Revista Presei – 5 decembrie. Dedicatie pentru premier: DNA, vine sa te ia!
05/12/2014 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 5 decembrie. Vineri, în regiunile extracarpatice vremea se va menţine mai rece decât în mod normal pentru această dată calendaristică, în timp ce în restul teritoriului valorile termice se vor situa peste mediile climatologice specifice începutului de decembrie. Cerul va fi variabil în nord-vest, dar cu înnorări în celelalte regiuni, mai persistente în sud şi în est. Se vor semnala precipitaţii în general slabe cantitativ, pe arii relativ extinse în jumătatea de sud a ţării şi izolat în rest. Vor fi ploi şi burniţe, iar în Moldova şi la munte, trecător şi lapoviţe sau ninsori. Pe suprafeţe restrânse în special în Moldova şi Muntenia se va semnala polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului, al Transilvaniei, pe litoral şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3…-2 grade în Moldova şi 12 grade în Maramureş şi Crişana, iar cele minime între -4 şi 6 grade, uşor mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali. Dimineaţa şi noaptea pe arii restrânse va fi ceaţă. In Bucuresti vremea va fi închisă şi mai rece decât în mod normal pentru această dată. Vor fi burniţe sau ploi slabe, iar mai ales dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 1 grad, iar cea minimă va fi de -1…0 grade.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
Traian Basescu: Il rog pe Victor Ponta sa isi asume formarea unui nou guvern, dar din care domnia sa sa lipseasca. A devenit un bolovan de piciorul Romaniei. Presedintele Traian Basescu a afirmat joi, intr-o declaratie de presa sustinuta la Palatul Cotroceni, ca premierul Victor Ponta este un politician “complet discreditat in interiorul UE”, iar prezenta sa in fruntea Guvernului e “un element de discreditare si pentru Romania”. Seful statului i-a cerut lui Victor Ponta “sa isi asume, in calitatea de presedinte PSD, formarea unui nou guvern, dar din care domnia sa sa lipseasca, pentru binele si credibilitatea Romaniei”. “Fac apel la dl Victor Ponta sa inteleaga ca in acest moment a devenit un bolovan de piciorul Romaniei”, a spus Basescu. Voi exprima cateva puncte de vedere cu privire la ceea ce se prefigureaza a se intampla in viata politica, in special ce e legat de Guvern. Observ in ultimele zile ca premierul Ponta a intrat intr-o frenezie a formarii unui nou guvern, pentru a incerca sa schimbe impresia, adunand farame de peste tot. Poate e legitim, mai ales ca UDMR a anuntat – si probabil pe 13 va deveni o realitate – ca se vor retrage de la guvernare, din motive numai de dansii stiute. In niciun caz motivul nu e legat de sensibilitatea pe care au dobandit-o la votul electoratului, au fost insesibili prea multi ani.Dar, devine de neinteles frenezia cu care dl Ponta incearca sa formeze un guvern in jurul domniei sale. Politicianul Ponta e complet discreditat in interiorul UE si prezenta domniei sale in fruntea Guvernului nu e decat un element de discreditare si pentru Romania, indiferent de majoritate. Integral pe Hotnews
Băsescu: Redevenţele nu se pot modifica dar pot fi mărite alte taxe. E treaba Ministerului de Finanţe. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că redevenţele nu pot fi modificate, ele fiind calculate în funcţie de mărimea zăcământului şi după o metodologie extrem de complicată, dar a explicat că Ministerul de Finanţe ar fi putut modifica alte două taxe care expiră la 1 ianuarie 2015. “Am înţeles că asta îl frământă pe domnul prim-ministru Victor Ponta, stabilitatea fiscală, să nu deranjeze prin modificarea redevenţelor companiile. Eu vreau să-l atenţionez că nu poate modifica redevenţele şi trebuie să înţeleagă foarte bine cum funcţionează aceste mecanisme. Redevenţele sunt stabilite de legea petrolului şi gazelor şi ele au nişte matrici de calcul, dar care pleacă, în principiu, de la mărimea zăcământului şi au valori între 3% din valoarea ţiţeiului sau a gazului extras până la 13,5%, repet, în funcţie de mărimea zăcământului, dar mai există în spate şi o metodologie extrem de complicată. Ca să modifici redevenţele, trebuie