Revista Presei – 7 aprilie.”Și-n 2020, hoții au rămas cu banii furați: ANAF a recuperat mai puțin decât pe vremea lui Dragnea.”
07/04/2021 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 7 aprilie! Meteorologii au emis un cod galben care intră în vigoare de marți, ora 23.00 și este valabil până miercuri, la ora 18.00. În intervalul menționat, în sudul Banatului, sudul și estul Transilvaniei, precum și în zona Carpaților Meridionali și Orientali, va ninge, local însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50-60 km/h. Totodată, meteorologii au emis și o informare meteo de vreme rece, ninsori și vânt, valabilă de marți, ora 21.00 până joi, ora 10.00. Astfel, începând din noaptea de marți spre miercuri (6/7 aprilie), în sud-vestul, centrul și nord-estul ţării, precum și în zonele montane și deluroase, vor predomina precipitațiile sub formă de ninsoare, pe alocuri moderate cantitativ (15… 20 l/mp). Temporar, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze în general de 45-55 km/h, iar la munte, peste 70 km/h, spulberând zăpada. In București de marți, ora 21.00, până miercuri dimineață, ora 9.00, va ploua slab, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 3-6 grade. De miercuri, ora 9.00, până joi, ora 10.00, vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această dată. Temperatura maximă va fi de 7… 9 grade Celsius, iar cea minimă, de -2 – 0 grade Celsius, mai scăzută în zona periferică. Va ploua, iar vântul va bate cu 45… 55 km/h.
Un reprezentant al Agentiei Europene a Medicamentului confirma o legatura intre vaccinul AstraZeneca si cazurile de tromboze Un reprezentant al Agentiei Europene pentru Medicamente (EMA) a confirmat existenta unei “legaturi” intre vaccinul AstraZeneca si cazurile de tromboze observate dupa administrarea acestui ser, intr-un interviu acordat cotidianului italian Il Messaggero, publicat marti, informeaza AFP. “Putem de acum sa o spunem, este clar ca exista o legatura cu vaccinul. Totusi, nu stim deocamdata ce cauzeaza reactia (…) Pentru a rezuma, in urmatoarele ore vom spune ca exista o legatura, dar va trebui sa intelegem si cum aceasta se produce“, a afirmat Marco Cavaleri, coordonatorul strategiei pentru vaccinuri din cadrul EMA. Saptamana trecuta Agentia Europeana a Medicamentului (EMA) anunta ca nu a constat pana in prezent o legatura intre vaccinarea cu vaccinul impotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford si tulburari tromboembolice si anunta ca isi continua analizele in acest sens. EMA precizea intr-un comunicat, in care face un bilant al monitorizarii efectelor secundare ale acestui vaccin – caruia laboratorul i-a schimbat denumire in Vaxzevria -, ca, in pofida faptului ca nu s-a demonstrat o legatura de cauzalitate intre vaccinare si deces, nu exclude o legatura de cauzalitate. Integral: https://ziare.com
EXCLUSIV Adeverința de vaccinare este valabilă deocamdată doar în România. Actul, ușor de falsificat Adeverința emisă de Ministerul Sănătății prin care un cetățean român dovedește că s-a vaccinat nu este valabilă decât în România. Pentru călătorii în afara țării, va fi valabilă doar adeverința electronică verde, aprobată la nivelul UE, a arătat INSP pentru Newsweek România …..„Pentru ţara noastră, documentul oficial prin care se atestă vaccinarea anti SARS-CoV-2 este adeverinţa de vacinare, document care se eliberează pentru fiecare persoană vaccinată, în scris, de fiecare centru de vaccinare şi care poate fi descărcat şi electronic de pe site-ul: https://adulţi.renv.ro …. Documentul prin care este atestată vaccinarea poate fi folosit deocamdată doar în România, pentru că fiecare țară impune propriile reglementări. La nivelul UE este în discuție o adeverință electronică verde va facilita libera circulație în UE, în condiții de siguranță, în timpul pandemiei de COVID-19. Va fi dovada că o persoană: fie a fost vaccinată împotriva COVID-19, fie s-a vindecat de COVID-19, fie s-a testat și rezultatul testului este negativ; această dovadă va putea fi prezentată în toate statele membre ale UE. Sistemul de adeverințe poate fi introdus, de asemenea, în Islanda, Liechtenstein, Norvegia, precum și în Elveția, fiind deschis și inițiativelor care sunt în curs de dezvoltare la nivel mondial…..Adeverința de vaccinare emisă de Ministerul Sănătății este protejată doar de semnătura digitală înscrisă pe act. Totuși, acest document poate fi ușor fotocopiat, pentru că nu are alt element de siguranță….Pe de altă parte, viitoarea adeverință electronică verde, valabilă la nivelul Uniunii Europene, va conține un QR code care să fie recunoscut de autoritățile de la frontiera ale statelor membre prin verificarea intr-o bază comună de date. Integral: https://newsweek.ro
Măștile protestelor A venit primăvara, se revoltă toată țara întrucât “românii și-au pierdut răbdarea” și nu mai suportă restricțiile. Mai degrabă suportă pandemia….. Vicepremierul Barna s-a dezlănțuit: ”sunt manifestări huliganice din zona fascismului”. Protestarii reclamă și ei “dictatura sanitară” acuzându-l pe Arafat că ne-ncuie seara în case. Vinovați sunt și medicii – cărora li s-a strigat “asasinii” în curtea unor spitale. Care ar fi alternativa? Fără mască, fără restricții, fără vaccinări, liber peste tot și – ce-o fi, o fi, selecție naturală, cine rezistă scapă, cine nu, pleacă în veșnica libertate. Rămâne Șoșoacă: ”România e un stat totalitar care lucrează pe dosare exact ca pe vremea lui Ceaușescu”. Păi, dacă era ca pe vremea lui Ceașcă, Șoșoacă și faliții ei nu ajungeau în parlament în veci. Ci direct la beci. Dar cum la violențe au participat și galeriile de fotbal afiliate, Șoșoacă a acuzat “grupuri plătite de guvern care dădeau cu petarde și instigau la dărâmarea guvernului”. Diversiune tip Sputnik! Cu o zi înainte Șoșoacă “ruga armata să se alăture poporului împotriva poliției și a jandarmilor ca să dărâmăm guvernul”. Instigare clară. La reușita momentelor grotești și-au mai dat concursul: Rădoi (omul subteranelor), Floricica dansatoarea, Bahmuțeanaca și alte figuri de pripas. La “marele protest de 100.000 de oameni” au participat totuși câteva mii dar Șoșoacă a lipsit iar George Simion a venit târziu lăsând o dublură (Diplan) să