Revista Presei – 5 iulie.”Stolojan: Toate facilitățile fiscale ar trebui eliminate, ele au fost introduse în mod populist”
05/07/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 5 iulie! O informare meteo de disconfort termic ridicat vizează, începând de marţi, întreaga ţară, temperaturile aerului urmând să ajungă chiar şi la 36 de grade în cea mai mare parte a Munteniei, vestul Dobrogei şi în jumătatea de sud a Moldovei. Va fi caniculă miercuri şi joi (5 şi 6 iulie) în cea mai mare parte a Munteniei, vestul Dobrogei şi în jumătatea de sud a Moldovei, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 36 gr. Bucuresti: 34/20 gr.C.
“Stolojan: Toate facilitățile fiscale ar trebui eliminate, ele au fost introduse în mod populist .…. ”În mod normal, toate. Toate facilitățile fiscale, vorbim de scutiri de impozit pe venit și mai ales, culmea absurdității, scutirea de contribuție de asigurări de sănătate, care se practică în construcții, în industria alimentară și agricultură, scutirea de venit este la toți aceștia, plus cei din tehnologia informației, din IT, cum spunem noi, deci toate acestea ar trebui eliminate. Ele au fost introduse în mod populist, existau niște argumente, că pleacă IT-știi din România etc., deci existau niște argumente dintre acestea, dar dacă ar fi să-l citez pe Milton Friedman, un mare economist, spunea următorul lucru: nimic nu devine mai permanent decât un program temporar adoptat de un Guvern în domenii din acestea de cheltuieli bugetare”. Fostul premier vorbește despre o situație absurdă creată în România: ”S-a creat o situație absurdă în economia românească, datorită acestor populisme pe care le întreținem. De exemplu, toată societatea românească, la un moment dat, acum vreo trei săptămâni, se văita cât de mici sunt salariile la un profesor debutant, la un profesor cu zece ani vechime și așa mai departe, dar un profesor din acesta care avea salariul mediu 3.000-3.500 de lei, vorbesc de începutul carierei, plătea impozit pe venit, plătea contribuție de sănătate și am ajuns de exemplu în IT, unde oameni care câștigă peste 2.000 de euro net, în mână, ei nu plătesc impozit pe venit. În construcții, nu plătesc impozit pe venit, nu plătesc nici contribuții de asigurări de sănătate. Și eu pun o întrebare: de ce trebuie să subvenționăm din bugetul de stat construcția de vile, construcția de mall-uri comerciale, construcția de hoteluri etc. etc., în România? Unde se mai întâlnește o asemenea situație în Europa?”. Întrebat care sunt șansele ca România să se încadreze în ținta de deficit bugetar din acest an, de 4,4% din PIB, în condițiile în care după primele cinci luni, deficitul a ajuns deja la 2,32%, Theodor Stolojan a răspuns: ”Răspunsul este responsabilitatea guvernării. Dacă Guvernul Ciolacu dorește să-și bată joc de România, va depăși acest deficit, nu va lua măsurile care se impun. Anul viitor sigur că e an electoral, e foarte greu să iei măsuri care taie niște venituri, dar există totuși responsabilitatea față de România, nu numai față de situația unui partid politic sau a unui grup de interese. Ați văzut că cei din justiție se adresează CCR, că se elimină unele excese care există în sistemul lor de pensii, de venituri, sporuri peste sporuri, deci nu-i interesează problemele reale ale României, îi interesează buzunarul propriu”. ….” Integral: https://www.rfi.ro
“Eliminarea nişelor fiscale, lung prilej de vorbe şi de ipoteze: Guvernul Ciolacu a încercat marea cu degetul, dar a dat înapoi imediat ce presupuşii lui votanţi au început să mârâie După ce reduci taxele fără nicio analiză temeinică, este foarte greu să te întorci la situaţia de dinainte, chiar dacă vezi că ai greşit ♦ Dar, la cum arată veniturile statului, lucrurile ar putea scăpa de sub control şi atunci va fi mult mai rău. ….. „Excepţiile“ sunt un lucru „anormal“, mai spunea şeful guvernului şi venea cu date: excepţiile costă, anual, bugetul statului 74 de miliarde de lei (15 mld. euro). ….Consiliul Fiscal a arătat, într-un raport, încă de anul trecut că nişele fiscale