Revista Presei – 6 decembrie. „Fraţilor! După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat!“ (I.L.Caragiale)
06/12/2024 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 6 decembrie! Pana sambata seara vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării. Vor predomina ploile, însă în dimineața zilei de vineri, în nordul Olteniei și al Munteniei, în sudul și estul Transilvaniei și în Moldova, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Izolat se va depune polei. La munte vor fi ninsori și mai ales în Munții Banatului, Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură se va depune strat de zăpadă. Local și temporar vor fi intensificări ale vântului în zona montană înaltă, cu viteze de până la 40 – 60 km/h. Bucuresti: 5/4 gr.C., ploi.
“Dezastrul de la orizont: Câștigarea alegerilor de către Călin Georgescu ar putea arunca România în haos politic și economic Am explicat recent la posturi de radio și tv de ce bursele și creditorii internaționali dau semne de îngrijorare cu privire la ce ni se poate întâmpla după aceste alegeri, dacă iese Călin Georgescu: 1. Omul are un program de guvernare fantasmagoric, cu niște banalități și generalități fără cap-coadă, amestecate cu invocarea compulsivă a Domnului și cu non-soluții care mai de care mai halucinante: albinele și apa cristalină sunt în top. Perspectiva ca acest om să ajungă președinte și să ne impună viziunea sa este de speriat rău. Instabilitatea politică este în creștere și este legată de această perspectivă. 2. Omul nu are susținere politică autentică. Nu are un partid în spate, cel puțin nu pe față. Nu are cum să numească un premier care să găsească ușor în parlament o susținere pentru guvernul său. Respingerea propunerilor va trimite România instant într-o mare instabilitate politică, similară Bulgariei. Vom repeta sistematic aceste alegeri fără să ajungem la un consens cu asemenea individ și cu sectanții din jurul său 3. Programul său pune accent pe două aspecte fundamentale: izolarea României (prin promovarea unui suveranism nătâng și păgubos) și protecționismul (prin promovarea unui naționalism la fel de nătâng și păgubos). Izolaționismul și protecționismul sunt și ele fundamentale pentru instabilitatea politică a unei țări aflată într-o zonă de conflict, unde nu îți poți permite să stai deoparte, cu capul în nisip. Trebuie să alegi o tabără rapid. ….” Integral: https://republica.ro/
“Daniel Dăianu: Politici publice pot fi mai mult sau mai puțin bune, dar asta nu înseamnă să se renunțe la democrație .…“Politici economice/publice pot fi mai mult sau mai puțin bune, așa cum se întâmplă și în alte țări din UE. Dar aceasta nu înseamnă să se renunțe la democrație. Iliberalismul nu trebuie să acapareze viața societății românești și procesul politic”, spune el. Potrivit acestuia, dezechilibrul macroeconomic este o mare problemă a României. „Deficitul bugetar este posibil să depășească în acest an 8% din PIB (ultima rectificare bugetară plasează deficitul cash la 7,9% din PIB, mult peste cifra inițială din proiectul de buget, de 5 la sută din PIB). În pofida progreselor economice din ultimele două decenii (ex.: venitul/locuitor ajuns la cca. 80% din media UE la paritatea puterii de cumpărare), probleme mari persistă; proeminent este dezechilibrul bugetar foarte mare, la care se adaugă cel din balanța contului curent. În 2024, deficitul de cont curent este probabil să treacă dincolo de 8% din PIB, depășind pe cel bugetar”, a explicat Dăianu. În opinia sa, avem o situație aparent stranie, fiindcă adâncirea deficitului de cont curent are loc în condițiile unei încetiniri a economiei – creșterea reală a PIB în acest an fiind probabil în jur de 1,5%. …..“Este drept că o reducere a gap-ului de colectare a TVA (cca. 36% în România), fie și graduală, la aproape din media din UE (4-5 la sută) ar aduce peste 2% din PIB. Dar trebuie să existe o voință politică ireproșabilă și punerea la punct a digitalizării în domeniul colectării de taxe și impozite. Piețele vor fi nervoase în anii ce vin pe fondul creșterii datoriilor publice și a deficitelor bugetare în lume, iar sudden stops (blocaje subite de finanțare) nu sunt de neimaginat. De aceea, consolidarea este necesară”, mai arată profesorul. Perioada solicitată de ajustare a deficitului bugetar pe o perioada de 7 ani are temei, dar prezintă riscuri, în opinia sa. …..” Integral: https://hotnews.ro/