pregătească terenul. Acesta era liber: Arafat nu era în țară, Iohannis nu era în capitală. Din partea guvernului au participat la încălcarea restricțiilor (umblând fără mască) V Voiculescu și Turcan care l-a dezamăgit pe Romașcanu: “produs politic mai eșuat ca Turcan nu există”. Alt negaționist. Ba există. A uitat de Dăncilă, Carmen Dan, Andrușcă și alte nevertebrate politice? Arafat e însă optimist: “prin vaccinare vedem lumina de la capătul tunelului”, undeva la toamnă. S-o vedem și pe-asta. Cîțu a fost mai grăbit:”mai aveți răbdare 2 luni, martie și aprilie” a zis el pe 31 martie când mai rămăsese doar o lună. Asa sunt finanțiștii: din una fac două….. Deși au aceeași culoare politică și culoare (vopsea) de păr Orban și Cîțu nu se mai înțeleg drept care Cîțu a apelat la inamic:”sunt pregătit să accept sfaturi de la specialiștii PSD”. Ciolacu a refuzat:” nu e o invitație serioasă, e o fugă de răspundere” – așa că nu dă niciun sfat. Integral: https://revista22.ro
Carantina de Paște, neîncrederea și reinventarea Europei Prea puțini mai au chef de sărbătoare în UE. Prea mulți sunt sătui de carantină, apelurile de Paște îi lasă rece, iar Europa a pierdut în vest competiția vaccinurilor. De unde încrederea cerută de președintele Germaniei? In varii metropole germane, ca Berlin și Hamburg, sunt în vigoare, de vineri, restricții de circulație. Sute și uneori mii sau zeci de mii de oameni, în genere tineri, au protestat în ultimele zile cu vigoare, uneori chiar violent, împotriva restricțiilor impuse. În răstimp, de frica ”celui de-al treila val al pandemiei în statele vecine”, sindicatul german al cadrelor didactice a anunțat că favorizează anularea, la nevoie a examenelor de bacalaureat. Ce va fi, în viitor, cu absolvenții de liceu? Cu dreptul lor de a se înscrie la facultăți străine? Nu se știe. Dar cui să-i pese, în afară de părinți și de tinerii vizați? Politicienilor? Măsuri antipandemice greu de înțeles Pericolul celui de-al treilea val de coronavirus și al tulpinilor noi, precum cea britanică, ale virusului, e mare. Dar tot mai puțini admit drept logice multe măsuri adoptate întru combaterea pandemiei în diverse zone ale Europei. De pildă interdicția românească de acces în supermarketuri după ora 18, care e clar contraproductivă din punctul de vedere al contracarării noilor infecții, câtă vreme îi obligă pe clienți să se înghesuie în magazine, ori în preajma lor. Nu mai puțin ilogice sunt unele din cele adoptate în state occidentale, ca Franța sau Germania. Vorbind iar la televizor, în răspăr cu tradiția, de Paște, nu doar de Crăciun, președintele Germaniei a sugerat că înțelege cât de grea, de intenabilă e situația multora din compatrioții săi. Și cât de mare le e frustrarea…..Neajunsuri europene Nici la nivelul UE lucrurile nu stau mai bine. Dimpotrivă. Uniunea e doldora de birocrați care se zgârcesc la vaccinuri și o dau în bară la alte măsuri antipandemice, precum și de ideologi neinteresați de firmele farmaceutice, care-i prescriu în schimb continentului o politică transgenderistă, potrivit căreia sexul ar fi o ”invenție culturală”, nu un dat natural. Marea penurie a Europei nu vizează astfel de politicieni, de care continentul dă pe dinafară. Ci vaccinurile și vaccinările. În materie de procurare și distribuție de teste și de vaccinuri, Europa a devenit ciuca bătăilor în competiția cu SUA și cu Marea Britanie. Ca să nu mai vorbim de Israel. Din pricina uriașului handicap în competiția internă a lumii occidentale, statele Uniunii își vor vedea masiv frânat efortul de revenire la normalitate. Potrivit filosofului belgian Drieu Godefridi, fondatorul Institutului Hayek din Bruxelles, e posibil ca din pricina întârzierii campaniilor de vaccinare, Bătrânul Continent să se vadă ”dat în urmă cu un an” față de competitorii săi anglo-saxoni. Ceea ce ar înmulți teribil ”deficitul, bancrutele și dezastrele personale”. Le-ar displăcea rău această întârziere potențial fatală cetățenilor care duc în spate, economic, destinele Comunității Europene? Ei și? Nu ei decid. Nu puțini politicieni de la Bruxelles au alte priorități, fixate de străduința de a se conforma nu atât nevoilor presante ale alegătorilor europeni cât agendelor unor activiști de social media, care-i presează să se supună dictatelor ideologice ale progresismului radical. Că lucrurile stau așa, nu e de mirare. Prea rar se întâmplă ca politicienii europeni să fie nevoiți să dea socoteală pentru nefăcutele lor. La urma urmei, cine să-i tragă la răspundere? O presă tot mai conformistă? Și de ce să răspundă, dacă n-au parvenit în funcții aleși de cetățeni, ci, precum șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, plasați în fruntea bucatelor de negocieri franco-germane defel transparente, ori democratice? După cum amintea recent Godefridi, Curtea Constituțională germană a relevat, cândva, deficitul de democrație al actualei construcții europene. Care, mai mult decât oricând, ar avea nevoie de o reconstrucție….. Nefăcute globale Mefiența unor alegători în dregători e agravată pe Bătrânul Continent nu doar de neajunsurile create de autosuficiența, trufia și incompetența unor autorități naționale sau locale, ci și, la nivel global, de rateurile majore ale unor importante organisme internaționale. Strigător la cer este, de pildă, cazul OMS. Care și-a compromis temeinic credibilitatea în ultimul an. Nu doar pentru că Organizația Mondială a Sănătății s-a lăsat fraierită de China comunistă în faza în care ar fi trebuit să dea, acum un an, alarma, prevenind răspândirea crizei Covid și transformarea epidemiei chineze din Wuhan în pandemie. Ci și fiindcă a acceptat ca regimul de la Beijing să-i redacteze practic mult întârziatul raport despre molimă. Care, deși China le-a interzis experților OMS în ianuarie și februarie accesul la informații cheie despre primii bolnavi de coronavirus, afirmă, hilar, că virsul luat de la lilieci i-ar fi contaminat ”probabil” pe oameni, răspândirea lui dintr-un laborator fiind, pasămite, ”extrem de improbabilă”. Țări precum Australia, Canada, Cehia, Danemarca, republicile baltice, Israelul, Japonia, Norvegia, Coreea de Sud, Slovenia, Regatul Unit și Statele Unite au protestat. Și și-au exprimat îngrijorarea. Pe bună dreptate. Cui prodest? Comunitatea Internațională și America vor continua să finanțeze o organizație internațională vădit eșuată. China și conducătorii ei nu vor fi trași la răspundere. OMS și dictatura chineză vor continua ca până acum. Vor amplifica toate acestea încrederea cetățenilor din Vest în OMS? În guvernanții lor? În Occident? În multilateralism și cooperare internațională? În autorități și organizații multinaționale? Sau vor agrava mefiența, sporind apetența pentru extremism?….Integral: https://www.dw.com
