Revista Presei – 5 septembrie. Școala în Romania: pedepsirea nevinovaților
05/09/2025 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 5 septembrie. Vineri, valul de căldură se va intensifica în Banat și Crișana unde va fi caniculă și se va menține în Maramureș, în cea mai mare parte a Transilvaniei și în nord-vestul Moldovei unde vor fi temperaturi deosebit de ridicate. Potrivit meteorologilor, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe alocuri pragul critic de 80 de unități și va fi disconfort termic. În restul zonelor vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile vestice unde izolat vor fi posibile averse slabe cantitativ și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări ușoare în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 27 și 34 de grade, iar cele minime între 10 și 21 de grade, ușor mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, până spre 4 grade Celsius. În a doua parte a nopții se va forma ceață în sud-est.
“Cea mai mare firmă-fantomă din România, cu sediul într-o toaletă publică, validată de ANAF. O firmă fantomă, care și-a declarat sediul social într-o toaletă publică de pe Bulevardul Charles de Gaulle din Capitală, a raportat venituri de peste 3,6 miliarde de lei și a fost validată de ANAF. În timp ce statul se confruntă cu un deficit bugetar uriaș și vorbește despre austeritate, o firmă-fantomă cu venituri declarate de miliarde de lei a trecut fără probleme prin verificările ANAF. Investigația Recorder scoate la iveală cum compania își avea sediul social într-o toaletă publică din Capitală. Compania, cu obiect de activitate „construcția de drumuri și autostrăzi”, a raportat în ultimii ani venituri cumulate de 3,6 miliarde de lei, echivalentul a peste 700 de milioane de euro. În acte, aceasta apare ca lider pe domeniul declarat, devansând toate celelalte firme din România. Jurnaliștii Recorder au verificat adresele oficiale trecute în documentele companiei și au descoperit falsuri și nereguli flagrante. Sediul social declarat pe Bulevardul Charles de Gaulle nr. 16 din București s-a dovedit a fi, de fapt, o toaletă publică”. Integral pe Adevarul
“Președintele Nicușor Dan, la Antena 1: Nimeni nu a vorbit de o nouă creștere a TVA / În pachetul trei probabil că vom vorbi și de celelalte categorii de pensii special. Președintele Nicușor Dan a declarat joi, invitat la Antena 1, la 100 de zile de la instalarea la Palatul Cotroceni (aproximativ 5% din mandatul prevăzut de Constituție) că nu există în prezent discuții, la nivelul coaliției de guvernare sau al Guvernului, legate de o nouă majorare a cotei de TVA. Șeful statului a susținut din nou că ar fi fost posibilă o evitare a majorării cotei de TVA, dar “Guvernul a făcut alte calcule” și a precizat că, probabil, pachetul trei de măsuri care urmează să fie adoptat de Executiv va viza și “celalalte categorii de pensii speciale. Nicușor Dan: Despre reforma justiției: Mandatele șefilor de parchete expiră în primăvara viitoare, este timp de evaluări. Ca să faci o schimbare, fără să zgâlțîi inutil, trebuie să ai mișcările potrivit. În continuare spun că parchetele sunt ineficiente, la instanțe suntem așa și așa, pot fi foarte multe îmbunătățiri”. Integral pe G4Media
“Ce spera AUR să obțină prin supunerea la vot a moțiunilor în aceeași zi cu protestele. Planul eșuat al lui George Simion. Coaliția de guvernare PNL-PSD-USR-UDMR plus Minorități, condusă de premierul Ilie Bolojan, și-a asumat din nou răspunderea pe măsurile de austeritate, de data aceasta pe 5 pachete diferite de măsuri, care vizează în principal reforma pensiilor magistraților, reforma companiilor de stat, precum și noi taxe și măsuri fiscale. AUR a decis să depună moțiuni de cenzură separate pentru patru dintre aceste pachete de măsuri, încercând să întârzie depunerea acestora cât mai târziu posibil, pentru ca votul pe moțiuni să aibă loc luni, când au loc protestele angajaților din administrația publică și ale profesorilor și elevilor, pentru a pune mai multă presiune pe parlamentarii puterii.Planul lui George Simion nu a funcționat însă, deși moțiunile au fost depuse miercuri târziu, cu puțin înainte de expirarea termenului limită, iar acestea ar urma să fie votate duminică, 7 septembrie. AUR și George Simion au început să acuze Puterea că face „nefăcute” pentru a evita presiunea protestelor, sperând probabil, în ciuda matematicii parlamentare complet împotriva Opoziției, că manifestațiile din stradă vor convinge câțiva parlamentari să voteze pentru moțiuni.În plus, votarea moțiunilor în aceeași zi cu protestele profesorilor și angajaților din administrație ar fi avut și efectul propagandistic dorit, astfel legitimând moțiunile de cenzură prin „furia populară” împotriva austerității promovate de Guvernul Bolojan”. Integral pe Ziare.com
