Revista Presei – 6 ianuarie.“……De ce să fie aplicate impozite substanțial mai mari pentru locuințele mai vechi? Pentru că sunt ale celor care nu-și permit să cumpere locuințe noi, deci ale celor cu venituri mai mici? Garsonierele și apartamentele construite în vremea comunismului, cumpărate de la stat, după 1989, de către actualii proprietari, astăzi pensionari nespeciali, au o valoare de piață mai mică…….”
| 06/01/2026 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 6 ianuarie! Maximele vor fi cel mult între minus 5, până la 4-5 gr. Se răcește în toată țara. Acolo unde valorile pe parcursul zilelor vor mai rămâne încă pozitive vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie și lapoviță. Atenție la depunerile de polei pentru cei care se vor afla în trafic și nu numai, pentru că în condițiile în care precipitațiile se vor manifesta sub toate formele și la sol avem temperaturi sub zero sau apropiate de zero, cu siguranță depunerile de polei vor fi favorizate. Bucuresti: 5/4 gr.C., innorat.
“Directorul Spitalului Judeţean Constanţa: Am medici care fac kite, pe care îi văd în cârciumi când plec acasă, care fac sală, dar sunt scutiţi de gărzi pentru că nu pot sta mai mult de două ore în picioare/ Au până în 50 de ani ….Raluca Ştefan a precizat că aceşti medici sunt tineri, au până în 50 de ani. Ea a menţionat că 70% din personalul medical al spitalului nu face gărzi. ….. ”Pe Neurochirurgie am cei mai mulţi doctori, cei mai mulţi medici care sunt scutiţi de gărzi. Am medici pe care îi cunosc de acum 30 de ani care sunt scutiţi de gărzi şi nu vor să facă nicio gardă. Pentru că sunt bolnavi. (…) Medicii care au o afecţiune medicală, bolnavi, la rândul lor, şi vin cu un document care presupune scutirea de gărzi, un document medical eliberat de Comisia de Medicină a Muncii de scutire de gărzi nu îi poţi obliga să facă gărzi şi atunci îţi vin de la ora 8 la ora 14 sau la ora 15 sau dacă sunt şi cadre universitare vin de la ora 8 la 11, după care pleacă. Iar tu, ca manager, nu ai nicio măsură coercitivă, nu poţi să aplici nimic şi nu te ajută nici legislaţia să poţi să faci ceva”, a explicat managerul Spitalului Judeţean Constanţa. ”Am medici care fac kite, am medici pe care îi văd, când plec acasă, în cârciumi, prin vitrine îi văd, eu trecând cu maşina îi văd, şi sunt scutiţi de gărzi. Sunt colegi medici care fac sală, dar sunt scutiţi de gărzi pentru că nu pot să stea mai mult de două ore în picioare, că li se recomandă 15 minute la câte două ore să stea întinşi, în specialităţi chirurgicale. Sunt foarte tineri, sunt mai tineri ca mine. De 30 de ani, 35, până în 50 de ani sunt”, a susţinut Raluca Ştefan. ….Întrebată câte persoane nu fac gărzi în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Raluca Ştefan a răspuns: ”Cred că am 70% din spitalul acesta, plus rezidenţii. Nu vă spun că şi rezidenţii sunt scutiţi de gărzi. Rezidenţii vin cu scutiri de gărzi, că sunt bolnavi”. …..” Integral: https://www.news.ro/
“Predicții economice pentru 2026 într-un context local dificil: „Reformele actuale și-au demonstrat nulitatea prin intermediul cifrelor, zero impact bugetar” ....„România intră în 2026 într-o etapă de ajustare, nu de relansare. Comisia Europeană și FMI vorbesc despre o creștere economică slab pozitivă (în jur de 1% în 2025 și puțin peste acest nivel în 2026), în principal pentru că motorul se mută dinspre consum spre investiții. Pachetul de austeritate (taxe mai mari, cheltuieli tăiate) frânează cererea internă, iar economia este ținută pe linia de plutire mai ales de proiectele finanțate din fonduri europene și de o îmbunătățire treptată a performanței exporturilor”, explică analistul economic Victor Iancu. ….