Revista Presei – 6 aprilie.”Câștigătorii pandemiei | Miliarde de euro pentru firmele de medicamente și echipamente medicale.”
06/04/2021 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 6 aprilie! Pe parcursul zilei, în vestul şi nord-vestul ţării vremea va fi deosebit de rece, cerul se va înnora şi temporar vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie. În restul teritoriului, vremea se va încălzi şi va fi în general frumoasă, cu înnorări temporar accentuate după-amiază în exremitatea de sud-est, unde local vor fi averse de ploaie, posibil însoțite de descărcări electrice. Temperaturile maxime se vor încadra între 5….7 grade în Banat şi Crişana şi 18…19 grade în sudul Munteniei. Din orele serii, nebulozitatea va cuprinde treptat toate regiunile. Astfel, în vestul, centrul și nordul ţării vor fi precipitaţii moderate cantitativ, sub formă de ploaie, lapoviţă și ninsoare, pe alocuri cu depunere de strat de zăpadă, iar în toate zonele de munte va ninge și se va depune strat nou de zăpadă; în regiunile sudice şi sud-estice va ploua în general slab și pe arii restrânse. La munte, vântul va sufla tare în special la altitudini de peste 1500 m, unde va viscoli zăpada (rafale de peste 70…80 km/h în Carpații Meridionali), dar intensificări locale şi temporare ale vântului cu viteze, în general, de 45…55 km/h vor fi şi în zonele mai joase de relief. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -3 și 8 grade. În București, temperatura maximă va fi de 17…18 grade, iar cea minimă de 4…6 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai persistente începând din orele serii, astfel că noaptea vor fi posibile averse slabe de ploaie.
Câștigătorii pandemiei | Miliarde de euro pentru firmele de medicamente și echipamente medicale Pandemia provocată de virusul COVID-19 a fost mană cerească pentru industria și distribuția de medicamente și echipamente. Am descoperit afacerile cu medicamente ale familiei unui fost ministru, o societate cu acționari condamnați penal în primă instanță, firme offshore care-și ascund acționariatul și evită să plătească taxe, ori firme cu puternice conexiuni politice în vechea guvernare. Valoarea contractelor cadru din sistemul medical semnate anul trecut se ridică la zeci de miliarde de euro. Suma exactă nu poate fi calculată, din moment ce acest tip de înțelegere „antamează” tranzacția, particularitatea fiind că atunci când spitalele primesc bani de la buget nu se mai organizează licitații, firmele desemnate câștigătoare inițial fiind anunțate să livreze marfa sau serviciile. Din analiza datelor publicate pe portalul guvernamental al achizițiilor publice reiese că, uneori, autoritățile contractante, în speță spitalele, trimit foarte târziu în SEAP documentația de atribuire, chiar la 3 ani de la data semnării contractului, astfel încât datele nu mai sunt relevante la momentul publicării lor pe platformă. Mai mult, în cadrul contractelor cadru semnate de regulă pe perioade între doi și patru ani, câștigătorii sunt trecuți la grămadă, deși fiecare contract este împărțit în zeci de loturi, de cele mai multe ori fiind câștigători diferiți…. Contracte obținute în urma unor licitații – Medist SRL a avut contracte în valoare totală de 35 milioane de lei reprezentând lucrări de service pentru aparatură medicală: „furnizare aparatură medicală” sau „furnizare instalație tomoterapie”. Din calculele Europa Liberă rezultă că în pandemie, Medist a obținut contracte în valoare de 13 milioane de lei, numai din contracte de achiziții, fără a pune la socoateală contractele cadru, unde firma singură sau în parteneriat cu alte societăți de profil au semnat contracte de alte 20 milioane de lei….. Firma este controlată de familia fostului ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu. Astfel, potrivit termene.ro, societatea este deținută de fiul acestuia, Alexandru Sebastian Vlădescu și de soția fostului demnitar, Carmen Vlădescu. Împreună au 50,5% din părțile sociale. Alți acționari semnificativi: Ionel Manole cu 34% și Florin Gheorghe Coica cu 8 procente. Anul trecut a avut o cifră de afaceri de 65 milioane de lei, 87 de angajați și un profit de 6,4 milioane de lei. În noiembrie 2019, fostul ministru de finanțe din partea PNL a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție după ce, împreună cu alți complici, ar fi primit o mită uriașă în valoare de 20 milioane de euro, bani plătiți de o companie străină pentru obținerea unui contract pentru reabilitarea unei căi ferate. În mai 2018, DNA a stabilit o cauțiune de 1 milion de euro pe numele lui Vlădescu pentru a fi cercetat în stare de libertate, sumă plătită de fostul demnitar. – Brains M&A Consulting SRL a avut un an foarte bun în pandemie, valoarea contractelor câștigate prin licitație singură sau în parteneriat cu alte firme, pe loturi, fiind de 40 milioane de lei, în principal din vânzarea de aparatură medicală. Despre firma Brains M&A Consulting, presa a relatat că a obținut un contract cu statul de peste 2,2 milioane de euro (cu TVA) pentru achiziția de ventilatoare mecanice necesare în criza coronavirusului, chiar înainte de declararea stării de urgență în 16 martie anul trecut. Este vorba de 200 de ventilatoare mecanice, iar contractul a fost atribuit prin încredințare directă. Conform datelor de la Registrul Comerțului, firma Brains M&A Consulting este deținută de Florin-Mircea Creangă și Paul-Alexandru Mihai. Florin Creangă a fost asociat până în 2013 în firma Denimed Cleaning cu Alexandru Octavian Grumaz, fiul generalului STS, Alexandru Grumaz, fost prim-adjunct al directorului STS. Integral: https://romania.europalibera.org
