Revista Presei – 5 septembrie.„Paradox în sistemul public: Statul se luptă cu un deficit bugetar imens, dar face angajări pe bandă rulantă. În 2024 s-au pus la bătaie pe piaţă 20.000 de posturi, dintre care 5.000 numai în august “
05/09/2024 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 5 septembrie! Meteorologii au emis cod galben privind temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă şi disconfort termic ridicat, în judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman. Temperaturile maxime vor fi curpinse între 33 și 35 gr. Regimul pluviometric va fi deficitar in zonele nordice, in timp ce in restul tarii cantitatile de precipitatii vor fi apropiate de cele normale pentru aceasta perioada. In Bucuresti cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare după-amiaza și seara. Temperaturi: 31/17 gr.C.
“Paradox în sistemul public: Statul se luptă cu un deficit bugetar imens, dar face angajări pe bandă rulantă. În 2024 s-au pus la bătaie pe piaţă 20.000 de posturi, dintre care 5.000 numai în august Sectorul public din România a înregistrat o explozie a locurilor de muncă în 2024, cu aproape 20.000 de locuri de muncă scoase pe piaţă de la începutul anului. Luna august a marcat un record, cu 5.000 de posturi disponibile, dublu faţă de oricare altă lună din acest an. De la începutul acestui an, au fost scoase 20.000 de locuri de muncă la stat, numai în luna august fiind scoase la bătaie 5.000, un record pentru 2024. Conform eJobs, cel mai mare angajator din sectorul public a fost sistemul de sănătate, care a oferit aproape 7.500 de locuri de muncă în spitale, clinici, sanatorii şi direcţii de sănătate. Pe locul al doilea se situează instituţiile din educaţie, cu 5.300 de posturi disponibile. Guvernul ocupă locul al treilea în acest clasament, cu 5.000 de locuri de muncă. ….Capitala domină clasamentul naţional al angajărilor în sectorul public, cu 3.500 de locuri de muncă deschise, urmată de Cluj cu 1.200 de posturi, Timiş cu puţin peste 900 şi Iaşi cu aproape 900 de joburi disponibile. ….” Integral: https://www.zf.ro/
“Ne mințim singuri anul ăsta sau recunoaștem realitatea? Vor crește taxele! …. Din păcate, în România încă ne aflăm într-o situație proastă când vorbim despre corupție, învățământ și respectul pentru muncă. Asta și pentru că politicienii încurajează acest lucru. Să luăm un exemplu recent: De ce să plătești taxele dacă va veni o amnistie? Faptul că acei bani îi vei putea folosi în loc să-i dai la Stat astăzi, funcționează, indirect, ca un credit fiscal. Îi vei plăti cândva în viitor, asta dacă ai de gând să-i plătești. …. Datoria noastră crește alarmant, dar nu se duce în investiții care să aducă valoare în viitor. O mare parte din cheltuieli este legată de salariile bugetarilor, care au tot crescut, inclusiv în acest an, și a pensiilor (să nu se înțeleagă greșit, era nevoie de o recalculare, doar că Guvernul n-a făcut bine asta, inclusiv din punct de vedere al comunicării – nu intrăm în detalii pentru că nu despre asta este vorba). Acest deficit foarte mare reprezintă o vulnerabilitate, astfel că ne împrumutăm mai scump. Banii aceștia în plus, cu salarii și pensii, se duc pe bunuri din import, nu pentru a susține productivitatea internă. Orice țară își dorește să atragă bani, să-i vină valută în țară. Din România iese multă, iar în viitor, pe termen lung, odată cu aducerea mai multor străini care să ocupe locurile actuale de muncă vacante, o să fie și mai mare. Dacă ne uităm pe cifre la acest aspect: 12,1 miliarde euro a fost deficitul contului curent în primele 6 luni din 2024 (9 miliarde euro în perioada similară din 2023). Pe înțelesul tuturor: acești bani au ieșit din țară. ….În situații de genul ăsta, autoritățile au de ales între a printa bani (ceea ce mărește inflația și nu se dorește acest lucru) ori să crească taxele și să taie cheltuielile. E un lucru comun în cărțile de economie, nu e ceva nou. Așa cum știm, au avertizat și alți economiști, Guvernul viitor o să vină cu noi creșteri de taxe și, probabil, vor fi reduse cheltuielile. ….” Integral: https://hotnews.ro/