„Marea vulnerabilitate rămâne bugetul. Deficitul de 9,3% din PIB din 2024, cel mai mare din UE, este așteptat să coboare doar spre 8,4% în 2025 și circa 6,2% în 2026, adică încă de două ori peste pragul european de 3%. De aici presiunea constantă din partea Bruxelles-ului și riscul explicit de sancțiuni sau de condiționare mai dură a accesului la banii europeni, dacă ajustarea nu continuă”, arată Victor Iancu. …. În plus, continuă acesta, Ministerul Finanțelor anticipează nevoi de finanțare record, între 275 și 285 de miliarde de lei în 2026, peste 150 de miliarde urmând a fi folosiți doar pentru rostogolirea datoriilor scadente, ceea ce face ca orice derapaj politic sau fiscal să se traducă imediat în costuri mai mari ale datoriei. Prin urmare, adaugă specialistul, orice astfel de derapaj va însemna fie servicii publice sub presiune și investiții amânate, fie noi creșteri de taxe sau tăieri de cheltuieli, deci putere de cumpărare mai mică pentru populație și un sentiment de austeritate permanentizată. ….. „Pe plan local, avem reformele actuale care și-au demonstrat nulitatea prin intermediul cifrelor. Zero impact bugetar, 100% impact economic la nivel de cetățean. Și vorbim doar despre impactul legislativ din acest an, dar să nu uitam însă de legile care intră în vigoare de la începutul anului viitor și care vor adăuga încă 15-20% în plus la prețurile actuale”, explică Kristine Bago. Aceasta concluzionează spunând faptul că, în loc să avem grijă de “motor”, îi dăm și mai puțin combustibil, dar avem așteptări să funcționeze la fel de bine. ….” Integral: https://ziare.com/
“Haiducia pe invers a premierului m-a convins că nu există oameni providențiali ..… Oricât m-aș întreba „dacă nu domnia sa, atunci cine?”, chiar conștient fiind că l-au trădat și pesedistii, dar și ai lui, nu pot să ignor taxarea amărâților în contul ineficienței unui aparat de stat supradimensionat, clientelar și costisitor pe care n-a reușit să-l reformeze. Pare că a schimbat cursul reformei înspre cei care nu i se pot opune. De ce să fie aplicate impozite substanțial mai mari pentru locuințele mai vechi? Pentru că sunt ale celor care nu-și permit să cumpere locuințe noi, deci ale celor cu venituri mai mici? Garsonierele și apartamentele construite în vremea comunismului, cumpărate de la stat, după 1989, de către actualii proprietari, astăzi pensionari nespeciali, au o valoare de piață mai mică. În mod nefiresc, pentru apartamentele cu o vechime de peste 50 de ani, impozitul a fost majorat de trei ori, iar pentru cele cu o vechime sub 30 de ani, de 1,8 ori. Baza de impozitare nu ar trebui să fie proporțională cu valoarea proprietății?! De ce să fie invers proporțională?! Nici măcar clădirile de patrimoniu nu devin mai valoroase prin învechire și uzură! De ce sunt impozitate suplimentar mașinile mai vechi? Teoretic, pentru că sunt mai poluante și, conform declarațiilor oficiale, se aplică principiul „poluatorul plătește”. Păi cum se aplică dacă în formula de calcul n-au fost incluse tocmai măsurătorile noxelor făcute obligatoriu la fiecare verificare tehnică periodică? În alte țări, în care la taxare se ține cont cât poluează efectiv fiecare autovehicul, sunt luați în calcul mai mulți parametri individuali (precum rulajul total și cantitatea de noxe emise). La noi, s-a decis că este suficientă încadrarea inițială (la ieșirea mașinii din fabrică) într-o normă de poluare. Drept consecință, proprietarul unei mașini Euro 6, dar cu filtrul de particule „anulat”, va plăti mai puțin decât cel al unei mașini Euro 4, cu valori reduse ale noxelor la măsurătorile ITP-RAR. De asemenea, pentru o mașină Euro 6, cu peste 300.000 de kilometri parcurși, se plătește un impozit mai mic decât în cazul unei mașini Euro 4, cu 80.000 de kilometri afișați în bord. Așadar, invocatul principiu „poluatorul plătește” este doar un pretext… fiscal și nu are