În timp ce instituţiile statului român sunt ocupate să-i ţină trena senatoarei Şoşoacă, iar preşedintele Iohannis întoarce o lege de frica fondului de investiţii sud-african NEPI, companiile româneşti sunt expulzate de pe pieţele externe: ieri a fost Digi, mâine să nu fie şi eMAG În timp ce statul român, cu reprezentanţii lui care clamează întotdeauna interesul naţional, este ocupat să-i facă faţă la propriu şi la figurat senatoarei Diana Şoşoacă, venită să acopere golul de leadership politic, Digi a primit o ofertă de nerefuzat, să-şi vândă operaţiunile din Ungaria, unde avea câteva milioane de clienţi, unui grup aflat în cercul puterii premierului Viktor Orban, în cadrul operaţiunii de remaghiarizare a economiei. Digi este o companie românească listată la Bursa de Valori Bucureşti, construită de-un antreprenor din Oradea, Zoltan Teszari, şi unde sunt şi vreo 7 milioane de români acţionari prin Pilonul II de pensii. Până la urmă numele nu are importanţă, ci ideea, pentru că putea fi oricare altă companie românească. Înainte de a fi o problemă de business, extinderea în alte ţări este o problemă politică, iar fără protecţia politică a propriului stat – începând de la preşedinte, guvern, ambasadă şi servicii secrete, nimeni nu se duce într-o altă ţară de unul singur, indiferent de nume. Aici vorbim despre businessuri mari, chiar şi mijlocii, nu de vânzarea unor borcane de zacuscă sau napolitane. Când la Fondul Proprietatea a venit ca administrator grupul american Franklin Templeton şi când principalul acţionar a devenit Elliott, un fond de investiţii de pe Wall Street, care a cumpărat acţiuni de 600 de milioane de dolari, Fondul Proprietatea, care trebuia să-i despăgubească pe cei care şi-au pierdut activele ca urmare a naţionalizării comuniste, a devenit întâi o afacere protejată local de vânzare şi cumpărare de drepturi litigioase, pentru ca apoi, când totul a devenit curat, să devină o afacere protejată de americani. Iar cel mai bun exemplu a fost prezenţa lui Mark Gitenstein în board-ul FP după ce nu a mai fost ambasadorul SUA la Bucureşti. Blackstone a devenit în 2019 acţionar al Superbet, o companie românească de pariuri care valorează acum peste 1 miliard de euro, iar investiţia de 175 de milioane de euro a celui mai puternic fond de investiţii american a devenit ca şi cum ar fi o investiţie a statului american. Nu cred că există o ţară care să-şi apere investiţiile în străinătate din punct de vedere economic, politic şi militar aşa cum o fac americanii. Când la începutul anilor 2000 Austria a realizat că extinderea în Est reprezintă singura soluţie de a nu fi sufocată de nemţi şi de a creşte valoarea propriilor companii, toată forţa politică şi toate relaţiile istorice s-au pus în mişcare pentru a ajuta grupurile austriece să cumpere şi să se instaleze în România. OMV a primit Petrom, iar Erste a cumpărat BCR, cea mai mare bancă românească la vremea respectivă, plătind un preţ foarte mare, dar care i-a asigurat intrarea pe piaţă la vârf. Dincolo de petrol, bănci, austriecii controlează piaţa de asigurări, piaţa imobiliară şi de construcţii din România. Măcar la schimb, România a primit susţinerea Austriei pentru NATO şi Uniunea Europeană. Şi până la urmă chiar a meritat acest lucru….. Pentru că în deceniul ’90 Ungaria şi-a deschis economia către investitorii străini, astăzi compania ungară MOL şi grupul bancar OTP se bat cu austriecii, nemţii, francezii pentru regiunea Europei de Est, iar americanii şi ruşii nu au probleme să fie acţionari în aceste businessuri. Dintr-o ţară la jumătate faţă de România, Ungaria a ajuns să aibă investiţii externe de peste 10 miliarde de euro, în timp ce România nu are investiţii externe prin companiile proprii de nici 1 miliard de euro, ca să nu punem la socoteală ieşirea Digi din Ungaria, unde investise peste 200 de milioane de euro. OTP, fostul CEC al Ungariei, a ajuns la o capitalizare bursieră de 10 miliarde de euro, având o prezenţă regională puternică, în timp ce Banca Transilvania, cea mai mare bancă românească, cu o valoare de piaţă de 2 miliarde de euro, se poate mândri numai cu o bancă în Republica Moldova….. Ca o curiozitate, Sandor Csanyi, preşedintele OTP, unul dintre principalii acţionari şi cel care a făcut din CEC-ul maghiar unul dintre cele mai mari grupuri bancare din regiune, are afaceri de peste 20 de milioane de euro cu lactate în România prin intermediul brandului Sole Mizo. În timp ce Petrom îşi caută viitorul în gazele din Marea Neagră şi tot aşteaptă legea offshore ca să înceapă investiţiile, grupul MOL, fără resurse primare, îşi vede liniştit de extindere şi în România, şi în regiune. La noi, extinderea companiilor româneşti în străinătate, în regiune, indiferent de acţionariatul din spate, este un subiect care nu figurează pe agenda statului român reprezentat de preşedinte, guvern, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei, ca să nu mai vorbim de ambasadele României din străinătate. Nici când sunt afaceri la cheie, cu milioane de clienţi, la vânzare în România, cum a fost cazul CEZ, guvernul, Ministerul Energiei şi Electrica nu au fost în stare să cumpere operaţiunile de energie, care ar fi majorat businessul companiilor româneşti. Bine că a venit MIRA, un fond australian care a cumpărat operaţiunile CEZ din România, finanţându-şi această achiziţie chiar prin împrumuturi luate de pe piaţa românească. Iar Electrica, SAPE şi Hidroelectrica, cu sute de milioane de euro în conturi, pe care statul îi ia ca dividende şi dividende speciale, nu au fost în stare să preia afacerea CEZ. Problema este că statul român, cu instituţiile sale care defilează cu celebra sintagmă “interesul naţional”, nu susţine în ţară nici propriile companii antreprenoriale, ce să mai vorbim de extinderea lor în afară. În schimb, statul român susţine şi protejează foarte bine multinaţionalele din România, ceea ce, până la urmă, este un lucru foarte bun, pentru că dacă n-ar fi fost aceste investiţii străine care au venit după 1996, şi acum economia României ar fi rămas la 40 de miliarde de euro, nu la 200 de miliarde, cât este acum. Şi nici nu am fi intrat în NATO şi Uniunea Europeană. Şi nu am fi avut 4 milioane de români plecaţi în afară, ci 8 milioane…… Când Fondul de investiţii NEPI, cel mai mare proprietar de centre comerciale, având în spate fonduri sud-africane, s-a ridicat împotriva afacerii Romexpo, unde Camera de Comerţ vrea să se asocieze cu grupul românesc Iulius, deţinut de Iulian Dascălu, dar rivalul lui NEPI, preşedintele Iohannis s-a speriat şi imediat a retrimis în Parlament legea Romexpo, unde la mijloc este o dispută legată de un teren de 46 de hectare în centrul Bucureştiului şi unde Iulius vrea să facă cea mai mare dezvoltare imobiliară din istoria României, de peste 3 miliarde de euro. Practic, NEPI cere socoteală Camerei de Comerţ, o instituţie de peste 100 de ani, pentru ce face cu terenul şi de ce s-a asociat cu Iulian Dascălu, un antreprenor român. Este ca şi cum cei de la Digi i-ar cele socoteală lui Viktor Orban de ce vrea să remaghiarizeze business-ul în Ungaria. Integral: https://www.zf.ro