“Exclusiv Poate cu adevărat Călin Georgescu să scoată România din UE și NATO? Un profesor de drept constituțional explică în ce situație ar fi posibil ....Bogdan Iancu: Ratificarea acestor tratate se face printr-o procedură specială, cu votul a două treimi din membrii Parlamentului României, într-o ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului. Pe cale de consecință, denunțarea tratatelor tot așa se face. În ipoteza că două treimi dintre parlamentarii României ar vota astfel și că în control preventiv CCR, sesizată, ar achiesa, e posibil. Într-o astfel de ipoteză, din fericire puțin probabilă, orice e posibil. Presupunând că într-adevăr acesta este obiectivul lui Georgescu, dar de cealaltă parte am fi un parlament dominat de partidele pro-occidentale, ce posibilități ar mai avea? Președintele nu are astfel de atribuții. „Ce se întâmplă când regula e încălcată chiar de instanță?” Un alt subiect care îi ține pe români cu sufletul la gură este cel al renumărării voturilor. Cum vedeți decizia fără precedent a Curții Constituționale și în ce măsură este justificată? Este o decizie fără precedent, ca și cea care probabil a cauzat această situație, decizia în „cauza Șoșoacă”. Ne uităm cu toții mirați la ce se întâmplă, cam ca cetățeanul turmentat al lui Caragiale (judecătorii par și ei ușor inebriați, judecând roadele muncii lor recente). Neurmând precedente, CCR și-a creat și ne-a creat această situație fără precedent. …. Există unele soluții de modificare a Constituției României, în așa fel încât pe viitor să nu mai existe riscul ca unii dintre viitori aleși să ia măsuri ce nu corespunde neapărat intereselor naționale ale României? Dreptul, deci cu atât mai mult dreptul constituțional, are limite de context. Constituția României este rigidă, greu de revizuit. O revizuire presupune două treimi în ambele camere, eventual trei pătrimi în ședință comună și referendum, plus controlul efectuat de CCR asupra propunerii și respectiv legii. Ce mă întrebați privește în concret posibilitatea ca CCR să declare partide politice neconstituționale (Art. 146 lit. k). Având în vedere felul în care CCR a operat până acum cu instrumentele „democrației militante”, e poate preferabil să ne punem speranțele în alte locuri, poate în context mai degrabă decât în reguli. …. Un coleg, nu în mod necesar unul neinstruit, considera deunăzi că ar trebui invalidată candidatura dlui Georgescu (în continuarea invalidării candidaturii dnei. Șoșoacă) și dacă ar câștiga în turul doi. Un politician acum de vârf într-un partid mai degrabă respectabil scria cu niște ani în urmă („își asuma”, cum frumos se zice azi) că ar trebui să revenim la votul cenzitar (ca în secolul XIX) sau să adoptăm votul multiplu (ca în Belgia, în 1893). Poate că ar trebui investite mai multe eforturi în sănătate, infrastructură, proceduri meritocratice de selecție și nu în ultimul rând în educație (pornind în primul rând de la educația elitelor intelectuale, politice, academice, așa cum ne sunt ele). .... S-a vorbit și despre declararea stării de urgență... Starea de urgență a fost potrivită pentru pandemie. Prostia, disfuncționalitățile instituționale sunt o formă de pandemie, dar acesta nu este un remediu, ci o cronicizare a bolii. Cei care creează dezastre nu trebuie să primească instrumente excepționale pentru a le gestiona efectele. …. Să luăm clișeul diasporei, un slogan care ne bântuie imaginarul elitist de multă vreme. E adevărat că diaspora votează 98% cu dreapta, ceea ce oricum e nesănătos (e ușor să votezi pur ideologic când nu suporți consecințele votului). Cu ce tip de dreapta votează diaspora preponderent atunci când i se oferă posibilitatea știam deja de la așa-numitul referendum pentru familie. Nu aflăm subit acum. Un alt slogan repetat ad nauseam a fost cel civilizator-provincial, puțin auto-orientalizant, în care Sudul „balcanic” și Estul „rusesc” (”Regatul oriental”) difereau de Transilvania „vestică”, „austro-ungară” și de lux democratic. Vedem cum a votat preponderent Sibiul, județul în care găseam idealul Românei acum zece ani („Să facem România ca Sibiul.”). Poate e momentul să judecăm echilibrat, într-un orizont dincolo de clișee. Sunt oricum clișeele unei perioade deja trecute, nu trecem același râu din nou. Când e război atomic, nu mergi cu șalupa și gumarii de la inundațiile de acum cinci ani. ….Și mai concret, campaniile anticorupție sunt urmate întotdeauna de reculul populismului antisistem (Brazilia, Italia, Peru etc.). Ce vedem acum e parțial o urmare a corupției, dar și a anticorupției. Normal e să ne dorim și să încercăm să construim un echilibru liberal, patriotic și pro-european, în contextul acesta, de acum. Patriotismul nostru e oricum în mod tradițional și în forma lui cea mai bună (de la pașoptiști citire) pro-european și echilibrat. .…” Integral: https://adevarul.ro/