trebuie eliminate pentru că statul nu poate funcţiona cu venituri fiscale de 27% din PIB – nu poate asigura servicii medicale, nu poate finanţa şcoli, nu-i poate ajuta pe cei săraci, aşa cum face un stat prosper. Consiliul Fiscal spune că, la veniturile bugetului, ar putea ajunge echivalentul a 3% din PIB, dacă guvernul ar elimina nişele fiscale, adică 3 miliarde de euro. Premierul a spus săptămâna trecută că nişele fiscale înseamnă 74 de miliarde de lei, adică 15 miliarde de euro. Şi că nu se mai poate aşa. Dar ieri s-a răzgândit – nu reducem/eliminăm nişele fiscale, nu în acest an. …. Iar Eurostat arată că România are cele mai mici venituri fiscale din UE (cu excepţia Irlandei, care este un paradis fiscal) cu 27,9% din PIB în 2022, faţă de o medie a UE de 41% din PIB. Evaziunea fiscală la TVA este de 35%, cea mai mare din UE. În plus, în România, 400.000 de salariaţi sunt scutiţi de plata CASS, dar beneficiază de servicii medicale. 300.000 de angajaţi din industria alimentară şi agricultură sunt scutiţi de plata impozitului pe venit, ca şi cei din IT (200.000 de angajaţi). PFA-urile şi PFI-uril (peste un milion de persoane) îşi plătesc taxele la salariul minim pe economie. Prin urmare, două milioane de angajaţi beneficiază de scutiri fiscale, din cei cinci milioane de angajaţi în economie. Adică 40% din angajaţii din economie nu plătesc taxe la fel ca restul, dar serviciile de care ei beneficiază sunt la nivelul celor care plătesc. Toate scutirile fiscale au fost introduse fără niciun fel de analiză de impact. ….” Integral: https://www.zf.ro
“Datoria publică a României a ajuns la 712 miliarde lei în aprilie 2023. Economiştii spun că plata ei nu se poate face decât prin taxe sau inflaţie. Cristian Păun, ASE: „Nu poţi rostogoli datorii din trecut la dobânzile pe care le vedem acum” ….„Întotdeauna trebuie să tratăm acumularea de datorii şi prin prisma că ele se vor stinge doar în două moduri: prin taxare şi prin inflaţie. Nu există iertare de datorii nici măcar în cazul datoriei publice. În plus, cu fiecare procent de datorie publică, jumătate vine din exterior, crescând dependenţa de crize care apar în mediul global, nu la noi – efectul de contagiune. Şi încalcă grav şi patriotismul economic pe care îl vedem afişat zilele astea pe stindard“, spune el. ….. Cu toate acestea, inevitabil, datoria publică va creşte în continuare. România are un necesar de finanţare de 150 mld. de lei în 2023, care înseamnă refinanţarea datoriei vechi şi finanţarea deficitului bugetar. Rambursarea creditelor scadente nu poate trage destul în jos nivelul datoriei. Datoria publică a României a explodat în martie 2020, prima lună de lockdown din pandemie. Spre comparaţie, la final de 2019, România a avea o datorie totală de 373 mld. lei, la jumătate faţă de cât este acum. Ca pondere în PIB, era de 35%, cel mai scăzut nivel din Uniunea Europeană. Acum însă a crescut la 49% din PIB, dar a rămas spre coada Uniunii Europene. Cât se sustenabil este, însă, acest nivel? „La ratingul pe care îl avem, procentul de 50-60% din PIB pentru datoria publică este mult mai puţin sustenabil decât în cazul unei ţări AAA (Japonia, SUA), care au procente de 3-5 ori mai mari raportate la PIB. În plus, creditorii internaţionali văd că operăm de mult timp pe deficit şi datorie şi că mult din acest deficit nu merge către economia reală, generând potenţiale efecte de antrenare sănătoase care să tempereze deficitul, acumularea de datorii şi să genereze spaţiul fiscal pentru a le plăti pe cele din trecut“, mai spune Cristian Păun. De asemenea, adaugă el, când ai deficite mari, cum ar fi deficitul bugetar şi deficitul extern, vulnerabilitatea în faţa crizelor este mai mare: „Dacă ne paşte vreo recesiune (ca cea din 2008-2010), prăbuşirea PIB-ului la noi este mai amplă şi recuperarea durează mult mai mult ca în cazul ţărilor din jur – rezilienţa este mai mică. În consecinţă, orice recesiune ne mai adaugă 5-10% din datorie pe PIB.