Revista Presei – 6 octombrie. Ponta, “bietul iobag” pe moșia lui Iohannis
06/10/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 6 octombrie. Marţi, valorile termice vor fi în continuare uşor mai ridicate decât mediile climatologice specifice primei decade de octombrie în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi temporar noros şi va ploua pe arii restrânse în estul şi în sud-estul teritoriului, precum şi la munte şi izolat în rest. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 24 de grade, iar cele minime între 7 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 15 grade pe litoral. LA BUCUREŞTI valorile de temperatură se vor menţine uşor mai ridicate decât cele normale în prima decadă a lunii octombrie, astfel că maxima va fi de 22…23 de grade, iar minima de 10…12 grade. Cerul va fi temporar noros, favorabil trecător ploii slabe. Vântul va sufla în general slab.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
Titus Corlăţean, primul nume greu care ajunge la DNA în DOSARUL DIASPORA. Fostul ministru de externe, prima declaraţie după patru ore de audieri. La 11 luni de la alegerile prezidenţiale în care mii de români din străinătate au fost împiedicaţi să voteze, fostul ministru de Externe Titus Corlăţean, principalul responsabil al situaţiei din primul tur, este audiat astăzi la DNA, în calitate de martor. Gândul a scris în luna august despre stadiul anchetei, după preluarea în urmă cu 8 luni a dosarului, de către DNA. La vremea respectivă, ancheta era la stadiul cercetării penale a faptelor, fără să fie începută urmărirea penală împotriva vreunei persoane. UPDATE Fostul ministru de Externe Titus Corlăţean a fost audiat, luni, timp de patru ore, la Direcţia Naţională Anticorupţie, el precizând că a dat declaraţii în dosarul privind votul din diaspora, de la alegerile prezidenţiale şi că nu va face alte comentarii atât timp cât este o anchetă în curs. Senatorul Titus Corlăţean, care a demisionat de la conducerea Ministerului Afacerilor Externe între cele două tururi de scrutin de la alegerile prezidenţiale din 2014, a spus, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) că a făcut declaraţii în faţa procurorului de caz şi a dat toate detaliile care i-au fost solicitate. Întrebat de jurnalişti dacă la alegerile din 2014 le-a fost interzis românilor din diaspora să voteze, fostul ministru de Externe a precizat că nu va face declaraţii publice, câtă vreme este o anchetă în curs. “Ceea ce am avut ca şi conduită aproape un an de zile, necomentând public şi respectând regulile şi procedurile, câtă vreme există o anchetă în curs in rem, voi face şi de acum înainte până la soluţia procurorului”, a precizat Titus Corlăţean, la ieşirea din sediul DNA. Integral pe Gandul
Dragnea promite votul prin corespondență. Social-democrații promit, pe ultima sută de metri, că România va avea o lege care să permită votul românilor din diaspora, deși au blocat, timp de zece luni, dezbaterile pe această temă. Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, ieri, că social-democraţii, prin deputatul Gabriel Vlase, îşi vor asuma şefia Comisiei de Cod electoral, în urma demisiei liberalului Mihai Voicu, şi a susţinut că forma finală a legii votului prin corespondenţă va fi prezentată până luni, 12 octombrie. Ulterior, proiectul ar urma să fie discutat în regim de urgență. Deși PSD deține majoritatea în comisie, Dragnea a dat vina pe liberali pentru amânarea proiectului. “N-am reuşit să înţelegem care este jocul PNL. Au renunţat la preşedinţia acestei comisii pe care le-am oferit-o, au şi transmis că nu vor să nominalizeze pe cineva. Asta înseamnă că probabil nu mai vor să fie adoptată legea”, a spus Dragnea. Legea votului prin corespondenţă ar trebui să intre în vigoare până în noiembrie, pentru a putea fi aplicată la alegerile legislative din 2016, în condiţiile în care Curtea Constituțională (CCR) a stabilit că legislaţia nu poate fi amendată cu mai puţin de un an înaintea scrutinului. Este greu de crezut că evenimentele se vor desfășura suficient de rapid. În prima fază, proiectul trebuie adoptat de Comisia electorală, unde deciziile importante se iau cu două treimi din voturi și orice împotrivire sau abținere cântărește greu. Integral pe Romania Libera