“Analiştii financiari CFA România: Încrederea în economie scade puternic pe fondul incertitudinii politice extrem de ridicate şi a majorării puternice a aversiunii la risc a investitorilor …. “Pe fondul incertitudinii politice extrem de ridicate, şi a majorării puternice a aversiunii la risc a investitorilor, indicatorul de încredere a scăzut la niveluri atinse doar în perioada pandemiei Corona.”, spune spune Adrian Codirlaşu, CFA – Preşedinte al Asociaţiei CFA România. Potrivit sondajului, leul se va deprecia până la un curs mediu de 5,0831 lei/euro în următoarele 12 luni, în timp ce rata anticipată a inflaţiei a crescut comparativ cu exerciţiul anterior şi s-a situat la valoarea medie de 5%. În acelaşi timp, 59% dintre participanţi la sondajul CFA anticipează o majorare a ratei inflaţiei în următoarele 12 luni, iar 27% o stagnare. Datele colectate de CFA în luna noiembrie 2024 mai arată că, pentru orizontul de 6 luni, analiştii financiari anticipează un curs valutar de 5,0310 lei/euro. Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2025 s-a majorat la valoarea medie a anticipaţiilor de 7,2% din PIB. Anticipaţiile de creştere economică pentru anul 2025 se situeaza la valoarea medie de 1,3%. ....” Integral: https://www.zf.ro/
“Dragoş Damian, Terapia Cluj: Mai multe întrebări pentru Mediul de Afaceri ….De ce nu a ieşit public Mediul de Afaceri sa spună că da, din păcate, am pierdut suveranitate? Nu mai avem capital – banii nu sunt ai României, nu mai avem natură – resurse naturale vândute sau nelucrate, nu mai avem muncă – 5 milioane de romani sunt plecaţi din ţară. Şi că tocmai din cauza asta suveranismul este acum un subiect utopic, depăşit, nu se mai poate face nimic, nu mai este cale de întors? Nici nu mai ai ce naţionaliza…. Unde era Mediul de Afaceri când în 2012 am început pe banii mei campania „Cumpără Fabricat în România”?…. Unde era în 2015, când am început să spun că creşte neverosimil deficitul de balanţa comercială, pentru că se fabrica din ce în ce mai puţin în ţara?….. Unde era în 2019 când am semnalat prima dată deficitul de resursă umană, nu se mai găseau muncitori calificaţi şi specializaţi, companiile începeau să şi-i fure? Ce făcea Mediul de Afaceri când România trecea prin crizele nesfârşite ale sistemului sanitar, când era clar că ne pleacă din ţară personalul medical şi când sistemul privat începuse să-l căpuşeze pe cel public? De ce nu a spus nimic Mediul de Afaceri despre proiectul România Educată dacă a văzut că nu iese nimic din el? Când a văzut că a crescut abandonul şcolar, a crescut NEET-ul din 16-24 de ani (ăia cu Tik-Tok-ul), a eşuat învăţământul dual, a crescut emigrarea creierelor? Asta este personală: unde a fost Mediul de Afaceri când de 10 ani vorbesc despre faptul că industria farmaceutică locală, fabricile din ţară, sunt ţinute captive de autorităţi incompetente şi devin incapabile să facă faţă importurilor? De ce nu a ieşit Mediul de Afaceri mai des să spună că birocraţia şi corupţia administrativă fac imposibilă atragerea rapidă de ajutor de stat, fonduri europene şi bani din PNRR? De ce a tăcut Mediul de Afaceri la informaţia cea mai grava despre România, că este pe o traiectorie de extincţie demografica? Unde este Mediul de Afaceri ca să comenteze despre criminalitatea fiscală care este ameţitoare şi sfâşie toate companiile de bună credinţă? De ce nu a comentat nimic Mediul de Afaceri când era clar, din 2017 încoace, că Uniunea Europeană pierde competitivitate şi că SUA, China, Rusia, India şi Asia Emergentă încep să controleze resursele şi lanţurile de aprovizionare? Unde era Mediul de Afaceri anul trecut când Marcel Ciolacu a spus că primeşte orice propunere pentru un candidat la Preşedinţie, chiar şi din Mediul de Afaceri? ….Mai vin vreo 50 de mii de asiatici, digitalizam şi punem panouri solare, suntem în Schengen. Şi ne scoatem cumva, o să fie bine. E rău şi în Franţa, în Germania, în Polonia, în Ungaria, nu numai la noi. Să muncească Mediul de Afaceri din fabricile de prelucrare, şantierele de construcţii, fermele agricole şi HORECA, ei sunt fraierii de serviciu. Noi, restul, merităm două 2-3 săptămâni de concediu……” Integral: https://www.zf.ro/
