Revista Presei – 4 septembrie. Sa curga laptele si mierea, avem un nou Cod Fiscal!
04/09/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 4 septembrie. Vremea va fi în continuare călduroasă în majoritatea zonelor, caniculară în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, sudul şi centrul Moldovei, unde şi disconfortul termic va fi ridicat. În restul teritoriului doar izolat indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80. Vineri, în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele montane şi submontane, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi, mai ales în a doua parte a zilei şi noaptea, pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă pot depăşi 20 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil la senin. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 de grade pe litoral şi 37 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime între 12 şi 23 de grade. În primele ore ale dimineţii, în sud-estul ţării pe spaţii mici va fi ceaţă. In Bucuresti vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară după-amiaza, cu o maximă a temperaturii aerului în jurul valorii de 35 de grade şi disconfort termic. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de 19…20 de grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
După 10 luni de la inaugurare, AUTOSTRADA ELECTORALĂ a lui Ponta se închide. Ce a găsit Compania de drumuri la km 60+600. Inaugurat cu două zile înaintea turului doi al prezidenţialelor, lotul 3 al Autostrăzii Orăştie-Sibiu a „crăpat” şi se va închide de luni. Anunţul a fost făcut de CNADNR care a precizat că traficul va fi restricţionat total o lună şi jumătate. Asta dacă vremea va permite efectuarea reparaţiilor în această perioadă. Începând de luni, de la ora 8.00, traficul pe lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu va fi întrerupt total. Cei 22 de kilometri inauguraţi cu mare tam-tam cu două zile înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale s-au „crăpat” în 10 luni de când au fost deschişi circulaţiei. Autostrada Sibiu-Orăştie, care face parte din A1, are 82 de kilometri, degradarea fiind constatată la kilometrul 60+600, însă, precizează CNADNR, nu din cauza alunecării de teren, ci a unei tasări structurale cauzate de execuţia necorespunzătoare a lucrărilor. „Precizăm că instituirea acestei restricţii este necesară în vederea remedierii degradărilor constatate la km 275+650 al autostrăzii (km 60+600 proiect). (. ..) Menţionăm că, atât experţii tehnici din partea Antreprenorului, cât şi cei din partea Beneficiarului, au concluzionat faptul că apariţia şi evoluţia defectului (crăpătura) de la km 275+650 nu s-a cauzat unui fenomen de alunecare a terenului, ci unei tasări structurale pricinuită de execuţia necorespunzatoare a lucrărilor la corpul autostrăzii, în perioada 2012 – 2013”, se arată într-un comunicat al Companiei de Autostrăzi, care precizează că lucrările de reparaţii se vor face pe banii constructorului. Integral pe Gandul
Fața ascunsă a noului Cod Fiscal. Codul Fiscal a fost votat, ieri, de Parlament, liderii politici punând accentul pe scăderea TVA de la 24% la 20%. Consultanții fiscali atrag însă atenția că legea conține o serie de majorări de taxe și impozite. Nu e singura minciună a liderilor politici: Victor Ponta, care nu a votat Codul Fiscal, a afirmat că l-a votat în iunie, fapt contrazis de lista de vot și chiar de contul de Facebook al premierului. Ponta pregătește o ordonanță pentru a avea ultimul cuvânt în privința Codului Fiscal. Proiectul noului Cod Fiscal, reexaminat în urma cererii şefului statului, a trecut de Parlament, urmând să fie transmis preşedintelui spre promulgare. Camera Deputaţilor, forul legislativ decizional, a aprobat, ieri, legea cu 279 voturi „pentru”, 8 „împotrivă” şi 5 abţineri. Prin votul de ieri, deputații au decis că reducerea TVA la 20% se va aplica din 2016, dar au amânat pentru 2017 alte măsuri de relaxare fiscală din varianta votată în luna iunie – eliminarea “taxei pe stâlp” şi a supraaccizei, plafonarea bazei de calcul a contribuţiilor de asigurări de sănătate la cinci salarii medii. După votul final, liderii politici au pus accentul pe efectele pozitive ale actului normativ, invocând în special reducerea TVA. „În doi-trei ani România va deveni mult mai atractivă şi va genera şi creştere economică”, a estimat președintele PSD, Liviu Dragnea, care a coordonat negocierile politice care au dus la votul de ieri. Integral pe Romania Libera