Cel mai dur atac de până acum al premierului Victor Ponta la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că preşedintele Klaus Iohannis l-a “certat ca stăpânul pe iobagul lui” după ce a spus că la Consiliul European merg în general prim-miniştrii. Prezent, luni seară, la o emisiune a postului B1 Tv, Victor Ponta a fost întrebat de ce “nu se mai bate” pentru a participa la reuniunile Consiliului European, ca în mandatul fostului preşedinte. “Domnul Iohannis, aşa, cu aroganţa domniei sale, de baron, n-a auzit ce am zis şi s-a supărat, s-a dus la conferinţă şi a zis că «acest prim-ministru nu va … ». Eu am spus un lucru – ca nu ardeam foarte tare să mă duc (…) -, am spus un lucru de bun simţ, cu care cred că şi domnul Iohannis poate fi de acord, şi anume: la Consiliul European se duc în general prim-miniştrii, pentru că treburile discutate acolo, inclusiv cea cu refugiaţii, sunt o chestiune de guvern. Atât am zis. S-a supărat domnul Iohannis, m-a certat ca stăpânul pe şerbul lui, pe iobagul lui, m-a certat acolo, dar tot eu am dreptate. Şi sper că, uite, n-o să mai fiu eu prim-ministru (…), sper să-l lase pe primul-ministru la Consiliul European, că aşa e logic”, a spus Ponta. “Aşa se întâmplă în toată Europa şi are sens. Acum, cu refugiaţii, de luat de la graniţă, de dus în tabără… Cine, nu Guvernul face asta? Şi toate celelalte, cele care ţin de buget, de exemplu, toate deciziile, mai puţin, sigur, politica externă europeană”, a adăugat el. Integral pe Gandul
BIZIDAY. Legi schimbate pe bandă rulantă. Peste o mie de legi au fost analizate în cadrul unui studiu la nivel european, iar concluzia pentru ţara noastră este cel putin îngrijorătoare. Fie România are prea multe legi greşite, fie parlamentarii dau dovadă de mult exces de zel. Asta pentru că din vara lui 2014 până la finalul acestei veri, aproape 300 de legi au fost modificate. E vorba despre legi importante, cu mare impact asupra economiei, în special. România ocupă primul loc în ceea ce privește modificările legislative. Un raport realizat de Grayling AcTrend arată că numai în ultimul an parlamentarii români au modificat 290 de legi și 40 la sută dintre acestea au avut impact direct asupra afacerilor. Cea mai importantă modificare pentru mediul de afaceri este Codul Fiscal. Deşi intră în vigoare din ianuarie 2016, anumite prevederi au fost devansate pentru acest an. Prima se referă la reducerea taxei pe valoare adăugată la tot ce înseamnă alimente şi băuturi non alcoolice. Bugetul de stat a avut încasări din taxa pe valoare adăugată de 38,3 miliarde de lei în primele opt luni ale acestui an, potrivit datelor Ministerului de Finanţe. Suma este cu 15 la sută mai mare decât cea din aceeaşi perioadă a anului trecut. De la 1 ianuarie, acelaşi Cod fiscal prevede impozite majorate pentru cei care folosesc apartamentele pe post de sediu pentru firmă şi menţine în vigoare taxa pentru construcţiile speciale, cu excepţia celor care au afaceri în agricultură. Integral pe Digi24
Găinăriile imobiliare ale unui fost ministru al Apărării. Apelul în dosarul „Case pentru generali” în care senatorul liberal Corneliu Dobriţoiu (60 de ani) a fost condamnat în martie 2015 la un an de închisoare cu suspendare – va fi soluţionat de Completul de 5 judecători condus de şefa Curţii Supreme, Livia Stanciu. Primul termen: 26 octombrie. Magistraţii vor trebui să analizeze două contestaţii. Pe de o parte parlamentarul susţine că este nevinovat şi cere achitarea, de partea cealaltă procurorii DNA cer condamnarea cu închisoare. Între timp, instanţa de fond a Curţii Supreme şi-a motivat sentinţa prin care Dobriţoiu a primit închisoare cu suspendare pentru participaţie improprie la abuz în serviciu şi pentru participaţie improprie la fals intelectual. Practic fostul ministru al Apărării a fost găsit vinovat că, în perioada în care era ofiţer activ, a depus o