“INFOGRAFICE Producția agricolă a României a crescut de trei ori după aderarea la UE. „Trăim cu mitul că nu am atras fonduri europene.” Riscurile pierderii accesului la programele de finanțare ale UE din cauza încălcării principiilor democratice va afecta chiar hrana românilor, spune pentru termene.ro Geta Bohidir, antreprenor și specialist în industria agroalimentară. Agricultura din România s-a dezvoltat în ultimii 10-15 ani, doar datorită regulilor de calitate și beneficiilor de finanțare aduse de aderarea la Uniunea Europeană, acest lucru este recunoscut chiar de o mare parte din fermierii români. După aderarea la UE și până acum, producțiile agricole ale acelorași terenuri a crescut de peste patru ori. România a ajuns să aibă o producție agricolă de peste 20 de miliarde de euro, cu 18 miliarde de euro în plus față de 2007. Deficitul comercial din domeniul alimentar al României este cauzat, conform specialiștilor și rapoartelor independente, de reglementările interne. Guvernul nu a găsit reglementări care să stimuleze companiile să transforme producțiile agricole record în alimente finale oferite populației. Astfel, producțiile agricole sunt exportate și se importă alimente de consum. …. „Acum, este bătaie pe terenuri, toți vrem cât mai mult teren în arendă sau chiar să-l cumpărăm. Acesta este reperul cel mai bun din care ar trebui să se înțeleagă cu reglementările europene sunt bune. Nu e bine să schimbăm noi ceva ce progresează, doar pentru că avem teorii din fața laptopului”, ne mai Geta Bohidir. ….” Integral: https://www.profit.ro/
“Ucraina face anticorupție și în buncăre, România a trecut anticorupția la colț. Ce lecții pot fi trase din exemplul românesc și cine poate reseta jocul Interviu video În vreme ce Ucraina, în buncăre, reușește să organizeze o procedură transparentă pentru a alege un șef pentru lupta anticorupție, în România tema pare a fi dispărut de pe agendă. Fără voință politică și presiune socială și fără ca magistrații să înțeleagă că defilarea printre privilegii creează deziluzie socială, resetarea luptei împotriva corupției, dar fără eroi și politizări, nu va fi posibilă. …. Miza pentru Ucraina este una uriașă. Cred că anticorupția este în centrul atenției atunci când vine vorba despre Ucraina. Ucraina încearcă să convingă partenerii internaționali că ceea ce o diferențiază de Rusia este tocmai faptul că în Ucraina se depun eforturi consistente în direcția construirii unui stat de drept, a unei justiții funcționale și că Ucraina într-adevăr înțelege importanța luptei împotriva corupției, atât în zona de combatere, cât și în zona de prevenire. S-au făcut progrese majore în privința declarațiilor de avere și a controlului lor, în privința gestionării sistemului de achiziții publice. Și acolo au un mecanism online care funcționează destul de bine și este dat ca exemplu. Ați văzut că au existat și situații în care au ieșit la iveală scandaluri de corupție, inclusiv legate de achizițiile în perioada de război, iar sancțiunile au venit destul de prompt, inclusiv la nivel politic, prin demiteri din funcție, demisii din funcție ș.a.m.d. Deci cred că pentru Ucraina e o miză foarte importantă asta care ține de statul de drept și de reforma judiciară și de lupta împotriva corupției, înțeleasă atât de autoritățile ucrainene, cât și de partenerii internaționali, pentru că în această comisie numită de Guvern, trei membri au fost propuși de organizațiile internaționale partenere ale Ucrainei și trei membri au fost propuși direct de către Guvern. …. Interviurile s-au derulat în încăperi care se aflau la subsolurile clădirilor, deci în bunker. Pe scurt, au fost alarme aeriene în timpul derulării interviurilor. Deci cine mai spune de acum încolo că nu se poate se poate uita la Ucraina să vadă cum se poate în condiții infinit mai grele decât cele pe care pe care le trăim noi în viața de zi cu zi, atunci când ne găsim tot felul de justificări pentru a o lua pe scurtătură și pentru a evita procedurile transparente. Deci Ucraina a arătat că se poate, că se pot face verificări serioase și testări serioase, inclusiv în perioadă de criză de război. Trebuie să știți că acești candidați au susținut mai multe teste atât de specialitate, deci teste care țin de pregătirea juridică și de management, dar au fost și niște interviuri care au vizat finanțele lor, integritatea financiară a lor și a familiilor lor. …. Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina, în Moldova ne arată cât de profunde trebuie să fie reformele, ca să putem spera că mâine vom fi în situația în care putem să ne bazăm pe sistemul judiciar, să continue acest tip de activitate, pentru că pe lângă lupta împotriva corupției, fie că e vorba de combatere, fie că e vorba de prevenire, atât în Ucraina, cât și Moldova, avem un efort uriaș de curățare a sistemului judiciar, așa numitul vetting. În România n-am avut așa ceva. În Albania, în Moldova, în Ucraina acest lucru se întâmplă. Ce înseamnă asta? Înseamnă că judecătorii și procurorii care sunt astăzi în sistem trec printr-un proces de evaluare a integrității financiare și profesionale și că cei care sunt considerați ok rămân în sistem, iar ceilalți pleacă. …..” Integral: https://spotmedia.ro/