“Pentru că nu poate strânge de la datornici persoane fizice şi juridice 37 mld. euro, Guvernul României dă la fiecare doi ani o amnistie fiscală. Cum arată toate amnistiile fiscale din ultimii zece ani Contribuabilii s-au învăţat ca la un an, doi să apară o amnistie fiscală, iar aceste ştergeri de dobânzi şi penalităţi au devenit astfel un motiv pentru neachitarea la timp la buget a taxelor şi impozitelor. Practic, acesta este, de fapt, un împrumut fără dobândă de la bugetul de stat. Declarându-se incapabil să recupereze datorii la ANAF ale persoanelor fizice şi juridice de 37 mld. euro, Ministerul Finanţelor propune o nouă amnistie fiscală care să-i „încurajeze“ pe datornici să-şi plătească obligaţiile, în schimbul ştergerii unor penalităţi. Aflat în mare căutare de bani la buget, în condiţiile în care deficitul se va duce spre 7% din PIB în 2024, guvernul propune o amnistie fiscală pentru o sumă totală de 11,5 mld. lei, din care 9 mld. lei datorie şi 1,5 mld. lei penalităţi. Astfel, Finanţele propun contribuabililor că, dacă plătesc principalul, renunţă la accesorii, adică dobânzi şi penalităţi. Guvernul îşi propune să strângă 9 mld. lei în loc de 10,5 mld. lei. Aceasta este a patra amnistie fiscală în mai puţin de zece ani. Finanţele apelează la acest mecanism, însă şi contribuabilii s-au învăţat, sfătuiţi de contabili, că la doi-trei ani apare o amnistie care şterge dobânzile, acesta fiind şi un motiv pentru care nu sunt achitate la timp taxele şi impozitele cuvenite. Sistemul judiciar complicat, legislaţia incoerentă şi lipsa de voinţă a funcţionarilor Fiscului fac ca ANAF să recupereze cu mare greutate banii datoraţi de contribuabili când se stabilesc deciziile de impunere. De exemplu, din cele 37 mld. euro (185 mld. lei), datoriile pe care guvernul le consideră recuperabile sunt de 14,4 mld. euro (72 mld. lei.) ….” Integral: https://www.zf.ro/
“Primele pensii recalculate ajung la pensionari: Câți vor avea o pensie mai mare cu până la 100 de lei și la câți crește cu peste 1.000 de lei – DOCUMENT ….Peste 3,8 milioane de pensionari vor avea o majorare a pensiei din această lună, iar datele Ministerului Muncii, consultate de HotNews.ro, arată că pentru aproape 500.000 de pensionari creșterea este de până în 100 de lei, în timp ce peste 790.000 de pensionari vor primi pensii mai mari cu peste 1.000 de lei. …. Potrivit datelor Ministerului Muncii, consultate de HotNews.ro, peste 3,8 milioane de pensii au crescut în urma procesului de recalculare, cele mai mici creșteri între 1 leu și maxim 100 de lei având aproape 500.000 de pensionari. De creșteri de pensii cuprinse între 101 lei și 200 de lei vor beneficia aproximativ 425.000 de pensionari, în timp ce peste 361.000 de pensionari vor avea creșteri cuprinse între 201 lei și 300 de lei. Cele mai mari creșteri, de peste 1000 de lei, le vor avea aproximativ 791.000 de pensionari. …” Integral: https://hotnews.ro/