legătură cu ecologia. O dovedește și introducerea unui impozit pentru mașinile electrice “verzi” și supraimpozitarea mașinilor hibrid. De ce au fost eliminate scutirile fiscale acordate pentru protecția celor mai nevoiași și mai neajutorați cetățeni, persoanele cu dizabilități, desi în toată lumea civilizată, inclusiv (sau mai ales) în țările UE, aceasta categorie socială este ocrotită. Și de ce premierul a declarat că asta este o măsură fair play „față de restul populației”? Păi și cu lipsa de fair-play a menținerii privilegiilor sinecuriștilor bugetari, tot „față de restul populației”, cum rămâne?! …..” Integral: https://republica.ro/
“Câți bani trebuie să câștige un român în 2026 pentru un trai decent .….Costurile lunare estimate pentru o familie din România de patru persoane sunt de 10.554,8 lei, fără chirie, potrivit datelor furnizate de Numbeo, o platformă internațională care analizează prețurile și nivelul de trai din marile orașe ale lumii. Astfel, pentru 2026, rezultă că o familie din România are nevoie de venituri lunare nete care să depășească acest prag pentru a putea trăi decent. Aceste costuri pot varia în funcție de localitate și ele includ cheltuielile necesare pentru locuință, hrană, transport, educație, sănătate, utilități, îmbrăcăminte, divertisment și economii, acoperind astfel nevoile de bază și menținerea unui trai decent. De exemplu, în București, costurile lunare estimate pentru o familie de patru persoane sunt de 12.208,9 lei, excluzând chiria. De asemenea, situația diferă atunci când vorbim despre o persoană singură. În România, costurile lunare estimate pentru o persoană sunt de 2.969,3 lei, fără chirie. În schimb, o persoană singură care locuiește în Capitală are nevoie de 3.409,5 lei, fără chirie. …..” Integral: https://www.libertatea.ro/
“Care sunt provocările și oportunitățile la care ar trebui să fie atentă România în anul 2026 ….. Așa cum și-a detaliat deja doctrina în noua stategie de securitate națională, președintele Trump nu crede în beneficiile comerțului internațional liber, ale cărui principii au guvernat în mod predominant scena internațională după terminarea celui de Al Doilea Război, nici în beneficiile politice externe americane bazate pe instrumentele multilateralismului instituționalizat, nici în instrumentele diplomatice de soft power, prin promovarea ideilor democrației americane în lume. ….Pentru ce trebuie să se pregătească România în anul 2026 În această perioadă de război convențional și hibrid rusesc, clasificarea lui Avner Barnea în privința celor două mari tipuri de produse de intelligence (concentrated versus diffuse intelligence) poate fi o schematizare utilă pentru prioritizarea activităților de prevenire și combatere a amenințărilor de securitate externe, de care se ocupă instituții cheie din sectorul de securitate și politică externă, de la Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Externe până la SIE și SRI. ……Cu alte cuvinte, România ar trebui să aibă deja un sistem de analiză performant și un sistem de cooperare cu alte servicii de informații din UE și lume, cu care să poată anticipa, pentru următorii ani, posibilele mișcări bruște ale regimului de la Moscova în proximitatea României, inclusiv sau mai ales în Republica Moldova. Dar și alte tipuri de atacuri surpriză în lume, pentru evaluarea consecințelor acestora pe scena internațională. Al doilea tip de produs de intelligence se referă la amenințările difuze – analiza schimbărilor graduale, sistemice și spontane în mediul internațional, care nu au un actor central de coordonare. ….La această categorie a amenințărilor difuze, aș da ca exemplu ascensiunea politică rapidă cu ajutorul tehnologiei a lui Călin Georgescu, un personaj manevrat de Moscova, pentru care România a suferit un eșec