să te adresezi tuturor celor 44 de concesionari care sunt pe teritoriul României şi trebuie să obţii acordul tuturor”, a declarat, joi, Traian Băsescu. Şeful statului a mai spus că, pe de altă parte, Guvernul poate modifica alte două taxe.”Mai sunt două taxe, una este suprataxa pentru gaze, generată de liberalizarea preţului la gaze pentru industrie şi a doua este taxa pentru resurse minerale. În mod normal aceste două taxe trebuie să dispară la 1 ianuarie 2015. Guvernul a explicat astăzi cum menţine redevenţele. Nu redevenţele le menţine, că astea sunt în lege, nu are cum să umble la ele fără acordul tuturor celor 44 de concesionari de perimetre. Dar poate umbla la aceste două taxe: suprataxa pentru gaze şi taxa pentru resurse minerale. Ele teoretic trebuie să dispară la 1 ianuarie. Guvernul le poate menţine numele şi să le mărească, pentru că taxele sunt problema Guvernului, se aplică tuturor, fără să fie nevoie să negocieze cu ei sau poate anula cele două taxe şi să instituie o altă taxă care să le înglobeze pe amândouă şi să mai pună şi ceva peste pentru a creşte veniturile bugetului”, a explicat Băsescu. Integral pe Mediafax
Poporul roman, vaca de muls pentru “investitori”! Ponta: In zonele de explorare si exploatare off-shore eu cred ca trebuie sa scadem redeventele, pentru ca altfel nimeni nu va investi miliarde de dolari daca nu are facilitati pentru a-si recupera acesti bani. Romania pierde in fiecare secunda 2250 de lei, ceea ce inseamna ca anual, evaziunea ne costa circa 16 miliarde de euro, s-a aratat joi in conferinta de lansare a Pactului pentru fiscalitate organizata sub egida AAcademiei Romane, eveniment la care a participat si premierul Victor Ponta. Premierul a tinut joi si un discurs (vezi mai jos in textul articolului), in care a spus ca desi toti vor taxe mai mici si cheltuieli mai mari pentru educatie si infrastructura. Nimeni nu spune cum sa avem cheltuieli mai mari fara sa avem taxe mai mari”, a spus Ponta, recomandand ca solutie combaterea evaziunii fiscale. Ponta a vorbit si despre nivelul redeventelor, spunand ca e nevoie de analize detaliate pentru a vedea unde anume si cu cat vor creste. “Redeventele reprezinta a doua solutie magica prin care rauri de bani care vor veni la bugetul public. In zonele de explorare si exploatare off-shore eu cred ca trebuie sa le scadem, pentru ca altfel nimeni nu va investi miliarde de dolari daca nu are facilitati pentru a-si recupera acesti bani in urmatorii 10-15 ani”, a mai spus Ponta. In total, sunt aproximativ 23 de miliarde de euro care se pierd in fiecare an din cauza unui sistem de colectare ineficient si din cauza lipsei unei politici unitare si solide de preventie, descurajare si combatere a flagelului, au mai aratat participantii la conferinta. Integral pe Hotnews
Alertă la vârful PSD: votul din diaspora va fi anchetat de DNA. Dosarul penal referitor la împiedicarea românilor din diaspora să voteze la alegerile prezidenţiale a fost preluat de DNA, în condiţiile în care, spun specialiştii, există indicii temeinice că unii dintre liderii PSD şi din Guvern au săvârşit fapte penale. Procurorul general Tiberiu Nițu a anunțat, printr-un comunicat, decizia de a transfera la DNA dosarul „Votul în diaspora“. În comunicat se recunoaște existența indiciilor săvârșirii unor fapte de corupție. Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte, în dosar s-a început urmărirea penală „in rem“ (pentru faptă, nu față de o anumită persoană). Acuzațiile sunt de abuz în serviciu, neglijență în serviciu și împiedicarea exercitării drepturilor electorale. Articolul 13, indice 2, din Legea anticorupție 78/2000, invocat de PICCJ, prevede: „Fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani. În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu (…), dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime“. La data de 2 decembrie 2014, șeful DNA, Laura Codruța Kövesi, i-a solicitat procurorului general Tiberiu Nițu transferarea dosarului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la DNA pentru continuarea anchetei privind modul în care s-a organizat și desfășurat votul din diaspora pentru președinție deoarece au apărut indicii potrivit cărora înalți demnitari au comis fapte conexe celor de corupție pentru a împiedica sute de mii de români să-și exercite dreptul la vot. Atât la Parchetul ICCJ, cât și la DNA au fost înregistrate plângeri penale cu privire îngrădirea dreptului constituțional la vot. Integral pe Romania Libera. Cititi si un editorial excelent pe aceasta tema (DNA vs Ponta).