“Majorarea pragului de impozitare nu e chiar o pomană electorală .…. Prin menținerea unui prag de impozitare fix, indexarea e întotdeauna ciuntită: dacă se indexează cu 10% o pensie de 3.500 și se menține pragul de indexare 2.000, pensia netă crește doar cu 9,4% (de la 3.350 la 3.665). La un prag de 3.000, pensia netă va crește cu 9,1% (de la 3.450 la 3.765). Mai exact, toate pensiile mai mari decât pragul de impozitare primesc o majorare netă mai mică decât procentajul de indexare anunțat. Pentru ca indexarea să se păstreze și la valoarea netă, soluția corectă ar fi ca legea să prevadă indexarea pragului de impozitare odată cu pensia. Astfel, majorarea cu 10% a pensiei de 3500 lei, simultan cu modificarea pragului de la 2.000 la 2.200 lei, duce la creșterea pensiei nete cu fix 10% (de la 3.350 la 3.685 lei). Cu alte cuvinte, din 2017 încoace, de când s-a introdus scutirea de impozit a pensiilor sub 2.000 lei, pragul ar fi trebuit majorat la fiecare majorare a valorii punctului de pensie. Între ianuarie 2017 și ianuarie 2024, valoarea punctului de pensie a crescut de la 917 lei la 2.032 lei, adică cu 122%. Practic, majorarea pragului adoptată azi, Parlamentul a făcut (parțial) ceea ce ar fi trebuit să facă o lege echitabilă în fiecare an. Numai că a făcut-o cu întârziere și pe jumătate, ciupind astfel, în fiecare an, câte puțin din pensiile de peste 2.000 lei. De ce nu vor guvernanții să adopte soluția corectă a introducerii unui articol în Legea pensiilor care să prevadă indexarea pragului de impozitare odată cu cea a punctului de pensie? Simplu. Pentru că ei preferă să majoreze pragul din pix, atunci când doresc, arătându-și astfel „mărinimia”. De preferință, atunci când se apropie alegerile. ….” Integral: https://www.contributors.ro/
“De ce sunt românii bolnavi, săraci și fără prea multă școală Sărăcia atinge 6 milioane de români, aproape 30% din populație are cel mult educație gimnazială. Potrivit statisticilor, femeile sunt expuse unor riscuri mai mari decât bărbații în ceea ce privește bolile și sărăcia. 16% dintre gospodăriile din România nu-și pot achita mereu cheltuielile curente, potrivit Institutului Național de Statistică. Dintre acestea, aproape 80% au datorii curente la întreținere, iar 75% la energie electrică. Doar 7% dintre cei care au avut o situație precară anul trecut au înregistrat restanțe la plata creditelor către bănci. Gospodăriile care înregistrează datorii sunt în general formate din femei singure care cresc cel puțin un copil (21%) sau din familii care au trei sau mai mulți copii minori în întreținere (33%). Acolo unde capul familiei are peste 65 de ani, achitarea cheltuielilor curente este mai dificilă, iar în cazul pensionarilor singuri, totul e și mai complicat. Potrivit Institutului Național de Statistică, cel mai bine se descurcă cei care locuiesc în Nord-Vestul țării, iar cel mai greu cei din regiunea Sud-Est. La țară, sub 70% dintre locuințe au baie și WC în locuință. Per total, aproape 50% din gospodării au mașină, peste 97% au telefon, 92% au mașină de spălat, aproape toate au televizor, dar sub 60% au computer. Ancheta privind calitatea vieții făcută de Institutul Național de Statistică scoate în evidență că aproape 58% din populația de peste 16 ani a României are studii medii, adică profesionale, liceale, postliceale sau tehnice, 27% s-au oprit la ciclul primar sau gimnazial și doar 14% au studii superioare. ….” Integral: https://spotmedia.ro/
“Radu Burnete, directorul confederaţiei Concordia, despre plafonarea adaosului la alimentele produse în România: O astfel de măsura va distorsiona grav producţia şi comerţul cu alimente Plafonarea preţurilor la alimentele produse în România ar putea distorsiona grav producţia şi comerţul cu alimente, spun reprezentanţii confederaţiei patronale Concordia, organizaţie care reuneşte companii mari din cele mai importante sectoare ale economiei locale, atât firme româneşti cât şi multinaţionale. Potrivit acestora, experienţa ordonanţei similare din iulie 2023 a arătat că, chiar daca preţurile alimentelor de bază plafonate au scăzut, măsura a generat scumpiri la alte produse, fără să uşureze coşul zilnic, ducând la distorsionarea pieţelor. ….