“Dan Șucu: Postările lui Călin Georgescu ar fi costat 50 de milioane de euro. De unde au venit banii? …..Amintind că, de obicei, mediul de afaceri are opinii diferite față de politicieni, dar situația din acest moment impune solidaritate pentru susținerea Elenei Lasconi la alegerile prezidentiale de duminica, Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, a declarat că un mare semnal de alarmă îl reprezintă declarația făcută de Călin Georgescu că a avut zero cheltuieli la campania electorală, deși calculelele mediului de afaceri arată costuri de cel puțin 50 de milioane de euro. ….„Dacă vorbim acum de sprijinul financiar pentru finanțarea unei campanii, eu personal, ca și om de afaceri și majoritatea celor care sunt aici prezenți, noi lucrăm cu sute de mii de clienți. Mesajul nostru comercial, ne străduim să ajungă cât mai eficient posibil și cât mai puțin alterat către sute de mii de oameni, cam ceea ce se întâmplă și în zona politică, până la urmă. Noi cunoaștem costurile normale de transmitere a peste 100 de milioane de postări într-o zi și estimăm că ce s-a cheltuit până acuma, da, depășește 50 de milioane de euro. Mai mult decât atât, sunt zile în care, după calculele noastre simple, se cheltuie peste 3 milioane de euro doar pe postări. Este netransparent. Eu, înainte de a vota, mi-aș dori să cunosc: cine investește toate sumele acestea. Pentru ca trebuie să fim în cunoștință de cauză când votăm. Da? Trebuie să cunoaștem aceste lucruri. Probabil că autoritățile române trebuie să divulge ce se întâmplă acolo și cine, pentru că altfel rămânem la părerea că există, pot să existe oameni extrem de controversați care sunt în spatele acestor sume de bani. Repet, aici nu există o părere, că eu nu sunt alarmist, noi suntem oameni cu care construim, dar costurile de comunicare sunt clare, sunt clare! Noi le știm, ne lovim de ele zi de zi. Nu suntem pușculițele vreunui politician, suntem oameni care ne-am construit afacerile de la zero, care ne adresăm la sute de mii, milioane de clienți. Nu depindem de bugetul de stat sau de altceva.”, a încheiat Șucu. …. E foarte important să avem bani europeni. Astăzi, în timp ce vorbim, se construiesc zeci, sute de kilometri de autostradă cu bani europeni. Astăzi, în timp ce vorbim, am aflat zilele trecute că românii, copiii noștri, o să meargă în străinătate fără să stea la cozi la vamă sau pe aeroporturi, deja. Că vom pleca cu vize și deja plecăm în Canada sau în Japonia și în curând în Statele Unite. Această circulație, de mișcare, importantă pentru tineri, pentru antreprenori noștri tineri, pentru business-ul românesc și avem nevoie de acest drum spre Vest. În ceea ce privește mersul economiei, sigur că s-au făcut greșeli și sigur că avem un deficit important, dar asta se poate discuta, se poate mitiga și cred că împreună cu partenerii politici putem să găsim soluții de a reduce aceste deficite și de a crește și poate mult mai mult decât spunea, dar înainte de 80% din media european. De ce să nu mergem la 90 la 100? Avem această forță și trebuie să facem. E important însă să avem parteneri, e important să avem un singur drum, și anume cel către vest-europeni. Eu voi vota duminică.” ….” Integral: https://adevarul.ro/
“Tudorel Toader consideră inadmisibile sesizările depuse joi la CCR privind neregulile constatate la turul întâi al prezidenţialelor. Fostul judecător constituţional explică în ce condiţii s-ar putea relua alegerile …. „În cazul justiţiei constituţionale, excepţiile de neconstituţionalitate pot fi ridicate numai în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial. Pe de altă parte, Curtea Constituţională poate fi sesizată direct de către Avocatul Poporului sau de către preşedintele ţării când e vorba de lege înainte de promulgare, să efectueze controlul a priori, de către Guvern, preşedinţii celor două camere, Înalta Curte de Casatie şi Justiţie. În rest, nu pot fi adresate sesizări către Curtea Constituţională de oricine, oricând pentru că nici Constituţia, nici Legea Specială 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii, nu prevăd acest lucru”, a explicat Tudorel Toader. În opinia lui Tudorel Toader, în acest moment „nimeni nu mai poate sesiza Curtea Constituţională”. „CCR are o competenţă prevăzută de articolul 146 litera f din Constituţia României, potrivit căruia Curtea Constituţională veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragelui. Adică, problema alegerii Preşedintelui va ajunge pe masa Curţii Constituţionale când se va pune în discuţie validarea, iar la momentul acela, Curtea se va uita şi la documentele declasificate recent. În concluzie, doar după turul al doilea se va putea lua o decizie în privinţa prezidenţialelor”, a explicat Toader. Fostul judecător de la CCR a spus că, în cazul invalidării turului al doilea, atunci se reiau alegerile. Publicaţia Calea Europeană anunţă că a sesizat joi Curtea Constituţională a României privind ilegalităţile identificate şi comunicate de CSAT în legătură cu desfăşurarea procesului electoral din România pentru turul întâi al alegerilor prezidenţiale. …..” Integral: https://www.news.ro/