Victor Ponta, prins din nou cu minciuna: Eu am votat Codul Fiscal in iunie. / Premierul era in Turcia pentru operatia la genunchi pe 24 iunie, la prima adoptare a Codului Fiscal in Parlament. Premierul Victor Ponta nu a fost prezent la votul de joi, din Parlament, asupra Codului Fiscal, el spunandu-le jurnalistilor ca motivul pentru care a absentat este ca el a votat proiectul de lege la prima adoptare a acestuia in Parlament, pe data de 24 iunie, in calitate de deputat, potrivit StirileProTv. Ponta a mintit insa. Pe 24 iunie, premierul se afla in Turcia, pentru recuperare dupa operatia la genunchi suferita pe 15 iunie intr-un spital din Istanbul. Primul ministru a revenit in tara abia pe 8 iulie. Victor Ponta a plecat din Romania, fara sa anunte pe nimeni, pe 12 iunie. Initial, a plecat la Baku, in Azerbaidjan, pentru a asista la ceremonia organizata la deschiderea Jocurilor Europene. Imediat dupa ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene, Ponta a plecat spre Turcia impreuna cu presedintele turc Recep Erdogan. Zilele urmatoare au aparut informatii pe surse ca premierul se afla in Turcia pentru a se opera la genunchi. Informatia a fost confirmata pe Facebook, pe 16 iunie, a doua zi dupa operatie, chiar de Victor Ponta. Acesta a scris pe pagina sa de Facebook ca s-a operat in afara Romaniei pentru a avea “liniste si odihna”. Integral pe Hotnews
Premierul Victor Ponta a fost audiat la DNA: „Am spus tot adevărul, tot ce știu. Restul lucrurilor le stabilim”. Premierul Victor Ponta a fost audiat, astăzi, la DNA timp de aproape două ore. El este inculpat în dosarul Turceni-Rovinari. „Am făcut o cerere ca situația mea să fie disjunsă, că n-are legătură cu dosarul mare”, a declarat premierul, la ieșirea din sediul DNA. Premierul Victor Ponta a ieșit din sediul DNA, după aproape două ore de audieri. „Am venit, așa cum e normal, ca orice cetățean, mi-am spus punctul de vedere, domnul procuror m-a întrebat, am răspuns la toate întrebările. Așa e normal. A rămas un singur lucru, pe care probabil o să vi-l comunice și procurorul. Am făcut o cerere ca situația mea să fie disjunsă, că n-are legătură cu dosarul mare, ca să se rezolve mai repede într-un fel sau altul. Eu cred că interesul și-al meu, și al Parchetului și al opiniei publice, să nu stea bucățica mea în dosarul mare. Dacă procurorul o va accepta, atunci foarte repede o să avem o soluție. Discuție civilizată. Am spus tot adevărul, tot ce știu. Restul lucrurilor le stabilim”, a declarat Victor Ponta. Integral pe Digi24
Reportaj din sala de judecată. O zi din viața „unchiului” Rușanu și a milionarilor cu probleme penale. Doi afaceriști de top s-au judecat, ieri, la cea mai mare instanță din țară. Ilie Carabulea, arestat, și Puiu Popoviciu au ascultat, mulțumiți, declarațiile martorilor. În acest timp, Radu Rușanu și Laura Chițoiu au depănat amintiri. După o lungă vară fierbinte, judecătorii de la Curtea de Apel București au demarat sesiunea de toamnă a proceselor. Cu treizeci de minute înainte de ora stabilită, vedetele dosarului „ASF-Carpatica” s-au prezentat pline de încredere la judecată. Imediat, au format bisericuțe. Dan Radu Rușanu, îmbrăcat lejer, în haine de vară din in, flutură un dosar crem în mână. Câțiva metri mai la stânga o regăsim pe Laura Chițoiu, nevasta fostului ministru al Economiei, Daniel Chițoiu. Cu breton tuns impecabil, bronzată uniform, pantofi cu toc colorați și unghiile vopsite în două culori, alb și roz, discută aprins cu un chel desăvârșit. Grupul inculpaților din acest proces se distinge prin hainele scumpe, ochelarii cu rame aurite și pantofii de sute de euro. Cu toții așteaptă să se deschidă sala și își vorbesc la ureche. Chemat ca martor, Mircea Ursache, fostul vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), – instituția unde mai mulți politicieni și-au angajat nevestele pe mii de euro lunar – povestește cu Rușanu. Primul, mult mai mic de statură, îi vorbește de jos fostului liberal care stă, cât este de lung, sprijinit de un stâlp. Într-un final, sala s-a deschis și a întâmpinat inculpații cu milionarul Ilie Carabulea în boxă. A încălcat controlul judiciar de mai multe ori și stă închis de patru luni. Poartă o cămaşă roz cu mânecă scurtă și, imediat, pornește o discuție aprinsă cu doi avocați scumpi. Afișează un tonus bun, chiar râde uneori și pare să-l bucure revederea cu cei pe care i-a mituit cândva. După un timp, rămas singur, caută cu privirea alți cunoscuți prin sală. Zâmbetul i-a dispărut între timp. Integral pe EVZ