de avertizare de intelligence din cauza căruia Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale în decembrie 2024 chiar în ziua procesului de vot. Succesul lui Călin Georgescu, cercetat penal inclusiv pentru instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, nu poate fi atribuit în totalitate unui actor malign extern, ci reprezintă un cumul de vulnerabilități interne difuze, amplificate de tehnologie, la care oficialii români, din punct de vedere politic și economic, nu au știut să răspundă. În plus, georgismul este o ideologie naționalist autoritară care, în timpul anului 2024, a penetrat discret sistemul de apărare și de politică externă al statului și nu știm dacă, între timp, România a dezvoltat anticorpi împotriva acestui tip de război cognitiv. De ce este periculoasă diviziunea rural versus urban Există politologi americani care explică polarizarea politică fără precedent din Statele Unite ca fiind consecința directă a diviziunii rural versus urban în materie de viziuni ale electoratului. …..Același fenomen de diviziune din cauza inegalităților economice se întâmplă și în România, iar Guvernul Bolojan nu acordă, din păcate, prea multă atenție acestor indicatori de avertizare timpurie. Românii din mediul rural, care se simt uitați de București, tind să îmbrătișeze mai ușor teoriile eurosceptice ale extremiștilor, iar măsurile economice de austeritate (botezate uneori în mod fals drept reforme), creșterea taxelor pentru mașini și proprietăți impuse de premierul Bolojan ar putea să îi arunce pe românii vulnerabili economic și mai mult în brațele fals protecționiste ale AUR. ….O altă vulnerabilitate pentru care Guvernul Bolojan nu acordă deloc atenție este polarizarea care însoțește dezbaterile privind reforma sistemului judiciar. Dacă reformă justițiară înseamnă revenirea pe scena publică a foștilor procurori sau figurilor justițiare susținute de regimul Băsescu, un personaj politic care a reușit să rupă scena politică în două, acum 15 ani, o revenire la același tip de atmosferă polarizantă încordată va duce în mod inevitabil la ruperea guvernului. Decidenții politici încă nu au înțeles că populismul justițiar, amplificat prin mesaje dure în timpul protestelor Dragnea nu au dus la creșterea electorală a USR (un partid care a mers din perspectiva succesului electoral în jos), ci la ascensiunea pe termen lung a AUR. În timpul acestui război hibrid, în care extremiștii cresc politic pentru că le priește atmosfera de conflict intern continuu, temele politice care polarizează societatea românească ar trebui gestionate cu mult mai multă atenție de către decidenții politici Nicușor Dan și Ilie Bolojan. …..” Integral: https://www.libertatea.ro/
“Soluția unui specialist în drept pentru ca referendumul din justiție propus de Nicușor Dan să aibă efecte. „Orice altă discuție este sterilă” Avocatul Cristian Clipa, conferențiar la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, a explicat într-un interviu pentru Libertatea că, pentru ca referendumul propus de președintele Nicușor Dan în interiorul sistemului de justiție să aibă și efecte juridice concrete, e nevoie de modificarea legii de către Parlament. ….. Clipa susține că cea mai mare problemă a sistemului de justiție în momentul de față este durata proceselor, care poate fi rezolvată prin creșterea numărului de magistrați. Problema prescripțiilor din dosarele penale, susține Clipa, poate fi rezolvată de politicieni, prin lege. Referendumul din justitițe, propus de președintele Nicușor Dan, poate fi organizat doar în urma aprobării unei legi care să permită acest lucru, susține Cristian Clipa, cu o experiență didactică și în avocatură de peste 25 de ani. Specialistul în drept de la Timișoara susține că o astfel de procedură trebuie făcută în Parlament. O potențială modificare legislativă prin ordonanță de urgență este împiedicată de referendumul pentru justiție organizat de Klaus Iohannis, în cadrul căruia cetățenii au votat împotriva modificării legilor justiției pe această cale. „Din capul locului trebuie spus că nu există un suport legislativ expres pentru organizarea unui referendum în interiorul corpului magistraților”, subliniază Clipa. …..