“Recordul ultimilor 50 de ani. Numărul celor care pleacă definitiv din România l-a depășit anul trecut pe cel din anii de după Revoluție, arată datele oficiale publicate marți În 2023, 48.000 de români au părăsit definitiv țara, potrivit datelor Statisticii, odată cu apariția Anuarului demografic. În toate cifrele care urmează nu sunt luați în calcul cei plecați temporar la muncă sau la studii, ci doar cei care au plecat definitiv. În intervalul 1975-1989, media anuală a celor care emigrau definitiv a fost de circa 24.000 de români, cu precizarea că emigrarea era extrem de dificilă, din cauza restricților regimului comunist. Au existat ani în care minorități etnice erau răscumpărate pe bani de către țările lor, de exemplu Israel sau Germania. Anul trecut au părăsit definitiv România dublul acelei medii, adică peste 48.000, cifră care reprezintă de asemenea dublul mediei celor are au emigrat în intervalul 1990-2023 (media fiind de puțin peste 22.000 de români/an). Italia, Germania și Spania au fost principalele destinații ale celor care au părăsit România. Peste 25.000 dintre emigranții anului trecut sunt femei, mai arată datele INS, iar o treime dintre cei care au plecat au sub 30 de ani. …. Aceștia sunt doar emigranții definitiv, pe lângă aceștia existând și cei temporari, care pleacă ori la studii ori la muncă dar care se întorc în țară. Potrivit Anuarului Statistic publicat marți de Statistică, în ultimii 50 de ani România a pierdut prin emigrație un oraș de dimensiunea Capitalei. Există, cum spuneam și români care pleacă la studii în afară. Potrivit UNESCO, aceștia sunt de peste 15.000 și studiază cei mai mulți în UK (aproape 10.000), SUA (alți 4.903), Olanda (circa 2.800), Germania (2.500), Franța (2.439), Ungaria (2.200), Danemarca (1.724), Spania (1.425), Italia (1.400), Austria (1.120), Elveția (428), Belgia (381), Suedia (219), Lituania (206), Grecia (197), Turcia (151), Finlanda (119), Canada (circa 100). …..” Integral: https://hotnews.ro/
“Exclusiv Armand Goșu: Nu știu dacă România mai poate funcționa în structurile occidentale cu un președinte instabil Moscova este cu ochii pe România, doar instituțiile de la noi cu atribuții în domeniul securității naționale nu vedeau sau nu doreau să vadă. Nu știu dacă România mai poate funcționa în structurile occidentale, militare, politice, economice, cu un președinte instabil, care de cel puțin un deceniu face declarații extrem de controversate despre apartenența țării sale la NATO, spune istoricul Armand Goșu, într-un interviu acordat Spotmedia.ro. Astfel de declarații ajută haosului pe care Rusia îl creează, și, în scenariul ajungerii lui Călin Georgescu la Cotroceni, sunt mari șanse ca România să intre într-o perioadă de maximă turbulență politică, avertizează el. Domnule profesor Armand Goșu, sunt proteste masive în Georgia, care amintesc de maidanul ucrainean. Va putea societatea să întoarcă practic decizia politică de a suspenda negocierile de aderare la UE, cum s-a întâmplat în Ucraina? Care este specificul Georgiei? Nu m-aș hazarda să dau vreun pronostic. Protestele se desfășoară în spirală, pierde cine clipește primul. E un război al nervilor în acest moment, între zecile de mii de protestatari, care demonstrează nu doar în capitală, în Tbilisi, ci în toată țara, și partidul de guvernământ, „Visul Georgian”, controlat din umbră de oligarhul Ivanișvili, o variantă georgiană a moldoveanului Plahotniuc. Decizia de suspendare a negocierilor cu UE, anunțată acum o săptămână, a fost scânteia care a reaprins protestele. Să nu uităm că 2024 a fost foarte agitat în Georgia, în primăvară au izbucnit protestele la adresa adoptării legii „agentului străin”, după model rusesc, manifestații pe alocuri violente care au durat câteva luni. În toamnă au fost alegerile parlamentare, observatori internaționali și activiști ai Opoziției au acuzat Puterea de falsificarea rezultatelor. A izbucnit al doilea mare val de proteste. Iar acum, de o săptămână, după anunțarea suspendării negocierilor cu UE, se înregistrează al treilea mare val de proteste. Acest ultim val se deosebește de primele două, prin faptul că s-a extins și în alte orașe, că participă la el persoane care în trecut au fost neutre politic sau chiar favorabile partidului