serie de acte false la o Comisie formată din angajaţi MApN, pentru a putea cumpăra locuinţa de serviciu la un preţ subvenţionat. Este vorba de un apartament de patru camere, cu suprafaţa de 114 metri pătraţi, situat în centrul Capitalei, pe strada Traian. Principala probă a acuzării este o declaraţie dată pe proprie răspundere de Corneliu Dobriţoiu, ulterior autentificată: „Nu deţin nicio locuinţă proprietatea personală sau din fondul de stat. Nu am cumpărat locuinţă în baza Legii 61/1990 sau a Legii 85/1992”. Cele două legi priveau vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului. Această declaraţie, necesară dacă voia să cumpere locuinţa de serviciu, a stat la baza condamnării lui Dobriţoiu. Integral pe Adevarul
Cum să facă primarul Oprescu trotuarul fără autorizaţie de construcţie? | EDITORIALUL EVZ. Situaţia constatată pe Calea Victoriei este emblematică pentru modul de funcţionare al administraţiei locale din Bucureşti. Ditamai bulevardul a fost amenajat ilegal, fără avizele şi autorizaţiile necesare pentru astfel de lucrări. Este halucinant. Inspectoratul de Stat în Construcţii a anunţat că depune o plângere penală împotriva Primăriei Capitalei pentru lucrările realizate recent pe Calea Victoriei, unde s-a amenajat o pistă de biciclete şi au fost modernizate trotuarele.Instituţia responsabilă de respectarea normelor şi legislaţiei în construcţii a constatat că administraţia Oprescu a făcut o serie de lucrări pentru care nu existau autorizaţiile şi avizele impuse de lege. Stâlpii din piatră plantaţi pe trotuar şi mobilierul urban s-au montat ilegal, fără respectarea legislaţiei. Culmea, primăria a finanţat lucrări neautorizate în condiţiile în care tot ea trebuia să-şi emită autorizaţia de construcţie necesară. Este ca şi cum nişte agenţi dintr-o secţie de poliţie s-ar apuca să fure din buzunarele colegilor sau ale celor care vin cu reclamaţii la sediul Poliţiei şi apoi tot ei ar face cercetările în dosarele respective pentru furt. Situaţia este cu atât mai scandaloasă cu cât firmele şi persoanele fizice care au de făcut lucrări de construcţii trec printr-un adevărat infern birocratic, pentru a respecta legislaţia din domeniu. Un simplu cetăţean, care are de făcut o banală lucrare, până să se poată apuca efectiv de treabă iroseşte o grămadă de timp şi foarte mulţi bani pentru a obţine toate avizele şi autorizaţiile necesare. Integral pe EVZ
Refugiaţii au îngenuncheat Germania. Sirienii au început să se întoarcă în ţara natală pentru că nu mai pot supravieţui în exil. Sute de migranţi se înghesuie în fiecare zi în jurul unui mic birou de înregistrare din Germania, aşteptând cu disperare ca numărul lor să fie strigat pentru a putea intra şi a primi un certificat – primul pas în procesul de obţinere a azilului. „Îmi doresc să fi rămas în Siria şi să nu vin aici. Am visat că Germania va fi un loc mai bun pentru noi, dar este atât de rău! Dormim în frig şi copilul mi s-a îmbolnăvit“, spune unul dintre refugiaţi. Lângă centrul de înregistrare din Berlin, unii migranţi se caţără pe garduri pentru a vedea mai bine, în timp ce alţii stau pe iarbă, înconjuraţi de valize şi de sacoşe de plastic în care sunt puţinele bunuri pe care le mai au. Atunci când voluntarii le dau mere şi banane, izbucnesc certuri, notează Reuters. Înregistrarea refugiaţilor – un coşmar Ceea ce a fost mai demult un proces relativ simplu pentru noii sosiţi, acum s-a transformat într-un coşmar pentru mulţi. Oraşele din Germania se luptă să facă faţă valului de refugiaţi din Orientul Mijlociu. Anul acesta sunt aşteptaţi 800.000 de migranţi, un număr record. Peste 200.000 au sosit în Germania doar în septembrie. În timp ce numărul refugiaţilor creşte, înregistrarea nou-veniţilor într-un timp decent a devenit o imposibilitate. La centrul din Berlin, solicitanţii de azil, dintre care mulţi dorm sub cerul liber, spun că aşteaptă şi de 25 de zile să fie luaţi în evidenţă. Aceleaşi întârzieri au loc şi în alte oraşe ale Germaniei. Integral pe Adevarul