Cîțu a moștenit șpaga din bani publici oferită de PSD sub formă de sporuri. Nu are nimic împotrivă Au trecut câteva luni de când premierul a luat act de sporurile imorale care se oferă aproape tuturor angajaților din instituțiile de stat. Nu a luat nicio măsură concretă. Sporurile acordate pentru condiții de muncă vătămătoare, stres, confidențialitate crează inechități imense. Angajații din sistemul privat, care muncesc în aceleași condiții ca angajații de la stat, nu primesc sporuri. Dacă nu poate să le șteragă printr-un act normativ, premierul Câțu ar putea măcar să le corecteze. Modalitatea de acordarea a sporurilor prin legea salarizării unitare din 2017 ține mai degrabă de logica regimului comunist. În instituțiile de stat unde se dau sporuri de condiții vătămătoare ele reprezintă 15% din salariu. Deși, legea spune că mai există alte două trepte de indexare de 5% sau 10% în funcție de numărul factorilor nocivi găsiți la locul de muncă. Un muncitor care își desfășoară activitatea în subsolul Casei Poporului, este mai expus factorilor nocivi decât secretarul insituției care stă într-un birou spațios și luminat. Cu toate astea și directorul și muncitorul care lucrează în praf și întuneric primesc un spor de 15% din salariu. În acest fel, șeful va încasa un spor mai mare de condiții vătămătoare decât muncitorul, contabilul sau secretara pentru că are un venit mai mare. Logic ar fi ca toți angajații din același birou/clădire să ia un spor de condiții vătămătoare în cuatum fix. Nu se întâmplă așa. Deși, an de an, lucrează în aceleași spații, birouri, clădiri, sporurile cresc ori de câte ori cresc salariile ori acestea sunt indexate cu inflația. Sporul de confidențialitate trebuie eliminat Cei care îl primesc, angajații de la Curtea de Conturi, Curtea Constituțională sau din justiție trebuie să păstreze secretul de serviciu potrivit fișei postului. Tăcerea nu trebuie recompensată cu mii de lei pe lună în plus la salariu. Și mai absurd, sporul de confidențialitate se acordă IT-istului de la Parchetul General sau șoferului lui Dorneanu. Așa cum aberant este ca îngrijitorul clădirilor de la Oficiul pentru combaterea splării banilor să ia spor de informații clasificate. Se dau sporuri de mii de lei pe lună doar pentru ca angajații să își facă treaba. În aviație se oferă spor de consemn la domiciliu și spor de siguranță aeronutică. De ele se bucură de la director la șofer. Acestea trebuie eliminate fără să se mai aștepte redactarea unei noi legi a salarizării. Din bun simț. Cele 27 de miliarde de lei cât ne costă sporurile pentru condiții de muncă pentru angajații din sectorul bugetar nu se adună doar de la șefi. E adevărat că șefii sau directorii din primării, Consilii județene, prefecturi, ministere, regii și administrații primesc sporuri de muncă de peste 2.000 de lei și pot ajunge la 5.000 de lei (sporul maxim luat de președintele CCR, Valer Dorneanu). Integral: https://newsweek.ro
Și-n 2020, hoții au rămas cu banii furați: ANAF a recuperat mai puțin decât pe vremea lui Dragnea În cadrul Direcției Operative de Executare Silită (DOES) din cadrul ANAF lucrau, în 2020, nu mai puțin de 90 de persoane, alți 146 angajați ocupându-se de valorificarea bunurilor deja intrate în valoarea statului. O direcție specială pentru executări silite a fost înființată abia la finalul anului 2015, în guvernarea Cioloș. Și-n 2020, hoții au rămas cu banii furați Această direcție – denumită acum Direcția Generală Executări Silite Cazuri Speciale (DGESCS) -n-a reușit, în 2020, să încaseze decât 121 de milioane de lei. Din aceșt bani, peste 91 de milioane de lei provin din executpri silite și aproape 30 de milioane de lei din valorificarea bunurilor intrate în proprietate privată a statutului, prin confiscare în materie penală. Ministerul de Finanțe nu poate preciza, în răspunsul la interpelare, ce sume are de recuperat: “Este un proces amplu și de durată“. În 2016, președintele ANAF, Dragoș Doroș, spunea că ANAF are de recuperat, din executări silite, opt miliarde de lei. Doar trei mari dosare de corupție – ICA, Carom sau dosarul Transferurilor – au adus un prejudiciu total de 140,5 milioane euro, prejudiciu stabilit de instanță și care trebuia recuperat. Abia acum, DGESCS lucrează la o aplicație informatică prin care să se monitorizeze creanțele care trebuie încasate, urmare a unor hotărâri judecătorești definitive, și încasările aferente. Nivelul recuperărilor, ridicol Datele obținute de Newsweek România în vara lui 2020, arată că până și pe vremea regimului Dragnea se încasa mai mult din prejudiciile stabilite prin condamnări definitive. …În 2018, fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, susținea că ANAF recuperează doar 10-11% din prejudicii. Integral: https://newsweek.ro