Cine seamănă vânt culege furtună. La ce ne-au adus înjurăturile „tinerilor frumoși și liberi” și epoca Băsescu ….. Când „lumea bună” produce ură sistemică ca singur instrument politic, atunci nu ai cum să nu culegi ură. Da, o ură mai puțin cizelată, dar e tot ură. Când instituțiile statului, odată cu epoca Băsescu, produc o ură structurală între diversele pături sociale și instituții, preluată cu succes și de PSD, și de Iohannis, și de PNL, și de USR-PLUS cu o intensitate și mai mare, ce rezultat să aștepți? …. Când puterea se pupă cu o parte a protestatarilor și numește golani și teroriști o altă parte a protestatarilor, ce efecte ai? O prăpastie, pentru că împarți țara în cetățeni buni și cetățeni răi, cetățeni superiori și cetățeni inferiori. Cei care te votează sunt „frumoși și liberi”, iar cei care nu te votează sunt „cocliți”. Asta are efecte. În realitate, un președinte ar trebui să fie neutru cât de cât, măcar el. Lipsa de neutralitate cinică produce furie. Țara nu are cetățeni răi și cetățeni buni, ci doar cetățeni, indiferent cum votează. Cine încalcă legea răspunde penal – punct. Când lumea spune că e absurd să închizi magazinele la ora 18, tehnocrații de ONG le râd în față, pentru că nu înțeleg că pentru grosul populației asta nu e un moft. De ce? Pentru că ei lucrează până după 19 și nu pot să cumpere parizer și pâine la copii de la magazinul din colț, căci asta mănâncă. Noua clasă politică crescută fie în bulele ONG sau pe afară, uneori din banii furați de părinții lor în anii 90 râd „meritocratic” și le replică: „Da de ce nu comandați de pe online la Glovo, fraierilor!”. …. Chiar după alegeri spuneam că avem o mare problemă. Marea problemă: abandonul populației – poate cea mai mare problemă a acestei țări este abandonul de către putere, de către stat și instituțiile lui a unui segment imens al populației. Avem un stat cu peste 60 % dintre cetățeni abandonați. Pentru ei nu există stat și instituții care să-i slujească, partide care să vrea să-i reprezinte, programe care să le prezinte interesele și nevoile, pentru ei nu există nici măcar interes electoral. O mică atenție, o mică promisiune. Ei sunt oamenii nimănui – sunt oamenii inutili și abandonați. Ce a oferit „elita nouă” cetățenilor acestei țări, grosul lor: ură, dispreț și abandon. Pentru ei, statul este „minimal”, ceva cu care se intersectează de cinci ori în viață: la naștere, la căsătorie, la școală, la impozite și la moarte – de obicei, ca să primească un act sau să plătească ceva. În rest, statul nu le oferă mai nimic. De ce să mai vină la vot? Ei sunt scoși în afara câmpului politic. …. Partidele și statul au decis să se adreseze unor grupuri foarte mici, privilegiate și să le slujească: marelui capital, capitalului mijlociu, clasei de mijloc gălăgioase și grupurilor birocratice care stau la intersecția dintre resursele statului și business. (Pandemia a lovit însă puternic micii afaceriști.) Firește, și structurilor de forță: mai ales cele mai puțin vizibile. Lor și familiilor lor. Adică taman cam 35% din populația acestei țări. Ceilalți sunt abandonați. Pandemia a lovit cel mai dur în acest segment: cetățenii abandonați, nereprezentați. Starea precară a celor 60% abandonați arată situația gravă în care se află: probleme grave sociale și economice. ….. Unde se duc aceste pături sociale abandonate? Spre cine se duc ele? Statul le-a abandonat, partidele vechi și noi nu se interesează de ele. Le ignoră și disprețuiesc – sau le utilizează cinic. Aceste pături sociale se duc spre cei care le ascultă păsul, nevoile și dorințele și le promit ceva. Istoria ne arată că de obicei se vor duce spre extreme, spre populism dur, pentru că e și cel mai facil. Dar vina nu e la ei, ci undeva mai sus. Cât mai sus. Ce spune toată această situație. Spune un lucru foarte important, fundamental pentru existența acestei țări. În acest moment, între putere și popor, dintre aleși și alegători s-a rupt, s-a sfărâmat, s-a dizolvat orice contract social. Țara e ca o oglindă spartă și chipul plin de dispreț și cinism al „elitei & puterii” se reflectă în milioane de cioburi. Nu încercați să dați vina pe popor – e doar reflecția voastră. Integral: https://www.libertatea.ro
„Liceu, cimitir al tinereții mele”: ce cred liceenii despre sistemul de educație din România? ….Din perspectiva noii generații, școala nu mai este sursa principală de informare, fiind înlocuită fie de Internet și de site-uri educaționale, care adesea conțin informații de o calitate superioară, raportat la cele pe care le oferă profesorii, fie de rețelele de socializare. În general, pentru generația Z, școala are mai degrabă rolul unei fabrici de diplome sau de certificate, fără de care este imposibil să avansezi în parcursul profesional. Cu alte cuvinte, pentru mulţi tineri, şcoala şi-a pierdut deja statutul de instituţie formatoare. Nu trebuie să îi învinuim în principal pe tineri pentru că au o astfel de perspectivă asupra sistemului de învățământ. În timpul liceului, accentul nu cade nici pe acumularea de cunoștințe, nici pe formarea unei culturi generale propriu-zise, ci pe examenul de Bacalaureat. Mai mult, materiile care nu sunt necesare pentru trecerea examenului sunt trecute cu vederea, chiar dacă acestea ar avea rolul de a stârni apetitul pentru cunoaștere sau măcar de a pune bazele unei culturi generale. Replici de felul: „Lasă că nu dai BAC din latină” sau „Cu ce mă ajută pe mine asta la BAC?” sunt folosite ca scuză pentru comportamentul ignorant față de cultură și cunoaștere al elevului. În acest fel, atât profesorii și mediul