Bugetul pentru educaţie se va închide cu 4 % din PIB. La cercetare s-a cerut o creştere cu 50%. Bugetul pentru educaţie se va închide, anul acesta, cu 4 % din PIB, în timp ce în cazul cercetării a fost solicitată o creştere cu 50 la suta a procentului din PIB alocat acestui segment, a anunţat, luni, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la dezbaterea “Educaţia 2018”. “Anul acesta ne vom închide bugetul pe 4% din PIB pe educaţie. Întotdeauna am fost de părere că o educaţie de calitate fără resurse financiare este greu de imaginat şi sigur că dorim creşterea bugetului. Încercăm să promovăm această creştere atât la nivelul educaţiei, cât şi la nivelul cercetării. Sindicatele au cerut 4,5% din PIB pentru educaţie în anul 2016. Am avansat o solicitare de creştere cu 50 la sută a bugetului cercetării. Ne închidem anul acesta la cercetare pe 0, 24% din PIB pe resurse alocate de la buget şi pe 0,14% din PIB pentru resurse private atrase în cercetare. Avem ca obiectiv 1% pentru 2020”, a spus Ministrul Educaţiei, prezent, luni, la dezbaterea “Educaţia 2018”, organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Educaţiei, la Colegiul Naţional “Sf. Sava”. Sorin Cîmpeanu a mai precizat că va fi anunţat ulterior şi calendarul majorărilor salariale în educaţie. “Sunt convins că la nivelul acestuia an se vor găsi resursele necesare pentru a se reflecta, inclusiv din perspectiva sistemului de salarizare, faptul că şi educaţia şi sănătatea sunt priorităţi naţionale pentru Guvernul României. Am avansat propunere de creştere de 10% în paralel cu acordarea titlurilor executorii, ultima tranşă pe 2016 şi tot ce a mai rămas pe 2017. Solicitarea sindicatelor a fost de acordare a unui procent de 15%. Avem execuţia bugetară pe primele trei trimestre şi în scurt timp o să anunţăm ce creşteri salariale sunt posibile în educaţie”, a adăugat Sorin Cîmpeanu. Integral pe Mediafax
Un martor spune ca Apa Nova a cumparat “bunavointa” unor televiziuni: Care sunt posturile acuzate. Un martor sustine ca Apa Nova ar fi cumparat “bunavointa” unor televiziuni, prin intermediul unei firme a omului de afaceri Ovidiu Semenescu, arata judecatorii de la Curtea de Apel Ploiesti. Furnizorul de apa ar fi incheiat contracte cu televiziunile respective pe sume “importante”, pentru ca posturile TV sa nu relateze despre aspecte negative din activitatea companiei, potrivit motivarii instantei la decizia de a-i cerceta sub control judiciar pe Costin Berevoianu, fostul consilier al primarului suspendat Sorin Oprescu, Vlad Moisescu, fostul trezorier al PNL si omul de afaceri Ovidiu Semenescu. Martorul care a dat declaratii la DNA Ploiesti a prezentat numele a patru societati care controleaza patru posturi, si anume Realitatea TV, Antena 3, B1 TV si Romania TV, relateaza Mediafax. “Din declaratia martorului amenintat I.A., din 14 septembrie 2015, rezulta ca Semenescu Ovidiu Traian controleaza SC Avatar Media Project SRL, agent economic prin intermediul caruia, astfel cum rezulta din actele existente la dosarul cauzei, in perioada de referinta, au fost facute plati importante de catre SC Apa Nova SA catre Realitatea Media SA, Antena 3 SA, Bl Channel SRL, RTV Satelite Net SRL s.a.”, se arata in documentul citat. Judecatorii au precizat in motivare ca “acelasi martor a sustinut ca prin intermediul S.C. Avatar S.R.L. este cumparata ‘bunavointa’ trusturilor de presa care, de o buna perioada de timp, nu au mai prezentat aspecte negative legate de activitatea firmelor din cadrul Grupului Veolia”. Integral pe aduce Ziare.com
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata!
A fost semnat Acordul dintre România și SUA privind intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea infracţiunilor grave.
http://www.curierulnational.ro/Eveniment/2015-10-06/Romania+%C8%99i+SUA+au+semnat+Acordul+dintre+Romania+%C8%99i+SUA+privind+intensificarea+cooperarii+in+prevenirea+si+combaterea+infractiunilor+grave
o zi buna tuturor.
Buna ziua,
parca este singurul trotuar facut de Oprescu fara autorizatie. Daca ne raportam la “mobilierul urban” si distributia lui, cu siguranta vor fi surprize.