„România e o economie de piaţă, nu înţelegem cum poate exista o plafonare a tuturor marjelor pentru mii de produse româneşti. Luni, am agreat cu premierul că vom avea discuţii ca să înţelegem mai bine de unde vine ideea asta, după care suntem anunţaţi, în prime-time, de către Ministrul Agriculturii, că OUG-ul e gata. O astfel de măsura va distorsiona grav producţia şi comerţul cu alimente. Ungaria a luat măsuri similare şi a trebuit să renunţe, din cauza efectelor negative. De ce copiem Ungaria, când e clar că modelul nostru economic e mai bun, i-am depăşit în ultimii ani?”, spune Radu Burnete, director executiv Concordia. ….” Integral: https://www.zf.ro/
“Primăria Sector 4 a lansat licitația pentru cel mai mare contract de supervizare din toate timpurile, pentru Metroul Gara de Nord – Gara Progresu / Valoarea contractului este de aproape 290 milioane de lei Primăria Sectorului 4, condusă de primarul Daniel Băluță, a lansat marți licitația pentru supervizarea lucrărilor la magistrala de metrou M4, tronsonul dintre Gara de Nord și Gara Progresul, care prelungește către sudul Capitalei linia actuală ce merge de la Gara de Nord în zona Bucureștii Noi. Acesta este cel mai mare contract de supervizare din toate timpurile, cu o valoare estimată de 289 milioane de lei. Comparativ pentru metroul de la Cluj, contractul ajunsese la circa 211 milioane de lei, după patru încercări de licitare. ….Traseul noii linii de metrou M4 va avea un număr de 14 stații, ce vor fi amenajate pe o lungime totală de aproximativ 12 kilometri, între stația Gara de Nord 2 și stația Gara Progresul, și care va traversa teritoriul sectoarelor 1, 4 și 5, precum și al comunei Jilava din județul Ilfov. Cele 14 stații ale noului traseu sunt: Gara de Nord 2 – Știrbei Vodă – Bogdan Petriceicu Hașdeu – Uranus – George Rozorea – Chirigiu – Filaret – Eroii Revoluției 2 – George Bacovia – Toporași – Nicolae Cajal – Luică – Giurgiului – Gara Progresul. ….” Integral: https://economedia.ro/
“Politico: Renunță Elveția la neutralitate? Nu e dornică de războaie, dar îi place să facă bani …. Într-un raport publicat joi, un grup de experți a recomandat guvernului ca țara, care a fost neutră din anul 1515, să colaboreze pentru o „capacitate comună de apărare” cu UE și NATO. „De la atacul Rusiei asupra Ucrainei, neutralitatea a devenit din nou subiect de dezbatere politică, atât pe plan intern, cât și în străinătate. Presiunea asupra Elveției de a-și clarifica poziția este în creștere”, se arată în raportul citat de Politico, care solicită o „revizuire” a politicii de neutralitate. Modul în care neutralitatea Elveției a afectat vânzările de arme, dar și cum poți apăra mai bine o țară înconjurată de două blocuri din care nu face parte se numără printre argumente. Peisajul în domeniul securității s-a schimbat în Europa după invazia la scară largă a Rusiei în Ucrainei din 2022, Suedia și Finlanda renunțând la neutralitatea lor odată cu aderarea la NATO. Experții care au pregătit raportul, printre care diplomați, oficiali de rang înalt, un fost șef al armatei elvețiene și Wolfgang Ischinger, fostul director al Conferinței de Securitate de la München, și-au prezentat concluziile ministrului elvețian al apărării și securității, Viola Amherd, care este și președinta Confederației pentru 2024. Recomandările vor influența strategia de securitate a Elveției pentru 2025. ….Elveția a blocat livrarea de arme și muniție către Ucraina din mai multe țări europene. A fost nevoie de luni de presiuni pentru ca Elveția să fie de acord să trimită surplusul