oligarhului, dar care au crezut promisiunea făcută de „Visul georgian” că va continua integrarea europeană. Acești oameni au înțeles că au fost mințiți. Iar acum protestează. ….. Din MAE georgian și-au dat demisia diplomați; din MAI unii șefi au refuzat să execute ordinele Guvernului. Băncile s-au alăturat protestelor, profesorii din învățământul liceal și din universități, cercetătorii din diverse domenii. Mai toată elita intelectuală s-a implicat activ în aceste demonstrații. Deci o mare parte a societății s-a mobilizat. De partea cealaltă, Ivanișvili are de partea sa serviciile secrete și trupele speciale de intervenție, care se dovedesc extrem de eficiente. …. E un fel de 1990-92 din România, când FSN-ul lui Iliescu instiga o parte din populație împotriva celeilalte cu ajutorul televiziunii publice. Peste 10 zile se va încheia mandatul de președinte al doamnei Zurabișvili, iar Parlamentul va alege un nou președinte. Așa că, în următoarele săptămâni, mă aștept ca intensitatea protestelor din Georgia să crească. …. În ciuda faptului că georgienii sunt pro-UE în proporție de 80%, văd în Rusia cel mai mare dușman al țării lor, prin manipulări, propagandă, fake-uri de tot felul, Moscova a reușit un tur de forță, deraind Georgia de pe traiectoria pro-occidentală. Nici măcar n-a presupus un consum mare de resurse, de vreme ce finanțarea acestei campanii anti-occidentale a făcut-o oligarhului Ivanișvili. ….Rusia a lucrat cu materialul clientului. La fel lucrează peste tot. ….Pe mine mă interesează mult Armenia și Georgia, pentru că acolo și-au găsit adăpost rușii care fug de război. Reintrarea Georgiei sub controlul Rusiei va complica viața a zeci de mii de fugari ruși, care nu pot pleca nici spre UE, spre Israel sau SUA și care sunt prizonierii tulburărilor din Caucaz. …. De câteva zile, România e amintită lângă Georgia și chiar Belarus, în contextul ascensiunii bizare a lui Călin Georgescu în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. În scenariul în care acesta ajunge președinte, intră România într-o epocă a destabilizărilor? Sigur că sunt mari șanse să intre într-o perioadă de maximă turbulență politică. Dar, în fond, Rusia – atât cât s-a implicat în campania din România – asta și urmărește: instalarea haosului într-una dintre cele mai importante țări de pe flancul estic al NATO. Uitați-vă la atribuțiile pe care le are președintele României: Conduce CSAT, numește pe șefii serviciilor de informații, numește ambasadorii, primește ambasadorii străini, avansează în grad…. Nu știu dacă România mai poate funcționa în structurile occidentale, militare, politice, economice, cu un președinte instabil, care de cel puțin un deceniu face declarații extrem de controversate despre apartenența țării sale la NATO. Deci „cordonul sanitar” în jurul Cotroceniului, de care vorbesc unii lideri politici, s-ar putea să nu funcționeze, iar consecințele pentru România să fie dramatice. ….” Integral: https://spotmedia.ro/
“Cine e Nosferatu, 422 de ani, proaspăt ales pe lista Partidului Oamenilor Tineri Un suflu nou în politica românească! Printre partidele făcute de tineri, cu tineri şi pentru tineri se numără şi Partidul Oamenilor Tineri, care se laudă că a reuşit să propulseze în prima linie a politicii un tânăr promiţător, de viţă nobilă şi cu ambiţii înalte. E vorba despre contele Orlok Nosferatu, candidat POT la Camera Deputaţilor, care la doar 422 de ani are deja o afacere înfloritoare: o pensiune tip boutique în superbul castel din Carpaţi al familiei sale. „Vin dintr-o familie de antreprenori de succes. Despre unchiul meu, Vlad, se poate spune că a revoluţionat acupunctura, iar stră-străbunicul Astarion a inventat crema cu SPF, s-au făcut chiar şi jocuri video despre el”, a povestit Orlok într-un interviu la RTV. „Dar să nu credeţi că sunt vreo beizadea. E rândul meu să încerc să schimb ceva. O dată la 500 de ani, cineva trebuie să intre pe geam sub formă de liliac şi să sugă tot răul din societatea românească.” ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro/
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Nu-i rea… sper sa se confirme
https://www.timesnewroman.ro/monden/respect-dani-mocanu-dupa-ce-l-a-ingropat-pe-ciuca-acum-ingroapa-si-rusia/
neata buna ! 🙂
dupa intrunirea de ieri seara cand ccr ,in comunicatul dat , a spus ca mai pot fi analizate doar contestatii ale candidatilor ajunsi in turul 2 , azi se mai intalnesc odata intr-o intrunire de urgenta exceptionala … se asteapta un comunicat pe parcursul zilei
zegrean spune ca alegerile pot fi anulate doar dupa turul 2 daca sunt intemeiate contestatiile (in contextul desecretizarilor )
bre , iar incurcatura dreacu !