Ghiulele, stalpii si alte forme geometrice, prezentate ca “mobilier urban” au o serie de calitati incontestabile – arata mizerabil, sunt un real pericol ptr. pietoni si cel mai important, generatoare de venituri ptr . gasca penala din PMB.
Buna dimineata,
se pare ca Ponta merge “din rau in mai rau”: urmeaza dosarul Diaspora si pentru el dar deocamdata incearca sa il lase singurul responsabil pe Corlatean:
http://www.stiripesurse.ro/ponta-anun-a-bomba-nu-tiu-daca-ma-vizeaza-dosarul-diaspora-o-sa-va-spuna-procurorii_969116.html
Buna dimineata tuturor 🙂
Dupa cum va dati seama, Ponta s-a intors la retorica din vremea campaniei, pentru a incerca sa arate ca el este cel asuprit (implicit: pentru ca e aproape de popor) iar Iohannis este asupritorul (implicit: pentru ca e “strain”). In opinia mea, aceasta retorica vizeaza creearea in mentalul colectiv a imaginii de victima: bietul Ponta e asprit si de procurori, si de Iohannis. El e cu munca si cu salariile marite, in timp ce Iohannis il “biciuieste” si nu il lasa sa mearga la Bruxelles, unde ar rupe el intreaga Europa daca s-ar duce. Oricum, gretosi patronii de la B1 daca au acceptat sa il expulzeze din emisiune (ca preventie) pe Orcan, si au adus doi lingai, unul tanar si altul in varsta. Se confirma ceea ce spunea Prisacariu: B1 a virat de mult spre Ponta, si chiar daca aceasta a pierdut alegerile, sefimea de la B1 se gudura din oportunism.
Ai dreptate, si eu am observat cum “pedaleaza” pe faptul ca Iohannis ii priveste cu superioritate pe romani. si pe el, Ponta, mai ales.
Cu asta nu i-a mers la alegerile prezidentiale, dar acum ii da o mana de ajutor chiar Iohannis, prin faptul ca nu face nimic din ceea ce a promis, e un presedinte sters, fara personalitate, fara idei si comod/lenes pe deasupra!
asa cum spunea Ziggy, noi l-am votat pe Presedinte si avem dreptul sa il criticam, la fel cum am facut si cu Basescu. “Sters” e putin spus: dezinteresat e cel mai nimerit pentru moment.
bunä,
asa este ,cand un golänas parvine, populism desentzat , minciuni,tupeu comunist
dar nici mormolocul inpäiat , nu-i OK, prin ………..lache ,coabiteazä färä discutzii.
buna dimineata ! 😀
Ziua buna
Cu ceva zile in urma va informam ca in zona unde locuiesc , au inceput iarasi sa zboare italienii cu bombardierele Tornado IDS la joasa inaltime . 🙂
“misterul” a fost dezlegat . Oficial si public . Italia va bombarda inamicul ISIS in Irak dar NU si in Siria .
Sa aveti o zi buna . 🙂
si tu, Stef 🙂 stiri proaspete aduci mereu, suntem mai bine informati decat baietii aia 😉
e un Klaun 😀
pe asta avem voie sa l injuram / nu mai conteaza contextul in care a ajuns presedinte ( impotriva lui ponta iesea presedinte si un sac de cartofi ! de ce .. no sens sa mai discutam ) . salut ! 😉
salut! 🙂
salve ! sa vezi ce propuneri are Erdogan 😀
http://www.hotnews.ro/stiri-international-20476388-john-kerry-turcia-isi-apara-drepturile-putut-dobora-avioanele-rusesti-incalcat-spatiul-aerian.htm
Buna ziua!
“… dragostea de adevăr este o dovadă de libertate și că minciuna este proprie sclaviei”
http://www.contributors.ro/cultura/dragostea-de-adevar-este-o-dovada-de-libertate/
TONTA, este un sclav al intereselor “ciumei rosii” UN MITOMAN MIZERABIL
Tonta, are aceias tacticä, golänie cum s-a purtat si cu Bäsescu; ATUNCI PNL SI KLAUS l-au crezut,s-au bucurat, asta este fatza vagabondului Tonta, este bine sä-l cunoastetzi.
dacä este asa bolnav OPÄRILÄ-MÄGÄRILÄ, dece nu DEMISIONEAZÄ??????????????????????
nu este o nerusinare sä tzinä postul ocupat? ce hotzii se mai fac ?
dece liberalii nu cer demisia , hotziei bolnävicioase O
Buna ziua 🙂
Desi aparent fara legatura, articolul din Adevarul, despre refugiati, ilustreaza mentalitatile media despre care se vorbeste de cumpararea bunavointei presei de catre Apa-Nova.