Dosarul redevențelor la petrol și gaze / Cine sunt responsabilii fără responsabilitate în amânarea cu un an a taxării. Negocierea sfârşitului de an, care privea redevenţele la petrol şi gaze, s-a încheiat în defavoarea bugetului de stat : Cifrele, detaliile și comparațiile realizate decursdeguvernare.ro pot fi citite. Cine a negociat, de fapt, noua taxare a resurselor de petrol și gaze, în ultimii 2 ani, când la data de 31 decembrie 2014 expiră vechea fiscalizare? Oficial, trebuia să negocieze un comitet interministerial înfiinţat în februarie 2013. În realitate, nu au existat întâlniri directe, numai premierul Victor Ponta s-a întâlnit cu reprezentanţii OMV şi cei ai Halliburton pentru a le prezenta intenţiile guvernamentale. Joi (3 decembrie) seara, Traian Băsescu s-a amestecat și el în discuție: nu redevența trebuie crescură, ci cele 2 suprataxe care expiră la 31 decembrie, iar guvernul, prin Ministerul de Finanțe ar fi trebuit să le crească. Cine a avut de câştigat? O întrebare a care răspunsul este ceva mai complicat decât pare la prima vedere. În cele ce urmează, o sumară trecere în revistă a poziţiilor oficiale legate de aceste negocieri şi câteva întâmplări ciudate petrecute în acest proces. În şedinţa guvernului din data de 27 februarie 2013 a fost aprobat Memorandumul cu tema „Constituirea comitetului interministerial pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor angajate de Guvernul României cu organismele internaţionale FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană în domeniul taxării resurselor minerale.”Potrivit unei adrese transmise cursdeguvernare.rola începutul anului 2014, ANRM informa: “Negocierile privind aceste modificări urmăresc crearea premiselor optime pentru stabilirea unui echilibru corect între veniturile ce revin statului şi menținerea unui cadru atractiv pentru investiții private.” Economia românească plătește carburanții la prețuri comparabile cu cele din zona euro (în unele cazuri la prețuri mai mari), în condițiile în care bugetul de stat beneficiază mult mai puțin din taxarea unui litru de carburant decât aceste state. România se află pe locul 2 în UE 28 la prețul fără taxe al benzinei. Și se află pe penultimul loc la încasările bugetare din taxarea carburanților. Asta în condițiile în care are rezerve proprii de petrol și gaze, iar redevențele totale pe an sunt cu mult sub alte impozite curente. Integral pe Curs de Guvernare
CCR a declarat neconstituţionale articolele din procedura penală privind controlul judiciar şi eliberarea pe cauţiune. Curtea Constituţională a decis că mai multe articole din Codul de Procedură Penală care privesc măsurile preventive de control judiciar dar şi controlul judiciar pe cauţiune sunt neconstituţionale. CCR a explicat că a luat această decizie deoarece pe măsura controlului judiciar codul nu prevede un termen fix. Decizia va avea efect doar după ce va fi publicată motivarea în Monitorul Oficial. Până atunci parchetele şi procurorii vor putea să dispună măsura controlului judiciar. CSM a trimis către Parlament o propunere pentru a remedia din timp inadevertenţa din Codul de Procedură Penală. Curtea Constituţională admis o excepţie ridicată într-un dosar judecat la Judecătoria Satu-Mare. CCR a decis să declarate neconstituţionale articolele 211-217 din Codul de Procedură Penală. CCR a transmis următoarele explicaţii: “În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art.211-217 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, întrucât încalcă art.53 din Constituţie referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale cu raportare la libertatea individuală (art.23), la libera circulaţie (art.25) şi la viaţa intimă, familială şi privată (art.26). Integral pe Gandul.