“ …. Nivelul de 49% al datoriei publice din România nu este mare, dacă este comparat cu alte state europene, care au un nivel de îndatorare de peste 100% din PIB, cum este cazul Italiei, cu datorie în PIB de 150%. Mai mult decât nivelul de îndatorare, este vorba de capacitatea de rambursare a datoriei, repetă economiştii atunci când se referă la datoria publică a României. Or, România aduce venituri fiscale de 27% din PIB, Italia de peste 40%, dintr-un PIB de 7 ori mai mare decât al României. „La un şomer sau la un salariat nu prea calificat, gradul de îndatorare excesivă se calculează diferit ca în cazul cuiva care are mintea, educaţia şi capacitatea de a genera mereu venituri consistente din activitatea sa economică“, explică el. ….” Integral: https://www.zf.ro
“Ei sunt parlamentarii cu cele mai mari venituri din cumulul pensie-salariu. Câți bani câștigă Nicolae Ciucă Parlamentarii nu sunt scutiți de ”povara” de a duce acasă salarii la care se cumulează pensii, speciale sau nu. Nicolae Ciucă e cap de afiș. Asta, după ce coaliția PSD – PNL a pregătit o ”reformă” a pensiilor speciale, la care au fost adăugate mai apoi amendamente și excepții, până când Comisia Europeană nu a mai înțeles nimic și a avertizat Guvernul Ciolacu că țara noastră va rămâne fără bani din PNRR dacă politicienii nu vor reforma cu adevărat sistemul. Ei sunt parlamentarii cu cele mai mari venituri din cumulul pensie-salariu Până atunci, tăierea în carne vie și specială s-a transformat într-o mini reformă, care va avea loc peste 5 sau 20 de ani, în timp ce parlamentarii au fost exceptați de la un calcul esențial: cumulul pensie-salariu. Așadar, parlamentarii care au și pensie și salariu se vor bucura în continuare de amândouă veniturile. Conform Știrile PRO TV, nu mai puțin de 30 de parlamentari pleacă acasă cu sume enorme de bani, asta și datorită minunii cumul pensie-salariu. Între timp, parlamentarii au fost destul de vehemenți atunci când au votat ca angajații de la stat să nu mai aibă voie să primească și pensie și salariu simultan. Desigur, parlamentarii au fost trecuți la excepții, pentru că au servit țara cu onoare și mândrie și au rezolvat foarte multe probleme în ultimii ani. …. Așadar, fostul mare general și lider al Partidului Național Liberal duce acasă 34.000 de lei lunar, pentru că se bucură de pensie de militar și de indemnizație de șef a Guvernului, la care se adaugă cea de președinte al Senatului. Nu o duce rău nici medicul Sorin Muncaciu, deputat AUR. Acesta câștigă 300.000 de lei anual, iar o parte dintre acești bani vin sub forma unei pensii în dolari. Pe locul trei în top e Eugen Neața, de la PSD, un fost angajat în structurile MAI. Câștigă lunar 25.000 de lei, cam același salariu cu președintele României, Klaus Iohannis. Nu lipsește de pe listă deputatul AUR Nicolae Roman, care beneficiază de o pensie specială pentru că a lucrat în cadrul MApN. Potrivit sursei citate, media pensiilor parlamentarilor care primesc și indemnizație e de aproximativ 6.000 de lei. Opoziția a atacat acest proiect de lege, pentru că cei mai câștigați sunt cei cu venituri mari. ….” Integral: https://www.fanatik.ro
“Când statul se împrumută în șase luni cu o sumă egală cu creditul luat în timpul crizei din 2008-2009 …. Este o coincidență, dar un împrumut de 20 miliarde de euro are o rezonanță mai specială și anume aduce aminte de creditul pe care România l-a contractat în anul 2009 de la Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Comisia Europeană. A fost un credit mult discutat atunci, în 2009, dar și în anii care au urmat. Contextul era destul de clar. Criza financiară intrase în Europa și se transformase în criză economică. Băncile europene treceau prin mari dificultăți, creditele neperformante proliferau, economiile scădeau, iar bugetele de stat se confruntau cu o scădere vizibilă a veniturilor bugetare. În acest condiții, statele europene apelau la împrumuturi, dar piața valida dobânzi înrobitoare aproape de 10%. Nici România nu făcea excepție. Anul 2008, s-a încheiat înșelător cu o creștere de 8,5%, dar în anul 2009, economia s-a prăbușit complet, având