Tilul articolului spectaculos, cu o distonanta logica (cum ingenuncheaza sirienii Germania? Intorcandu-se acasa?)
Descrie o banala actiune birocratica, Inregistrare cereri/cautare, identificare, interviu. Ce este “cosmar”/”problema grava” … etc (citez din subtitluri). Mai mult, “Potrivit BAMF, procesul de evaluare al cererilor de azil durează acum, în medie, 5,3 luni, comparativ cu 7,1 luni cât dura în aceeaşi perioadă în 2014.” se afirma in cuprinsul articolului aratand ca lucrurile merg prost. Prost e ziaristul ce scrie astea.
Sa revin la legatura cu Apa-Nova:
La cat de “inteligenti” si “dedicat” sunt ziaristii, cred ca Apa-Nova a cheltuit foarte putin, oricum mult mai putin decat ar fi trebuit. Cosmin Gusa se apara spunand ca “el nu se ocupa de treburile administrative de la Realitatea Media SA,”. Mi se pare mie, sau e scuza de cretini. Nu contractul in sine era problema, ci faptul ca nu s-au dat stiri proaste despre ApaNova. Ori redactorii sunt asa tampiti ca nu stiau ca se fura la Apanova. Stie tot satul, dar nu stie ziaristul. Macar ceilalti au ramas filosofi, (pt. ca au tacut).
Cam asta e “media” de la noi. Populata de hoti si cretini, cainele de paza devenit un maidanez stirb si handicapat. La fel cu clasa de rinoceri politici mediatizatati de javre aparatoare de democratie.
In rest: Maruta, Capatos, Gadea, Badea, Banciu, Dan Negru si lista continua la nesfarsit …
Ședința Birourilor reunite ale Camerei Deputaților și Senatului a decis reunirea plenului pentru marți, la ora 12:30, pentru numirea în funcția de președinte al Comisiei de Cod electoral a lui Gabriel Vlase, propus de PSD, anunță Agerpres. 😀
Bun gasit 🙂 ,
Sorin Oprescu mai ramane o luna in arest !!
Sorin Oprescu rămâne în arest. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins cererea sa de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai ușoară
Aproape uitasem de comeata Pogea! 🙂
http://e-politic.ziuanews.ro/revista-presei/fost-ministru-din-guvernele-tariceanu-si-boc-audiat-la-dna-287680
Cind Italia desfinteaza prin lege pensile speciale pentru primari, viceprimar, presedinte si vicepresedinte al consiliului judetean (regiuni , provincii in Italia) , in Romania vin introduse “la cererea maselor de muncitori si tarani , a unui important grup de tovarasi si tovarase” . 🙂
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-20476583-pensii-speciale-pentru-alesii-locali-proiectul-lege-ordinea-comisiei-juridice.htm
Am remarcat cum se copiaza (din greu) prostiile italiene . “taxa pe stilp” e copia IRAP italian . Doar ca la italieni e in faza de reducere rapida cu desfintare ulterioara. 🙂
Nici o sansa sa copiem ceva bun din sistemul italian . Gen legile anti mafie sau (macar) legea aia aparuta la italieni in indepartatul 1952 si care a fost locomotiva finantarii prioritare (si la dobanzi extrem de reduse) a sistemului de IMM . IMM care in doar 30 de ani au permis ca Italia sa devina a 5-ea putere economica mondiala (1985)
Numai “genii” in parlamentul asta mioritic . Unu ca unu . Tunati si adunati . 🙁
O alta realizare marca Oprescu! – “Doar” 4 mil. lei ptr. ceva inutil si cu un amplasament hilar.
http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-20476805-primaria-capitalei-plateste-circa-4-milioane-lei-pentru-pentru-cateva-basoreliefuri-copiate-columna-lui-traian-operele-vor-expuse-pasajul-latin-unde-miroase-insuportabil.htm
Buna Mar!
Se pare ca nu e exclusiv Marca Oprescu! ”Aleasa”este nemuritoare in PMB din 2004! Se pune intrebarea: Cine-i asigura succesul????