de tancuri Leopard în Germania, pentru a le înlocui pe cele trimise în Ucraina. Refuzul Elveției de a permite ca muniția de fabricație elvețiană din stocurile Germaniei să fie trimisă în Ucraina pentru a fi utilizată în sistemele antiaeriene Gepard donate a contribuit la decizia producătorului german de arme Rheinmetall de a crește producția de muniție în Germania. ….Potrivit lui Rickli, Elveția dorește să demonstreze că își joacă rolul în cazul în care țara neutră ar avea nevoie de ajutor militar din partea țărilor UE sau a NATO. ….” Integral: https://spotmedia.ro/
“Ciolacu s-a conformat cererii Ursulei și a propus o femeie comisar: Rareș Bogdan …. „Are garderoba de rochii de trei ori mai mare decât Gabi Firea” este argumentul care l-a convins pe Marcel Ciolacu că Rareș Bogdan este cea mai bună opțiune pentru funcția de comisar european. Deși ceruse în mod explicit nominalizarea unei femei, Ursula von der Leyen nu a fost tocmai plăcut impresionată de nominalizarea lui Rareș Bogdan. „E adevărat că am cerut o femeie, dar aș fi preferat o femei normală, nu una așa stridentă ca Rareș Bogdan”, a spus șefa Comisiei Europene. ….Aceasta va deveni în scurt timp comisar european pentru cosmetice și accesorii vestimentare….” Integral: https://www.timesnewroman.ro/
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“”Coridorul Verde” cu Azerbaidjanul: o gogoașă de PR….”
https://www.contributors.ro/coridorul-verde-cu-azerbaidjanul-o-gogoasa-de-pr/
“VIDEO „A mințit”. Investigație Recorder despre Nicolae Ciucă: Mitul eroului de la Nassiriya
….Doi generali italieni care au participat la luptele din Nassiriya, unde Nicolae Ciucă a condus batalionul „Scorpionii roșii”, susțin că militarii români nu au fost implicați direct în lupte, ci au activat doar în zona Suq al Shuyukh, în afara orașului Nassiriya: „Avem o restricție națională, deci nu pot intra în Nassiriya”, susține unul dintre generalii italieni că i-a spus Ciucă în acel moment. Cu toate acestea, prezidențiabilul PNL Nicolae Ciucă și-a construit o carieră în ultimii ani pe baza ideii că a fost „singurul comandant român care a condus românii într-o bătălie reală, de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace”, în Nassiriya, notează Recorder. …. Roberto Cremene, fost polițist militar în cadrul Batalionului 265, a participat direct la luptele din centrul orașului Nassiriya. El spune că, într-un moment complicat, Nicolae Ciucă a refuzat să vină în sprijinul polițiștilor militari care se luptau în Nassiriya și care erau prinși într-o ambuscadă. „Am primit misiunea de a merge în oraș, pentru a face o patrulă. Am fost prinși într-o ambuscadă. 24 de persoane am rămas blocate în Libeccio, în vechea bază. Sub comanda domnului maior, pe care îl aveam atunci de la București, am cerut sprijinul „Scorpionilor roșii” (n. red.: batalionul condus de Nicolae Ciucă), să vină să ne ajute să evacuăm zona. Domnul Ciucă, cu batalionul lui, a spus că nu poate să vină să ne scoată de acolo, să facă evacuare, până nu primește aprobare din România (…). N-au venit să ne ajute. Colegii noștri români n-au venit”, a spus Roberto Cremene, care adăugat că în final cei 24 de oameni au fost evacuați cu ajutorul trupelor din Italia și Portugalia.
Și el spune despre batalionul condus de Nicolae Ciucă că nu a participat direct la luptele din Nassiriya. „Ei făceau o patrulă în afara orașului Nassiriya. Ei nu au intrat în Nassiriya. Poate în cele opt luni jumătate cât am stat în Nassiriya, dacă am auzit că au intrat de două ori doar în patrulă”, spune fostul polițist militar. ….” Integral: https://hotnews.ro/video-a-mintit-investigatie-recorder-despre-nicolae-ciuca-mitul-eroului-de-la-nassiriya-1784798