“VIDEO Maia Sandu s-a întâlnit cu Elena Lasconi: ”Știu că Elena Lasconi nu va renunța la relația cu Republica Moldova” / ”Noi știm ce înseamnă amenințările constante de la Kremlin: șantajul economic, șantajul energetic, prezența ilegală a trupelor ruse pe teritoriul nostru”….”
https://www.g4media.ro/video-maia-sandu-s-a-intalnit-cu-elena-lasconi-stiu-ca-elena-lasconi-nu-va-renunta-la-relatia-cu-republica-moldova-noi-stim-ce-inseamna-amenintarile-constante-de-la-kreml.html
“Marea bătălie pentru democrație din Ospiciul Maicii Domnului….”
https://www.g4media.ro/marea-batalie-pentru-democratie-din-ospiciul-maicii-domnului.html
“Unul din cele mai mari ziare austriece scrie că Georgescu a locuit 10 ani în Austria, dar nimeni nu știe cu exactitate ce a făcut în această perioadă și nici din ce bani trăia ….”
https://hotnews.ro/unul-din-cele-mai-mari-ziare-austriece-scrie-ca-georgescu-a-locuit-10-ani-in-austria-dar-nimeni-nu-stie-cu-exactitate-ce-a-facut-in-aceasta-perioada-si-nici-din-ce-bani-traia-1854391
“Traian Băsescu, critici la adresa serviciilor: „Au ratat momentul în care puteau face ceva pentru România”/ „Informații au fost, decidenții nu au acționat”
….„Au ratat şi atunci se transferă totul în responsabilitatea uriaşă pe care o are fiecare român pentru votul începând de mâine până duminica seara. Românii trebuie să ştie că de votul lor depinde menţinerea în familia ţărilor occidentale sau întoarcerea înapoi cu faţa spre Moscova, aşa cum ne propune acest şarlatan care se numeşte Georgescu”, a declarat Traian Băsescu, citat de News.ro.
Referitor la autosesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind posibile nelegalităţi în ceea ce priveşte provenienţa şi utilizarea banilor folosiţi pentru finanţarea ilegală a campaniei electorale a lui Călin Georgescu de către susţinătorii săi, Traian Băsescu a spus că este „foarte târziu”, cu atât mai mult cu cât „instituţiile statului au avut foarte multe informaţii despre beneficiarii de finanţări”, potrivit notei SRI, „o listă destul de largă de influenceri folosiţi în campania domnului Georgescu”……”
https://hotnews.ro/traian-basescu-critici-la-adresa-serviciilor-au-ratat-momentul-in-care-puteau-face-ceva-pentru-romania-informatii-au-fost-decidentii-nu-au-actionat-1854483
Ca sa fie clar in Romania:
cine si pentru ce voteaza, cine si pentru ce finanteaza si cine si pentru ce face propaganda.
https://www.g4media.ro/video-elena-lasconi-convorbire-cu-presedintele-frantei-emmanuel-macron-am-oferit-sustinerea-noastra-unei-tari-angajate-clar-in-ue-si-nato-daca-ajunge-la-putere-cineva-care-este-ambiguu-cu.html
“Operațiunea „Călin Georgescu președinte”. 15 întrebări la care autoritățile române nu au răspuns….”
https://romania.europalibera.org/a/draft-operatiunea-calin-georgescu-presedinte-15-de-intrebari-la-care-autoritatile-romane-nu-au-raspuns-/33227957.html
Outstanding questions. Tradare-tradare, dar sa o stim si noi…
“Context: Cine s-a ocupat de operațiunea “America susține Călin Georgescu președinte” / Un american care locuiește în România și se laudă cu relații în guvernul rus, un influencer crypto arestat pentru înșelăciune și un furnizor al STS au manipulat opinia publică…..”
https://www.g4media.ro/context-cine-s-a-ocupat-de-operatiunea-america-sustine-calin-georgescu-presedinte-un-american-care-locuieste-in-romania-si-se-lauda-cu-relatii-in-guvernul-rus-un-influencer-crypt.html
“Dobrogea Live: Asociația neo-legionarului care îl sprijină pe Călin Georgescu a fost lansată la un eveniment organizat de Arhiepiscopia Tomisului. IPS Teodosie a sfințit cruci confecționate din cartușe pentru una dintre “taberele de haiducie” organizate de Eugen Sechila….”
https://www.g4media.ro/dobrogea-live-asociatia-neo-legionarului-care-il-sprijina-pe-calin-georgescu-a-fost-lansata-la-un-eveniment-organizat-de-arhiepiscopia-tomisului-ips-teodosie-a-sfintit-cruci-confectionate-din-cartus.html
Plauzibil, vom vedea daca sunt doar nervi sau este adevar dupa cum actioneaza indivizii din stat si justitie:
https://ziare.com/alegeri-prezidentiale-2024/ctp-furios-romania-lovitura-de-stat-pcr-rusia-1910627
Ziua buna tuturor!
Rock On! 🙂
Pe masura ce inaintam in timp si apar diverse… chestii, devin tot mai convins ca sub-structuri intregi si active (nu numai foste) ale Statului sunt parte la aceasta conjuratie in desfasurare. Si nu ma refer strict la servicii de informatii etc.
Da, acum am vazut ca sunt sistematizate la Europa Libera pe sait niste intrebari. Insa nu sunt toate. Poate le completez mai tarziu…
Postare noua!
https://politeia.org.ro/editoriale/nu-va-fie-frica-vraja-s-a-rupt/74380/