ANALIZĂ Românii se întorc către construcţii şi consum. Efectele şi riscurile revenirii la comportamentul dinainte de criză. Comerţul cu amănuntul, construcţiile şi importurile, care scădeau dramatic în perioada 2009-2011 sunt acum în creştere, dar banii investiţi în economie, mai ales de către stat, au ajuns la cote minime în 2015. Sectoarele de activitate care depind de consumul intern al populaţiei şi firmelor – comerţul intern şi extern, dar şi construcţiile – sunt din nou motoarele de creştere a economiei, după o lungă perioadă de scăderi şi stagnări ce a debutat odată cu criza din 2009. Datele oficiale centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că în primul semestru din acest an, când Produsul Intern Brut a crescut cu 3,7%, sectorul de construcţii a avansat cu peste 10%, comerţul cu amănuntul a urcat cu aproape 5%, producţia industrială – cu 2,3% şi importurile – cu 3,6%, ceea ce înseamnă că motoarele economiei funcţionează din nou pe baza cererii interne. Reamintim că în aceeaşi perioadă – primul semestru – din 2009, când criza a debutat cu o scădere a PIB de 7,6%, în construcţii se consemna un minus de 8,6%, în comerţ – de aproape 10% şi în industrie – de aproape 11%, iar la importuri am avut o adevărată prăbuşire: -26,8%. Şi consumul de energie a crescut, de la 29,4 miliarde KWh în primul semestru din 2009 la 31,9 miliarde KWh în aceeaşi perioadă din 2015. Vestea proastă este că în primul semestru din acest an investiţiile în economia naţională au însumat doar 26,8 miliarde de lei, faţă de 27,1 miliarde de lei în prima jumătate a anului – de criză – 2009. Integral pe Adevarul
Magistrați: Petrotel Lukoil Ploiești nu se poate dizolva sau lichida. Tribunalul Prahova interzice societăţii Petrotel Lukoil Ploieşti, trimisă în judecată pentru spălare de bani, să iniţieze procedura de dizolvare sau lichidare, decizia putând fi contestată de reprezentanţii companiei. Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii au admis, joi, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti şi au dispus luarea faţă de SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti a măsurii preventive a interdicţiei iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare, pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 3 septembrie şi până la data de 1 noiembrie inclusiv. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 24 de ore de la comunicare. Dosarul Lukoil a fost trimis în judecată de procurorii PCA Ploieşti la data de 3 august, în acest dosar fiind deferite justiţiei SC Petrotel Lukoil Ploieşti, acuzată de spălare de bani, SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, acuzată de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani, dar şi şase persoane fizice, respectiv directorul general al Petrotel Lukoil Ploieşti, Andrey Bogdanov, directori generali adjuncţi din cadrul societăţii de la Ploieşti- Alexey Voinstev, Olga Kuzina, Dan Dănulescu, un membru al Consiliului de Administraţie al Petrotel Lukoil, Andrei Raţă, şi contabilul şef Dorel Duţu. Integral pe EVZ
Opt semne ale Apocalipsei financiare. Nu sunt călăreţii Apocalipsei, dar sunt semne care pot prevesti furtuna financiară. Pot fi şi etape ale unui trend descendent pe activele de risc nu este exclus să fi fost inaugurat în aceste săptămâni. Publicaţia britanică enunţă cele opt teme care pot fi repere ale crizei ce va să vie. Când criza bancară a lovit pieţele globale acum şapte ani, băncile centrale au intervenit ca împrumutători de ultimă instanţă. Dezmăţul creditului din sectorul privat a fost înlocuit de împrumuturile asumate de instituţiile publice, iar tipăririle masive de bani au dat timp economiei să se vindece. Este un răgaz care acum expiră. Din China până în Brazilia, băncile centrale pierd comntrolul asupra aceleiaşi economii pe care au salvat-o în criza financiară precedentă. Este numai o problemă de timp până când Bursele vor intra în colaps sub povara propriei greutăţi şi a aşteptărilor mult prea ridicate. 