educațional, cât și elevii între ei încurajează înțelegerea școlii ca pe o fabrică de diplome. Câteodată mă întreb dacă nu cumva și pentru profesori este la fel… Oare și pentru ei ideea de a educa și de a trezi dragul de cunoaștere sau măcar curiozitatea în inima elevilor a fost îngropată sub hârțoage și diplome, la fel cum elevii nu mai speră să primească de la sistemul de învățământ o educație reală, ci doar diplome? Oare și aspirațiilelor au fost, cu timpul, șterse de neașteptate dezamăgiri și de indiferența realității, așa cum s-a întâmplat și cu speranțele elevilor? Oricare ar fi răspunsul, un lucru este cert: sensibilizarea culturală, ieșirea din superficialitateși construirea unei gândiri folositoare în viitor, adică, pe scurt, educația de durată, este lăsată pe plan secundar….. Dezamăgirea: crezul unei generații? Din mai multe motive, dezamăgirea pare să fie sentimentul fundamental al generației care nu a trecut încă de vârsta majoratului. Mai întâi, pentru că a fost amăgită că „visul american” este posibil și ușor de atins. Firește, toți își doresc să ajungă să trăiască acest vis cât mai repede cu putință. De aceea, nu se vor gândi de două ori înainte de a sări etapele, de a începe să lucreze prematur sau de a-și dori independență mai devreme decât generațiile precedente. Așadar, lor nu le mai folosește o educație exhaustivă și nici măcar nu și-o mai doresc, pentru că majoritatea cred că au „o idee” a ceea ce vor să facă și se axează pe domeniul respectiv, dorindu-și să înceapă să muncească cât mai repede. Dezvoltându-se unilateral, luând examenele de care au nevoie și apoi punându-și toate eforturile în direcția pe care au ales-o, tot nu reușesc să atingă în timpul foarte scurt în care ei își doresc ținta propusă. Un alt factor de dezamăgire al tinerilor este relația pe care o au cu familiile lor, de care ar vrea să se distanțeze cât mai repede, în vederea unei dezvoltări personale mai ample. Ultima, dar nu și cea din urmă, este dezamăgirea față de sistem, în special cel de învățământ, nu numai pentru că nu s-a adaptat la nevoile pe care le aveau elevii, ci și pentru că în loc să îi apropie de cultură sau măcar să îi îmblânzească, a reușit să realizeze exact contrariul. Mai mult, în contextul normalizării e-learning-ului, care vine atât cu avantaje, cât și cu provocări, dezamăgirea a crescut și mai mult…..Pe lânga asta, membrii generației Z pare că au o religie și o viață „spirituală”. Fie că vorbim despre mersul la sală sau de practicarea unui melanj de religii occidentale și orientale, fie că ne raportăm la ritualul postatului pe rețelele de socializare sau la activismul pentru tot felul de drepturi și libertăți, ei își onorează religia cu cel mai mare respect, fiind îndrumați de diverși influenceri – înlocuitorii profesorilor de odinioară. Așadar, ei au pierdut noțiunea de mentor în adevăratul sens al cuvântului, iar profesorii, educatorii, chiar și părinții (deci toți oamenii care ar fi trebuit să le ofere o anumită educație) sunt înlocuiți fie de psihologi, fie de life coaches, influenceri sau pseudointelectuali motivaționali. Școlirea lor ajunge să fie preponderent alcătuită din sloganuri care, spre deosebire de șabloanele tocite, sunt reținute și repetate asemenea unor rugăciuni. Programa motivațională are mai mulți adepți decât ne-am putea gândi. De asemenea, prezintă o varietate de departamente de specializare: sport, limbi străine, filosofie, studii culturale, muzică, artă, nutriție etc. Cu o școală așa de „complexă” și de eficientă, cine să mai acorde atenție sistemului de învățământ real? …. Mai mult, generația Z are dificultăți de comunicare, tinerii care fac parte din ea nefiind capabili să transmită un mesaj, fără să se folosească de ro-engleză sau de anumite ticuri verbale. De aceea, se întâmplă adesea să se înțeleagă între ei doar parțial sau să nu fie înțeleși deloc de adulți. Integral: https://www.marginaliaetc.ro
Daniel Funeriu: Am văzut că vrem să facem școli verzi. Să mă ierte Dumnezeu! Iarăși facem ziduri! Trebuie investit masiv în profesori ….Funeriu a precizat că prima problemă pe care PNRR ar trebui să o rezolve, în domeniul educație, este lipsa mesei calde din comunitățile sărace. “1,2 miliarde de euro ar da o masă caldă la 500.000 de copii timp de 5 ani de zile. Ăsta este primul lucru pe care l-aș fi făcut. O masă caldă copiilor care au nevoie de această masă caldă. Am vorbit cu mulți primari din zonele rurale, e o problemă reală. E o problemă reală când profesorul își deschide sandviciul să îl mănânce când ai 20 de perechi de ochi care se uită la sandviciul profesorului căruia îi vine să intre sub catedră că nu s-a gândit că sunt unii copii care nu au un sendvici să mănânce. Deci asta ar fi trebuit urgent făcut”. …“Pe lângă soluția prelungirii anului școlar ar mai trebui acum, imediat ce se iese din pandemie, urgent evaluați toți profesorii. Pentru că văd că toată lumea vrea să facă betoane, ziduri. Facem școli noi. România are prea multe școli cu prea puțini copii. Nu mai suntem în situația în care era Spiru Haret, care construia școli pentru că aveam o natalitate explozivă. Eu sunt născut într-o generație cu 470.000 de copii. Acum nu se nasc nici 200.000. (…) A spus-o Ferdinand în 1923: ‚nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într-însa’. 