“Marea Corecție a deficitului – impactul măsurilor: cât din taxe, cât din cheltuieli. Cum s-ar împărți povara între sectorul privat, cel public și consumatori. Marea corecție bugetară va începe în fapt în 2026, în timp ce pachetul 1 a reușit doar să repună deficitul pe traiectoria de reducere convenită de Guvernul României cu Comisia Europeană în 2024. Economiștii de la Romanian Economic Monitor, un grup de la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), au analizat primul pachet de măsuri, folosind date ale Ministerului Finanțelor și ale Consiliului Fiscal și aceștia arată cum este împărțită povara corecției bugetare de 4% din a doua parte a lui 2025 și 2026, partea deja legiferată prin pachetul 1. Măsurile fiscale pe partea de venituri adoptate până acum vor aduce la buget 41 de miliarde de lei: 11 miliarde de lei în acest an și 30 de miliarde în 2026. În același timp, restul corecției bugetare de 4% din PIB (total 80 de miliarde lei la un PIB de 2.000 de miliarde de lei în 2026), efectuată în lunile rămase din 2025 și în 2026, va veni din reduceri punctuale de cheltuieli și înghețarea cheltuielilor mari din buget: cele cu salariile și sporurile bugetarilor și cele cu asistența socială (mare parte pensii)”. Integral pe Spotmedia
“Prima zi de școală confiscată și rescrisă de către premierul Bolojan și ministrul David. Anul școlar 2025-2026 începe sub semnul incertitudinii și al confruntării directe între două poziții contradictorii. Pe de o parte, Guvernul Bolojan și Ministerul Educației condus de Daniel David îi cheamă pe părinți să trimită copiii la școală în prima zi a acestui an, pe 8 septembrie 2025, și promit că „totul va fi normal”, minimalizând efectele pachetului de austeritate asupra învățământului. Pe de altă parte, sindicatele, profesorii și o parte a societății civile cer boicotarea festivităților și proteste, tocmai pentru că această „normalitate” a fost distrusă prin Legea 141. Începutul de an școlar organizat de profesori este confiscat și rescris de către premierul Ilie Bolojan și ministrul Daniel David. Guvernul folosește limbajul austerității pentru a încerca să transforme protestele profesorilor în recomandări de criză: fără festivități pentru că suntem în perioadă de austeritate, nu pentru că sindicatele protestează nefăcând festivitățile. Nu se justifică o grevă pentru că toți profesorii care trebuiau să primească 2 ore de predare în plus au fost rezolvați. Nu pentru că sindicatele reclamă majorarea timpului de lucru la clasă și scăderea veniturilor prin aceste decizii. Aduceți copiii la școală pentru că nu au cum să fie primiți, sunt copii, dar directorii sunt cei care au responsabilitatea să le spună părinților dacă îi primesc sau nu pe elevi în prima zi de școală, în răspăr cu recomandările sindicatelor de a se solidariza cu profesorii care vor protesta în fața Guvernului”. Integral pe Edupedu
“Armata digitală a Kremlinului pentru a manipula alegerile din Rep. Moldova și postările în favoarea lui Călin Georgescu: „Se plătește direct de la Moscova”. Sute de conturi cu identități false, în spatele cărora stau activiști reali ai Blocului „Victorie/Podeda”, controlat de oligarhul fugar Ilan Șor, au fost create pentru a răspândi propagandă rusească pe TikTok și Facebook. Toate postările, inclusiv despre politica românească, sunt monitorizate riguros, iar comunicarea este coordonată prin grupuri și canale secrete de Telegram, dezvăluie Ziarul de Gardă într-o investigație intitulată „Armata digitală a Kremlinului. Investigație sub acoperire. «Se plătește, hai să vă spun, se plătește direct de la Moscova»”. Potrivit investigației, pregătirile pentru influențarea alegerilor parlamentare din Republica Moldova, programate pe 28 septembrie, au început imediat după cel de-al doilea tur al prezidențialelor din 3 noiembrie anul trecut, care a fost câștigat de proeuropeana Maia Sandu în detrimentul prorusului Alexandr Stoianoglo. Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale din toamna anului trecut în pofida zecilor de milioane investite de Moscova pentru propulsarea candidaților săi, inclusiv prin cumpărarea alegătorilor”. Imtegral pe Libertatea