1. Frânarea Chinei.China a fost salvatoarea economiei lumii din anul 2008 încoace. A lansat un pachet de stimuli fără precedent susţinând un boom al investiţiilor în infrastructură. Cererea vorace pentru mărfuri a sprijinit pe mai departe ţările exportatoare de carburanţi şi materii prime. Aceeaşi economie s-a lovit acum de o stâncă. Avansul economic a ţării a coborât sub 7% pentru prima dată într-un sfert de veac, potrivit datelpor oficiale. Aceasta înseamnă, probabil, că economia este cu mult mai slabă. Intervenţiile masive ale băncii centrale în sensul relaxării monetare şi devalorizării monedei ne arată că sfârşitul de joc se apropie. Primul semnal de alarmă este aprins din piaţa imobiliară. În rezidenţial preţurile au scăzut abrupt după creşteri susţinute. Pentru milioanele de chinezi care au ales să-şi stocheze avuşia în case, vremurile se anunţă a fi de nelinişte. 2. Prăbuşirea din pieţele de mărfuri. Unda de şoc din China s-a transmis direct pe segmentul mărfurilor. Integral pe Capital
Codul fiscal la final: Ce taxe cresc, ce taxe scad şi unde a fost amânată relaxarea fiscală până în 2017. Noul cod fiscal ce intră în vigoare la 1 ianuarie 2016 a fost votat ieri de Camera Deputaţilor şi merge la promulgare, preşedintele nemaiavând posibilitatea să-l retrimită Parlamentului, dar niciun motiv concret pentru a ataca documentul la Curtea Constituţională. După luni de discuţii s-a ajuns la o variantă în care, cel puţin din punctul de vedere al taxării, cele mai multe dintre măsurile de relaxare fiscală au fost amânate pentru 2017 pentru a permite bugetului – susţin autorii modificărilor – să se încadreze într-o ţintă de deficit care să nu pericliteze poziţia ţării pe pieţele financiare, undeva spre 2% din PIB în 2016. Măsura palpabilă cuprinsă în cod este reducerea TVA de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016. Au fost amânate, în schimb, eliminarea taxei pe stâlp, eliminarea accizei de 7 eurocenţi la litrul de carburant, reducerea TVA la 19% sau reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5%, ceea ce, măsuri ce, împreună, aduc venituri la buget de aproximativ 8 miliarde de lei anual. După ce a ridicat din umeri, mediul de afaceri s-a trezit că este mai degrabă dezavantajat şi că promisiunile de relaxare fiscală, cu excepţia TVA, s-au evaporate dintr-o dată. Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR), care reuneşte 20 de asociaţii ale oamenilor de afaceri, şi Camera de Comerţ au susţinut miercuri că, în condiţiile în care economia României abia îşi revine după criza care a determinat intrarea în insolvenţă a peste 158.000 de companii cu capital românesc şi străin, reducerea TVA este o măsură insuficientă pentru dezvoltarea economică durabilă a ţării. Integral pe ZF.ro
PULSUL PLANETEI. Migrație și Terorism: o agendă care ocultează agresiunea rusă în Estul Ucrainei. Am văzut, în ultima perioadă, cum a izbucnit în prim plan un val de migrație venit din Orientul Mijlociu. O temă care a ocupat agenda publică la nivelul UE, mai ales că precedenta tentativă de a muta atenția lumii și resursele sale din regiunea estului european a eșuat, odată ce escaladarea conflictului militar dintre cele două Corei a fost controlată și detensionată rapid de SUA. De unde armatele erau puse în alertă și rachetele încărcate, negocierile au dus la o înțelegere reciprocă acceptabilă, sistarea propagandei prin difuzoare și scuze pentru plasarea de mine sud-coreene în zona de sud. Chiar și exercițiile anuale americano-nord coreene s-au putut derula fără probleme și amenințări. Astăzi tematica migrației, refugiaților eventual combinată cu cea a terorismului a ocupat agenda brusc. Unii vorbesc despre efectele secundare ale Primăverii arabe. Însă acest fenomen a avut loc acum cinci ani. Alții vorbesc despre războiul din Siria. Din nou, o realitate veche de patru ani. În fine, degetul acuzator se îndreaptă spre Statul Islamic. Și aici apariția acestei creații teroriste cu pretenții statale și promovare prin teroare are deja ani buni, și cu greu se mai poate menține în atenția publică. Ce a determinat atunci acest val de imigranți majoritar bărbați, bine îmbrăcați, parte instruiți, cu resurse, care au luat calea Europei de vest prin Turcia, Grecia, Macedonia, Ungaria? Integral pe EVZ
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
buna dimineata,
Melescanu a ajuns la DNA. O fi in legatura cu votul din diaspora?