90% din ce învață un copil învață de la un profesor. Și copilul învață ceea ce este profesorul, nu neapărat doar ce știe profesorul. Și atunci când tu investești în ziduri, dar ai o resursă umană despre care nu știi nimic, pentru că n-ai evaluat-o niciodată, care a promovat pe baza unor hârtii, pe baza unor cursuri mai mult sau mai puțin fictive, te miri după aceea că ai o situație proastă”, a continuat fostul ministru al Educației. ….. Adevărata problemă pe care o percep e că o problemă sanitară a fost transformată într-o problemă politică. Cred că e cea mai bună dintre soluțiile proaste la care eram obligați să recurgem (luna de vacanță decisă de ministrul educației – N. Red.). Argumentele ministerului par să fie corecte. Și vă mai spun un lucru: copiii mei învață în Germania – acolo sunt născuți și acolo învață. Și în Germania, la școala lor, știm de pe o zi pe alta: săptămâna viitoare e online, următoarea săptămână prelungim vacanța, următoarea săptămână merge jumătate de clasă. (…) E limpede că educația online, educația fără să mergi la școală nu e același lucru ca atunci când mergi la școală. Calitatea clar a scăzut, dar trebuie să compensăm. Cum putem compensa asta? Prelungind anul școlar. România are cel mai scurt an școlar din Europa. Un copil german care termină 12 clase a petrecut în școală 2 ani și jumătate mai mult decât un copil român. Deci copiii mei, în Germania, au o lună de vacanță vara. Atenție, un copil german care a terminat 12 clase în realitate a stat în școală 2 ani și jumătate mai mult decât un copil român care a terminat 12 clase. Lucrul ăsta este cu atât mai accentuat în pandemie. Și atunci prima măsură care cred că ar trebui luată ar fi aceea de a scurta radical vacanța de vară, cel puțin un an, doi, trei. Pentru că până la urmă obiectivul școlii e să livreze conținuturi. Or copiii care nu merg la școală, copiii care nu au acces la internet, copiii care rămân fără conținuturi sunt pe cont propriu. Asta e una dintre soluțiile care eu cred că trebuie aplicate direct și de aia vă spuneam că e nevoie de o înțelegere politică mai profundă. Pentru că o astfel de măsură trebuie să fie luată cu multe forțe politice în jurul mesei…… Deci primul lucru – și ăsta este un regret pe care îl am, aș fi putut să fac lucrul ăsta când eram ministru, să prelungesc anul școlar – cred că anul școlar trebuie prelungit. Ăsta este primul lucru care trebuie făcut….. Eu am exemplul empiric, din ce am văzut, exemplul copiilor mei din Germania. Știți că Germania totdeauna e dată drept exemplu, că nemții știu ce fac. Cred că în această situație Franța a acționat mai bine, școlile au fost deschise. Cred că Franța a acționat bine. Acum nu cunosc în detaliu ce a făcut fiecare țară, dar în Franța a fost o situație mai bună din punct de vedere școlar, dar și acolo s-au dus câteodată jumătate de clasă, și acolo au fost perturbări. În legea din 2011, există un articol care și astăzi e în vigoare, care spune că Ministerul trebuie să facă Biblioteca Școlară Virtuală. Adică un site unde fiecare lecție să fie explicată copiilor. Tot legea educației spune că profesorii trebuiau formați să predea pentru predare online. De ce? Dacă ai toate lecțiile online predate de cei mai buni profesori, astfel crești accesul la educație. Și un copil dintr-un cătun care are internet are acces la un profesor bun. Din 2011, de când am dat asta în lege, n-a făcut nimeni nimic. (…)….Am asistat la cursuri ale unor profesori români, mi-a plăcut cum au făcut online, cred că a depins foarte, foarte mult de profesor. A depins de cât a investit profesorul în aceste chestiuni, din propriul efort, și în această pandemie mulți profesori a trebuit să își reinventeze meseria. Pentru că au trecut brusc de la o predare de rutină, la una online, unde lucrurile stau diferit. Și atunci au trebuit profesorii să-și reinventeze meseria. …. De 10 ani stă scris în Legea educației din România că Ministerul trebuie să facă platforma online și profesorii să fie formați la chestia asta. Acum dacă niciun guvern din ultimii 10 ani nu a respectat legea și nu s-a pregătit, la ce să te aștepți într-un an de zile? Să ai și alegeri, e foarte greu. Asta e realitatea….. Acum imediat soluția care trebuie pusă pe masă – am văzut că a fost și un apel al unor ONG-uri: prelungiți anul școlar, oameni buni! Prelungiți anul școlar. Începeți-l pe 1 septembrie, terminați-l pe 31 iulie. Prelungiți anul școlar! O să vină oameni și-o să spună: e prea cald. Asta e, dar trebuie făcut ceva! În același timp, ar trebui investit foarte mult în aceste ore remediale, ar trebui plătiți profesorii să facă ore remediale. Din păcate, o mare eroare a fost făcută cu PNRR, cu acest Planul Național de Reziliență și Redresare, cele 30 de milioane de euro. Acolo trebuia să fie bani pentru învățare remedială. N-am văzut să fie. Pe lângă soluția prelungirii anului școlar ar mai trebui acum, imediat ce se iese din pandemie, urgent evaluați toți profesorii. Pentru că văd că toată lumea vrea să facă betoane, ziduri. Facem școli noi. România are prea multe școli cu prea puțini copii. Nu mai suntem în situația în care era Spiru Haret, care construia școli pentru că aveam o natalitate explozivă….. Păi de ce ești guvern, frate? De ce ești majoritate? Să schimbi legi, nu? Și acum vă mai spun un lucru. Vreau să spun chestia asta politic. Eu nu prea vorbesc politic, dar asta e o chestie politică importantă. Această majoritate largă din Parlament este în funcție de 4 luni. Se fac acum 4 luni. Este o majoritate inutilă. Pentru că în 4 luni nu a dat nici o lege importantă. Să guvernezi poți să guvernezi și cu guvern minoritar. N-ai nevoie de majoritate largă în Parlament ca să guvernezi. Ai nevoie de majoritate largă pentru a trece prin Parlament chestii importante. Or lucrul ăsta nu s-a întâmplat până acum. Și atunci ajungem în astfel de situații pe care corect ați spus degetul. Ai o problemă? Schimbă, frate, legea, că de-aia ești majoritate! Deci această inacțiune pe mine începe să mă îngrijoreze. Iar rezultatele inacțiunii se vor vedea și în educație, foarte curând….. Am văzut că vrem să facem școli verzi. Să mă ierte Dumnezeu! Foarte bine, iarăși să facem ziduri! Să fim o țară de zidari, foarte bine. Dar să nu uităm ce-a zis Ferdinand: ‚nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într-însa’…..Fac o paralelă istorică. În 1958, era mare vâlvă în Algeria franțuzească și lucrurile au început să se calmeze când De Gaulle s-a dus acolo și le-a spus: Je vous ai compris! Eu cred că ar trebui să existe cel puțin un politician în România care să le spună oamenilor care protestează: V-am înțeles! Pentru că printre ei sunt nebuni, unii. Dar sunt și unii care și-au pierdut job-urile, sunt și unii care nu-și mai pot plăti ratele la apartament, sunt oameni care au probleme mari. Ei trebuie înțeleși. Sigur, când îi vezi pe unii lideri ai acestor proteste, în mod evident sunt oameni care au agendă politică. Dar există o reală nemulțumire în societate, și am văzut-o și în Germania, și în Franța, am văzut-o peste tot. Unii oameni au început să aibă probleme economice mari. Ei trebuie înțeleși. Și nu aș merge să-i arătăm cu degetul: uite ăștia sunt mai proști, că nu vor mască. Nu. Aș încerca să transmit societății un mesaj de înțelegere…..N-am spus „a unui guvernant”. Că de-aia avem și președinte. De aia avem președinte. Conform Constituției, președintele trebuie să medieze în societate. Aici cred că e important să existe un mesaj din partea președintelui care să spună: Da, înțeleg că sunt oameni care au probleme și trebuie să ne uităm și în direcția lor. Nu aș merge în momentul de față într-o polarizare „buni-răi”, anticovidiști șamd. Integral: https://www.edupedu.ro