o scădere de 7%. Criza era instalată în economia locală, veniturile bugetului au scăzut cu 10 miliarde de lei și ceva trebuia făcut. În luna mai 2009, guvernul și Banca Națională a României au convenit cu finanțatorii internaționali un împrumut de aproximativ 20 miliarde de euro, din care, până la urmă, nu au fost utilizați toți banii. Dar, împrumutul a fost contestat, de multe ori cu argumente populiste. S-a spus fie că suma contractată a fost prea mare și că împrumutul a fost făcut pentru băncile străine din România și pentru salvarea lor. Au fost interpretări exagerate, care nu țineau cont de faptul că România dacă s-ar fi împrumutat pe piețele externe ar fi făcut-o la dobânzi mult mai mari decât cele asigurate de finanțatorii internaționali. …. Este interesant cum România a ajuns să împrumute echivalentul a 20 miliarde de euro, în șase luni ale acestui an, fără să existe emoții prea mari în societate românească. Evident, nivelul împrumutului ne arată anvergura pe care a căpătat-o economia românească. De asemenea, datoria publică rămâne totuși la un nivel rezonabil, doar 50% din PIB, față de unele state europene care depășesc deja 100% din PIB. Dar, ritmul îndatorării crește extrem de rapid. Dobânzile cresc pe piețele internaționale, ceea ce face ca finanțarea să fie tot mai scumpă. Iar în ritmul în care crește deficitul bugetar este posibil ca România să sară de la o nevoie de împrumut de 160 miliarde la 200 miliarde de lei. Bani din care este vizibil că se plătesc salariile din sectorul bugetar și pensiile, în timp ce investițiile nu se văd. .…” Integral: https://www.rfi.ro
“Decizie surprinzătoare a DNA: șefa procurorilor de ședință le recomandă subalternilor să ceară încetarea proceselor penale ca urmare a deciziilor CCR privind prescripția, fără să mai aștepte decizia Curții de Justiție a UE din 10 iulie / UPDATE Ce spune DNA Șefa Secției Judiciare Penale a DNA, procuroarea Irina Munteanu, a trimis o circulară procurorilor de ședință din țară ai parchetului anticorupție în care le recomandă să ceară în instanță încetarea proceselor penale ca urmare a deciziilor CCR privind prescripția, invocând concluziile avocatului general al CJUE, dar fără să mai aștepte decizia Curții de Justiție a UE din 10 iulie 2023, potrivit unui document consultat de G4media.ro. În adresa semnata de procuroarea Irina Munteanu se arată că decizia s-a luat ”la nivelul conducerii DNA”. …. Update Ora 10.45: DNA a transmis un punct de vedere în care nu se delimitează de ceea ce a transmis procuroarea Irina Munteanu procurorilor și precizează că, „la acest moment, s-a decis exclusiv ca DNA să nu mai exercite căi extraordinare de atac (recurs în casație) împotriva deciziilor instanțelor prin care s-a constatat împlinirea termenelor de prescripție și s-a dispus încetarea procesului penal”. „Adresa menționată exprimă exclusiv opinia conducerii Secției judiciar penale din cadrul DNA”, potrivit răspunsului instituției. ….Circulara DNA vine în contextul în care, potrivit unor surse, CJUE se va pronunţa pe 10 iulie 2023 în procesul în care Curtea de Apel Braşov a întrebat dacă poate să nu ţină cont de deciziile CCR privind prescripția. CA Brașov a argumentat faptul că deciziile CCR conduc la impunitate pentru suspecţii de fraudă şi evaziune, iar România s-a angajat prin Tratatul de aderare la UE (TUE) să combată aceste infracţiuni. Decizia șefei Secției Judiciare Penale a DNA este cu atât mai surprinzătoare cu cât poziția Guvernului României în procesul de la CJUE este să se lase la latitudinea fiecărui magistrat dacă aplică sau nu deciziile CCR privind prescripția, cu alte cuvinte să pună în balanță drepturile inculpaților (apărate de aceste decizii CCR care reprezintă lege penală mai favorabilă) și interesele financiare ale UE (apărate de dreptul comunitar). ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Profesoară de la Colegiul ”Gheorghe Șincai” unde zeci de elevi au fost puși să-și rescrie lucrările la Bac fără timp suplimentar: Statul i-a tratat ca pe ultimii infractori Toţi elevii de la Colegiul Naţional ”Gheorghe Şincai” din Bucureşti, unde zeci de elevi au fost puși să-și rescrie lucrările la Limba română după o oră de la începerea probei, fără prelungirea timpului de examen, au promovat examenul la Limba română, transmite News.ro. Una dintre profesoarele colegiului, care a relatat încă de la început situaţia, afirmă că nu s-a pus niciodată problema ca elevii să nu ia examenul, pentru că au învăţat, dar nu se va şti niciodată dacă notele pe care le-au obţinut sunt cele pe care le meritau. Profesoara adaugă că nimeni nu şi-a propus să afle adevărul, ba mai mult, Ministerul Educaţiei a transmis elevilor cel mai dur mesaj prin atitudinea pe care a avut-o: ”Voi nu contaţi”. Potrivit profesoarei, elevii ”au tot dreptul să plece şi să nu se mai întoarcă într-o ţară în care e în permanenţă noapte. Noaptea minţii”. Edupedu.ro a scris că profesorul-preot Gheorghe Dogaru, fost inspector școlar de Religie la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, este președintele Comisiei de Bacalaureat de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”. Acesta a luat decizia de a anula zeci de lucrări ale elevilor care au susținut luni, pe 26 iunie, proba scrisă la Limba și literatura română. Elevii nu au primit timp suplimentar apoi, având în vedere că lucrările au fost anulate după o oră de examen. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Câți bani vor primi românii care se pensionează peste 10 ani? Este imposibil de trăit cu această sumă Românii ar face bine de pe acum să-și pună bani deoparte, dacă vor reuși, pentru că pensia pare mai degrabă un miraj pentru generațiile următoare. ….. Matematica e simplă, pentru că numărul persoanelor care cotizează, a angajaților activi, e din ce în ce mai mic, iar cel al românilor care se pensionează sunt în creștere. Conform INS, veniturile medii ale unei familii din România se învârt pe la 6.200 de lei, însă cheltuielile esențiale sunt de 4.600 de lei pe lună. Restul de 1.800 de lei sunt alocați vacanțelor sau altor cheltuieli. Potrivit unei analize Ziarul Financiar, peste 1,58 milioane de români angajați în România lucrează pe salariul minim pe economie. Majoritatea lucrează în construcţii, transporturi rutiere de mărfuri şi comerţ cu amănuntul. Cu toate acestea, explicația e de fapt, alta. Există și acum mulți angajatori care plătesc salariul minim pe economie, iar restul banilor sunt primiți de către angajați ”la negru”….. Chiar și așa, cineva care a câștigat 4000 de lei pe carte de muncă și ar ieși la pensie, s-ar putea trezi cu o pensie de doar 1.200 de lei, o sumă ridicolă pentru zilele noastre. Din păcate, sistemul de penii din România e în colaps, avertizează specialiștii, astfel că singura soluție ar fi ca oamenii să investească sau să își pună banii în fonduri private de pensii. Desigur, mulți români se gândesc să economisească ”la saltea” sau să țină banii pe un card, însă trebuie știut că în 20-30 de ani acei bani își vor pierde valoarea semnificativ din cauza inflației. Așadar, singura soluție viabilă pare un fond privat de pensii sau orice altă metodă de a investi banii și măcar de a-i indexa cu inflația peste 30 de ani. Pentru cei care cred că situația e rea acum, veștile vor fi cu adevărat proaste din 2030, moment în care generația ”decrețeilor” se va pensiona. Estimativ, până în 2060 unul din trei români va avea peste 65 de ani, în condițiile în care în 2015 doar 20% din populație avea peste 65 de ani. ….” Integral: https://www.fanatik.ro