Dosarul CNAS, o pagubă de 8 mil. euro | Cum a ajuns o parte la Antena 3 Foștii președinți ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Vasile Ciurchea și Irinel Popescu sunt acuzați că au cerut societății HP Romania să plătească către Antena 3 370.000 de euro, către Media Consulata 165.000 de euro și către fosta firmă de avocatură Boștină și Asociații 100.000 de euro. CNAS avea un contract de achiziții cu HP România semnat încă din 2002. Ulterior, au fost încheiate mai multe acte adiționale cu respectiva firmă. În perioada 2007-2009, CNAS și HP România au convenit să renunțe la o serie de calculatoare și laptopuri prevăzute în contractul inițial și să realoce aceste sume pentru achiziția de asistență tehnică și instruire on-site la prețurile propuse de HP, fără organizarea vreunei proceduri de achiziție publică. „În baza acestor acte adiționale, HP România SRL a facturat și introdus la plată către Casa Națională de Asigurări de Sănătate servicii de asistență tehnică și instruire on-site în valoare totală de aproximativ 22,5 milioane euro , la un preț unitar de 804 euro/zi-om fără TVA (respectiv 956,76 euro/zi-om, TVA inclus) în cazul serviciilor”, se arată în rechizitoriul obșinut de Europa Liberă. Potrivit documentului amintit, HP România nu a prestat serviciile descrise în actele adiționale ci le-a subcontractat unei alte firme IT. Prețul a fost de 500 euro/zi per fiecare om care s-a ocupat de învățarea sistemului informatic de către angajații CNAS. „În realitate, cea mai mare parte a serviciilor care au făcut obiectul actelor adiționale au fost de o complexitate redusă (respectiv de introducere date în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) sau asistarea angajaților caselor de sănătate în timp ce aceștia introduceau datele), complexitate care nu justifica plata unor tarife de 804 euro/zi/om sau 760 euro/zi/om (respectiv 956,76 euro/zi-om și 904,4 euro/zi om, TVA inclus). Acest fapt rezultă atât din declarațiile mai multor persoane audiate în cauză, care au prestat efectiv aceste servicii (unele dintre acestea fiind absolvenți de liceu sau având altă pregătire profesională decât IT), precum și din faptul că subcontractantul a dat la rândul său o mare parte dintre serviciile de asistență și instruire către alte 26 de firme la tarife cuprinse între 70 de euro/zi-om și 200 de euro/zi-om”, se mai arată în rechizitoriul DNA. Prețuri astronomice Procurorii au observat că prețul achitat de CNAS pentru o zi de muncă prestată de un singur om trimis de HP este apropiat de prețul unui terminal de acces – calculator, laptop, etc…. Conform unor surse judiciare, cele două firme plătite de Ciurchea ar fi Antena 3, care a încasat 300.000 de euro și societatea Media Consulta Internațional, firmă care a primit 164.000 de euro și care la momentul respectiv avea relații de afaceri cu societățile media controlate de Dan Voiculescu. Potrivit confidas.ro, Media Consulta este deținută de Mihăiță Craiu și Sorana Catrinel Craiu. În 2019, firma a avut o cifră de afaceri de 11 milioane de lei și un profit de aproape 3 milioane de lei cu opt angajați. De-a lungul timpului, firma a semnat mai multe contracte publice cu diverse instituții de stat, cele mai mari fiind cu ministerul Dezvoltării Regionale. Bani pentru partid Despre Irinel Popescu DNA arată că a fost cel care, în calitatea sa de președinte al CNAS, a semnat două acte adiționale contractului, documente care au prejudiciat bugetul CNAS cu 998.785 de euro. Integral: https://romania.europalibera.org
Ce datorii au companiile municipale înființate de Gabriela Firea. Doar una dintre ele are o gaură de 390 de milioane de lei Cele 20 de companii municipale înființate în mandatul fostului primar Gabriela Firea au acumulat datorii totale de 560 de milioane de lei către furnizori, ANAF sau bugetul asigurărilor sociale, arată Hotnews. Termoenergetica stă cel mai rău, cu datorii de 390 de milioane de lei. Compania municipală care a preluat activitatea fostului RADET are de returnat 44,4 milioane de lei către bugetul de stat, încă 12,6 milioane de lei la bugetul local, 42,7 milioane de lei pentru asigurări sociale, iar datoriile comerciale sunt de 289 de milioane de lei. În categoria rău-platnicilor se află și Compania Municipală Trustul de Clădiri Metropolitane – 48,4 milioane de lei, și Compania Municipală Iluminat Public – 24,3 milioane de lei. Prima dintre acestea are de achitat angajaților salarii restante de peste 4 luni. Salarii restante sunt și la Managementul Transportului, Managementul Traficului sau la Compania pentru Străzi, Poduri și Pasaje. …. Câteva dintre companii au intrat deja în insolvență, altele au titluri executorii cu popriri pe conturi sau bunuri. În insolvență sunt: Compania Municipală Ecoigienizare și Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje. …. „Companiile au funcționat ca niște samsari de bunuri și servicii și au angrenat un veritabil carusel al furtului. Au cumpărat scump prin încredințare directă de la tot felul de clienți politici și au vândut chiar și mai scump către Primărie și instituțiile din subordine”, declara Ana Ciceală, consilier municipal USR-PLUS. Integral: https://www.libertatea.ro
Poliția și vechile năravuri Cazurile de violență ale unor agenți de poliție sunt deseori mușamalizate de superiori. Este și cauza pentru care mulți români, mai ales de la țară sau din orașele mici, nu reclamă astfel de abuzuri. Le e frică. In timpul regimului comunist, pe lângă activiștii de partid și securiști, milițienii erau cei mai privilegiați susținători ai sistemului. Pachetele cu alimente care nu se găseau în magazine îi așteptau gata pregătite de vânzători, cei de la sate intrau în casele oamenilor pentru a-și primi pulpa de vițel sau de miel, ofițerii ocupau, cu ajutorul celor de la ICRAL (întreprinderea care distribuia locuințe) apartamentele cele mai bune din orașe. Miliția a fost unul dintre principalii agenți care au susținut sistemul de pile și relații. Visul multora de a deveni milițieni nu putea să se îndeplinească fără șpaga în cartușe de Kent sau valută prin care candidații treceau examenul.„Salbele cu cocoșei“ confiscate de comuniști, în special de la romi, dar și de la mulți români, nu au luat în întregime drumul către Banca Națională. Milițienii și securiștii și-au luat și ei partea lor, acoperindu-se unii pe alții pentru aurul dosit. Nimic neobișnuit pentru regimul în care nomenclaturiștii furau la drumul mare, fără a suporta consecințele legii, de la tablouri, piese de mobilier valoroase, antichități, până la porțelanuri sau seturi de tacâmuri din argint. Asta, în timp ce un amărât de lucrător la CAP era condamnat pentru că adunase de pe câmp un sac cu coceni de porumb. Iubitori de icoane și cărți bibliofile Nomenclatura comunistă s-a păstrat aproape intactă în primii ani după decembrie ’89 și în rândul rebotezatei Miliții. Cu excepția fostului ministru de Interne Mihai Chițac, cel care a ordonat reprimarea manifestanților de la Timișoara, vinovăția unor generali și ofițeri de rang înalt din Poliție a fost practic grațiată în bloc. (Procesul lui Chițac a