”Punctul de cotitura in cariera artistei este anul 2004, cand incepe sa lucreze cu Primaria Bucuresti, facand saltul de la design de costume taman la reabilitare de monumente, participand la reabilitarea monumentului “Eroii Patriei”. Anii urmatori cimenteaza relatia dintre Adriana Ivan si Primaria Bucuresti, Adriana Ivan ocupandu-se de noile steme ale municipiului Bucuresti si de reabilitarea fantanilor de pe Bulevardul Unirii. In anul 2009, pentru 700.000 de Euro, concepe si realizeaza “Obiect Simbol”, dedicat inventatorilor din domeniul aviatiei romanesti, monument ce a fost plimbat prin toate depozitele Primariei.
In ceea ce ne priveste, in toamna anului 2010, este aleasa direct, pentru suma de aproximativ 450.000 de Euro, sa realizeze machetele “deosebite” din Pasajul Latin. In presa vremii, artista declara ca profesiunea si determinarea de a realiza ceva frumos o recomanda pentru aceste lucrari. De asemenea, a mai spus ca pretul machetelor nu este dat de materialele folosite, ci de conceptul artistic realizat de domnia sa.”
http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2012/07/diletantismul-din-pasajul-lipscani/
Ca o reactie a celor 4 ore ( !!! ) de “discutii” la DNA , avute de corlateanu,pacaliciul si-a aranjat prin ceata de piaristi , un program de tuns,ras,frezat ,frectii si imbalsamari la tv b1. Prima grija a fost , ejacilarea lui Orcan, din motive de “incompatibilitate” limba moderator ,dos politician . Ramanand in studiouri doar slugile credincioase ; Cristoiu si Striblea.Cine are rabdare si rezista la senzatia de greata ce a degajat-o emisiunea ,va intelege frica si disperarea pacaliciului dupa cele 4 ore petrecute de majordomul sau ,fost ministru de externe ,actual consilier , corlateanu,la DNA.Pacaliciul s-a distantat de Corlatean,deoarece el nici usturoi n-a mancat ,nici sectii de votare suplimentare in strainatate nu a binevoit sa dispuna a se infiinta; aruncand in carca externelor si a AEC raspunderea impiedicarii unui drept cetatenesc fundamental intr-un stat de drept: VOTAREA .
A improscat pe toti si toate ,demonstrand ,celor doi “moderatori” ca este singurul politician caruia-i pasa de tara,popor,vot,imigranti ,pensionari . De vii si de morti. Presedintele fiind prezentat ca un chiabur,grof,baron,, care umilieste pe serb… adica ,vezi Doamne ,pe el.
Ma intreb : rolul unui prim ministru este de a transmite ca guvernul pe care-l conduce nu mai are pe agenda aderarea la spatiul Schengen. Aderarea la spatiul Schengen nu este un obiectiv strategic ? Se poate interpreta scoaterea de pe agenda guvernului a demersurilor de aderare TRADARE ? Cei ce se opun aderarii sunt de vina ca a plagiat ; ca este inculpat ?
”Oricum, jurnalistul scos din emisiune ar trebui el însuși să abandoneze postul respectiv. Dar unde să se ducă? Peste tot este același prăpăd. Nu trebuie să-i spună nimeni: ori se supune, ori dispare.” – s.serb-facebook
De la cel mai inalt nivel UE .
Nr. 117/2015 : 6 octombrie 2015
“Curtea declară nevalidă decizia Comisiei prin care se constată că Statele Unite asigură un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal transferate ” !!!!!!!!!!
http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf;jsessionid=9ea7d0f130d55c49a2af6024466098adc0710205a9e0.e34KaxiLc3eQc40LaxqMbN4ObNyNe0?text=&docid=168421&pageIndex=0&doclang=RO&mode=req&dir=&occ=first&part=1&cid=75782
Practic , fiecare tara membra poate contesta dreptul USA , facebook , s.a.m.d. de a inmagazina datele personale ale clientilor europeni .
USA NU ASIGURA UN NIVEL ADECVAT DE PROTECTIE A DATELOR .
Tradus in romaneste 🙂 : toate platformele , programele de ” social net. ” americane existente pe internet sint supuse controlului datelor de catre CIA , NSA si restul “servicilor” mai mult sau mai putin secrete .
E o lovitura colosala impotriva acordului UE-USA de transfer a datelor informatice .
exceptional de grea decizia, sa speram ca asta o sa mai taie din avantul discutiilor despre anumite aspecte din TIPP, in care transparenta nu e deloc cuvantul de ordine!