Răzvan Nicolescu, fost director în OMV, conduce Ministerul OMV din guvernul Ponta. Preocupați cu formalități de genul „am câștigat alegerile cu un program de guvernare” politicienii ăștia atenți să fie telegenici nu discută esențialul: Este un program de guvernare în interesul României sau în interesul altor țări? În fruntea Ministerului Energiei se află Răzvan Nicolescu, care a ocupat funcția de director al departamentului Public Affairs la OMV Petrom. Acest departament s-a ocupat de redevențele la petrol și gaze pe care OMV le avea de plătit statului român, redevențe minuscule, în condițiile în care resursele subsolului sunt avuție națională. Din cauza acestor redevențe foarte mici, a contractului păgubos semnat în 2004, statul român a pierdut miliarde de euro. Asta la capitolul redevențe. Din cauza, în parte, acestui domn, statul român a mai pierdut și la alte capitole. În august 2012, imediat după referendumul ratat, Ponta a vrut să fie iertat de Germania pentru atacul la statul de drept și a început să răspundă unor sensibilități energetice venite dinspe Austria. A dat HG-ul 870/2012 care i-a permis OMV-ului să folosească gaz din producție proprie, atenție, la prețul de cost, pentru producerea de energie electrică la centrala de la Brazi a OMV. În timp ce OMV a avut această dezlegare, statul român a importat gaze, evident, la preț mare. Surse din Ministerul Economiei ne-au spus că în acea perioadă Răzvan Nicolescu a făcut presiuni în minister, unele destul de ascuțite, pentru ca acea HG să treacă în avantajul OMV. Au urmat apoi două Ordonanțe de Urgență semnate de Ponta, Ordonanța 7/2013 și Ordonanța 12/2013 care au permis ca din majorarea tarifului la gazele extrase de OMV în România statul să încaseze 30%, iar OMV 70%, deși inițial proporția discutată fusese de 90% statul, doar 10% OMV-ul. Cel care a negociat în favoarea OMV a fost Răzvan Nicolescu. Integral pe Kamikaze.