EXCLUSIV. 126 de localități din România au fost abandonate. Depopularea masivă este o problemă pentru țara noastră În România sunt 126 de localităţi care au fost abandonate. Acestea au cod poştal şi există, în continuare, în evidenţele administrative. Autorităţile se tem că, din cauza depopulării masive, după recensământul de anul viitor vor constata că numărul aşezărilor părăsite este, de fapt, mult mai mare. Ba chiar vom ajunge să vorbim de mici oraşe pustiite pentru că anual emigrează peste 200.000 de români. Adică populaţia unui oraş precum Brăila…… Localitățile româneșți au rămas pustii și din cauza îmbătrânirii populației, a scăderii natalității și a lipsei locurilor de muncă. Aproape o treime din populația activă a României lucrează acum în străinătate. Statisticile arată că, în acest ritm, până la sfârșitul secolului, România va pierde 6,6 milioane de locuitori. Localităţile cele mai afectate de fenomenul depopulării sunt cele izolate, din zone montane greu accesibile sau cele aflate la distanţă mare de centrele urbane, unde există oferte de locuri de muncă şi servicii. Integral: http://stiri.tvr.ro
Daniel Uncu. Asaltul ideologic oficial asupra cuvintelor Cine controlează limbajul, controlează adevărul. Cine controlează adevărul, controlează realitatea. Cine controlează realitatea, controlează masele. Comuniștii și naziștii au ridicat la rang de artă controlul limbajului, prin ranforsarea dialecticii maniheiste, vegheată de centrale de cenzură a ideilor și cenzură a limbajului. Maniheismul ideologiilor totalitare, cele care au produs în secolul XX sute de milioane de morți, a împărțit așadar realitatea, lumea, în două grupuri adverse, imposibil de reconciliat, creând astftel un artefact conflictual extrem de virulent. În nazism s-a concentrat pe lupta cu veleități mitologice dintre puritatea și superioritatea rasei germane și nimicnicia restului raselor umane iar în comunism pe lupta cu conotații prometeice dintre superioritatea omului nou, omului clasei muncitoare și nemernicia asupritorului capitalist. …. Controlul limbajului, din perspectiva stângii, a fost și este, fără doar și poate, cel mai important mijloc de alienare și contingentare socio-culturală. Atacul asupra realității se dă prin controlul mainstream media și social media, prin reconstrucția limbajului și impunerea de noi construcții lingvistice, puse toate sub semnul primatului ideologic, prin legislație adecvată. Adică, prin cenzură! Toate la un loc vizează anihilarea raportării la realitatea obiectivă, la adevăr obiectiv și impun introducerea în conștiința maselor a “adevărului corect”. Am considerat necesară această introducere, deoarece ea constituie, de fapt, cheia în care poate fi descifrat “Ghidul” elaborat recent de departamentul „Unitate, egalitate, incluziune și diversitate” din cadrul Direcției Generale pentru Personal a Parlamentului European. Acest set de reguli de redactare, traducere și comunicare nu face altceva decât să se înscrie perfect în logica arestării, înlocuirii și alterării cuvintelor, logică de sorginte totalitară, care vizează alterarea realitatii. Ea este înlocuită prin intermediul acestui “Ghid” de limbaj, cu o alta – ideologică și ideologizantă, artificială, distopică . Așadar, suntem anunțați, că termenii “mamă ” și “tată” vor fi eliminați (!)din limbajul tuturor insituțiilor europene, fiind considerați… “sensibili” și înlocuiți cu termenii „părinte 1”, respectiv „părinte 2”. Dacă lucrurile vor rămâne așa, atunci acestor interdicții li se vor alătura și altele, care să escamoteze corelația dintre cuvinte și realitate și să introducă o perdea de fum lingvistică sexo-marxistă, în așa fel încât „căsătorie homosexuală” să fie fi înlocuită cu formula „căsătorie egalitară” (întotdeauna…egalitară, evident -n.n.), formularea „drepturi homosexuale” să fie înlocuită cu „tratamentul echitabil și egal” (cum altfel, decât “echitabil” și “egal” …!? – s.n.) iar referința la „sex biologic”, care apare în toate certificatele de naștere, să fie înlocuită cu expresia „sex atribuit la naștere” (adică, sexul să fie ceva “atribuit” la naștere, nicidecum o realitate obiectivă ce ține de natură și biologie – s.n.) Pentru ca totul să capete dimensiunea aștepată a “toleranței represive” perfecte, orice referire la „schimbarea de sex”, se va înlocui cu termneul corect politic „tranziție de gen”. …. A început, așadar, oficial ofensiva ideologică, cenzura de tip normativ și legislativ a Noii Stângi cocoțată la Bruxelles, asupra cuvintelor și, deci, a ideilor și, deci, a realității în care își desfășoară activitatea parlamentarii Europei. Integral: https://www.marginaliaetc.ro