început abia în 1997, pentru ca acesta să fie condamnat abia în 2008 la 15 ani de închisoare cu executare. Procesul mineriadei din 13-15 iunie 1990 nu l-a mai prins în viață). În timpul guvernului Văcăroiu, s-a ivit una dintre cele mai profitabile scheme de afaceri pentru unii polițiști și vameși cu multe stele pe umăr. O rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU a cerut tuturor statelor să impună sancțiuni economice Serbiei, în încercarea de a pune capăt războiului din Kosovo. România a semnat rezoluția, însă la vremea respectivă mai multe investigații de presă au publicat informații potrivit cărora chiar guvernul ar fi exportat „la negru“ benzină și motorină către Serbia…..Cu mulți ani în urmă, o serie de generali și ofițeri din Poliție au fost investigați de conducerea ministerului pentru a justifica modul în care și-au dobândit averile. În principal, ancheta s-a axat pe averile care săreau în ochi, anume vilele de sute de mii de euro construite în stațiuni turistice sau în localități în care nu se aud decât trilurile privighetorilor. Nici unul dintre cei anchetați nu a încăput pe mâna procuraturii, deși veniturile nu acopereau nici măcar terenul pe care era amplasată vila. Rețeta pe care polițiștii au prezentat-o colegilor anchetatori a fost aceea a mătușii Tamara, care îi donase lui Adrian Năstase nu mai puțin de 400.000 de euro. Alții au jurat cu mâna pe caschetă că au primit cadou de la rude tablouri originale, obiecte de cult, bijuterii, cărți bibliofile, unele daruri datând chiar din timpul comunismului. Anchetatorii din MAI nu s-au dus pe firul moștenirilor pentru a constata că unii dintre donatorii invocați locuiau într-un prăpădit de apartament…..Infractorii pe mâna infractorilor De-a lungul a 30 de ani, realitatea ne arată că unii polițiști au comis și comit aceleași infracțiuni ca și infractorii civili: fapte de corupție și abuz în serviciu, evaziune fiscală, afaceri cu grupări mafiote, promovări ilegale în funcții de conducere. S-a dovedit că unii dintre oamenii legii au divulgat informații din dosarele celor anchetați, alții au dat bani cu camătă – toate acestea și încă altele sunt infracțiuni pe care polițiștii din serviciul judiciar sau din cel de crimă organizată le anchetează. Nu puține sunt cazurile în care polițiștii au fost reclamați că în cursul anchetei au fost bătuți, maltratați și batjocuriți. În septembrie anul trecut, doi tineri au reclamat nouă agenți de poliție că au fost bătuți cu bestialitate pentru că le-au atras atenția că nu poartă mască de protecție. Conform procurorilor de caz, unul dintre tineri a fost dus pe un teren viran și bătut crunt aproximativ o jumătate de oră, iar unul dintre agenți a urinat pe el. Celălalt a fost încătușat și lăsat pe o stradă mărginașă. Opt dintre aceste specimene în uniformă au fost arestați, iar unul este cercetat în stare de arest la domiciliu. Cazurile de violență ale unor agenți de poliție sunt deseori mușamalizate de superiori. Este și cauza pentru care mulți români, mai ales de la țară sau din orașele mici, nu reclamă astfel de abuzuri. Le e frică. Așa cum le-a fost frică și în regimul comunist. Toți se cunosc între ei și se acoperă unii pe alții. Lumea e mică și se așteaptă la tot felul de șicane. Poliția din România are peste o jumătate de milion de dosare cu autor necunoscut. Unele infracțiuni sunt de mult prescrise Integral: https://www.dw.com
Autoritatea de Ordine Publică, o instituţie a sinecurilor politice. Suma fabuloasă primită pentru o şedinţă Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) este o structură care funcţionează cu rol consultativ pe lângă Consiliul Judeţean, având ca activitate reprezentarea şi promovarea intereselor comunităţii în scopul asigurării unui climat de siguranţă şi securitate publică. În realitate, această instituţie este una prin care sunt recompensaţi cu indemnizaţii grase politicieni şi oameni apropiaţi acestora. Cazul judeţului Vrancea poate fi unul emblematic, având în vedere valoarea consistentă a indemnizaţiei de care beneficiază un membru al ATOP, chiar şi de opt ori mai mare faţă de un reprezentant cu acelaşi statut din alt judeţ. Astfel, pentru o şedinţă pe lună, maximum două, care nu durează mai mult de o oră, timp în care se citesc nişte rapoarte de la poliţie sau jandarmerie şi se mai discută, eventual, câte ceva pe marginea lor, un membru ATOP primeşte suma de 3.285 de lei net. În componenţa ATOP Vrancea figurează nu mai puţin de 15 persoane, ceea ce înseamnă că fondul lunar de indemnizaţii pentru aceşti oameni este de 50.000 de lei net, bugetul anual fiind de 600.000 de lei, o sumă enormă pentru un judeţ aflat la coada clasamentului la majoritatea indicatorilor economici. Sumele au fost stabilite cu mult timp în urmă, când la conducerea Consiliului Judeţean Vrancea era Marian Oprişan, pentru a-şi recompensa apropiaţii politici. De acest lucru profită însă şi noua putere politică instalată după alegerile locale, care a avut grijă să-şi plaseze oamenii în această structură care nu face, practic, nimic. Noul preşedinte al ATOP Vrancea este consilierul judeţean PNL Florin Nedelcu, inspector şef teritorial la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) iar din structură mai fac parte consilierii judeţeni Ion Epure-PNL, Dorel Lazăr-USR-PLUS, Gheorghe Stroie-USR-PLUS, Dorina Săpunaru-ALDE. Din partea comunităţii, din ATOP fac parte Eduard Lambrino-PNL, Constantin Toader (consilier judeţean PNL) şi Vasile Croitoru, un apropiat politic răsplătit cu o sinecură. După cum se vede, comunitatea nu este reprezentată în niciun fel. Mai sunt încă şase membri de drept în ATOP care primesc suma de care am vorbit mai sus, aceştia fiind reprezentanţii instituţiilor de forţă, respectiv Claudia- Lavinia Serafimciuc – subprefectul judetului Vrancea, Remus Nica –inspectorul sef al Inspectoratului de Politie Judetean Vrancea, Flaviu- Dorel Chiscop – inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, Alin-Marian Vlad – preşedintele organizaţiei Corpul Naţional al Poliţiştilor – Filiala Vrancea, Adrian Babiş – locotenent colonel al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea, Florin Dorian Alecsandrescu – director executiv Poliţia