“„Nu noi am distrus bugetul statului și nu noi trebuie să fim primii pedepsiți” / „Eu și colegii mei am făcut meditații gratuite, din suflet, ca elevii să ia BAC-ul” / Cum arată, pentru profesori, începutul de an școlar. „Copiii nu au nicio vină, iar noi am muncit o viață pentru ei și nu merităm să fim tratați așa”, spune un profesor care predă de 46 de ani. Are 69 de ani, dar este încă activ, pentru că, afirmă el, îi pasă de „generațiile care vin”. Lângă el, o profesoară din Craiova vorbește despre „realitatea pe care Guvernul nu o vede”: „Anul trecut, am strâns bani în clasă ca să luăm o pereche de adidași pentru un copil care venea iarna în papuci”. Cei doi profesori au ieșit să protesteze în stradă, alături de câteva zeci de cadre didactice nemulțumite de modificările făcute de guvern în educație, pentru a reduce cheltuielile statului. Cadrele didactice – care protestează de mai bine de o lună – au anunțat că în 8 septembrie, în prima zi de școală, vor boicota festivitățile. „Elevii vor fi primiți, dar nu se vor ține deschideri oficiale”, spune un profesor de matematică din Titu. Alături de el, o profesoară din București, o alta din Craiova și un profesor din Slănic povestesc de ce luni, 8 septembrie, în prima zi a anului școlar, vor merge la mitingul și la marșul programat pe traseul Piața Victoriei – Palatul Cotroceni”. Integral pe Hotnews
“China umple golurile și iese la cumpărături în democrațiile vulnerabile. Imediat după anularea scrutinului prezidențial, în urma unei operațiuni masive de influențare și compromitere a alegerilor, istoricul francez Thierry Wolton lansa ipoteza unei coluziuni între Rusia și China. Poate fi un context de interpretare pentru dorința Beijing-ului de a avea și România, chiar și cu actori de mâna a doua, prezentă în fotografie, alături de marii autocrați ai lumii. „Utilizarea TikTok este ceva neutru? Pentru că, așa cum știm, ea este o rețea socială deținută în totalitate de China, care îi servește multor scopuri, inclusiv influențării, culegerii de informații, de date etc. Toate acestea sunt utile și fără îndoială sunt colectate la Beijing. Avem, deci, o combinație a celor două: influența pe care Moscova dorește să o exercite asupra politicii românești și utilizarea unei rețele sociale chineze. Putem spune, eventual, că ar exista aici o dovadă de coluziune între Moscova și Beijing. O coluziune pe care o cunoaștem deja în cazul Ucrainei, unde chinezii furnizează utilaje care ajută la fabricarea de armament. În ceea ce privește România, vorbim de un alt fel de război, secret: cum poate fi influențată o democrație care urmează să voteze”. Integral pe Spotmedia
“EXPERIMENT făcut de HotNews alături de 12 publicații europene: cum diferă produsele de pe raft de la țară la țară / Care este explicația. Pepsi are mai mult zahăr în România, chiar cu 50% mai mult decât în alte țări europene. Chipsurile Doritos sunt și ele mult mai sărate. Sunt doar câteva produse al căror gust diferă de la țară la țară, arată o analiză făcută de jurnaliștii din 13 redacții, printre care și HotNews, în proiectul transfrontalier Pulse. Care sunt principalele diferențe și cum sunt ele explicate? Acest articol a fost scris de Sebastian Pricop (HotNews), alături de Lola García-Ajofrín (El Confidencial, Spain), Kim Son Hoang (Der Standard, Austria), Krasen Nikolov (Mediapool, Bulgaria), Petr Jedlička (Denik Referendum, Cehia), Eva Papadopoulou (Ef.Syn, Grecia), Emma Louise Stenholm (Føljeton, Danemarca), Gyorgy Folk (HVG, Ungaria), Maria Delaney (The Journal, Irlanda), Lorenzo Ferrari (OBCT, Italia), Justė Ancevičiūtė (Delfi, Lituania), Michal Kokot (Gazeta Wyborcza, Polonia) și Francesca Barca (Voxeurop, Franța). Experimentul a fost desfășurat în 13 țări, unde au fost analizate zeci de produse. Nu între toate erau diferențe relevante, cum nici toate nu erau prezente sub denumire similară în supermarketuri. Sunt însă mai multe produse cu diferențe majore”. Integral pe Hotnews
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