Buna dimineata!:)
“UPDATE: Surse judiciare susțin că ar fi vorba de calitatea de martor într/un dosar al unui medic.”
http://www.stiripesurse.ro/teodor-melescanu-la-dna_966043.html
Despre votul din Diaspora discutam peste cativa ani. Poate se prescriu dosarele.
Si eu care speram…
Singura speranta nu are moarte.
BUNÄ DIMINEATZA;
ei sunt aerieni, obraznici si tupeisti,
ei sunt sperantza, ei hotäräsc.
declaratzia lui MELLE ,dupä vizita in DIASPORA ( la vot)
“am vrut sä väd atitudinea politicä a romanilor ,inafara tzärii”
cred cä ceva mai mizerabil, nu existä.
Buna dimineata ! 😀
Buna dimineata!
Marian Popescu, preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti, are un verdict tranşant după ce a analizat lucrarea de doctorat a vicepremierului Gabriel Oprea. „Este vorba, în mod sigur, despre un plagiat. Sunt zeci de pagini copiate integral”, a declarat el, pentru Gândul. Şeful Comisii de Etică contrazice, în nume personal, concluzia Consiliului Naţional de Etică de la Ministerul Educaţiei, for desemnat politic şi singurul mandatat legal să dea un verdict în cazul demnitarilor.CNE a decretat, rapid, fără a mai aştepta concluziile universitarilor care se autosesizaseră în acest caz, că suspiciunile de plagiat în cazul Oprea „nu se confirmă”.
http://www.gandul.info/stiri/seful-comisiei-de-etica-ii-desfiinteaza-doctoratul-lui-gabriel-oprea-este-vorba-in-mod-sigur-despre-un-plagiat-sunt-zeci-de-pagini-copiate-integral-14699622
unde este socetatea civilä sä-i cearä demisia IZMENEI ???
SI DOCTORATELE CONDUSE DE EL; SUNT NULE!
si gradele obtiune de el ar fi cam nule ..
Pe FacebOOk! 🙂
La un apel real nici zece la suta nu ar participa la un protest! 🙂
“Legea românească se referă doar la realităţile româneşti”.
http://www.nasul.tv/socant-alexandru-florian-nu-este-deranjat-de-crimele-lui-horthy-si-wass-albert-pe-el-il-supara-tutea-gyr-si-vulcanecu/
😀 :))
Mai mult, consideră Radu Preda, noua lege ar fi unică în spațiul european, introducând în Codul Penal – cu consecințe deosebit de grave pentru democrație – ”delictul de opinie”.
http://www.stiripesurse.ro/conducerea-iiccmer-va-fi-decapitata-zvon_966062.html
politrucii patrioti se fac ca ploua . au pareri despre orice doar despre acest subiect nu au . frica de stapan .. deh 😉
salut! 🙂
Mai devreme sau mai tarziu, pe calea unui proces, legea va fi contestata la CCR. Personal, cunosc vreo 5-6 locuri in care legea incalca flagrant Constitutia, insa nimeni nu a sesizat Curtea inainte de promulgarea legii. Cineva care va fi acuzat, candva, de delictele incriminate de lege, va sesiza CCR si va castiga. O asemenea lege care sa incalce flagrant Constitutia este un caz-scoala pentru orice avocat onest care cunoaste jurisprudenta CCR.