Locală a Municipiului Focşani….. În alte judeţe, situaţia indemnizaţiilor este total diferită. Jurnalista Electra Ghiza, care face parte dintr-o astfel de structură la Braşov, ca reprezentant al comunităţii, a făcut o cercetare personală şi a aflat că nu există o practică unitară în privinţa acestor indemnizaţii. Astfel, după Vrancea, unde un membru ATOP câştigă 3.285 de lei, la polul opus se află judeţele Teleorman, Prahova, Brăila, Iaşi, Vaslui, Sibiu, unde un membru primeşte lunar între 400 şi 500 de lei. În judeţul Buzău, indemnizaţia este de 813 lei/lună, în judeţele Braşov, Arad, Timiş, Giurgiu, Bihor, Dolj-1.095 de lei/lună, iar la Constanţa, Bacău, Harghita, Caraş Severin indemnizaţia este de 2.164 de lei. Într-o postare publică, ce sună aproape a autodenunţ, jurnalista spune că primeşte pe lună 1.095 de lei, bani care nu se reflectă în niciun fel în activitatea pe care o desfăşoară. Integral: https://adevarul.ro
Ce s-a întâmplat cu milionul de români veniți anul trecut din diaspora? Sindicatele spun că au plecat înapoi și dau vina pe autorități În urmă cu un an, peste un milion de concetățeni luau cu asalt granițele țării, după ce statele occidentale au introdus restricții ca urmare a COVID-19. Autoritățile au promis măsuri pentru a-i păstra acasă și a rezolva astfel o mare problemă: deficitul forței de muncă. Măsurile nu au mai venit, românii s-au întors în Occident, criza forței de muncă persistă. În data de 4 mai 2020, Ludovic Orban, la acel moment premier, anunța că 1.279.000 de cetăţeni români s-au întors din țări europene. Pe de o parte, autoritățile erau îngrijorate că aceștia aduc cu ei virusul, pe de altă parte patronatele erau bucuroase că astfel este rezolvată criza de forță de muncă prin care trecea România de câțiva ani. Deși autoritățile au promis măsuri pentru integrarea rapidă a lor în economie, acestea nu au mai venit. Milionul de români reveniți nu apare în statisticile privind munca, sindicaliștii spun că majoritatea lor au plecat înapoi la lucru în Vest, în vreme ce patronatele se plâng că există în continuare o criză de personal în domenii precum construcțiile. …. „În marea lor majoritate s-au întors în Occident. Ei nu se văd în indicatori, nu a crescut numărul de contracte de muncă. Nu s-au dus să se înregistreze la AJOFM-uri și nu știm în mod real care e statusul lor. Nici nu sunt beneficiari ai vreunor măsuri, precum indemnizație de șomaj, pentru că nu au cotizat la bugetul de șomaj al României. Ei au fost împinși în piața muncii din România din cauza restricțiilor și a contractelor fragile pe care le aveau în Occident. Dar ce să facă în România? Ce le-a oferit România?”, se întreabă el retoric. … Datele autorităților sunt conflictuale. Conform informațiilor de la Poliția de Frontieră, de la ridicarea stării de urgență, din data de 15 mai 2020, până la 30 martie 2021, un număr de 6,8 milioane de români au efectuat formalitățile de intrare în țară, iar 6,9 milioane au ieșit. … Nu doar în construcții există probleme cu forța de muncă. Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, spune că situația este problematică și în sectorul industrial, din cauza lipsei de școli profesionale. De asemenea, a mai afirmat că există lipsă de personal și la mecanicii de locomotivă, construcții de mașini și în metalurgie. Acesta spune că în vestul țării nu mai există lucrători, însă angajatorii nu fac investiții în Moldova, unde există forță de muncă, din cauza lipsei infrastructurii. „Durează două zile să duci marfa în vestul țării. Și să miști populația nu se poate. De aia angajatorii preferă să aducă lucrători din Asia”, continuă Hossu. Integral: https://www.libertatea.ro
Se pregătește cel mai tare blockbuster: Godzilla vs King Kong vs Șoșoacă! Vești bune pentru cinefili. Încurajați de succesul Godzilla vs Kong, producătorii de la Hollywood pregătesc un blockbuster și mai spectaculos: Godzilla vs Kong vs Șoșoacă. Scenariul este gata și imediat ce Diana Șoșoacă va accepta rolul vor începe filmările. Povestea este captivantă. Pe Diana Șoșoacă o apucă o foame teribilă și începe să caute cel mai mare animal al planetei. Cum un porc întreg sau o vacă întreagă înseamnă prea puțin pentru Șoșoacă, aceasta pune ochii pe King Kong. Înarmată cu un cuțit și o furculiță, Șoșoacă îl răpune pe Kong și-l gătește la un proțap imens. Mirosul de proțap îl atrage însă pe Godzilla – dar spre ghinionul lui, se poate spune. Șoșoacă îl răpune și pe acesta și-l pune la proțap. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua
Legat de vaccinuri.
Pe lîngă Pfizer , Moderna , J&J , se pregătește aprobarea unui alt nou vaccin produs tot de americani. De la Novavax.
Englezii au semnat deja cu aceasta firma un contract beton care le rezervă obținerea cu prioritate a 50 milioane doze.
UE din nou ca boul la poarta noua. ☹️
E fenomenal ce habarnism , improvizație , haos în domeniul pandemiei bântuie in Comisia UE și parlamentul european. ( timpul trece. Leafa merge)
Și ce tăcere mormântală învăluie aceasta înfrângere strategică.
Pentru a întări optimismul european 😀 privind ploaia de vaccinuri care ne așteaptă , AstraZeneca a informat oficial că reduce livrările de doze în trimestrul II.
E absolut clar că USA și Anglia iau partea leului din vaccinuri.
Iar UE care vede doar Greta și economia verde , se linge pe buze.
O uniune cu pretenții de putere tehnologică și economică , nu a fost în stare să finanțeze , producă un vaccin comunitar.
Și amaritii aia din Cuba au un vaccin autohton in experimentare. Cuba.!!!!!
“Franţa demarează în această săptămână producţia de vaccinuri anti-COVID-19 pentru BioNTech. În perioada următoare va începe producția și pentru Moderna, Johnson&Johnson și CureVac
…„Producţia va începe în această săptămână, mai exact miercuri, la Delpharm, în fabrica sa din Saint-Remy-sur-Avre (oraş din nord-vestul Franţei, n.r.), pentru compania germană BioNTech”, partenerul grupului farmaceutic american Pfizer, a anunţat ministerul francez.
„Vor începe cu producţia unor loturi-test într-o primă fază, pentru a se asigura că totul este conform standardelor de calitate aşteptate, apoi vor trece cât mai rapid posibil la producţia de loturi comerciale”, a precizat aceeaşi sursă.