“Raport WWF: Capturile ilegale, ”o reală amenințare la adresa supraviețuirii ultimelor populații de sturioni” pe Dunărea Inferioară / Au fost detectate în total 955 de specimene de sturioni braconate: 3 în Bulgaria, 553 în România, 399 în Ucraina Un raport realizat de World Wide Fund semnalează ”amploarea alarmantă” a capturilor ilegale de sturioni din Europea, specie de pește aflată în pragul extincției. Braconajul este considerat ”o reală amenințare la adresa supraviețuirii ultimelor populații de sturioni din Dunărea Inferioară”. Raportul, ce prezintă date colectate din Bulgaria, România și Ucraina este unicul document ce examinează problema regională a populațiilor de sturioni care migrează între aceste țări. Au fost detectate în total 955 de specimene de sturioni braconate – 3 în Bulgaria, 553 în România, 399 în Ucraina. ….. ”Aceste cifre alarmante arată că braconajul și comerțul ilegal cu sturioni continuă în regiunea Dunării Inferioare, subminând eforturile de salvare a acestei specii iconice de pești – mai ales că se știe că multe dintre activitățile ilegale nu sunt depistate” a spus Beate Striebel, WWF Sturgeon Initiative Lead. ”Sturionii au înotat în Dunăre milioane de ani dar riscăm să-i pierdem dacă nu reușim să oprim capturile ilegale precum și comerțul ilegal cu carne și caviar”a adăugat reprezentanta WWF. Ca dovadă a severității situației, în perioada analizată, au fost detectate în total 955 de specimene de sturioni braconate – 3 în Bulgaria, 553 în România, 399 în Ucraina. Acestea cifre reprezintă doar vârful icebergului și arată impactul devastator al braconajului și al comerțului ilegal asupra ultimelor populații sălbatice de sturioni. Vratsa din Bulgaria, județul Tulcea din România și regiunea Odesa din Ucraina reprezintă principalele puncte fierbinți- fiind înregistrate peste 1/3 din cazurile raportate în fiecare țară. ....Datele centralizate de WWF în acest raport sunt de o importanță crucială, ele reprezentând singura centralizare disponibilă publicului a unor astfel de informații în regiunea Dunării Inferioare. Toate părțile implicate, de la autoritățile de control, la specialiști care lucrează în domeniul conservării, publicul larg și cei ce consumă – în mod ilegal – caviar și carne de sturion sălbatic, trebuie să înțeleagă că astfel de acțiuni (sau inacțiuni) într-o țară afectează grav întreaga populație de sturioni.”….” Integral: https://www.g4media.ro
“Curtea de Conturi Europeană: Tranziţia către o economie circulară a rămas în urmă în ţările din UE …. Per ansamblu, UE a avansat foarte puţin în tranziţia sa către o economie circulară. În perioada 2015‑2021, rata medie a circularităţii pentru toate cele 27 de ţări din UE a crescut cu numai 0,4 puncte procentuale. Şapte dintre aceste ţări – Lituania, Suedia, România, Danemarca, Luxemburg, Finlanda şi Polonia – chiar au regresat în acest timp. Prin urmare, auditorii concluzionează că ambiţia UE de a-şi dubla procentul de materiale reciclate şi reintroduse în economie până în 2030 pare să fie foarte dificil de atins. “Păstrarea valorii materialelor şi reducerea la minimum a deşeurilor sunt două aspecte esenţiale dacă se doreşte ca UE să devină eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor şi să atingă obiectivele de mediu ale Pactului său verde”, a declarat doamna Annemie Turtelboom, membră a Curţii de Conturi Europene. “Însă acţiunea UE s-a dovedit a fi, până în prezent, lipsită de putere, în sensul că tranziţia circulară se află, din păcate, într-un punct mort în ţările europene.” O economie circulară păstrează cât mai mult timp valoarea produselor, a materialelor şi a resurselor pentru a reduce la minimum deşeurile. Pentru a contribui la tranziţia circulară, Comisia Europeană a publicat două planuri de acţiune privind economia circulară. Primul, din 2015, cuprindea 54 de acţiuni specifice. Al doilea, publicat în 2020, a adăugat 35 de acţiuni noi şi a fixat, pentru 2030, ţinta de a dubla “rata de circularitate” în UE – procentul de materiale reciclate şi reintroduse în economie. …. UE a pus la dispoziţie o sumă semnificativă sub formă de finanţare în acest domeniu, alocând peste 10 miliarde de euro, în perioada 2016‑2020, pentru investiţii în ecoinovare şi pentru a ajuta întreprinderile să capete un avans în tranziţia către o economie circulară. Or, majoritatea statelor membre au cheltuit cea mai mare parte din aceşti bani în scopul gestionării deşeurilor, în loc să o cheltuiască pe prevenirea generării de deşeuri printr-o proiectare circulară, ceea ce probabil ar fi dus la un impact mai mare. ….” Integral: https://www.bursa.ro
