din-usl-1041251.html
constitutia:
boicot sau vot nu ,indiferent de optiune-depinde de pargul de valdare al referendumului;
campania impotriva cred ca ar trebui sa aibe un mesaj simplu si clar si adevarat:
“NU ! impotriva penalilor si borfashilor din parlament”;
cum cota de incredere a parlamentului,e cat e,-pe buna dreptate- ar intelege si baba rada si nea gica de la matul satesc despre ce e vorba
salutare tuturor 🙂
nu stiu cum naiba reusesc astia da` fac o agenda media atat de incarcata incat oricare dintre teme,de la ploi la becali,de la a3 la homalai,de la constitutie la politisti beti etc etc pot fi,si chiar sunt,subiecte numa bune de discutat si expediat in cateva minute.
In haosul asta temele cu adevarat importante,constitutia,economia(eur se vinde la banci cu 4,6, cauze si consecinte) ce ordonante si taxe mai baga governul etc sunt puternic diluate.
Sa nu li(ni) se intinda o capcana cu cvorumul la referendum.Nefiind precizata data ref. dar promovandu-se ideea ca in mod cert acesta va avea loc in acest an,legea ref sa treaca de ccr aceasta precizand doar ca un ref. in conditiile legii nu poate avea in anul adoptarii ei.
…nu poate avea loc…
Din ciclul “poporul e prost ” A aprut si Alinutza care pune lucrurilor pe nume, sa priceapa tot ghiolbanul care a votat, schimbarea – “nici pe-afara, daca incercati sa intrati in Parlamentul britanic, s-ar putea sa constatati ca nu se pot manca mici in fata Parlamentului britanic, acolo la intrare si nici in fata Consiliului Europei n-o sa poti sa stai la bronzat pe patura in fata!”.
In vziunea Duducai daca dai jos monstrozitatea de gard,. automat peluza se transforma intr-un gratar pe care se va frige “micul” electoral. Curata democratie ni se pregateste cu mana unei gloate care a visat “cai verzi pe pereti” 🙁
http://www.ziare.com/politi ca/parlament/gard-daramat-la-casa-poporului-gorghiu-in-fata-parlamentului-britanic-nu-poti-manca-mici-1239724
pai la ce se poate gandi balerina ? decat la mici si o ceafa pe gratarar :))
e si balerina ? 🙂 ))
si atleta chiar . are un sprint .. :)) l-a exersat prin iasi :)))
corecta observatie
partidele nefiind interesate(reactia publica/media fara efecte reale) ca sa aiba filtre puternice,ba chiar dimpotriva. astfel de presiune obtinuta prin mesajul mentionat e absolut necesara.
Pe langa conditiile de varsta specificate e necesara si prevederea ca cei cu dosare in instanta sa nu aiba dreptul sa candideze(cei dovediti deja presupun ca au anumite interdictii)
E si un risc aici cred.Lupta pe justitie se va ascutii ff mult a i prin subordonare politica a acesteia,unuia care ar reprezenta un pericol ptr. interesele lor sa i se “confectioneze” dosare.
De ex. acum kkrau vrea un amendament prin care infiintarea de noi formatiuni politice in cadrul parlamentului deja ales sa nu fie posibila(motivand ca nu a participat la alegeri sub sigla respectiva-deja e o cacofonie de reprezentativitate).