Mozart, înlocuit cu Dua Lipa. Universitatea Oxford va renunța la predarea muzicii clasice în numele corectitudinii politice Muzica cultă este considerată a fi „prea colonială”, iar Beethoven și Mozart vor fi înlocuiți cu Dua Lipa și staruri de muzică pop. Universitatea Oxford și-a asumat idealurile mișcării Black Lives Matter și, ca atare, are în vedere un plan de a elimina din curriculă muzica clasică, cultă, compusă pe partituri și cu notații muzicale. Muzica cultă este considerată a fi „prea colonială”, în timp ce Beethoven și Mozart, precum și curriculumul muzical în general, sunt considerați a fi în „complicitate cu supremația albă”. Argumentele împotriva muzicii clasice, care este una dintre cele mai mari realizări ale civilizației occidentale, au venit nu doar din partea unor studenții activiști, ci inclusiv din partea unor profesori progresiști care susțin că studiul muzicii în forma sa actuală este axat pe „muzica albă europeană din perioada sclavilor”. Ei consideră că sistemul de notație muzicală (cu note pe partituri – n.tr.) face parte dintr-un „sistem de reprezentare colonialist”. Modificările propuse vizează programele de studii universtiare de licență, iar scopul lor este „decolonizarea” studiului muzicii. Acești profesori intenționează să atace „hegemonia albă”, potrivit ziarului The Telegraph. Cadrele didactice susțin că predarea notației muzicale ar fi o „palmă” dată studenților, deoarece muzica cultă „nu s-a lepădat de legătura cu trecutul ei colonial”. Studierea muzicii va continua, dar va fi susținută financiar doar după un „rebranding” care să o facă „mult mai incluzivă”. În plus, cerințele academice vor fi modificate, iar studenții care urmează o specializare în muzică nu vor mai fi obligați să învețe să cânte la pian sau să dirijeze orchestre, considerându-se că și acest lucru este „structural centrat pe muzica albă europeană”. Potrivit acestor profesori de muzică de la Oxford, a căror misiune ar trebui să fie aceea de a preda istoria, rolul, amploarea și practica muzicii [clasice], cântatul la pian și dirijarea de orchestre poate pune „în mare dificultate studenții de culoare”. Acești profesori se plâng chiar și modul în care este predată practica muzicală, considerându-l o problemă deoarece „marea majoritate a tutorilor pentru tehnici muzicale sunt bărbați albi”….. Noile subiecte speciale ar include: „Introducere în studiile socioculturale și istorice” sau „Muzica africană și a diasporei africane”, „Muzica globală” și „Genuri muzicale populare”. Deci, în loc să studieze istoria muzicii occidentale (culte – n.tr.), care evoluează și se schimbă de mii și mii de ani, studenții vor studia ceea ce se întâmplă în acest moment în domeniul muzical. Muzica pop va fi acum inclusă în curriculum, astfel încât studenții să o poată studia pe Dua Lipa, vedeta pop câștigătoare a premiului Grammy în 2021, sau artiști care îi cer lui Trump să nu mai folosească piesele lor. Cadrele universitare care propun aceste schimbări au afirmat că modificările sunt o reacție directă la mișcarea Black Lives Matter …..Dacă Universitatea Oxford nu mai dorește sau nu mai este capabilă să apere 800 de ani de istorie a studiului muzicii în tradiția occidentală, atunci nu știm cine o va face. Integral: https://www.marginaliaetc.ro
Klaus Iohannis, vizită de lucru la comunitatea românească din Zanzibar Președintele Klaus Iohannis rămâne fidel idealurilor sale de a fi președintele tuturor românilor și a efectuat o vizită de lucru pentru a întâlni diaspora românească din Zanzibar. Șeful statului a iscutat cu românii aflați acolo pentru a se pune la curent cu probleme cu care aceștia se confruntă și felul în care România îi poate ajuta….. „Comunitatea de aici este una numeroasă și are probleme specifice. Un consulat i-ar ajuta pe românii din Zanzibar să-și rezolve problemele birocratice cu mai multă celeritate”, a spus președintele. Acesta a nu a purtat mască în timpul vizitei sale în Zanzibar, știut fiind că micuța regiune autonomă a Tanzaniei nu există Covid. Vizita va dura doar câteva zile până se răcește vremea în România și se poate schia din nou la Păltiniș. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua.
https://www.g4media.ro/un-raport-al-senatului-francez-considera-ca-este-prematura-ridicarea-mcv-pentru-romania-si-bulgaria-progresul-real-nu-poate-fi-confirmat-doar-prin-angajamente-politice.html
Ba bine ca nu. Nu doar MCV mentinut, dar si intensificat.
Salut
Adică prietenii francezi a lui Ciolos și PLUS ne sapa.
Ce lovitură dată propagandei mioritice ținând cont că însăși Ciolos e șeful grupului parlamentar european
Renew. 😀😀
Acum evident vina e a lui Soros, CIA, etc. 😀
Cum se dezumfla elanul mioritic , ceva de speriat.
Oricum, nici o șansă să intrăm în Schengen și să se ridice MCV.
Nu poți avea pretenții cînd :
– SOV scapă de proces datorita prescripției. ( Aceiași ” soluție” se va aplica in cazul Udrea și Ioana Băsescu , Tăriceanu)
– Valcov se încălzește și el să obțină prescripția furtului.
– Ai anchete de 30 de ani fara nici un rezultat juritic că se practica ping pong cu dosarele.
– Campanii electorale finanțate ilegal dar unde procesele se opresc la cărăușii banilor. Protejați beneficiarii REALI.
– Evaziune fiscală instituționalizată și protejată.
Justitia romaneasca este super-corupta si super-imunizata impotriva raspunderilor legale. Ce sa mai vorbim de celelalte segmente….
Ridicarea sau slabirea MCV ar fi uriasa si scarboasa minciuna in detrimentul tuturor partilor.
Buna dimineața
Explicația celor de la Oxford …am citit acum câteva zile și am crezut ca e fake news …nu e ,e reala
Totul a început cu “corectitudinea politica” ajunsă azi mișcarea “woke”(o trad aprox “deșteptarea”) și tot citind de ce cor ăștia mi am adus aminte de celebra directiva secreta a nkdv referitoare la “Sovietizarea țărilor satelit”….”pc” și “woke” urmează punct cu punct măsurile din acea directiva…chiar nu realizează nimeni pericolul?
Pare bullshit cat casa poporului.
https://apnews.com/article/fact-checking-afs:Content:9947592002
“CLAIM: The U.K.’s University of Oxford is considering removing sheet music from its music curriculum as part of sweeping changes intended to “decolonize” the program.
AP’S ASSESSMENT: False. There are no plans under consideration to remove sheet music or western musical notation from the music curriculum at Oxford University. The music faculty are planning to add new offerings to the curriculum to be announced in the coming months, a representative from the university said.
THE FACTS: Social media users this week are falsely claiming one of the oldest and highest-ranked universities in the world is ditching sheet music as part of an overhaul to combat racism and white supremacy.”
“….plan to ad new offerings….”….