“O lume neomedievală construită în jurul rivalităţii dintre SUA şi China? …. Influenta organizaţie RAND Corporation, care a “proiectat” unele dintre cele mai importante strategii economice şi militare ale Statelor Unite şi ale NATO în perioada postbelică, a publicat recent o analiză a cadrului de desfăşurare a rivalităţii dintre Statele Unite şi China. Confruntarea “ar putea evolua în condiţiile caracterizate de o îmbinare a unor aspecte ale vieţii moderne şi o atenuare sau un regres mult mai substanţial al altor aspecte, pe care noi le numim neomedievalism”, arată autorii. Una dintre caracteristicile principale ale confruntării dintre China şi SUA este “desfăşurarea sa în condiţii caracterizate de un grad ridicat de dezordine internaţională, de diminuarea legitimităţii şi capacităţii statului, de provocări interne omniprezente şi acute şi de constrîngeri severe impuse de factori economici şi sociali care sunt foarte diferite de cele cu care s-au confruntat statele naţionale industriale în secolele XIX şi XX”. Autorii mai susţin că “rivalitatea dintre SUA şi China este probabil să fie modelată mai profund de o atenuare sau regresie generală a aspectelor cheie ale vieţii moderne legate de politică, societate, economie şi securitate”. Pentru a atenua impactul brutal al afirmaţiilor privind regresul, în raport se mai arată că “aceste tendinţe nu implică o întoarcere completă la viaţa feudală”, însă “impactul schimbărilor moderne şi postmoderne va păli probabil pe lângă traiectoria generală spre regres”. …. Epoca neomedievală este definită ca perioada istorică începută în jurul anului 2000 şi caracterizată prin slăbirea statelor, fragmentarea societăţilor, dezechilibre economice, ameninţări omniprezente şi informalizarea războiului. “Condiţiile caracteristice ale neomedievalismului sunt deja evidente”, se arată în prezentarea raportului de pe site-ul instituţiei. Prima este “declinul accentuat al statului-naţiune centralizat”, care a condus la apariţia crizelor politice în multe ţări, în condiţiile în care “nivelul relativ ridicat al solidarităţii sociale care a prevalat în statele-naţiune s-a atrofiat, iar competiţia dintre identităţile grupurilor sociale a devenit tot mai puternică”. Oare ce pricep idioţii din capitalele europene, care se cred atotputernici, despre “declinul accentuat al statului-naţiune centralizat”? Îl consideră o oportunitate pentru centralizarea puterii la Bruxelles, o capitală măcinată de lupte deschise între diferite “mafii” europene? Din punct de vedere economic, “statele neomedievale se confruntă cu o creştere încetinită şi dezechilibrată de care beneficiază în primul rând o mică minoritate”, după cum mai arată autorii, în condiţiile în care “slăbirea statelor se referă la degradarea legitimităţii politice a statelor din cauza scăderii capacităţii acestora de a-şi menţine legitimitatea, de a asigura securitatea internă şi de a furniza niveluri de bunuri, servicii şi oportunităţi satisfăcătoare pentru populaţie”. Definiţia pare să se potrivească perfect sau aproape perfect pentru majoritatea statelor din Europa, iar încercările disperate ale autorităţilor europene pentru “unificarea” şi “integrarea” forţată sub umbrela Uniunii Europene, prin încălcarea celor mai elementare principii democratice, nu va avea succes, dar are potenţialul de a provoca o mare suferinţă la nivel continental. …. “China este unul dintre cei mai mari furnizori de bunuri de capital pentru America, care includ de la maşini industrial până la circuite electronice”, subliniază fostul bancher de investiţii. Concluzia lui Goldman este similară cu aceea a directorului executiv de la Raytheon, unul dintre cei mai mari producători americani de armament avansat: decuplarea de China nu este posibilă, cel puţin nu pe termen mediu. “Compania noastră are câteva mii de furnizori în China, iar decuplarea este imposibilă”, a declarat recent Greg Hayes, directorul executiv al gigantului Raytheon, pentru Financial Times. Hayes a mai accentuat că “dacă ar fi să ne retragem din China, ne va lua mulţi ani pentru a restabili lanţurile de aprovizionare în economia internă sau în economiile altor ţări prietene”. ….” Integral: https://www.bursa.ro