„În lipsa unei reglementări exprese, ar trebui să fie modificate legile justiției. Asta presupune o procedură parlamentară normală, de drept comun, pentru că un fost președinte al României (n.r. – Klaus Iohannis) a inițiat la un moment dat un referendum în urma căruia s-a stabilit de către popor, deținătorul suveranității, că legile justiției nu pot fi modificate prin ordonanță de guvern, deci nu se poate interveni pe cale de ordonanță în organizarea aparatului judiciar”, a mai insistat expertul în Drept. …..” Integral: https://www.libertatea.ro/
“România înrobată..… România este prizoniera unor formațiuni politice ieșite din negurile anilor 1990 (ex-PCR- aici nu excludem PSD, copiii PSD și AUR) și victima serviciilor niciodată reformate & controlate civil cu adevărat. Țara va avea cu adevărat o șansă când neadoptarea în anii 90 a legii lustrației va fi, cumva, la un moment dat, răzbunată | reglată | rezolvată. Adică atunci când structurile vor fi obligate să iasă din justiție, partide, administrație, afaceri, presă, activism civic, entități de toate felurile etc. Faptul că în România niște posturi de televiziune au în continuare licență în ciuda faptului că joacă-n picioare legislația (din toate punctele de vedere, de la cap la coadă) spune totul despre implicarea serviciilor peste tot, în toate straturile societății, la toate nivelurile de decizie ale statului român. Dacă ei au licență este pentru că așa doresc niște segmente din structuri. Dacă patronii lor își fac de cap peste tot și joacă pe scenă de la distanță, este pentru că așa doresc niște bucăți din structuri. E atât de simplu (dar și complicat/ complex).___ Și încă ceva – o extremă o atrage pe cealaltă: intersecția „structurilor” cu actul de justiție în epoca Băsescu (dosare mânărite, sentințe strâmbe, primite în plic) a adus la polul opus eliberarea tuturor hoților, corupților, infractorilor, chiar dacă dosarele erau „beton”. …..” Integral: https://republica.ro/
“Vor putea SUA conduce Venezuela, așa cum a anunțat Trump? De ce trimiterea de trupe ar fi foarte dificilă? ….Planul Statelor Unite de a „conduce” Venezuela, așa cum a fost prezentat de președintele Donald Trump, ar fi o sarcină complicată, având în vedere situația politică locală și potențialele riscuri de securitate, a declarat sâmbătă pentru CNN fostul ambasador al SUA în țara sud-americană. Charles Shapiro a spus că este greu de spus dacă venezuelenii care au votat pentru opoziție în 2024 erau susținători autentici ai opoziției sau alegători nemulțumiți de economia prăbușită a țării. El a estimat, de asemenea, că cel puțin „20%, poate mai mult din populație” rămân susținători ai președintelui Nicolás Maduro. „Va fi foarte, foarte dificil să câștigi încrederea acestor oameni și să schimbi situația”, a declarat Shapiro, care este în prezent președintele Consiliului pentru Afaceri Mondiale din Atlanta. ….. Problemele de securitate sunt, de asemenea, în joc, având în vedere populația de aproximativ 30 de milioane de locuitori a țării și faptul că aceasta găzduiește unele grupuri de gherilă. Cu toate acestea, administrația Trump este puțin probabil să trimită trupe și pare să se bazeze pe vicepreședintele Delcy Rodríguez și pe armata venezueleană pentru a menține securitatea, a spus el. …..” Integral: https://newsweek.ro/