După ce au dat jos statuia lui C Rhodes fiindcă a fost rasist ma aștept la orice
oricum părerea ca mișcarea pc&woke îndeplinesc punct cu punct directiva nkvd mi o mențin /nu ca sunt dirijați de FSB ci ca au ajuns la aceasi metoda;spre deosebire de nivd care s a limitat la țările satelite astia au in vedere tot globul…civilizatia vestica s a dezvoltat numai si numai când a fost permisă dezbaterea,argumentarea pro&contra/de câte ori așa ceva nu s a întâmplat vestul a stagnat sau a regresat,…
🙂
Vedeti ca fesebeul lui putka sprijina neo-nazismul, fenomene anarhice (gen haur, shoshoaca, etc pe la noi) si coruptia infiltrata la guverne si state, nu stanga bezmetica sau political corectness tot la fel…;
mult mai degraba creaza fake news cum ca Oxford isi baga picioarele in Mozart decat sa impinga entitati sinistre de stanga la daramat statui si alte aiureli
“Biserica Ortodoxă Română și-a exprimat poziția favorabilă vaccinării. Preoții trebuie să informeze
Clericii pot transmite informaţiile despre vaccinarea ‘gratuită, sigură şi voluntară’ aşa cum reies acestea dintr-un document asumat de cele mai înalte autorităţi medicale din România şi Europa, afirmă Vasile Băbescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. “Ajutorul Bisericii există şi se traduce prin transmiterea din partea clericilor spre credincioşi a informaţiilor cuprinse în broşura oficială pe care toate cultele religioase au primit-o în ianuarie de la Secretariatul de Stat pentru Culte. Conţinutul acestei broşuri despre vaccin e cunoscut de preoţi. Ei îl comunică credincioşilor. Aşa au fost rugaţi. Clericii pot transmite informaţiile despre vaccinarea ‘gratuită, sigură şi voluntară’ aşa cum reies acestea dintr-un document asumat de cele mai înalte autorităţi medicale din România şi Europa. Este ceea ce pot face acum reprezentanţii cultelor, care, fără excepţie, sunt favorabile vaccinării”, a declarat Vasile Bănescu pentru AGERPRES.
El pledează “în mod ferm” pentru implicarea preoţilor în actul de informare “onestă” a credincioşilor.
“Personal, pledez în mod ferm pentru implicarea preoţilor în acest act de informare onestă a credincioşilor. Biserica Ortodoxă şi-a exprimat şi reiterat poziţia sa favorabilă vaccinării, salutând cu bucurie apariţia vaccinurilor. Î….”
https://newsweek.ro/actualitate/biserica-ortodoxa-romana-si-a-exprimat-pozitia-favorabila-vaccinarii-preotii-trebuie-sa-informeze
“SURSE Liderii PNL sunt nemulțumiți de Stelian Ion: Supărat că partidul pe care îl conduce nu a fost consultat, Orban a anunțat că va cere coaliției rediscutarea modificărilor propuse la legile justiției. Turcan s-a plâns de avizul negativ dat pe legea salarizării
….”Stelian Ion a elaborat proiectele, nu le-a prezentat în Guvern, nu le-a prezentat în coaliție, nu a făcut o minimă consultare nici cu președintele Iohannis. A trimis proiectele direct la CSM. A susținut că a sesizat Comisia de la Veneția, dar de fapt nu a sesizat-o. Totul fără să avem vreo consultare sau discuție. Referendumul a stabilit că nu se pot da OUG pe justiție, astfel încât toate modificările se fac prin proiectele de lege. Nu poate să fie proiectul de lege al lui Stelian Ion, proiectele sunt ale Guvernului, ale coaliției”, a spus Ludovic Orban în BEX, potrivit surselor G4Media.ro.
În discuție a intervenit și președinta comisiei juridice a Senatului, Iulia Scântei, care l-a acuzat pe Stelian Ion că în proiectele elaborate de acesta ”sunt soluții legislative cu impact negativ”.
”Confirm faptul că proiectele pentru modificarea legilor justiției conțin modificări substanțiale față de proiectele lăsate la Ministerul Justiției de ministrul Predoiu. Sunt soluții legislative cu impact negativ. Toată lumea crede că a fost solicitat deja avizul Comisiei de la Veneția, dar nu e așa. Pentru pachetul care încă nu a fost adoptat în Guvern, solicitarea de aviz trebuie făcută și semnată de prim-ministru, în numele Guvernului”, a precizat Scântei….”
https://www.g4media.ro/surse-liderii-pnl-sunt-nemultumiti-de-stelian-ion-suparat-ca-partidul-pe-care-il-conduce-nu-a-fost-consultat-orban-a-anuntat-ca-va-cere-coalitiei-rediscutarea-modificarilor-propuse-la-legile-justiti.html
Combinatul Liberty Galaţi ajunge pe prima pagină a presei internaţionale: Fostul Sidex şi-a vândut creditele de carbon în 2020, iar acum nu poate acoperi costul poluării şi are nevoie de 100 de milioane de euro
https://m.zf.ro/companii/combinatul-liberty-galati-ajunge-prima-pagina-presei-internationale-20028397
https://edition.cnn.com/2021/04/05/media/hunter-biden-book-beautiful-things/index.html
Bună ziua!
Valentin Naumescu lansează ipoteza invitării, de către americani, la viitorul summit, a Ucrainei să adere la NATO! Ar fi o „bombă” pentru putleristul de la Kremlin, care are doar „alternativa” de a deveni o „anexă” a Chinei!…
Iar dacă iese Ucraina din „spațiul” (ex-)sovietic, va ieși și Basarabia! Trupele rusești din Transnistria vor avea, ulterior, viață grea și vor trebui să se cam care (lucru pe care trebuiau să-l facă de vreo 20 de ani, că așa au promis, după summitul OSCE din anul… 2000, de la Istanbul!).
Buna ziua
Nici o șansă să intre Ucraina în NATO.
1- In momentul cînd se vehiculează oficial idea , rușii ataca masiv Ucraina rupind cel puțin zona Donbass.
Că Crimea are nevoie de o ” zona de protecție” terestră necesara ca aerul.
Nu poți menține Crimea rusă cu un singur pod de aprovizionare ( ăla inaugurat peste strimtoarea Kerch)
E nevoie si de străzi, cai ferate de legătură. Care obligatoriu ( geografic) trec prin Donbass.
2- In același moment , serviciul FSB și GRU încep planul de răsturnare a guvernului ucrain. ( Războiul hibrid cu omuleți verzi , trădători și vânzători de țară )
Pentru Putin exista o linie roșie pe care NATO nu o poate trece fara război .
Ucraina și Bielorusia .
NATO știe. Știe și Biden.
Mai puțin cunoscut la București. Din păcate și cu puhoiul de analiști generali pensionați din tinerețe.
Nu o sa se intample asta nici intr-o suta de ani (desi sincer as vrea asta) pentru ca doar asa ar avea putka motive sa invadeze Ucraina. Pana si europenii stiu asta,ca ar declansa ceea ce rusia incearca sa provoace de multa vreme. Parerea mea: Ucraina este o cauza pierduta,stat esuat,macinat de coruptie pana in maduva oaselor,stat de care Nato nu are nevoie. Sper sa gresesc…