😀 http://www.stiripesurse.ro/scandalul-ia-amploare-la-evenimentul-zilei-dupa-demisia-jurnalistului-care-l-a-criticat-pe-cristoiu_966066.html
Patronul i-a intins o mana jurnalistului!
Dan Andronic
Am evitat să mă pronunț în cazul demisiei lui Ionel Stoica, pentru câ am încercat să rezolv lucrurile prin discuții cu toți cei implicați. Am discutat cu Simona Ionescu, Mirel Curea, Ionel Stoica, Mircea Marian, Magda Spiridon. Ca urmare vreau să spun că decizia lui Ionel este rezultatul unui conflict mai mult personal, decat profesional. Cu origini în perioada in care el și Mirel lucrau la Adevarul. Aici, Adrian Halpert
are mai multe amănunte.
Trecând peste cuvintele grele pe care le-au schimbat cei doi, greu de uitat vreau să spun că am nimic de reproșat ( jurnalistic) lui Ionel. Este un ziarist conștiincios, care-și face meseria în mod onest. A fost un membru valoros al EVZ și sper să rămână. Pentru că l-am RUGAT să treacă peste incident și să revină asupra demisiei. E o rugăminte care rămâne valabilă cat vrea el…
Pe de altă parte, așa cum i-am spus, postarea lui de pe FB avea un caracter exagerat și era clar că va genera reacții. Eu, deși am vazut-o imediat, am vrut să o discut cu el, între patru ochi. Însă evenimentele s-au precipitat.
Cam asta este povestea zilei de ieri…(FB)
Personal nu diger stilul Mirel Ciurea!
Miroase a yesman ca si Mircea Marian!
Bine, proaspat demisu’ de la A3 Iosif B. nu putea sa nu aduca in atentia publicului asa o ”stire”!
Apropo, inteleptul Iosif si-o fi gasit un loc mai manOS?
În ultima decadă, Orientul Mijlociu a devenit una dintre principalele pieţe de desfacere pentru exportul de armamente. Guvernele din această regiune au plonjat cu capul înainte într-o cursă nebună a înarmării. Anul acesta, Orientul Mijlociu va cumpăra armament şi tehnică militară de la ţările Occidentale în valoare de aproximativ 18 miliarde de dolari. Anul trecut, au fost aruncaţi în joc “doar” 12 miliarde de dolari. Exporturile se duc, în principal, spre ţările sunite din Golf. Marii cumpărători sunt Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Iran. Siria, Irak, Liban şi Yemen sunt principalele teatre de război din Orientul Mijlociu, Egiptul se luptă cu extremiştii islamişti din Sinai iar Arabia Saudită şi Iranul duc o luptă surdă în Yemen în căutarea supremaţiei din Orientul Mijlociu. Ironia face că marii furnizori de armamente să fie membrii selecţi ai Consiliului de Securitate al ONU. În Siria, Iranul a suţinut cu logistică militară şi cu armament guvernul criminal al lui Bashar al-Assad iar celelalte state din Golf au susţinut diverse grupuri rebele. Franţa negociază atât cu Emiratele Arabe Unite cât şi cu Arabia Saudită pentru a vinde aici avioane de luptă Rafale. Saudiţii ar pune în joc 12 miliarde de dolari pentru tehnică militară care ar urma să fie achiziţionată de la francezi. În plus, Hollande a fost invitat de liderii din Golf la un summit al regiunii ce a avut loc în Arabia Saudită acolo unde a ţinut şi un discurs. Exporturile de armament ale Franţei au ajuns la cel mai ridicat nivel în ultimii 15 ani.
Arabia Saudită a fost unul dintre cei mai buni clienţi şi pentru exporturile germane de armament.
Citeste mai mult: adev.ro/nu5bec
Ca fapt divers .. Japonia aloca pentru 2016 cele mai mari fonduri ,din istorie pentru .. inarmare 😀
editorialul nu sufla nicio vorbulita de greii exportului de armament ! Cred ca a uitatara! 🙂
postare noua!
http://politeia.org.ro/editoriale/dinozaurul-anti-justitie-de-la-evz-si-puii-sai-inca-vii/40393/