“Analiză. Pământul celor trei imperii: SUA ia Americile, Rusia vrea Europa de Est, China va desena harta Asiei Trump nu mai încalcă regulile – le demolează, cu consecințe mult dincolo de Caracas. Pământul devine tărâmul celor 3 imperii, scenariu pe care The Guardian îl strecoară într-un editorial: SUA ia Americile, Rusia ocupă Europa de Est, China va primi Asia. Aproape nimeni nu se aștepta ca 2026 să fie un an al păcii, iar cele mai mari temeri au fost confirmate după doar două zile scurse din acest an, se arată într-un editorial semnat de Julian Borger în The Guardian, cu titlul ”„Putinizarea” politicii externe a SUA a ajuns în Venezuela”. Înfricoșător e însă scenariul din final. Potrivit editorialistului, Trump a lansat prin atacul din Venezuela o invitație celorlalți mari lideri globali. Iar lumea așa cum o știm se va putea acum împărți în trei imperii: Statele Unite iau cele două Americi, Rusia preia Europa de Est, iar China desenează cum poftește harta Asiei. Atacurile peste noapte asupra Venezuelei, răpirea liderului său, Nicolás Maduro, și a soției sale, și declarația lui Donald Trump că SUA vor „conduce” țara și îi va vinde petrolul, au încălcat încă o dată dreptul internațional și normele globale. Dar acesta nu este cel mai îngrijorător lucru. ….Pentru un președinte îmbătrânit, care devine din ce în ce mai impulsiv, irascibil și incoerent cu fiecare zi în care trece în funcție – confruntându-se cu o popularitate în scădere și disperat să distragă atenția de la scandalul traficantului de copii Epstein – o îmbrățișare mai strânsă a puterii militare este o evoluție de rău augur….. Ceea ce s-a desfășurat peste noapte în Venezuela va provoca anxietate imediată guvernelor din țări precum Iran și Danemarca, împotriva cărora Trump și-a exprimat entuziasmul pentru luarea de măsuri radicale. În ultimele zile, Trump a declarat că SUA vor apăra protestatarii antiguvernamentali iranieni, iar oficialii săi au continuat să amenințe cu preluarea controlului asupra Groenlandei prin orice mijloace necesare. Luna trecută, Serviciul de Informații al Apărării danez a etichetat SUA drept un risc de securitate, o declarație care ar fi fost de neconceput cu puțin timp în urmă pentru un aliat al NATO. În conferința sa de presă de sâmbătă, Trump a adăugat Cuba pe lista țărilor pe care le are în vizor, sugerând că este „foarte similară” cu Venezuela „în sensul că vrem să ajutăm poporul din Cuba”. Secretarul său de stat, Marco Rubio, a adăugat că Havana ar trebui să se simtă „îngrijorată” în urma evenimentelor din Venezuela. Acest lucru accelerează trecerea de la o lume bazată în mare parte pe reguli la una cu sfere de influență concurente, care vor fi determinate de puterea armată și de disponibilitatea de a o utiliza. Un comentator american, David Rothkopf, a numit-o „putinizarea politicii externe a SUA”. …..” Integral: https://stirileprotv.ro/
“În urma gestului de ieri, FIFA i-a retras lui Trump premiul pentru pace Au început primele sancțiuni la adresa Statelor Unite după intervenția de sâmbătă 3 ianurie din Venezuela. Președintele SUA, Donald Trump, a fost deposedat de premiul FIFA pentru Pace în urma unei decizii a forului internațional. FIFA a anunțat că Trump are la dispoziție o săptămână să returneze premiul și diploma primite la finalul anului trecut. Totodată, numele președintelui american va fi șters cu carioca din lista premianților pentru pace ai FIFA și înlocuit cu cel al premierului Danemarcei, care până acum nu a atacat nici o țară. …..” Integral: https://www.timesnewroman.ro/
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

“UPDATE – Curtea de Apel Bucureşti, statistică a modificărilor de completuri, în ultimii 3 ani – 361 cazuri / Modificările intervenite în componenţa completurilor au avut exclusiv cauze obiective / Ce spun magistraţii despre achitarea lui Vanghelie…..”