Cum şi de ce sabotează partidele adoptarea votului prin corespondenţă. Votul prin corespondenţă, atât de necesar românilor din diaspora, ar putea fi legalizat abia în a doua jumătate a anului viitor, pentru că unele partide se tem de votul din străinătate. Dezastrul votului din diaspora de la alegerile prezidenţiale i-a determinat pe parlamentari să reactiveze Comisia comună pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale. Mai pe scurt, Comisia de Cod Electoral, care s-a întrunit în această săptămână pentru a discuta despre un proiect legislativ privind votul prin corespondenţă, un demers esenţial pentru românii din străinătate. Însă parlamentarii dovedesc din nou că lucrează haotic, fără să ştie când se ţin şedinţele şi în ce se va concretiza rezultatul muncii lor. După şedinţa din ziua de marţi, în care comisia s-a reorganizat, miercuri ar fi trebuit să aibă loc o nouă întâlnire. Varujan Pambuccian, membru în această comisie, ne-a declarat că ştia doar de o singură întâlnire săptămânală. „Nu s-a mai stabilit nimic pentru a doua zi. Nu ştiu când va fi următoarea întâlnire“, a declarat pentru „Adevărul“ deputatul Varujan Pambuccian. Un alt membru al comisiei, deputatul UDMR, Marton Arpad, are o altă variantă. „Staff-ul comisiei trebuia să întocmească un raport privind modul în care este reglementat votul în circa 30 de ţări din Uniunea Europeană şi America de Nord. Mai precis, fiecare ţară are un sistem electoral care cuprinde prevederi despre procedura de vot a celor care votează în diaspora. Pentru că raportul nu a fost întocmit, şedinţa nu s-a mai ţinut“, a declarat pentru „Adevărul“ Marton Arpad. Integral pe Adevarul
Culisele luptei pentru șefia PNL. Teodor Atanasiu și Ludovic Orban se concurează pentru a obține șefia Partidului Național Liberal, după plecarea lui Klaus Iohannis la Cotroceni. Preluarea mandatului de președinte al României de către Klaus Iohannis este programată pentru 21 decembrie. Din acel moment, el va părăsi PNL iar adjuncții săi își fac calculele pentru succesiune. Miza este ridicată. Cel care va câștiga va fi copreședinte al noului PNL, alături de Vasile Blaga, pentru următorii doi ani de zile. Conform Statutului noului PNL, rezultat din fuziunea PNL cu PDL, primele alegeri interne pentru șefia partidului au loc după data de 1 ianuarie 2017. Până atunci, fiecare parte își înlocuiește pozițiile rămase vacante. Cu alte cuvinte, succesorul lui Iohannis ar urma să fie ales de către Biroul Politic al vechiului PNL.Postul deținut de Iohannis este dorit de vicepreședinții Teodor Atanasiu și Ludovic Orban. Cei doi candidați au, fiecare, propriile argumente. Amândoi au sprijinit înlocuirea lui Crin Antonescu cu Klaus Iohannis la vârful PNL și au fost activi în campanie. Potrivit unor surse din PNL, o parte dintre liderii de filiale și vicepreședinți ai partidului au decis să-l sprijine pe Teodor Atanasiu împotriva lui Ludovic Orban. În acest fel, Atanasiu, care a devenit un adevărat “sforar” al PNL, are prima șansă în cazul unui vot al Biroului Politic. Atanasiu încearcă să îi sugereze adversarului său că poziția pe care o dorește nu este importantă. “Eu sunt unul dintre candidaţii la acest post pentru care mulţi dintre colegii mei mi-au declarat susţinerea. Eu sper să nu fie o adevărată bătălie pentru acest post, fiindcă, până la urmă, este un post interimar, care va fi până la congresul din 2017”, a comentat Atanasiu. Sigur pe victorie, Atanasiu a decis să renunțe la șefia PNL Alba, pe care o deține din 1993. Integral pe Romania Libera
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
neata buna 🙂
documentele(clare si semnate) din care rezulta fara niciun dubiu ca s-au trimis un nr.mult mai mic de buletine de vot decat nr. cetatenilor inregistrati oficial in anumite tari europene(ex.italia ,intr-o postare anterioara),documentele,la fel,clare si semnate, prin care reprezentantii diasporei au solicitat marirea nr. de sectii si documentele prin care diversi ambasadori si consuli au solicitat de asemenea marirea nr. de sectii sunt probe `inconfesabile` (cum zice Stefan 😀 ) prin care guvernul in frunte cu ponta este direct responsabil de dezastrul votului din diaspora.
La care se pot adauga sumedenie de marturii si alte documente.Basca,trimiterea pt. turul 2 de inca 800 mii buletine confirma faptul ca in turul 1 nu au fost trimise destule si mae isi asuma explicit eroarea.