Pentru departamentu’ tehnic:
Astazi am fost intampinat, pe la 10, de un “Database error” dar s-a rezolvat repede. Remarc incarcarea mai rapida a paginii. Pe hostingul vechi aveau probleme cu serverul care le asigura dhcp-ul cred. Raspundea greu si de multe ori pagina lua time-out de site indisponibil. NU era de la WP. Era de la dns-ul nerezolvat de la hosting… Acum aceasta problema a disparut.
Daca sunt fonduri, varianta cu backup pe wordpress.com nu o consider decat un backup logic nu unul functional, recomand un mirror pe un hosting separat.
buna 🙂 merci frumos de semnalari!
1. Acea Database error s-a intimplat dintr-un motiv despre care stiam si care nu ne-a luat prin suprindere.
2. Da, se incarca mai repede, actualul server e incomparabil.
3. Avem pentru moment doua solutii de backup, dintre care una deja testata si cealalta in evaluare.
Fiscul spune că e inutil să explice contribuabilului că oricum nu înțelegem ”mai nimic”!
”Într-o țară în care evaziunea fiscală și corupția sunt în floare, o fetiță de 11 ani este somată abuziv să plătească impozite pentru donațiile care au ajutat-o să aibă o viață mai bună.”
http://adevarul.ro/locale/vaslui/geniala-gheotu-evazionista-fisc-copila-barlad-crescuta-bunica-ajutata-romani-studieze-e-hartuita-finante-ajutoarele-primite-1_56126b5df5eaafab2c55aea0/index.html
Si da-i si lupta. Evazionistii dreaq. La puscarie cu ei.
Cand vad cate un imbecil analfabet la volanul unui ML, X5 sau alte marci de peste 50 000 euro ma intreb de fiecare data: Unde-i ANAF-ul ala?
Imi povesteau mai multi prieteni ca in Italia, daca te mananca in fund sa ai masina mai scumpa decat locuinta, te iau imediat la ochi autoritatile si te trec prin verificari. De unde ai bani, daca platesti impozitele…
Pe la noi construiesc unii cartiere de blocuri pe “persoana fizica” si nu-i intreaba nimeni: Mey, da bani de materiale, de salarii, de planuri, de aprobari… De unde mey ai investit cateva sute de mii bune daca nu chiar milioane (de euro)? Pe persoana fizica! ICe impozite ai platit tu pana la milionul investit in imobiliare. Sau ai sute de mii in masini… Si/sau in vila.
Si alte povesti cu angajarile la ANAF: 10 000 euro postul la birou. Contopist! De unde, daca ai rabdare si multe limbi esti avansat la Inspector. Pe teren! Si atunci vila si masina vin din primul an…
Pai mai oameni buni? De unde mey? Pana acum erai un functionar care abia isi platea asociatia dar de un an, de cand ai fost numit Inspector, te-a lovit norocul la LOTO?
Actiunea ANAF de verificare a persoanelor cu venituri mari trebuia sa inceapa cu TOTI inspectorii fiscali in primul an! Cei care reuseau sa-si justifice averile aveau abia apoi voie sa faca la randul lor verificarea altora. Ca asa… Cine verifica pe cine? Un spagar verifica un evazionist? Rezultatul este cunoscut dinainte…
Corect!
@Stefan60 12:38
Mi-am amintit de ala cu care s-a intalnit ponta prin 2011, Dark Lord Mandelson (Secretary of State for Sausage Rolls, President of the Board of Sex Trade and Lord President of the Sith Council), care il dadea exemplu pe renzi si le spunea, lui ponta si amicu’ renzi, ca “Ce vreţi să faceţi cu ţara după ce câştigaţi alegerile, pentru că la nivelul ţărilor democratice începe să fie mai uşor să câştigi alegeri decât să ştii foarte clar ce vrei să faci după”. Cum se stiau ei pe toate 🙁
Nu stiu daca era si Tzipras pe acolo la vremea aia.
Lucrurile devin din ce in ce mai fierbinti in Zona 🙁 Incepe sa semene ca o provocare ptr. SUA.
http://www.hotnews.ro/stiri-international-20476932-ultima-ora-rusia-calcul-lovituri-aeriene-irak.htm
postare noua!
http://politeia.org.ro/editoriale/funia-victore-funia/41090/