Ministerul Economiei şi Finanţelor a reamintit că subcontractantul Delpharm face parte dintre companiile susţinute în ultimele luni de către statul francez, prin intermediul schemei de ajutorare anunţate de guvern la jumătatea lunii iunie 2020, şi că, graţie acestui sprijin guvernamental, va putea să ambaleze în flacoane vaccinul produs de alianţa Pfizer-BioNTech.
În ceea ce priveşte capacitatea de producţie, „companiile vizate nu doresc în acest stadiu să comunice volumul aşteptat de vaccinuri”, potrivit ministerului francez….”
https://www.g4media.ro/franta-demareaza-in-aceasta-saptamana-productia-de-vaccinuri-anti-covid-19-pentru-biontech-in-perioada-urmatoare-va-incepe-productia-si-pentru-moderna-johnsonjohnson-si-curevac.html
Ambalarea vaccinurilor Pfizer, AstraZeneca o face și Italia.
Doar că lipsește ” zama” de băgat în sticluțe. 😀
Zama asta tehnic numita vaccin , are o tehnologie de producție complexa.
Unde rol principal îl au bioreactoarele. Scula respectiva e extrem de sofisticata la rindul ei.
In ea celulele vin alimentate , crescute și ulterior devin materie prima pentru vaccin.
La ReiThera in Italia este unu înalt 4 metri și gros 2 metri. Capacitate 2.000 litri.
Procesul de producție e extrem de sensibil la curățenie/ sterilizare, umiditate, temperatura , ” alimente” date celulelor din reactor.
Exista in ciclu de producție mult rebut sau cantitate insuficienta de celule bune pentru vaccin. ( grosolan , din una celula crescuta, hranita și modificată în bioreactor, se obțin 100- 1000 bune pentru vaccinuri. In 48- 72 ore)
După bioreactor vine o întreagă procedură de mega ultra filtrare, curățenie a zamei.
Care la urma e buna de băgat în sticluțe.
Ambalarea dozelor este și ea pretențioasă.
Dar problema primordială e producția de vaccin.
Bioreactoarele nu sunt scumpe ( ceva milioane dolari / bucata) dar se tine cu dinții de secretele tehnologice care permit creșterea, cultivarea și modificarea celulelor in ele.
https://www.google.com/amp/s/www.repubblica.it/cronaca/2021/02/27/news/vaccini_la_grande_corsa_ai_bioreattori_le_armi_contro_il_coronavirus-289385668/amp/
Deci nu ambalarea vaccinurilor e problema.
E însăși producția insuficienta de vaccin.
Limitări obiective ( timp) pentru fiecare ” șarjă” și număr limitat de bioreactoare.
Cumperi unu azi dar îl primești cel mai devreme peste 6 luni.
Și mai pierzi alte 4-6 luni cu montaj, rodaj, producții pilot , certificare.
Deci daca tot merge bine , ai licență de vaccin , asigurate ingredientele necesare , prin 7 aprilie 2022 scoți prima șarjă de vaccin.
Târziu. Foarte târziu.
PS. Astea am aflat căutând motivele pt care lipsesc vaccinuri . Producția ” zamei”. 😀 în cantități suficiente pentru toți e principala problema.
Seconda. Incapacitatea Comisiei UE de a înțelege importanța unui vaccin european.
Nu a finanțat , nu a favorizat nici o casa europeană.
Nemții singuri au băgat 400 milioane in fondurile de cercetare a Bionteck dar deja firma era sub contract cu Pfizer din USA. ( Guvernul USA a finanțat cu 10 miliarde dolari cercetarea în domeniu vaccinurilor COVID)
Măreață UE cu Ursula în frunte au inceput prea târziu să ofere bani cercetării. Cînd deja americanos aveau vaccinurile în producție.
https://www.medrxiv.org/content/10.1101/2021.03.26.21254394v2
“Vaccinating many people against SARS-CoV-2 could stall infection rates, even among unvaccinated children in the same community. Researchers looked at 223 Israeli communities in which older people had been widely vaccinated with the Pfizer–BioNTech vaccine.
The infection risk among children under 16 dropped proportionally to the percentage of adults who had been vaccinated.”
Buna ziua.
https://www.thelancet.com/journals/lancet/article/PIIS0140-6736(21)00575-4/fulltext
“Older people are at higher risk of getting COVID twice
Natural infection with SARS-CoV-2 protects against reinfection in most people — but this protection is significantly weaker in those aged 65 years or older.
Researchers analysed millions of coronavirus test results in Denmark and found that, at about 6 months after initial infection, protection against repeat infection was approximately 80%, with no significant difference in reinfection rates between men and women.
But this protection was reduced to 47% for those aged 65 years or older.”
Bună ziua!
Iote de ce ne-a „trântit” Franța MCV-ul peste nas:
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/relatii-diplomatice-tensionate-intre-franta-si-romania-din-cauza-contractului-nesemnat-pe-corvete–284569.html
„Motivul principal: contractul nesemnat pentru corvete cu Naval Group. Autorităţile franceze reproşează statului român faptul că nu s-a semnat încă contractul câştigat de firma de stat Naval Group pentru construcţia celor patru corvete, contract câştigat în urma unei licitaţii internaţionale, dar şi faptul că nu a fost emisă Ordonanţa 114 privind achiziţiile militare.”
“Vaccine passports must be proportionate, legal, EU privacy watchdogs say
Plans by European Union countries to issue certificates showing that citizens have been vaccinated against COVID-19 should have a legal basis to ensure that they are necessary and proportionate, the bloc’s privacy watchdogs said on Tuesday.
The European Data Protection Board (EDPB) and the European Data Protection Supervisor (EDPS) also warned against using data in such travel documents to create a central EU database.
Tourism-reliant countries such as Greece, Spain and Portugal are hoping that vaccine certificates will revive international travel and save this summer’s holiday season. While some countries want an EU-wide approach to the issue, others are planning national schemes.
“Any measure adopted at national or EU level that involves processing of personal data must respect the general principles of effectiveness, necessity and proportionality,” EDPB head Andrea Jelinek said in a statement. “Therefore, the EDPB and the EDPS recommend that any further use of the Digital Green Certificate by the member sates must have an appropriate legal basis in the member states and all the necessary safeguards must be in place.”
The head of the EDPS Wojciech Wiewiorowski said the use of the documents should be restricted and that they should be scrapped once the pandemic is over….”
https://www.reuters.com/article/us-health-coronavirus-eu-privacy/vaccine-passports-must-be-proportionate-legal-eu-privacy-watchdogs-say-idUSKBN2BT1K0
https://expertforum.ro/vaccin-covid-toti-cetatenii-moldova/
Deja am semnat!
https://m.hotnews.ro/stire/24718356
A inventat sifonul cu vaccin! 🙂
Buna ziua!