Daca mai sunt si niste inregistrari din interior sau declaratii de martori(in genul celor publicate “pe surse”,dragnea,ponta,corlatean,melescanu etc) bajetii sunt terminati.Nici macar demisia lui ponta nu-l mai poate salva.
hai DNA ! 😀
buna dimineata! 🙂
Mircea, sper ca plangerile depuse de diaspora sa nu fie degeaba si eu sper sa nu fi scris degeaba articolul asta 🙂
http://www.contributors.ro/editorial/a-fost-cu-premeditare-si-cu-directiva-de-sus/
http://politeia.org.ro/editoriale/pozitia-comunitatii-politeia-si-a-romanilor-din-italia-udri-urmarire-penala-pentru-cei-care-au-impiedicat-romanii-din-diaspora-sa-voteze/33146/
(acelasi articol, titlu schimbat din ratiuni editoriale)
la o simpla privire retrospectiva in astia mai bine de 2 ani jumatate de cand ponta are gubernarea,nimic,dar absolut nimic (ultimul ex. redeventele)nu arata ca s-ar fi facut ceva in interesul national,al dezvoltarii economice si al ridicarii nivelului de trai al omului de rand.Fara vreun proiect major macar pt. cativa ani(nu la nivel de-o generatie,ce sa vorbim) nici macar mici proiecte convergente a caror suma sa duca inspre ceva pozitiv,nimic,nimic.Totul a fost subscris intereselor personale si de famiglie mafiota ale lui ponta.Acestor oameni nu le-a pasat niciodata de tara asta.ci doar de buzunarul si de pielea lor dupa toate hotiile facute.
Mircea, Ponta aplica la sange doctrina Nastase: oricine poate fi cumparat, problema e sa gasesti marfa pe care o vrea si sa i-o dai (aproape) gratis! Americanilor gaze de sist, europenilor redevente mici, etc.
Am in minte un articol luminos, de manual, scris candva de Cristian Campeanu.
http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/ponta-si-doctrina-nastase–%E2%80%9Etoata-lumea-poate-fi-cumparata–278783
Citez: “Universul geopolitic al lui Adrian Năstase este depopulat de valori şi, prin urmare, este perfect amoral. În acest univers construit exclusiv pe interese şi raporturi de putere, totul se reglează prin jocuri de sumă zero: Dacă vrei să obţii ceva, trebuie să dai altceva la schimb. Arta diplomatului va fi, prin urmare, aceea de a plăti întotdeauna mai puţin pentru o marfă (geo)politică scumpă, adică arta de a vinde iluzii, mărgele şi ambalaje fără valoare în schimbul unor beneficii reale. Această politică a escrocheriei ridicată la rang de doctrină de politică externă a putut fi observată din plin în perioada 2000-2004, când fiecare „progres” al României în marile dosare de interes naţional, de la NATO la UE, au fost însoţite de „mite” consistente, mergând de la contracte de privatizare controversate şi de neînţeles (Petrom), achiziţii îndoielnice (fregatele britanice) şi până la cadouri personale substanţiale (Guenther Verheugen)“.
Chestia de acum cu redeventele mici este expresia perfecta a modului cum Ponta incearca sa castige bunavointa Americii si Europei pentru a ramane la putere. In aceeasi cheie trebuie citita si brusca descperire de catre Ponta, dupa ce a ajuns la putere, a gazelor de sist “benefice”, dupa ce urlase la MRU (fara motiv) pe tema asta.
salve 🙂
niste canalii fara picatura de sange romanesc in ei.
gheorghe stelian/dosarul bica/ a inceput sa dea la ratze.
a ‘povestit’ procurorilor cum i-a dat 10 mil.euro lui cocos la solicitarea acestuia.
incet,incet,crinutza si alinutza pre multi vor pop(r)i 😆
Buna dimineata,tututuror!