sorry
ptr. intamplator
@mircea
mi se pare ca ce insaileaza ei acum drept ” constitutie” este o ” carta a baronilor”in stil dambovitean;
nu e vorba nici pe departe de ” constitutie” care trebuie, pentru a fi functionala si utila,sa fie simpla si clara; drepturi si obligatii;
introducerea a tot felul de aiureli- gen, ce e casatoria,se circula pe dreapta,se aprind luminile de pozitie al masina daca ploaia are un debit de 20 l/mp,lucerna se coseste intre 20 mai 15 iunie-nu duc decat la aplicarea axiomei romanesti” legea e facuta pentru a fi ocolita” si la aruncarea de praf in ochi pentru a abate atentia de la esenta= ” noi,parlamentarii suntem de neatins”( asta pare a fi clar si concis stipulat in noua ” constitutie)
Ziua buna
Din informatile (sarace) de care dispun , modificarea constitutiei e realizata de un “mega” grup parlamentar compus din 20 de persoane . 🙂 Rezultatele vor fi pe masura . 🙁
Conventia de la Filadelfia , cea care a dat constitutia USA ,avea 55 membri si au muncit cam 5 luni . In 1787 .
Curios ca e si acum in picioare documentul asta .
O fi ca nu proveneau toti din aceiasi mama .
Respectiv partidul unic care in Romania si cindva , se chema FSN .
asa cred si eu
o raportare corecta/echilibrata dintre alegator si ales, cu drepturi si obligatii cat mai clare si simple de fiecare parte,este inlocuita cu o diaree de cuvinte si formulari care au un singur scop,mascarea interesului lor de cetateni mai egali decat restul.In loc sa rezulte ca alesii sunt in slujba cetatenilor si a statului,concluzia e taman pe dos.
Mi se par insa criminale indiferenta si ignoranta miticului clasic mioritic.Tot incerc sa provoc discutii pe tema asta de mai multe zile.Raspunsurile preocuparea etc. sunt halucinante.
nb. se vorbea de o noua stema pe drapel.Ce mi-a fost dat sa-mi aud urechilor m-am crucit.?Si ca prioritate a acestui subiect fata de altele si concret la tema.(m-am si amuzat teribil,unii cu nostagii comuniste,spice sonde si tractoare,altu cu stelute…am zis la moment dat ca o cioara si o vioara pe regiuni istorice ne-ar reprezenta suficient de bine)
Care va fi rezultatul? – ”Conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea dispunerii şi efectuării de verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei, ca urmare a declanşării, începând cu data de 30 mai 2013, de către Trustul INTACT, în special prin intermediul emisiunilor postului de televiziune „Antena 3”, a unei campanii susţinute, agresive şi cu depăşirea oricăror reglementări şi standarde în materia libertăţii de exprimare, împotriva unor instituţii ale sistemului judiciar,
http://www.evz.ro/detalii/stiri/csm-moderatorii-de-la-antena-3-au-incalcat-independenta-justitiei-1041325.html
Mai bine mai tarziu decat niciodata!
CSM reactioneaza foarte tarziu, dupa ce A3 a terfelit tot ce se poate din justitie. Noroc ca procurorii DNA nu i-au luat in seama si isi vad de ancheta in continuare.
Salutare tuturor,
Mar,
Din punct de vedere juridic si mediatic e zero, atata timp cat CNA e mut.
In alta ordine de idei vad ca Tonta se pregateste asiduu de vizita la Merkel
:””‘Vreau să avem din nou un parteneriat strategic cu Germania’ sursa dw.de. Premierul Victor Ponta va întreprinde o vizită oficială în Germania în zilele de 10 şi 11 iunie, în cursul căreia va încerca să reconstituie relaţiile bilaterale de încredere de dinainte de criza politică din 2012.
Interesant:
http://www.ziare.com/dan-voiculescu/antena/cine-e-omul-care-l-a-turnat-pe-adrian-nastase-si-a-fost-santajat-de-dan-voiculescu-1239746
exista si o parte buna la toate astea: nutzi nu mai e, doar ea, moartea constitutzii!
http://nikuelektriku.blogspot.ro/2013/06/o-tzara-trista-ajunsa-de-ris-cu-updata.html
Merci Nikule, pune linkul pe postarea urmatoare ca sa citeasca poporul 🙂
salut pe toata lumea, dupa o zi care a inceput prost pentru mine, sper la un finish mai bun 🙂
Postare noua – Îngeri văzduhului