Dorneanu si ai lui au aruncat o imensa bomba nucleara in Justitie.
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24718947-deciziile-dosarele-penale-nu-mai-pot-pronuntate-fara-motivare-punerea-executare-unei-condamnari-inainte-motivarea-sentintei-este-neconstitutionala-ccr.htm
1. La procesele grele, decizia va fi data tarziu de tot, dupa luni de zile, daca judecatorul va trebui sa scoata “simultan” si motivarea.
2. Presiunea pe judecatori va fi infernala.
3. Nu poti motiva decat dupa ce ai luat hotararea. Oor, e clar ca penalii vor afla, din sursele lor subterane, ce hotarare s-a luat. Si vor fugi din tara.
“Judecatorul Cristi Danilet, dupa ce CCR a decis ca hotararile penale trebuie pronuntata odata cu motivarea: “Este o decizie istorica. Trecerea la noul sistem va fi foarte dificila”
…”CCR a decis acum cateva minute ca hotararea judecatoreasca in materie penala trebuie pronuntata odata cu motivarea. Este o decizie istorica. Pana acum, dupa ce dezbaterile de la un proces se terminau, judecatorul iesea din sala de judecata, delibera asupra solutiei, scria solutia intr-o minuta pe care o pronunta, apoi redacta motivarea hotararii dupa o anumita perioada”, a scris, miercuri, pe Facebook, judecatorul Cristi Danilet.
Acesta a afirmat ca sistemul genera “mai multe ciudatenii”:
– de la pronuntarea solutiei, pana la redactarea hotararii mai pleca un judecator (transfer, deces, demisie, pensionare) si nu se stia cine sa motiveze solutia data de altcineva;
– in timpul redactarii realizai ca ai gresit solutia sau ai uitat sa scrii ceva in minuta, ceea ce te facea sa te forteze sa motivezi gresit acea solutie… gresita;
– termenul de apel/contestatie curge de la pronuntarea solutiei, ceea ce inseamna ca cel nemultumit de ea mai intai o contesta, apoi afla motivele avute in vedere de catre instanta;
– daca ceea ce se pronunta e o solutie definitiva, asta inseamna ca ea se punea in executare si abia apoi inculpatul avea sa afle motivele pentru care este in penitenciar;
– redactarea motivarii in unele cazuri putea sa aiba loc la luni sau chiar ani de la pronuntarea solutiei”, a mai sris Danilet.
Judecatorul apreciaza ca Parlamentul va trebui sa indrepte rapid legea, in maxim 45 de zile. “CCR ne duce spre normalitate. E foarte bine, desi trecerea la noul sistem va fi foarte dificila. O observatie: aceleasi argumente ar trebui sa se aplice si pentru deciziile CCR si pentru deciziile ICCJ pronuntate in solutionarea RIL-urilor si HP-urilor”, a mai scris Danilet….”
https://ziare.com/ccr/judecatori/cristi-danile-considera-ca-decizia-ccr-privind-motivarea-hotararilor-va-fi-greu-de-aplicat-1672033
In Italia , oricare sentință definitivă e executorie la anunțarea ei.
Motivarea apare doar după. Uneori chiar după 60 zile.
Dar ce știu italienii ăștia . Părinți a sistemului juritic roman.
Știe Dorneanul mai bine. Că de aia a studiat “dreptul” socialist. 😀😀😀
Remarc că CCR a ajuns in ultimul hal.
Total inutil , da decizii la cererea ” unui grup numeros de tovarăși și tovarășe”. Adică la ordin.
Bună seara!
Îmi pare rău că întreb: România are curte „constituțională”, sau prostituțională?
Guvernul Cîţu împrumută 3,5 miliarde de euro de pe pieţele externe în prima ieşire de eurobonduri din 2021. Cererea investitorilor a fost de 10 mld. euro. Dobânzi de circa 2,1% şi 2,8%. Acesta este cel mai mare împrumut de până acum de pe pieţele externe
https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/guvernul-citu-imprumuta-3-5-miliarde-euro-pietele-externe-prima-20032278
Despre „eficacitatea” așa-zisului „vaccin” chinezesc:
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/eficacitatea-vaccinului-chinezesc-in-chile-doar-3-dupa-prima-doza–284624.html
„Potrivit autorilor, eficacitatea vaccinului Coronavac este de 54%, în concordanţă cu studiile realizate pe scară largă în Brazilia, care au arătat o rată de eficacitate globală de aproximativ 50%.
Pentru vaccinul Pfizer-BioNTech, cercetătorii chilieni s-au bazat pe datele furnizate de Israel, unde un studiu realizat în condiţii reale pe un grup de 1,2 milioane de persoane a arătat o eficacitate de 94%. AGERPRES.”
Poate se trezesc și latino-americanii ăștia din „admirația” contemplativă față de ruso-chinezi!… Nu de alta, dar președintele statului situat între Chile și Brazilia – Argentina – tocmai a „luat” un coviduț după ce i s-a dat vaccin rusesc!…
Actualmente situația nu e roza.
Criza gravă de vaccinuri.
Și atunci se cumpără ce se găsește.
Vaccinul chinezesc , identic că ăla rusesc , e oricum mai necesar decit nici un vaccin. Că astea occidentale sunt toate vândute în avans țărilor mai dezvoltate și UE.b
Repet din nou, nici vaccinurile Pfizer, Moderna , AZ sau J&J NU ASIGURA IMUNITATE.
Identic că la vaccinul antigripa, asigura o rezistenta a organismului mai mare.
Poți contacta Covid dar NU FACI FORMA GRAVA. Aia cu internare în ATI și intubare( carevevforma cea mai gravă de Covid)
Buna seara.
Sânt mai multe probleme:
A apărut o variantă nouă (P1, din Brazilia):
https://www.wsj.com/articles/covid-19-variant-from-brazil-has-taken-hold-in-canada-11617729538
Nota bene, poți să iei COVID P1 chiar dacă ai avut virusul / chiar dacă ai făcut Pfizer/Moderna.
AstraZeneca amestecat cu J&J:
https://nymag.com/intelligencer/2021/04/j-and-j-takes-over-vaccine-plant-where-15m-doses-were-ruined.html
Oricum n-aveam încredere în AZ.
Și cum în Canada sântem în urmă, o să aștept good J&J (las să treacă primul batch de J&J și fac următorul batch). Numai că o să dureze 2-3 luni… 🙁