Neata, Mircea! 🙂
Se pare ca in cazul lui Teodorescu s-a pus batista pe tambal ! Dom’ Blaga ce faceti, Domn Predoiu nimic? Aud o tacereee si de la d-na Macovei…
Functioneaza omerta! Curatii aparatori ai statului de drept tac malc in cazul lui Catalin !
Si o demisie ar albi situatia!
Poate omul stie multe si nu trebuie lasat sa vorbeasca! 😛
Astia au incurcat bilele! 🙂
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18752243-prima-imunitate-parlamentara-pastrata-dupa-prezidentiale-cea-deputatului-catalin-teodorescu-putea-supusa-unui-nou-vot.htm
buna dimineata 😀
buna dimineata
comparat cu guvernul ponta,guvernul lui petre roman e de-a dreptul profesionist iar vacaroiu e chiar “un hagi al finantelor”
nu inteleg de ce se evita numirea acestui guvern ceea ce este= un guvern criminal!
30 luni,atat are pana acum guvernul lui ponta si sunt doua rezultate:
a. intern=haos
b. extern=lovituri date imaginii romaniei comparabile cu mineriadele
Buna dimineata,
ce rost mai are? Si e pe bani?
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18750648-surse-tony-blair-vizita-bucuresti-fostul-premier-britanic-venit-guvern-pentru-discutie-ponta.htm
Cedric, tine minte: Tony Blair percepe bani si pentru un zambet, darmite pentru o vizita?! 😀
Blair , Berlusconi , Sarkozy si Schòder, cei 4 muschetari care au aservit Europa Rusiei .
Inca unul vine sa isi ia tainul si sa dea sfaturi!
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18750648-surse-tony-blair-vizita-bucuresti-fostul-premier-britanic-venit-guvern-pentru-discutie-ponta.htm
gand la gand, @city!
😆 parca vad ca e piaza rea Ponta si pentru Blair!
Cea mai buna dovada ca , daca vrei, se poate:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18750268-analiza-hotnews-radiografia-unui-succes-remarcabil-republica-moldova-cum-dau-vecinii-est-exemplu-despre-cum-poate-folosita-tehnologia-pentru-impiedicarea-votului-multiplu-chisinaul-testa-2018-votul-el.htm
Pai nu era stire anul trecut ca Ponta a devenit clientul lui Tony Blair, cumparand de la acesta conferinte si intalniri, de cateva sute de mii de euro? Da Ponta, ca nu da din banii lui.
Chiar as fi curios sa aflam cat a primit Tony Blair pentru vizita asta. Ca in general la sefii de stat vin alti sefi de stat, nu trbuie sa plateasca nimic, e normal, face parte din procesul diplomatic.
Victor Ponta – singurul sef de guvern din Europa care trebuie sa plateasca pe cineva sa il viziteze. 🙂
o zi buna tuturor.
Buna ziua! 🙂
Off topic: a fost redescoperit (prins, fotografiat si eliberat) aspretele (Romanichtys valsanicola), specie considerata disparuta la un moment dat.
Mai multe despre asprete: http://ro.wikipedia.org/wiki/Asprete
Aceasta descoprire va duce la stoparea unor constructii de microhidrocentrale pe vaile Valsanului si in alte locuri de pe versantul sudic al Fagarasului.
Ziua buna 🙂
frumos si interesant! Incepe sa se refaca natura in unele locuri, am vazut ca in urma cu ceva timp a fost descoperit si un sarpe care era considerat disparut.
Buna ziua si in viteza .
Extraordinar cum cea mai saraca tara din Europa , adica vecina Moldova a imprementat un control a CPN a fiecarui alegator la ultimele alegeri si in timp real .