“O fi bolnav? Din 56 de elevi care au luat 10 la Bac unul încă e în țară …. „O fi bolnav” este presupunerea cea mai frecventă printre români legat de această stranie situație. Asta pentru că e clar pentru toată lumea că elevul n-a plecat încă din țară din cauza unei situații neprevăzute, nicidecum pentru c-ar fi ales să își continue studiile în România. Din moment ce a luat 10 la Bac, nu are cum să fie atât de prost încât să rămână. Mai există însă o posibilă explicație. Poate e vorba de un elev din centrul țării care a vrut să plece din țară cu avionul, cu plecare de pe aeroportul din Brașov. Poate bietul copil avea cumpărat bilet de avion de câteva luni ca să zboare din Brașov, dar s-a trezit acum că de pe aeroportul ăla nu decolează absolut niciun avion. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Rusia i-a returnat lui Prigojin suma uriașă de bani confiscată în timpul rebeliunii Wagner: 111 milioane de dolari
Autoritățile ruse i-au returnat 10 miliarde de ruble, adică aproximativ 111,2 milioane de dolari, liderului grupării Wagner, Evgheni Prigojin, aflat în Belarus, bani pe care i-au confiscat în urma raidurilor poliției desfășurate în timpul rebeliunii sale armate de luna trecută, scrie The Moscow Times….”
https://www.libertatea.ro/stiri/rusia-i-a-returnat-lui-evgheni-prigojin-suma-uriasa-de-bani-confiscata-in-timpul-rebeliunii-wagner-111-milioane-de-dolari-4596519
“Ghinion Iohannis
4 iulie trebuia să fie climaxul celor două mandate ale lui Klaus Iohannis, altfel goale de conținut. O ceremonie aproape regală la Cotroceni pentru promulgarea legilor educației, legi făcute exclusiv pentru șmecherii sistemului, a fost stricată chiar de președinte și oamenii săi. Ministerul Educației a greșit rezultatele de la Evaluarea Națională, iar prezența judecătorilor CCR a ridicat semne de întrebare față de corectitudinea deciziei de săptămâna trecută. Priviți fotografia cu președintele care defilează cu cele două decrete de promulgare. Un personaj e în plus acolo. E Marian Enache, președintele Curții Constituționale. Ce căuta el la o ceremonie exclusiv politică, fără relevanță instituțională? Ce căutau la Cotroceni ceilalți judecători ai CCR, prinși și ei în insectarul de rectori și directori beneficiari ai legilor? Nu avem nici o explicație oficială, Cotroceniul nu comunică în mandatul lui Iohannis. Dar știm că această CCR, despre care președintele ar putea spune liniștit că e ”Curtea lui”, pe modelul ”guvernului lui”, l-a ajutat și a respins rapid sesizarea de neconstituționalitate a legilor educației depusă de USR și Forța Dreptei. Specialiști în drept constituțional spun că decizia CCR e de neînțeles, inacceptabilă, cel puțin într-un punct: segregarea elevilor de liceu de către puternicele colegii naționale.
În acest context, prezența judecătorilor CCR la Cotroceni arată ca o indecență instituțională, o recunoaștere a raportului de subordonare față de un actor politic. ”Nimeni nu e mai presus de lege” nu mai are suport în realitate după ce la Curte au ajuns judecători vulnerabili precum Bogdan Licu ori Giani Stan.
Al doilea episod care a stricat complet ceremonia nimicului e haosul produs de Ministerul Educației, care a publicat greșit ierarhia celor 150 de mii de copii care au susținut Examinarea Națională. Ministerul condus de Ligia Deca, creația lui Klaus Iohannis, a publicat o ierarhie eronată pentru că a încurcat criteriile de departajare. Eroarea a pus pe jar părinții a 150 de mii de copii și a zdruncinat și mai mult încrederea în stat. ….”
https://www.g4media.ro/ghinion-iohannis.html
“Abuzul în serviciu poate fi incriminat fără prag valoric – Iohannis a promulgat modificarea Codului Penal….”
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-26378219-abuzul-serviciu-poate-incriminat-fara-prag-valoric-iohannis-promulgat-modificarea-codului-penal.htm