https://www.news.ro/justitie/update-curtea-apel-bucuresti-statistica-modificarilor-completuri-ultimii-3-ani-361-cazuri-modificarile-intervenite-componenta-completurilor-au-avut-exclusiv-cauze-obiective-spun-magistratii-1922404105002026012022297862
“„O să aibă un bun motiv să nu judece nici de data asta”. Un fost președinte CCR critică mutarea făcută de CAB pentru ziua în care e așteptată decizia pe pensiile magistraților…..”
https://share.google/ozpPUucW66FtdBEoN
“Nicu Ştefănuţă, analiză despre instabilitatea securităţii mondiale – Trăim doar începutul redesenării mondiale / Relaţiile internaţionale sunt o lume gri, a intereselor, rar a dreptăţii / Europa fie se ia în serios, fie dispare ”
https://www.news.ro/politic-intern/nicu-stefanuta-analiza-instabilitatea-securitatii-mondiale-traim-inceputul-redesenarii-mondiale-relatiile-internationale-lume-gri-intereselor-rar-dreptatii-europa-fie-ia-serios-fie-dispare-1922405605002026012122297932
“Criminalitatea fiscală rămâne și în 2026 cea mai mare insultă la adresa românilor care își plătesc toate taxele, impozitele și contribuțiile
….Singurul lucru care mă interesează și mă ține viu este că urăsc criminalitatea fiscală. Urăsc toate codurile poștale, garsonierele modeste sau vilele somptuoase în care, fără declararea valorii reale de închiriere, fără ca măcar să existe numele firmei la intrare, fără nici un control de la vreo autoritate, fără nici o rușine sau frică, sunt înregistrate firme fără angajați sau stau claie peste grămadă angajați din diverse domenii – contabili, informaticieni, înfrumusețatori, floriști, importatori-exportatori, coletari, dentiști, horecariști, artiști la propriu sau figurat, brokeri imobiliari sau de alte feluri și orice alți antreprenori sau corporatiști. Toate și toți sunt fabrici, uzine și combinate de evaziune fiscală și muncă la negru. Criminalitate fiscală.
Taxele, impozitele și contribuțiile cresc pentru că nu poate fi stăvilită criminalitatea fiscală. O insultă la adresa românilor harnici și cinstiți care își plătesc toate taxele, impozitele și contribuțiile……”
https://www.contributors.ro/criminalitatea-fiscala-ramane-si-in-2026-cea-mai-mare-insulta-la-adresa-romanilor-care-isi-platesc-toate-taxele-impozitele-si-contributiile/?utm_source=hotnews.ro&utm_medium=referral&utm_campaign=feed_feed_hotnews_ro_hn-contributors_sidebar_links
https://www.g4media.ro/generalul-american-in-rezerva-ben-hodges-statele-unite-nu-mai-sunt-considerate-de-incredere-europa-trebuie-sa-si-asume-responsabilitatea-pentru-propria-aparare.html
„Europa a presupus prea mult timp că Statele Unite îi vor asigura toată protecția. Astfel, națiunile europene nu au făcut ceea ce trebuiau să facă și au depins de Rusia pentru energie. [Statele Unite] nu mai sunt considerate de încredere… Țările europene vor trebui să-și asume responsabilitatea pentru propria securitate. Cred că noi, SUA, vom regreta mult timp pierderea încrederii”, a spus Hodges, pentru TVP World.
„Danezii și groenlandezii ne-au primit cu brațele deschise, așa că am crezut că [Trump] nu ar face asta niciodată. Dar după acest weekend, pare mai plauzibil. Cred că pare interesat să facă ceva cu un astfel de teatru… În opinia mea, aceasta ar fi o ordine ilegală pentru armata SUA și sper că vor privi lucrurile în acest fel”, a mai spus Hodges.