Costuri , un amarat de 1,7 milioane euro ( neatractiv la marii spagari mioritici) si softul dezvoltat de angajati a aceluiasi stat (tradare a insasi notiuni de capitalism de cumetrie atit de draga in Romania )
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18750268-analiza-hotnews-radiografia-unui-succes-remarcabil-republica-moldova-cum-dau-vecinii-est-exemplu-despre-cum-poate-folosita-tehnologia-pentru-impiedicarea-votului-multiplu-chisinaul-testa-2018-votul-el.ht
PS . Control in timp real pe baza de CPN , ce a fost discutat , explicat pe acest blog , pe contributors dar evident in totala indiferenta a decidentilor . 🙁
In Romania anului 2014 ,nu exista vointa politica , nu exista strategii (oricare) iar realizarea moldovenilor e exemplul ca se poate , functioneaza , usureaza votul, elimina “turismul” electoral .
Au putut ei ce la noi e obstructionat de toata clasa politica . Bravo lor si rusine noua .
Pentru ca s-a pomenit de fauna pe cale de disparitie un articol despre o alta forma de fauna 🙁
Fauna rosie incerca sa se replieze, incepe sa contureze planul din Dubai 👿 Cred ca dinozaurii din PSD nu vor ingurgita bine un astfel de plan, se va lasa cu razbel 😀
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18751850-fratia-fratelli-sebastian-ghita-petrecut-800-tineri-psd-isti-intr-club-bucurestean-vorbit-despre-noua-structura-politica-fara-iliescu-vanghelie-surse.htm
Ghita e tampit. Crede ca pokemonii aia cu cas la gura ii pot face pe vechii securozauri pentru simplul motiv ca-s mai multi decat ei. Tinerimea pesedista detine o aroganta fantasmagorica, nedublata insa de ceva mai mult decat smecherimea ieftina a gainarului de cartier (spre deosebire de vechea garda).
Salutare tuturor.
Se adevereste ceea ce a zis TB aseara:
http://www.mediafax.ro/economic/fmi-si-ce-cer-guvernului-un-deficit-de-0-9-in-loc-de-1-4-este-posibila-intreruperea-discutiilor-13704129
Cedric,
omul discuta pe documente, probabil ca stie mai multe decat poate spune. Maare minune daca nu se va rupe acordul, ma bazez pe informatiile haotice care vin dinspre Ministerul Finantelor si lipsa unor informatii minimale despre buget. In plus “baietii veseli” mai pregatesc o talharie, bancile vor fi obligate sa comunice lunar Fiscului informatii despre conturile bancare ale contribuabililor chipurile sa stopeze evaziunea 👿
E clar ca sunt disperati. Se termina minciunile si realitatea ii loveste drept in fata. Pacat ca ne loveste si pe noi!
Pe aceeasi tema:
http://www.stiripesurse.ro/alerta-fmi-decizie-in-miez-de-noapte-care-pune-in-genunchi-economia-romaniei_941094.html
In alta ordine de idei, Romania nu mai este cea mai corupta tara din Uniunea Europeana.
Acum are drept egali pe Bulgaria, Grecia si Italia.
http://www.telegraph.co.uk/finance/financial-crime/11266664/Mapped-The-worlds-most-corrupt-officials.html
http://www.independent.co.uk/news/world/australasia/global-corruption-index-australia-drops-out-of-top-10-countries-and-uk-not-good-enough-9900971.html
Au intors cheita latraului Ivan omul de casa a monovanatorului Sarbu!
http://www.ziuanews.ro/stiri/catalin-ivan-febletea-dacianei-sarbu-il-ataca-pe-liviu-dragnea-din-motiv-de-tata-socru-136013
Salut all.
Asta a Papagalului mi se pare priceless: “Nimeni nu spune cum sa avem cheltuieli mai mari fara sa avem taxe mai mari” Pai ba timpitule, micsoreaza cheltuielile! El se referea la educatie si infrastructura. Bine, da’ alea-s investitii. Cheltuieli sint aparatul de stat urias si administratia umflata la maxim. Micsoreaza-le pe astea, bai Goe!
postare noua 🙂
buna ziua @stefan
l-ati uitat pe romano prodi!